InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Procedura insolventei. Prescrierea dreptului la actiunea in anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor.

(Decizie nr. 335 din data de 04.11.2014 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.; Restructurare, Reorganizare | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Procedura insolventei. Prescrierea dreptului la actiunea in anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor.

- Art. 79, 80 si 81-85 din Legea nr. 85/ 2006

Decizia nr. 335/ C/ 04. 11. 2014 a Sectiei a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Oradea
Dosar 2964/111/ 2010/a4

Prin Sentinta nr. 1573/F/2014, Tribunalul B. a respins ca nefondata cererea de repunere in termen formulata de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa A.F.
A fost admisa exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre parata S.C. P. P. S.R.L. cu sediul in Bucuresti.
A fost respinsa ca prescrisa actiunea in anulare formulata de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa A.F., in contradictoriu cu debitorul S.C. C. T. H. R. P. S.R.L. prin administratorul special A. V. si parata S.C. P. P. S.R.L.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in fapt ca prin sentinta nr. 2484/F/13.10.2010 a fost deschisa procedura insolventei fata de debitorul S.C. C. T. H. R. P. S.R.L., fiind desemnat in calitate de administrator judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolventa A.F.
Deschiderea procedurii insolventei produce o serie de consecinte in ceea ce priveste capacitatea persoanei juridice fata de care a fost ea declansata. Tinand seama de faptul ca ajungerea in stare de insolventa se datoreaza unor acte desfasurate anterior acestui moment si ca debitorul isi cunoaste cel mai bine situatia patrimoniala, legiuitorul a avut in vedere si posibilitatea anularii unor acte incheiate inainte de acest moment si situate intr-un interval de maxim 3 ani.
In acest sens art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006 instituie posibilitatea anularii actelor incheiate frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Fiind vorba despre o actiune speciala in cadrul procedurii insolventei, stabilirea regulilor vizand calitatea procesuala activa, conditiile de admisibilitate si termenul in care poate fi formulata sunt supuse prevederilor speciale cuprinse in acest act normativ.
In acest sens art. 81 alin. 1 prevede ca administratorul judiciar poate formula o asemenea actiune in termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevazut la art. 20 alin. 1 lit. b ), dar nu mai tarziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Examinarea dispozitiei legale conduce la concluzia ca a fost stabilit un termen maxim pana la care poate fi formulata o asemenea cerere, termen care se calculeaza in raport de un element obiectiv - data deschiderii procedurii. Stabilirea acestui moment conduce la concluzia ca nu este posibila depasirea lui sub nici o forma intrucat s-ar ajunge la modificarea unei prevederi legale de catre un alt organ al statului decat cel imputernicit in acest sens - Parlamentul.
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca de la momentul deschiderii procedurii insolventei si pana la data la care a fost depusa prezenta cerere au trecut mai mult de 16 luni, augmentarea acestui termen nefiind posibila sub nici o forma.
Pe de alta parte, regimul juridic al prescriptiei extinctive se impune a fi examinat prin prisma Decretului nr. 167/1958, art. 19 alin. 2 stabilind ca cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie. Chiar daca actul normativ nu defineste natura juridica a termenului de o luna, raportat la scopul instituirii sale, judecatorul sindic retine ca el este unul de decadere. Sanctiunea nerespectarii lui este neindoielnic pierderea dreptului de a solicita repunerea in termen, examinarea motivelor invocate in sustinerea cererii neputand avea loc.
Din aceasta perspectiva a retinut ca la filele 11-93 din vol. III se face referire la pretinse transferuri frauduloase. Aceeasi mentiune este reiterata in procesul-verbal aflat la fila 173 din vol. III, proces-verbal intocmit la data de 19 octombrie 2012. Simpla comparare a acestor date cu cea a depunerii prezentei cereri conduce la concluzia ca a fost depasit termenul de o luna pentru formularea cererii de repunere in termen, administratorul judiciar avand cunostinta despre ele de la acel moment.
Fata de toate acestea, s-a respins ca nefondata cererea de repunere in termen formulata de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolventa A.F., s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de catre parata si s-a respins ca prescrisa actiunea in anulare.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamantul lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA A.F., in calitate de administrator judiciar al SC C. T. H. R. P. SRL B., solicitand, in temeiul art. 304 pct. 7, 8 si 9 coroborate cu art. 304 indice 1 Cod de procedura civila Vechi, modificarea sa in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si constatarii nulitatii absolute a actelor atacate.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca hotararea cuprinde motive contradictorii si straine de natura pricinii, instanta de fond a interpretat gresit actul dedus judecatii, a schimbat natura, intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, este lipsita de temi legal si a fost data cu aplicarea gresita a legii, iar instanta de fond nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere privind nulitatea absoluta a actelor atacate.
Astfel, doctrina, practica judiciara si in mod special, noua si vechea reglementare, sunt unanime si consacra prescrierea dreptului la actiune in cazul neexercitari sale in termenul prevazut de lege. In cazul nulitatilor relative, termenul general de prescriptie este cel stabilit de lege, iar in cazul nulitatilor absolute, termenul de introducere a actiunii este imprescriptibil. Deosebit de termenele de prescriptie sunt cele de decadere din dreptul de a formula o actiune.
In cadrul acestui litigiu, instanta considera ca in materia insolventei nulitatea absoluta a unui act juridic nu poate fi invocata. Faptul este deosebit de grav, deoarece se incalca flagrant regulile aplicabile in materie de nulitate absoluta care sunt urmatoarele: nulitatea absoluta poate fi invocata de catre oricine are interes, precum si din oficiu, oricand, pe cale de actiune sau de exceptie, fiind imprescriptibila, si nu poate fi acoperita prin confirmare. Prin sintagma "termenul de 16 luni nu poate fi depasit sub nici o forma ", judecatorul - sindic a respins implicit, in mod nelegal si netemeinic, exceptia si motivele de nulitate absoluta.
In loc sa puna in discutia partilor inscrisurile, sa compare stampilele, judecatorul - sindic a solutionat cererea tinand seama doar de argumentele paratei. S-au invocat filele 11-93 si 173 din vol. III. Or, la filele indicate se afla depus planul de reorganizare, care in tot cuprinsul sau nu face referire la actul solicitat a fi anulat, respectiv procesul - verbal din 19.10.2012, si care, de asemenea, nu indica actul ce face obiectul actiunii, pentru simplul motiv ca nu era cunoscut. Care este atunci momentul care marcheaza data nasterii dreptului la actiune si de la care incepe sa curga termenul de prescriptie ce argumente a retinut judecatorul - sindic pentru a combate si inlatura motivele de nulitate absoluta. Judecatorul - sindic nu a raspuns argumentelor sale, desi erau obligatorii fata de prevederile art. 261 Cod de procedura civila.
Intimata parata SC P. P. SRL a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata. Arata ca, cu privire la imprescriptibilitatea actiunii, pe de o parte, doar o mica parte din motivele invocate sunt de nulitate absoluta si sunt nefondate, iar pe de alta parte, reclamantul face o confuzie grava intre imprescriptibilitatea unei actiuni de drept comun in anularea unui act lovit de nulitate absoluta si imprescriptibilitatea acestei actiuni, intemeiata pe art. 79 din Legea nr. 85/2006, adica o lege speciala. Privitor la motivele depasirii termenului de prescriptie, arata ca in cuprinsul planului de reorganizare, administratorul judiciar a facut referire la asa-zisele transferuri frauduloase si la formularea unei actiuni in anularea lor. In plus, situatia putea fi cunoscuta printr-o simpla studiere a colilor de CF.
La termenul de judecata din data de 09.09.2014, noul administrator judiciar desemnat in cauza, P & L I. IPURL, a depus note de sedinta prin care a aratat ca isi insuseste actiunea si recursul formulate de fostul administrator judiciar, precum si motivele invocate prin aceste cereri.
 Totodata, s-a depus raspuns la intampinare, de catre debitoare, prin noul administrator judiciar, prin care s-a solicitat respingerea apararilor intimatei parate, avand in vedere motivele din recurs, completate cu argumentele expuse prin prezentul inscris.
Verificand hotararea atacata, prin prisma motivelor de recurs cat si din oficiu, conform art.304/1 Cod procedura civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Fostul administrator judiciar al debitoarei a inregistrat pe rolul Tribunalului B., in cadrul dosarului de insolventa al debitoarei SC C. T. H. R. P. SRL, la data de 15.04.2013, a cerere intitulata "cerere de repunere in termen si actiune in anulare a actelor frauduloase de transfer patrimonial, incheiate intre debitoare si parata", in contradictoriu cu SC P. P. SRL, prin care a solicitat "Anularea Contractului de Vanzare - Cumparare autentificat sub nr. 1221 din 11 iunie 2010 de catre Biroul Notarului Public M. A. si modificat prin Actul Aditional autentificat sub nr. 1238 din 15 iunie 201 de acelasi birou_", precum si "constatarea nulitatii absolute a eventualelor acte de instrainare subsecvente efectuate de catre parata conform art. 1254 Cod civil" si "repunerea partilor in situatia anterioara incheierii tranzactiilor, radierea paratei si inscrierea in CF a dreptului de proprietate in favoarea debitoarei pentru toate suprafetele de teren prevazute la capatul a)".
In motivarea cererii, fata de cererea de repunere in termen, reclamantul a aratat ca situatia de fapt prezentata nu a fost cunoscuta deoarece nu au fost predate evidentele contabile si o lista completa a bunurilor imobile ale debitoarei pentru perioada de trei ani anterioara deschiderii procedurii, iar, ulterior, verificarea efectiva nu s-a efectuat din lipsa actelor primare ridicate de catre inspectori ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, imprejurarea fata de care solicita instantei sa constate ca se afla in prezenta unei cauze obiective pentru care solicita repunerea in termen, daca nu se vor retine motive de nulitate absoluta fata de care actiunea este imprescriptibila.
Pe fondul cererii, invoca lipsa elementelor esentiale privind validitatea unei conventii, prevazute de art. 948 din Vechiul cod civil, respectiv, in speta, lipsa capacitatii de a contracta, lipsa consimtamantului valabil exprimat, ca efect al capacitatii de a contracta, lipsa unui obiect determinat decurgand din imprejurarea ca pretul nu s-a platit, inregistrandu-se doar o compensare pentru care nu erau indeplinite conditiile legale, lipsa unei cauze licite.
Actiunea este intemeiata in drept pe dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006, solicitandu-se instantei sa se constate indeplinirea tuturor conditiilor prevazute de aceste texte de lege.
Se constata astfel ca, atat prin actiunea formulata, cat si prin recurs, se sustine ca, dat fiind faptul ca unele din motivele invocate sunt motive de nulitate absoluta, actiunea ar fi imprescriptibila. In acelasi timp, se solicita "anularea" contractului, dar constatarea nulitatii absolute a actelor subsecvente, si se invoca ca temei al actiunii dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006.
Or, invocandu-se aceste din urma dispozitii legale, si nu dispozitiile de drept comun care reglementeaza nulitatea contractelor, iar actiunea fiind promovata in cadrul procedurii insolventei, si nu pe cale separata in fata instantei de drept comun, in cauza se aplica nu numai dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006, ci si cele ale textelor urmatoare de lege, in stransa legatura cu primele, respectiv cele ale art. 81 - 85 din Legea nr. 85/2006, dintre care textul art. 81 reglementeaza problema prescriptiei dreptului la actiunea pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera art. 79 si 80.
Recurentul sustine ca, in cazul in care se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune pentru actiunile prevazute de dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006 nu se prescrie, facand apel in acest sens la dispozitiile de drept comun in materie, conform carora astfel de actiuni sunt imprescriptibile. Un asemenea argument nu poate fi primit, intrucat dispozitiile art. 79 si 80 din Legea nr. 85/2006 nu pot fi aplicate separat de restul dispozitiilor din legea speciala cu care se afla in stransa legatura, iar pe de alta parte, in cazul acestor tipuri de actiuni, legea prevede in mod expres un termen de prescriptie diferit de termenul de prescriptie din dreptul comun, indiferent de motivele invocate.
Reclamantul avea posibilitatea de a introduce prezenta actiune sau de a formula o actiune in anulare sau constatarea nulitatii pe calea dreptului comun, si nu pe calea legii speciale a insolventei, caz in care distinctiile pe care le face cu privire la nulitatile relative si absolute se aplicau. Alegand sa formuleze actiunea pe calea prevazuta de legea speciala, trebuie sa se supuna conditiilor prevazute de legea speciala, inclusiv in ce priveste termenul de prescriptie.
De altfel, reclamantul a inteles acest aspect, si tocmai de aceea a solicitat repunerea in termenul de formulare a cererii, constient fiind de faptul ca actiunea sa este suspusa termenului de prescriptie prevazut de Legea nr. 85/2006.
In consecinta, in mod legal si temeinic a retinut judecatorul - sindic ca actiunea formulata de administratorul judiciar este suspusa termenului de prescriptie prevazut de art. 81 din Legea nr. 85/2006, indiferent de motivele invocate in cuprinsul cererii. Aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile de drept comun in materie de prescriptie extinctiva, dar nu pot fi eludate, prin inlaturarea lor. Astfel, asa cum corect a retinut judecatorul - sindic, aceste dispozitii se completeaza cu dispozitiile Decretului nr. 167/1958, cu privire la cererea de repunere in termen, cerere care poate fi facuta numai in termen de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.
Prin cererea formulata, reclamantul administrator judiciar arata ca nu a putut lua cunostinta despre incheierea contractului intrucat nu i s-au predat actele contabile, acte pe care nu le putuse studia nici la momentul formularii cererii, insa nu explica cum anume a reusit sa afle de existenta contractului si nici la ce data, nedepunand nici o dovada in acest sens.
Instanta a retinut, pe baza actelor dosarului, si in acord cu judecatorul - sindic, ca la dosar exista depusa de catre administratorul judiciar reclamant, inca de la data de 23.07.2012, adresa de inaintare a planului de reorganizare al debitoarei, in cuprinsul caruia se face referire la existenta transferurilor frauduloase cu privire la vanzarea unor imobile ( filele 8 - 10 volumul III ), astfel ca este cert ca administratorul judiciar avea cunostinta de existenta contractului cu mult anterior formularii prezentei cereri. Se mentioneaza in cuprinsul adresei de depunere a planului de reorganizare ca, fata de noile informatii obtinute cu privire la patrimoniul debitoarei, se intentioneaza promovarea unor actiuni in anularea unor tranzactii patrimoniale, precum si pentru atragerea raspunderii persoanelor vinovate de crearea acestei situatii si ca, in urma acestor demersuri, se preconizeaza fie readucerea la masa credala a unor bunuri imobile instrainate cu incalcarea prevederilor legale, fie recuperarea sumelor obtinute din instrainarea acestora, in cazul in care anularea actelor nu va mai fi posibila. De asemenea, se mai mentioneaza ca, pentru efectuarea acestor demersuri deja demarate, se asteapta eliberarea unor acte doveditoare de la autoritatile in drept (Camera Notarilor Publici, OCPI B., IPJ B.). Aceasta din urma mentiune confirma ceea ce a aratat intimata prin intampinare, respectiv ca, odata in plus, administratorul judiciar nu poate sa sustina ca nu a putut lua cunostinta despre existenta contractului din cauza nepredarii actelor contabile, acesta avand posibilitatea si obligatia de a afla de existenta lui printr-o simpla consultare a situatiei de Carte funciara.
De asemenea, contrar sustinerilor administratorului judiciar, si in cuprinsul planului de reorganizare, la pagina 13 (fila 23 volumul III), se face vorbire despre contractul ce face obiectul prezentei cereri, despre Hotararea AGA din 05.06.2010 si depasirea mandatului, precum si despre intentia de a readuce la masa credala imobilele ce fac obiectul contractului, printr-o actiune in anularea transferurilor patrimoniale.
In plus, posibilitatea formularii actiunilor in anulare transferuri frauduloase a fost suspusa discutiei creditorilor inca din data de 19.10.2012, astfel cum rezulta din procesul - verbal al adunarii creditorilor de la acea data, depus la fila 173 din volumul III.
Cu toate acestea, actiunea a fost promovata doar la data de 15.04.2013.
In consecinta, judecatorul - sindic a facut o corecta aplicare si interpretare a legii, respingand cererea de repunere in termen formulata de reclamant, iar actiunea acestuia ca prescrisa.
Sentinta atacata cu recurs este legala si temeinica si a fost mentinuta, respingandu-se ca nefondat recursul formulat.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.; Restructurare, Reorganizare

124 - Decizie nr. 124 din data de 23.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, in cadrul procedurii de insolventa, impotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute in spatiile creditoarei. Compet - Decizie nr. 123 din data de 23.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Apel. Actiune in anularea certificatului de inmatriculare al societatii parate, intemeiata pe schimbarea destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea, fara acordul vecinilor, deranjul fonic produs de activitate si pe - Decizie nr. 116 din data de 21.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar. Obligatia judecatorului-sindic de a determina cuantumul creantei contestate, neputand lasa in sarcina administratorului judiciar determinarea cuantumului, cata vreme acesta si-a spus parerea - Decizie nr. 112 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Inscriere provizorie a creantei. Necesitatea administrarii de probe. Momentul in care trebuie incuviintata administrarea de probe, de catre judecatorul sindic. - Decizie nr. 111 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Cerere de sesizare din oficiu a judecatorului sindic privind inlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea creditorilor de a obtine schimbarea administratorului judiciar doar in conditiile prevazu - Decizie nr. 108 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie la tabel preliminar. Necercetarea fondului cauzei. Obligatia judecatorului sindic de a analiza fondul pretentiilor in cazul in care intre debitoare si creditoare a existat un litigiu, suspendat in baza art. 36 di - Decizie nr. 83 din data de 30.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Recurs. Dizolvare societate comerciala. Cerere de repunere in termenul de declarare a recursului, intemeiata pe necomunicarea legala a sentintei atacate cu recurenta parata. Momentul inceperii termenului de recurs. Recurs tardiv - Decizie nr. 77 din data de 24.04.2015
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor in sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii in insolventa (necuprinse in graficul de rambursare) - Decizie nr. 152 din data de 21.05.2015
Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis - Decizie nr. 150 din data de 20.05.2015
Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit - Decizie nr. 146 din data de 14.05.2015
Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n - Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015
Recurs. Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunului garantat, formulata de creditori salariati. Distribuirea sumelor obtinute in functie de categoria din care fac parte creditorii contestatori, si - Decizie nr. 94/C din data de 12.05.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de protectie a creantei formulata de creditorul garantat, intemeiata pe prevederile art. 39 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/ 2006. Inadmisibilitatea cererii. Posibilitatea formularii doar a unei cereri de ridicare a sus - Decizie nr. 91/C din data de 25.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica. - Decizie nr. 83/C din data de 24.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar de creante formulata impotriva creantei organului fiscal, constatata prin decizie de impunere, contestata pe calea contestatiei administrative, care a fost suspendata pana la solutionarea plan - Decizie nr. 79/C din data de 12.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor impotriva unei societati dintr-un grup. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 183 si urmatoarele din Legea nr. 85/ 2014 - Decizie nr. 67/C din data de 10.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor si de conexare la cererea similara formulata anterior de debitor, in temeiul Legii nr. 85/ 2014. Judecarea cererii debitorului, la care s-a conexat cererea creditorulu - Decizie nr. 65/C din data de 04.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor. Calculul cvorumului si al majoritatii creantelor facut de administratorul judiciar, raportat la un tabel definitiv rectificat, intocmit si neafisat la usa instantei. Con - Decizie nr. 59/C din data de 31.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Cerere de inscriere creanta nascuta in cursul procedurii in tabelul suplimentar de creante, respinsa de administratorul judiciar. Contestatie la raportul de activitate al administratorului judiciar, admisa de judecatorul sin - Decizie nr. 57/C din data de 24.03.2015