Omisiunea instantei de recurs de a se pronunta asupra unui motiv de casare. Admisibilitatea contestatiei in anulare numai daca acea critica ar fi fost de natura sa conduca la solutia contrara celei pronuntata de instanta de recurs.

Prin contestatia inregistrata la 10.03.2011, C.P.M. a solicitat in contradictoriu cu intimatii D.M., Comisia Locala Brezoaele de aplicare a Legii fondului funciar si Comisia Judeteana Dambovita pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, anularea deciziei civile nr.242/22.02.2011, pronuntata in dosarul nr.186/284/2010 al Tribunalului Dambovita.
Motivand cererea, contestatorul a aratat ca solicitase instantei de recurs, printr-o cerere transmisa prin fax, amanarea judecatii pentru termenul din 15.02.2011, intrucat avocatul care ii reprezenta interesele, se afla in imposibilitate de prezentare, din motive medicale, fapt atestat de adeverinta medicala anexata.
S-a mentionat ca instanta de recurs nu a admis cererea si a ramas in pronuntare, amanand pronuntarea cu o saptamana, prin aceasta incalcandu-se dispozitiile art.316 coroborat cu art.126 si urmatoarele Cod procedura civila si cu prevederile art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana cu privire la "dreptul la un proces echitabil" si al egalitatii armelor, in conditie in care fiecare parte trebuie sa aiba nu numai posibilitatea de a-si face cunoscute elementele pe care se bazeaza pretentiile sale dar si de a lua cunostinta si de a discuta orice proba sau "concluzie" prezentata judecatorului in scopul de a-i influenta decizia.
Sub acest aspect, se solicita sa se tina seama si de hotararea CEDO din 27 09.2007 in cauza Grozescu impotriva Romaniei, avandu-se in vedere art.21 alin.2 din Constitutia Romaniei si Legea nr.30/1994 prin care Romania  a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si protocoalele aditionale.
In continuare, contestatorul a  citat din hotararea CEDO la care  a facut trimitere, subliniind ca hotararea instantei de recurs este nula pentru nerespectarea contradictorialitatii si implicit  a dreptului la aparare, potrivit art.105 alin.2 coroborat cu art.11 si 20 din Constitutia Romaniei, conform carora tratatele ratificate de Parlamentul Romaniei fac parte din dreptul intern, iar drepturile si libertatile cetatenesti vor fi interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si tratatele la care Romania este parte. In caz de neconcordanta cu legislatia interna, acestea au prioritate, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
In al doilea rand, se sustine ca decizia atacata a omis sa se pronunta asupra tuturor motivelor invocate, respectiv a incidentei dreptului de prescriptie de trei ani, fapt dovedit cu inscrisurile aflate la dosar, inclusiv a incheierii de intabulare  a dreptului de proprietate al contestatorului, ce a generat opozabilitatea dreptului sau, inca din 1999, momentul intabularii.
Se mai arata ca instanta de recurs nu s-a pronuntat cu privire la dreptul autorilor contestatorului, in calitate de proprietari ai imobilelor constructie si teren aferent, din comuna Brezoaiele, sat Brezoaia, judetul Dambovita.
Dezvoltand criticile, contestatorul a  invederat ca din probele administrate reiese cu certitudine faptul ca reclamantul(bunicul patern al contestatorului) a avut cunostinta de existenta cererii depusa in anul 1991 la comisia de aplicare a legii fondului funciar, intrucat la 15.10.1991 s-a eliberat adeverinta nr.1507 de catre Primaria comunei Brezoaiele, prin care se face dovada titlului de proprietate pana la eliberarea titlului pentru suprafata totala de 1,080 ha, conform hotararii comisiei judetene nr.22/18.07.1991, adeverinta emisa pe numele lui D. N. D. si D. Ghe. N. si care  a stat la baza titlului de proprietate  a carui nulitate s-a solicitat.
Mai mult, se apreciaza ca si prin raspunsurile la interogatoriul administrat comisiei de aplicare a legii fondului funciar sunt dovedite sustinerile contestatorului.
S-a subliniat ca potrivit prevederilor legale, contestatorul are dreptul la cota de teren de 900 m.p. cu destinatia curti-constructii din totalul suprafetei de 1,08 ha inscrisa in titlul de proprietate a carui anulare se solicita, atata vreme cat parintii sai au contractul de vanzare-cumparare nr.1298/17.07.1987, intocmit de Notariatul de Sta al Judetului Dambovita si erau indreptatiti sa solicite restituirea terenului aferent constructiei, orice alta solutie conducand la incalcarea dreptului sau de proprietate, drept ocrotit de legea fundamentala a Romaniei si de art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei Europene a Drepturilor  Omului.
S-a concluzionat ca instanta de recurs a omis sa se pronunta asupra motivelor invocate prin cererea de recurs.
Intimatul D.N.  a formulat intampinare in sensul respingerii a contestatiei in anulare ca nefondata.
In primul rand, s-a observat ca nu s-a indicat temeiul juridic al contestatiei, pentru a se cunoaste daca este vorba despre o contestatie in anulare obisnuita, fundamentata pe dispozitiile art.317 Cod procedura civila  sau despre o contestatie in anulare speciala, potrivit art.318 din acelasi act normativ.
Sub aspectul fondului litigiului, se mentioneaza ca invocandu-se respingerea cererii  de amanare a judecatii si amanandu-se pronuntarea deciziei peste o saptamana, contestatorul a uitat sa precizeze ca nu era primul termen la care se ceruse amanarea ci al doilea si oricum aceasta motivare nu se incadreaza in motivele prevazute de art.317 Cod procedura civila, intrucat dispozitiile procedurale se refera la doua ipoteze, cand procedura de citare  a partii pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii sau cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta, or, situatia expusa nu se incadreaza in aceste limite.
Pe de alta parte, s-a apreciat ca nici a doua critica nu este sustinuta pentru ca instanta de recurs a analizat sub toate aspectele criticile si, chiar daca lucrurile ar fi stat in maniera expusa, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru sustinerea unui motiv de recurs, ori gruparea argumentelor si cercetarea lor in bloc, nu pot fi invocate in calea extraordinara de atac. In acest sens s-a facut trimitere la doctrina-Drept procesual civil, autor Mihaela Tabarca, editura Global Lex 2004, vol.II, pg.141.
Intimatul  a evidentiat ca instanta de recurs nu este obligata sa raspunda tuturor argumentelor de fapt si de drept, ci poate sa le analizeze global, printr-un rationament juridic de sinteza, ori sa analizeze global un singur aspect considerat esential, omisiunea cercetarii unui argument sau a unei afirmatii a recurentului, nedand posibilitatea apelarii la procedura contestatiei in anulare.
S-a apreciat ca instanta de recurs a sistematizat criticile formulate si pe baza unei analize pertinente, a motivat in mod corect decizia de respingere a recursului.
Pentru solutionarea cauzei, s-a dispus atasarea dosarului in care s-a pronuntat decizia contestata.
Examinand decizia contestata prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile in materie, tribunalul apreciaza calea de atac a contestatiei in anulare ca nefondata.
Se retine ca in conformitate cu dispozitiile art.317 alin.1 pct.1 Cod procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, cand procedura de chemare  a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii, numai daca acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Fiind o cale extraordinara de atac de retractare, contestatia in anulare nu se poate promova decat in cazurile si pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, neputand fi extinse si la alte situatii decat cele prevazute de text, in caz contrar depasindu-se limitele legale in cadrul carora se poate analiza o hotarare irevocabila.
Dupa cum bine  a subliniat intimatul prima critica din cadrul contestatiei nu se incadreaza in ipoteza aratata pentru ca, in speta nu se pune problema nelegalei citari a recurentului.
In realitate, asa cum reiese din analiza incheierii de sedinta din 18.01.2011-primul termen de judecata, potrivit prevederilor art.156 Cod procedura civila, s-a incuviintat cererea mandatarului avocat al recurentului de amanare  a judecatii, pentru imposibilitatea acestuia de a se infatisa in instanta, pe considerentul ca are de sustinut o alta cauza aflata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. La urmatorul termen de judecata,  din 15.02.2011, cand recurentul a fost legal citat, potrivit dovezii aflata la fila 27 din dosarul de recurs, acelasi reprezentant a formulat a doua cerere consecutiva de amanare  a judecatii pentru motive medicale, la care aparatorul intimatului Dumitru Nicolae s-a opus, cand instanta de recurs a respins solicitarea pe considerentul ca la termenul anterior s-a admis o cerere similara, amanand pronuntarea pentru a da posibilitatea mandatarului recurentului sa depuna note scrise(fila 35 verso dosar recurs).
In acest context, trimiterea contestatorului la hotararea CEDO pronuntata in cauza Grozescu contra Romaniei, nu prezinta relevanta juridica deoarece nu se incadreaza in situatia premisa prevazuta de Codul de procedura civila pentru admisibilitatea contestatiei in anulare, astfel ca se va inlatura sustinerea potrivit careia exista contradictie intre legislatia interna si Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
De altfel, situatia premisa in cauza Grozescu contra Romaniei nu este cea invocata in litigiul pendinte, referindu-se la dezbaterea fondului doar in prezenta uneia dintre parti, cu reluarea dezbaterilor numai in contradictoriu cu cealalta parte care nu se prezentase initial in sala de sedinta.
Or, in caza de fata, instanta de recurs a uzat de prevederile art.156 Cod procedura civila, potrivit carora se poate acorda un singur termen pentru lipsa de aparare, temeinic motivata si cum amanarea pentru acest motiv se dispusese la un termen anterior, a respins a doua solicitare de amanare a judecatii.
Se mai are in vedere ca desi sub aspect formal instanta de recurs a omis intr-adevar sa analizeze exceptia prescriptiei dreptului la actiunea in constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate, aceasta omisiune, in acceptiunea prevederilor art.318 teza a doua Cod procedura civila, ar fi reprezentat un motiv de admisibilitate a contestatiei in anulare numai daca acea critica ar fi fost de natura sa conduca la solutia contrara celei pronuntata de instanta de recurs.
Insa, potrivit practicii unitare in materie, cazurile de nulitate a titlurilor de proprietate eliberate in conditiile legii fondului funciar, reglementate de art.III din Legea nr.169/1997, privesc nulitatea absoluta si nu pe cea relativa a acestei categorii de inscrisuri.
Pe de alta parte, potrivit regimului juridic al nulitatii in materie civila, nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes si este imprescriptibila, adica poate fi promovata oricand, indiferent de timpul scurs de la momentul intocmirii actului.
Aceasta regula este prevazuta in mod expres de art.2 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva - " Nulitatea unui act poate fi invocata oricand, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie".
In aceste imprejurari, cererea de constatare  a nulitatii titlului de proprietate, fiind imprescriptibila, invocarea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune in calea de atac a recursului nu avea nicio inraurire asupra solutiei instantei de fond, care a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate in conformitate cu dispozitiile art.III alin.1 lit.a) din Legea nr.169/1997.
Se va inlatura sustinerea potrivit careia instanta de recurs nu a analizat dreptul de proprietate al autorilor recurentului, de vreme  ce pagina 44 din dosarul de recurs contine in totalitate argumente concrete privitoare la sanctiunea nulitatii absolute a titlului de proprietate in discutie, prin prisma legii speciale aplicabila spetei, respectiv Legea nr.18/1991. Mai mult, in alineatele 4,5 si 6 ale paginii 44 s-a aratat argumentat pentru care considerente nu poate fi primita apararea paratului recurent C.P.M. care a invocat dobandirea dreptului de proprietate de catre ascendentul sau, D N. D., prin contractul de vanzare-cumparare nr.1298/17.07.1987.
Fata de cele ce preced, tribunalul concluzioneaza ca motivele invocate in sustinerea contestatiei in anulare nu se regasesc in parte in cazurile reglementate de lege(primul motiv) si nu sunt fondate, adica susceptibile de a conduce la modificarea solutiei pronuntata in recurs in cealalta parte, considerent pentru care se va respinge calea de atac, precum si cererea accesorie de acordare  a cheltuielilor de judecata.