InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

obligatie de a face

(Sentinta civila nr. 503 din data de 17.02.2012 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti


Dosar nr. 12751/318/2011                                                                             Cod operator 3924

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU CARBUNESTI
JUDETUL G.
SENTINTA CIVILA nr. 503
Sedinta publica din 17 Februarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE M.C.L.
Grefier A.P. Pe rol fiind judecarea plangerii formulata de petentul T.E., cu domiciliul in __.. in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala L. de aplicarea Legii 18/1991, cu sediul in comuna L., jud.G. si  Comisia Judeteana G. de aplicarea Legii 18/1991.
La apelul nominal facut in sedinta publica a fost prezent petentul , lipsa fiind reprezentantii intimatelor.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
  Instanta, in virtutea rolului activ a procedat la luarea unei precizari petentului fata de cererea de chemare in judecata, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei.
Fata de aceasta precizare  si intrucat petentul arata ca nu mai are alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta acorda cuvantul pe fond:
Petentul a solicitat admiterea actiunii, iar pentru capatul de cerere privind obligarea la plata uzufructului a lasat solutia la aprecierea instantei. J U D E C A T A

Prin plangerea  inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 12751/318/2011 petentul T.E.  a solicitat ca, in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala L. de aplicarea Legii 18/1991 si  Comisia Judeteana G. de aplicarea Legii 18/1991, prin sentinta ce va pronunta, sa fie obligata Comisia Locala de Fond Funciar L. sa procedeze la punerea sa in posesie cu privire la terenurile agricole si forestiere situate pe raza satului M., comuna L., si sa fie obligata aceasta intimata sa-i  plateasca  uzufructul  pe ultimii 3 ani in cuantum de 10.000 lei .
In motivare, petentul a aratat ca este  proprietar de drept al unor terenuri agricole si forestiere , terenuri care se afla in vatra satului M., comuna L., jud. G., iar Comisia Locala L. de aplicarea Legii 18/1991 evita a-l pune in posesie  pe aceste terenuri, iar suma solicitata se raporteaza la  faptul ca din terenul forestier ce ii apartine nu poate folosi masa lemnoasa pentru strictul necesar al familiei.
  In drept, plangerea a fost intemeiata pe disp.Legii 247/2005.
Prin sent. civ. nr7753/06.10.2011 pronuntata de Judecatoria _., s-a dispus declinarea competentei  de solutionare a plangerii formulata de petentul T.E., in favoarea Judecatoriei _..
La aceasta instanta dosarul a fot inregistrat in data de 19.10.2011.
La termenul de judecata din data de 11.1.2011 petentul a depus la dosar imputernicirea nr.3224/11.11.2011 emisa de O.N.G. Lupta Impotriva Coruptiei, Nedreptatilor si Abuzurilor din Romania, chitanta nr.1/11.11.2011 si copia fisei personale nr.2985.
La solicitarea instantei cu adresa 348/03.02.2012 Comisia Locala L. de aplicarea legii 18/1991 a comunicat ca cererea de reconstituire nr.1365/1991 formulata de petentul T.E. a fost validata prin HCJ nr.18/23.09.1991 pentru suprafata de 0,78 ha teren agricol, iar cererea de reconstituire nr.1080/2005 a fost invalidata prin HCJ nr.4760/10.08.2007, fiind de altfel contestata de petent in dosarul nr.565/317/2010 al Judecatoriei _..A inaintat in copie:cererea de reconstituire nr.1356/19.03.1991 formulata de Tilica Eugen, HCJ nr.18/23.09.1991, cu tabelul anexa corespunzator, extras registru agricol petent, cererea de reconstituire nr.1080/30.11.2005 formulata de petent, contestatia formulata de petent, HCJ nr.4760/10.08.2007  cu tabelul corespunzator, sent. civ. nr.2596/20.09.2010 pronuntata de Judecatoria _..in dosarul nr.565/317/2010.
La termenul de judecata din data de 17.02.2012, instanta fata de continutul ambiguu al cererii de chemare in judecata, a procedat la luarea unei precizari petentului, acesta aratand ca isi insuseste actiunea formulata de O.N.G. Lupta Impotriva Coruptiei, Nedreptatilor si Abuzurilor din Romania si solicita sa formuleze plangere impotriva invalidarii dreptului de proprietate pentru terenurile cu vegetatie forestiera in suprafata de 1,83 ha de pe urma autoarei M.A, si in consecinta sa-i fie reconstituit dreptul de proprietate pe aceasta suprafata, aratand totodata ca M.A. este soacra sa si ca nu mai solicita obligarea intimatelor la plata contravalorii uzufructului de pe terenul cu vegetatie forestiera.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Terenuri cu vegetatie forestiera ce au apartinut autoarei M.A. au fost solicitate de catre petentul T.E. prin cererea de reconstituire inregistrata la Comisia Locala L. de aplicarea Legii 18/1991 sub nr.1080/30.11.2005, iar prin HCJ nr.4760/10.08.2007 s-a invalidat cererea de reconstituire.
Impotriva acestei HCJ de invalidare a formulat plangere petentul T.E., ce a format obiectul dosarului 565/317/2010 al Judecatoriei _., in care prin sent. civ. nr.2596/20.09.2010 instanta a respins plangerea formulata de petentul T.E., a admis cererile de interventie in interes propriu  privind pe intervenientele T.P. si M.D., fiind anulata partial HCJ nr. _/10.08.2007 cu privire la pozitia nr.31 din anexa de validare si reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 0,63 ha teren cu vegetatie forestiera situat pe raza comunei L., teren provenit de la autorul M.C. S-a retinut in motivare solutiei de respingere a plangerii HCJ formulate de petent ca acesta nu face parte din categoria persoanelor indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul provenit de la autorul M.C., neavand calitatea de M.tor al acestuia, insa aceasta hotarare nu a ramas definitiva.
Legea 18/1991 instituie o procedura speciala in materia reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate, cel indreptatit trebuind sa urmeze aceasta procedura pentru a-si readuce dreptul sau in patrimoniu in cazul reconstituirii si numai apoi sa uzeze de atributele ce i le confera aceasta.
Potrivit art.8 alin.2  si art.14 alin.1 din Legea 18/1991, pentru ca o persoana sa recurga la calea reconstituirii dreptului de proprietate in temeiul acestei legi, trebuie sa indeplineasca cumulativ doua conditii: solicitantul sa fie membru cooperator, iar terenul ce exista in CAP la sfarsitul anului 1990 sa fi fost adus in cooperativa de catre acesta odata cu inscrierea in cooperativa, si in conditiile legii M.torii acestora.
Potrivit acestei reglementari, nu se retine ca reclamantul este persoana titulara a dreptului de proprietate in momentul deposedarii sau M.tor al acesteia, rezultand din insasi precizarea petentului ca M.A. este mama sotiei sale, urmand astfel sa respinga plangerea petentului T.E. cu precizarile ulterioare.
De asemenea , potrivit art.246 alin.1 C.pr. civ, instanta va lua  act ca petentul a renuntat la capatul de cerere privind obligarea intimatelor la plata uzufructului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge cererea  formulata de petentul T.E., cu domiciliul in _. in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala L. de aplicarea Legii 18/1991, cu sediul _. si  Comisia Judeteana G. de aplicarea Legii 18/1991, cu sediul in _.
Ia act ca petentul T.E. renunta la capatul de cerere privind obligarea intimatelor la plata uzufructului pe ultimii trei ani.
Cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 17.02.2012, Judecatoria _
Presedinte
M.C.L. Grefier,
P.A.
C.L.M. 27.02.2012
Ex.5

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010