InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n

(Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Contestatie in anulare; Restructurare, Reorganizare | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea nr. 85/2006, pentru o asemenea analiza fiind deschisa calea actiunii in anulare transfer fraudulos. Obligatia creditorului de a individualiza cuantumul creantei si de a depune documente justificative prin cererea de admitere a creantei sau in termenul stabilit pentru depunerea acestei cereri, fara a se putea retine in sarcina administratorului judiciar obligatia de a complini aceste lipsuri. Imposibilitatea legala de intocmire de catre administratorul judiciar a unui tabel preliminar modificat, o modificare a tabelului preliminar putand fi facuta doar de judecatorul - sindic, in urma admiterii unei contestatii.

- art. 106, art. 117 si art. 118 din Legea nr. 85/2006
- art. 104, art. 110 si art. 111 din Legea nr. 85/2006
- art. 442 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA

Decizia nr. 142/A din 07.05.2015
Dosar nr. 4165/111/C/2014/a1-A

Prin Sentinta nr. 98/F pronuntata de Tribunalul B. la data de 29 ianuarie 2015 s-au respins ca nefondate exceptiile lipsei de obiect si de interes invocate de creditorul S.C. S. S.A.
S-au respins ca nefondate contestatia formulata de creditorul S.C. H. S.R.L.- societate in faliment prin lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENTA C. SPRL in contradictoriu cu creditorii S.C. M. F. C. S.R.L., S.C. S. S.A. si administratorul judiciar CABINET DE INSOLVENTA T. O.
Pentru a pronunta in acest mod, instanta de fond analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic a retinut, in fapt, ca prin incheierea nr. 1304/F/2014 a fost deschisa procedura generala de insolventa fata de debitorul S.C. C. C. S.A., fiind fixat termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta 17 octombrie 2014, iar cel pentru intocmirea si comunicarea tabelului preliminar de creanta 6 noiembrie 2014. Administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei in data de 24 noiembrie 2014 tabelul preliminar de creante al debitorului in cuprinsul caruia creditorul contestator apare inscris cu suma de 659.911,79 lei, creditorul S.C. M. F. C. S.R.L. cu suma de 285.510, 94 lei la categoria creditori chirografari si cu suma de 415.000 lei la categoria creditori garantati, iar creditorul S.C. S. S.A. cu suma de 50.304,03 lei. Pana la momentul examinarii prezentelor contestatii la dosarul cauzei nu a fost depus un act de procedura intocmit de catre administratorul judiciar care sa poarte denumirea de tabel preliminar modificat de creante, desi acesta a publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 2061/19.11.2014 si 2080/21.11.2014 un tabel preliminar de creante si un tabel preliminar modificat de creante. Intrucat creditorul a contestat doua acte distincte in raport de situatia a trei creditori, contestatiile formulate se impune a fi examinate in raport de acestea.
Astfel, in ceea ce priveste creanta pretinsa de creditorul S.C. M. F. C. S.R.L. judecatorul sindic a retinut ca in cele doua tabele publicate de administratorul judiciar in Buletinul Procedurilor de Insolventa acesta apare inscris cu aceleasi sume la aceleasi categorii. La baza formularii declaratiei de creanta depuse la data de 17 octombrie 2014 au stat contractul de management, actele aditionale la acesta, facturile fiscale emise in executarea lui, contractul de imprumut si garantie imobiliara si ordinele de plata.
Din examinarea coroborata a prevederilor art. 102, 104, 105 si 122 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 rezulta ca orice creditor care pretinde inscrierea la masa credala are obligatia de a-si dovedi pretentiile prin probele depuse in sustinerea declaratiei de creanta. Din postura sa de interfata in cadrul procedurii administratorul judiciar are obligatia corelativa de a examina temeinicia acesteia prin raportare si la prezumtiile stabilite de lege cu incidenta directa in aprecierea acestora.
Contractul de management si cel de imprumut au fost incheiate de catre debitor cu o societate controlata in mod direct de catre directorul general al acesteia, astfel incat inscrisurile prezentate de catre creditorul S.C. M. F. C. S.R.L. trebuie raportate si la prezumtia relativa de frauda instituita de art. 122 alin. 3 in privinta actelor enumerate de art. 117 alin. 2.
Fiind un mijloc de proba recunoscut de lege (art. 328 alin. 1 Cod procedura civila), el nu poate fi ignorat de catre administratorul judiciar la stabilirea realitatii creantelor invocate de catre creditor. Chiar daca prezumtia relativa a fost instituita la reglementarea actiunii in anularea actelor frauduloase, ea nu poate fi ignorata in etapa primara a examinarii declaratiilor de creanta intrucat un act nul nu poate produce nici un efect (quod nullum est, nullum producit effectum). Tocmai de aceea, apararea formulata de creditorul S.C. M. F. C. S.R.L. si debitor sub acest aspect nu poate fi primita.
Inscrisurile depuse de catre creditor dovedesc in mod clar ca intre cele doua parti s-a incheiat la data de 1.01.2002 contractul de management prin care a fost stabilita in favoarea acestuia o remuneratie de 2.500 lei lunar. Acesta a fost modificat prin mai multe acte aditionale incheiate la datele de 1.05.2003, 1.01.2004, 1.01.2005 si 29.04.2014 prin care remuneratia a crescut treptat la suma de 10.000 lei.
Toate aceste interventii in cuprinsul contractului conduc la concluzia ca remuneratia nu a fost stabilita la acest plafon in scopul fraudarii drepturilor celorlalti creditori, ci ca o consecinta fireasca a dezvoltarii raporturilor dintre parti. Simpla incheierea a ultimului act aditional in perioada suspecta reprezinta elementul necesar pentru aplicarea prezumtiei relative de frauda sub conditia ca actul sa se incadreze in una din ipotezele expres si limitativ reglementate de lege.
Creditorul contestator a facut referire la mai multe cazuri dintre cele enumerate de art. 117 alin. 2, insa compararea continutului contractului cu textul legal atrage excluderea aplicarii acestuia. Singura ipoteza care ar putea fi incidenta este cea reglementata de litera c) teza finala, insa examinarea in timp a modificarilor este de natura sa intareasca ideea ca nu a existat vreo intentie de frauda din partea creditorului si a debitorului. Tocmai de aceea, sub acest aspect contestatia nu este fondata.
Referitor la contractul de imprumut s-a subliniat ca el a fost incheiat in aceeasi perioada suspecta, astfel incat prezumtia de frauda i-ar fi aplicabila si acestuia in masura in care actul s-ar incadra in categoria celor avute in vedere de legiuitor. Finantarea unei societati comerciale nu a fost considerata ca un act fraudulos intrucat ea urmareste sustinerea activitatii debitorului. Numai in masura in care s-ar urmari crearea unui avantaj in detrimentul celorlalti creditori s-ar putea aplica prezumtia amintita.
Modul de formulare a prevederilor art. 117 alin. 2 lit. e) (singura prevedere care ar putea fi retinuta) a condus la concluzia ca ceea ce s-a urmarit a fi interzis este crearea unui drept de preferinta in favoarea creditorului chirografar ulterior nasterii dreptului sau de creanta. In masura in care cele doua momente sunt concomitente, textul amintit nu-si gaseste aplicabilitatea. Din moment ce dreptul de ipoteca a fost constituit odata cu dreptul de creanta, iar suma de bani a fost efectiv remisa, considera ca prezumtia invocata nu este aplicabila, astfel incat nici sub acest aspect contestatia nu este fondata, urmand a fi respinsa.
In ceea ce priveste creanta pretinsa de creditorul S.C. H. S.R.L.- societate in faliment prin lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENTA C. SPRL judecatorul sindic a retinut ca prin declaratia de creanta acesta a pretins inscrierea cu suma de 659.911, 79 lei plus dobanda legala ce se va calcula de la scadenta pana la data deschiderii procedurii. In cuprinsul ei nu a fost indicat cuantumul sumei pretinse cu titlu de dobanda si nici modul in care s-a ajuns la determinarea ei.
Fiind guvernata si de principiul disponibilitatii consacrat cu titlu general de art. 9 Cod procedura civila procedura insolventei confera creditorilor interesati posibilitatea recuperarii drepturilor de creanta in limitele cererilor de inscriere la masa credala. Insuficienta descriere a creantei pretinse nu atrage decaderea din dreptul de a pretinde acoperirea ei in cadrul procedurii intrucat manifestarea de vointa este clara, insa insuficient conturata.
In acest sens art. 106 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 stabileste in mod expres in sarcina administratorului judiciar obligatia de a solicita explicatii de la debitor, sa poarte discutii cu fiecare debitor, solicitandu-i, daca este necesar, informatii si documente suplimentare. Chiar daca textul face trimitere expresa la discutii cu debitorul, probabil dintr-o eroare de redactare, el trebuie inteles ca facand trimitere la discutii cu creditorii din moment ce numai acestia sunt mai multi, iar explicatiile si discutiile sunt raportate la doua parti distincte.
Aplicarea acestei dispozitii atragea obligatia din partea administratorului judiciar de a avea o discutie cu creditorul S.C. H. S.R.L.- societate in faliment prin lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENTA C. SPRL referitor la cuantumul sumei pretinse cu titlu de dobanda, temeiul si modul de calcul al acesteia. Omisiunea creditorului de a intocmi declaratia de creanta conform prescriptiilor legale nu constituie un argument pentru exonerarea administratorului judiciar de la obligatia de a stabili cu exactitate cuantumul pretentiilor acestuia. Ca atare, apararile formulate nu puteau fi primite.
Cat priveste creanta solicitata, s-a retinut ca in cuprinsul sentintei nr. 420/COM/2012 pronuntate de Tribunalul B. nu a fost stabilita obligatia de plata a dobanzilor legale aferente debitului de 659.911, 79 lei. Intrucat aceasta a fost pronuntata anterior intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila, executarea silita fiind initiata de catre creditor imediat dupa comunicarea ei, toate efectele trebuie raportate la dispozitiile relevante cuprinse in vechea reglementare.
In acest sens art. 3712 alin. 2 Vechiul Cod procedura civila stabileste ca organul de executare va calcula dobanzile, penalitatile sau alte sume numai in masura in care au fost acordate prin titlul executoriu si nu a fost stabilit cuantumul lor. Dispozitia este aplicarea concreta a prevederilor art. 3711 alin. 3 care confera dreptul creditorului de a proceda la executarea silita pana la acoperirea integrala a debitului principal, a accesoriilor cuprinse in titlul executoriu si a cheltuielilor de executare, executarea silita fiind conceputa de legiuitor ca cea de-a doua faza a procesului civil in cadrul careia se urmareste realizarea drepturilor recunoscute pe cale judiciara in limitele in care au fost pretinse.
Asa fiind, solicitarea de acordare a dobanzii legale in aceasta etapa nu poate fi primita din moment ce izvorul creantei il constituie o hotarare judecatoreasca, creditorul omitand solicitarea de plata a acesteia. Admiterea solutiei contrare ar duce la modificarea implicita a titlului executoriu intr-o etapa in care drepturile astfel cum au fost ele stabilite de instanta de judecata nu mai pot fi puse in discutie.
Concluzia s-a impus si prin raportare la prevederile art. 371 2 alin. 3 Vechiul Cod de procedura civila care stabileste posibilitatea reactualizarii creantei in raport cu indicele de inflatie in masura in care un asemenea element nu a fost cuprins in hotararea judecatoreasca. Reglementarea distincta a celor doua ipoteze - pretinderea accesoriilor si reactualizarea creantei - intareste ideea ca nu este posibila combinarea lor in sensul de a permite partii sa pretinda plata unor dobanzi in masura in care o asemenea obligatie nu a fost inserata in cuprinsul hotararii judecatoresti. Tocmai de aceea, chiar daca administratorul judiciar nu si-a indeplinit intocmai obligatiile stabilite in sarcina sa, judecatorul sindic considera ca masura la care acesta s-a oprit in final corespunde drepturilor si obligatiilor partilor astfel cum au fost ele stabilite pe cale judecatoreasca, astfel incat va respinge ca nefondata si aceasta contestatie.
Referitor la inscrierea creditorilor S.C. M. F. C. S.R.L. si S.C. S. S.A. in tabelul preliminar modificat de creante judecatorul sindic s-a retinut cu titlu preliminar ca potrivit art. 110 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ca rezultat al verificarilor facute de catre administratorul judiciar, acesta va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului precizand elementele inserate de art. 5 pct. 68.
Intocmirea lui reprezinta un moment esential in cadrul procedurii insolventei intrucat la acest moment este conturata masa pasiva, categoriile de creditori, legea conferindu-le abia de acum drepturi proprii (art. 110 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2014). Fiind un act emanat de la administratorul judiciar si care reflecta rezultatul analizei facute de catre el, nu exista in principiu posibilitatea de a se opera de catre acesta vreo modificare decat in conditiile prescrise de art. 111 alin. 1.
Cu toate acestea nu trebuia omis ca exista posibilitatea savarsirii unor omisiuni vadite din partea acestuia la intocmirea tabelului preliminar in sensul ca declaratia de creanta a unuia sau mai multor creditori sa nu fie analizata. In aceasta ipoteza, in masura in care ea a fost formulata in termenul stabilit de judecatorul sindic, administratorul judiciar are obligatia legala de a se pronunta asupra ei (art. 106 alin. 1 coroborat cu art. 110 alin. 1 din Legea nr. 85/2014).
Din aceasta perspectiva s-a retinut ca ambii creditori si-au depus declaratiile de creanta anterior expirarii termenului fixat de catre judecatorul sindic, administratorul judiciar omitand initial analizarea lor. De altfel, din compararea actului procedural intitulat tabel preliminar de creanta depus la dosarul cauzei (filele 239-242 vol. I) si cel purtand aceeasi denumire publicat la data de 19 noiembrie 2014 in Buletinul Procedurilor de Insolventa rezulta ca acestea sunt diferite intrucat in cuprinsul celui din urma nu apare creditorul S.C. S. S.A.
Acest creditor apare inscris in actul de procedura intitulat tabel preliminar modificat de creante publicat de administratorul judiciar in Buletinul Procedurilor de Insolventa din data de 21 noiembrie 2014, tabel care nu a mai fost depus sub aceasta denumire la dosarul cauzei. Nu intra in atributia judecatorului sindic de a specula daca administratorul judiciar a intocmit in mod deliberat diferit cele doua tabele intitulate preliminare, insa nu poate fi ignorat principiul protestatio non valet contra actum (nimeni nu se poate contrazice pe sine insusi).
Greselile comise de acesta nu pot duce la anularea unui drept recunoscut de lege si pe care cei doi creditori au inteles sa il faca efectiv cu respectarea exigentelor impuse de lege. In plus, trebuie remarcat ca in dosarul asociat 4165/111/2014 a 2 creditorul S.C. H. S.R.L.- societate in faliment prin lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENTA C. SPRL a contestat tabelul preliminar modificat de creante in privinta modului in care a fost inscris fara a pune in discutie legalitatea lui prin prisma motivelor evocate in cuprinsul contestatiei din dosarul asociat 4165/111/2014 a 3.
Din moment ce creanta sa a fost inscrisa in aceleasi conditii in tabelul preliminar de creante (similar pozitiei creditorului S.C. M. F. C. S.R.L.), stabilirea legalitatii inscrierii sale ar fi presupus si contestarea acestuia, nu numai a tabelului preliminar modificat de creante. Tocmai de aceea, considerand ca greselile retinute nu sunt de natura sa duca la anularea celui din urma, instanta de fond a considerat ca nici aceasta contestatie nu este fondata, astfel incat a respins-o.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel contestatoarea SC H. SRL solicitand admiterea apelului, schimbarea hotararii atacate in sensul admiterii contestatiilor formulate impotriva inscrierii in Tabelul preliminar a creditoarei SC M. F. C. SRL cu o creanta in suma de 700.401 lei, impotriva faptul ca, contestatoarea nu a fost inscrisa, atat in tabelul preliminar de creante cat si in cel modificat, si cu sumele ce reprezinta dobanzi si anume 150.271,92 lei, totalul creantei debit plus dobanzi fiind de 789.065, 92 lei, respectiv contestatia prin care a invocat nulitatea absoluta a tabelului preliminar modificat de creante publicat in BPI nr. 208 din 21 noiembrie 2014, cu referire la creantele M. F. C. SA si S. SA.
In motivare, referitor la tabelul preliminar modificat arata ca acesta este lovit de nulitate absoluta, intrucat dupa intocmirea, afisarea si publicarea tabelului preliminar acesta nu mai poate fi modificat de catre administratorul/lichidatorul judiciar, contestatia impotriva tabelului preliminar fiind singura cale legala prin care tabelul preliminar poate fi modificat/anulat - art. 111 din L. 85/2014.
Referitor la creanta creditoarei M. F. C. SRL arata ca aceasta creanta s-a nascut din acte justificative intocmite in lunile iunie-iulie 2014, ele fiind insa prezumate ca frauduloase de art. 122 alin. 3 coroborat cu art. 117 alin. 2 li. b-f) din Legea nr. 85/2014.
In acest sens arata ca, prin contractul de imprumut si garantie imobiliara (autentificat cu nr. xxxx/08.07.2014) C. C. SA a imprumutat de la M. F. C. SRL suma de 415.000 lei, suma care dupa cateva zile a fost virata catre SC C. SRL. Deci, intre societati ale aceluiasi grup s-a realizat transferul unor sume de bani, sume de care debitoarea C. C. SA nu a beneficiat. Prin aceasta operatiune s-a urmarit si realizat ca M. F. C. SA sa devina creditor garantat (cu cea mai mare creanta) al debitoarei C. C. SA In acelasi sens, in lunile iunie-septembrie 2014, M. F. C. SRL a facturat catre C. C. SA aprox. 300.000 lei in baza unor acte aditionale la un Contract de management vechi din anul 2002, acte aditionale in baza carora pretul contractului s-a majorat in anul 2014 de la 2.500 la 10.000 lei lunar. In acest temei, in lunile iunie-august 2014 M. F. C. SRL a facturat catre C. C. SA aproape 300.000 lei.
Mentioneaza ca, asa cum rezulta din Bilanturile contabile ale C. C. SA anexe la contestatie cifra de afaceri a SC C. C. SA si veniturile totale sunt: pe anul 2011 - cifra de afaceri 4.745.036; venituri 4.693.457 lei; pe anul 2012 - cifra de afaceri 1.449.899; venituri 1.519.439 lei iar pe anul 2013 - cifra de afaceri 467.979; venituri 0. Ca atare este vadit nejustificata majorarea in 2014 de patru ori a pretului Contractului de management si apoi facturarea de SC M. C.-F. SRL a 300.000 lei catre SC C. C. SA in conditiile in care in anul 2013 activitatea SC C. C. SA este de 10 ori mai mica decat in 2011 (in anul 2014 fiind chiar si mai redusa) iar veniturile sunt 0; aceasta in conditiile in care M. F. C. SRL avea inca din anul 2013 un singur angajat.
Astfel, apreciaza ca fiind evident ca atat imprumutul de 400.000 lei cat si facturile de 300.000 lei dintre M. F. C. SRL si C. C. SA nu au la baza operatiuni reale, singurul scop al acestora fiind acela de a frauda creditorii debitoarei C. C. SA.
Referitor la creanta creditoarei H. SA aceasta este reprezentata de debit si dobanzi - total 789.065.92 lei si nu doar 659.911,79 lei - debit cu care este inscrisa in tabelul creantelor.
Arata ca, prin cererea de admitere a creantei fata de debitoarea C. C. SA, SC H. SA a solicitat inscrierea in Tabelul creantelor debitoarei cu suma de 659.911,79 lei "plus dobanda legala care se va calcula de la scadenta pana la data de 04.09.2014 - data deschiderii procedurii" dar administratorul judiciar a inscris in Tabelul preliminar doar debitul de 659.911,79 lei - fara sa pomeneasca absolut nimic despre dobanzi iar neinscrierea si cu sumele ce reprezinta dobanzi - care au fost solicitate - reprezinta in fapt o respingere partiala a cererii - cu privire la dobanzi iar aceasta respingere nu i-a fost comunicata in conformitate cu art. 110 alin. 4 din Legea 85/2014. Astfel, arata ca inscrierea societatii contestatoare doar cu suma reprezentand debit reprezinta o incalcare a art. 106 din Legea 85/2014, in conformitate cu care administratorul judiciar are obligatia sa efectueze o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea si valoarea exacta a fiecarei creante - lucru care in speta nu a fost realizat.
Prin intampinarea depusa, debitorul C. C. SA a solicitat respingerea apelului formulat si mentinerea hotararii atacate, prin care au fost respinse contestatiile formulate de creditoare impotriva tabelului preliminar de creante, cu privire la modalitatea de inscriere in tabel a creantelor creditoarelor M. F. C. SRL, S. SRL si H. SRL.
In motivare arata ca, prin motivele invocate in cuprinsul apelului contestatoarea nu indica motivele de fapt si de drept ale apelului ci doar face o reiterare a motivelor invocate in fata instantei de fond, fara a formula (cu cateva mici exceptii) critici de nelegalitate impotriva sentintei de fond.
Referitor la lipsa motivul privind pretinsa nulitate a tabelului preliminar modificat de creante arata ca, dupa cum a retinut si instanta de fond, fiind vorba de inscrierea in tabelul preliminar rectificat a unei singure creante suplimentare (creanta creditorului S.), creanta care a fost depusa in termenul legal, administratorul judiciar avea obligatia legala de a se pronunta si asupra acesteia si de a o inscrie in tabel, in masura in care o aprecia intemeiata iar o greseala comisa de administratorul judiciar nu putea conduce la anularea dreptului acestui creditor de a fi inscris in tabelul preliminar de creante.
Referitor la modalitatea de inscriere a creantei M. F. C. arata ca motivele pentru care apelanta solicita sa fie inlaturata aceasta creanta din tabel privesc o pretinsa prezumtie de frauda cu privire la operatiunile care au condus la nasterea acestei creante insa, intreaga aceasta creanta este constatata prin inscrisuri constatatoare valabile, singurele critici ale apelantei fiind deduse din invocarea unor prezumtii inaplicabile in speta.
In acest sens, mentioneaza ca, dupa cum a retinut si instanta de fond, majoritatea operatiunilor de majorare a pretului contractului de management de la 2.500 lei la 10.000 lei au avut loc cu mai mult de trei ani inainte de deschiderea procedurii insolventei, fiind, asadar, in afara oricaror critici. Or, avand in vedere urmarirea evolutiei in timp a pretului acestui contract, precum si a faptului ca majorarea s-a realizat treptat, in mod corect a retinut instanta de fond ca nu a existat vreo intentie de frauda din partea debitoarei si, in consecinta, este evident ca suma de 285.510,94 lei a fost inscrisa in mod corect la masa credala, neexistand temeiuri pentru inlaturarea sau diminuarea acesteia.
Referitor la motivul de apel privind modalitatea de inscriere in tabelului preliminar a creantei proprii arata ca, desi creditoarea pretinde prin apelul formulat ca ar fi trebuit sa fie inscrisa in Tabelul preliminar de creante si cu suma de 150.271,92 lei, aceasta cerere nu a fost formulata pana la expirarea termenului de depunere a declaratiei de creanta iar fata de neprecizarea de catre creditoare a sumei reprezentand dobanda legala cu care a solicitat inscrierea la masa credala, este evident ca administratorul judiciar nu se afla in fata unei cereri valide, cu un obiect clar precizat, cu privire la care sa se pronunte.
Astfel, raportat la principiul disponibilitatii, precum si la prevederile art. 104 din Legea nr. 85/2014 este evident ca SC H. SRL nu a formulat o cerere valabila de inscriere la masa credala cu cuantumul dobanzilor si, ca atare, este corecta solutia administratorului judiciar de a inscrie la masa credala numai suma de 659.911,79 lei.
Mai arata ca, titlul de creanta a debitoarei este constituit dintr-o hotarare judecatoreasca prin care acesteia i-a fost acordata suma de 637.298 lei; in cadrul dosarului in care s-a pronuntat aceasta sentinta reclamanta nu a solicitat si nici nu i s-a acordat dobanzi la suma acordata dar in masura in care reclamanta ar fi dorit si obligarea paratei la plata de dobanzi in continuare, ar fi trebui sa investeasca instanta cu un asemenea capat de cerere si sa achite taxa de timbru corespunzatoare. Or, in lipsa unei astfel de cereri, reclamanta nu poate solicita, in temeiul titlului executoriu, nici o suma peste cea acordata de instanta de fond, avand in vedere ca nici macar nu a fost solicitata o astfel de suma cu ocazia solutionarii respectivului dosar si nici instanta nu a putut astfel sa stabileasca vreo dobanda in sarcina sa.
Prin intampinarea depusa, creditoarea SC M. F. C. SRL a solicitat respingerea apelului si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate.
In motivare arata ca, creditoarea H. nu invoca motive care ar fi fost apte sa conduca la inlaturarea creantei sale din tabelul preliminar, recunoscand practic faptul ca toate sumele cu care s-a inscris la masa credala sunt sume datorate ei, fiind fie neachitate de debitoare fie facand obiectul unor imprumuturi pentru repornirea activitatii.
Referitor la creanta in cuantum de 285.510,94 lei, singura problema invocata de creditoare cu privire la aceasta creanta priveste faptul ca "la 01.01.2014 intre C. C. si M. F. C. SRL se incheie doua acte aditionale la un contract de management (vechi din anul 2002) prin care se prelungeste valabilitatea contractului si se majoreaza pretul contractului de la 2.500 lei la 10.000 lei lunar". Creditoarea H. apreciaza ca o astfel de majorare a pretului contractului de management este nejustificata, aceasta fiind, de altfel, singura critica pe care o aduce acestei creante. Desi instanta de fond a aratat in motivarea hotararii ca, fata de inscrisurile de la dosar rezulta ca a avut loc o majorare treptata a pretului contractual, care nu poate fi suspectata de vreo frauda, apelanta a invocat, in continuare, aceleasi motive ca si la fond, fara a analiza efectiv hotararea instantei.
Referitor la motivul de apel privind creanta in cuantum de 415.000 lei apelanta nu invoca nici o critica punctuala cu privire la aceasta creanta, limitandu-se a invoca aspecte care tin de momentul ulterior acordarii creditului si nu de legalitatea operatiunii in sine si, avand in vedere atat legalitatea acestei operatiuni cat si faptul ca reclamanta nu invoca absolut nici o critica concreta, urmeaza sa observati ca intreaga creanta invocata de Manager a fost inscrisa in mod corect in Tabelul preliminar de creante, aspect constatat si de catre instanta de fond, care a apreciat ca nu exist nici un motiv pentru a inlatura sau diminua aceasta creanta.
Prin intampinarea depusa, creditoarea S. SA a solicitat respingerea apelului ca netemeinic si nelegal.
In motivare, arata ca in sarcina sa nu poate fi retinuta vreo culpa, modul in care administratorul judiciar si-a indeplinit obligatiile fiind o chestiune pe care nu o poate controla. In realitate acesta a procedat la indreptarea unei erori materiale comise anterior implinirii termenului pentru publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de Insolventa.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 17 aprilie 2015 apelanta arata ca, ulterior promovarii apelului a luat cunostinta despre imprejurari care fac o dovada in plus a caracterul fraudulos al creantei M. F. C. SRL
Astfel, mentioneaza ca, in temeiul art. 82 din Legea nr. 85/2014 a solicitat debitoarei sa le puna la dispozitie anumite acte din care reiese ca exista anumite incasari si plati de sume mari de bai intre firme din acelasi grup, care nu au nici un fel de acoperire in operatiuni juridice sau comerciale, al caror scop era doar crearea unei creante fictive a creditoarei SC M. F. C. SRL fata de debitoarea C. C. SA, creanta acoperita prin contractul autentic de imprumut cu garantie imobiliara. Impreuna ci o alta creanta fabricata in aceeasi maniera M. F. C. SRL a devenit creditor majoritar al C. C. SA si, care conduce, astfel, procedura insolventei debitoarei in dauna celorlalti creditori.
Fata de cele mentionate, arata ca, este evident ca, creanta in valoare de 415.000 lei a creditoarei M. F. C. este o creanta frauduloasa - prezumata astfel de art. 122 alin.3 raportat la art. 117 alin. 2.
Examinand sentinta apelata, raportat la motivele de apel invocate, instanta a retinut urmatoarele:
Contestatoarea creditoare S.C. H. S.R.L. a formulat in dosarul de insolventa privind pe debitoarea S.C. C. C. S.A. trei contestatii, astfel: sub dosarul nr. 4165/111/2014/a1 a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar de creante publicat in BPI nr. 206/19.11.2014 in ceea ce priveste inscrierea creantei creditoarei S.C M. F. C. S.R.L. in suma de 700.401 lei; sub dosar nr. 4165/111/2014/a2 a formulat contestatiei impotriva tabelului preliminar de creante si a tabelului preliminar modificat de creante in ceea ce priveste neinscrierea creantei sale in suma de 150.271,92 lei, cu titlu de dobanzi calculate la debitul principal; sub dosar nr. 4165/111/2014/a3 a formulat contestatie impotriva tabelului preliminar modificat de creante publicat in BPI nr. 208/21.11.2014, in ceea ce priveste inscrierea creantei creditoarei S.C. M. F. C. S.R.L. cu o creanta de 700.401 lei si a creantei creditoarei S.C. S. S.A. cu o creanta de 50.304,03 lei.
Dosarele nr. 4165/111/2014/a2 si nr. 4165/111/2014/a2 au fost conexate la dosarul nr. 4165/111/2014/a1, judecatorul-sindic pronuntandu-se prin sentinta apelata asupra celor trei contestatii cu care a fost sesizat.
Dat fiind ca, prin apelul formulat, apelanta contestatoare critica solutia pronuntata de judecatorul-sindic raportat la toate cele trei contestatii, Curtea urmeaza sa analizeze separat criticile apelantei cu privire la fiecare dintre cele trei contestatii.
1. Contestatia impotriva tabelului preliminar de creante publicat in BPI nr. 206/19.11.2014 in ceea ce priveste inscrierea creantei creditoarei S.C M. F. C. S.R.L. in suma de 700.401 lei.
Prin cererea de admitere a creantei formulata de creditoarea S.C. M. F. C. S.R.L., aceasta a solicitat inscrierea in tabelul preliminar al creantelor cu suma de 700.510,94 lei, din care 418.10,95 lei deriva din contractul de imprumut autentificat sub nr. xxxx/08.07.2014, iar suma de 282.099,99 lei deriva din contractul de management incheiat intre parti la data de 01.01.2002 si din actele aditionale la acesta.
In dovedirea cererii, au fost anexate o serie de inscrisuri, respectiv: contractul de imprumut si garantie imobiliara autentificat sub nr. xxxx/08.07.2014, prin care societatea creditoare S.C. M. F. C. S.R.L. a acordat debitoarei un imprumut de 415.000 lei, cu o dobanda de 5% pe an, precum si contractul de management incheiat intre parti la data de 01.01.2002, impreuna cu actele aditionale nr. 7/01.01.2014 si nr. 8/29.04.2014, precum si un numar de sapte facturi fiscale emise in baza acestei contract in perioada martie-septembrie 2014, privind contravaloarea serviciilor prestate de societatea creditoare in perioada anilor 2011-2014.
Prin contestatia formulata, creditoarea S.C. H. S.R.L. a invocat faptul ca toate operatiunile a caror contravaloare se solicita din partea creditoarei S.C. M. F. C. S.R.L. sunt prezumate ca fiind frauduloase, potrivit art. 122 alin. 3 din Legea 85/2014, facute in dauna creditorilor, fiind incidente prevederile art. 117 alin. 2 lit. b), c), d), e) si f) din aceasta lege. In acest sens, s-a aratat ca, in ceea ce priveste contractul de management si actele aditionale la acesta, prelungirea termenului pentru care s-a incheiat contractul si majorarea remuneratiei managerului nu se justifica in conditiile in care cifra de afaceri a societatii debitoare a scazut considerabil. Fata de aceasta imprejurare, tinand cont si de relatiile dintre cele doua societati - directorul general al S.C. C. C. S.A., C. E., este totodata asociat si administrator al S.C. M. F. C. S.R.L., firma care este asociat al S.C. C. C. S.A. - creditoarea contestatoare a concluzionat ca toate cheltuielile cu care s-a inregistrat debitoarea nu au la baza operatiuni reale, ci sunt facute in scop fraudulos. De asemenea, in ceea ce priveste contractul de imprumut, s-a aratat ca si operatiunea de creditare a societatii debitoare de catre aceeasi firma a fost efectuata in scopul ca aceasta sa devina creditor majoritar al debitoarei.
Judecatorul-sindic a procedat la examinarea contestatiei formulate din perspectiva prevederilor art. 117 alin. 2 invocate de contestatoare, retinand ca nu sunt indeplinite dispozitiile legale pentru ca operatiunile efectuate intre cele doua societati sa poata fi considerate frauduloase.
Fata de aceste imprejurari, Curtea a retinut ca, raportat la obiectul cauzei - contestatie la tabelul preliminar al creantelor - legitimitatea creantei contestate nu poate fi analizata prin raportare la prevederile art. 117 din Legea 85/2014, care vizeaza anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in perioada suspecta.
Potrivit art. 106 alin. 1 din Legea 85/2014, administratorul judiciar va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante. Din cuprinsul acestei prevederi se desprinde ideea ca verificarea cererii de admitere a creantei se face raportat la documentele anexate cererii, astfel ca, atata timp cat creditoarea S.C. M. F. C. S.R.L. a depus acte justificative ale creantei invocate, constand in contracte, acte aditionale si facturi, este justificata inscrierea acestuia in tabelul de creante cu suma rezultata din inscrisurile depuse.
Raportat la aceleasi dispozitii, si in faza de solutionare a contestatiilor la tabelul preliminar de creante, judecatorul-sindic nu poate proceda la analizarea operatiunilor concretizate in inscrisurile care justifica cererea de admitere a creantei din perspectiva art. 117 alin.2, cata vreme nu a fost sesizat cu o cerere de anulare a respectivelor operatiuni. In conditiile in care actele juridice invocate de creditoarea S.C. M. F. C. S.R.L. nu au fost anulate, iar judecatorul-sindic nu a fost sesizat cu o actiune in anularea acestora, nu exista nici o justificare pentru inlaturarea creantei acestei creditoare din tabelul creantelor.
Prin urmare, nu se poate admite analizarea pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante a actelor si operatiunilor pe care se fundamenteaza cererea creditoarei, prin raportare la prevederile art. 117 alin. 2 din Legea 85/2014. A proceda altfel ar insemna si o eludare implicita a prevederilor art. 118 din aceeasi lege, prin care se confera calitate procesuala activa in demararea unei asemenea actiuni doar administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, comitetului creditorilor ori creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor. Or, la momentul formularii contestatiei, creditorul contestator nu indeplineste aceasta din urma conditie.
Astfel, Curtea a retinut ca, pentru ca judecatorul-sindic sa poata analiza incidenta prevederilor art. 117 alin. 2 cu privire la actele si operatiunile invocate ca fiind frauduloase, trebuia sa fie sesizat cu o cerere de anulare a acestora, care sa fie formulata in conditiile art. 117 si 118 din Legea 85/2014, in caz contrar neputand fi analizate aceste operatiuni din perspectiva acestor dispozitii in faza contestatiei la tabelul preliminar de creante.
In consecinta, hotararea judecatorului-sindic de respingere a contestatiei la tabelul de creante in privinta creantei S.C. M. F. C. S.R.L. este legala si temeinica, insa pentru considerentele retinute in prezenta decizie.
2. Contestatia impotriva tabelului preliminar de creante si a tabelului preliminar modificat de creante in ceea ce priveste neinscrierea creantei S.C. H. S.R.L. in suma de 150.271,92 lei, cu titlu de dobanzi calculate la debitul principal.
 Prin cererea de admitere a creantei formulata de creditoarea S.C H. S.R.L., aceasta a solicitat a fi inscrisa la masa credala cu suma de 659.911,79 lei reprezentand debit rezultat din sentinta comerciala nr. 420/COM/10.10.2012 a Tribunalului B., devenita irevocabila prin respingerea cailor de atac, pus dobanda legala "care se va calcula de la scadenta pana la data de 04.09.2014 - data deschiderii procedurii".
In tabelul preliminar al creantelor, creditoarea a fost inscrisa cu suma de 659.911,79 lei, in categoria creantelor chirografare. Cu aceeasi suma a fost inscrisa creditoarea si in tabelul preliminar modificat publicat in BPI nr. xxxxx/21.11.2014.
Ceea ce a contestat creditoarea a fost faptul ca nu a fost inscrisa in tabelul preliminar de creante si cu suma de 150.271,92 lei, reprezentand dobanzi calculate la debitul principal.
Solutia pronuntata de judecatorul-sindic, de respingere a contestatiei creditoarei, este legala si temeinica, insa pentru considerentele ce se vor arata de catre instanta de apel.
Astfel, Curtea a avut in vedere ca, potrivit art. 104 alin. 1 din Legea 85/2014, cererea de admitere a creantei va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele cauze de preferinta. De asemenea, art. 104 alin. 2 prevede ca, la cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de cauze de preferinta, cel mai tarziu in termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creantei.
Raportat la aceste prevederi, creditoarea S.C. H. S.R.L. avea obligatia de a preciza in concret intreaga creanta - debit plus dobanzi - si de a prezenta modul de calcul al dobanzilor prin chiar cererea formulata. In conditiile in care la alin. 2 se prevede un termen limita in care trebuie depuse documentele justificative ale creantei, cu atat mai mult precizarea creantei insasi trebuie facuta in acelasi termen.
Contrar celor retinute de catre judecatorul-sindic, in conditiile in care creditoarea nu si-a individualizat in concret creanta solicitata cu titlu de dobanzi, administratorul judiciar nu avea obligatia de a-i solicita explicatii ori sa depuna documente si informatii suplimentare, caci art. 106 alin. 3 prevede in mod expres ca administratorul judiciar "va putea" sa faca acest lucru, fara insa ca legea sa ii impuna o obligatie in acest sens.
Din interpretarea acestor dispozitii, instanta de apel a retinut ca obligatia de a individualiza cuantumul creantei si de a depune documente justificative ii revenea creditoarei S.C. H. S.R.L., care trebuia sa faca acest lucru prin insasi cererea de admitere a creantei ori cel tarziu in termenul stabilit pentru depunerea acestei cereri, neputandu-se institui in sarcina administratorului judiciar obligatia de a complini aceste lipsuri, cata vreme legea prevede doar posibilitatea pentru acesta de a solicita relatii suplimentare creditorului.
Intr-adevar, administratorul judiciar are, potrivit art. 106 alin. 1, obligatia de a realiza o cercetare amanuntita a fiecarei creante, in vederea stabilirii legitimitatii, valorii exacte si prioritatii creantelor, insa aceasta obligatie este subsecventa aceleia ce revine creditorului potrivit art. 104, verificarea facuta de administratorul judiciar fiind realizata in speta de fata raportat la suma precizata in cererea de admitere a creantei si la documentele depuse in probatiune.
Or, mentiunea facuta in cererea de admitere a creantei ca se solicita, pe langa debit, si dobanzi legale care vor fi calculate de la scadenta si pana la deschiderea procedurii insolventei, fara precizarea cuantumului acestora si a prezentarii modului de calcul, nu indeplineste exigentele impuse de art. 104 din Legea 85/2014. In acest sens, Curtea a avut in vedere ca doar prin contestatia formulata, S.C. H. S.R.L. a precizat cuantumul creantei solicitate cu titlu de dobanzi, anexand si modul de calcul al acestora, iar o asemenea precizare este tardiv facuta, judecatorul-sindic fiind obligat sa aiba in vedere, in solutionarea contestatiei la tabelul preliminar de creante, doar inscrisurile depuse de creditoare in termenul pentru depunerea cererii de admitere a creantei. Iar in conditiile in care insasi creditoarea, care a formulat cererea prin lichidatorul judiciar Casa de Insolventa C. SPRL, nu s-a conformat exigentelor impuse de lege, se impunea respingerea contestatiei formulate raportat la aceste considerente.
Fata de aspectele retinute de catre instanta de apel, nu s-a mai impus a fi analizate pe fond criticile vizand netemeinicia solicitarii dobanzilor legale.
3. Contestatia impotriva tabelului preliminar modificat de creante publicat in BPI nr. 208/21.11.2014, in ceea ce priveste inscrierea creantei creditoarei S.C. M. F. C. S.R.L. cu o creanta de 700.401 lei si a creantei creditoarei S.C. S. S.A. cu o creanta de 50.304,03 lei.
Administratorul judiciar a intocmit si publicat in BPI nr. xxxxx/19.11.2014 tabelul preliminar de creante. Ulterior, a intocmit si publicat in BPI nr. xxxxx/21.11.2014 tabelul preliminar modificat de creante. Dupa cum a aratat administratorul judiciar in cuprinsul raportului lunar privind descrierea modului de indeplinire a atributiilor, depus in dosarul de insolventa pentru termenul de judecata din data de 10.12.2014, intocmirea tabelului preliminar modificat a fost determinata de faptul ca, din eroare, un creditor a fost omis din tabelul preliminar initial intocmit si s-a impus, totodata, modificarea creantelor unor salariati, ca urmare a prezentarii de catre creditoare a unor date noi.
Legea 85/2014 nu reglementeaza posibilitatea intocmirii unui tabel preliminar modificat de catre administratorul judiciar. Din interpretarea prevederilor art. 110 si 111 din lege, rezulta ca, in urma verificarii cererilor de admitere a creantelor, administratorul judiciar va intocmi si inregistra la tribunal un tabel preliminar, cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului. Acesta poate fi contestat de catre debitor, creditori sau orice alta parte interesata atat in ceea ce priveste creantele si drepturile trecute in tabel, cat si cele care nu au fost trecute, urmand ca, in urma solutionarii contestatiilor de catre judecatorul-sindic, administratorul judiciar sa intocmeasca tabelul definitiv al creantelor.
Rezulta, deci, ca, dupa intocmirea tabelului preliminar de creante, administratorul judiciar nu mai are posibilitatea de a-l modifica, ci o eventuala "modificare" a acestuia se poate face doar de catre judecatorul-sindic, in urma formularii unei contestatii. In speta, modificarea tabelului preliminar a fost justificata de catre administratorul judiciar prin aceea ca, din eroare, a omis sa inscrie in tabel creanta creditoarei S.C. S. S.A., care si-a formulat in termenul legal cererea de admitere a creantei. Or, intr-o atare imprejurare, revenea acestei societati obligatia de a formula contestatie impotriva tabelului preliminar, in privinta neinscrierii creantei sale. In nici un caz administratorul judiciar nu putea sa procedeze el insusi la modificarea tabelului preliminar, cata vreme legea nu reglementeaza aceasta posibilitate.
In conditiile in care legea reglementeaza expres procedura de urmat in cazul neinscrierii unei creante in tabelul preliminar, indiferent de motivul pentru care creanta nu a fost inscrisa, nu se poate recurge la aplicarea prevederilor art. 442 Noul Cod de procedura civila, care reglementeaza indreptarea erorilor sau omisiunilor strecurate in hotararile judecatoresti. Oricum, omisiunea verificarii cererii de admitere a creantei formulata de creditorul S.C. S. S.A., cu consecinta neinscrierii acesteia in tabelul de creante nu poate fi considerata o simpla omisiune care sa poata fi incadrata in prevederile art. 442 Noul Cod de procedura civila.
Raportat la aceste imprejurari si avand in vedere petitul contestatiei formulate - inlaturarea creantei creditoarei S.C. M. F. C. S.R.L. in valoare de 700.401 lei si a creantei creditoarei S.C. S. S.A. in valoare de 50.304,03 lei, se impune admiterea in parte a contestatiei impotriva tabelului preliminar modificat de creante, in sensul inlaturarii din cuprinsul acestuia a creantei creditorului S.C. S. S.A., acesta fiind singurul creditor care apare inscris in tabelul preliminar modificat, fara sa fi fost inscris si in tabelul preliminar.
In ceea ce priveste creanta creditorului S.C. M. F. C. S.R.L., aceasta nu a suferit modificari ca urmare a intocmirii tabelului preliminar modificat de creante, creditorul fiind inscris cu aceeasi suma atat in tabelul preliminar, cat si in tabelul preliminar modificat, astfel ca admiterea contestatiei impotriva tabelului preliminar modificat nu produce nici un efect in privinta acestuia, creanta acestuia fiind analizata separat, la pct. 1 din prezentele considerente.
In consecinta, in baza art. 480 alin. 2 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, a fost admis apelul si schimbata in parte sentinta, in sensul admiterii in parte a contestatiei impotriva tabelului preliminar modificat de creante, in sensul inlaturarii din cuprinsul acestuia a creantei S.C. S. S.A., fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei, fara cheltuieli de judecata in apel.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie in anulare; Restructurare, Reorganizare

124 - Decizie nr. 124 din data de 23.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, in cadrul procedurii de insolventa, impotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute in spatiile creditoarei. Compet - Decizie nr. 123 din data de 23.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Apel. Actiune in anularea certificatului de inmatriculare al societatii parate, intemeiata pe schimbarea destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea, fara acordul vecinilor, deranjul fonic produs de activitate si pe - Decizie nr. 116 din data de 21.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar. Obligatia judecatorului-sindic de a determina cuantumul creantei contestate, neputand lasa in sarcina administratorului judiciar determinarea cuantumului, cata vreme acesta si-a spus parerea - Decizie nr. 112 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Inscriere provizorie a creantei. Necesitatea administrarii de probe. Momentul in care trebuie incuviintata administrarea de probe, de catre judecatorul sindic. - Decizie nr. 111 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Cerere de sesizare din oficiu a judecatorului sindic privind inlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea creditorilor de a obtine schimbarea administratorului judiciar doar in conditiile prevazu - Decizie nr. 108 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie la tabel preliminar. Necercetarea fondului cauzei. Obligatia judecatorului sindic de a analiza fondul pretentiilor in cazul in care intre debitoare si creditoare a existat un litigiu, suspendat in baza art. 36 di - Decizie nr. 83 din data de 30.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Recurs. Dizolvare societate comerciala. Cerere de repunere in termenul de declarare a recursului, intemeiata pe necomunicarea legala a sentintei atacate cu recurenta parata. Momentul inceperii termenului de recurs. Recurs tardiv - Decizie nr. 77 din data de 24.04.2015
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor in sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii in insolventa (necuprinse in graficul de rambursare) - Decizie nr. 152 din data de 21.05.2015
Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis - Decizie nr. 150 din data de 20.05.2015
Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit - Decizie nr. 146 din data de 14.05.2015
Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n - Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015
Recurs. Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunului garantat, formulata de creditori salariati. Distribuirea sumelor obtinute in functie de categoria din care fac parte creditorii contestatori, si - Decizie nr. 94/C din data de 12.05.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de protectie a creantei formulata de creditorul garantat, intemeiata pe prevederile art. 39 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/ 2006. Inadmisibilitatea cererii. Posibilitatea formularii doar a unei cereri de ridicare a sus - Decizie nr. 91/C din data de 25.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica. - Decizie nr. 83/C din data de 24.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar de creante formulata impotriva creantei organului fiscal, constatata prin decizie de impunere, contestata pe calea contestatiei administrative, care a fost suspendata pana la solutionarea plan - Decizie nr. 79/C din data de 12.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor impotriva unei societati dintr-un grup. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 183 si urmatoarele din Legea nr. 85/ 2014 - Decizie nr. 67/C din data de 10.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor si de conexare la cererea similara formulata anterior de debitor, in temeiul Legii nr. 85/ 2014. Judecarea cererii debitorului, la care s-a conexat cererea creditorulu - Decizie nr. 65/C din data de 04.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor. Calculul cvorumului si al majoritatii creantelor facut de administratorul judiciar, raportat la un tabel definitiv rectificat, intocmit si neafisat la usa instantei. Con - Decizie nr. 59/C din data de 31.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Cerere de inscriere creanta nascuta in cursul procedurii in tabelul suplimentar de creante, respinsa de administratorul judiciar. Contestatie la raportul de activitate al administratorului judiciar, admisa de judecatorul sin - Decizie nr. 57/C din data de 24.03.2015