anulare TDP

SENTINTA CIVILA NR. 1082/17.11.2008

     Reclamantii  D.M. si D.F. au solicitat, in contradictoriu cu paratii D.M.C., Comisia Locala D de fond funciar si Comisia judeteana D de fond funciar, ca instanta de judecata sa constate nulitatea absoluta partiala a unui titlu de proprietate, in ce priveste includerea in acesta a doua suprafete de teren intravilan.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca titlul de proprietate anterior mentionat a fost emis pe numele lui DV, fratele lor, iar din eroare in suprafata totala de 3,74 ha, reconstituita in proprietate, au fost incluse si cele doua suprafete, asupra carora fratele lor nu avea niciun drept.
Reclamantii au mai precizat ca parcelele de teren indicate se aflau in anul 1992 in proprietatea Consiliului Local, parcela 1 fiind atribuita lui D.M., iar parcela 6 lui D.F.
In cauza au fost incuviintate proba cu inscrisuri si interogatoriul reclamantilor.
     La solicitarea acestora, s-a dispus ca parata Comisia locala D de fond funciar sa comunice inscrisurile care au constituit temeiul emiterii titlului de pentru D.V.  
Analizand inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanta a apreciat ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru autorul paratului D.M.C., D.V., pentru cele doua suprafete, s-a facut in mod eronat.
     Astfel, analizand pagina din registrul agricol pentru anul 1959 a numitului D.V., se observa cu usurinta ca acesta avea in proprietate la momentul aratat o suprafata totala de 4,85 ha teren agricol (din care 4,76 ha teren arabil si 0,09 ha vii), precum si 0,08 ha teren curti constructii.
     Ca atare, in urma aplicarii legilor fondului funciar aceasta era suprafata maxima ce putea fi reconstituita in proprietate numitului D.V.
     Coroborand aceste informatii cu cele exprimate de titlul de proprietate  , rezulta fara putinta de tagada ca numitului D.V. nu i se putea reconstitui in proprietate, ca teren intravilan, decat suprafata de 0,08 ha (800 m2), in realitate fiindu-i reconstituit 3.000 m2. Fata de cele aratate reconstituirea unei suprafete de 2.200 m2 in plus de evidentele din Registrul agricol din anul 1959 apare ca nejustificata.
     Analizand cele doua certificate de urbanism depuse de reclamanti la dosarul cauzei si tinand cont ca certificatul de urbanism constituie, potrivit dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, "actul de informare prin care autoritatile prevazute la art. 4, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, dupa caz, avizate si aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data solicitarii si stabilesc cerintele urbanistice care urmeaza sa fie indeplinite in functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si acordurile legale, necesare in vederea autorizarii“, instanta a constatat ca reclamantul D.M. a fost pus in posesie de catre parata Comisia locala D de fond funciar asupra suprafetei de 1.000 m2, iar reclamantul D.F a fost pus in posesie asupra unei alte suprafetei de 1.000 m2. In acest context, instanta a observat ca autoritatea emitenta a celor doua certificate de urbanism i-a considerat pe cei doi reclamanti ca fiind proprietarii suprafetelor de teren indicate, facandu-se mentiune in acest sens la rubrica regimul juridic din cuprinsul certificatelor de urbanism amintite.
     Aceeasi calitate de proprietar le este conferita celor doi reclamanti de autoritatea locala pentru suprafetele de teren intravilan si prin certificatele de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale, stiut fiind faptul ca impozitul pe teren, conform art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se datoreaza numai de catre proprietar.
     In consecinta, instanta a apreciat ca autoritatea locala a considerat intotdeauna ca reclamantii sunt singurii proprietari ai celor doua suprafete de teren intravilan, de 1000 m2 fiecare, chiar daca, in mod formal, acestia nu aveau decat calitatea de posesori, nefiind inca emis pentru ei titlul de proprietate dupa punerea in posesie, realizata anterior anului 1994, asa cum s-a aratat anterior.
     Fata de temeiurile de fapt si de drept anterior aratate, instanta a concluzionat ca numitul D.V. nu a fost niciodata proprietarul celor doua suprafete de 1.000 m2, situate in intravilanul comunei D, jud. Dolj, astfel ca nu era indreptatit la reconstituirea proprietatii pe aceasta suprafata, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991.
     Facand aplicarea dispozitiilor art. III alin. 1 lit. a pct. i din Legea 169/1997, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, conform carora sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire a dreptului de proprietate in favoarea unor persoane neindreptatite la aceasta, instanta a constatat nulitatea absoluta partiala  a titlului de proprietate emis pe numele lui D.V, in ce priveste cele doua suprafetele de 1.000 m2, situate in intravilanul comunei D.