InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Filiasi

fond funciar

(Sentinta civila nr. 732 din data de 17.10.2011 pronuntata de Judecatoria Filiasi)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Filiasi | Jurisprudenta Judecatoria Filiasi

         Prin cererea inregistrata  pe rolul Judecatoriei Filiasi la data de 04.02.2011 sub nr. 153/230/2011, reclamantul S. V. a solicitat  in contradictoriu cu  paratele Comisia Locala de Fond Funciar Filiasi, Comisia Judeteana  de Fond Funciar Dolj si Directia Silvica Dolj- Ocolul Silvic Filiasi,  ca prin sentinta ce se va pronunta  sa se dispuna  anularea partiala a H.C.J. NR.714  din data de 29.03.2007, ca fiind netemeinica si nelegala si obligarea paratelor sa-i reconstituie dreptul de proprietate pe terenul cu vegetatie forestiera in suprafata de 0,20 ha situata in tarlaua 100 avand ca vecinatati ..
  In motivarea cererii scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, reclamantul a aratat a solicitat in temeiul L 247/2005- 0,70 ha teren cu vegetatie forestiera pe vechiul amplasament. A invederat ca aceasta suprafata de 0,20 ha padure, in special salcam se afla pe cureaua de teren care a apartinut inainte de colectivizare tatalui sau S. I.si exista inscrisa in registrul agricol la pozitia nr.7 -suprafata de 0,10 ha, astazi este de aproximativ 0,20 ha pentru ca in timp terenul agricol care a fost al tatalui meu s-a impadurit natural, prin extindere. Intrucat terenul tatalui sau a fost o curea din care face parte si terenul cu padure solicitat, a aratat reclamantul ca pentru terenul arabil de-o parte si de alta a terenului cu padure are titlul de proprietate emis in temeiul L 18/1991-TDP NR.3618/2003A mai aratat petentul ca H.C.J. nr.714/2007 este netemeinica si nelegala deoarece a facut dovada cu inscrisuri si declaratii de martori a suprafetei de teren forestier solicitat. Mai mult, a formulat si contestatie la propunerea comisiei locale de fond funciar. Actiunea nu a fost intemeiata in drept.In  sustinerea cererii, reclamantul a depus la dosar urmatoarele inscrisuri in copie: H.C.J. nr. 714/29.03.2007, declaratii martori, copie fila registru agricol, titlu de proprietate nr. 3618/04.12.2003, certificat de mostenitor nr. 24/13.02.2004. La data de 29.03.2011, parata Directia Silvica Dolj a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii.In motivarea intampinarii, parata a invocat exceptia tardivitatii plangerii, iar pe fond a solicitat sa se constate ca din copia registrului agricol rezulta ca acesta a avut decat 0,10 ha teren cu vegetatie forestiera si nu 0,20 ha asa cum sustine, iar pentru acest teren i s-a recunoscut dreptul de proprietate.In drept au fost invocate dispozitiile Lg. 18/1991, Lg. 213/1998, art. 34, 35 si 39 C. Silvic si art. 115 si urm. C.proc.civ. Instanta a solicitat Ocolului Silvic Filiasi sa comunice amplasamentul exact al terenului solicitat de reclamant,acesta raspunzand prin adresa nr. 1090/08.03.2011 (fila 24) si a solicitat Comisiei Judetene de fond funciar Dolj si Comisiei Judetene Dolj sa comunice data cand reclamantul a intrat in posesia hotararii Comisiei Judetene  Dolj, Comisia Locala Filiasi raspunzand prin adresa nr. 5700/3.05.2011. Pe parcursul judecatii, instanta a administrat proba cu inscrisurile depuse la dosar, indicate mai sus si proba cu expertiza in specialitatea topografie, raportul de exprtiza fiind efectuat in cauza de expert A.D.M. . Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta constata urmatoarele: Prin HCJ nr. 714/29.03.2007 a fost respinsa contestatia formulata de S. I. V.. S-a retinut ca acesta a solicitat suprafata de 0,27 ha teren arabil si 0,45 ha padure, iar prin contestatie a solicitat 0,20 ha padure pe vechiul amplasament, prezentandu-se declaratii de martori in acest sens. S-a mai retinut ca i s-a reconstituit conform Legii nr. 18/1991 suprafata de 0,10 ha padure, prin Anexa 15 pozitia 88. Contestatia a fost respinsa cu motivarea ca reclamantul nu a facut dovada dreptului de proprietate si nu a prezentat inscrisuri doveditoare, conform Legii nr. 247/2005.
HCJ nr. 714/29.03.2007 a fost insotita de declaratiile martorilor D. N. si N.V., autentificate sub numerele 714 si 715 din 21.02.2006 de BNP J. G., ambii declarand ca S. V. a detinut o suprafata de 0,20 ha padure in punctul Ghimpi, iar cei doi ar fi detinut terenurile vecine. Din copia registrului agricol (fila 8 dosar) rezulta ca acesta figureaza cu o suprafata de 0,10 ha padure. Prin raportul de expertiza intocmit in cauza de expert A. - D.  M.  s-a constatat ca terenul solicitat are suprafata de 1306 mp, invecinandu-se la_.S-a mai retinut ca potrivit evidentelor cadastrale ale primariei, acest teren este situat in tarlaua 100 din extravilanul orasului F., sat B. facand parte din parcela mai mare 3364. Conform hartilor amenajistice silvice, acelasi teren este situat in Unitatea de Productie II Argetoaia, u.a. 239, avand categoria de folosinta salcam, posesor actual fiind RNP ROMSILVA.A mai precizat expertul ca autorul reclamantului - S. I. I.- figureaza in Registrul agricol din perioada 1959 - 1963 cu o padure de salcam in suprafata de 0,10 ha situata in punctul "B.."Din titlul de proprietate emis, reiese ca autorului reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 400 mp teren neagricol situat in T 100 P 165, respectiv pentru suprafata de 1500 mp situat in T 100 P 169, adica mai mult de 1000 mp teren neagricol. Prin urmare, instanta retine ca autorului reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren neagricol cu care figura in Registrul agricol. In conformitate cu dispozitiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole si forestiere, comisiile comunale, orasenesti, municipale si comisiile judetene, constituite potrivit legii, vor verifica in mod riguros existenta actelor doveditoare prevazute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicata, precum si pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea si concludenta acestor acte, tinandu-se seama si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si (2) din aceeasi lege. Art. 9 alin. 4 si alin. 5 din Legea nr. 18/1991 prevede ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie sa cuprinda: numele si prenumele persoanei solicitante si domiciliul acesteia; calitatea de titular sau de mostenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a reconstituit sau urmeaza sa i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi; suprafata de teren care i s-a reconstituit si diferenta pe care o solicita. La cerere se vor anexa: copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, dupa caz, de pe procesul-verbal ori de pe fisa de punere in posesie; copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafetele de teren solicitate in plus; o declaratie in care se va mentiona, pe propria raspundere, suprafata totala de teren atribuita in proprietate, prin reconstituire sau prin constituire, de familie, potrivit prezentei legi, chiar daca aceasta s-a facut in mai multe localitati sau de la mai multi autori. Potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991, suprafata adusa in cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori.Privitor la dovedirea dreptului de proprietate, prin art. 6 din Legea nr. 1/2000 se arata ca titlurile de proprietate obtinute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991 si existenta libera a vechilor amplasamente fac dovada absoluta a proprietatii, obligand comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.Art. 6 alin. 1 indice 3 din acelasi act normativ prevede ca in situatia in care nu mai exista inscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta in reconstituirea dreptului de proprietate cand aceasta se face pe vechile amplasamente si cand martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea. Se observa ca, sub aspect probator, regula aplicabila in domeniul reconstituirii este cea a inscrisurilor enumerate in art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere si art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000. De la acest principiu, legea adce o derogare, fixata prin art. 11 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 18/1991 si art. 6 alin. 1 indice 3 din Legea nr. 1/2000. Pentru a deveni aplicabila exceptia, trebuie indeplinite urmatoarele conditii: existenta unei situatii in care nu mai exista inscrisuri doveditoare; reconstituirea sa se faca pe vechile amplasamente, recunoscute de martori care sunt proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului.
In cauza, autorul reclamantului a detinut, astfel cum rezulta din evidentele existente, teren in suprafata de 0,10 ha padure in zona in care solicita reconstituirea dreptului de proprietate. Instanta retine ca in cauza exista evidente scrise, respectiv registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, astfel ca suprafata adusa in cooperativa agricola de productie nu mai poate fi dovedita cu martori, astfel cum rezulta din interpretarea art. 11 din Legea nr. 18/1991. Nu erau deci aplicabile dispozitiile art. 6 alin. 1 indice 3 din Legea nr. 1/2000, in cauza existand inscrisuri doveditoare, astfel ca proba cu martori nu era suficienta. De altfel, reclamantul nu tagaduieste exactitatea consemnarilor din registrul agricol, afirmand numai ca "terenul s-a extins in mod natural". Mai exact,  reclamantul a plantat salcami, iar plantatia s-a extins peste limitele terenului de 0,10 ha, ocupand in final 0,20 ha. In ceea ce priveste martorii propusi pentru demonstrarea suprafetei aduse in cooperativa agricola, legiuitorul impune ca acestia sa fie proprietarii vecini sau mostenitorii lor, pe toate laturile terenului. Reclamantul a propus drept martori doua persoane al caror drept de proprietate asupra terenurilor vecine nu a fost stabilit, existand numai simpla sustinere a acestora ca sunt proprietari ai terenurilor vecine. Prin urmare, dreptul de proprietate al acestora nu era dovedit in mod absolut, in sensul art. 6 din Legea nr. 1/2000.  De altfel, asa cum rezulta si din raportul de expertiza, la data respectiva terenul solicitat se invecina pe doua laturi cu padurea aflata in administrarea Ocolului Silvic Filiasi. In ceea ce priveste presupusii proprietari vecini, reconstituirea dreptului de proprietate al acestora depindea, la randul sau, chiar de declaratia reclamantului, ceea ce pune la indoiala verosimilitatea, autenticitatea si concludenta declaratiilor acestora, nefiind deci indeplinite conditiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000. Mai mult, ambii martori au avut cunostinta de faptul ca a plantat salcami pe o suprafata de 0,20 ha cu care au sustinut ca erau vecini, fara a preciza daca tot terenul a apartinut anterior  reclamantului.Insusi reclamantul, prin cererea introductiva, arata ca este vorba despre extinderea culturii de salcam. Or, simpla extindere naturala a unei vegetatii plantata initial de reclamantul nu il indreptateste pe acesta la reconstituirea dreptului de proprietate si asupra terenului pe care s-a extins cultura. Avand in vedere ca reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,10 ha padure, prin Anexa 15 pozitia 88, astfel cum apare si in registrul agricol, precum si faptul ca acesta nu a facut dovada indreptatirii la reconstituirea dreptului de proprietate si asupra restului de 0,13 ha, instanta urmeaza sa respinga plangerea formulata de acesta impotriva HCJ nr. 714/29.03.2007, respingand actiunea avand ca obiect fond funciar ca neintemeiata.   PENTRU ACESTE MOTIVE                                   IN NUMELE LEGII  H O T A R A S T ERespinge actiunea avand ca obiect fond funciar formulata de reclamantul S. V., domiciliat in F.  in contradictoriu cu  paratele Comisia Locala de Fond Funciar Filiasi, Comisia Judeteana  de Fond Funciar Dolj si z
Directia Silvica Dolj- Ocolul Silvic Filiasi ca neintemeiata.Cu recurs in termen de 15
zile de la comunicare.Pronuntata in sedinta publica din data de 17.10.2011.
      
        
        
        
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010