InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

fond funciar

(Sentinta civila nr. 2027 din data de 07.03.2013 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 19152/318/2012
R O M A N I A
Cod operator 2445

JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila  Nr. 2027/2013
Sedinta publica de la 07 Martie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul  P. A. si pe paratii P. T. si P. R. in contradictoriu cu intimata COMISIA LOCALA .................DE FOND FUNCIAR, avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamantul asistat de avocat G. G. si paratul P. T.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,  reclamantul, prin aparator, solicita incuviintarea probei cu expertiza specialitatea topografie pentru identificarea terenului.
Instanta pune in discutie cererea formulata de reclamant, prin aparator.
Paratul lasa solutia la aprecierea instantei.
Instanta respinge cererea privind efectuarea unei expertize specialitatea topografie , avand in vedere inscrisurile existente la dosar.
Avand in vedere exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. T. si P. R., instanta o uneste cu fondul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. T. si P. R. si pe fondul cauzei.
Avocat G. G. pentru reclamant solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. T. si P. R. intrucat acestia au fost chemati in judecata pentru opozabilitate. Cu privire la fondul cauzei, avocat G. G. solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
Paratul P. T. solicita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P.. T. si P. R., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii.
 

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 19152/318/2012, reclamantul  P. A. a chemat in judecata pe paratii P. T. si P. R., solicitand instantei ca,  in contradictoriu cu intimata COMISIA LOCALA .................DE FOND FUNCIAR, sa se dispuna rectificarea adeverintei de proprietate nr. 2091/24.02.2003, a procesului verbal de punere in posesie si a schitei anexa la acesta.
In motivare, reclamantul a aratat ca prin HCJ nr. 49/18.02.1991 anexa 2 a, pozitia 116 a fost validata propunerea Comisiei Locale pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1,20 ha, in favoarea autorului L. I., in baza acestei hotarari fiind eliberata adeverinta de proprietate nr. 2091/24.02.2003, eliberandu-se si procesul verbal de punere in posesie pentru suprafata de 0,5808 ha.
Reclamantul a mai aratat ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1083/25.02.2003 , impreuna cu sotia sa, a vandut paratilor, suprafata de teren de 1134 mp, ce face parte din suprafata de 0,5808 ha situata in tarlaua 11 parcela 185, cu vecini: la N-rest proprietate, est - T. C., vest - P. E. si la sud-drum comunal, impreuna cu o casa de locuit  compusa din patru camere, construita din caramida, acoperita cu tigla si o anexa gospodareasca compusa dintr-un sopru si un grajd construita din lemn, acoperita cu placi de azbociment, situate pe terenul descris mai sus.
Ca, prin sentinta civila nr. 5949/30.06.2011 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu comisia locala a fost obligata sa intocmeasca si sa inainteze documentatia premergatoare in vederea eliberarii titlului de proprietate pentru suprafata de 1,20 ha, iar cu prilejul efectuarii masuratorilor pentru intocmirea documentatiei s-a constatat ca mentiunile din adeverinta de proprietate nr. 2091/24.02.2003 cu privire la amplasamentul si vecinatatile terenului de 0,5808 ha nu corespund hartii cadastrale , in sensul ca terenul in suprafata de 1134 mp nu figureaza amplasat  in parcela 185 din tarlaua 11, ci in parcelele 189,  respectiv suprafata de 575 mp - Cc. parcela 189,  respectiv suprafata de 410 mp si parcela187, respectiv suprafata de 149  mp.
Ca, potrivit hartii cadastrale in parcela 185 din tarlaua 11, in realitate se afla amplasat terenul pe care este construita casa si anexele care au ramas in proprietatea sa si a sotiei sale, cu exceptia terenurilor, ce au apartinut sotiei sale astfel cum rezulta din sentinta civila nr.3031 din 19.05.2006 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu.
Ca, intrucat terenul in suprafata de 1134 mp a intrat in circuitul civil, adeverinta de proprietate poate fi rectificata pe cale judecatoreasca cu privire la amplasamentul acestui teren.
In  drept, actiunea a fost intemeiata pe disp.art.5! si urm. din Legea 18/1991 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru dovedire, reclamantul a depus la dosar adeverinta de proprietate nr. 2091/24.02.2003,proces verbal de punere in posesie, HCJ nr. 49/1991, contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 1083/25.02.2003, procesul verbal din 24.02.2003, schite cadastrale, sentinta civila nr. 5949/2011.
Legal citati, paratii au fost prezenti in instanta, insa nu au formulat intampinare.
A fost emisa adresa catre Comisia Locala pentru a preciza daca terenul in suprafata de 1134 mp este amplasat in  parcela 185 din tarlaua 11 sau in parcelele 187 si 189, raspuns comunicat cu adresa nr. 723/20.02.2013.
La termenul de judecata din 24.01.2013 reclamantul a depus la dosar precizari cu privire la motivele pentru care au chemat in judecata pe paratii P. T. si P. R.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta, in temeiul art. 137 C.pr. civ. se va pronunta mai intai asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P. T. si P. R., exceptie pe care o va admite cu urmatoarea motivare:
Calitatea procesuala pasiva reprezinta identitatea dintre persoana paratului si cel obligat la raportul juridic dedus judecatii.
Avand in vedere obiectul cauzei, respectiv rectificare adeverinta de proprietate, instanta constata ca are calitate procesuala pasiva doar Comisia Locala ...................de Fond Funciar , emitenta acestei adeverinte.
Paratii P. T. si P. R., cumparatorii unei parti din terenul din adeverinta de proprietate nu au calitate procesuala pasiva in aceasta cauza deoarece intre ei si reclamant nu s-au stabilit raporturi juridice in ceea ce priveste stabilirea dreptului de proprietate, aceste raporturi fiind stabilite intre reclamant si comisia locala. In orice cauza, in caz de admitere a actiunii, paratul va fi obligat fata de reclamant.  Or, in speta, paratii P. T. si P. R. nu ar putea fi obligati fata de reclamant, neavand competenta de a stabili amplasamentul terenul din adeverinta contestata.
Citarea paratilor  P.T. si P.R. pentru opozabilitate, asa cum sustine reclamantul in Precizarile depuse la fila 26 nu este legala intrucat in Codul de procedura civila nu exista nici o prevedere referitoare la "citarea unei persoane pentru opozabilitate".
Referitor la fondul cauzei, instanta constata urmatoarele:
La data de 24.02.2003 s-a emis adeverinta de proprietate nr. 2091 pentru suprafata de 0,5808 ha pe numele autoarei reclamantului, precum si procesul verbal de punere in posesie cu privire la terenul situat in tarlalele 185, 186, 187 si 189.
Considerand ca suprafata de 1134 mp din parcela 185 este situata in parcela 187, respectiv 149 mp si in parcela 189 suprafata de 575 mp si 410 mp, reclamantul a solicitat rectificarea adeverintei de proprietate si a procesului verbal de punere in posesie.
Din raspunsul depus la dosar de comisia locala, reiese ca terenul de 1134 mp avand categoria de folosinta curti -constructii este situat in tarlaua 11 parcela 185, insa vecinii sunt trecuti in mod eronat.
Verificand planul cadastral depus la fila 38, instanta constata ca terenul in litigiu este situat in parcela 185, pe acest teren fiind realizate constructii, asa cum invedereaza si aparatorul reclamantului.
Avand in vedere ca prin contractul de vanzare cumparare , reclamantul a instrainat terenul in suprafata de 1134 mp, dar si constructiile, instanta considera ca terenul in litigiu este situat in parcela 185, pe teren existand constructii, asa cum se poate observa din planul cadastral si nu in parcelele 187 si 189, asa incat actiunea este neintemeiata.
Cu aceste considerente, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P.T. si P.R. si in consecinta va respinge actiunea fata de acestia, pe exceptie. De asemenea, va respinge actiunea fata de Comisia Locala de fond funciar, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor P.T. si P.R.  si in consecinta respinge actiunea fata de acestia, pe exceptie.
Respinge actiunea formulata de reclamantul  P. A. in contradictoriu cu paratii P.T. si P.R. si cu intimata COMISIA LOCALA ...................DE FOND FUNCIAR fata de Comisia Locala de fond funciar, ca neintemeiata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 07 Martie 2013.
Presedinte,
PARASCHIVA CATRINOIU
Grefier,
ALINA MEZDREA

Red. C.P/Tehnored. A.M. 12 Martie 2013
6 ex

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010