InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Gorj

Contestatie decizie de pensionare

(Sentinta civila nr. 1180/2015 din data de 09.03.2015 pronuntata de Tribunalul Gorj)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri); Pensii | Dosare Tribunalul Gorj | Jurisprudenta Tribunalul Gorj

Dosar nr.
Cod operator 2443/2442
R O M A N I A

TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE

Sentinta nr. 1180/2015
Sedinta publica de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PRESEDINTE
Asistent  judiciar
Asistent  judiciar
Grefier Sef

Pe rol fiind judecarea contestatiei formulata de reclamantul T.V., in contradictoriu cu parata C.J.P.G., avand ca obiect contestatie decizie de pensionare.
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat reclamantul, fiind asistat de avocat D.C. care substituie pe avocat B.D.M., lipsa fiind parata, reprezentata de consilier juridic S.C.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca reclamantul a depus la dosar, in dublu exemplar, carnetul de munca certificat in conformitate cu originalul, dupa care:
Instanta comunica reprezentantei paratei un exemplar al carnetului de munca.
Reprezentanta paratei nu solicita termen de judecata pentru a observa carnetul de munca si solicita un nou termen de judecata pentru a se intocmi adresa C.C.C. sa comunice daca a fost solutionata contestatia formulata de reclamant si in caz afirmativ sa o inainteze la dosar.
Reprezentanta reclamantului se opune cererii formulata de catre reprezentanta paratei intrucat daca s-ar fi solutionat contestatia s-ar fi depus la dosar hotararea data in cauza.
Instanta apreciaza ca nu se impune efectuarea adresei la C.C.C. si respinge cererea, avand in vedere dispozitiile deciziei Curtii Constitutionale conform careia, in situatia in care nu se solutioneaza contestatia in termenul legal contestatorul se poate adresa instantei de judecata.
Constata incheiata cercetarea procesului si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicita admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost promovata urmand a obliga parata sa ia in calcul perioada de timp de 18 ani 8 luni si 16 zile lucrate de reclamant in grupa I de munca in procent de 100 %, fara cheltuieli de judecata.
Reprezentanta paratei a solicitat respingerea actiunii conform motivelor din intampinare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, reclamantul T.V., in contradictoriu cu parata C.J.P.G.,, a formulat contestatie impotriva deciziei de pensionare nr. 10662/21.03.2014 emisa de C.L.P.G., solicitand obligarea paratei  sa-i ia in calcul perioadele 30.11.1981 - 30.12.1981 , 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983 - 01.04.2001, respectiv 18 ani , 18 luni si 16 zile in locuri de munca incadrate in grupa I de munca in procent de 100%, asa cum este precizat in carnetul de munca.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin decizia contestata i s-a respins cererea de pensionare pentru limita de varsta inregistrata cu nr. 3638/27.01.3014, cu motivarea ca nu sunt indeplinite prevederile art.52 din Legea 263/2010, in sensul ca varsta la data inscrierii la pensie este mai mica decat varsta standard de pensionare.
In aceeasi decizie se mai precizeaza ca: "Adeverinta nr. 190/21.01.2014 nu se valorifica, deoarece meseria nu se regaseste la pct.61 anexa 1 din ORD.50/1990". Men?ioneaza ca impotriva respectivei decizii a formulat contestatie la data de 01.04.2014 catre C.C.C. din cadrul C.N.P.P. privind dosarul sau de pensionare la care nici pana azi nu a primit un raspuns.
Considera reclamantul ca aceasta decizie este netemeinica si nelegala din urmatoarele considerente:
1. In carnetul sau de munca seria Bd, nr.0180425, emis de T.C.H. Buc, Grup Santiere Cerna -Motru - Tismana, s-a operat poz.64 de serviciul personal al U.M. Sadu, unde se precizeaza: in perioada 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001, a lucrat in sectorul pirotehnic executand operatii de manipulare, transport si gestionare a substantelor si pulberilor explozive de sensibilitate mare, munca ce se incadreaza conform Ord.50/90, anexa 1, pct.61, in grupa I de munca, in procent de 100% , in total grupa I, procent de  100% - 18 (optsprezece)ani 8(opt) luni 16 zile.
2. In adeverinta nr.190/21.01.2014, emisa de acelasi angajator C.N. "R" S.A. - Filiala S.C. U.M. "S" S.A., se precizeaza: Se adevereste prin prezenta ca domnul T.V.V., nascut la data de --------- , judetul Gorj, fiul lui --------, avand CNP ---------, a fost angajat cu contract individual de munca la S C U M S S.A. , in meseria/functia: lucrator necalificat, magazine, primitor distribuitor si sef de depozit, in perioadele: 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-30.05.2007. Pe perioadele 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001 a fost incadrat in grupa I de munca, in procent de 100%, in baza prevederilor Ordinului 50/1990, anexa nr.1,pct.61, conform mentiunilor efectuate in carnetul de munca anterior predarii sale la titular. Se mentioneaza ca aceasta adeverinta s-a eliberat in baza inscrisurilor de la nr.crt.64 din carnetul de munca seria Bd, nr.0180425.
3. Neintemeiat si nelegal, reprezentantii Ci T de Pi Gorj, cu putere de decizie, au cenzurat mentiunile de la poz.64 a carnetului sau de munca, cat si mentiunile din adeverinta nr.190/21.01.2014 emisa de angajatorul S.C. U M S S.A., unde se precizeaza ca in perioadele 30.11.1981-30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001, timp de 18 ani, 8 luni si 16 zile, a desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupa I de munca, in procent de 100%. Intimata , C L de P Gorj, nu avea niciun drept legal de a cenzura niste documente emise de fostul angajator,  atata timp cat aceste inscrisuri nu sunt declarate nule in conditiile legilor in vigoare si pentru care documente fostul angajator poarta toata raspunderea,  asa cum se precizeaza la art.125 din Normele de Aplicare a Legii nr.263/2010 : " Angajatorii sau orice alti detinatori de arhive, sunt direct raspunzatori, in conditiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor pe care le inscriu, in baza documentelor detinute, in adeverintele pe care le elibereaza in vederea stabilirii, recalcularii sau revizuirii drepturilor de pensie."
A invederat reclamantul  ca inregistrarea grupei I de munca  in carnetul sau de munca s-a facut conform Decretului 92/1976, a Ordinului 136/1976 si a Ordinului 50/1990, art.15 si prin neluarea in calcul a acestei perioade de 18 ani, 8 luni si 16 zile, ca fiind lucrata in grupa I de munca, in procent de 100%, conform prevederilor Ordinului 50/1990, anexa nr.1,pct.61, reprezentantii intimatei C J de Pi G au incalcat dispozitiile art. 15 din ordinul mentionat, unde se precizeaza: "dovedirea perioadelor de activitate desfasurate in locurile de munca si activitatile ce se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii se face pe baza inregistrarii acestora in carnetul de munca, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale".
In sensul celor mentionate mai sus,  reclamantul a invocat si practica judiciara a Curtii de Apel Craiova.
4. Este neintemeiata si nelegala precizarea intimatei C T de P Gorj facuta in decizia de pensionare , in sensul ca: "Adeverinta nr.190/21.01.2014 nu se valorifica, deoarece meseria nu se regaseste la pct.61 anexa 1 din ORD.50/1990".
A sustinut reclamantul  ca, in anexa nr.1 a Ordinului 50/1990 sunt precizate locurile de munca ce se incadreaza in grupa I de munca si nu meseriile care se incadreaza in grupa l de munca, a?a cum a motivat intimata C L de P Gorj in decizia de pensionare.
De asemenea, a mai aratat reclamantul ca la U.M. S ..avea in primire depozitele (cladiri special construite) unde facea zilnic, primiri si distribuiri de substante explozive pentru procesele de fabricatie a produselor pirotehnice de pe liniile de fabricatie, primiri si distribuiri de produse pirotehnice pana cand acestea se livrau beneficiarilor din tara sau strainatate, sustinand ca era expus zilnic, timp de 8 ore riscului la explozii in depozitele respective, datorita explozivilor si produselor pirotehnice depozitate acolo sau care se manipulau in interiorul depozitelor respective.
5. Este nelegala cenzurarea mentiunilor din adeverinta nr.190/21.01.2014 si a pozitiei 64 din carnetul sau de munca, in sensul ca perioadele 30.11.1981 - 30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001, timp de 18 ani, 18 luni si 16 zile, au fost considerate ca fiind lucrate in locuri de munca incadrate in conditii normale si nu in locuri de munca incadrate in grupa l de munca, asa cum este precizat in aceste documente, prin aceasta cenzurare fiind incalcate dispozitiile art.123 din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010.
S-a invederat ca angajatorul S.C. U M S S.A., figureaza la pozitia 43 a anexei nr.3 din Legea nr. 263/2010, iar locurile de munca incadrate in conditiile speciale de la aceasta unitate sunt cele precizate la pct.1, lit. c,d,g,h, pct.7, pct.26, pct.29 lit. b si pct.33 din anexa nr.2 a Legii nr 263/2010.
6. La art.3 al Ord.50/1990 se precizeaza : " Beneficiaza de incadrarea in grupele I si II de munca, potrivit celor mentionate, fara limitarea numarului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maistri, tehnicieni, personal de intretinere si reparatii, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucreaza efectiv la locurile de munca si activitatile prevazute in anexele nr.1 si 2."
A sustinut reclamantul ca reiese destul de clar din acest articol ca pot beneficia de incadrarea in grupa I de munca, atat categoriile de personal expres mentionate, printre care se enumera si muncitorii, cum este cazul sau, cat si alte categorii de personal, daca aceste categorii de personal lucreaza efectiv la locurile de munca prevazute in anexa 1 a Ord.50/1990, nefiind limitat numarul personalului care beneficiaza de grupa respectiva.
7. Faptul ca anterior datei de 01.04.2001 si-a desfasurat activitatea la Uzina Mecanica Sadu in locurile de munca incadrate in grupa I de munca, in baza Ord. 50/90, anexa nr.1, pct.61, reiese si din faptul ca aceleasi locuri de munca unde si-a desfasurat activitatea anterior datei de 01.04.2001, ulterior acestei date, sunt incadrate in conditii speciale, in baza Legii nr.263/2010, anexa nr.2 pct. 1 lit.
c,d,g,h, angajatorul Uzina Mecanica Sadu regasindu-se la pozitia 43 a anexei nr 3 a Legii nr.263/2010, iar reclamantul beneficiind de conditii speciale pe perioada ulterioara datei de 01.04.2001, timp de 4 ani 10 luni 22 zile, dupa cum reiese din adeverinta emisa de Directia Economica, Stagii de Cotizare si Arhive din cadrul C Jde Pi Gorj, cat si din decizia de pensionare contestata. In aceasta adeverinta se precizeaza o perioada de 4 ani, 10 luni si  22 zile de conditii speciale, perioada pe care intimata C Lde Pi Gorj a luat-o in calcul in decizia de pensionare emisa, perioada de timp lucrata dupa data de 01.04.2001 in locuri de munca incadrate in conditii speciale, intimata refuzand sa-i ia in calcul perioada de 18 ani 8 luni 16 zile de grupa I de munca, cu procent de 100%, lucrata anterior datei de 01.04.2001, in aceleasi locuri de munca si care se asimileaza tot cu conditii speciale, in baza Legilor nr. 226/2006 respectiv nr.263/2010.
8. Reclamantul invoca  dispozitiile art. 55 alin.1 1 si tabelul nr.1 1 din Legea, nr.263/2010, sustinand ca aceste dispozitii  au fost incalcate de intimata prin decizia de pensionare contestata .
A aratat reclamantul ca aceasta perioada de 18 ani, 8 luni si 16 zile de grupa I de munca, procent de 100%, conform prevederilor Ord.50/90, anexa nr.1 pct.1, lucrata anterior datei de 01.04.2001, in baza dispozitiilor articolului amintit anterior, ii oferea posibilitatea reducerii varstei standard de pensionare cu 9 ani si cumuland , conform art.60 alin.1 din Legea nr.263/2010,reducerea de 9 ani a varstei standard de pensionare pentru perioada lucrata anterior datei de 01.04.2001 in locuri incadrate in grupa I de munca, cu reducerea de 2 ani a varstei standard de pensionare pentru o perioada de timp lucrata in locuri de munca incadrate in conditii speciale dupa data de 01.04.2001, rezulta o reducere totala a varstei standard de pensionare cu 11 ani .
9. In decizia de pensionare emisa de Casa Locala de Pensii Gorj este mentionata o perioada de 0 ani si 0 luni de reducere a varstei standard de pensionare pentru conditii speciale de munca, in conditiile in care pentru cei 4 ani 10 luni 22 zile de conditii speciale dupa data de 01.04.2001, care au fost luati in calcul in decizia emisa de Casa Locala de Pensii Gorj, are dreptul la o reducere de 2 ani ,
conform art.55 alin. 1 lit. b , tabelul nr.2 din Legea nr.263/2010, iar daca i se lua in calcul si grupa l de munca avea dreptul , prin cumul, la o reducere de 11 ani  a varstei standard de pensionare , asa cum a aratat anterior, la pct.8.
10. Pentru cei 18 ani, 8 luni si 16 zile de grupa I de munca, are dreptul la un stagiu aferent suplimentar de 9 ani, care adaugat la stagiu realizat de 32 ani, 2 luni si 7 zile mentionat in decizia contestata, dadea un stagiu total de cotizare de 41 ani 2 luni 7 zile, realizandu-se criteriul legat de stagiul complet de cotizare de 35 ani .
In drept, reclamantul a intemeiat contestatia pe dispoz.art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010.
In dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar, in copie, cartea de identitate, decizia de pensionare nr.10662/21.03.2014, plicul in care i-a fost comunicata decizia de pensionare , contestatia deciziei pensionare adresata Comisiei Centrale de Contestatii si adeverinta nr.190/21.01.2014 emisa de C.N. R S.A. - Filiala S.C. U.M.S. S.A.
La solicitarea instantei, reclamantul a mai depus la dosar copia carnetului de munca.
Parata C.J.P.G. a formulat intampinare in cauza, prin care a aratat ca petentul , prin cererea nr. 3638/27.01.2014, a solicitat inscrierea la pensie pentru limita de varsta, motiv pentru care a fost emisa decizia nr. 10662/21.03.2014, prin care a fost respinsa aceasta cerere.
Nemultumit de aceasta decizie, petentul o contesta la C.C.C., deoarece nu a fost valorificata adeverinta nr. 190/21.01.2014, eliberata de U.M. S. S.A.
Referitor la motivele contestatiei, s-a aratat ca in mod corect si legal C.J.P. nu a valorificat grupa I de munca mentionata in adeverinta nr. 190/2014, deoarece meseriile de lucrator necalificat, magazioner, primitor - distribuitor si sef de depozit nu se regasesc la pct.61, anexa I, din Ordinul 50/1990.
Avand in vedere contestatia petentului, CJP G. a inaintat-o la C.C.C. in vederea solutionarii, cu adresa nr. 59048/26.05.2014,  conform art.149 alin. 1 din Legea 263/2010.
A invederat parata ca , in conformitate cu prevederile alin. 2 de la art.149 din Legea 263/2010, procedura de examinare a deciziilor supuse contestarii reprezinta procedura prealabila, obligatorie, fara caracter jurisdic?ional, iar conform art. 151 alin. 2 hotararile C.C.C. pot fi atacate la instanta de judecata in termen de 30 de zile de la comunicare.

Analizand actele dosarului, in raport de dispozitiile legale aplicabile, instanta retine:

Prin decizia nr. 10662/21.03.2014, emisa de C.J.P.G., s-a respins cererea reclamantului de inscriere la pensie pentru limita de varsta.
 La emiterea deciziei de pensie s-a avut in vedere  stagiul de cotizare realizat de 32 ani, 2 luni si 7 zile, din care 23 ani, 11 luni si 7 zile in conditii normale de munca, 4 ani, 10 luni si 22 zile in conditii speciale de munca,  stagiu aferent conditiilor de munca - 2 ani, perioade asimilate 1 an,2 luni si 25 zile si stagiu aferent perioadelor de incapacitate temporara de munca - 29 zile.
A fost respinsa cererea de pensionare, cu motivarea ca nu sunt indeplinite prevederile art.52 din Legea 263/2010, in sensul ca varsta la data inscrierii la pensie este mai mica decat varsta standard de pensionare.
Adeverinta nr.190/21.01.2014,  eliberata de C.N. Romarm S.A. - Filiala S.C. UM S. G.j S.A., nu a fost valorificata deoarece meseria nu se regaseste la pct.61 anexa 1 din Ordinul nr. 50/1990.
Impotriva deciziei de pensie nr. 10662/21.03.2014, reclamanta a formulat contestatie pe cale administrativa , care a fost inaintata C.C.C. cu adresa nr. 59048/26.05.2014,  conform celor aratate in intampinare.
In conformitate cu prevederile art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate in termen de 30 de zile de la comunicare la C.C.C., iar potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, procedura de examinare a deciziilor supuse contestarii reprezinta procedura administrativa prealabila obligatorie, fara caracter jurisdictional.
Potrivit disp. art. 151 alin.2 din Legea nr.263/2010, hotararile pronuntate de C.C.C. pot fi atacate la instanta judecatoreasca competenta in termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 956/13.11.2012 s-a constatat ca  dispozitiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constitutionale, in masura in care se interpreteaza ca nesolutionarea contestatiilor si necomunicarea in termenul legal a hotararilor C.C.C., respectiv ale comisiilor de contestatii care functioneaza in cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii nu impiedica accesul la justitie.
In speta, asa cum s-a aratat mai sus , reclamantul a formulat contestatie  impotriva deciziei de pensie nr. 10662/21.03.2014,  pe cale administrativa ,  insa contestatia nu a fost solutionata de catre  C.C.C., desi a expirat termenul legal, astfel ca sunt incidente in cauza dispozitiile deciziei nr. 956/13.11.2012, emisa de Curtea Constitutionala, instanta fiind competenta sa se pronunte si sa analizeze contestatia formulata de reclamant .
In dosarul de fata, reclamantul contesta decizia de pensionare nr. 10662/21.03.2014 emisa de C.L.P.G., solicitand obligarea paratei  sa ia in calcul perioadele 30.11.1981 - 30.12.1981 , 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983 - 01.04.2001, respectiv 18 ani , 18 luni si 16 zile in locuri de munca incadrate in grupa I de munca, in procent de 100%, asa cum este precizat in carnetul de munca.
Instanta retine ca , potrivit dispozitiilor art.52 din Legea nr.263/2010, pensia pentru limita de varsta se cuvine persoanelor care indeplinesc in mod cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare sau in specialitate prevazute de  lege.
La art. 55 a , b si  c din Legea nr.263/2010,  sunt prevazute conditiile in care se poate reduce varsta standard de pensionare ,  pentru persoanele care au lucrat in locuri de munca cu conditii deosebite, in grupa I de munca anterior datei de 01.04.2001 si in conditii speciale sau alte conditii de munca.
La art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 se prevede ca :
    “(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I si/sau grupa a II-a de munca, beneficiaza de o crestere a punctajelor anuale realizate in aceste perioade, dupa cum urmeaza:
    a) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca;
    b) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca".
De asemenea , potrivit dispozitiilor art. 158 alin.2  din Legea nr.263/2010 :
           "(2) Adeverintele care atesta incadrarea persoanelor in fostele grupe I si/sau a II-a de munca sunt valorificate, numai in situatia in care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile intocmite anterior datei de 1 aprilie 2001".
Conform dispozitiilor Ordinului 50/1990, instanta retine ca incadrarea activitatii prestate de angajati in grupele de munca reglementate anterior anului 2001 si eliberarea de adeverinte in acest sens constituie atributul angajatorilor.
Asadar , conform punctului 6 din Ordinul 50/1990:
"Nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupele I si II de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinandu-se seama de conditiile deosebite de munca concrete in care isi desfasoara activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, conditii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)"
De asemenea, conform prevederilor art. 15 alin. 1 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfasurate in locurile de munca si activitatile ce se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii se face pe baza inregistrarii acestora in carnetul de munca, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale.
Totodata , la art. 279 alin.1 din Codul muncii republicat , se prevede ca vechimea in munca stabilita pana la data de 31.12.2010 se probeaza cu carnetul de munca.
Prin urmare, conform prevederilor legale sus mentionate, carnetul de munca face dovada deplina a vechimii in munca si a perioadelor in care un salariat a desfasurat activitate in grupele I si II de munca.
In speta, in carnetul de munca al reclamantului (fila 44 din dosar), la pozitia nr. 64, se mentioneaza ca  in perioadele 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001, reclamantul a lucrat in sectorul pirotehnic executand operatii de manipulare, transport si gestionare a substantelor si pulberilor explozive de sensibilitate mare, munca ce se incadreaza conform Ordinului nr.50/1990, anexa 1, pct.61, in grupa I de munca, in procent de 100% , in total grupa I, procent de  100% - 18 ani , 8 luni 16 zile.
C.N. R S.A. - Filiala S.C. UM S. G. a eliberat reclamantului adeverinta  nr.190/21.01.2014,  prin care se atesta cele mentionate in carnetul de munca, respectiv faptul ca in perioadele 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001 reclamantul a fost incadrat in grupa I de munca, in procent de 100% , in baza prevederilor Ordinului nr.50/1990, anexa 1, pct.61. Se mentioneaza in aceasta adeverinta ca a fost eliberata conform inscrisurilor de la nr.64 din carnetul de munca seria Bd, nr.0180425.
Prin urmare, raportat la prevederile legale mentionate, instanta retine ca la emiterea deciziei de pensie C.J.P.G. trebuia sa valorifice perioadele 30.11.1981 -30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001, ca fiind lucrata in grupa a I de munca, in procent de 100%, conform mentiunilor de la pozitia 64 din carnetul de munca al reclamantului.
 Asa cum s-a aratat mai sus,  conform prevederilor art. 15 alin. 1 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfasurate in locurile de munca si activitatile ce se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii se face pe baza inregistrarii acestora in carnetul de munca, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale, iar potrivit prevederilor art. 279 alin.1 din Codul muncii republicat vechimea in munca stabilita pana la data de 31.12.2010 se probeaza cu carnetul de munca.
Fata de considerentele expuse, instanta urmeaza sa admita contestatia  , sa anuleze decizia de pensie  nr. 10662/21.03.2014, emisa de catre parata C.J.P.G. si sa oblige parata C.J.P.G. sa emita o noua decizie de pensie, prin care sa se valorifice ca fiind lucrate in grupa I de munca, in procent de 100%, perioadele 30.11.1981-30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001.
Conform concluziilor formulate pe fondul cauzei, instanta va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
  Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite contestatia formulata de reclamantul T.V., in contradictoriu cu parata C.J.P.G.
Anuleaza decizia de pensie  nr. 10662/21.03.2014, emisa de catre parata C.P.J.G.
Obliga parata sa emita o noua decizie de pensie, prin care sa se valorifice ca fiind lucrate in grupa I de munca, in procent de 100%, perioadele 30.11.1981-30.12.1981, 08.01.1982-04.04.1983 si 09.11.1983-01.04.2001.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronuntata in sedinta publica din 09.03.2015, la Tribunalul Gorj.

PRESEDINTE                   ASISTENTI JUDICIARI                GREFIER

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri); Pensii

Fond funciar.Actiune intemeiata pe art.III din Legea nr.169/1997 - Decizie nr. 192/2015 din data de 08.05.2015
Anulare sentinta cu retinere spre rejudecare. Incalcarea principiului disponibilitatii si al contradictorialitatii. - Decizie nr. 691/2015 din data de 28.05.2015
Fond funciar.Exceptia lipsei interesului reclamantilor. - Decizie nr. 230/2015 din data de 09.06.2015
Punere in executare a sentintei in granituire.Posibilitatea de a fi pusa in executare de catre oricare dintre parti - Decizie nr. 780/2015 din data de 11.06.2015
Timbraj. Examinarea cu prioritate a exceptiei netimbrarii apelului. - Decizie nr. 1052/2014 din data de 15.10.2014
Recurs tardiv. Formularea cererii de recurs in termenul indicat in hotarare - Decizie nr. 198/2015 din data de 13.05.2015
Contestatie la executare. Apel tardiv. - Decizie nr. 600/2015 din data de 12.05.2015
Art.453 si urm.c.p.civ.Cheltuieli de judecata. Punere in intarziere. - Decizie nr. 508/2015 din data de 22.04.2015
Suspendare apel pentru lipsa partilor - Decizie nr. Incheiere din data de 24.06.2015
Admiterea contestatiei si a cererii de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 193/2015 din data de 19.05.2015
Admiterea contestatiei si a cererii de liberare conditionata - Sentinta penala nr. 194/2015 din data de 19.05.2015
Actiune in constatare - Sentinta comerciala nr. 279/2015 din data de 21.04.2015
Constatare nulitate act - Decizie nr. 209/2015 din data de 18.05.2015
Temeiul prevazut de art. 16 lit. a C.pr.pen. Fapta nu exista. - Sentinta penala nr. 27/2015 din data de 31.03.2015
Retragerea cererii de liberare conditionata. - Sentinta penala nr. 102/2015 din data de 17.03.2015
Calea de atac poate fi exercitata doar de par?ile din dosar, mandatarul uneia dintre par?i nu poate formula apel in nume propriu ci doar in numele ?i pentru mandantul sau - Decizie nr. 431/2015 din data de 03.04.2015
Respectarea principiului disponibilita?ii . solu?ionarea cauzei in limitele investirii - art 22 alin 6 Cproc.civ. - Decizie nr. 309/2015 din data de 12.03.2015
Lipsa semnaturii pe cererea de apel atrage nulitatea caii de atac declarata - art 470 C.proc.civ. - Decizie nr. 405/2015 din data de 01.04.2015
Obligativitatea instan?ei de a solu?iona cu prioritate excep?iile de procedura sau de fond care fac inutila administrarea de probe sau cercetarea in fond a cauzei - Decizie nr. 421/2015 din data de 02.04.2015
Reconstituirea dreptului de proprietate legea 18/1991 - Decizie nr. 307/2015 din data de 11.03.2015