InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Harghita

Eliberare titlu de proprietate

(Decizie nr. 105/R din data de 12.02.2009 pronuntata de Tribunalul Harghita)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Tribunalul Harghita | Jurisprudenta Tribunalul Harghita

Eliberare titlu de proprietate

Dosar nr. 1323/234/2007 - decizia civila nr. 105/R din 12.02.2009

          Cu privire la recursul celor doua comisii, tinand seama si de acordul reclamantilor-intimati, se constata ca este intemeiat, obligarea la daune cominatorii incepand cu data ramanerii definitive a hotararii nu se justifica, avand in vedre ca procedura de eliberare a titlului de proprietate nu se rezuma numai la eliberare unui act ci si parcurgerea unor faze intermediare cu privire la identificarea terenului, intocmirea documentatiei, inaintarea documentatiei la comisia judeteana in vederea validarii si eliberarii titlului.
          Aceasta procedura nu poate fi indeplinita imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii, ci intr-un timp rezonabil pe care-l vor aprecia reclamantii care pot solicita si ulterior aceste daune daca vor considera ca perioada de eliberare s-a prelungit.

Prin sentinta civila nr.1151 din 04 decembrie 2008 pronuntata de Judecatoria Gheorgheni s-a admis in parte actiunea reclamantilor BJ, FM, SM, RE, asa cum a fost formulata si precizata in contradictoriu cu paratii Comisia locala de aplicare a Legii fondului funciar a comunei Suseni, Comisia judeteana Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, BE si intervenienta Grupul asociativ de padure.
         Au fost obligate paratele comisia locala si comisia judeteana sa elibereze reclamantilor titlul de proprietate pentru terenul in suprafata de 5 ha si 9.500 mp, parcelele PD 4432/21 si PD 4432/22 conform procesului verbal de punere in posesie nr. 2187.
         Au fost obligate cele doua comisii la daune cominatorii de 100 lei/zi de intarziere de la data ramanerii definitive a hotararii pana la eliberarea titlului de proprietate, in favoarea reclamantilor.
         S-a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. 17001/24.05.2004 emis pe numele BE pentru suprafata de 5,95 ha teren.
         S-a respins cererea privind constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate al intervenientului Grupul asociativ de padure cu nr. 18051/2005.
         S-a respins cererea de interventie a intervenientului Grupul asociativ de padure.
         Au fost obligate cele doua comisii la 1103 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantilor.
         Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
In temeiul Legii nr. 18/1991 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 169/1997 si Legea nr. 1/2001, reclamantii in calitate de mostenitorii a-i def. BJ au depus in anul 1998 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul forestier proprietatea autorului lor. La data depunerii cererii de reconstituire terenul era liber, astfel incat nu exista nici un impediment pentru intocmirea documentatiei si emiterea Titlului pe vechiul amplasament.
Pe baza actelor depuse la dosar din care rezulta calitatea de mostenitori a  reclamantilor, cat si dreptul de proprietate al antecesorilor lor, Comisia Locala de aplicare a fondului funciar a intocmit procesul verbal de punere in posesie al reclamantilor pe o suprafata de 5 ha. si 9500 mp. tarla 227 parcele PD 4432/21 si PD 4432/22.
La data de 17.10.2005 Primaria Suseni recunoaste  ca din greseala specialistii topografi au intocmit proces verbal de punere in posesie pe numele BE, careia i s-a eliberat si Titlu de proprietate anexat la dosar, aspect ce rezulta din Adeverinta depusa la dosarul nr. 1324/234/2007.
Din raportul de expertiza, rezulta ca punerea in posesie pentru BE nu a fost facuta de reprezentantii Comisiei Locale, ci de specialisti din Zetea si Odorheiu-Secuiesc.
Din raportul de expertiza tehnica intocmit, rezulta faptul ca exista o suprapunere intre terenul revendicat de reclamanti si terenul pentru care s-a eliberat Titlu de proprietate paratei BE.
Parata BE a declarat ca este de acord cu anularea partiala a Titlului de proprietate cu privire la suprafata de teren ce se suprapun.
Instanta a considerat ca, prin lucrarea de specialitate efectuata in cauza de catre expert, rezulta cu certitudine ca, suprafata de teren revendicata de reclamanti si pentru care au fisa de punere in posesie, nu se suprapune cu terenul pentru care s-a eliberat Titlu de proprietate intervenientei, acesta fiind in hotar cu terenul proprietatea Grupului asociativ de padure.
Asa cum s-a mentionat mai sus, insasi reprezentantul intervenientei, declara ca in natura nu exista nici o suprapunere.
Analizand procesul verbal de punere in posesie si schita intocmita cu aceasta ocazie in favoarea reclamantilor, instanta apreciaza ca aceasta fiind semnata si stampilata de catre Comisia de aplicare a lefii fondului funciar Susenei, este legala si temeinica, lipsa datei la care s-a intocmit nu constituie un motive de nulitate a acestui act, astfel cum au solicitat intervenientii. Mai mult intervenientii in situatia sus mentionata nu au nici un interes, in a se constata nulitatea acestor acte.
In concluzie, instanta apreciaza ca eliberarea Titlului de proprietate pe numele BE a fost emis cu incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 2 si 24 fiind aplicabile in baza disp. Art. III, alin. 1 Lit. a. din Legea nr. 169/1997 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005 potrivit carora " sunt lovite de nulitatea absoluta _ actele de reconstituire si constituire in favoarea altor persoane pe vechile amplasamente ale fostilor proprietari solicitate de catre acestia in termen legale, libere la dat solicitarii.
Instanta a apreciat ca ambele Comisii de aplicare a legii fondului funciar au fost in eroare cu privire la plasamentul terenului de a fost retrocedat Grupului asociativ de padure si fata de imobilul pentru care s-a exista proces verbal de punere in posesie in favoarea reclamantilor si deci nu exista nici un impediment a se elibera Titlu de proprietate in favoarea acestora.
           Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Harghita, BE.
            Cele doua comisii recurente au solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotararii atacate in sensul eliminarii din dispozitiv a obligarii lor la daune cominatorii.
          Arata in  recursul lor ca procedura eliberarii titlului de proprietate presupune parcurgerea unor etape: adoptarea solutiei de propunere si validare, intocmirea documentatiei, identificarea terenului, transmiterea propunerii la comisia judeteana care trebuie sa valideze propunerea in sedinta, dupa care eliberarea propriu-zisa.
         Parcurgerea acestor etape necesita timp si eliberarea titlului nu se poate face imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii.
         In recursul sau, recurenta BE arata ca solicita sa fie obligate comisia locala si cea judeteana sa-i compenseze suprafata de teren in natura cu suprafata de 5,95 ha teren care a fost cuprinsa in titlul de proprietate anulat.
Intimatii nu au depus intampinare, dar au aratat in fata instantei ca sunt de acord cu recursurile comisiilor, ca este nevoie de ceva timp pentru eliberarea titlului de proprietate, iar in ce priveste recursul lui BE solicita respingerea lui.
          Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs si sub toate aspectele, tribunalul retine urmatoarele:
          Cu privire la recursul celor doua comisii, tinand seama si de acordul reclamantilor-intimati, se constata ca este intemeiat, obligarea la daune cominatorii incepand cu data ramanerii definitive a hotararii nu se justifica, avand in vedre ca procedura de eliberare a titlului de proprietate nu se rezuma numai la eliberare unui act ci si parcurgerea unor faze intermediare cu privire la identificarea ternului, intocmirea documentatiei, inaintarea documentatiei la comisia judeteana in vederea validarii si eliberarii titlului.
          Aceasta procedura nu poate fi indeplinita imediat dupa ramanerea definitiva a hotararii, ci intr-un timp rezonabil pe care-l vor aprecia reclamantii care pot solicita si ulterior aceste daune daca vor considera ca perioada de eliberare s-a prelungit.
          Cat priveste cererea recurentei BE cu privire la compensarea ternului care a fost cuprins in titlul de proprietate anulat de instanta de fond cu alt teren, aceasta este o cerere noua facuta in recurs. Recurenta neformuland la judecata de fond o cerere reconventionala, in recurs, conform prevederilor art. 294 si 316 Cod procedura civila, nu se pot face alte cereri noi.
          Avand in vedere insa ca titlul de proprietate nu s-a anulat pentru faptul ca recurenta nu ar fi persoana indreptatita sa i se reconstituie dreptul de proprietate ci pentru faptul ca terenul s-a suprapus peste cel care li se cuvenea reclamantilor, ramane in sarcina celor doua comisii sa stabileasca in ce modalitate va fi compensata recurenta BE pentru terenul cuprins in titlul anulat.
          Raportat considerentelor retinute, tribunalul, in baza art. 304 ind. 1 Cod procedura civila coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedura civila, va admite recursul celor doua comisii si va modifica in parte hotararea atacata in sensul eliminarii din dispozitivul acesteia a obligarii recurentelor la plata de daune cominatorii.
          In baza art. 312 Cod procedura civila va respinge recursul declarat de BE.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010