Infractiuni la legea circulatiei. Conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care nu poseda permis. Pericol social. Individualizarea pedepsei

Curtea de Apel Cluj, Sectia penala si de minori, decizia nr. 1078/R din 23 iunie 2011

Asupra recursurilor penale de fata, Curtea, in baza lucrarilor dosarului, constata ca Judecatoria Zalau prin sentinta penala nr.77 din 18.02.2011 in baza art.86 al. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit. b) C.pen.,cu aplic. art. 74 lit.  b) si c) si art. 76 lit. d) C.pen., a condamnat pe inculpatul P.S.C., recidivist, la pedeapsa 3 (trei) luni inchisoare, cu privare de libertate pentru comiterea infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumuri publice de catre o persoana ce nu detine permis.
In baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a) teza a II-a si lit.b) Cod penal pe durata executarii pedepsei principale.
S-a lasat nesolutionata actiunea civila exercitata de Spitalul de Urgenta Judetean Salaj.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut in fapt urmatoarele:
In data de 02.05.2009, in jurul orei 06,30, dupa ce a consumat bauturi alcoolice in mai multe baruri din municipiul Zalau, P.S.C. s-a deplasat la locuinta sa, unde se afla prietenul sau, A.A.,care detinea un autoturism marca "Volkswagen Passat", la acel moment parcat langa blocul in care locuieste inculpatul. P.S.C. a cerut lui A.A. cheile autoturismului, inculpatul asigurandu-l pe martor ca "isi gaseste sofer" care sa conduca, A.A. cunoscand faptul ca P.S.C. nu detine permis . Dupa ce a primit cheile autoturismului, inculpatul a urcat la volanul acestuia, conducandu-l inspre localitatea Diosod, iar cand a ajuns intre localitatile Guruslau si Diosod, intr-o curba usoara la dreapta, P.S.C. a pierdut controlul volanului, autoturismul parasind carosabilul si rasturnandu-se in santul din partea dreapta a sensului de mers. Accidentul a fost observat de persoanele aflate intr-un microbuz condus de F.M., care se deplasa spre Zalau (in sens invers celui de mers al inculpatului).Imediat dupa producerea accidentului, F.M. a oprit microbuzul, conducatorul auto si pasagerii coborand si observand ca, in afara autoturismului implicat in accident si oprit, dupa rostogolire, pe roti, in partea stanga ( partea in care se afla volanul), la o distanta de aproximativ 10 metri, se afla P.S.C., care se indeparta, taras, de masina si apoi a lesinat, astfel ca a fost solicitat ajutor medical , prin intermediul numarului de urgenta 112.
La fata locului au sosit un echipaj al Postului de Politie Hereclean si o ambulanta,  inculpatul fiind transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Salaj,  unde i s-au recoltat  doua probe biologice la interval de o ora,ulterior  constatandu-se ca acesta avea o imbibatie alcoolica in sange de 1,00 g0 /00 la ora 10,00   si de 0,85 g0/00 la ora 11,00.
Prin adresa nr.121069/21.05.2009, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Cluj a comunicat ca P.S.C. nu figureaza in baza de date ca posesor de permis de conducere.
Pe parcursul urmaririi penale, P.S.C. a negat faptul ca el ar fi condus autoturismul la momentul producerii accidentului, afirmand ca vehiculul ar fi fost condus de un tanar pe care nu il cunostea, dar cu care consumase bauturi alcoolice in acea noapte si a carui propunere de a se deplasa in localitatea Diosod, o acceptase. Inculpatul a mai mentionat ca respectivul tanar a fost cel care a condus autoturismul, dar imediat dupa producerea accidentului acesta a fugit, iar pana in prezent, desi l-a cautat in mai multe randuri, nu a reusit sa-l gaseasca.

Analizand materialul probator administrat in cauza pe parcursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, instanta a retinut ca declaratiile  inculpatului nu se coroboreaza cu celelalte probe atasate dosarului.
Astfel, din declaratiile martorilor F.M., I.A. si K.I., s-a retinut ca, imediat dupa producerea accidentului din data de 02.05.2009, langa autoturismul marca "Volkswagen Passat", nu a fost vazuta alta persoana. F.M. si I.A.  au mai precizat ca ei au fost primii sositi la locul accidentului care s-a produs intr-o zona de camp deschis si, din acest motiv, daca in masina implicata in accident ar mai fost alta persoana, ar fi vazut acest lucru. Mai mult, dupa sosirea ambulantei, F.M. si medicul de serviciu au cautat "prin imprejurimi", pentru a vedea daca mai existau si alte persoane care sa fi fost implicate in accident, dar nu au gasit pe nimeni.
Studiind fotografiile judiciare realizate cu ocazia efectuarii cercetarii la fata locului s-a putut observa ca autoturismul marca "Volkswagen Passat", a prezentat multiple avarii, mai ales in partea  stanga fata (locul soferului). De altfel, in procesul verbal de verificare tehnica existent la dosar s-a consemnat ca  autoturismul nu se poate verifica datorita avariilor produse in urma accidentului. De asemenea, analizand documentele medicale existente la dosar, s-a constatat ca P.S.C. a suferit un politraumatism prin accident rutier (TCC acut inchis,  plaga contuza fata dorsala mana stanga, multiple plagi excoriate hemitorace drept, etc. Ori, este cat se poate de evident faptul ca, in situatia in care in autoturismul marca "Volkswagen Passat" s-ar fi aflat si o alta persoana, aceasta ar fi prezentat cel putin leziunile suferite de inculpat, ceea ce nu s-a descoperit.
Martorul A.A., in declaratia olograf data in 02.05.2009, a aratat ca in noaptea de 01/02.05.2009, impreuna cu P.S.C. si cu alti prieteni a consumat bauturi alcoolice intr-un club din Zalau, apoi martorul s-a deplasat la locuinta inculpatului, unde a adormit. A.A. a mai mentionat  urmatoarele: "Dimineata, in jurul orei 06:30, inculpatul a venit la mine, m-a trezit si mi-a cerut autoturismul, pentru ca avea de mers undeva cu el si ca isi gaseste un sofer cu care sa se deplaseze si sa-l conduca. I-am dat cheile de la autoturism, dupa care am adormit din nou". In declaratiile date ulterior in fata organelor de urmarire penala si a instantei, martorul a aratat ca, de fapt, inculpatul a venit dimineata insotit de un baiat care a afirmat ca ii va conduce autoturismul, respectiva persoana aratandu-i chiar permisul, proprietarului autoturismului. A.A. nu si-a amintit, nici el, numele ori prenumele "baiatului" despre care facut vorbire in declaratie. Solicitandu-i-se de instanta sa explice de ce exista neconcordante intre declaratia olografa si cele date ulterior, A.A. a aratat ca cea de mana a fost data in graba, el dorind sa vada masina.
Avand in vedere nepotrivirile dintre declaratiile acestui martor in diferitele faze procesuale, instanta a apreciat ca acestea sunt nesincere, inlaturandu-le.
Martorul B.A. audiat la propunerea inculpatului a declarat ca l-a vazut pe P.S.C. discutand cu un tanar in barul "S." din Zalau, marturia  acestuia necuprinzand aspecte relevante in cauza.
Analizand intreg probatoriul administrat, instanta a constatat ca vinovatia inculpatului a fost dovedita fara dubiu.
In drept, fapta inculpatului recidivist postexecutoriu P.S.C., care, in data de 02.05.2009, fara a detine permis, a condus pe drumuri publice un autoturism, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de conducere pe drumuri publice a unui autoturism de catre o persoana ce nu detine permis , fapta prevazuta de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal.
La individualizarea pedepsei in conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanta a avut in vedere gradul de pericol social concret al faptei savarsite, persoana inculpatului, imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala si limitele de pedeapsa stabilite de lege.
De asemenea, instanta a avut in vedere faptul ca din fisa de cazier judiciar aflata la dosar rezulta ca inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat de 6 ori in cauze privind infractiuni de furt calificat si conducere a unor autoturisme fara a detine permis, fapte comise atat in timpul minoritatii, cat si ulterior. Ultima  pedeapsa, de 2 ani inchisoare, dispusa ca urmare a contopirii  a trei sentinte penale, a fost executata in perioada 09.03.2001-09.11.2007, rest neexecutat de 91 zile .
Fata de condamnarea mai sus mentionata, s-a constatat ca inculpatul se afla in situatia prevazuta de art. 37 lit. b) C. penal.
Instanta a avut in vedere si circumstantele referitoare la persoana si conduita inculpatului. P.S.C. este in varsta de 23 de ani, are ocupatie si o relatie de concubinaj de aproximativ doi ani. Potrivit referatului de evaluare intocmit in cauza, inculpatul, dupa executarea ultimei pedepse cu inchisoarea ce i-a fost aplicata, si-a schimbat prietenii si preocuparile, adoptand un nou mod de viata. Profitand de talentul artistic pe care l-a mostenit de la mama, care a fost cantareata de muzica populara in tinerete,a inceput sa se afirme in acest domeniu, fiind solicitat sa cante la nunti sau la alte evenimente si la diferite restaurante. Veniturile pe care le obtine din aceste activitati ii asigura un trai decent, astfel ca inculpatul a inchiriat un apartament cu trei camere, unde locuieste impreuna cu mama si cu prietena sa. Relatia pe care o are cu prietena sa  l-a ajutat in procesul de schimbare a vietii sale, gasind sprijin si intelegere neconditionate. Prietena inculpatului are 20 de ani si este studenta in cadrul facultatii "Vasile Goldis". S-a apreciat, de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Salaj, ca principalele cauze ale  comportamentului infractional al lui P.S.C. din perioada minoritatii nu mai sunt actuale: situatia financiara este satisfacatoare, relatiile cu parintii sunt apropiate, imaginea si relatiile sale nu sunt afectate de trecutul sau, a intrerupt legaturile cu anturajul anterior si s-a maturizat. Din punct de vedere motivational, se afla intr-o etapa in care este hotarat sa nu mai aiba astfel de experiente, insa, ca o reminiscenta a modului de gandire din trecut, a adoptat acelasi mijloc de aparare invatat pentru evitarea raspunderii penale - negarea comportamentului sau infractional. S-a mai apreciat ca inculpatul prezinta perspective medii de reintegrare in societate, avand in vedere motivatia de schimbare si factorii inhibitori mentionati mai sus, dar, totodata, se considera ca, pentru a obtine rezultate de lunga durata in procesul de schimbare , P.S.C.   are nevoie de sustinere de specialitate.
Instanta a avut in  vedere si faptul ca inculpatul l-a despagubit pe A.A., cumparandu-i un autoturism similar si a avut o atitudine corespunzatoare dupa comiterea infractiunii, prezentandu-se in fata organelor judiciare, astfel ca a retinut in beneficiul acestuia circumstantele atenuante prevazute de art.74 alin.1 lit.b) si c) Cod penal si, in consecinta, dand eficienta dispozitiilor art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, i-a aplicat inculpatului o pedeapsa cu inchisoarea orientata spre minimul general.
Fata de toate aceste imprejurari, instanta a apreciat ca aplicarea unei pedepse cu inchisoarea de 3 luni, cu executare in regim de detentie, va fi de natura sa asigure realizarea scopurilor prevazute de art.52 Cod penal, fiind deopotriva un mijloc de constrangere, dar si un mijloc de reeducare si de preventie eficient. Totodata, prin aplicarea pedepsei in acest cuantum, se acorda o noua sansa inculpatului pentru a se reintegra mai repede in familie si societate. 
In urma accidentului, P.S.C. a suferit leziuni ce au necesitat ingrijiri medicale. In cursul urmaririi penale, Spitalul Judetean de Urgenta Zalau s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 202,56 lei, reprezentand contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei P.S.C.
Instanta a lasat nesolutionata actiunea exercitata de Spitalul Judetean de Urgenta Zalau, pentru urmatoarele  considerente: infractiunea de conducere a unui autoturism pe drumuri publice de catre o persoana ce nu detine permis este o infractiune de pericol, iar nu una de prejudiciu, cu efecte complexe. In raport cu prevederile art. 14 alin. 1 si 2 C.p.p., actiunea civila ce poate fi alaturata celei penale are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, raspundere care, in conformitate cu dispozitiile art. 998 si 999 C.civil nu poate fi antrenata decat daca fapta a cauzat altuia un prejudiciu. Prin urmare, se impune ca numai o atare fapta sa poata constitui temei pentru alaturarea actiunii civile celei penale. Prin decizia nr. 29/02.06.2008 pronuntata in recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca instanta investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana fara a poseda permis de conducere nu va solutiona si actiunea civila exercitata de proprietarul sau detinatorul autoturismului avariat sau distrus in timpul savarsirii infractiunii rutiere. Pe de alta parte, in decizia nr. 1/2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a hotarat ca instanta investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si de vatamare corporala din culpa savarsite de un conducator auto, este investita sa judece actiunea civila, alaturata celei penale, prin constituirea persoanei vatamate atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiasi fapte.
Instanta, in prezenta cauza, nu poate acorda despagubiri civile ce deriva dintr-un alt act, distinct  de cel incriminat prin textul prevazut de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.  De altfel, in faza de cercetare judecatoreasca, desi a fost citat la fiecare termen, Spitalul Judetean de Urgenta Zalau nu a mai precizat daca isi mentine sau nu constituirea de parte civila.
In acelasi timp, actiunea exercitata de Spitalul Judetean de Urgenta Zalau nu poate fi respinsa ca inadmisibila, avandu-se in vedere posibilitatea recuperarii contravalorii cheltuielilor de spitalizare pe calea unei actiuni civile distincte, promovata fata de P.S.C..
Impotriva solutiei instantei de fond au declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau si inculpatul P.S.C..
Prin motivele scrise si orale, Parchetul a solicitat casarea hotararii judecatoriei pentru netemeinicie sub aspectul laturii penale si nelegalitate in privinta laturii civile. S-a invederat ca in mod gresit s-au retinut in favoarea inculpatului circumstantele atenuante prev.de art.74 C.pen.intrucat nici fapta si nici persoana inculpatului nu recomandau aplicarea acestui text de lege, iar pe de alta parte, infractiunea vizata de art.86 din OUG 195/2002 fiind una de pericol, instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea civila formulata de Spitalul Judetean Salaj si nu sa o lase nesolutionata. In sinteza, se solicita aplicarea unei pedepse in limitele prevazute de lege pentru infractiunea dedusa judecatii, in sarcina inculpatului, vinovatia acestuia fiind dovedita in afara oricarui dubiu prin declaratiile martorilor F.M., I.A. si K.I..
Prin motivele scrise si orale, inculpatul P.S.C. a solicitat casarea sentintei judecatoriei si a se dispune achitarea sa in temeiul art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.intrucat nu el este autorul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata, ci o alta persoana, al carei nume nu-l cunoaste. Invedereaza ca niciuna din probele testimoniale administrate in speta, nu probeaza vinovatia sa, astfel ca aceasta solutie se impune cu prisosinta.
Curtea examinand recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la urmatoarele constatari:

Cu privire la recursul Parchetului:

Examinand sentinta instantei de fond, se constata ca recursul parchetului este fondat intrucat in mod nejustificat si netemeinic au fost retinute in favoarea inculpatului circumstantele atenuante vizate de art.74 C.pen.
Existenta uneia sau unora din imprejurarile enumerate exemplificativ in art.74 C.pen.sau a altora asemanatoare nu obliga instanta de judecata sa le considere circumstante atenuante si sa reduca sau sa schimbe pedeapsa principala, deoarece, din redactarea data textului art.74 C.pen., rezulta ca recunoasterea unor atari imprejurari drept circumstante atenuante este lasata la aprecierea instantei de judecata. In aceasta apreciere se va tine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul imprejurarilor in care s-a savarsit infractiunea, de urmarile produse, ca si de orice elemente privitoare la persoana infractorului.
Constatarea uneia sau a mai multor imprejurari din cele enumerate in art.74 C.pen., ori a altora asemanatoare, nu justifica - prin ea insasi - considerarea lor ca circumstante atenuante si, pe cale de consecinta, reducerea ori schimbarea genului pedepsei.
Recunoasterea circumstantelor atenuante este atributul instantei de judecata si deci lasata la aprecierea acesteia. In considerarea unor imprejurari ca circumstante atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmarile ei, la ansamblul conditiilor in care a fost savarsita, precum si la orice alte elemente privitoare la persoana faptuitorului.
In speta, in raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care, dupa ce in prealabil, cu o noapte inainte a consumat bauturi alcoolice, ulterior, in dimineata zilei de 2 mai 2009  a condus un autovehicul pe drumurile publice, fara a poseda permis de conducere, fiind implicat intr-un accident, in mod corect s-a considerat de catre parchet ca, in cauza nu se justifica aplicarea art.74, 76 C.pen.
Actiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de catre o persoana ce nu poseda permis de conducere, are intotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulatiei rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de imprejurarile in care   s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat in mod necesar de savarsirea actiunii constitutive, si nu concret, cum ar rezulta, in fiecare caz in parte, din circumstantele in care a avut loc savarsirea faptei si din urmarile produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat in mod necesar de elementul material al infractiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit; el exista in aceeasi masura in care exista si actiunea constitutiva a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce nu poseda permis de conducere, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranta circulatiei rutiere. Aceasta urmare este inerenta elementului material al infractiunii si se produce in momentul in care punerea in miscare si deplasarea autovehiculului dobandeste semnificatia unei "conduceri" pe drumurile publice a acestuia. In acel moment are loc si consumarea infractiunii.
Instanta apreciaza ca mobilul sau scopul ce sta la baza comiterii faptei este indiferent pentru existenta infractiunii, dar el poate constitui un element de apreciere in operatia de individualizare judiciara a sanctiunii.
Sub aspectul circumstantelor personale, se constata ca inculpatul  a dat dovada de nesinceritate, iar in acelasi timp din fisa de cazier judiciar, rezulta ca a comis aceasta infractiune in stare de recidiva postexecutorie, pana in prezent recurentul suferind condamnari pentru fapte similare, dar si pentru numeroase infractiuni de furt calificat, ceea ce dovedeste o perseverenta deosebita si implicarea sa repetata in campul infractional.
In fine, infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, este o infractiune de pericol, acest pericol constand tocmai in aceea ca legea a stabilit ca, a conduce un autovehicul fara permis, constituie infractiune si nu contraventie. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, si efectiv. Asa incat, a considera ca o astfel de fapta este lipsita de pericolul social al unei infractiuni, ar insemna ca se adauga la lege, scotandu-se din sfera penalului ceea ce insasi legea stabileste a fi infractiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infractiuni poate fi retinuta numai in cazul infractiunilor de rezultat, situatie in care pericolul social are o arie mai vasta, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infractiunile de pericol, ca si in speta, cand acest pericol exista fara dubiu.
In concluzie, atata vreme cat inculpatul a condus autoturismul fara a poseda permis de conducere, intr-o zona cu o circulatie intensa,  pe o distanta apreciabila, de aproximativ 20 km, din loc.Zalau - Diosod,  ar fi gresita aprecierea instantei de recurs ca fapta comisa nu ar prezenta pericolul social al unei infractiuni, iar solutia de reducere a pedepsei prin recunoasterea de circumstante atenuante, ar fi netemeinica, nepunand in evidenta periculozitatea deosebita a infractiunii si a inculpatului, potentata de atitudinea acestuia de totala nesinceritate in toate fazele procesului penal.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Chiar daca individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecatorului, ea nu este totusi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie sa fie rezultatul unui examen obiectiv al intregului material probatoriu, studiat dupa anumite reguli si criterii precis determinate.
Inscrierea in lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei inseamna consacrarea explicita a principiului alegerii sanctiunii, asa incat respectarea acestuia este obligatorie pentru instanta.
De altfel, ca sa-si poata indeplini functiile care-i sunt atribuite in vederea realizarii scopului sau si al legii, pedeapsa trebuie sa corespunda sub aspectul naturii (privativa sau neprivativa de libertate) si duratei, atat gravitatii faptei si potentialului de pericol social pe care il prezinta, in mod real persoana infractorului, cat si atitudinii acestuia de a se indrepta sub influenta sanctiunii.
Functiile de constrangere si de reeducare, precum si scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justa individualizare a sanctiunii, care sa tina seama de persoana careia ii este destinata, pentru a fi ajutata sa se schimbe, in sensul adaptarii la conditiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizarii pedepsei in speta, trebuie efectuata o justa adecvare cauzala a criteriilor generale prevazute de art.72 C.pen., tinandu-se cont de gradul de pericol social, in concret ridicat al faptelor comise, agravat de circumstantele reale ale savarsirii lor, dar si de circumstantele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesincera cu privire la aceasta, este recidivist,  asa cum rezulta din fisa de cazier.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atat asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cat si asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este supus acesta, sunt puse in situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savarsirea de infractiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicata si pusa in executare, intensitatea si generalitatea dezaprobarii morale a faptei si faptuitorului, conditioneaza caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin marimea privatiunii, trebuie sa reflecte gravitatea infractiunii si gradul de vinovatie al faptuitorului.
Numai o pedeapsa justa si proportionala este de natura sa asigure atat exemplaritatea cat si finalitatea acesteia, preventia speciala si generala inscrise si in Codul penal roman, art. - 52 alin.1 - , potrivit caruia “scopul pedepsei este prevenirea savarsirii de noi infractiuni".
Dar, fireste, in lumina criteriilor prevazute de art.72 C.pen., gravitatea concreta a unei activitati infractionale trebuie stabilita consecutiv unui examen aprofundat si cuprinzator al tuturor elementelor interne, specifice faptei si faptuitorului.
Fapta este neindoielnic grava, astfel ca in operatia complexa a individualizarii tratamentului penal, curtea va tine seama ca actiunea  inculpatului a avut drept consecinta o stare de pericol pentru siguranta traficului rutier, a si provocat un accident, rasturnandu-se cu autovehiculul, ca urmare a lipsei abilitatilor necesare in pilotarea acestuia, imprejurari care coroborate cu totala nesinceritate a inculpatului demonstreaza ca resocializarea sa viitoare pozitiva nu este posibila decat prin aplicarea unei pedepse ferme care sa fie in deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevad ca “legea penala apara_persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea precum si intreaga ordine de drept".
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat in baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen.recursul declarat de Parchetul de pe Judecatoria Zalau, impotriva sentintei penale nr. 77 din 18 februarie 2011 a Judecatoriei Zalau, pe care o va casa in latura penala a cauzei si rejudecand in aceasta limita:
Va condamna pe inculpatul P.S.C.,  in baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana ce nu poseda permis de conducere, la o pedeapsa de 1 (un) an inchisoare. Se va face aplicarea art. 71 si art. 64 lit.a,b Cod penal. Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei.
Solicitarea din recursul parchetului, ca actiunea civila exercitata de Spitalul Judetean de Urgenta Zalau sa fie respinsa ca inadmisibila, nu poate fi primita, avand in vedere posibilitatea recuperarii contravalorii cheltuielilor de spitalizare pe calea unei actiuni civile distincte, promovata fata de P.S.C..

Cu privire la recursul inculpatului:

In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.
Legea obliga organele de urmarire penala si instantele de judecata sa aiba rol activ si pe intreg cursul procesului penal sa respecte dreptul de aparare garantat de stat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti, in procesul penal, obligatie respectata in prezenta cauza conform spetei (Danila contra Romaniei).
Orice persoana, bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie, este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale, printr-o hotarare penala definitiva. Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.
Avand in vedere apararea formulata de inculpatul P.S.C., in cursul urmaririi penale si al judecatii, curtea retine ca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat in sensul ca:"principiul prezumtiei de nevinovatie reclama, printre altele, ca sarcina probei sa revina acuzarii si ca dubiul sa fie profitabil acuzatului. Acuzarii, ii revine obligatia de a arata invinuitului care sunt acuzatiile carora le va face obiectul si a oferi probe suficiente pentru a intemeia o declaratie de vinovatie. Statul este obligat sa asigure acuzatului dreptul la aparare (el insusi sau cu asistenta unui avocat) si sa-i permita, sa interogheze sau sa puna sa fie audiati martorii acuzarii. Acest drept, nu implica numai un echilibru intre acuzare si aparare, ci, impune ca audierea martorilor sa fie in general, in contradictoriu. Elementele de proba trebuie sa fie in principiu, produse in fata acuzatului in audienta publica si in vederea unei dezbateri in contradictoriu". (plenul Hotararii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue si Jabordo versus Spania).
Vinovatia nu se poate stabili decat in cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrarii acestora revenind organului de urmarire penala si instantei judecatoresti.
Probele trebuie sa fie concludente si utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze macar presupunerea rezonabila ca ceea ce probeaza corespunde adevarului.
Raportand continutul recursului inculpatului, motivele invocate, la actele si probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constata ca recursul acestuia impotriva sentintei judecatoriei este nefondat, urmand a fi respins, pentru urmatoarele considerente:
Inculpatul P.S.C. nu a recunoscut infractiunea retinuta in sarcina sa, astfel ca in stabilirea vinovatiei acestuia, instanta de judecata a avut in vedere intregul material probator administrat in cauza, nu numai declaratia  sa.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalitatii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizeaza ca "exigenta egalitatii armelor, in sensul unui echilibru just intre parti, implica obligatia de a oferi fiecarei parti o posibilitate rezonabila de a-si prezenta cauza, inclusiv probele, in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie de dezavantaj net in comparatie cu adversarul sau. Obligatia de a veghea in fiecare caz la respectarea conditiilor unui proces echitabil revine autoritatilor nationale". (a se vedea hotararea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeasi Curte, a statuat obligativitatea comunicarii pieselor dosarului, "in masura in care presupune un proces echitabil si in contradictorialitate". (hotararea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franta). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile stranse de procuror" (a se vedea hotararea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garantiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atat din perspectiva dreptului intern cat si al disp.art.5 si 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca nu se poate retine vreo cauza de nulitate absoluta, dintre cele prevazute de art.197 alin.2 C.proc.pen.
Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, ca fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, "urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca "judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in sedinta, oral, nemijlocit si in contradictoriu".
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in sedinta publica  in mod nemijlocit, oral si in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevarul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecatii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecatii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lant deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmaririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecatii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fara permis este inculpatul P.S.C. si ca fapta a existat in realitate.
Toti martorii indicati in rechizitoriul parchetului au fost audiati nemijlocit de catre Judecatoria Zalau.
Astfel, martorul I.A. in fata instantei arata textual "la momentul respectiv m-am apropiat de masina rasturnata ce se afla la 10 m in afara carosabilului si l-am vazut pe inculpat intins pe jos...inculpatul era cazut la cca 5 m de masina, iar langa aceasta nu am vazut alte persoane, in afara lui si nicio alta persoana straina fugind sau indepartandu-se de locul accidentului".
De asemenea, martora K.I. in declaratia din fata judecatoriei, precizeaza ca: "autoturismul se afla pe roti, iar in partea stanga a acestuia am vazut un baiat care nu parea a fi constient si despre care am crezut ca a fost scos din interior de niste muncitori. Intre persoanele care se aflau la locul accidentului era si numitul F.M.".
Declaratia martorei K. se coroboreaza perfect cu declaratia martorului F.M. atat din faza de urmarire penala, cat si din fata instantei care atesta: "cand am oprit in apropiere la aproximativ 15 m de locul unde masina s-a rasturnat, nu am observat nicio persoana care sa fuga pe camp, singura persoana gasita langa autoturism a fost inculpatul. Ba chiar am observat initial ca un tanar se indeparta de autoturism mergand taras, cand ne-am apropiat de el reusise sa se indeparteze 12 m de masina accidentata, acesta a vrut sa se ridice, dar a lesinat imediat. Dupa sosirea ambulantei, impreuna cu medicul acesteia am cautat pe o raza de 50 m in jurul autoturismului, pentru a nu exista vreo persoana cazuta in zona. Nu am vazut ca din acel autoturism sa se indeparteze vreo persoana". Curtea retine ca martorul F.M. a ajuns la locul accidentului, imediat dupa survenirea acestuia la cca 1 minut, astfel ca a reusit sa observe toate amanuntele, inclusiv prezenta singulara a inculpatului in autovehiculul rasturnat.
Martorii audiati in fata instantei de judecata si-au mentinut declaratiile date in fata procurorului.
Declaratia martorului A.A. atat din faza de urmarire penala, cat si din fata instantei, vor fi inlaturate ca nesincere, fiind date de complezenta, pentru a usura raspunderea penala ce-i incumba inculpatului, necoroborandu-se cu depozitiile martorilor inainte mentionati. Sustinerile atat ale martorului, cat si ale inculpatului, ca autoturismul ar fi fost condus de catre o alta persoana a carei identitate nu o cunosc, nu pot fi primite, nefiind credibil ca cineva isi poate incredinta un bun de o valoare insemnata cum este un autovehicul, unei terte persoane, despre care nu cunoaste nimic, nici daca poseda sau nu permis de conducere, nici daca il va mai restitui, iar pe de alta parte, nimeni nu accepta sa fie tras la raspundere penala pentru activitatea infractionala desfasurata de altcineva, in acest context straduindu-se sa depuna diligente maxime pentru aflarea identitatii acesteia.
Din vastul material probator existent la dosar, rezulta ca declaratia inculpatului P.S.C. este nesincera, ea necoroborandu-se cu vreun alt mijloc de proba, conditie in care va ramane fara valoare sub aspectul aflarii adevarului.
Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaratiile inculpatului facute in cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in speta. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: in primul rand declaratiile inculpatului trebuie sa se coroboreze cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba in intregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau imprejurari ce se pot desprinde din analiza acesteia. In al doilea rand, se cere ca verificarea sustinerilor inculpatului sa se faca in raport de ansamblul probelor existente in cauza. Cu alte cuvinte, acele fapte si imprejurari sa se regaseasca in cea mai mare parte din probe, sa aiba un caracter de repetabilitate.
Chiar si in acest context, instanta are facultatea, iar nu obligatia de a retine declaratiile inculpatului, cata vreme legiuitorul a folosit sintagma "declaratiile pot servi" iar nu "servesc" doar aceasta ultima expresie fiind cea care imprima un caracter imperativ.
Asadar, declaratiile de nerecunoastere ale inculpatului sunt simple afirmatii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecintele penale ale faptei sale, fiind vadit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispozitiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferinta, nefacandu-se distinctie in ceea ce priveste valoarea in stabilirea adevarului, in raport de faza in care au fost administrate, criteriul determinant in aprecierea probelor constituindu-l forta acestora de a exprima adevarul, indiferent de momentul procesual caruia apartine sau de organul care le-a administrat.
Dand sens si dispozitiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevarului, norma cu valoare de principiu in procesul penal, instantele de fond si recurs au retinut si apreciat numai acele probe care reflecta adevarul, tinand seama de intregul material administrat in cauza.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distinctie intre valoarea probanta a mijloacelor de proba administrate in faza urmaririi penale si a judecatii, se poate concluziona ca nu exista un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinta intre declaratiile inculpatului.
Pe de alta parte, declaratiile inculpatului date in faza judecatii si in faza de urmarire penala pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care se coroboreaza cu alte probe.
Coroborand toate probele administrate in ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare sa examineze cauza acordand intaietate principiului preeminentei dreptului, a respectarii tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeana de la Strasbourg).
In speta, se observa ca dosarul a fost judicios solutionat de catre prima instanta, avandu-se in vedere si principiul procesului echitabil din punct de vedere al garantiilor procesuale.
Judecatoria Zalau a concluzionat ca probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situatiei de fapt expusa in considerentele hotararii si a vinovatiei inculpatului.
Curtea de Apel analizand probele administrate (proces verbal de cercetare la fata locului, declaratiile martorilor F.M., I.A., K.I.), constata ca acestea conduc, fara dubii, la concluzia primei instante cu privire la situatia de fapt si vinovatia inculpatului  sub aspectul comiterii  infractiunii vizate de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.
Desi inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmand ca a fost condamnat pe nedrept, sustinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmatie a unei stari de fapt, fara coroborarea acesteia cu alte mijloace de proba, nu poate fi acceptata ca adevar, iar modalitatea de aparare utilizata de inculpat, respectiv negarea realitatii evidente, nu poate influenta convingerea bazata pe probe irefutabile.
Inculpatul recurent a incercat sa plaseze asupra altor persoane vinovatia savarsirii faptei, sustinand ca nu el a a condus autovehiculul pe drumurile publice fara permis, fara a putea indica in concret, cine anume din incinta sau afara discotecii  sa o fi putut savarsi.
In raport de starea de fapt prezentata mai sus, este exclusa posibilitatea acceptarii achitarii inculpatului, in baza art. 10 lit.c si art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., deoarece evidenta identitatii dintre autor si persoana inculpatului este indubitabila.
Intrucat condamnarea inculpatului s-a facut pe baza unor dovezi convingatoare de vinovatie, nu se poate vorbi de constatarea incalcarii art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 si art.5/2 C.proc.pen. care reglementeaza prezumtia de nevinovatie, garantie specifica a unui proces echitabil recunoscuta persoanei acuzate de savarsirea unei infractiuni.
Asa fiind, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat in baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. (Judecator Delia Purice)