Decizie de concediere. Masura cu caracter temporar, care nu presupune desfiintarea efectiva a postului reclamantei. Neintrunirea conditiilor prevazute cumulativ de art. 65 din Codul muncii.

Cuprins:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta, sectia civila in dosarul nr. 1507/118/2014, reclamanta ... a solicitat in contradictoriu cu parata ... ca instanta sa pronunte o hotarare prin care:
- sa se anuleze decizia prin care a incetat contractul individual de munca al reclamantei, ca nelegala si netemeinica;
- sa fie reintegrata reclamanta in functia detinuta anterior;
- sa fie obligata parata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate si majorate, alaturi de toate celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei si pana la momentul reintegrarii si platii efective.
In fapt, reclamanta sustine ca decizia contestata este nelegala, intrucat nu respecta cerintele impuse la art. 76 din Codul muncii, concedierea nefiind reala, efectiva si serioasa.
Din cuprinsul deciziei emise de parata nu reiese ca desfacerea contractului individual de munca al reclamantei este urmarea desfiintarii locului sau de munca, intrucat nu se face nicio referire la reorganizarea activitatii, la desfiintarea unor posturi si in concret la desfiintarea postului reclamantei.
Lipsa mentiunilor privind situatia de fapt intr-un mod precis si clar determina imposibilitatea verificarii indeplinirii cerintelor de la art. 65 al. 2 din C. muncii, respectiv a caracterului real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca.
Decizia contestata prevede in mod generic ca desfiintarea postului este determinata de lipsa de lucrari specifice activitatii santierului de constructii, reabilitare drumuri si a conditiilor economice.
Aceasta nu echivaleaza cu indicarea motivelor care au determinat concedierea, intrucat nu rezulta de nicaieri necesitatea acestei masuri.
In decizia contestata se mentioneaza expres ca la baza emiterii acesteia a stat procesul-verbal nr. 3/10.01.2014 al Comisiei de incadrare, promovare si disponibilizare a personalului, insa acest inscris a fost emis ulterior intocmirii deciziei atacate.
Decizia contestata nu cuprinde nici durata preavizului, care in realitate nici nu a fost acordat reclamantei, in acest mod lipsind un alt element impus obligatoriu de art. 76 al. 1 din Codul muncii.
Reclamanta sustine ca nu s-a urmarit eficientizarea activitatii societatii, ci persoana ocupantului locului de munca desfiintat.
In drept, s-au invocat art. 82 coroborat cu art. 112 si urm., art. 194, art. 266-275 din C. pr. civila, prin raportare la 65 si urm., art. 76 din Codul muncii, art. 210 si 211 din Legea nr. 62/2011.
In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriu.
Au fost anexate actiunii dispozitia nr. 2/09.01.2014, adeverinta de salariat.
In aparare, parata ... a depus la dosar intampinare, prin care a invocat in prealabil exceptia inadmisibilitatii actiunii in temeiul art. 2 al. 12, art. 601 al. 1 lit. e) din Legea nr. 192/2006, cu motivarea ca reclamanta nu a facut dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii, anterior introducerii cererii de chemare in judecata.
Parata a mai invocat exceptia tardivitatii introducerii actiunii, cu motivarea ca decizia atacata a fost comunicata la data de 13.01.2014, in vreme ce actiunea a fost inregistrata pe rolul instantei la data de 25.02.2014, cu incalcarea termenului de 30 de zile prevazut de art. 268 al. 1 lit. a) din Codul muncii.
Pe fond, parata a invederat ca reclamanta a fost angajata societatii in functia de consilier juridic debutant, conform contractului individual de munca nr. 709/27.09.2011 incheiat pe durata nedeterminata.
Din pricina situatiei dificile din punct de vedere economic, a lipsei lucrarilor specifice obiectului de activitate a societatii, in perioada de iarna a fiecarui an calendaristic angajatorul s-a vazut obligat sa reduca personalul societatii.
Au fost afectate mai multe categorii de personal, din toate compartimentele functionale ale societatii, fiind emise mai multe dispozitii colective sau individuale, printre care si dispozitia contestata.
Parata a mai aratat ca in prezent situatia economica a societatii nu s-a imbunatatit si nu-si mai permite angajarea de personal.
In drept, art. 205 C. pr. civila.
A fost anexata documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei contestate.
La termenul de judecata din data de 02.06.2014 instanta a respins ca nefondate exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia tardivitatii formularii actiunii.
Actiune scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine:
Prin Dispozitia nr. 2/09.01.2014 emisa de parata ..., s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei ... in baza art. 65 al. 1 din Codul muncii, incepand cu data de 13.01.2014.
Conform art. 65 Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Dispozitia emisa de parata, concretizand o masura de desfacere a contractului individual de munca luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analizarea cerintelor de legalitate prevaleaza fata de cele referitoare la temeinicia deciziei.
  Potrivit art. 76 din Codul muncii republicat, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
 a) motivele care determina concedierea;
 b) durata preavizului.
In cuprinsul Dispozitiei contestate sunt expuse motivele care au determinat pe angajator sa dispuna masura contestata si anume lipsa lucrarilor specifice activitatii santierului de constructii si reabilitare drumuri, a conditiilor economice si mentiunile procesului-verbal nr. 3/10.01.2014 al Comisiei de incadrare, promovare si disponibilizare a personalului.
Instanta subliniaza ca este suficient ca angajatorul sa enumere motivele ce au stat la baza deciziei de concediere, acestea sa fie prezentate intr-o maniera concisa si clara, fara sa fie evidentiata neaparat o legatura de cauzalitate directa intre situatia financiara a societatii si mentinerea locului de munca al reclamantei.
Acest ultim aspect se impune a fi analizat numai cu ocazia verificarii temeiniciei contestatiei, pe baza documentatiei ce sta la baza deciziei contestate.
Referindu-se la preaviz, art. 75 alin. 1 din Codul muncii prevede ca persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.
Or, dispozitia de incetare a contractului individual de munca a fost emisa in data de 09.01.2014, facandu-se mentiunea ca isi produce efectele la data de 13.01.2014.
Parata a invederat in notele scrise depuse la dosar ca reclamanta a solicitat renuntarea la termenul de preaviz, prin intocmirea fisei de lichidare si intrarea in somaj, aceasta beneficiind de indemnizatie de somaj in perioada 13.01-02.04.2014.
Instanta retine insa ca situatia premisa pentru renuntarea beneficiarului la termenul de preaviz este acordarea acestuia de catre angajator, conditie neindeplinita in cauza, de vreme ce nu a fost respectat termenul prevazut de Codul muncii.
Instanta urmeaza sa constate nerespectarea conditiei imperative prevazute la art. 76 lit. b) din Codul muncii, in sensul nerespectarii termenului de preaviz prin dispozitia de incetare a contractului individual de munca.
Sub aspectul temeiniciei dispozitiei contestate, instanta retine ca desfiintarea locului de munca este efectiva, atunci cand acesta este suprimat din structura functional-organizatorica a angajatorului si implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimarii, are o cauza reala cand are un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand imbunatatirea activitatii si nu disimuleaza realitatea.
Or, prin notele scrise depuse la dosar, parata releva ca locul de munca al reclamantei nu a fost desfiintat, organigrama societatii nefiind modificata. (fila nr. 29)
Parata a mai invocat art. 22 lit. f) din contractul colectiv de munca pe anii 2013-2014, conform cu care angajatorul are dreptul sa opereze reduceri de personal temporar, pe perioada de iarna si ori de cate ori interesele societatii o cer.
Parata a mai aratat ca a solicitat reclamantei reluarea activitatii prin adresa nr. 2017/07.04.2014, insa aceasta din urma cu rea-credinta a refuzat reincadrarea.
Conform art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Pentru ca desfiintarea locului de munca sa fie considerata reala si serioasa, aceasta trebuie sa fie intemeiata pe unul dintre motivele expres mentionate de art. 65; apoi, aceasta cauza trebuie sa fie precisa, in sensul ca reprezinta adevaratul motiv al concedierii, fara a disimula vreun alt motiv. De asemenea, motivele care au determinat masura trebuie sa prezinte o anumita gravitate, adica sa existe o proportionalitate cu importanta masurii adoptate. Astfel, seriozitatea cauzei trebuie raportata la situatia angajatorului - stabilirea interesului sau legitim pentru concedierea salariatului - pentru a se stabili daca sunt sau nu posibile si alte solutii in afara concedierii.
Postul concretizeaza, in organigrama angajatorului, necesarul de personal pentru o anumita functie sau meserie; de aceea, desfiintarea postului trebuie sa duca la eliminarea acestuia din statul de functii, pentru a putea fi considerata efectiva.
Desi parata face referire in dispozitie la o incetare a contractului individual de munca, sustine ca masura a avut numai un caracter temporar, fara sa presupuna desfiintarea postului reclamantei, imprejurare in care masura nu se poate justifica conform art. 65 din Codul muncii.
Cat priveste art. 22 lit. f) din contractul colectiv de munca pe anii 2013-2014, conform cu care angajatorul are dreptul sa opereze reduceri de personal temporar, pe perioada de iarna si ori de cate ori interesele societatii o cer, instanta retine ca aceasta prevedere nu se regaseste in cuprinsul dispozitiei contestate si in consecinta nu poate fi invocata de parata in aparare.
In acelasi sens, art. 79 dispune ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Sintagma invocata de parata in dispozitia contestata, "lipsa de lucrari specifice activitatii de constructii si reabilitare drumuri, conditiilor economice si a procesului-verbal nr. 3/10.01.2014 al Comisiei de incadrare, promovare si disponibilizare a personalului", implica nu doar existenta unor simple motive de ordin economic, cum ar fi cresterea profitului, respectiv diminuarea pierderilor - ci este necesara dovedirea unor greutati reale in ansamblul activitatilor ce fac obiectul activitatii societatii.
Raportat la aceasta, unitatea trebuia sa-si bazeze decizia de concediere pe imprejurari constatate intr-o perioada suficient de lunga, care sa indreptateasca presupunerea ca nu este cazul unor situatii accidentale care au dus la pierderi economice, insa o asemenea proba nu este facuta.
Societatea nu a demonstrat ca desfacerea contractului individual de munca al reclamantei este singura solutie posibila in redresarea sa economica, celelalte masuri de reorganizare dovedindu-se insuficiente sau neadecvate.
Diminuarea activitatilor pe perioada de iarna nu poate constitui prin ea insasi o justificare a deciziei, de vreme ce putea fi anticipata la momentul incheierii contractului de munca al reclamantei, raporturile de munca fiind stabilite pe durata nedeterminata.
Pentru aceste motive, constatandu-se ca desfiintarea locului de munca nu a fost una reala si efectiva, fata de dispozitiile art. 80 alin.2 din Codul muncii potrivit cu care, la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere, instanta va dispune anularea dispozitiei contestate si reintegrarea reclamantei in postul detinut anterior.
Avandu-se in vedere dispozitiile art.80 alin.1 din Codul muncii, instanta va obliga angajatorul la plata catre reclamanta a drepturilor salariale si a tuturor celorlalte drepturi de care reclamanta a fost lipsita de la data aplicarii dispozitiei contestate si pana la efectiva reintegrare in functia detinuta anterior emiterii dispozitiei atacate.
Instanta va dispune actualizarea acestor drepturi cu rata inflatiei, cu motivarea ca un creditor poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatoriu si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin scaderea valorii creantei datorata inflatiei, dupa ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestui din urma prejudiciu consta in diferenta dintre valoarea nominala a creantei si valoarea sa reala la data executarii, iar actualizarea cu rata inflatiei urmareste pastrarea valorii reale a obligatiei banesti.
    Cu privire la cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine:
    Reglementate de art. 453 N.C.P.C., cheltuielile de judecata reprezinta ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte partile in legatura cu activitatea procesuala.
Acestea pot fi puse de instanta in sarcina partii aflate in culpa procesuala, insa conditionat de dovedirea lor de catre partea interesata.
Reclamantul nu a depus dovezi care atesta suportarea de cheltuieli cu acest titlu, motiv pentru care instanta va respinge ca nefondata cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite in parte actiunea formulata de  reclamanta ..., cu domiciliul in _, in contradictoriu cu parata _, cu sediul in _.
Anuleaza Dispozitia emisa de parata sub nr. 2/09.01.2014 privind incetarea contractului individual de munca al reclamantei.
Dispune reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii dispozitiei atacate.
Obliga parata la plata catre reclamanta a drepturilor salariale si a tuturor celorlalte drepturi de care reclamanta a fost lipsita de la data aplicarii dispozitiei contestate si pana la efectiva reintegrare in functia detinuta anterior emiterii dispozitiei atacate, actualizate cu rata inflatiei.
Respinge ca nefondata cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi 14.08.2014.

    PRE?EDINTE,    ASISTEN?I JUDICIARI
     _                                            ...
   GREFIER,