Drept civil. Pretentii - contractul de imprumut –legea aplicabila, conditii si acordare dobanzi penalizatoare.

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2376/103/2015 la data de 31.08.2015, reclamantul F.R.chemat in judecata pe paratul B.A. solicitand obligarea acestuia la plata creantei de 273.185 lei (ce urmeaza a se actualiza pana la data platii efective in functie de rata inflatiei), ce este o creanta certa, lichida, exigibila si constatata printr-un inscris, compusa din:
- suma de 221.765 lei (echivalentul a 50.000 euro) - debitul principal;
- suma de 51.420 lei, reprezentand dobanda legala penalizatoare datorata de parat pentru intarzierea in plata aferenta perioadei 31 august 2012 - 28 august 2015.
A motivat ca, la data de 27.06.2011, a incheiat un contract de imprumut cu paratul, avand ca obiect imprumutul sumei de 100.000 euro, cu obligatia de a restitui suma in doua transe egale (50.000 euro pana la data de 31 decembrie 2011, iar diferenta de 50.000 euro urmand sa fie restituita pana la data de 31 august 2012).
Desi obligatia de plata a sumei de 50.000 euro a ajuns la scadenta (31 august 2012), debitorul nu si-a respectat obligatia de plata ce ii revenea conform prevederilor din contractul de imprumut incheiat, motiv pentru care s-a nascut dreptul de a calcula si pretinde penalitati de intarziere. Dobanda legala penalizatoare calculata pana la data de 28 august 2015 (pentru suma de 221.765 lei, echivalentul a 50.000 euro ce trebuia restituita la 31 august 2012), se ridica la nivelul sumei de 51.420 lei.
Intrucat creanta ce face obiectul prezentei cereri este constatata printr-un contract asumat de paratul - debitor, iar obligatia de plata a ajuns la scadenta, in temeiul art. 1576 si urm. Cod civil de la 1864 a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 273.185 lei (ce urmeaza a se actualiza pana la data platii efective in functie de rata inflatiei), la plata dobanzii legale penalizatoare de la momentul introducerii actiunii si pana la plata efectiva a creantei, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedire, reclamantul a depus o anexa detaliind modul de calcul al sumei solicitate cu titlul de dobanzi legale penalizatoare, iar in copie a depus ordonanta nr. 9267/2.05.2012 a Judecatoriei Iasi, contractul de imprumut incheiat intre parti, purtand incheierea de data certa nr. 830/27.06.2011 a avocatului M.H., un contract de imprumut incheiat intre aceleasi parti si datat 1.04.2008,  extras din registrul data certa anul 2011 al Cabinetului de Avocat H.M. si a solicitat efectuarea de verificari in baza de date privind evidenta persoanelor pentru verificarea seriilor si numerelor actelor de identitate detinute de parat de-a lungul timpului, audierea martorului H.M., luarea unui interogatoriu paratului.    
Paratul a depus intampinare prin care a invocat exceptia insuficientei timbrari a actiunii si a prescriptiei dreptului material la actiune. In exceptia insuficientei timbrari a actiunii nu s-a mai insistat la primul termen de judecata fixat in sedinta publica, iar exceptia prescriptiei dreptului material la actiune a fost respinsa la termenul din 2.12.2015, pentru considerentele aratate in incheierea redactata pentru acel termen.
Pe fond, paratul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata. In privinta contractului de imprumut incheiat la data 25.06.2011, atasat de reclamant cererii sale, a aratat ca acesta cuprinde nereguli grave, care conduc la concluzia ca este un inscris intocmit pro causa, care nu contine date reale, incepand de la identitatea partilor si pana la continut, semnaturi si atestarea cu data certa facuta de catre avocat.
A precizat paratul ca nu a incheiat niciodata un astfel de contract cu reclamantul, pe care il cunoaste din anumite cercuri de cunostinte comune, iar nu din vreun raport contractual pe care sa-l fi stabilit cu acesta.
Datele de identificare ale imprumutatului nu sunt ale sale, intrucat numele sau complet este B.A.D. (si NU B.A.D., cum scrie in contract), adresa de domiciliu de la data incheierii acelui contract era _____ (si NU in ____), iar seria de buletin …. (si NU ..).
Data pretinsei incheieri a acestui contract figureaza ca fiind 25.06.2011. La acea data, poseda cartea de identitate emisa la 26.03.2010, deci cu un an inaintea intocmirii inscrisului, astfel incat, daca ar fi fost prezent si legitimat cu buletinul de identitate, datele ar fi fost corect consemnate in contract.
Nu a imprumutat niciodata, nici de la reclamant, nici de la o alta persoana fizica, o suma atat de mare de bani si se naste intrebarea „Cine ar fi imprumutat o suma atat de mare printr-un contract atestat cu data certa de catre un avocat, care contine date nereale si fara o garantie imobiliara/ipoteca in caz de nerestituire a sumei la termenul stabilit? "
La inceputul contractului se precizeaza ca a fost incheiat la data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizeaza ca a fost redactat si procesat la data de 27.06.2011. Chiar pe aceeasi pagina apar date diferite ale incheierii contractului, respectiv 25.06.2011 si 27.06.2011.
Mai grav este faptul ca avocatul a atestat cu data certa si identitatea partilor, in conditiile in care, arata paratul ca nu ar fi fost niciodata in fata acestui avocat, cu vreun inscris pe care sa si-l fi asumat.
Potrivit dispozitiilor art. 3 lit. c din Legea nr. 51/1995, activitatea avocatului se realizeaza prin redactarea de acte juridice, atestarea identitatii partilor, a continutului si a datelor prezentate spre autentificare.
Avocatul este obligat sa tina evidenta actelor intocmite conform art. 3 din lege si sa le pastreze in arhiva sa profesionala, in ordinea intocmirii lor. In procedura de atestare a identitatii partilor, a consimtamantului si a continutului actului, avocatul este obligat sa identifice partile care au solicitat serviciile cabinetului de avocat. Or, dansul nu s-a prezentat niciodata, cu niciun fel de contract incheiat cu reclamantul, in fata acestui avocat si nu i-a solicitat serviciile de atestare cu data certa.
Datele consemnate in cadrul contractului dovedesc ca atestarea de data certa s-a facut in lipsa dansului, in mod fraudulos, in complicitate cu reclamantul, pe baza unor date de identificare eronate, a caror sursa ii este necunoscuta.
Intrucat nu se poate vorbi despre un contract asumat de parat, care sa ateste drepturi si obligatii, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca nefondata, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedire, paratul a solicitat luarea unui interogatoriu reclamantului.
In raspuns la intampinare, reclamantul a facut aparari fata de cele doua exceptii invocate de parat, iar pe fondul cauzei, a aratat ca paratul a incheiat mai multe contracte de imprumut cu dansul, la care si-a indeplinit obligatia de restituire a sumei imprumutate, printre care si cel din data de 27.06.2011 in fata avocatului H.M..
Pentru a demonstra contrariul afirmatiei ca paratul nu ar fi incheiat niciodata un contract de imprumut cu reclamantul, a aratat ca depune copia unui contract de imprumut incheiat cu paratul la data de 01.04.2008, scris, datat si semnat de mana paratului.
Cu privire la afirmatia ca actul de identitate i-a fost emis paratului la data de 26.03.2010, cu un an inaintea intocmirii inscrisului, a aratat ca paratul a venit (probabil) in fata avocatului cu cartea de identitate veche, iar pentru ca se cunosteau de foarte mult timp si avea incredere in parat, nu a verificat cand si daca este expirata cartea de identitate.
Desi sustine ca numele complet este B.A.D. si nu B.A.D., cu datele de identificare: …, se pune intrebarea cum isi explica paratul contractul scris in intregime de el?
Faptul ca in contract apare data de 25.06.2011, este, evident, o eroare de tehnoredactare, cat timp in josul contractului apare data de 27.06.2011, data ce se repeta si pe spatele contractului (redactat si procesat sub nr. 830/27.06.2011). De asemenea, din Registrul de data certa al Cabinetului de avocat "H.M." se poate observa ca acesta a fost incheiat la data de 27.06.2011.
Chiar si in aceste conditii, nu au relevanta aspectele invocate prin intampinare pentru raportul juridic nascut la data de 27.06.2011, atat timp cat paratul si-a asumat contractul prin semnarea acestuia, iar pentru verificarea semnaturii, aceasta se poate compara cu contractul de imprumut incheiat intre parti la data de 1.04.2008, scris in intregime si semnat de parat.
In concluzie, a solicitat respingerea apararilor formulate de parat si admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine actiunea reclamantei a fi intemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Sub aspectul legii aplicabile rationae temporis, actiunea formulata trebuie analizata din perspectiva reglementarilor Codului civil de la 1864, dat fiind ca, potrivit art. 5 al. 1 din Legea 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozitiile Codului civil (nou) se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, iar potrivit art. 102 al. 1 din aceeasi lege, contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa. In cauza, actul juridic incheiat intre parti a intervenit la data de 27.06.2011, anterior intrarii in vigoare a noului Cod civil la data de 1.10.2011.
Prin actiunea promovata, reclamantul a aratat ca a incheiat cu paratul un contract de imprumut, din care transa de 50.000 euro, ce trebuia restituita la data de 31.08.2012, nu i-a fost returnata de parat, din acest motiv actionandu-l in judecata.
Contractul de imprumut este, potrivit art. 1576 Cod civil, un contract real si unilateral, prin intermediul caruia „una dintre parti da celeilalte oarecare catime de lucru, cu indatorire pentru dansa de a restitui tot atatea lucruri, de aceeasi specie si calitate.” Contractul de imprumut este unul consensual, ce poate fi incheiat prin simplul acord al partilor, intocmirea unui inscris fiind necesara doar in vederea probarii acestuia. Pentru ca reclamantul sa solicite restituirea unei sume de bani in temeiul unui contract de imprumut, el trebuie sa faca dovada existentei acelui contract. Astfel, in dovedirea pretentiilor sale, reclamantul a depus copia contractului de imprumut incheiat la data de 25.06.2011, ce a primit data certa, potrivit art. 1182 Cod civil, prin atestarea de catre avocatul M.H., in temeiul art. 3 al. 1 lit. c din Legea nr. 51/1995 a identitatii partilor, a continutului si a datei actului prezentat, sub nr. 830 din data de 27.06.2011.
Intrucat inscrisul prezentat de reclamant a fost incheiat sub imperiul Codului civil din 1864, instanta, in virtutea art. 26 Cod de procedura civila, va avea in vedere acest Cod civil in analiza conditiilor de admisibilitate si a puterii doveditoare a probelor preconstituite.
In considerarea art. 1180 Cod civil, inscrisul prezentat de reclamant in dovedirea pretentiilor sale are valoarea unui inscris sub semnatura privata. Potrivit art. 1176 Cod civil, „actul sub semnatura privata, recunoscut de acela carui se opune, sau privit, dupa lege, ca recunoscut, are acelasi efect ca actul autentic, intre acei care i-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor.”
Paratul a sustinut ca nu a imprumutat niciodata vreo suma de bani de la reclamant, ca nu s-a prezentat niciodata in fata avocatului H.M. si ca abia daca il cunoaste pe reclamant din anumite cercuri de cunostinte comune, sustineri care sunt contrazise de probele administrate in cauza, dupa cum se va arata in cele ce urmeaza.
Paratul a contestat veridicitatea inscrisului depus in copie la fila 7  si faptul ca semnatura i-ar apartine. La termenul din 2.12.2015, reclamantul a prezentat instantei originalul inscrisului aflat in copie la fila 7, iar instanta a constatat ca la dosar a fost depusa o copie conforma cu originalul prezentat. Astfel, reclamantul a respectat prevederile art. 292 al. 2 Cod de procedura civila, care stipuleaza ca, ”daca inscrisul este depus in copie, partea care l-a depus este obligata sa aiba asupra sa originalul si, la cerere, sa il prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de inscris”.
Potrivit art. 301 al. 1 Cod de procedura civila, „acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator fie sa recunoasca, fie sa conteste scrierea ori semnatura.”
Art. 302 al. 1 Cod de procedura civila reglementeaza ca, pentru situatia „cand una dintre persoanele mentionate la art. 301 contesta scrierea sau semnatura ori declara ca nu le cunoaste, instanta va proceda la verificarea inscrisului prin:
 1. compararea scrierii si semnaturii de pe inscris cu scrierea si semnatura din alte inscrisuri necontestate;
 2. expertiza;
 3. orice alte mijloace de proba admise de lege.”
In vederea efectuarii procedurii de verificare a inscrisului, instanta a dispus citarea paratului cu mentiunea „personal la interogatoriu”.  Pentru termenul fixat in acest sens, cel din 13.01.2016, s-a omis citarea paratului cu aceasta mentiune, iar acesta a solicitat, oricum, amanarea judecatii din motive de boala, depunand o adeverinta medicala. Instanta a dispus amanarea judecatii, considerand intemeiata cererea paratului. Pentru urmatorul termen de judecata fixat in cauza, cel din 9.03.2016, paratul a fost citat cu mentiunea ”personal la interogatoriu”, potrivit art. 229 al. 2 pct. 3 Cod de procedura civila.
Pentru acest termen, paratul, prin aparatorul ales, a adus la cunostinta instantei imprejurarea ca nu a fost citat la domiciliul procedural ales, cu mentiunea de a se prezenta la interogatoriu. A detaliat ca, prin intampinarea depusa in cauza, si-a indicat domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocat A.C. in mun. Iasi, unde ar fi trebuit sa ajunga toate comunicarile, intrucat nu mai locuieste la adresa din mun. Roman.
Tribunalul a apreciat ca pentru termenul de judecata din 9.03.2016, procedura de citare a fost legal indeplinita cu paratul. S-a avut in vedere ca, desi paratul a fost citat la domiciliul indicat in mun. Roman, iar prin intampinare acesta, intr-adevar, isi alesese domiciliul procedural la cabinetul avocatului sau, in mun. Iasi, inscrisul depus de acesta la fila 60, in cuprinsul caruia se face referire la termenul din 9.03.2016, atesta faptul ca paratul are cunostinta de termenul fixat in cauza, de unde rezulta ca scopul trimiterii citatiei, acela de incunostintare a partii despre termenul stabilit, a fost atins. In plus, desi paratul reclama faptul ca nu a fost citat la domiciliul ales, reprezentat de cabinetul avocatului, aducerea la cunostinta a acestei imprejurari a fost facuta tocmai prin avocat.
S-a mai luat in considerare si faptul ca, pentru primul termen de judecata fixat in cauza, cel din 2.12.2015, paratul a fost citat tot la domiciliul indicat in mun. Roman, iar aparatorul sau a fost prezent in instanta si nici nu a invocat vreun viciu de procedura, asa cum l-ar fi obligat dispozitiile art. 160 al. 1 si 2 Cod de procedura civila. Potrivit acestora, ”  (1) Daca partea prezenta in instanta, personal sau prin reprezentant, nu a primit citatia sau a primit-o intr-un termen mai scurt decat cel prevazut la art. 159 ori exista o alta cauza de nulitate privind citatia sau procedura de inmanare a acesteia, procesul se amana, la cererea partii interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luata in considerare in cazul in care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amanarea procesului”.
Mai mult decat atat, domiciliul din Roman este cel pe care si l-a indicat paratul, imprejurarea ca acesta nu mai locuieste acolo neavand vreo relevanta din punct de vedere procedural, fata de prevederile art. 172 Cod de procedura civila, conform cu care ”daca in cursul procesului una dintre parti si-a schimbat locul unde a fost citata, ea este obligata sa incunostinteze instanta, indicand locul unde va fi citata la termenele urmatoare, precum si partea adversa prin scrisoare recomandata, a carei recipisa de predare se va depune la dosar odata cu cererea prin care se instiinteaza instanta despre schimbarea locului citarii. In cazul in care partea nu face aceasta incunostintare, procedura de citare pentru aceeasi instanta este valabil indeplinita la vechiul loc de citare.”
Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat ca procedura a fost legal indeplinita, iar paratul nu a intentionat decat sa obtina o tergiversare a judecatii.
In consecinta, Tribunalul va face in cauza aplicarea dispozitiilor art. 306 al. 3 Cod de procedura civila, potrivit cu care ”daca partea care a denuntat inscrisul ca fals lipseste, refuza sa raspunda sau isi retrage declaratia de denuntare, inscrisul va fi considerat ca recunoscut” si ale art. 358 Cod de procedura civila, potrivit cu care ”daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina ori numai ca un inceput de dovada in folosul aceluia care a propus interogatoriul. In acest din urma caz, atat dovada cu martori, cat si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.”
De altfel, criticile aduse de parat inscrisului pe care reclamantul si-a intemeiat pretentiile nu au niciun fundament. Faptul ca in inscrisul aflat in copie la fila 7 prenumele paratului este trecut a fi Da, in loc de D., poate reprezenta o eroare materiala sau poate avea semnificatia faptului ca acesta este prenumele sub care paratul este cunoscut de catre apropiati.
Adresa de domiciliu mentionata in inscrisul incheiat si seria si numarul cartii de identitate ale paratului, desi nu corespundeau celor din actul de identitate detinut de parat la momentul 27.06.2011, reprezentau adresa si datele de identificare atestate de cartea de identitate anterioara a paratului, valabila pana in data de 26.03.2010, cand paratul si-a schimbat cartea de identitate, intrucat si-a schimbat domiciliul. Aceste aspecte sunt atestate de fisa de evidenta a paratului, extrasa de instanta din baza de date a Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazei de Date si atasata la fila 48 dosar. Avocatul H.M., audiat in cauza, a aratat ca, la data de 27.06.2011, la momentul la care a fost solicitat a da data certa inscrisului in cauza, cand a dorit sa-l legitimeze pe parat, acesta i-a adus la cunostinta ca nu are asupra sa actul de identitate si i-a solicitat avocatului sa-i dea posibilitatea sa o contacteze telefonic pe sotia sa, pentru a-i comunica datele necesare din actul de identitate. Datele inserate in contractul caruia i s-a dat data certa sunt cele care i-au fost comunicate de catre parat in urma convorbirii telefonice avute. Totodata, a aratat martorul ca, cel putin cu ocazia darii de data certa unui alt contract de imprumut incheiat intre aceleasi parti si in aceleasi calitati in anul 2010, a vizualizat actul de identitate al paratului, avocatul in cauza cunoscandu-l atat pe reclamant, cat si pe parat. 
Faptul ca in partea initiala a contractului se mentioneaza data de 25.06.2011, iar la finalul contractului se precizeaza ca a fost redactat si procesat la data de 27.06.2011, aceasta din urma fiind si data incheierii de data certa aplicata de avocatul H.M., nu reprezinta o imprejurare de natura a vicia actul juridic prezentat. Avocatul H.M., audiat in cauza, a aratat ca a fost solicitat a da data certa unui numar de doua – trei conventii de imprumut intervenite intre parti in aceleasi calitati, iar uzanta era ca reclamantul il contacta telefonic pentru a-i aduce la cunostinta ca i-a imprumutat paratului sau ca urma sa-i imprumute o anumita suma de bani, din acest motiv fiind posibil ca momentul intervenirii conventiei dintre parti si al remiterii sumei imprumutate sa nu coincida cu data la care avocatul dadea data certa inscrisului, putand fi diferenta de o zi sau doua. Din acest motiv, instanta retine ca este posibil ca intelegerea dintre parti, in sensul de negotium juris, sa fi intervenit la data de 25.06.2011, iar instrumentum probationes, inscrisul in care este evidentiata intelegerea, sa se fi intocmit la data de 27.06.2011.
S-a mai aparat paratul in sensul ca nu a imprumutat niciodata, de la nimeni, o suma atat de mare de bani, insa la fila 32, reclamantul a depus copia unui alt inscris incheiat intre parti si intitulat ”contract de imprumut”, din care rezulta ca la data de 1.10.2008, paratul avea imprumutata de la reclamant o suma totala de 46.250 euro. Prin urmare, paratul a mai imprumutat de la reclamant sume considerabile de bani, apararile paratului fiind nereale. Cat despre intrebarea retorica pe care si-o pune paratul in intampinare, legata de persoana care ar imprumuta o suma atat de mare fara a avea o garantie imobiliara pentru cazul nerestituirii sumei la termenul stabilit, este evident ca numai intre persoane legate de o puternica legatura de incredere poate surveni o astfel de conventie neinsotita de garantii. Avocatul H.M., audiat in cauza, a aratat ca il cunoaste pe reclamant de 15 ani, iar pe parat de 5-6 ani si stie ca partile erau foarte buni prieteni, intocmind inscrisurile constatatoare ale imprumuturilor nu neaparat ca garantie, intrucat relatia lor era bazata pe incredere, ci mai mult pentru a contoriza suma ce era imprumutata. 
Avocatul in cauza si-a indeplinit obligatia legala de a tine evidenta actelor intocmite, in ordinea intocmirii lor, contrar celor invocate de parat. Astfel, la fila 33 dosar, a fost depus in copie un extras din registrul de data certa din anul 2011, tinut de avocatul H.M., in care la pozitia 830 apare inregistrat, la data de 27.06.2011, contractul de imprumut incheiat intre cele doua parti ale prezentului litigiu.
Acelasi martor a mai aratat ca, in mod cert, ambele parti au semnat contractul in discutie in fata lui, astfel ca, din lipsa paratului la interogatoriu, coroborata cu declaratia martorului audiat in cauza, instanta concluzioneaza asupra faptului ca semnatura de la rubrica ,,imprumutat” de pe contractul de imprumut purtand incheierea de data certa nr. 830/27.06.2011 a fost executata de catre paratul B.A.D..
Prin inscrisul prezentat, in cauza au fost respectate prevederile art. 1191 si urm. Cod civil, referitoare la modul de dovedire a unor conventii avand un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, atat cu privire la dovada contractului de imprumut, ca acord de vointa, dar si cu privire la dovada remiterii efective a sumei de bani, in inscris paratul mentionand ca a primit suma de 100.000 euro cu titlul de imprumut.
Potrivit art. 1584 Cod civil, imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi calitate si cantitate si la timpul stipulat. Potrivit conventiei dintre parti, reclamantul a imprumutat paratului suma de 100.000 euro, suma in privinta careia partile au convenit urmatoarele termene de restituire: la data de 31.12.2011 sa se restituie suma de 50.000 euro, iar la data de 31.08.2012 sa se restituie diferenta ramasa, de 50.000 euro. Ambele scadente au expirat.
In conditiile in care reclamantul a facut dovada existentei contractului de imprumut dintre parti, a cuantumului sumei imprumutate si a datei scadentei, in sarcina paratului incumba obligatia de restituire a sumei primite cu titlul de imprumut. Paratul nu a facut dovada executarii acestei obligatii de restituire, in sensul ca nu a putut infatisa o chitanta liberatorie semnata de reclamantul imprumutator, astfel ca instanta va admite capatul principal de cerere al reclamantului, astfel cum a fost formulat si va obliga paratul, in considerarea art. 969 al. 1 si art. 1584 Cod civil,  sa plateasca acestuia suma de 221.765 lei (echivalentul sumei de 50.000 euro scadenta la data de 31.08.2012), cu titlul de imprumut nerestituit.
Potrivit art. 1073 Cod civil, ”creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrar, are dreptul la dezdaunare”, astfel ca reclamantul este indreptatit a obtine de la parat, in cazul nerespectarii obligatiei de plata a acestei sume la data ramanerii definitive a prezentei, data la care sentinta capata putere executorie, si a prejudiciului suferit prin devalorizarea monedei nationale. In consecinta, tribunalul a dispus ca paratul sa plateasca reclamantului cuantumul sumei datorate, actualizat in functie de rata inflatiei de la momentul platii efective.
Reclamantul a solicitat obligarea paratului si la plata de dobanzi legale penalizatoare pentru intarzierea la plata, incepand de la data de 31.08.2012 (data scadentei imprumutului) si pana la data de 28.08.2015 (data introducerii actiunii pe rolul instantei de judecata), precum si in continuare, pana la plata efectiva a creantei.
Potrivit art. 1586 Cod civil, ”daca imprumutatul nu intoarce la timpul stipulat lucrurile imprumutate sau valoarea lor, trebuie sa plateasca si dobanzi de la ziua cererii prin judecata a imprumutului.” In acelasi sens, art. 1081 Cod civil stipuleaza ca ”daunele nu sunt debite decat atunci cand debitorul este in intarziere de a indeplini obligatia sa”. In cauza, reclamantul nu a facut dovada ca l-ar fi pus pe parat in intarziere asa cum cere art. 1079 al. 1 Cod civil. Potrivit acestuia, ”daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intarziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau.” Faptul ca reclamantul l-a chemat in judecata pe parat in cadrul dosarului nr. 10056/245/2012 al Judecatoriei Iasi, avand ca obiect somatie de plata, nu echivaleaza cu o punere in intarziere a paratului, asa cum s-a aparat reclamantul. Din continutul ordonantei nr. 9267/2.05.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi, depusa la filele 62-63 dosar, rezulta ca acel litigiu a avut ca obiect suma de 50.000 euro reprezentand prima rata scadenta a imprumutului, ce trebuia restituita la data de 31.12.2011. Asadar, este vorba de un obiect diferit de cel al prezentei judecati. De altfel, la momentul pronuntarii ordonantei din dosarul nr. 10056/245/2012, ultima rata a imprumutului, e drept, tot in cuantum de 50.000 euro, ce face obiectul prezentei judecatii, nici nu ajunsese la scadenta sa din 31.08.2012.
Avand in vedere si dispozitiile art. 1088 al. 1 si 2 Cod civil, potrivit carora ”(1)  La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate.
   (2)  Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept.”, Tribunalul a admis in parte capatul de cerere accesorie referitoare la obligarea paratului la plata de dobanzi. Astfel a fost obligat paratul sa plateasca reclamantului dobanda legala penalizatoare reglementata de O.G nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, aferenta sumei de 221.765 lei, calculata incepand cu data introducerii cererii de chemare in judecata, respectiv data de 28.08.2015 si pana la data platii efective.
Fata de dispozitiile art. 1586 si art. 1088 al. 2 Cod civil, cererea reclamantului de obligare a paratului la plata dobanzii legale penalizatoare aferenta sumei de 221.765 lei, pentru perioada anterioara introducerii actiunii, respectiv perioada 31.08.2012 - 27.08.2015, a fost respinsa ca nefondata.
Facand in cauza si aplicarea dispozitiilor art. 453 al. 1 Cod de procedura civila, paratul, ca parte care a pierdut procesul, a fost obligat a plati reclamantului, parte care a avut castig de cauza, cheltuielile de judecata dovedite a fi fost efectuate, constand in cuantumul taxei judiciare de timbru.