InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

CERERE INAINTATA LA CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI. NOTAREA UNEI ASTFEL DE CERERI IN CARTEA FUNCIARA.

(Decizie nr. 1370 din data de 04.12.2007 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

1).
 
SECTIA CIVILA MIXTA

MATERIE: CERERE INAINTATA LA CURTEA EUROPEANA
                               A DREPTURILOR OMULUI.
                     NOTAREA UNEI ASTFEL DE CERERI IN CARTEA                                     FUNCIARA. Potrivit art. 49-50 din Legea nr. 7/1996 se pot nota in CF doar actiunile privitoare la proprietate si alte drepturi reale inscrise asupra imobilelor din coala de carte funciara.
Hotararile pronuntate de CEDO sunt date in contra Statului Roman si privesc incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului asumate de Romania prin tratate internationale.
Astfel, Curtea nu solutioneaza litigii al caror obiect il constituie bunuri aflate in proprietatea unor persoane  fizice sau juridice si nu dispune cu  privire la acestea de aceea cererea de notare a unei astfel de petitii este nefondata. Temei de drept: ( Decizia civila nr. 1370/04 decembrie 2007)
                 Curtea de Apel Oradea
                                                                        dosar nr.8192/271/2006        Prin sentinta civila nr. 7397 din 15 noiembrie 2006 pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. 8192/271/2006, a fost admisa cererea formulata de petenta L.F. in contradictoriu cu intimatele B.P. si O.C.P.I. si s-a dispus anularea incheierii de Carte Funciara nr. 37222/2005 emisa de O.C.P.I. la data de 3 noiembrie 2005 prin care s-au facut notarile sub B.3 in CF 70848 si 70849 Oradea si radierea acestor inscrieri; au fost obligate intimatele la plata catre petenta a sumei de 350 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
       Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 19 din legea 7/1996 pot fi inscrise in CF actiunile privitoare la proprietate precum si cele privitoare la drepturile reale inscrise in coala, fiind absolut necesar ca obiectul litigiului sa il constituie valabilitatea Titlului de proprietar tabular sau valabilitatea inscrierii operate in baza titlului respectiv si implicit actiunea trebuie sa fie indreptata impotriva celui inscris in coala ca fiind titularul dreptului real. A mai retinut ca actiunea notata in CF nu intruneste aceste conditii intrucat litigiul se poarta intre intimata si Statul Roman.
       Impotriva acestei hotarari au declarat apel in termen legal atat O.C.P.I.  cat si B.P.
       Prin decizia civila nr. 270/A/2007 din 29 martie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor in dosar nr. 8192/271/2006, a fost admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul O.C.P.I.  in contradictoriu cu intimatele B.P. si L.F., impotriva sentintei civile nr. 7397 din 15 noiembrie 2006 pronuntata de Judecatoria Oradea, care a fost schimbata in parte, in sensul ca a fost obligata intimata B.P. sa plateasca petentei suma de 350 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocatial, fiind mentinute restul dispozitiilor hotararii atacate.
       A fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta B.P. in contradictoriu cu L.F. si O.C.P.I. si obligata apelanta B.P. la plata cheltuielilor de judecata in suma de 200 lei in favoarea intimatei L.F.
       Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut, din actele de la dosar, fata de imprejurarea ca apelanta parata O.C.P.I. indeplineste un serviciu de interes public si desfasoara o activitate cu caracter necontencios, in raport de dispozitiile Ordinului Ministrului Justitiei nr. 2371/C/1997, se apreciaza ca in mod gresit a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata. Apelanta a solutionat cererea cu care a fost investita de catre petenta B.P. si indiferent de modul de solutionare a cererii, nu se poate retine o culpa procesuala in sarcina sa in ceea ce priveste ocazionarea cheltuielilor de judecata suportate de petenta L.F .
       De asemenea, instanta de apel a apreciat ca apelanta parata O.C.P.I. are calitate procesuala pasiva in cauza, fiind institutia care a operat notarile in Cartea funciara, chemarea acestei institutii in judecata fiind necesara pentru ca hotararea sa-i fie opozabila.
       S-a apreciat ca nefondat apelul formulat de parata B.P., in ceea ce priveste cererea acesteia de a se respinge plangerea formulata impotriva incheierii de Carte Funciar, in mod corect apreciind prima instanta ca potrivit dispozitiilor art. 49 - 50 din  Legea 7/1996 pot fi inscrise in Cartea funciara doar actiunile privitoare la proprietate precum si cele privitoare la drepturile reale inscrise in coala. Prin incheierea nr. 37222/2005 O.C.P.I. s-a admis cererea apelantei B.P. de notare in CF 70848 Oradea a procesului pornit in dosar 18052/2004 la CEDO de catre aceasta impotriva Statului roman, cu toate ca in CF sus aratat este intabulat dreptul de proprietate al intimatei L. F. si al sotului acesteia cu privire la imobil. Cata vreme intimata L.F. nu are calitate de parte in procesul  CEDO, mai mult dreptul sau de proprietate asupra imobilului in litigiu a fost mentinut prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, s-a apreciat ca in mod gresit s-a dispus notarea procesului CEDO in cartea funciara.
       Impotriva deciziei, in termen a formulat recurs parata B.P., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei instantei de apel si a sentintei fond, in sensul de a se dispune mentinerea notarii in CF nr. 70848-Oradea a inscrierilor privind cererea inaintata de recurenta la CEDO.
       In motivarea recursului, dupa ce recurenta face un scurt istoric al cauzei, sustine ca pentru ocrotirea dreptului de proprietate al unei persoane se impune notarea in CF a actiunilor ce au legatura cu imobilul inscris in coala respectiva.
       A mai motivat recurenta ca opunerea petentei la incheierea de CF denota intentia acesteia de a instraina imobilul, acesta fiind inca un argument pentru mentinerea notarii din coala funciara.
       Recurenta a mai criticat decizia si sub aspectul obligarii sale la cheltuieli de judecata.
       Analizand decizia recurata prin prisma motivelor invocate si din oficiu, Curtea constata ca aceasta este legala si temeinica sub toate aspectele.
       In mod corect a retinut si a interpretat Tribunalul Bihor dispozitiile articolelor 49-50 din Legea nr. 7/1996, care stipuleaza ca se pot nota in CF doar actiunile privitoare la proprietate si alte drepturi reale inscrise asupra imobilelor din coala de carte funciara.
       Hotararile pronuntate de Curtea Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului sunt date in contra Statului Roman si privesc incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului asumate de Romania prin tratate internationale. Astfel, curtea nu rezolva litigii a caror obiect il constituie bunuri aflate in proprietatea unor persoane fizice ori juridice si nu dispune cu privire la acestea.
       Mai mult, proprietatea asupra bunului din litigiu a fost stabilita prin hotarari judecatoresti irevocabile, in favoarea intimatilor L , prin hotararile invocate fiind confirmata legalitatea titlului de proprietate al cumparatorilor-intimati.
       In concluzie, cum in coala CF se pot nota doar actiunile civile care au ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilelor acolo inscrise si cum cererea recurentei adresata CEDO nu este una de asemenea natura, in mod corect instantele au dispus radierea din CF nr. 70848 si 70849-Oradea a notarilor de sub B-3.
       Pentru aceste motive, in baza articolului 312, cu referire la articolele 316 si 296 Cod de procedura civila, se va respinge ca nefondat recursul paratei.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010