InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Toplita

Fond funciar

(Hotarare nr. 2682 din data de 08.12.2011 pronuntata de Judecatoria Toplita)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Toplita | Jurisprudenta Judecatoria Toplita


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul PRIMARUL X, in contradictoriu cu paratii P.D. si  P.E., avand ca obiect fond funciar , anulare titluri de proprietate.
La apelul nominal facut in sedinta publica de astazi se prezinta pentru reclamant, avocat E.F., iar pentru paratii lipsa, se prezinta mandatarul N.I., cu procura la dosar(fila 146).
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:
Avocat E.F., pentru reclamant, arata ca nu mai are alte cereri de probe de formulat si solicita judecarea cauzei pe fond.
Mandatar N.I., pentru parati, arata ca nu mai are alte cereri de probe de formulat, fiind de acord cu solutionarea cauzei pe fond.
Nemaifiind formulate alte cereri de probe, presedintele completului declara inchisa faza probatorie si acorda cuvantul pe fond.
Avocat E.F., pentru reclamant, avand cuvantul pe fond, solicita a se admite cererea formulata in sensul dispunerii de catre instanta a anularii Titlurilor de proprietate nr. 10..93/10.2008 si nr. 10...57/08.2009, emise pe numele paratilor pentru suprafetele de 33,20 ha, respectiv 16,50 ha teren forestier, dupa defunctii Z.N. si Z.I. deoarece din datele de carte funciara nu rezulta ca prenumele antecesorului "Tivadar" este identic cu prenumele "Zaharie", prin urmare, nu s-a facut dovada ca numitii Z.N. si Z.I. l-au mostenit pe dr. Z. Tivadar din I., astfel titlurile eliberate pe numele paratilor nu sunt legale, paratii nefacand dovada ca Z.N. si Z.I. au detinut teren forestier in proprietate cuprins in CF nr. 32...2 T., respectiv ca l-ar fi mostenit pe dr. Z. Tivadar, temeiul de drept fiind prevederile art. 3 lit. a din Legea nr. 167/1997, raportat la prevederile Legii nr. 247/2005. Depune concluzii scrise. Nu solicita cheltuieli de judecata.
Mandatar N.I., pentru parati, depune concluzii scrise.
In baza art. 150 Cod procedura civila, instanta retine cauza spre solutionare.

INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata initial la aceasta instanta sub nr. _/326/2011 din data de februarie 2011, reclamantul PRIMARUL X, cu sediul in T., judetul Harghita, a solicitat in contradictoriu cu paratii P.D. si  P.E., ambii domiciliati in municipiul T.M., judetul Mures, ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna, in temeiul art. 3 lit. a din Legea nr. 169/1997, anularea Titlului de proprietate avand nr. 10..93/10.2008 emis pe numele paratilor, ca mostenitori dupa defunctul Z.N., pentru suprafata de 33,20 ha teren forestier si a Titlului de proprietate avand nr. 10...57/08.2009 emis pe numele paratilor dupa defunctul S.I., pentru suprafata de 16,50 ha teren forestier.
In motive, se arata ca, prin cererea inregistrata sub nr. 550/2005, paratii au solicitat restituirea proprietatilor dupa Z.N. decedat la data de iulie 1985, cu ultimul domiciliu in T., judetul Harghita, in calitate de legatari neinruditi, calitate dovedita cu certificatul de legatar nr. 196 din data de 12.2007. Prin cererea inregistrata sub nr. 58/03.2007, paratii au solicitat relatii privind modul de rezolvare a cererii lor inregistrate sub nr. 550/2005, precizand ca solicita suprafata de 97,19 ha teren impadurit, ca unici mostenitori dupa Z.N. si V., sustinand in aceasta cerere ca, numitul Z.N. este mostenitor dupa parintii sai Z.Z. si dupa fratele S.I.. La cerere s-a anexat copia CF 32...2 T. in care apare ca proprietar dr. Z. Tivadar, paratii pretinzand ca acesta ar fi antecesorul lor, astfel, s-a eliberat titlul de proprietate cu nr. 10..93/10.2008 dupa defunctul Z.N. pentru suprafata de 33,20 ha teren forestier, avand la baza extrasul CF nr. 32...2. S-a mai eliberat pe numele paratilor si Titlul de proprietate cu nr. 10...57/08.2009 dupa defunctul S.I. pentru suprafata de 16,50 ha teren forestier avand la baza tot extrasul CF 32...3.  Se mai arata in motive ca la Comisia locala de fond funciar T., exista si cererea cu nr.199/20.09.2005, prin care numitii S.P. domiciliat in Cluj Napoca,  S.M. din Brasov,  S.R.M. din Brasov,  M.I. nascuta S. din Brasov,  K.J. nascuta S. din Austria Viena, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate dupa defunctii S.T. si A.M.S.. In dovedirea calitatii lor de mostenitori, aceste persoane au depus  un Certificat de  calitate mostenitor avand nr. 64/2002 dupa S.T., decedat la data de 08.09.1949, mostenitori fiind S.P. nepot de fiu postdecedat, S.L. sotie de fiu postdecedata, de asemenea, s-a depus si Certificatul de calitate de mostenitor nr. 201/2001 dupa S.L., mostenitori fiind numitii S.R.M. fiu si M.I. fiica. Ca acte, in dovedirea terenurilor solicitate in cererea nr. 199/2005 a fost depusa aceeasi carte funciara, in copie si in traducere, respectiv CF nr. 32...2 T. in care la pozitia 3 apare proprietar dr. Z. Tivadar. Au mai fost depuse si doua declaratii autentice date de doua persoane fizice din care rezulta ca Z. Tivadar este identic cu Z. Teodor. In aceste conditii,  au fost solicitate relatii de la parati, acestia sustinand ca, prin traducere din limba maghiara in limba romana, numele de ,,Tivadar’’ este echivalent cu numele de  ,,Zaharie’’, insa din actele depuse nu rezulta aceasta imprejurare. Astfel, fata de situatia ivita, primarul X a apreciat ca paratii nu au facut dovada ca numitii Z.N. si S.I. l-au mostenit pe dr. Z. Tivadar din I., situatie in care titlurile de proprietate emise nu sunt legale, paratii neputand sa faca dovada ca Z.N. si S.I. au avut terenurile forestiere din CF nr. 32...2 T. in proprietate sau ca l-ar fi mostenit pe dr. Z. Tivadar.
Cererea  a fost motivata in drept in temeiul dispozitiilor Legii nr. 247/2005, respectiv ale art. 3 lit. a din Legea nr. 169/1997, modificata ulterior.
In probatiune, reclamantul a depus cererea formulata de parat la data de 28 noiembrie 2005, adresa nr. 58/03.2007 inaintata primarului X, adresa nr. 38002/FF/10.01.2010 catre Comisia locala de fond funciar T., formulate de catre parati, adresa nr. 38123/FF/21.12.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre paratul P.D., adresa nr. 38123/FF/07.10.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre numitul Z.R-M, adresa nr. 38119/FF/30.09.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre BCPI T., certificatul de calitate de legatar nr. 196 din 17.12.2007 emis de BNP T.V. din T., certificatul de mostenitor nr. 103 din data de 10 decembrie 1997 eliberat in dosarele succesorale nr. 357/1954 si nr. 124/1957 dupa defunctul S.I. a lui Zaharie, extrasele CF nr. 4201 T., nr. 4199 T., nr. 4389 T., nr. 5592 T., nr. 2299 T., nr. 32...2 T., nr. 44 T., nr. 334 T., nr. 4389 T., nr. 332 T., nr. 2162 T., nr. 7713 T., procesul verbal de punere in posesie a numitului P.D. nr. 15 din data de 17.09.2008, planurile de amplasament si delimitare a imobilelor (anexa la procesul verbal de punere in posesie), procesul verbal de punere in posesie a numitului P.D. nr. 14 din 15.04.2009,  declaratia pe propria raspundere a numitului P.D. din data de 23.11.2005, tabelul cuprinzand suprafetele din CF,  cererea formulata la data de 14 septembrie 2005 de catre numitii Z.P., Z.M., Z.R-M, M.I. si K.J. catre primarul X, certificatul de calitate de mostenitor nr. 201 din data de 16.12.2005 eliberat de BNP C.E. din Brasov, certificatul de mostenitor nr. 64 din data de 11 iunie 2002 eliberat de BNP P.T-I G. din Brasov, copia actului de identitate si certificatul de nastere  a numitului Z.M., traducerea din limba maghiara a acesteia nr. 32...2 T., declaratia autentica a numitei M.I., declaratia autentica a numitului Z.R-M, certificatul de mostenitor nr. 687 din 12 iunie 1990 din dosarul succesoral nr. 978/1990 dupa defunctul Z.I.-A., certificatul de mostenitor nr. 113 din 19.07.2006 din dosarul nr. 142/2006 dupa defuncta Z.G-A., certificatul de mostenitor nr. 17/1995 din dosarul nr. 56/1995 dupa defuncta S.A -M., Titlul de proprietate nr. 86_79 din 03.01.2005 emis pe numele lui M.I., mostenitoarea defunctului Z.T. si declaratiile numitelor Z.L-I si B.A. autentificate la data de 05.10.2010, de catre BNP V.T.
Pentru termenul din data de 10 martie 2011, reclamantul, prin cererea depusa, a aratat ca paratul P.D. a depus la Primaria X titlurile de proprietate, in original, urmare a discutiilor purtate cu reprezentantii comisiei locale de fond funciar, fiind depuse in acest sens inscrisurile la care a facut referire.
Prin adresa inaintata paratilor pentru termenul din data de martie 2011, s-a solicitat ca acestia, urmare a depunerii la Comisia locala de fond funciar a celor doua titluri de proprietate, sa comunice instantei pozitia in legatura cu cele mentionate in cererea inregistrata sub nr. 3193/09.03.2011, fiind citati ulterior pentru termenele din data de aprilie 2011, respectiv mai 2011, cu mentiunea "personal la interogatoriu".
In cauza, la cererea partilor, s-a incuviintat si proba testimoniala fiind audiati martorii B.A., Z. L-I, Z.M. si Z.R-M.
La dosar, reclamantul a depus traducerea din limba maghiara a CF nr. 332 T. si CF 32...2 T..
Prin intampinarea depusa, paratul P.D., a solicitat respingerea cererii reclamantului, aratand ca, in CF nr. 32...2, foaia B, pozitia 3, apare ca proprietar dr. Z. Teodor, iar actul redactat in limba romana, nu poate fi considerat autentic, acesta datand din 20 august 1993. Prin urmare, pentru dovedirea autenticitatii acestui CF au fost depuse la dosar doua declaratii date in fata notarului din care rezulta ca Z. Tivadar si este una si aceeasi persoana cu Z.Teodor, insa aceste declaratii nu reflecta realitatea, fiind false, motiv pentru care nu poate fi de acord cu anularea titlurilor de proprietate emise pe numele sau.
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
In probatiune, paratul a depus extras CF nr. 32...2 T. si procura speciala prin care mandatarul N.I. a fost imputernicit sa il reprezinte in fata instantei.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate,  a apararilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile, instanta constata urmatoarele:
Prin Titlul de proprietate nr. 10...57 din data de 24 august 2009, eliberat de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Harghita, paratul P.D. a primit in proprietate suprafata de 16,50 ha teren forestier, dupa defunctul Z.I., suprafata fiind pusa in posesie conform procesului verbal nr. 14 din 15 aprilie 2009(fila 106), iar prin Titlul de proprietate nr. 10..93 din data de 31 octombrie 2008, paratul a primit suprafata de 33,20 ha teren forestier, aceasta suprafata fiind pusa in posesie conform procesului verbal nr. 15 din 17 septembrie 2008.
Se constata ca, prin cererea inregistrata sub nr. 550/2005, paratul a solicitat restituirea proprietatilor dupa Z.N., decedat la data de 11 iulie 1985, cu ultimul domiciliu in T., judetul Harghita, in calitate de legatar neinrudit, alaturi de sotia P.E., calitate dovedita cu certificatul de legatar nr. 196 din data de 17.12.2007(fila 9 dosar).
Prin cererea inregistrata sub nr. 58/03.2007, paratii au solicitat relatii privind modul de rezolvare a cererii lor inregistrate sub nr. 550/2005, precizand ca solicita suprafata de 97,19 ha teren impadurit, ca unici mostenitori dupa Z.N. si V., sustinand in aceasta cerere ca, numitul Z.N. este mostenitor dupa Z.Z.(parinte) si dupa fratele sau S.I..
La cerere s-a anexat copia CF 32...2 T. in care apare ca proprietar dr. Z. Tivadar, paratii sustinand ca acesta ar fi antecesorul lor, astfel, s-a eliberat titlul de proprietate cu nr. 10..93/10.2008 dupa defunctul Z.N. pentru suprafata de 33,20 ha teren forestier, avand la baza extrasul CF nr. 32...2 T..
Ulterior, s-a eliberat pe numele paratului P.D. si Titlul de proprietate cu nr. 10...57/08.2009 dupa defunctul S.I. pentru suprafata de 16,50 ha teren forestier avand la baza tot extrasul CF 32...3 T..
La Comisia locala de fond funciar T., s-a inregistrat cererea cu nr.199/20.09.2005, prin care numitii S.P. domiciliat in Cluj Napoca, S.M. din Brasov, S.R.M. din Brasov,  M.I. nascuta S. din Brasov, K.J. nascuta Sbarcea din Austria Viena, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate dupa defunctii S.T. si A.M.S.
In dovedirea calitatii lor de mostenitori, aceste persoane au depus  un Certificat de  calitate mostenitor avand nr. 64/2002 dupa S.T., decedat la data de 08.09.1949, mostenitori fiind S.P. nepot de fiu postdecedat, S.L. sotie de fiu postdecedata, de asemenea, s-a depus si Certificatul de calitate de mostenitor nr. 201/2001 dupa S.L., mostenitori fiind numitii S.R.M. fiu si M.I. fiica.
In dovedirea celor solicitate in cererea cu nr. 199/20.09.2005, persoanele mentionate, au depus aceeasi carte funciara, in copie si in traducere, respectiv CF nr. 32...2 T. in care la pozitia 3 apare proprietar dr. Z. Tivadar.
Au mai fost depuse si doua declaratii autentice date de doua persoane fizice din care rezulta ca Z. Tivadar este identic cu Z. Teodor.
 In aceste conditii,  au fost solicitate relatii de catre Comisia locala de fond funciar T. de la parati cu privire la dreptul pretins de ei, existent in CF nr. 32...2 T., acestia sustinand ca, prin traducere din limba maghiara in limba romana, numele de ,,Tivadar’’ este echivalent cu numele de  ,,Zaharie’’, prin urmare sunt indreptatiti la primirea  suprafatelor de teren solicitate.
Martora B.A., audiata in cauza (fila 157) a declarat ca este posibil ca numele de Tivadar sa fie corespondentul lui Teodor in limba maghiara, iar martora Z.L-I, prin declaratia data(fila 158) a aratat ca Z. Teodor, decedat in anul 1949, era cunoscut sub numele de Z. Tivadar si, din cate stie acesta a locuit in Brasov si nu la I., fiind medic.
Audiat in cauza ca martor numitul Z.M.(fila 178), a aratat ca, personal a depus o cerere la Comisia locala de fond funciar T. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privind imobilele teren faneata, alaturi de ceilalti mostenitori, dupa bunicul sau Z. Teodor, care in acte este trecut sub numele de "Tivadar". A precizat ca pe tatal sau l-a chemat Z. Petru-Teodor, mostenirea nefiind transferata de la bunic pe tatal sau. A mai aratat ca il cunoaste pe paratul P.D. de cand era copil, acesta neavand nicio legatura de rudenie cu Z. Teodor(Tivadar), bunicul sau si nici cu Z. Teodor, tatal sau, mai mult nu are cunostinta ca paratul P.D. sa fi fost infiat de catre una din aceste persoane. Anexat cererii depuse in anul 2005, a atasat extrasele CF 32...2, 7713 si 332 T., pentru a doua lege a fondului funciar, initial reconstituindu-se suprafata de 1 ha dupa Legea nr. 18/1991, o diferenta de pana la 10 ha conform Legii nr. 1/2000, iar in anul 2005, in temeiul Legii nr. 247/2005 a mai formulat o cerere pentru diferenta de aproximativ 67 ha, la cat avea dreptul dupa Z. Teodor(Tivadar). Bunicul sau a avut trei copii, pe Z. Teodor(tatal sau), S.A-M.(nascuta Z.) si Z.I. Arata ca fiica S.A.-M. a decedat anterior anului 1989, nu a avut copii, sotul sau fiind predecedat, iar Z.I. ca urmasi pe Z. R-M. si M.I.(nascuta Z.). Impreuna cu verii sai a primit suprafata de 10 ha la care a facut referire, precizand ca mai are un frate pe Z.P.. Dupa aflarea imprejurarii ca a fost reconstituita suprafata de teren pe care urma sa o primeasca dupa bunicul sau, la o alta persoana, respectiv paratul din prezenta cauza, din discutiile purtate cu reprezentantii Comisiei locale de fond funciar T., a aflat ca urmeaza sa fie anulate titlurile de proprietate emise pe numele paratului, deoarece ei sunt urmasii dupa Z. Teodor-Tivadar si nu P.D., sens in care a incercat sa ia legatura cu paratul pentru a discuta, insa paratul nu a dat curs invitatiei. Mentioneaza ca nu are cunostinta despre faptul ca paratul este mostenitor dupa Z.N., insa, din auzite,  stie ca ar fi lasat acestuia un testament.
Martorul Z.R-M., audiat in cauza (fila 179), a aratat ca este desdendentul lui Z.I.-A, care a fost fiul lui Z. Teodor(Tivadar) si impreuna cu Z.M., Z.P. si M.I. au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate dupa bunicul lor Z. Teodor, insa au constat ca terenul ce li se cuvenea a fost reconstituit pe numele altei persoane care nu are nicio legatura cu familia Z.. Arata ca l-a cunoscut pe Z.N., care nu a avut mostenitori, are cunostinta ca in copilarie, paratul P.D. a locuit o perioada la Z.N., insa nu are cunostinta daca a avut testament sau nu de la acesta. A discutat cu paratul P.D. despre situatia mostenirii sale dupa numitul Z. Teodor(Tivadar), insa nu a ajuns la o intelegere. In ce priveste mentiunea din extrasul CF nr. 32...2 T., in sensul ca numitul "Z. Teodor(Tivadar) din I.", la fila B pozitia 3, existenta la fila 64 dosar, aceasta este o eroare de traducere, respectiv Z. Teodor(Tivadar), a fost intr-adevar medic, insa a locuit in Brasov si nu la I., aceste imprejurari le cunoaste in calitatea sa de nepot. In ce priveste CF nr. 332 T., cu referire la pozitia 22, 23, foaia B de proprietate, arata ca Zbarcea Teodor, este una si aceeasi persoana cu Z. Teodor(Tivadar).
Conform art. III (1) din Legea nr. 169/1997, modificata prin Legea nr. 247/2005, sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare si ale prezentei legi ,,actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite la astfel de reconstituiri sau constituiri potrivit legii" in speta, cum sunt "actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au detinut anterior in proprietate astfel de terenuri", nulitatea putand fi invocata de primar, prefect, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor sau orice persoana care justifica un interes legitim, competenta de solutionare fiind a instantei judecatoresti de drept comun.
Din examinarea intregului probatoriu administrat in cauza, respectiv cererea paratului formulata la data de 28 noiembrie 2005, adresa nr. 58/03.2007 inaintata primarului X, adresa nr. 38002/FF/10.01.2010 catre Comisia locala de fond funciar T., formulate de catre parati, adresa nr. 38123/FF/21.12.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre paratul P.D., adresa nr. 38123/FF/07.10.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre numitul Z. Radu-Marin, adresa nr. 38119/FF/30.09.2010 emisa de Comisia locala de fond funciar T. catre BCPI T., certificatul de calitate de legatar nr. 196 din 17.12.2007 emis de BNP T.V. din T., certificatul de mostenitor nr. 103 din data de 10 decembrie 1997 eliberat in dosarele succesorale nr. 357/1954 si nr. 124/1957 dupa defunctul S.I. a lui Z., extrasele CF nr. 4201 T., nr. 4199 T., nr. 4389 T., nr. 5592 T., nr. 2299 T., nr. 32...2 T., nr. 44 T., nr. 334 T., nr. 4389 T., nr. 332 T., nr. 2162 T., nr. 7713 T., procesul verbal de punere in posesie a numitului P.D. nr. 15 din data de 17.09.2008, planurile de amplasament si delimitare a imobilelor (anexa la procesul verbal de punere in posesie), procesul verbal de punere in posesie a numitului P.D. nr. 14 din 15.04.2009,  declaratia pe propria raspundere a numitului P.D. din data de 23.11.2005, tabelul cuprinzand suprafetele din CF,  cererea formulata la data de 14 septembrie 2005 de catre numitii Z.P., Z.M., Z.R-M, M.I. si K.J. catre primarul X, certificatul de calitate de mostenitor nr. 201 din data de 16.12.2005 eliberat de BNP C. E. din Brasov, certificatul de mostenitor nr. 64 din data de 11 iunie 2002 eliberat de BNP P.T-I G. din Brasov, copia actului de identitate si certificatul de nastere  a numitului Z.M., traducerea din limba maghiara a acesteia nr. 32...2 T., declaratia autentica a numitei M.I., declaratia autentica a numitului Z.R-M., certificatul de mostenitor nr. 687 din 12 iunie 1990 din dosarul succesoral nr. 978/1990 dupa defunctul Z.I.-A, certificatul de mostenitor nr. 113 din 19.07.2006 din dosarul nr. 142/2006 dupa defuncta Z.G-A, certificatul de mostenitor nr. 17/1995 din dosarul nr. 56/1995 dupa defuncta S.A-M, Titlul de proprietate nr. 86979 din 03.01.2005 emis pe numele lui M.I., mostenitoarea defunctului Z.Toader, declaratiile numitelor Z.L-I si B.A. autentificate la data de 05.10.2010, de catre BNP V.T. si declaratiile martorilor audiati in fata instantei, rezulta ca paratii nu au facut dovada ca numitii Z.N. si S.I. l-au mostenit pe dr. Z. Tivadar din I., neputand sa faca dovada ca acestia au avut terenuri forestiere inscrise in CF nr. 32...2 T. sau ca l-ar fi mostenit pe dr. Z. Tivadar, astfel, fata de cele aratate, vazand si restituirea de catre parati la cererea Comisiei locale de fond funciar T. a titlurilor de proprietate a caror anulare se solicita,  instanta apreciaza intemeiata cererea, urmand a o admite, cu consecinta anularii Titlului de proprietate nr. 10..93/10.2008, emis pe numele paratului, ca mostenitor dupa defunctul Z.N., pentru suprafata de 33,20 ha teren forestier si Titlul de proprietate nr. 10...57/24.09.2009, emis pe numele paratului dupa defunctul Z.I., pentru suprafata de 16,50 ha teren forestier, ca mostenitor dupa defunctul Z.I., retinandu-se ca nefondata apararea paratilor.
Fara cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea reclamantului MUNICIPIUL T., prin primar, cu sediul in judetul Harghita, formulata in contradictoriu cu  paratii P.D. si P.E., ambii domiciliati in municipiul T.M., judetul Mures, si in consecinta:
Anuleaza Titlul de proprietate nr. 10..93/10.2008, emis pe numele paratului ca mostenitor dupa defunctul Z.N., pentru suprafata de 33,20 ha teren forestier si Titlul de proprietate  nr. 10...57/24.09.2009, emis pe numele paratului dupa defunctul Z.I., pentru suprafata de 16,50 ha teren forestier, ca mostenitor dupa defunctul Z.I..
Fara cheltuieli de judecata.

  
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010