InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Cluj

Infractiunea prev. de art. 87 al. 2 din OUG nr. 195/2002.Conditii

(Decizie nr. 38 din data de 09.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Curtea de Apel Cluj | Jurisprudenta Curtea de Apel Cluj

CURTEA DE APEL CLUJ, SECTIA PENALA SI DE MINORI, DECIZIA PENALA NR.38/A/09.03.2011
                     

Prin sentinta penala nr.124 din 08 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Bistrita Nasaud, in baza art. 334 C.proc.pen. a fost schimbata incadrarea juridica a faptelor in sensul retinerii, pentru fiecare dintre ele, a starii de recidiva postexecutorie prev. de art. 37 lit. b C.pen..
A fost condamnat inculpatul S.S.E. la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. si la 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen..
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen.  au fost contopite aceste pedepse urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza II si lit. b C.pen..
A fost obligat inculpatul sa plateasca 11.000 lei cheltuieli judiciare statului.
 Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca inculpatul S.S.E. este posesor al permisului de conducere categoria "B"pe care l-a obtinut in data de 21.03.2006. Sora acestuia, respectiv martora S.N.M. are in proprietate un autoturism marca Volkswagen Polo, autoturism pe care il conduce atat ea, cat si invinuitul S.S.E., fiecare dintre ei avand cate o cheie de la acest autoturism.
 In data de 28.06.2008 invinuitul S.S.E. s-a deplasat cu autoturismul pana in Bistrita Bargaului si dupa ce l-a parcat in fata casei unei cunostinte, a consumat bauturi alcoolice.
         La un moment dat a mers sa-si mute autoturismul la o distanta de cca 5 metri, intrucat blocase accesul pe o strada intermediara, insa in timp ce se afla la volan a fost oprit de catre organele de politie care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultand ca acesta avea o alcoolemie de 0,16mg/l alcool pur in aerul expirat. Pentru acest motiv a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 450 lei, ridicandu-i-se si permisul de conducere in vederea suspendarii.
 Impotriva procesului-verbal intocmit de catre organele de politie, inculpatul a formulat o plangere contraventionala la Judecatoria Bistrita, motiv pentru care in data de 02.07.2008 organele de politie i-au restituit permisul de conducere.
          Prin sentinta civila nr.3447/2008 din data de 02.10.2008 a Judecatoriei Bistrita plangerea contraventionala formulata de catre S.S.E. a fost respinsa ca nefondata, solutia fiindu-i comunicata prin agentul procedural de la instanta, care intrucat nu a gasit pe nimeni la domiciliu, a procedat la afisarea actului pe usa locuintei destinatarului.
 In data de 06.11.2008 inculpatul S.S.E. a plecat in Irlanda avand asupra sa si permisul de conducere.
 Dupa ce organele de politie au primit sentinta civila nr.3447/2008 a Judecatoriei Bistrita au procedat la suspendarea dreptului de a conduce autovehicule de catre inculpat, pentru o perioada de 120 zile incepand cu data de 27.12.2008, comunicandu-i totodata acestuia ca trebuie sa predea permisul de conducere la Serviciul Politiei -Rutiere al judetului Bistrita Nasaud pana in data de 26.12.2008.
 Inculpatul nu s-a prezentat la organele de politie pentru a preda permisul de conducere, intrucat plecase deja din tara in Irlanda, de unde a revenit in Romania in data de 29.01.2009.
          Dupa revenirea in tara inculpatul nu s-a prezentat la organele de politie pentru a preda permisul de conducere, iar in data de 16.02.2009 s-a urcat la volanul autoturismului si a plecat din Bistrita inspre cartierul Unirea pentru a-si vizita o cunostinta mai veche, al carei nume nu si-l aminteste, insa a fost oprit de catre organele de politie care l-au amendat pentru faptul ca nu purta centura de siguranta.
          In data de 22.04.2009 inculpatul a primit o citatie prin care era incunostintat ca trebuie sa se prezinte la organele de politie din municipiul Bistrita. In aceeasi zi acesta s-a prezentat la organele de politie care i-au adus la cunostinta ca pana in data de 26.04.2009 are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, insa nu a predat  permisul de conducere intrucat il uitase in Irlanda.
 La sfarsitul lunii aprilie 2009, inculpatul a plecat la Budapesta pentru a-si recupera permisul de conducere. Cu privire la acest aspect inculpatul a aratat ca permisul de conducere l-a uitat in Irlanda la prietena lui, iar aceasta i l-a trimis in Ungaria pe o prietena de-a sa care a venit pana in Budapesta.
 In Budapesta inculpatul a locuit la o persoana pe nume "R." al carui nume complet nu-l cunoaste, iar in data de 19.05.2009, in apartamentul unde locuia "R.", a venit un barbat, pe care inculpatul nu-l cunostea, barbat care avea asupra sa o tigara cu cannabis. Acest barbat a aprins acea tigara pe care a fumat-o impreuna cu numitul "R." si cu inculpatul, dupa care acesta a revenit in tara.
 In data de 21.05.2009 inculpatul S.S.E. s-a urcat la volanul autoturismului si a plecat sa se plimbe prin municipiul Bistrita.
          La un moment dat a oprit autoturismul in zona Pietei Independentei, loc in care s-a intalnit cu martorii P.S. si H.A. carora le-a propus sa-l insoteasca intr-o plimbare pe care si-a propus sa o faca, acestia fiind de acord.
          Ca urmare, cei doi s-au urcat in autoturism, iar invinuitul S.S.E. a condus pe strazile Imparatul Traian, Rodnei, Artarilor, Cuza Voda, B-dul Decebal, Crinilor, Piata Petru Rares, Piata Unirii, Ecaterina Teodoroiu, Vasile Alexandri, Albert Berger, Mihail Kogalniceanu, Dogarilor, Nicolae Titulescu, Alexandru Odobescu, Independentei, Sigmirului, pana in fata la statia Peco Lukoil (fosta statie peco Alex Dora), unde a fost oprit de catre organele de politie, care s-au sesizat cu privire la conducerea autoturismului de catre inculpat, desi dreptul de a conduce autovehicule ii era suspendat.
  Existand suspiciunea ca acesta a consumat substante interzise organele de politie l-au condus pe inculpat la sediul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud unde i s-au recoltat probe biologice (sange si urina) pentru a se constata daca se afla sub influenta substantelor stupefiante.
 Din raportul de constatare medico - legala din data de 04.08.2009 intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala Bistrita-Nasaud rezulta ca in probele biologice recoltate de la invinuitul S.S.E. s-a evidentiat prezenta de tetrahidrocanabinol.
 Din cele de mai sus rezulta, fara putinta de indoiala ca inculpatul a detinut drogul, chiar daca o scurta perioada de timp, pana la consumarea acestuia, fiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000 (modificata).
 Pe de alta parte, in tabelul III din anexa Legii 143/2000, care cuprinde drogurile de risc, este inscris cannabisul, rezina si uleiul de cannabis, toate continand tetrahidrocannabinoli, substanta ce a fost evidentiata in probele biologice ale inculpatului, recoltate imediat ce a fost surprins conducand autoturismul pe drumurile publice astfel ca fata de acesta s-a retinut si infractiunea prev. de art.87 alin 2 din OUG 195/2002.
 Inculpatul S.S.E. este recidivist post executoriu, raportat la pedeapsa de 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 293/F/2006 a Tribunalului Bistrita Nasaud pentru comiterea unor infractiuni de trafic si consum de droguri de risc, pedeapsa din a carei executare s-a liberat conditionat la data de 12.01.2007 cu un rest neexecutat de 45 zile inchisoare, durata pedepsei implinindu-se la  26 februarie 2007.
 Desi in considerentele rechizitoriului se mentioneaza existenta starii de recidiva aceasta nu este retinuta si in incadrarea juridica data faptelor prin partea dispozitiva a actului de sesizare astfel ca, in baza art. 334 C.proc.pen., tribunalul a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor in sensul retinerii, pentru fiecare dintre cele 2 infractiuni si a starii de recidiva postexecutorie prev. de art. 37 lit b C.pen..
In baza textelor de lege mai sus aratate si avand in vedere disp. art.72 C.pen. si in special faptul ca, desi a recunoscut comiterea faptelor inculpatul este recidivist raportat la o pedeapsa anterioara aplicata tot pentru infractiuni legate de droguri, tribunalul l-a condamnat pe acesta la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. si la 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen..
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b C.pen. au fost contopite aceste pedepse, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare facandu-se si aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza II si lit. b C.pen..
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, inculpatul a declarat apel, criticand-o ca nefiind temeinica si legala.
In motivarea apelului sau, inculpatul a invederat faptul ca nu exista probe ca ar fi comis infractiunea prev. de art.87 alin.2 din OUG 195/2002 intrucat nu s-a dovedit ca inculpatul se afla sub influenta produselor stupefiante in momentul in care a condus autoturismul pe drumurile publice din Bistrita.
Din raportul de constatare medico-legala intocmit in cauza a rezultat ca inculpatul prezenta urme de terohidrocannabinoli doar in urina nefiind dovedit faptul ca aceste urme i-ar fi alterat inculpatului puterea de concentrare in trafic, cu alte cuvinte ca acesta ar fi condus sub influenta stupefiantelor.
In ceea ce priveste infractiunea de detinere de droguri de risc in vederea consumului propriu, inculpatul a avut o atitudine sincera, colaborand cu organele de cercetare penala, astfel ca se impune achitarea inculpatului.
Analizand hotararea atacata, prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor si lucrarilor dosarului curtea a retinut urmatoarele:
Din ansamblul probelor administrate in cauza atat in faza de urmarire penala cat si de catre instanta de fond rezulta ca in data de 19.05.2009, inculpatul, in timp ce se afla in apartamentul din Budapesta a unui prieten pe nume R., a fumat impreuna cu acesta o tigara cu cannabis.
Apoi, in data de 21.05.2009, la trei zile dupa ce a fumat tigara cu cannabis inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului, proprietatea surorii sale, martora S.N.M., autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul Bistrita, unde a fost oprit de catre organele de politie, care s-au sesizat cu privire la conducerea autoturismului de catre inculpat, desi dreptul de a conduce autovehicule ii era suspendat.
  Existand suspiciunea ca acesta a consumat substante interzice organele de politie l-au condus pe inculpat la sediul Spitalului Judetean Bistrita-Nasaud unde i s-au recoltat probe biologice (sange si urina) pentru a se constata daca se afla sub influenta substantelor stupefiante.
 Din raportul de constatare medico - legala din data de 04.08.2009 intocmit de Serviciul Judetean de Medicina Legala Bistrita-Nasaud rezulta ca in probele de urina recoltate de la invinuitul S.S.E. s-a evidentiat prezenta de tetrahidrocannabinol. Examenul toxicologic efectuat pe proba de sange a fost, in schimb negativ.
Raportat la toate aceste aspecte, s-a considerat necesar de catre instanta de fond intocmirea unei adrese catre IML Cuj in vederea stabilirii cu certitudine daca in urma examenului toxicologic efectuat inculpatului pe proba de urina s-a stabilit concentratia de tetrahidrocannabinoli sau doar prezenta acestei substante, cu mentiunea ca examenul pentru aceasta substanta a fost pozitiv si negativ pentru alte medicamente si daca prezenta in urina a acestei substante si nu in sange, poate duce la alterarea capacitatii de atentie si concentrare necesare conducerii unui autovehicul.
Cu toate ca raspunsul IML Cluj nu face decat sa reaminteasca instantei continutul raportului de constatare medico-legala de mai sus, instanta de fond nu a mai revenit cu adresa, solutionand cauza.
In apel, curtea a apreciat raspunsul IML ca fiind incomplet s-a revenit cu adresa la acest Institut iar prin adresa de la f.35-36, s-a aratat ca, in cazul inculpatului , la care au fost identificati cannabinoizi numai in proba de urina, nu exista criterii obiective stiintifice, de ordin medical, care sa le permita acestora posibilitatea de a face referiri la manifestarile clinice, cuprinzand si alterarea capacitatii de atentie si de concentrare necesare conducerii unui autovehicul. Prezenta, in proba de urina recoltata a cannabinoizilor atesta faptul ca inculpatul a consumat o substanta interzisa de lege, fara a se putea preciza data consumului.
Potrivit textului incriminator constituie infractiune, fapta persoanei care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
     Astfel, pentru a ne afla in prezenta acestei infractiuni de pericol este necesar sa se stabileasca daca conducatorul autovehiculului se afla sau nu sub influenta unor substante stupefiante.
 Din probele de la dosar a rezultat doar ca inculpatul, cu trei zile inainte de a sofa autoturismul surorii sale, a fumat o tigara cu cannabis.
Avand in vedere faptul ca, prin metode stiintifice nu s-a putut stabili concentratia de tetrahidrocannabinoli din proba de urina recoltata si ca nu se pot face referiri la manifestarile clinice ale inculpatului, curtea a apreciat ca exista dubii serioase cu privire la existenta laturii obiective a infractiunii imputate, dubii ce, fireste, ii profita inculpatului, conform principiului "in dubio pro reo"( in acest sens invocam si jurisprudenta recenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dosarul nr.622/36/2010 a mentinut hotararea tribunalului Tulcea din dosarul 2152/88/2009 prin care inculpatul a fost achitat pentru infractiunea prev. de art.87 alin.2 din OUG 195/2002).
Chiar daca legea nu defineste in nici un fel  notiunea de conducere sub influenta unor substante ori produse stupefiante, este evident ca aceasta imprejurare trebuie dovedita si nu doar prezumata. Ori, din probele de la dosar nu reiese faptul ca inculpatului i-ar fi fost alterata in vreun fel capacitatea de atentie si concentrare necesara conducerii unui autovehicul, aspecte asupra carora nu s-au putut pronunta nici macar specialistii care(dupa cum am precizat mai sus) au invederat faptul ca nu exista criterii obiective stiintifice, de ordin medical, care sa le permita acestora sa faca referiri la manifestarile clinice ale inculpatului.
Fata de cele de mai sus, in baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p. s-a admis apelul declarat de catre impotriva sentintei penale nr. 124/F/2010 a Tribunalului Bistrita-Nasaud, care a fost desfiintata numai cu privire la gresita condamnare a inculpatului pentru infractiunea prev. de art.87 alin.2 din OUG nr.195/2002.
 Pronuntand o noua hotarare, in aceste limite, in baza art.11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.d C.p.p. s-a dispus achitarea inculpatului S.S.E. de sub invinuirea savarsirii infractiunii prev. de art.87 alin.2 din OUG 195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana aflata sub influenta unor substante stupefiante.
In ceea ce priveste infractiunea de detinere de droguri in vederea consumului propriu, starea de fapt este clara, necontestata de catre inculpat iar vinovatia acestuia a fost stabilita fara niciun dubiu.
S-a apreciat ca fapta mai sus descrisa prezinta pericolul social al unei infractiuni( raportat la modul, mijloacele de comitere a faptei), nefiind aplicabile dispozitiile art.18 ind.1 C.p. asa cum s-a solicitat de  aparare, cu atat mai mult cu cat inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru acelasi gen de fapte, iar in prezent este arestat preventiv intr-o alta cauza in care este judecat pentru trafic de droguri.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanta de fond a tinut cont de criteriile prev. de art.72 C.p., dand dovada de clementa prin orientarea cuantumului pedepsei spre minimul special prevazut de lege.
Asa fiind, curtea a mentinut pedeapsa de 6 luni inchisoare, cu executare in detentie, pedeapsa aplicata inculpatului pentru comiterea infractiunii prev. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b C.p.
 S-a inlaturat aplicarea art.33 lit.a, 34 lit.b C.p.
 S-au mentine restul dispozitiilor hotararii atacate.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010