Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admisibilitate.

- art. 71 si art. 75 din Legea nr. 31/1990.

Decizia nr. 150/C/2015 - A din 20.05.2015
Dosar nr. 6165/111/C/2013 - A

Prin Sentinta nr. 2544/COM/13.03.2014, Tribunalul B. a respins exceptiile autoritatii de lucru judecat si lipsei de interes invocate de catre paratii S.C. I. S.R.L. si R. A.-F. si de intervenientul accesoriu M. V. A admis cererea comerciala formulata de reclamantul M. I. in contradictoriu cu paratii R. A.-F. si S.C. I. S.R.L. si intervenientul accesoriu M. V., si, in consecinta, a constatat inexistenta dreptului paratului R. A.-F. de a reprezenta legal societatea S.C. I. S.R.L. in raporturile juridice ale acesteia. A respins cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul accesoriu M. V.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in fapt ca, potrivit Actului constitutiv al societatii comerciale S.C. I. S.R.L., autentificat sub nr. xxxx/a din 20 decembrie 1999 de catre Biroul Notarului Public D. I., depus la dosarul cauzei, reclamantul M. I. are calitatea de asociat fondator al societatii I. S.R.L. si detine un procent de 50% din capitalul social total varsat integral in numerar al acestei societati (20.000 U.S.D. echivalent in lei a 360.000.000 lei, reprezentand 3.600 parti sociale, in valoare nominala de 100.000 lei fiecare, capitalul social varsat fiind in valoare de 20.000 U.S.D.), reclamantul detinand echivalentul in lei al sumei de 10.000 U.S.D. la cursul de referinta la care s-a calculat valoarea aportului la capitalul social, in suma de 180.000.000 lei, restul de 50% din capitalul social al societatii parate fiind detinut de intervenientul accesoriu M. V.
Paratul R. A.-F. detine Contractul individual de munca inregistrat sub nr. x din 08.11.2012 in registrul general de evidenta a salariatilor, depus in copie simpla necontestata (fila 16), prin care a fost incadrat cu ocupatia "Director general societate comerciala", potrivit sustinerilor partilor, in urma demisiei administratorului unic al societatii, R. A.-C., initial inregistrata in aceasta calitate in Registrul Comertului al Judetului B. prin Rezolutia nr. xxxx/2000 din 19 oct. 2000 a Directorului O.R.C. B.
Examinand cu prioritate exceptiile autoritatii de lucru judecat si lipsei de interes invocate de catre paratii S.C. I. S.R.L. si de intervenientul accesoriu M. V., prin cererea de interventie accesorie, in conformitate cu prevederile art. 390 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, instanta a considerat ca sunt nefondate, pentru urmatoarele considerente:
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat, potrivit Noului Cod civil, autoritatea de lucru judecat nu mai este tratata ca institutie juridica de drept material, respectiv de prezumtie legala irefragabila (1200 pct. 4, 1201 Cod Civil), ea regasindu-se doar in dreptul procesual, ca exceptie procesuala de fond. Astfel, art. 431 alin. (1) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA arata ca "nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori, in aceeasi calitate, in temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect." Din perspectiva noilor coduri, atat a Codului Civil, cat si a Codului de procedura civila, autoritatea de lucru judecat nu se mai fundamenteaza pe adagiul "res iudicata pro veritate habetur", indepartandu-se de natura sa probatorie, de prezumtie absoluta de adevar, cum era cunoscuta in vechiul Cod Civil, apropiindu-se tot mai mult de principiul "non bis in idem", ce consacra interdictia reluarii aceluiasi litigiu intre aceleasi parti.
In Noul Cod de Procedura Civila, autoritatea de lucru judecat este tratata in sectiunea dedicata efectelor hotararii judecatoresti, constituind unul dintre aceste efecte, alaturi de dezinvestirea instantei, puterea executorie, forta probanta, obligativitatea si opozabilitatea hotararii.
Efectele autoritatii de lucru judecat se valorifica insa pe calea exceptiei procesuale, care poate fi invocata ca orice exceptie absoluta, de partea interesata sau de instanta, din oficiu. Exceptia autoritatii de lucru judecat este o exceptie procesuala de fond, de ordine publica, fiind reglementata de norme imperative. Caracterul absolut al exceptiei face ca aceasta sa poata fi invocata in orice stare a procesului, chiar in fata instantei de recurs.
Desi Noul Cod de Procedura Civila nu mai delimiteaza din punct de vedere semantic notiunile de "autoritate de lucrul judecat" si "putere de lucru judecat", in art. 430 si art. 432 din Noul Cod de Procedura Civila legiuitorul folosind doar notiunea de "autoritate de lucru judecat", spre deosebire de art. 166 din vechiul Cod de procedura civila, totusi, ca element de noutate, noul cod face distinctia intre "autoritate de lucru judecat provizorie" - ce caracterizeaza hotararile judecatoresti de la pronuntare si pana la judecarea cailor de atac - si "autoritate de lucru judecat", ce caracterizeaza doar hotararile judecatoresti definitive.
Asadar, art. 431 alin. (1) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA da expresie functiei negative a lucrului judecat, ca exceptie procesuala de fond, absoluta, potrivit careia o actiune nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, fiind interzisa reluarea aceleiasi judecati, in conditiile identitatii de parti, obiect si cauza.
In Noul Cod de Procedura Civila este prevazuta si componenta lucrului judecat ca prezumtie, aratandu-se in art. 431 alin. (2) ca "oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma." Astfel, in invocarea lucrului judecat ca prezumtie, intr-un alt litigiu, fara a avea tripla identitate de parti, obiect si cauza, legiuitorul foloseste doar, simplu, expresia "lucrul judecat" anterior, insa atunci cand se invoca autoritatea de lucru judecat ca exceptie procesuala este recomandabila notiunea de "autoritate de lucru judecat".
Art. 431 alin. (2) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA se refera la efectul pozitiv al lucrului judecat sau natura lui probatorie si reglementeaza prezumtia legala de lucru judecat, care reprezinta manifestarea pozitiva a autoritatii de lucru judecat; ea este la indemana oricareia dintre partile unui litigiu, in sensul ca fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.
In cauza, pretinsa exceptie a autoritatii de lucru judecat, invocata in raport cu Sentinta nr. 460/COM/04.11.2013, pronuntata in Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B., prin care s-a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii de reprezentant legal a numitului R. A.-F., invocata de parata S.C. I. S.R.L. si de intervenientul principal M. I. - intrucat, a retinut instanta, calitatea de director general a numitului R. A.-F. a fost atribuita persoanei mentionate anterior conform contractului individual de munca nr. x/07.11.2012, fiind semnat atat acest inscris cat si fisa postului aferenta, de catre angajat, functia pe care susnumitul a fost angajat fiind cea de director general, cod COR 112011 (director general societate comerciala), conform pct. E din contractul individual de munca mentionat (filele 183 - 187 dosar), iar conform fisei postului de director general, semnata pe fiecare pagina de catre numitul R. A.-F., acesta are printre atributii, conform art. 4, reprezentarea societatii in relatiile cu tertii, institutiile si autoritatile publice, inclusiv in relatiile cu asociatii societatii - constituie de fapt "lucrul judecat" ca prezumtie legala, reglementata de art. 431 alin. (2) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, conform caruia, "oricare dintre parti poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma", si este expresia pozitiva a autoritatii de lucru judecat sau natura lui probatorie, fara a fi incidenta tripla identitate de parti, obiect si cauza, deoarece obiectul prezentei cauze il constituie actiune in constatare, a inexistentei unui drept de reprezentare in cadrul dreptului societar, pe cand obiectul cauzei Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. il constituie anulare hotarari A.G.A., mai precis a A.G.A. nr. x/17.10.2012 si nr. x/17.10.2012 ale S.C. I. S.R.L., adunare care avea ca obiect demisia administratorului, respectiv alegerea unui nou administrator si a unui director general, si mai avand ca ordine de zi aprobarea incheierii de catre S.C. I. S.R.L. a contractelor de licenta/actelor aditionale pentru toate marcile/desenele/modelele industriale proprietatea societatii, imputernicirea d-nei R. C.-A., in calitate de administrator al S.C. I. S.R.L., pentru semnarea, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, a contractelor de licenta/actelor aditionale asupra marcilor/desenelor/modelele industriale proprietatea S.C. I. S.R.L., respectiv Diverse; cauza juridica, respectiv obiectul pretentiilor reclamantului, o constituie in prezenta cauza, constatarea inexistentei dreptului paratului R. A.-F. de a reprezenta legal parata S.C. I. S.R.L., drept invocat de catre acesta in baza unui contract individual de munca, si nu in baza unor raporturi juridice de drept societar, pe care se fundamenteaza cererea reclamantului din prezenta cauza, cu referire la Actul constitutiv si la dispozitiile speciale ale Legii nr. 31/1990, aspect pe care prima instanta in cadrul dosarului nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. nu l-a analizat, pe cand in dosarul anterior mentionat cauza juridica o reprezinta efectele juridice ale hotararilor A.G.A. a caror anulare se solicita, iar in ceea ce priveste identitatea de parti, instanta a retinut ca paratul R. A.-F. nu a avut calitatea de parte in Dosarul nr. 3557/111/2013 al Tribunalul B. si in consecinta hotararea pronuntata in acel dosar, respectiv Sentinta nr. 460/COM/04.11.2013, nu-i este opozabila.
Referitor la exceptia lipsei de interes, instanta a retinut ca atat reclamantul M. I., cat si intervenientul accesoriu M. V. au calitatea de asociati ai S.C. I. S.R.L., conform Actului constitutiv al societatii, depus la dosar, detinand fiecare cate un procent de 50% din capitalul social al societatii parate, aportul celor doi asociati la capitalul social fiind de cate 50%, conform art. 7 din Actul Constitutiv, iar in calitatea sa de asociat, reclamantul M. I. are in mod incontestabil un interes legitim in promovarea prezentei actiuni, adoptarea unor masuri legale de catre persoana desemnata sa reprezinte societatea avand consecinte directe asupra bunei functionari a societatii in care si acesta detine calitatea de asociat.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a retinut ca dreptul de reprezentare a unei societati comerciale, fie ea societate cu raspundere limitata, nu poate fi conferit printr-un contract de munca, ale carui efecte sa vizeze drepturi si obligatii de dreptul muncii, dreptul de reprezentare fiind o institutie speciala reglementata de dreptul societar.
Societatea comerciala, in calitate de persoana juridica, isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile prin "organele" sale, adica prin administratori (art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, aflat in vigoare la momentul incheierii Actului Constitutiv in cauza, din 20 decembrie 1999). Vointa sociala a oricarei societati comerciale, exprimata in actul constitutiv si apoi, dupa constituirea societatii, in adunarea generala a asociatilor, este adusa la indeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite, care realizeaza administrarea societatii. A administra societatea inseamna a indeplini toate operatiunile de gestiune necesare atingerii scopului social. (I.L. Georgescu, Drept comercial roman, p. 503).
Prin operatiuni de gestiune se inteleg actele juridice pe care le reclama desfasurarea activitatii si, implicit, realizarea obiectului de activitate al societatii. Aceste acte juridice sunt acte de conservare, acte de administrare si acte de dispozitie.
Administratorul are putere de decizie deplina pentru toate operatiunile de gestiune, cu exceptia actelor care sunt atribuite sau rezervate de lege altor organe ale societatii, precum si a celor interzise prin actul constitutiv (Y: Guyon, Droit des affaires, p. 248 - 251; Gh. Piperea, Obligatiile si raspunderea, p. 83). Anumite acte juridice de dispozitie, de deosebita importanta pentru patrimoniul societatii, pot fi incheiate numai cu aprobarea adunarii generale a asociatilor (art. 44 ind. 1 si art. 150 din Legea societatilor).
Aceste puteri ale administratorului privesc administrarea interna a societatii, adica raporturile administratorului cu societatea si asociatii. Asemenea puteri apartin oricarui administrator desemnat in conditiile legii.
Administrarea societatii impune si incheierea de catre societate a unor acte juridice cu tertii, iar asemenea acte juridice pot fi incheiate numai de administratorul investit cu puterea de a reprezenta societatea. In acest sens s-a pronuntat instanta suprema (C.S.J., s. com., dec. nr. 264/1997, in Dreptul nr. 10/1997, p.120.
Puterea de a reprezenta societatea in raporturile cu tertii este distincta de puterea de a indeplini operatiuni de gestiune interna. O atare putere de reprezentare apartine numai administratorului caruia i s-a conferit aceasta prerogativa.
Deci, prin vointa asociatilor, puterile administratorilor pot fi limitate la gestiunea interna sau pot sa cuprinda si puterea de reprezentare, caz in care administratorul este imputernicit sa angajeze societatea in raporturile cu tertii. Se intelege ca, in cazul administratorului unic, acesta va beneficia de plenitudinea puterilor de administrare a societatii; in cazul pluralitatii de administratori, administratorii au numai acele puteri care le-au fost atribuite.
Conferirea puterilor administratorului este o prerogativa a asociatilor, care se realizeaza prin intermediul actului constitutiv sau hotararii adunarii asociatilor, in conditiile legii. Actul de investire in functie a administratorului trebuie sa cuprinda o mentiune expresa privind administratorul care are semnatura sociala, adica putere de a reprezenta societatea.
Prin derogare de la regulile enuntate, in cazul societatilor in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv (art. 75 - "Dreptul de a reprezenta societatea apartine fiecarui administrator, afara de stipulatie contrara in actul constitutiv." - si art. 197 alin. 3 din Legea societatilor - "Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata."). Deci, in cazul acestor societati, daca prin actul constitutiv nu s-a conferit puterea de reprezentare unuia dintre administratori, toti administratorii sunt prezumati a beneficia de puterea de reprezentare.
Potrivit legii, pentru a asigura cunoasterea de catre terti a persoanei care angajeaza societatea se cere indeplinirea formalitatilor de publicitate prin registrul comertului. Aceasta inseamna ca prezumtia privind existenta puterii de reprezentare prevazuta de lege isi produce efectele fata de terti numai daca au fost indeplinite formalitatile de publicitate.
Adunarea generala a asociatilor este organul de deliberare si decizie al societatii cu raspundere limitata. Ea exprima vointa sociala si decide in toate problemele esentiale ale activitatii societatii. Adunarea asociatilor hotaraste in conditii de cvorum si majoritate diferite, asupra problemelor obisnuite pentru viata societatii, precum si cu privire la unele probleme deosebite, cum ar fi modificarea actului constitutiv. In privinta societatii comerciale cu raspundere limitata, legea nu face distinctie intre adunarea generala ordinara si extraordinara, ca in cazul societatilor pe actiuni (St. D. Carpenaru, 1998, p. 330). Totodata, legea consacra exclusivitatea competentei numirii si revocarii administratorilor.
Intr-o societate cu raspundere limitata, numirea si demiterea administratorilor constituie o prerogativa exclusiva a adunarii generale a asociatilor. Drept urmare, hotararea judecatoreasca data cu depasirea competentei instantei in aceasta materie, prin substituirea sa vointei adunarii generale a asociatilor, este nula de drept si, ca atare, nu poate produce efecte juridice. Administratorii mentinuti in aceasta functie prin hotararea judecatoreasca nu vor putea invoca aceasta hotarare pentru a paraliza o decizie ulterioara a adunarii generale a asociatilor, de demitere a lor din functia de administratori (D. Ciobanu, Competenta in legatura cu numirea si demiterea administratorilor intr-o societate cu raspundere limitata, in Dreptul nr. 3/1994, p. 105.
Ca si contractul de mandat, functia de administrator/manager are un caracter intuitu personae. Aceasta caracteristica explica revocabilitatea ad nutum a contractului de mandat si implicit a functiei de administrator/manager, chiar daca aceasta functie ar fi exercitata in baza unui contract de administrare (management).
Incetarea functiei de administrator sau revocarea din functie nu inseamna si descarcarea automata de gestiune, administratorul ramanand responsabil fata de societate pentru modul in care si-a indeplinit mandatul, in virtutea obligatiei sale de a da socoteala societatii.
Revocarea administratorului este de competenta exclusiva a adunarii generale a asociatilor. Numirea unui alt administrator sau manager pe aceeasi functie valoreaza revocare implicita a celui anterior. Astfel, in conformitate cu prevederile art. 197 din Legea societatilor nr. 31/1990, "(1) Societatea este administrata de unul sau mai multi administratori, asociati sau neasociati, numiti prin actul constitutiv sau de adunarea generala. (_) (2) Administratorii nu pot primi, fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi fel de comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune. (_) (3) Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata."
Aceste prerogative exclusive sunt reglementate si in art. 8 si 9 Actul constitutiv: “Organul suprem de conducere al societatii este Adunarea Generala a Asociatilor, care hotaraste asupra celor mai importante probleme din activitatea Societatii, in conformitate cu prevederile Actului Constitutiv. (_9 Adunarea Generala Ordinara (_) este obligata: (_) sa aleaga administratori (_)."
Potrivit art. 9 alin. 2 din Actul constitutiv, “Numirea si inlocuirea si inlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala. (_)."
In raport cu considerentele anterior mentionate, in temeiul art. 35 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, instanta a admis ca fondata cererea introductiva, avand ca obiect litigii cu profesionistii - actiune in constatare. Referitor la cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul accesoriu M. V., instanta a respins-o ca fiind neintemeiata, pentru aceleasi considerente pe care se fundamenteaza cererea principala.
Impotriva acestei Sentinte, precum si a Incheierilor de sedinta din data de 06.02.2014, 19.02.2014 si 20.02.2012, au formulat apel paratii SC I. SRL si R. A.-F., impreuna cu intervenientul M. V., iar printr-un inscris separat, paratii SC I. SRL si R. A.-F. au formulat apel impotriva Sentintei si a Incheierilor premergatoare, cu referire in mod special la Incheierea din 06.02.2012, solicitandu-se prin ambele inscrisuri, in principal, anularea hotararilor apelate pentru incalcarea dispozitiilor referitoare la competenta functionala a Sectiei a II-a Civila, de Contencios administrativ si Fiscal, si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Tribunalului B., Sectia I Civila, la un complet specializat in litigii de munca, iar in subsidiar, in primul rand, anularea hotararilor, in totalitate, rejudecarea cauzei, admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat, cu consecinta respingerii cererii pentru existenta puterii de lucru judecat in raport de prevederile art. 431 Cod de procedura civila, admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, cu consecinta respingerii cererii ca inadmisibila in raport de prevederile art. 35 Cod de procedura civila si admiterea exceptiei lipsei de interes, cu consecinta respingerii cererii ca fiind formulata de o persoana care nu justifica un interes in raport de prevederile art. 33 Cod de procedura civila, iar in al doilea rand, schimbarea in tot a Sentintei apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata si al admiterii cererii de interventie.
In motivare apelantii arata ca Sentinta atacata este lovita de nulitate, fiind pronuntata cu incalcarea normelor de competenta functionala a sectiilor tribunalului, nelegala fiind si Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 prin care s-a respins exceptia necompetentei functionale a Sectiei a II-a Civila, de Contencios administrativ si Fiscal, in solutionarea litigiului. Astfel, contrar rationamentului primei instante, dreptul de reprezentare al paratului izvoraste dintr-un contract individual de munca, fiind o parte componenta a atributiilor conferite de Fisa postului. Nici una dintre parti nu a aratat vreodata ca dl. R. A. ar detine un drept de reprezentare izvorat dintr-un act constitutiv sau o hotarare AGA, fiind evident astfel ca problema de drept dedusa judecatii este aceea a efectelor pe care le produce Contractul individual de munca nr. x/08.11.2012. In consecinta, solicitarea de constatare a inexistentei dreptului sau de reprezentare reprezinta in realitate un conflict de dreptul muncii, cu atat mai mult cu cat Codul muncii se aplica si acelor raporturi de munca neintemeiate pe un contract de munca, daca prin lege nu se prevede altfel. Paratul nu poate fi, in acelasi timp, subordonat societatii, in exercitarea functiei de director general, conform contractului de munca, si independent fata de societate, in exercitarea unor atributii de reprezentare, fara a avea un raport cu aceasta. Este gresit si rationamentul instantei referitor la calitatea de profesionisti a partilor din litigiu, in conditiile in care paratul R. A. si reclamantul sunt persoane fizice cu privire la care nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 3 alineatul 2 Cod Civil.
Sentinta apelata este lovita de nulitate, fiind pronuntata cu incalcarea dreptului de aparare al paratilor si cu incalcarea principiului contradictorialitatii, prin inlaturarea aparatorului conventional al paratilor, avocat S. G., din sala de judecata, atunci cand acesta isi manifestase intentia de a invoca o serie de exceptii de ordine publica. Incalcarea este cu atat mai flagranta cu cat conform prevederilor art. 82 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant inaintea primei instante nu poate fi invocata pentru prima oara in calea de atac, iar daca nu se face dovada calitatii de reprezentant cererea se anuleaza. Avocatul S. G. a luat cunostinta despre continutul Incheierii de sedinta din data de 06.02.2014 doar la termenul de judecata din data de 20.02.2014 iar avocatii reclamantului nu au facut dovada calitatii de reprezentanti conventionali. Avocatul S. G. a fost rechemat in sala de judecata doar dupa ce instanta a acordat cuvantul asupra fondului cauzei, fapt de rezulta din inregistrarea sedintei de judecata din data de 20.02.2014, nefiind consemnat cu rea - credinta de catre prima instanta in cuprinsul Incheierii de sedinta. De asemenea, prima instanta a refuzat in mod nejustificat si contrar dispozitiilor Codului de procedura civila, comunicarea transcrierii sedintei de judecata din data de 20.02.2014. S-a incalcat astfel, dreptul la un proces echitabil al paratilor, iar imprejurarea ca la sedinta de judecata din aceeasi data parata SC I. SRL a fost reprezentata si de catre un alt avocat nu este de natura sa satisfaca cerinta asigurarii dreptului la aparare exercitat prin avocatul S. G., in virtutea istoricului litigiilor si a relatiei de colaborare dintre parti, acestuia fiindu-i acordat un mandat de reprezentare intuitu personae. Nici macar nu s-a permis prezenta avocatului pe parcursul pledoariei reclamantului, astfel incat apararile avocatului sa fie formulate si in raport de sustinerile reclamantului.
Instanta de fond a respins in mod gresit si exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, hotararile apelate fiind astfel lovite de nulitate, retinand in mod gresit ca nu este necesara existenta la dosarul cauzei a procesului verbal de repartizare aleatorie, contrar dispozitiilor art. 95 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti si dispozitiilor art. 199 alin. 2 Cod de procedura civila. Lipsa procesului verbal naste astfel serioase dubii privind constituirea legala a completului sub aspectul respectarii principiului repartizarii aleatorii a cauzei.
Prima instanta a respins in mod gresit si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata in raport de dispozitiile art. 35 Cod de procedura civila, Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind astfel netemeinica. Contrar rationamentului primei instante, dreptul de reprezentare al paratului este conferit in temeiul unui contract individual de munca, astfel ca dreptul de reprezentare nu poate fi disociat de existenta contractului individual de munca. Intrucat scopul final urmarit de reclamant este acela de a invalida dreptul de reprezentare acordat in temeiul contractului de munca, cererea de chemare in judecata este inadmisibila in raport de dispozitiile art. 35 Cod de procedura civila. Si in situatia in care s-ar fi apreciat ca s-au delegat prin contractul individual de munca puteri ce nu puteau fi delegate in materia dreptului societar, solutia fireasca era tot formularea unei actiuni in realizare avand ca obiect contestarea contractului individual de munca. De altfel, chiar prima instanta identifica un act concret din care izvoraste dreptul de reprezentare, respectiv contractul individual de munca, astfel ca este incontestabil ca reclamantul avea la dispozitie o actiune in constatarea nulitatii actului, iar actiunea in constatare trebuia respinsa ca inadmisibila. Reclamantul a si inteles sa uzeze de actiunea in realizare in cadrul dosarului nr. 3557/111/2013, solicitand constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca, insa cererea i-a fost respinsa ca neintemeiata, si nu ca inadmisibila. De asemenea, in doctrina de specialitate s-a statuat ca obiectul actiunii in constatare trebuie sa vizeze existenta sau inexistenta unui drept determinat, iar nu a unuia generic, cum este dreptul general de reprezentare, intrucat procedura contencioasa impune analiza unui raport juridic concret.
In mod nelegal a respins prima instanta si cererea de suspendare formulata de parati, Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind astfel netemeinica. Simpla referire la caracterul facultativ al suspendarii reglementata de art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod de procedura civila nu constituie o motivare pertinenta a unei solutii adoptate de catre o instanta de judecata. Motivul pentru care s-a solicitat suspendarea cauzei a fost evitarea pronuntarii unor hotarari contradictorii, insa prima instanta nu analizat acest aspect.
Cu privire la nelegalitatea Incheierii din data de 19.02.2014, prin aceasta hotarare s-a respins cererea de recuzare formulata, cu motivarea ca modul de solutionare a unor exceptii nu se incadreaza in motivele de recuzare mentionate in art. 42 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Or, aceasta motivare nu poate fi primita, in conditiile in care motivele recuzarii au constat in conduita magistratului pe parcursul procesului, iar nu in modul in care a inteles sa se pronunte asupra cererilor partilor. Avand in vedere ca au invederat ca in Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 nu sunt mentionate aspectele care au determinat formularea cererii de recuzare, fiind necesar transcriptul sedintei, apelantii considera ca o analiza legala si temeinica a cererii de recuzare presupunea verificarea transcriptului sedintei, iar nu doar pozitia exprimata de magistrat, in mod total subiectiv, in incheierea de sedinta. In concluzie, solutionarea cererii de recuzare s-a facut exclusiv pe considerente de colegialitate cu magistratul vizat, impunandu-se anularea incheierii, admiterea cererii de recuzare si anularea tuturor actelor ulterioare intocmite de magistratul recuzat. Dovada existentei interesului sau vrajmasiei cu partile sau reprezentantii acestora o constituie conduita magistratului de la termenul de judecata urmator, din data de 20.02.2014, cand a dispus evacuarea din sala a aparatorului apelantilor cu scopul de a nu mai pune in discutie exceptia lipsei calitatii de reprezentant si a litispendentei.
In mod gresit a fost respinsa si exceptia autoritatii de lucru judecat, in raport de dispozitiile art. 431 Cod de procedura civila. Desi prima instanta a retinut ca, in speta, s-a invocat si efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, care nu presupune tripla identitate de parti, obiect si cauza, a ignorat cu desavarsire efectele Sentintei civile nr. 460/COM/2013, pronuntata in Dosarul nr. 3557/111/2013, pe considerentul ca intre cele doua dosare nu exista tripla identitate de parti, obiect si cauza, desi prin aceasta Sentinta a fost transata in mod definitiv problema calitatii de reprezentant legal al S.C. I. S.R.L. Instanta de fond a retinut in mod gresit si ca efectele autoritatii de lucru judecat s-ar produce doar in cazul hotararilor judecatoresti definitive, intelegand gresit notiunile de autoritate de lucru judecat provizorie si definitiva.
De asemenea, in mod gresit a fost respinsa si exceptia lipsei de interes, in raport de dispozitiile art. 33 Cod de procedura civila. Contrar rationamentului primei instante, calitatea de asociat a reclamantului nu justifica indeplinirea conditiilor existentei unui interes. Din interpretarea dispozitiilor art. 33 Cod de procedura civila rezulta ca interesul reprezinta folosul practic si imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare. Asadar, interesul trebuie sa fie determinat si personal, or prin prezenta cerere de chemare in judecata reclamantul nu a invocat decat eventuale prejudicii pe care le-ar suferi, fara a indica in concret care ar fi acestea si fara sa dovedeasca aceste prejudicii. Interesul reclamantului nu este nici direct si personal, din moment ce sustine ca functia de director general creeaza tertilor incertitudine cu privire la conducerea societatii. Iar ca urmare a pronuntarii Sentintei civile nr. 460/COM/2013 a Tribunalului B. prin care s-au anulat Hotararile AGA nr. x si nr. x din 17.10.2012 prin care M. I. s-a numit administrator unic si director general al societatii, acesta, in calitate de reclamant in prezenta cauza, nu mai are nici un interes actual si legitim in promovarea actiunii. Lipsa unui interes legitim este vadita, reclamantul neputand sustine ca actioneaza in protejarea interesului societar si, in acelasi timp, sa provoace lasarea societatii fara organe de conducere, provocand o situatie de ar putea conduce la lichidarea societatii.
Pe fondul cauzei, solutia primei instante cu privire la temeinicia actiunii este nemotivata, raportat la apararile de substanta formulate de apelanti la fond, si este rezultatul interpretarii eronate a distinctiei dintre dreptul de reprezentare conferit administratorilor si dreptul de reprezentare conferit altor persoane prin contracte incheiate de administrator. Contrar rationamentului primei instante, puterea de administrare a societatii conferita administratorilor acesteia, este distincta de puterea de reprezentare, care are un caracter accesoriu. Puterea de reprezentare este caracteristica unui contract de munca sau de management incheiat de administrator cu un tert. Imprejurarea ca dreptul de reprezentare nu se confunda in mod necesar cu dreptul de administrare rezulta, fara putinta de tagada, din interpretarea dispozitiilor art. 75 din Legea nr. 31/1990. Faptul ca dispozitiile legale nu interzic ca un administrator sa isi delege puterile de reprezentare rezulta si din interpretarea prevederilor art. 71 alin. 1 din acelasi act normativ, fara ca aceasta sa echivaleze, cum in mod gresit a retinut prima instanta, cu revocarea administratorului existent sau desemnarea unui alt administrator, atributii care sunt in competenta exclusiva a Adunarii Generale a Asociatilor. Organul competent sa incheie contracte de munca poate fi, in functie de structura societatii presedintele consiliului de administratie unul din administratori directorul executiv etc. In speta contractul individual de munca a fost incheiat prin reprezentantul sau legal, respectiv prin administrator care, in temeiul atributiilor conferite de lege poate incheia asemenea contracte. Fiind in prezenta unui contract de munca valabil incheiat reclamantul nu poate pretinde paratului sa nu isi exercite calitatea de director general, cu toate atributiile. Or, la art. 4 pct. 3 din fisa postului, s-a prevazut prerogativa de a reprezenta societatea in relatiile cu tertii. Admiterea tezei reclamantului inseamna invalidarea efectelor unui contract valabil incheiat, altfel decat prin contestarea acestuia si cu incalcarea dispozitiilor art. 1270 Cod civil. Mai mult, din lecturarea art. 9 din Actul constitutiv al societatii rezulta ca asociatii au prevazut in mod neindoielnic posibilitatea ca societatea sa fie administrata de catre o persoana, in timp ce drepturile de reprezentare sa fi conferite unei alte persoane care va indeplini functia de director general,fara ca pentru aceasta sa fie nevoie de existenta unei hotarari a Adunarii Generale a Asociatilor. Singura interdictie prevazuta de acest text de lege se refera la faptul ca administratorul sau directorul general nu poate sa vanda, sa instraineze, sa inchirieze, sa cesioneze nici o marca, drept de autor, brevet, licente etc., fara hotararea Adunarii Generale a Asociatilor. Nu in ultimul rand, faptul ca in Actul constitutiv s-a prevazut posibilitatea ca administratorul unic sa indeplineasca si functia de director general nu trebuie sa conduca la concluzia ca aceasta functie este apanajul exclusiv al administratorului, ci doar posibilitatea acestuia de a cumula cele doua functii, aspect care rezulta cu claritate din caracterul supletiv al prevederii din actul constitutiv - art. 9 alin. 5.
In drept, apelantii invoca prevederile art. 466 si urm. Cod de procedura civila, precum si celelalte dispozitii legale la care au facut referire prin cererea de apel.
In probatiune, apelantii solicita proba cu inscrisuri, transcrierea sedintei de judecata din data de 20.02.2014 si proba cu martori.
Intimatul reclamant a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea motivelor de apel formulate de apelanti, ca neintemeiate, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a hotararii atacate.
In esenta, intimatul arata ca litigiul este unul de drept societar, astfel cum l-a formulat si il sustine, si nu unul de dreptul muncii, intrucat nu contesta in cadrul prezentei cauze legalitatea si valabilitatea contractului de munca al paratului. Principiul disponibilitatii se opune recalificarii actiunii intr-un litigiu de dreptul muncii. Fiind vorba de un litigiu de drept societar, in mod corect au fost solutionate de catre instanta de fond exceptiile de necompetenta functionala si exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare, actiunea in realizare putand fi eventual doar una de anulare a unei hotarari AGA de numire a administratorului, ceea ce nu este cazul in speta. Arogarea unor drepturi de reprezentare de catre parat ii provoaca grave prejudicii din cauza ca aceasta persoana incheie acte, in falsa reprezentare a societatii, care vatama interesele sociale. In privinta motivului de apel ce vizeaza exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, arata ca in data de 06.02.2014 instanta de fond a inchis cercetarea judecatoreasca si a acordat termen in data de 20.02.2014, in vederea dezbaterii fondului. Ulterior acestui moment, partile nu mai au dreptul sa invoce alte incidente procedurale sau exceptii. Se impunea astfel respingerea ca inadmisibila a acestei exceptii, un alt motiv de inadmisibilitate fiind acela ca, potrivit art. 465 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul unei cai de atac. In plus, intimatul invoca decaderea din dreptul de a invoca aceasta neregula, ea putand fi invocata cel mai tarziu la termenul de judecata din data de 06.02.2014.
Si motivul legat de pretinsa incalcare a dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii este netemeinic, avocatul S. G. fiind inlaturat din sala pret de 2 minute, iar paratii au fost reprezentanti de alti doi avocati care au ramas in sala de judecata.
Intimatul arata ca este de acord cu admiterea exceptiei autoritatii de lucru judecat care opereaza fata de cele stabilite in mod definitiv de instantele de judecata in dosarul nr. 3557/111/2013, respectiv fata de admiterea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a lui R. A.
Pe fondul cauzei, sentinta atacata este legala si temeinica, fata de prevederile Actului constitutiv al societatii si prevederile legale aplicabile.
Prin raspunsul la intampinare formulat de apelantii SC I. SRL si R. A.-F., acestia au solicitat respingerea apararilor formulate de intimat si admiterea apelului, aratand in esenta ca cele trei exceptii puse in discutie in fata primei instante (necompetenta functionala, nelegala compunere a completului si inadmisibilitatea) reprezinta simple fatete ale aceleasi probleme, respectiv corecta stabilire a naturii juridice a pricinii. In mod eronat se sustine ca problema stabilirii naturii juridice a pricinii este o problema ce tine de principiul disponibilitatii. Or, in functie de obiectul si cauza actiunii se procedeaza la stabilirea naturii juridice a cauzei, si nu in mod unilateral de catre reclamant, ci in urma discutiilor contradictorii cu partile. Apelantii reiau argumentele invocate in sustinerea caracterului de litigiu de munca a prezentului litigiu, aratand totodata ca este gresit a se aprecia ca instanta de judecata, constatand nelegalitatea incheierii unui act juridic, poate inlatura doar efectele acestuia, pastrand actul in circuitul civil. Aceasta structura juridica a fost propusa tocmai pentru a eluda competenta legala a completului investit cu solutionarea litigiilor de dreptul muncii. Solutionarea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant a domnului R. A. in dosarul nr. 3557/111/2013 este dovada clara a existentei posibilitatii solutionarii problemei litigioase in cadrul unei actiuni in anulare. Apelantii mai arata ca exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata este o problema de ordine publica ce atrage nulitati procedurale absolute si poate fi invocata in orice stare a pricinii, astfel ca in mod eronat se invoca decaderea din dreptul de a invoca aceasta exceptie.
La termenul de judecata fixat in cauza s-a respins cererea de probatiune a apelantilor, respectiv proba cu transcrierea sedintei de judecata din data de 20.02.2014 si proba cu martori. Totodata, s-a depus la dosar de catre intimat copia Deciziei nr. 94/26.03.2015 - A din 26.03.2015 a Curtii de Apel O. pronuntata in dosar nr. 3557/111/2014.
Examinand apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate de apelanti, cu luarea in considerare a apararilor intimatului si a actelor dosarului si a probelor administrate in fata primei instante, Curtea de apel a constatat ca acestea nu sunt intemeiate, urmand sa fie respinse, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare:
Astfel, prin cererea de chemare in judecata formulata de intimatul reclamant, intitulata "cerere de constatare a inexistentei unui drept", intemeiata pe prevederile art. 35 Cod de procedura civila, se solicita constatarea inexistentei dreptului paratului R. A.-F. de a reprezenta legal SC I. SRL, in raporturile juridice ale acesteia, cu motivarea in fapt si in drept ca acesta nu detine calitatea de administrator al societatii, iar prerogativa reprezentarii societatii apartine doar administratorilor acesteia, conform actului constitutiv, numiti exclusiv de adunarea generala, acelasi act constitutiv prevazand si ca functia de director general poate fi detinuta numai de catre administratorul unic al societatii. Se mai arata in motivare ca, in dispretul total al dispozitiilor statutare, fostul administrator unic al societatii, in ziua in care si-a inaintat demisia, a incheiat cu paratul R. A.-F. un contract de munca pentru functia de director general, desi aceasta functie putea fi acordata doar de adunarea generala a asociatilor si nu putea fi detinuta decat de catre administratorul unic al societatii. Or, simpla atribuire a unei functii salarizate, cu o denumire specifica functiilor de conducere, nu ii confera paratului prerogativa de reprezentare, aferenta exclusiv mandatului de administrator. Mai arata reclamantul ca, dincolo de nelegalitatea contractului de munca sau de incalcarea prin respectivul contract a dispozitiilor statutare, ceea ce solicita instantei prin prezenta actiune este sa constate ca, sub nici o forma, paratul R. A.-F. nu are calitatea de reprezentant al societatii.
Prin aceeasi cerere de chemare in judecata, reclamantul isi justifica interesul prin aceea ca are calitatea de asociat al societatii si un interes direct in asigurarea unei stabilitati la nivelul conducerii societatii, iar numirea paratului intr-o functie salarizata, cu o denumire specifica functiilor de conducere, creeaza o incertitudine in privinta atributiilor pe care acesta le are cu privire la reprezentarea societatii. Reclamantul mai aratat ca este suspus riscului ca interesele sale sa fie reprezentate de o persoana cu privire la numirea careia nu si-a dat consimtamantul in nici un fel.
Cererea de chemare in judecata a fost sustinuta, potrivit continutului ei, si cu ocazia discutarii exceptiilor invocate in cauza, precum si in fata instantei de apel.
Fata de continutul clar al cererii, Curtea de apel a retinut ca nu se impunea recalificarea ei si nici nu se putea sau se poate sustine ca este o actiune in constatarea nulitatii sau desfiintarea contractului individual de munca al paratului, deci un litigiu de dreptul muncii. Asa cum in mod clar a aratat reclamantului, cererea priveste constatarea inexistentei dreptului paratului de a reprezenta societatea fata de prevederile Actului constitutiv al acesteia si ale Legii nr. 31/1990, si nu fata de prevederile contractului individual de munca. Reclamantul doar face referire la faptul ca un asa - zis drept de reprezentare ar fi prevazut in contractul individual de munca la paratului, insa solicita sa se stabileasca inexistenta dreptului sau de reprezentare, raportat la prevederile Actului constitutiv.
In consecinta, in mod corect a fost calificata actiunea de catre prima instanta ca fiind o actiune de drept civil societar, un litigiu intre profesionisti, indiferent de calitatea de persoana fizica a asociatului reclamant sau a paratului, calificare care este mentinuta si de catre instanta de apel. In mod legal si temeinic a fost respinsa astfel exceptia de necompetenta materiala functionala a Sectiei a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului, in solutionarea cererii de chemare in judecata, Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 fiind sub acest aspect legala, pentru aceleasi motive impunandu-se si respingerea solicitarii apelantilor de anulare a hotararii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Sectiei I Civile a Tribunalului, la un complet specializat in judecarea litigiilor de munca.
Posibilitatea constatarii inexistentei dreptului paratului de a reprezenta societatea, cu mentinerea contractului individual de munca al acestuia in fiinta, este o problema care tine de fondul cauzei si va fi examinata cu ocazia analizarii fondului.
Asadar, fata de natura litigiului si obiectul cererii de chemare in judecata, Curtea de apel a constatat ca in mod corect a fost solutionata de catre instanta de fond si exceptia inadmisibilitatii actiunii in constatare. Avand in vedere ca se solicita constatarea inexistentei dreptului paratului de a reprezenta societatea in raport de prevederile actului constitutiv, o asemenea actiune este admisibila, avand in vedere ca nu exista o actiune in realizare care sa poata fi promovata de catre reclamant la data formularii prezentei cereri. O actiune in realizare ar putea fi, in abstract, o actiune in anularea Hotararii adunarii generale a asociatilor, de numire a administratorului sau directorului general in persoana paratului, insa o asemenea Hotarare nu exista in cazul de fata. In consecinta, Incheierea de sedinta din data de 06.02.2014 este legala si temeinica si sub acest aspect.
Se critica de catre apelanti si solutia data de instanta de fond, prin aceeasi Incheiere, asupra cererii de suspendare a judecatii cauzei, formulata in baza art. 413 Cod de procedura civila, pana la solutionarea definitiva a dosarului nr. 3557/111/2013 aflat pe rolul Curtii de Apel O. Sustin apelantii ca solutia de respingere a cererii de suspendare nu este motivata. Sustinerea apelantilor nu este intemeiata, instanta de fond retinand, e adevarat, in mod explicit, ca masura suspendarii cauzei este facultativa, iar in mod implicit a apreciat ca in cazul de fata o asemenea masura nu se impune, aratand totodata ca a unit cu fondul cauzei exceptia autoritatii de lucru judecat raportat la hotararea ce se va pronunta in dosarul fata de care s-a solicitat suspendarea, acesta fiind un motiv pentru care nu se impune suspendarea.
Nu este intemeiat nici motivul de apel privind incalcarea dreptului la aparare al apelantilor parati si intervenientului, prin indepartarea din sala de judecata a aparatorului acestora, avocat S. G., la termenul de judecata din data de 20.02.2014, si implicit, motivul privind nulitatea Incheierii de sedinta de la aceasta data. Este adevarat ca in cuprinsul Incheierii de sedinta nu este consemnata indepartarea din sala de judecata a aparatorului, insa imprejurarea indepartarii din sala nu este contestata de intimat, iar omisiunea consemnarii putea fi indreptata printr-o cerere de indreptare a erorii materiale, cerere de care apelantii nu au uzat, si nu atrage nulitatea Incheierii de sedinta din acea data. Asadar, nu se contesta ca la termenul de judecata din 20.02.2014, fixat de judecator pentru dezbaterea fondului, dupa ce la termenul anterior din 06.02.2014 declarase inchisa cercetarea judecatoreasca, avocatul paratilor si al intervenientului, domnul S. G., a fost indepartat din sala de judecata si rechemat pentru a pune concluzii pe fond, insa prin aceasta masura nu se poate retine incalcarea dreptului la aparare al paratilor si intervenientului, acestia fiind reprezentati de inca unul sau chiar doi avocati, in cazul paratei SC I. SRL, astfel cum rezulta din cuprinsul Incheierii. Sustinerea apelantilor conform careia ceilalti doi avocati ramasi in sala nu puteau sa invoce exceptiile pe care aparatorul indepartat dorea sa le invoce intrucat acesta din urma a primit un mandat intuitu personae, nu pot fi primite, oricare din cei doi avocati ramasi in sala putand sa ia legatura cu avocatul indepartat si sa invoce exceptiile care mai puteau fi invocate, raportat la faza procesuala in care se afla dosarul si la dispozitiile art. 247 din Noul Cod de procedura civila. S-a mai constatat de catre Curtea de apel ca nu se contesta de catre apelanti temeinicia masurii indepartarii avocatului din sala de judecata, ci doar incalcarea dreptului la aparare al partilor pe care acesta le reprezenta.
Referitor la exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata pe care avocatul S. G. a invocat-o inainte de a fi indepartat din sala de judecata, contrar celor aratate de apelanti prin raspunsul la intampinare, aceasta exceptie nu viza natura litigiului si, deci, nelegala compunere a completului prin prisma necompetentei materiale functionale de solutionare a cauzei, ci viza incalcarea principiului repartizarii aleatorii a cauzei, reglementat de Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti. Fata de prevederile art. 478 din Noul Cod de procedura civila, Curtea de apel a analizat solutia data acestei exceptii strict prin prisma motivelor invocate in fata primei instante. Astfel, este adevarat ca la dosarul cauzei nu se regaseste procesul - verbal de repartizare a cauzei, asa cum prevad dispozitiile art. 95 alineatul 10 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, insa repartizarea aleatorie a cauzei poate fi verificata prin simpla accesare a dosarului in sistemul Ecris al instantelor de judecata, prin consultarea fisei dosarului. Procedand astfel, Curtea de apel a constatat ca din fisa dosarului rezulta ca acesta a fost repartizat aleatoriu, astfel ca in mod legal si temeinic a fost respinsa exceptia astfel invocata.
In privinta Incheierii prin care s-a solutionat cererea de recuzare, s-a constatat ca apelantii nu invoca motive de nelegalitate a ei, ci doar motive care tin de solutionarea fondului cererii, deci de netemeinicie. Apelantii sustin ca este netemeinica solutia de respingere a cererii de recuzare cu motivarea ca modul de solutionare a unor exceptii nu se incadreaza in motivele de recuzare mentionate in art. 42 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Apelantii mai sustin ca motivele recuzarii au constat in conduita magistratului pe parcursul procesului, iar nu in modul in care a inteles sa se pronunte asupra cererilor partilor, sustinere neintemeiata. Din lecturarea cererii de recuzare rezulta ca paratii au criticat exclusiv modalitatea de solutionare a cererilor si exceptiilor pe care le-au formulat, tragand concluzia, din solutiile de respingere a cererilor si exceptiilor lor, ca judecatorul este partinitor. Aceeasi partinire o invoca si intervenientul in cererea sa de recuzare, decurgand tot din modul de solutionare a cererilor sale in prezentul litigiu si in altele anterioare, intervenientul invocand si existenta unor relatii de vrajmasie ca urmare a sesizarilor pe care le-a facut la adresa judecatorului catre Inspectia Judiciara. Or, fata de motivele invocate, in mod legal si temeinic a fost respinsa cererea de recuzare, motivele invocate nefiind prevazute de dispozitiile art. 42 din Codul de procedura civila, iar vrajmasia nefiind dovedita.
Apelantii insusi au aratat la termenul de judecata fixat pentru judecarea apelului ca se impune respingerea motivului privind gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat, fata de imprejurarea ca Hotararea fata de care au invocat existenta autoritatii de lucru judecat, respectiv Sentinta nr. 460 din 04.11.2013 a Tribunalului B., pronuntata in dosarul nr. 3557/83/C/2014, a fost schimbata in calea de atac a apelului, de catre Curtea de Apel O., in sens contrar celui invocat. Astfel, la dosar s-a depus de catre intimat copia Deciziei Curtii de apel O., nr. 94/26.03.2015 - A din data de 26.03.2015, pronuntata in dosar nr. 3557/111/C/2013, astfel ca fata de dispozitivul acesteia, de admitere a apelului si schimbare in parte a Sentintei nr. 460 din 04.11.2013 a Tribunalului B. in sensul admiterii exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant al SC I. SRL a numitului R. A., motivul invocat de apelanti privind gresita solutionare a exceptiei autoritatii de lucru judecat se impune a fi respins.
In privinta exceptiei lipsei de interes a reclamantului in formularea prezentei cereri, asa cum corect a retinut si prima instanta, analizarea ei impune o analiza a fondului cauzei. Prin cererea sa de chemare in judecata, reclamantul arata ca este asociat al societatii parate si, deci, are dreptul de a participa la adunarile generale ale asociatilor si de a vota. Invedereaza reclamantul ca administratorul societatii si, totodata, directorul general, nu pot fi desemnati decat de catre adunarea generala a asociatilor, conform Actului constitutiv, iar prin desemnarea unui reprezentant al societatii, altfel decat de catre adunarea generala, i se incalca dreptul de a-si exprima consimtamantul la desemnarea reprezentantului societatii. Asadar, interesul reclamantului consta in incalcarea dreptului sau de vot in adunarea generala, cu privire la desemnarea reprezentantului societatii. Interesul sau este astfel determinat, personal, nascut, legitim si actual, astfel ca in mod legal si temeinic a fost respinsa exceptia astfel invocata, de catre instanta de fond. Interesul reclamantului este cu atat mai mult justificat, cu cat, pe fond, actiunea sa este intemeiata, astfel cum in mod legal si temeinic a retinut si prima instanta.
Astfel, referitor la fondul cauzei, s-a retinut ca, potrivit Actului constitutiv al societatii SC I. SRL, art. 9, societatea este administrata de unul sau mai multi administratori, temporari si revocabili, care formeaza un consiliu de administratie, sau de catre un administrator unic. Numirea si inlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala. Primii administratori sunt numiti prin actul constitutiv, pentru un mandat de 4 ani. Acestia pot fi realesi dupa expirarea mandatului, pe baza hotararii Adunarii Generale a Asociatilor. Potrivit aceluiasi articol din actul constitutiv, adunarea generala a hotarat ca, incepand cu data autentificarii actului constitutiv, societatea sa fie condusa de catre un administrator unic, in persoana domnului M. C., iar administratorul unic al societatii, domnul M. C., poate indeplini si functia de director general al societatii.
Prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor din 13.09.2000, s-a hotarat revocarea administratorului unic, a domnului M. C., si numirea noului administrator unic al societatii, in persoana doamnei R. A.-C., precum si ca administratorul unic al societatii, doamna R. A.-C., poate indeplini si functia de director general al societatii. In acest sens s-au modificat si prevederile art. 9 din Actul constitutiv. Celelalte prevederi ale art. 9 si ale actului constitutiv al societatii au ramas nemodificate.
Asadar, potrivit actului constitutiv al societatii, aceasta este reprezentata de catre un administrator unic, numit exclusiv de adunarea generala a asociatilor, si doar acesta poate avea si calitatea de director general. Aceasta este intentia partilor actului constitutiv, exprimata cat se poate de clar.
Paratul R. A. sustine ca are calitatea de reprezentant legal al SC I. SRL in temeiul contractului individual de munca nr. x/07.11.2012, din care rezulta ca a fost angajat in calitate de director general la SC I. SRL, si in temeiul fisei postului anexa la contract, din care reiese ca directorul general are atributia de a reprezenta societatea in relatiile cu tertii, institutiile si autoritatile publice, inclusiv in relatiile cu asociatii societatii.
Contractul de munca a fost incheiat din partea societatii SC I. SRL de catre administrator unic R. A.-C..
Or, asa cum s-a retinut mai sus, potrivit Actului constitutiv la societatii, doar doamna R. A.-C., in calitate de administrator unic al societatii, putea sa indeplineasca si functia de director general al societatii, o delegare a ei nefiind permisa, in mod implicit.
Este adevarat ca, potrivit art.75 din Legea nr.31/1990, atributia de reprezentare a unei societati cu raspundere limitata revine fiecarui administrator, insa potrivit art.71 din acelasi act normativ, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu il pot transmite decat daca aceasta facultate li s-a acordat in mod expres. Or, asa cum s-a aratat mai sus, Actul constitutiv al SC I. SRL nu cuprinde vreo prevedere care sa confere administratorului posibilitatea de a transmite dreptul de reprezentare al societatii, iar potrivit art. 9 din Act, numirea si inlocuirea administratorilor se face exclusiv de Adunarea Generala.
In consecinta, in mod temeinic a retinut instanta de fond ca paratul R. A. nu are dreptul de a reprezenta legal societatea, in raporturile juridice ale acesteia. Imprejurarea ca un asemenea "drept" i-a fost conferit prin contractul individual de munca si prin fisa postului, iar contractul de munca ramane in fiinta, nu are nici o relevanta, atata timp cat acordarea unui asemenea drept este contrara actului constitutiv al societatii si Legii nr. 31/1990. In acest sens s-a pronuntat Curtea de Apel O. si prin Decizia nr. 94/26.03.2015 - A din data de 26.03.2015, in dosar nr. 3557/111/C/2013, irevocabila, retinand ca orice prevedere contractuala, cuprinsa in contractul de munca sau in fisa postului, prin care administratorul in exercitiu acorda unui tert dreptul de a reprezenta societatea, este nula.
Pentru toate motivele aratate mai sus, apelurile formulate au fost respinse, mentinandu-se ca legala si temeinica sentinta atacata, precum si toate Incheierile de sedinta atacate, fara cheltuieli de judecata.