InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Zarnesti

Obligarea Comisiei de Aplicare a Legi Fondului Funciar de punere in posesie

(Hotarare nr. 1113 din data de 05.05.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Zarnesti | Jurisprudenta Judecatoria Zarnesti



           Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. de mai sus, prin declinarea de competenta a Tribunalului Brasov, reclamantul  D.A, a solicitat in contradictoriu cu parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti, prin Primar si paratul L.N, in calitate de Sef al Serviciului de Aplicare a Legilor Fondului Funciar al Primariei Zarnesti:
- sa fie pus in posesie si sa-i fie eliberat titlul de proprietate pentru suprafata de teren de 2.000 mp, situata in Zarnesti, inscrisa in CF 6745, nr. top. 12404
- suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale si materiale pentru prejudiciul cauzat pentru lipsa dreptului de dispozitie asupra suprafetei de teren mai sus mentionata pentru perioada scursa de la emiterea adeverintei cu numarul 135/05.09.1991 pana in prezent
- stabilirea unui termen de executare si a unei amenzi, in cazul admiterii actiunii, potrivit dispozitiilor art. 18 alin.6 raportat la art.24 alin.2 din legea 544/2004 privind contenciosul administrativ
- cu cheltuieli de judecata.
      La termenul din data de 23.09.2010 reclamantul si-a modificat cererea de chemare in judecata prin renuntarea la petitul privind eliberarea titlului de proprietate avand in vedere ca acesta a fost deja emis, a majorat cuantumul daunelor materiale si morale la 50.000 lei si a solicitat obligarea paratilor la punerea efectiva in posesie asupra suprafetei de teren mentionata in titlul de proprietate avand in vedere ca titlul de proprietate nu poarta semnatura reclamantului.
      In plus, reclamantul a solicitat obligarea paratilor la plata de daune cominatorii de 50 lei / zi intarziere pana la punerea efectiva in posesie.
         La termenul din data de 17.03.2011 reclamantul a aratat ca prin modificarea de actiune din data de 23.09.2010 a inteles sa renunte la capatul de cerere privind stabilirea unui termen de executare si a unei amenzi, in cazul admiterii actiunii, potrivit dispozitiilor art. 18 alin.6 raportat la art.24 alin.2 din legea 544/2004 privind contenciosul administrativ.
      In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca la data de 05.09.1991 s-a eliberat, pe numele antecesoarei reclamantului, C.M, in prezent decedata, adeverinta cu nr. 135 prin care se recunostea acesteia dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1,67 ha pe raza orasului Zarnesti. Incepand cu anul 1990 posesia asupra terenurilor mentionate in adeverinta s-a exercitat de catre defuncta C.M impreuna cu mostenitorii acesteia potrivit unui partaj de folosinta. Suprafata de 2.000 mp a revenit reclamantului in urma partajului si a fost folosit de catre acesta pana in prezent.
      Intarzierea in emiterea titlului de proprietate i-a provocat reclamantului prejudicii intrucat in anul 2007 a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare prin care si-a asumat obligatia de a vinde terenul respectiv, obligatie care nu a fost indeplinita din cauza neemiterii titlului de proprietate.
      In drept intemeiaza cererea pe dispozitiile art. 132 C.pr.civ. si  Legea 18/1991.
      La dosarul cauzei au fost depuse inscrisuri.
      Parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii formulata de catre reclamant. Parata a mai invocat exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive a Comisiei Judetene Brasov de aplicare a legilor fondului funciar, motivat de faptul ca printre prerogativele Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov se regaseste si emiterea titlurilor de proprietate potrivit dispozitiilor HG 890/2005.
      Parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti arata ca antecesoarei reclamantului i s-a eliberat adeverinta de proprietate cu numarul 135/05.09.1991 pentru o suprafata totala de 1,67 ha pe versoul careia s-a inscris suprafata de faneata de 0,42 ha in zona toponimica Tohanita.
      Potrivit dispozitiilor art. 27 din legea 18/1991 cu modificarile si completarile ulterioare, punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate celor indreptatiti nu poate avea loc decat dupa ce s-au efectuat in teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentul stabilit si intocmirea documentelor constatatoare prealabile, operatiuni complexe care au intarziat emiterea titlului de proprietate.
      Parata mai arata ca planul parcelar pentru zona toponimica Tohanita este intocmit si avizat de catre OCPI Brasov, parcelar in care este inscrisa si autoarea reclamantului cu suprafata de 1801 mp iar procesul verbal de punere in posesie este semnat de catre reclamant, astfel incat actiunea este lipsita de obiect.
      Din verificarile efectuate in evidentele de carte funciara, proprietar tabular asupra suprafetei revendicate cu nr. top. 12404 din CF 6745 este S.I.S nascuta Stroe pentru o suprafata totala de 4.968 mp, nr.top. pentru care parata a eliberat titlul de proprietate 00072, titular G.I.S pentru o suprafata de 2.034 mp si titlul de proprietate 00062, titular fiind S.S, C.I.M, G.I.S pentru o suprafata de 1.431 mp. Astfel revendicarea suprafetei de 2.000 mp excede suprafetei totale de carte funciara.
      Parata solicita respingerea cererii de acordare a daunelor motivat de faptul ca nu se distinge care este cuantumul separat al daunelor morale si al daunelor materiale. Parata mai arata ca bunica reclamantului C.M, beneficiara adeverintei, a decedat in anul 1997, astfel incat reclamantul nu poate solicita daune materiale si morale pentru perioada anterioara decesului autoarei reclamantului, singura indreptatita fiind autoarea C.M.
      A fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorul Bancila Paul.
      Examinand actele dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:
      Din cuprinsul adeverintei de proprietate cu numarul 135/05.09.1991 eliberata de catre parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti, rezulta ca beneficiarul acesteia este C.M, careia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 1,67 ha, pe verso-ul adeverintei fiind identificate terenurile. In zona toponimica Tohanita i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru teren categoria de folosinta fanat in suprafata de 0,42 ha.
      Prin hotararea Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov cu numarul 46/23.08.1991 s-a validat propunerea Comisiei locale Zarnesti  de reconstituire in ceea ce o priveste pe C.M a unei suprafete de 1,33 ha.
      Parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti a inaintat catre OCPI Brasov planul de parcelare din zona toponimica Tohanita pentru tarlalele 85 si 133, parcelele F 2XX0, F 2XX7, TF 2XX, F 24EE, A 4RR, A 4TTT, A 4TTT,A GGG7, A 4GG8, A 4GG9, A 4EE50, ARRR, F 4HH8, F24HH, F 4HH54 si FYY40.
      Pentru parcela identificata in tarla 85 cu nr. F 24DD/12 in suprafata de 2.034 mp, proprietar este G.I.S iar titlul de proprietate emis are nr. 00070.
      Pentru parcela identificata in tarla 85 cu nr. F 24DD/11 in suprafata de 1.431 mp, proprietari sunt Sendruc Stan, Clinciu I Maria si Gateiu I Sora, fiind emis titlul de proprietate cu numarul 00062.
      Pentru parcela identificata in tarla 85 cu nr. F 24DD/10 in suprafata de 1.801 mp, proprietar tabular este C.M, fiind emis titlul de proprietate 49391 la data de 06.08.2010.
      Avand in vedere ca eliberarea titlului de proprietate este atributul exclusiv al Comisiei  judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov, reclamantul renuntand la acest capat de cerere dupa introducerea prezentei actiuni, instanta urmeaza a respinge exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive a Comisiei Judetene Brasov de aplicare a legilor fondului funciar, invocata de catre parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti.
          Instanta urmeaza a admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului L.N, Sef al Serviciului de Aplicare a Legilor Fondului Funciar al Primariei Zarnesti, invocata din oficiu de catre instanta de judecata, intrucat paratul L.N, in nume propriu, nu are calitatea recunoscuta de lege pentru a pune in posesie sau pentru a elibera un titlu de proprietate.
      Instanta retine ca reclamantul este mostenitor al defunctei C.M, nascuta S., decedata la data de 10.02.1997, in calitate de nepot de fiica postdecedata. Potrivit certificatului de mostenitor cu nr. 120/09.12.2003 mostenitorii defunctei C.M sunt Clinciu Ioan, in calitate de fiu cu cota de 3/9, C.N-L in calitate de nepot de fiu predecedat cu cota de 1/9, C.L.M in calitate de nepot de fiu predecedat cu cota de 1/9, C.L.M in calitate de nepot de fiu predecedat cu cota de 1/9 si reclamantul D.A in calitate de nepot de fiica postdecedata cu cota de 3/9. Masa succesorala a defunctei C.M se compune din cota de ½ din imobilul situat in extravilanul orasului Zarnesti, neinscris in CF, constituit din teren agricol in suprafata de 3800 mp, dobandit prin reconstituire, titlu de proprietate 00062/1998, identificat astfel parcela tarla 85, parcela identificata cu nr. F 24DD/11  - fanat de 1431 mp, tarla 89, parcela 2682/10-fanat de 963 mp si tarla 94, parcela 3065/2 constituit din 1.406 mp.
      Potrivit titlului de proprietate nr.00062, cod 08040509, eliberat la data de 23.06.1998, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov (f.12 a dos.), rezulta ca beneficiarii acestuia sunt numitele C.I.M nascuta Sendruc si G.I.S nascuta S.M.G, mostenitoarele defunctei S.S, carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 3.800 mp, situat pe raza localitatii Zarnesti pe verso-ul titlului fiind identificate parcelele de teren ce compun suprafata reconstituita; printre acestea, instanta constata ca se gaseste si parcela cu nr. F 24DD/11 in suprafata de 1.431 mp, identificata in tarlaua 85.
      Potrivit titlului de proprietate nr.00070, cod 08040508, eliberat la data de 04.08.1998, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov (f.13 a dos.), rezulta ca beneficiarul acestuia este defuncta S.S, careia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 2 ha si 4.000 mp, situat pe raza localitatii Zarnesti pe verso-ul titlului fiind identificate parcelele de teren ce compun suprafata reconstituita; printre acestea, instanta constata ca se gaseste si parcela cu nr. F 24DD/12 in suprafata de 2.034 mp, identificata in tarlaua 85.
      Potrivit titlului de proprietate nr. 49391, cod 40492, eliberat la data de 06.08.2010, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Brasov (f.8 a dos.), rezulta ca beneficiarul acestuia este defuncta C.M, careia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 1.801 mp, situat pe raza localitatii Zarnesti pe verso-ul titlului fiind identificate parcelele de teren ce compun suprafata reconstituita; printre acestea, instanta constata ca se gaseste si F 24DD/10, identificata in tarlaua 85.
      Potrivit extrasului de carte funciara emis la data de 14.04.2011 de catre OCPI Brasov-Biroul de Carte Funciara Zarnesti, proprietarul tabular al imobilului inscris in CF 106286 Zarnesti, provenita din conversia pe hartie a CF 6745, nr.top. 12.404 in suprafata de 4.968 mp este numita S.I.Snascuta Stroie.
      Instanta retine ca parata Comisia locala Zarnesti a confirmat faptul ca parcelele cu nr. F 24DD/11 si F 24DD/12 se suprapun imobilului inscris in CF 106286 Zarnesti, provenita din conversia pe hartie a CF 6745, nr.top. 12.404 in suprafata de 4.968 mp.
      In ceea ce priveste parcela F 24DD/10, identificata in tarlaua 85, pentru care s-a emis titlul de proprietate 49391, cod 40492, eliberat la data de 06.08.2010, instanta constata ca in lipsa unei confirmari din partea Comisiei locale, verificarea suprapunerii parcelei cu imobilul din cartea funciara se poate realiza doar pe calea unei expertize tehnice de specialitate.
      Instanta constata ca lipsa acestei expertize nu constituie in prezenta cauza un impediment in analizarea cererii reclamantului.
      Instanta retine ca intre mostenitorii defunctei C.M, nu s-a realizat iesirea din indiviziune cu privire la bunurile imobile care constituie masa succesorala a defunctei. Potrivit declaratiilor reclamantului intre mostenitorii autoarei C.M exista un partaj de folosinta, iar terenul identificat in titlul de proprietate nr. 49391, in suprafata de 1.801 mp apartine reclamantului.
      Instanta retine ca prin antecontractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 283 in data de 12.02.2007 la BNP Stoian Coriolan Adriana, reclamantul s-a obligat sa instraineze in calitate de promitent-vanzator suprafata de aproximativ 2.100 mp din adeverinta de proprietate 135/05.09.1991 - teren fanat in suprafata totala de 4.200 mp, urmand a fi incheiat contractul de vanzare cumparare dupa intabularea in CF a dreptului de proprietate dar nu mai tarziu de data de 31.03.2008. Potrivit aceluiasi antecontract reclamantul s-a obligat sa obtina titlul de proprietate, sa dezbata succesiunea dupa defuncta C.M si sa perfecteze actul de dezlipire si partaj.
      Dupa cum sustine si reclamantul, nu s-a intocmit un act de partaj efectiv in ceea ce priveste imobilele care compun masa succesorala a defunctei C.M.
      Din aceste considerente, instanta urmeaza a respinge ca prematur introdus capatul de cerere privind obligarea la plata de daune interese pentru lipsa de dispozitie motivat de faptul ca pana la data cererii de chemare in judecata nu s-a realizat partajarea efectiva a imobilelor, iar terenul identificat cu parcela nr. F 24DD/10, situat in tarlaua 85, nu a fost inca atribuit reclamantului.
Asa cum reiese din procesul-verbal de punere in posesie cu nr. 3836 incheiat la data de 21.06.2010 (f.9 a dos.), mostenitorii numitei C.M au fost pusi in posesie cu terenul in suprafata de 1.801 mp., identificat cu nr. F 24DD/10, situat in tarlaua 85,  avand urmatoarele vecinatati: la nord A 2467/11, la est DE 2467/1, la sud F 24DD/9/1, la vest TF 2497, fara a se identifica in clar numele persoanelor indreptatite sau mandatarului acestora. Reclamantul a aratat ca acest proces verbal de punere in posesie a fost semnat chiar de sotia acestuia.
          Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 6 din Regulamentul procesul verbal de punere in posesie se semneaza de catre persoana indreptatita sau de catre mandatarul acesteia in baza unui mandat autentic si special. Or, in cauza de fata, in lipsa unor mentiuni clare cu privire la numele mostenitorului care a semnat, instanta considera ca prevederile legale mai sus mentionate nu au fost respectate astfel incat se impune realizarea operatiunii de punere in posesie cu respectarea dispozitiilor legale.
         In ceea ce priveste cererea de obligare a paratilor de plata a unor daune cominatorii de 50 lei pe zi intarziere pana la punere efectiva in posesie corespunzator art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991, instanta retine ca in prezenta cauza reclamantul nu a dovedit existenta unui refuz nejustificat cu privire la punerea efectiva in posesie. De altfel, abia la termenul din data de 23.09.2010 acesta a adus la cunostinta paratei Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti faptul ca procesul verbal nu poarta semnatura sa valabila. Instanta mai retine ca si daca ar fi fost aplicabile prevederile art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991, reclamantul ar fi trebuit sa se judece in contradictoriu cu Primarul, or in cauza de fata acesta a ales sa se judece in contradictoriu cu paratii Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti si L.N, Sef al Serviciului de Aplicare a Legilor Fondului Funciar al Primariei Zarnesti.
           Potrivit dispozitiilor art. 19 alin. 1 din OUG 51/2008 cheltuielile avansate de stat raman in sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

  Respinge exceptia lipsei coparticiparii procesuale pasive a Comisiei Judetene Brasov de aplicare a legilor fondului funciar, invocata de catre parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti.
         Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului L.N, Sef al Serviciului de Aplicare a Legilor Fondului Funciar al Primariei Zarnesti, invocata din oficiu de catre instanta de judecata.
           Respinge actiunea civila formulata de reclamantul D.A, domiciliat in Zarnesti, , in contradictoriu cu paratul L.N ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
           Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantul D.A, domiciliat in Zarnesti, in contradictoriu cu parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar Zarnesti si-n consecinta:
         Obliga pe parata Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar sa ii puna efectiv in posesie pe mostenitorii defunctei C.M cu privire la imobilul-teren in suprafata de 1.801 mp, identificat cu parcela nr. F 24DD/10, situat in tarlaua 85,  avand urmatoarele vecinatati: la nord A 2467/11, la est DE 2467/1, la sud F 24DD/9/1, la vest TF 2497.
         Respinge cererea reclamantului de obligare a paratei Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar la plata de daune interese materiale si morale ca fiind prematur introdusa.
            Respinge cererea reclamantului de obligarea a paratei Comisia Locala de aplicare a legilor fondului funciar la plata de daune cominatorii.
      Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
            Pronuntata in sedinta publica azi, 05.05.2011.
4
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010