Compensati banesti.

        Compensati banesti.
        
        Nu constituie fapt exonerator de raspundere lipsa disponibilitatilor banesti, lipsa ce nu este imputabila debitorului obligatiei de a da. Legea nr. 9/1998.  
        
        - art.8 din Legea nr.9/1998
        - art.5 din Hotararea de Guvern nr.286/2004
        - art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia E.D.O.
        
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.1399/23.06.2011)
        
        Prin sentinta civila nr. 2904/01.11.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a a admis actiunea formulata de reclamantii  B. A. si D. E.  reprezentanta prin mandatar B. A. in contradictoriu cu parata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.9/1998 si a obligat parata sa plateasca suma de 58.952,68 lei actualizata cu indicele de crestere a preturilor de consum.
        In considerente, tribunalul a retinut ca dreptul la compensatii al reclamantelor este incontestabil, creanta acestora avand caracter cert, lichid si exigibil.
        Potrivit art.8 din Legea nr.9/1998, compensatiile acordate cetatenilor romani indreptatiti se suporta din bugetul de stat, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, iar platile catre persoanele fizice se asigura de catre directiile generale ale finantelor publice in raza carora isi au domiciliul beneficiarii.
        In termen de 60 de zile de la implinirea termenului prevazut la art.4 alin.1, in functie de volumul compensatiilor ce urmeaza sa se acorde, prin hotarare a Guvernului se va stabili modalitatea de esalonare a acordarii compensatiilor. In cazul in care compensatiile se platesc in anul in care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate de comisia centrala, iar in situatia in care se achita in anul urmator, directiile generale ale finantelor publice le actualizeaza in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care a fost publicat de catre Institutul National de Statistica inaintea platii, fata de luna decembrie a anului anterior. Esalonarea platilor nu poate depasi 2 ani consecutivi.
        Potrivit art.5 din Hotararea de Guvern nr.286/2004, compensatiile stabilite prin hotararea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr.9/1998 se achita beneficiarilor esalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% in anul in care se face plata si 60% in anul urmator, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensatiei, achitata in anul urmator, se actualizeaza in conditiile Legii nr.9/1998.
        A retinut instanta de fond ca refuzul platii motivat de lipsa sumelor necesare transforma dreptul recunoscut reclamantelor prin lege si concretizat in actele emise de comisia locala si centrala de solutionare a cererilor de despagubiri intr-o simpla vocatie, or nu acesta este scopul legiuitorului, de a conferi vocatii la despagubire, ci de a despagubi efectiv persoanele prejudiciate sau succesorii acestora ca urmare a aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
        Impotriva sentintei civile pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a a formulat recurs parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a la data de 05.01.2011, solicitand casarea sentintei in ce priveste obligarea sa la plata sumei de 58.952,68 lei actualizate cu indicele de crestere a preturilor de consum.
        In fapt, recurenta a aratat ca prin Ordinul nr.1842/16.03.2006 emis de Seful Cancelariei Primului - Ministru s-a validat Hotararea nr.854/29.05.2011 a Comisiei Municipiului Bucuresti pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 si s-au acordat despagubiri in cuantum de 98.254,46 lei.
        In anul 2007, Directia Economica din cadrul Cancelariei Primului - Ministru a achitat prima transa, respectiv suma de 39.301,78 lei, reprezentand 40% din cuantumul despagubirilor.
        Din dispozitiile art.5 din Hotararea de Guvern nr.286/2004 rezulta ca plata despagubirilor este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie. In consecinta, dreptul reclamantei la plata despagubirilor stabilite prin Ordinul nr.1842/2006 este afectat de o conditie iar nerealizarea acesteia, in speta nealocarea unor sume pentru plata despagubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plata peste termenul prevazut de art.5 din Hotararea de Guvern nr.286/2004.
        In raport de pretentiile reclamantilor precizeaza recurenta-parata ca sunt aplicabile prevederile art.5 din Hotararea de Guvern nr.286/2004, suma urmand a fi actualizata conform dispozitiilor acestui articol coroborate cu art.8 alin.2 din Legea nr.9/1998 in raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru acest indice a fost publicat de Institutul National de Statistica, fata de luna decembrie a anului anterior.
        In drept, recursul a fost intemeiat pe art.3041 Cod procedura civila, pe Legea nr.9/1998, Hotararea de Guvern nr.753/1998, Hotararea de Guvern nr.286/2004 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.25/2007.
        Intimatele-reclamantei au formulat intampinare, la data de 18.05.2011, solicitand respingerea recursului, ca neintemeiat.
        Analizand motivele de recurs, actele depuse la dosar si prevederile legale aplicabile in materie, Curtea retine urmatoarele:
        Atat din intampinarea formulata in fata instantei de fond cat si din cererea de recurs, rezulta ca recurentul - parat nu contesta fondul pretentiilor, ci invoca lipsa disponibilitatilor banesti, lipsa care nu ii este imputabila.
        Curtea constata ca aceasta aparare nu poate sta la baza respingerii actiunii in pretentii formulate de reclamant.
        Decizia de validare a propunerii de acordare a despagubirilor incorporeaza un drept de creanta, constituind un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
        Conform acestui articol, "orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international (...)". 
        In speta de fata, reclamantii sunt lipsiti de drepturile recunoscute prin titlul de creanta executoriu conform legii.
        Dispozitia legala conform careia platile se fac "in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie" este stabilita in considerarea unor ratiuni de interes public. Aceste ratiuni rezulta din intreg ansamblul reglementarii privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar, avand in vedere numarul persoanelor care trebuie indemnizate, complexitatea lucrarilor administrative necesare,  impactul economic semnificativ.
        Insa Curtea constata ca prevederea legala sus mentionata (art. 8 alin.1 din Legea nr.9/1998 conform caruia compensatiile acordate cetatenilor romani indreptatiti se suporta din bugetul de stat, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie) echivaleaza cu o amanare "sine die" (fara termen) a obligatiei de plata, lasata la latitudinea discretionara a statului, fapt ce contravine dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
        Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca cererea de obligare a paratei la plata sumei a fost corect apreciata ca intemeiata de instanta de fond, recursul urmand a fi respins ca nefondat.