InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Husi

Fond funciar

(Sentinta civila nr. 707 din data de 05.10.2011 pronuntata de Judecatoria Husi)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Husi | Jurisprudenta Judecatoria Husi

Dosar nr.713/244/2009                                                              - fond funciar - R O M A N I A
JUDECATORIA HUSI - JUDETUL VASLUI
Sentinta civila Nr. 707
Sedinta publica de la  5 octombrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE xx
Grefier yy
     
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta XX in contradictoriu cu paratii YY si COMISIA LOCALA HUSI DE FOND FUNCIAR HUSI si COMISIA JUDETEANA VASLUI DE FOND FUNCIAR, avand ca obiect fond funciar-nulitate absoluta partiala contract vanzare-cumparare (rejudecare).
          La apelul nominal facut in ziua pronuntarii lipsesc partile.
          Procedura este  legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei faptul ca, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din data de  septembrie 2011, dezbaterile fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi. La cererea formulata de reclamanta si aparatorul paratilor si in temeiul dispozitiilor art. 146 Cod pr. civila pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar note de concluzii scrise, instanta a amanat pronuntarea la  septembrie  2011 si apoi  pentru azi, Octombrie 2011.
Dupa studiu si deliberare instanta da sentinta de fata.

I N S T A N T A
Asupra actiunii civile de fata;

Prin decizia civila nr.R/.2009 pronuntata de Tribunalul Vaslui a fost casata sentinta civila nr_. pronuntata la data de _. de Judecatoria Husi, cauza civila privind pe reclamanta XX si pe paratii YY, fiind trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta.
Cauza a fost inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. _/244/2009 la data de __..
In rejudecare, avand in vedere comandamentele instantei de control judiciar, instanta de fond a solicitat reclamantei sa-si precizeze actiunea.
Reclamanta XX i-a chemat in judecata pe paratii YY si COMISIA LOCALA DE FOND FUNCIAR HUSI, COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR VASLUI si a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna :
1). - constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate   nr_ eliberat la _ de Comisia Judeteana de Fond Funciar Vaslui, pe numele defunctei //- mostenitoare //, cu privire la suprafata de 500 mp.teren situat in mun. Husi;
2). - constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare nr. _, incheiat intre // in calitate de vanzatoare si paratii YY in calitate de cumparatori, cu privire la suprafata de 500 mp. teren situat in mun. Husi;
3). - constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare nr. _ incheiat intre paratii YY in calitate de vanzatori si YY, in calitate de cumparatoare, cu privire la suprafata de aproximativ 500 mp. situat in mun. Husi;
4). -  obligarea paratilor sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 500 mp. situata in mun. Husi;
Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
          In motivarea actiunii precizate, reclamanta a aratat ca este proprietara imobilului teren in suprafata de 4.000 mp. situat in Husi, tarlaua _, parcela 1/1, conform certificatului de legatar nr_. eliberat in dosarul succesoral _ de catre BNP Mandoiu Rodica din Bucuresti.
Autoarea reclamantei este // care a dobandit acest teren in baza titlului de proprietate  nr. _.. din _., emis de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Vaslui si care a fost transcris la Judecatoria Husi.
Profitand de faptul ca reclamanta locuieste in Bucuresti, paratii au mutat linia de hotar si au ocupat nelegal aproximativ 500 mp. din terenul proprietatea reclamantei. A mai aratat reclamanta ca, pana in anul 2005 nu a avut cunostinta de faptul ca // ii ocupa suprafata de 500 mp. si nici ca acest teren a fost vandut succesiv paratilor YY si apoi sotilor //. Din investigatiile pe care le-a facut, a aflat ca // era indreptatita sa primeasca doar suprafata de 2.500 mp. teren situat in Husi, si nu 4500 mp. cum a fost inscris in titlul de proprietate _..
Ulterior // vinde prin mandatar intreaga suprafata de 4.500 mp. sotilor YY, iar acestia vand si ei o suprafata de 1.274,57 mp. paratei YY.
Reclamanta solicita ca instanta, procedand la compararea titlurilor, sa constate ca titlul reclamantei este preferabil fiind mai vechi si indeplinind toate conditiile unui titlu autentic.
In drept, reclamanta a invocat art.480 cod civ., art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO precum si orice alte dispozitii legale in materie.
Parata YY, desi legal citata, nu s-a prezentat in instanta si nici nu a formulat aparari scrise.
In rejudecare paratii YY, nu au mai formulat intampinare, insa prin intampinarea depusa in dosarul nr. _(f.40-42) au solicitat respingerea actiunii. Astfel, ei au aratat ca in anul 1999 au cumparat de la // prin act autentic de vanzare cumparare suprafata de 4500 mp. teren cu vie combinat cu arabil, situat in Husi. Au mai aratat ca nu este adevarat ca au mutat linia de hotar, cele doua proprietati fiind delimitate printr-un gard vechi de zeci de ani. La reconstituirea dreptului de proprietate pe numele // a fost avut in vedere actul dotal din _.transcris la Tribunalul Ilfov.
In drept, paratii YY au invocat art.115-118 cod pr.civ. si art.1898 cod civ.
De asemenea, parata YY, prin intampinarea depusa in dosarul nr. _ (f.37-39) a solicitat respingerea actiunii. A aratat ca a dobandit de la socrii ei, YY, in baza unui act autentic de vanzare-cumparare suprafata de 1.274,57 mp. teren in intravilanul mun. Husi. A cumparat acest teren cu intentia de a ridica cu sotul ei o casa de locuit. In prezent casa este deja finalizata si este formata din parter si mansarda. Nu recunoaste ca ocupa vreo suprafata din terenul reclamantei, cele doua proprietati fiind delimitate printr-un gard vechi de zeci de ani.
In rejudecare partile au aratat ca inteleg sa isi insuseasca probele care au fost administrate in dosarul initial. In completarea probelor administrate anterior rejudecarii in dosarul de fond _, reclamanta a solicitat proba cu proba cu acte, 2 martori (XX si YY, la audierea acestuia din urma renuntand la termenul din_., asa cum rezulta din cuprinsul incheierii de sedinta), interogatoriul civil al paratei YY si a celor doua comisii, o expertiza topocadastrala.
Paratii YY insa au solicitat proba cu acte, 2 martori, interogatoriul civil al reclamantei si a celor doua comisii, o expertiza topocadastrala,
Raportul intocmit si suplimentul au fost depuse la filele 365-384 si 462-465 de catre expertul Bica Mihail-Iulian.
Din analiza intregului material probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:
• La data de 28.06.1996, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui a emis T.P. nr. _., prin care a reconstituit numitei // din Bucuresti, suprafata de 4.000 mp. vie in intravilanul mun. Husi. Se prevede in acest titlu de proprietate ca aceasta suprafata de teren se invecineaza pe latura de est si sud cu str. Drum C.Florescu, la nord cu mostenitorii lui Ungureanu Ion iar la vest cu mostenitorii lui Mihail Aurora. Acest teren a fost mostenit de catre reclamanta, in calitate de legatara universala a defunctei //, decedata la 27.02.1999.
• La data de _, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vaslui a emis T.P. nr. _., prin care a constituit numitei // din Bucuresti, suprafata de 4.500 mp. teren cu vie situat in intravilanul mun. Husi.
La data de 6 aprilie 1999, parata YY, prin mandatar //, vinde parasilor YY (care sunt soti) intreaga suprafata de 4.500 mp. inscrisa in T.P. _din_.
La data de _., paratii _. vand nurorii lor - parata YY pentru a fi bun comun cu sotul acesteia, suprafata de 1.274,57 mp. teren din suprafata de 4500 mp. dobanditi de vanzatori de la //.
Din inscrisurile existente la dosar rezulta ca // a decedat la data de _.

1). In conformitate cu art.III din Legea nr.169/1997, sunt lovite de nulitate acele titluri de proprietate prin care s-au reconstituit/constituit drepturi unor persoane ce nu sunt indreptatite.
Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata, instanta fiind datoare a verifica daca prin emiterea titlului de proprietate au fost respectate dispozitiile speciale de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate.
  Prin urmare, conditiile de valabilitate ale unui titlu de proprietate eliberat in baza Legii nr. 18/1991 sunt cele prevazute de legea in vigoare la data emiterii. Modificarea ulterioara a acestora nu face ca valabilitatea actului sa fie apreciata fata de normele in vigoare la data verificarii. Nulitatea reprezinta sanctiunea pentru incalcarea normelor legale edictate pentru incheierea valabila a unui act, in vigoare la data emiterii acestuia.
Analizand T.P. nr_,  prin care s-a reconstituit numitei //-autoarea reclamantei, suprafata de 4.000 mp. vie in intravilanul mun. Husi,  instanta retine ca acesta a fost emis cu respectarea normelor  legale in vigoare la momentul respectiv.
// era indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata din intravilan. Astfel, in mod corect a fost pusa in posesie in urma masuratorilor efectuate de comisia locala de fond funciar Husi, asa cum rezulta din procesul-verbal incheiat la data de _. (fila 164 din dosarul nr_.). Potrivit procesului-verbal de punere in posesie, vecinatatile terenului autoarei reclamantei au fost stabiliti ca fiind Savin Isidor, Ungureanu Ioan, Aleea Dobrina si Drum C. Florescu.
In ceea ce priveste T.P. nr. _, prin care s-a constituit numitei // din Bucuresti, suprafata de 4.500 mp. teren cu vie situat in intravilanul mun. Husi, instanta retine ca acesta a fost eliberat cu incalcarea legii de catre cele doua comisii de Fond Funciar. Din documentatia care a stat la baza emiterii acestui titlul rezulta ca // a formulat la data de 15.03.1991 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren cu vie in suprafata de 4.500 mp. si o crama situata pe _. Aceasta a sustinut ca acest teren a fost primit cu titlul de dota de la parintii sai // cu ocazia casatoriei sale in anul 1932.
La momentul punerii in posesie si eliberarii titlului de proprietate contestat s-au facut erori de catre cele doua comisii care au condus la emiterea titlului cu incalcarea vadita a legilor.
Cu toate ca reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis pe numele // pentru incalcarea interdictiei temporare de vanzare prevazuta de art.23 din legea 18/1991, instanta va analiza mai intai valabilitatea acestuia pe baza legii dar si din perspectiva erorilor comise la eliberarea lui si care au fost perpetuate.
Din inscrisurile existente rezulta ca // a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 4500 mp. teren cu vie pe care se afla o crama. Potrivit actului dotal din 1932 rezulta ca acest teren se afla in zona ocolului Saca, asa cum era situat si terenul autorilor lui //. Practic cele doua terenuri erau invecinate acest lucru reiesind din :
- inscrisul depus la fila 165 din dosarul _, reprezentand copie de pe actul de vanzare transcris in anul 1935 in registrul de transcriptiuni nr.1 al Tribunalului Falciu; //dobandeste un teren cu vie de la // si // in suprafata de 5000 mp. situat in Husi, intre vecinii...
Reclamanta a sustinut ca // este autoarea lui //. La randul ei // este fiica lui//.
- din actul dotal incheiat in anul 1932 (fila 132 din dosarul nr_) si tabelul descriptiv de expertiza (fila 135 din dos_.) rezulta ca terenul primit de //de la parintii sai este situat in raza orasului la 100 metri de linia ferata si circa 500 de metri de gara, si se invecineaza la vest cu _.
In aceste conditii, rezulta ca // era indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate insa numai pentru terenul pentru care putea facea dovada fara echivoc a dreptului de proprietate si totodata a continuitatii acestuia. Singur actul dotal fara a fi cercetate registrele agricole nu fac dovada deplina in sensul prevazut de lege.
Actul dotal trebuia coroborat de comisia locala de fond funciar cu procesul-verbal din _. de predare a suprafetei de 0,25 ha teren cu vie in punctul S.
Potrivit art. 6 pct. 1 indice 2 din L1/2000, consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor neinsotite  de titluri de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate. Astfel ca, in mod corect era ca lui // sa i se reconstituie dreptul de proprietate doar pentru aceasta suprafata. In anexa 19  la punctul 32 s-a stabilit pentru // suprafata de 0,25 ha teren (fila 140 din dos_).
Martorii audiati rezulta ca terenul in suprafata de 2500 mp. a fost dat ca lot in folosinta lui //, pentru ca mai apoi sa fie preluat de YY in anul 1997.
Prin urmare, comisia locala de fond funciar nu a efectuat masuratori la momentul punerii in posesie pentru numita //, neexistand un proces-verbal asa cum s-a efectuat pentru autoarea reclamantei. Aceasta lipsa de interes din partea comisiei locale a dus in realitate la emiterea unui titlul pentru o suprafata mult mai mare decat in realitate.
O masuratoare corecta a fost efectuata de paratii YY in anul 2007, cand acestia au dezmembrat corpul lor de proprietate in trei numere cadastrale -2655, 2654 si 2656, pentru ca lotul corespunzator NC.2656 in suprafata de 1274,57 mp. sa fie instrainat paratei YY, nora lor. Cu aceasta ocazie paratii au constatat ca de fapt au o suprafata de 3.822 mp. fata de 4.500 mp. cat au cumparat cu acte.
De altfel, paratul YY, la interogatoriu, la intrebarea nr.34 si 35 a aratat ca a participat la punerea in posesie a numitei // (avand in vedere ca aceasta era invarsta de peste 85 de ani si locuia la Bucuresti) insa nu a sesizat comisia de faptul ca terenul nu corespundea cu cel din titlul deoarece au intervenit copii. Conform raportului de expertiza efectuat in cauza rezulta ca paratii YY actual au 3.822 mp. din care au instrainat paratei YY suprafata de 1274,57 mp.
Avand in vedere aceste aspecte si vazand si prevederile art.III lit.a din legea nr.169/1997, instanta constata ca titlul de proprietate al lui // a fost eliberat cu incalcarea prevederilor legale, urmand a fi admisa actiunea in constatarea nulitatii absolute partiale a TP. nr_. emis la data de Pe numele defunctei // de Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in ceea ce priveste suprafata de 457 mp., conform dispozitivului sentintei.

2). De regula, nulitatea absoluta a titlurilor de proprietate este invocata in cazul unei actiuni in revendicare.
- Daca una dintre parti a invocat nulitatea absoluta a titlului de proprietate a celeilalte parti, atunci instanta trebuie sa se pronunte cu prioritate asupra nulitatii absolute a titlului de proprietate invocat.
In cazul in care se admite nulitatea nu mai este necesar ca instanta sa procedeze la compararea titlurilor partilor, intrucat compararea presupune existenta unor titluri de proprietate necontestate.
Instanta investita cu solutionarea unei cereri in revendicare se poate pronunta si asupra cererii prin care s-a solicitat constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate al uneia dintre parti, intrucat cererea de constatare a nulitatii absolute nu reprezinta o chestiune prejudiciala.
Cat priveste actiunea reclamantei avand ca obiect revendicare, instanta retine urmatoarele:
In drept, actiunea in revendicare este actiunea reala prin care proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie un anumit bun.
Practica a stabilit in cazul actiunii in revendicare in care partile au titluri provenind de la autori diferiti, instanta va compara intre ele drepturile autorilor de la care provin cele doua titluri, avand castig de cauza cel care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil. Este aplicatia principiului "nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet".
In cauza, reclamanta poseda un titlu mai vechi din anul 1996, paratii avand titlu din anul 1999 in cazul paratilor YY, iar in cazul paratei YY in anul 2007.
Suprafata reclamantei s-a diminuat ca urmare a actiunilor paratului YY dar si a celuilalt vecin //,
De altfel, pentru suprafata revendicata de reclamanta de la //, s-a pronuntat sentinta civila nr_. de Judecatoria Husi, pentru suprafata de 757,30 mp.
Reclamanta a aratat ca terenul paratilor a avut o forma dreptunghiulara, asa cum rezulta din actele depuse la dosar (fila 193, 196 din dosarul _, iar actualmente are o forma neregulata.
Din raspunsurile la interogatoriu al paratului YY, coroborat cu inscrisurile dosarului si raportul de expertiza rezulta ca acesta a avut cunostinta despre faptul ca detinea o suprafata de teren mai mica decat cea inscrisa in titlul de proprietate al lui // ce a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare catre acesti.
Mergand mai departe si analizand declaratiile martorilor (fila 134 din dos. ) si fila 276 din ac. dosar) rezulta cu claritate ca paratii cunosteau ca detin o suprafata de teren mult mai mica, iar cu ocazia dezmembrarii, profitand de faptul ca reclamanta locuieste la Bucuresti si ca terenurile erau despartite de un gard viu si pomi, au taiat cativa pomi, dupa care au efectuat documentatia cadastrala.
 Ulterior, au declarat pentru a putea fi intabulat terenul la cartea funciara, ca sunt de acord cu suprafata de 3.822mp.
In speta, reclamanta a facut dovada ca paratii i-au ocupat suprafata de teren 457 mp.
Expertul a delimitat in varianta nr.1 din anexa nr.1 la raportul de expertiza, ce face parte integranta din prezenta hotarare, suprafata de teren ce apartine reclamantei conform titlului lui XX, astfel: in punctele de contur 4-18-19-20-211-22-23-24-9-11-25-4, suprafata este de 3960 mp.
A mai aratat expertul ca aceasta varianta are la baza aerofotograma intravilanului mun. Husi, editia 1993 ce prezinta limitele imobilelor in perioada punerii in posesie.
Cum autoarea reclamantei a fost pusa in posesie in anul 1992, instanta retine ca titlul acesteia este mai bine caracterizat, fata de cel al paratilor, pentru care nu s-a putu stabili nici de expert si nici cu vreun inscris, anul punerii in posesie.
Asa fiind, instanta va obliga paratii YY sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica posesie terenul in suprafata de 76 mp., situat in Husi, str_, delimitat in anexa 1 a raportului de expertiza topometrica intocmit de expert Bica Iulian-Mihail si expert asistent Ulita Ioan, ce face partea integranta din dispozitivul sentintei, de punctele de contur 5-6-7-8-9-25-5.
Va obliga parata YY sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica posesie terenul in suprafata de 381 mp.  situat in Husi, str. _, delimitat in anexa 1 a raportului de expertiza topometrica intocmit de expert Bica Iulian-Mihail si expert asistent Ulita Ioan, ce face partea integranta din dispozitivul sentintei, de punctele de contur 25-8-9-10-11-25.

3). Reclamanta a mai solicitat si
- constatarea nulitatii partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. _, incheiat intre // si paratii YY, pentru suprafata de 457 mp., situata in Husi, str_ ;
- constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr_. , incheiat intre paratii YY si parata YY pentru suprafata de 76 mp., situata in Husi, str_..
Reclamanta si-a fundamentat juridic actiunea pe disp. art.948, ale art. 962 si urm.C.civ.
Prin prisma disp. art. III al.2 din Legea nr.169/1997 cum a fost precizat prin Legea nr.247/2005, se retine ca instrainarea succesiva poate privi si primul act translativ de proprietate, situatie in care actul primului subdobanditor ar fi nul doar in situatia dovedirii unei rele credinte a cumparatorilor subsecventi.
Chiar sediul materiei disp. art.966 C.Civ. impun, pentru sanctionarea cu nulitatea absoluta partiala, verificarea indeplinirii principiului "fraus omnia corrumpit", dovada relei-credinte.
In raport cu probele administrate in cauza, reaua-credinta a celor care au vandut terenul, pe baza titlului constatat nul sau a subdobanditorilor - proprietarii actuali,  s-a facut de catre reclamanta (asa cum au fost analizate de instanta).
Conceptual, buna-credinta este convingerea posesorului ca are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobandit in baza unui titlu translativ de proprietate de a carui nevalabilitate nu are cunostinta, dintr-o eroare de fapt ori de drept.
Din probe a rezultat ca paratii au cunoscut faptul ca suprafata de teren nu corespundea cu cea inscrisa in titlul lui //, inca din momentul in care au exercitat acte de posesie asupra terenului prin anul 1996-1997. Acest lucru a fost afirmat de parat catre martorii care ulterior au fost audiati si au confirmat.
Martora //, a aratat ca la atentionat pe parat sa nu scoata copacii de pe linia de hotar, insa acesta i-a spus ca nu este treaba ei.
Este greu de crezut ca la randul ei parata YY nu a avut cunostinta de faptul ca paratii care-i erau socrii au sesizat ca situatia din teren nu era reflectata si in actul de vanzare-cumparare, cu atat mai mult cu cat 08.03.2007, in momentul in care doreau sa incheie contractul de vanzare cumparare pentru suprafata dezmembrata, cei doi au dat o declaratie notariala pentru ca terenul sa poata fi intabulat. Din documentatia cadastrala nr.2656 (filele75-78 din dos_ ) , reiese ca expertul cadastrist a retinut la punctul 8 din memoriul tehnic ca suprafata terenului rezultata din masuratori si determinata analitic pe conturul indicat pe planul de amplasament este de 1274,57 mp. fata de 4.500 conform contractului de vanzare-cumparare nr.762. Documentatia cadastrala a fost intocmita cu mult inaintea incheierii actelor de vanzare-cumparare, mai precis la data de 20.08.2006, in conditiile in care aparusera discutiile cu martora //, asupra hotarului dintre cele doua proprietati.
Fata de considerentele de fapt si de drept, instanta urmeaza sa admita actiunea reclamantei sub toate capetele de cerere, conform dispozitivului sentintei.
In temeiul art.274 cod pr. civila va obliga paratii YY SI Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, sa achite reclamantei cate 482 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

PENTRU  ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:

Admite actiunea civila formulata de reclamanta XX in contradictoriu cu paratii YY, COMISIA LOCALA HUSI pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si COMISIA JUDETEANA VASLUI pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Constata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr_. emis la data de _ pe numele defunctei // de Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in ceea ce priveste suprafata de 457 mp.
Constata nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr_, incheiat intre // si paratii YY, pentru suprafata de 457 mp., situata in Husi, str...
Pe cale de consecinta constata nulitatea absoluta partiala a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr_, incheiat intre paratii YY si parata YY pentru suprafata de 76 mp., situata in Husi, str...
Obliga paratii YY sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica posesie terenul in suprafata de 76 mp., situat in Husi, str_, delimitat in anexa 1 a raportului de expertiza topometrica intocmit de expert Bica Iulian-Mihail si expert asistent Ulita Ioan, ce face partea integranta din dispozitivul sentintei, de punctele de contur 5-6-7-8-9-25-5.
Obliga parata YY sa lase reclamantei in deplina proprietate si pasnica posesie terenul in suprafata de 381 mp.  situat in Husi, str_, delimitat in anexa 1 a raportului de expertiza topometrica intocmit de expert Bica Iulian-Mihail si expert asistent Ulita Ioan, ce face partea integranta din dispozitivul sentintei, de punctele de contur 25-8-9-10-11-25.
In baza art. 274 C. proc. civ. obliga paratii YY, Comisia Judeteana Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, sa achite reclamantei cate 482 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 05.10.2011.

                PRESEDINTE, GREFIER, AA&BB.
EX.9/9.11.2011.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010