Materie fond funciar – modificare titlu de proprietate
(Sentinta civila nr. 2 din data de 09.01.2012 pronuntata de Judecatoria Bicaz)Sentinta civila nr. 2 din 09.01.2012 – Materie fond funciar – modificare titlu de proprietate
Prin cererea precizata,inregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz sub numarul 461/188/2008, reclamanta G.I. M. a chemat in judecata civila pe paratele N. Gh.T.,Comisia Comunala xxx pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor(Comisia Locala) si Comisia judeteana Neamt pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor(Comisia Judeteana),solicitand instantei sa dispuna anularea Procesului-verbal de punere in posesie nr. 34/1018 din 18.02.2005 intocmit de intimata Comisia Locala.
In motivare a invocat in esenta lipsa vocatiei succesorale a paratei N. la mostenirea autorului A. T.V. si propria vocatie succesorala la aceiasi succesiune.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.III alin.1 pct.1 lit i din Legea 169/1997.
Parata persoana fizica,legal citata, s-a aparat in esenta ridicand exceptia lipsei de interes a reclamantei,exceptie pe care ulterior nu a mai sustinut-o, insa chiar daca ar fi fost sustinuta s-ar fi impus respingerea acesteia intrucat reclamanta Gociu a formulat cerere de reconstituire in cauza.
S-a dispus atasarea spre consultare a Dos.919/2004 al Judecatoriei Bicaz.
S-a administrat proba cu inscrisurile de la dosarul pricinii si proba testimoniala cu declaratia martorului A.V..
In proces a fost introdusa A.M. in locul reclamantei.
Prin sentinta civ.1025/2010 instanta investita a respins actiunea.
Tribunalul Neamt, prin dec.civ.1029/RC/2010, admitand recursul formulat de A.M., a casat in totalitate hotararea fondului,trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante, unde pricina a fost renregistrata sub nr.461/188/2008*.
In rejudecare s-a dispus citarea numitelor G. I. M. si A.M., in calitate de reclamante, si s-a administrat in completare poroba cu alte inscrisuri pertinente.
Intimata Comisia judeteana, prin intampinare, a ridicat, in temeiul art.36 alin.1 din Regulamentul... aprobat prin HG 890/2005(modificata), exceptia prematuritatii actiunii pentru lipsa documentatiei premergatoare emiterii titlului de proprietate
In sedinta publica din 9.01.2012, admitandu-se exceptia lipsei calitatii procesuale active a numitei A.M.- care pana la data emiterii Procesului verbal acum atacat nu promovase cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 2 ha teren cu vegetatie forestiera obiect al aceluiasi Proces verbal- a respins actiunea in consecinta.
In aceiasi sedinta, din oficiu,a fost invocata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Comisia judeteana.
Examinand cu prioritate exceptiile invocate,instante le va respinge cu argumentele ce succed:
- Desi nu este emitenta actului litigios, intimata Comisia judeteana are calitate procesuala pasiva in cauza, intrucat este de principiu, conform Regulamentului antementionat, ca stabilirea amplasamentului terenurilor reconstituite pe amplasamente noi se face la propunerea Comisiei Locale validata de Comisia Judeteana.;prin urmare ,exceptia nu este intemeiata.
- Fata de obiectul actiunii de fata exceptia prematuritatii va fi respinsa ca lipsita de obiect intrucat actiunea prezenta nu are ca obiect obligatia de a face –obligarea intimatei Comisia judeteana sa emita un titlu de proprietate.
Pe fondul pricinii, analizand probatoriul administrat,Judecatoria retine:
In fapt, in cauza, reclamanta G.M. cere, in baza art.III alin.1 pct.1 lit i din Legea 169/1997,anularea Procesului-verbal de punere in posesie nr. 34/1018 din 18.02.2005 intocmit de intimata Comisia Locala pentru lipsa vocatiei succesorale a paratei Nistor Teodora la mostenirea autorului Adumitroaei T.Vasile,afirmand propria sa vocatie la aceiasi succesiune.
Procesul verbal in litigiu a fost incheiat de intimata Comisia Locala in executarea s.c. irevoc.1123/2004 a Judecatoriei Bicaz cu prilejul punerii in posesie a paratei Nistor cu suprafata de 2 ha teren cu vegetatie forestiera, reconstituit, prin hotararea judecatoreasca pomenita, in favoarea paratei, pe un amplasament nou-UP IV UA 137 A-O.S.Ceahlau.
Reconstituirea a avut la baza Titlul de proprietate 215407/1926 emis pe numele defunctului V.I.A. din xxx, fiind solicitata de de aceeasi parata, prin mandatar A.S. V., prin cererea 785/1998.
Potrivit Adresei 4287/2011(f.38 ds.rj) xxx a formulat cerere de reconstuire dupa acelasi autor si in baza aceluiasi titlu abia la 26.08.2011,inregistrata sub nr.2248/30.06.2011.
Actiunea pendinte este neintemeiata.
Potrivit art.. III* alin 1 lit a pct.i ,,Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare si ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodata teren in proprietate predat la cooperativa agricola de productie sau la stat sau care nu au mostenit asemenea terenuri.
Nefiind, precum titlul de proprietate, un act prin care ia nastere un drept de proprietate funciara,Procesul verbal de punere in posesie nu constituie un act de (re)constituire in sensul textului de lege evocat,ci are natura juridica a unui act administrativ incheiat de o entitate administrativa - Comisia Locala de fond funciar - in procedura prealabila emiterii titlului de proprietate si ,deci, atacabil numai odata cu titlul de proprietate, al carui accesoriu este.
Chiar daca procesul verbal litigios ar fi un act susceptibil de anulare in lipsa titlului de proprietate pe care il insoteste,actiunea pendinte tot nu ar putea fi primita deoarece,pana la data emiterii acestuia,reclamanta ,nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate dupa acelasi autor,ceea ce are semnificatia lipsei acceptarii succesiunii acestuia in conditiile legilor fondului funciar - Legea 18/1991, rep, si Legea 1/2000, modificate.
Fata de considerente expuse se va respinge ca neintemeiata actiunea de fata, astfel cum a fost precizata, fiind de prisos analiza sustinerilor privind vocatia succesorala a partilor.
Cazand in pretentii, se va respinge ca nefondat accesoriul reclamantei privind cheltuielile de judecata.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Fondul funciar
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010