Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferite, incheiate de fiecare reclamant cu parata, cu clauze similare. Disjungerea cererilor. Inadmisibilitatea caii de atac formulate impotriva solutiei de disjungere, aceasta fiind o masura de administrare judiciara care nu poate face obiectul unei cai de atac.

- art. 59 - 60, art. 99, art. 248, art. 465, art. 466 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA
- art. 99 alineat 4 din Regulamentul de Ordine Interioara al instantelor judecatoresti

Decizia nr. 146/14.05.2015 - A
Dosar nr. 1862/111/2014 - A

Prin Sentinta nr. 9933 din data de 18.12.2014, Tribunalul B. a admis exceptia de necompetenta materiala si teritoriala invocata de parata, privind cererea formulata de reclamantul H. L.-F. si in consecinta:
A declinat competenta materiala si teritoriala a Tribunalului B. de a solutiona cauza, privind pe reclamantul H. L.-F. in favoarea Judecatoriei O.
A dispus trimiterea de indata a dosarului Judecatoriei O. spre competenta solutionare.
A dispus disjungerea cauzelor avand ca obiect litigii cu profesionistii si formarea de noi dosare separate privind pe reclamantii A. C.-M. si altii, in contradictoriu cu parata S.C. P. B. R. S.A., avand ca obiect actiune in constatare.
A stabilit termen de judecata in dosarele nou-formate pentru data de xx ianuarie, cam 3, ora 14,00, cu citarea partilor, cu mentiunea de a se pronunta asupra exceptiei de necompetenta materiala si teritoriala a instantei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Instanta a verificat competenta sub aspect general, material si teritorial, in conformitate cu prevederile art. 131 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, a analizat cu precadere exceptia de necompetenta materiala si teritoriala, potrivit dispozitiilor art. 248 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, si a constatat ca in cauza, intrucat nu exista o stransa legatura intre contractele de credit incheiate de reclamanti, ca si cauza juridica, in sensul de izvor al raportului juridic dedus judecatii, de natura a face necesara judecarea lor impreuna, in acceptiunea art. 100 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, conform caruia, "(1) Daca mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare in judecata, formuleaza pretentii proprii impotriva aceluiasi parat, invocand raporturi juridice distincte si neaflate intr-o legatura care sa faca necesara judecarea lor impreuna, determinarea instantei competente se face cu observarea valorii sau, dupa caz, a naturii ori obiectului fiecarei pretentii in parte. (_) (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si atunci cand unul sau mai multi reclamanti formuleaza, prin aceeasi cerere de chemare in judecata, pretentii impotriva mai multor parati, invocand raporturi juridice distincte si fara legatura intre ele.", si intrucat din punct de vedere al valorii obiectului litigiului, potrivit art. 94 alin. 1 lit. j) din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, fiind un litigiu patrimonial evaluabil in bani in valoare de pana la 200.000 lei, cauza este de competenta materiala si teritoriala a judecatoriei, instanta a admis exceptia de necompetenta materiala si teritoriala invocata de parata, privind cererea formulata de reclamantul H. L.-F., cu domiciliul in mun. O., si cu sediul procesual ales la S.C.A. P. & A., din B., si in consecinta, a declinat competenta materiala si teritoriala a Tribunalului B. de a solutiona cauza, privind pe reclamantul H. L.-F., in favoarea Judecatoriei O., a dispus trimiterea de indata a dosarului Judecatoriei O. spre competenta solutionare, si in temeiul art. 99 alin. 1 din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, conform caruia, "Cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de cerere intemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste in raport cu valoarea sau, dupa caz, cu natura ori obiectul fiecarei pretentii in parte. Daca unul dintre capetele de cerere este de competenta altei instante, instanta sesizata va dispune disjungerea si va declina in mod corespunzator competenta", a dispus disjungerea cauzelor avand ca obiect litigii cu profesionistii si formarea de noi dosare separate privind pe reclamantii mentionati in dispozitiv, conform dispozitivului.
Impotriva acestei sentinte, in termen, au formulat apel toti reclamantii din cauza, prin care solicita admiterea apelului declarat impotriva hotararii nr. 9933/2014 pronuntate in dosarul nr. 1862/111/2014, in data de 18.12.2014 si modificarea in tot a hotararii atacate in sensul constatarii existentei unui litisconsortiu procesual activ, respingerea cererii de disjungere si, cu titlu subsecvent nulitatea actelor subsecvente - art. 179 alin (3) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, anularea masurii declinarii competentei. Acestia au aratat ca, in calitate de consumatori, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, au formulat, in litisconsortiu procesual activ, astfel cum este acesta reglementat de dispozitiile art. 59 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, cerere de chemare in judecata impotriva celor trei parate prin care au solicitat sa constare incalcarea drepturilor subsemnatilor, prin punerea pe piata in perioada 2006-2008 a unor produse de creditare toxice si sa dispuna eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit incheiate de subsemnatii, in calitate de consumatori.
Capetele de cerere au avut un continut identic in privinta tuturor reclamantilor, singura diferenta intre obiectul cererii de chemare in judecata constand in numerotarea clauzelor atacate, continutul acestora fiind totusi similar pana la identitate.
Desi, potrivit mentiunilor hotararii ce face obiectul prezentei cai de atac aceasta ar putea fi atacata odata cu solutia in ceea ce priveste fondul cauzei, trebuie subliniat faptul ca conform prevederilor art. 457 alin. (2) Cod procedura civila, "mentiunea inexacta din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac deschisa contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevazuta de lege ". Astfel, solicita sa se constate faptul ca, in ceea ce priveste hotararea nr. 9933/2014 a Tribunalului B., calea de atac ce trebuie declarata in mod legal in cauza este apelul, care trebuie depus in 30 de zile de la pronuntarea hotararii atacate si nu odata cu fondul.
In ceea ce priveste calea de atac a apelului, o apreciaza ca fiind incidenta in cauza, avand in vedere prevederile art. 456 Cod procedura civila, potrivit caruia "calea de atac ordinara este apelul". Astfel, potrivit principiului reglementat de textul de lege anterior mentionat, ori de cate ori pentru o anumita hotarare nu se prevede calea de atac a recursului ori faptul ca hotararea nu poate fi atacata prin intermediul nici unei cai de atac, va deveni incidenta calea de atac ordinara a apelului.
Mai mult, apreciaza faptul ca hotararea nr. 9933/2014 a Tribunalului B. nu trebuie atacata odata cu fondul cauzei, ci pe cale separata.
 Concluziile anterior mentionate, cu privire la calea de atac incidenta in cauza au la baza corecta calificare in ceea ce priveste natura juridica a hotararii atacate prin apel. Astfel, invedereaza instantei urmatoarele aspecte:
Pe de o parte, prin hotarare ce face obiectul prezentei cai de atac nu s-a dispus masura de administrare judiciara, pentru a fi incidente prevederile art. 465 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Pe de alta parte, hotararea ce face obiectul prezentei cai de atac nu este o incheiere premergatoare, pentru a formula cale de atac odata cu fondul cauzei inaplicabilitatea art. 248 alin. (5) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA.
Incheierea atacata nu transpune o masura de administrare judiciara, circumscrisa prevederilor art. 465 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, potrivit prevederilor art. 465 Cod procedura civila, "masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul nici unei cai de atac ".
Incheierea prin care se dispune asupra masurilor de administrare judiciara nu poate fi supusa niciunei cai de atac, ordinare sau extraordinare. Arata ca prin hotararea nr. 9933/2014, de disjungere a cererii de chemare in judecata, nu s-a luat o simpla masura de administrare judiciara, ci s-a luat o masura prin care s-a cenzurat in mod inadmisibil principiul fundamental disponibilitatii in procesul civil, garantat de art. 9 alin. (2) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, prin eliminarea" oricarei posibilitati efective de aplicare a art. 59 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA intr-un litigiu de tip "alianta procesuala".
In acest sens, prevederile NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA trebuie coroborate cu Sectiunea a Il-a din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea Plenului CSM nr. 387/2005, intitulata "Activitatea premergatoare sedintei de judecata si de rezolvare a lucrarilor cu caracter administrativ".
Singura mentiune referitoare la disjungere din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea Plenului CSM nr. 387/2005 (in continuare, in text, "ROI"), este urmatoarea: in caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizeaza aceluiasi complet pentru respectarea principiului continuitatii.
Drept urmare, hotararea nr. 9933/2014, de disjungere a cererii de chemare in judecata si de formare de noi dosare nu este o incheiere prin care se dispune asupra unei masuri avand caracter administrativ, deoarece nu se inscrie in niciuna dintre masurile avand acest caracter, astfel cum sunt acestea prevazute in Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.
In mod eronat, in dispozitivul hotararea nr. 9933/2014, a fost indicat ca aceasta poate fi atacata odata cu fondul, deoarece o astfel de hotarare nu este o incheiere premergatoare, pentru a putea fi atacata odata cu fondul cauzei, potrivit prevederilor din art. 466 alin. (4) Cod procedura civila.
In ceea ce priveste hotararea nr. 9933/2014, apreciaza ca aceasta reprezinta o sentinta prin care instanta s-a dezinvestit. Astfel, este tocmai in ipoteza inversa reglementata de art. 248 alin. (5) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA: incheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin care, dupa admiterea exceptiei, instanta a ramas in continuare investita pot fi atacate numai odata cu fondul, daca legea nu dispune altfel."
Lasand la o parte faptul ca instanta nu a pronuntat o incheiere, ci a pronuntat o sentinta, care in mod evident se ataca separat, iar nu odata cu fondul, oricum este vorba despre admiterea exceptiei de disjungere, hotarare ce a avut drept rezultat dezinvestirea instantei de judecata, ca efect al admiterii subsecvente a exceptiei de necompetenta.
Trebuie mentionat faptul ca nu inteleg sa critice in mod direct hotararea de declinare a competentei, ci in mod subsecvent, anume ca urmare a constatarii caracterului nelegal al solutionarii exceptiei de disjungere, respectiv neconstatarea existentei litisconsortiului procesual-activ.
Suplimentar aspectelor anterior mentionate, invedereaza instantei de judecata nelegalitatea pronuntarii unei astfel de hotarari (mentiunea ca se ataca odata cu fondul), ceea ce este de natura sa atraga si aplicarea prevederilor art. 13, raportat la art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (in continuare, Conventia).
Astfel, prin hotararea nr. 9933/2014 s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Conventie, deoarece cererea de chemare in judecata, introdusa in litisconsortiu procesual activ este de natura sa satisfaca cerintele dreptului la un proces echitabil.
Avand in vedere ca problema de drept dedusa spre solutionare este identica, modul in care se va judeca, precum si solutia care se va pronunta in primul din cele peste 100 de dosare individuale vor fi aceleasi pentru toate celelalte. Drept urmare, instanta de judecata nu va mai satisface cerinta impartialitatii, la solutionarea celorlalte dosare, aceasta cerinta fiind la randul sau, o componenta imperativa a dreptului la un proces echitabil.
Mai mult, litisconsortiul procesual activ reprezinta o modalitate prin care se tinde la reducerea dezechilibrului existent intre partea mai slaba in contract, consumatorul si profesionistul, in speta cele trei parate. Numai prin intermediul unei astfel de cereri de chemare in judecata se indeplineste conditia "egalitatii de arme" intre reclamanti si parata, conditie, de asemenea, imperativa a dreptului la un proces echitabil.
Drept urmare, in ceea ce priveste hotararea nr. 9933/2014, se apreciaza ca se impune cenzurarea acesteia de catre instanta de control judiciar, avand in vedere si prevederile art. 13 din Conventie, potrivit carora "orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
Avand in vedere ca, la pronuntarea incheierii atacate, a fost incalcat art. 6 din Conventie, invoca dreptul, direct si efectiv in temeiul art. 13 din acelasi act normativ, de a se adresa instantei de judecata, pentru ca aceasta sa dispuna remedierea incalcarii garantiilor dreptului la un proces echitabil. Drept urmare, calea de atac a apelului apare ca fiind admisibila si in mod direct, in temeiul prevederilor art. 13 din Conventie.
In ceea ce priveste criticile pe fond impotriva hotararii nr. 9933/2014, a aratat ca instanta nu s-a pronuntat asupra argumentelor invocate prin raspunsul la intampinare, lasand practic nedezlegate aceste aparari, iar incheierea nu este temeinica, deoarece masura disjungerii nu se impune in cauza.
In cauza exista un litisconsortiu procesual activ, reglementat de art. 59 Cod procedura civila, conform caruia: mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul procesului este un drept ori o obligatie comuna, daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza ori daca intre ele exista o stransa legatura.
Actiune este demarata de o alianta procesuala de reclamanti. De aceea, constatarea incidentei in cauza a prevederilor art. 59-60 Cod procedura civila si in consecinta a existentei unei coparticipari procesual-active facultative este lesne de inteles.
Litisconsortiul (coparticiparea procesuala) este o forma juridica a procedurii civile, o institutie esentialmente procesuala, intrucat, pe de o parte, el priveste o pluralitate de persoane care au calitatea de "parte" in procesul civil, iar pe de alta, pentru ca el nu are existenta in afara procesului civil.
Temeiul de drept care permite coparticiparea procesuala in situatia in care drepturile sau obligatiile partilor au aceeasi cauza este art. 59 Cod procedura civila. Cauza juridica a actiunii comune este incalcarea legislatiei protectiei consumatorilor, incalcarea obligatiei de informare si punerea pe piata a unor produse financiare defectuoase (toxice). Chiar si in ipoteza putin probabila in care se va considera ca nu se poate vorbi despre o cauza comuna, considera ca sunt indeplinite oricum prevederile din teza finala a art. 59 Cod procedura civila, anume intre drepturile si obligatiile partilor este o stransa legatura.
Drept urmare, in toate situatiile in care cauza actiunii civile este comuna mai multor persoane sau intre drepturile si obligatiile partilor exista o stransa legatura, acestea pot sta impreuna in judecata intr-un singur litigiu comun. In acest sens, profesorul Ciobanu considera ca "prin cauza actiunii trebuie inteles scopul catre care se indreapta vointa celui care reclama sau se apara, scopul care exprima si caracterizeaza vointa juridica a acestuia de a afirma pretentia sa in justitie". Cu alte cuvinte, cauza actiunii civile se confunda cu scopul partilor de a apela la instanta de judecata. Or, in cazul de fata, scopul reclamantilor este comun, acela de a inlatura efectele clauzelor abuzive din contractele de credit incheiate cu parata si de a atrage raspunderea bancii pentru punerea pe piata a unor produse defectuoase (toxice), respectiv pentru incalcarea obligatiei de informare.
Litisconsortiul este o alianta procesuala in scopul realizarii economicitatii procesuale si bunei administrari a justitiei, precum si pentru a se evita hotarari contradictorii, care ar bulversa autoritatea lor si posibilitatile de executare, fiecare pastrandu-si independenta compatibila cu natura si scopurile acestei aliante.
Referitor la posibilitatea mai multor persoane de a se adresa impreuna instantei de judecata pentru apararea drepturilor rezultate din contracte diferite, drepturi protejate de acelasi act normativ, aceasta rezulta si din jurisprudenta instantelor de judecata, in acelasi cadru procesual ca si in prezentul dosar s-au pronuntat o serie de hotarari judecatoresti, fara sa se puna problema disjungerii cererilor individuale, validand astfel cauza comuna a consumatorilor atunci cand acestia tind la recunoasterea drepturilor prevazute in legislatia speciala din materie.
Institutia disjungerii nu este compatibila cu institutia coparticiparii procesuale. Aceasta concluzie se desprinde din imprejurarea potrivit careia posibilitatea disjungerii unor cereri de chemare in judecata reprezinta o exceptie, ea fiind posibila exclusiv in acele ipoteze in care textul de lege o prevede in mod expres. Pentru a retine astfel considera ca sunt lamuritoare prevederile art. 10 Cod civil, conform carora: "Legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrang exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege. "
Analizand aceste prevederi legale, se poate observa ca institutia disjungerii nu are o reglementare generala in textele Codului de procedura civila. Sanctiunea disjungerii este insa reglementata in mod expres in domeniile in care legiuitorul a considerat ca o astfel de sanctiune s-ar impune.
Prin intampinarea formulata, intimata S.C. P. B. R. S.A. a solicitat respingerea apelului in principal ca fiind inadmisibil, iar in subsidiar ca fiind nefondat, cu obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecata pricinuite in apel.
In ceea ce priveste admisibilitatea atacarii cu apel a masurii disjungerii, s-a aratat ca disjungerea este o masura de buna administrare a justitiei si potrivit art. 465 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, aceasta nu poate face obiectul niciunei cai de atac.
Codul nu defineste sfera masurilor de administrare judiciara, insa stabilirea acestora trebuie facuta in functie de consecintele juridice ale unei asemenea masuri. In cazul de fata, disjungerea cererilor are drept singura consecinta judecarea separata a capetelor de cerere referitoare la contracte de credit privite in individualitatea lor. In ceea ce priveste regimul juridic sau normele de procedura aplicabile, acestea raman aceleasi. Prin urmare, disjungerea a urmarit doar o buna administrare a justitiei.
Apelantii sustin ca disjungerea nu ar fi tratata in Sectiunea a II-a din Regulamentul de ordine interioara al instantelor de judecata, motiv pentru care in opinia lor ar insemna ca aceasta nu are caracter administrativ. Nici un text din NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA sau din Regulamentul instantelor nu defineste si nu enumera limitativ masurile de administrare judiciara. In plus, prin art. 99 alin. (4) din Regulamentul instantelor, text care face parte din chiar sectiunea indicata de reclamanti, stabileste ca in caz de disjungere, dosarele nou formate sunt repartizate aceluiasi complet. Prin urmare, disjungerea este avuta in vedere de legiuitor (C.S.M.) in capitolul privind lucrarile administrative.
Prin urmare, fiind o masura administrativa, in temeiul art. 465 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, aceasta nu poate face obiectul apelului, ceea ce atrage inadmisibilitatea demersului promovat de apelanti in prezenta cauza.
In subsidiar, intimata a solicitat sa se constate ca aceasta are caracter preparatoriu, caz in care devin incidente dispozitiile art. 466 alin. (4) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA potrivit cu care "impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara de cazul cand legea dispune altfel.
Simplul fapt ca masura disjungerii este inserata intr-o sentinta si nu intr-o incheiere nu este de natura sa conduca la o solutie contrara. Motivul pentru care prima instanta a pronuntat o sentinta si nu o incheiere consta in faptul ca prin aceeasi hotarare, instanta s-a dezinvestit ca urmare a masurii declinarii de competenta. insa acest aspect nu are drept consecinta ca disjungerea nu ar mai avea caracter preparatoriu.
Apelantii sustin ca prin calea de atac formulata nu critica in mod direct hotararea de declinare a competentei, ci in mod subsecvent, ca urmare a constatarii caracterului nelegal al masurii disjungerii.
Aceasta abordare este una speculativa si care ignora dispozitiile speciale si imperative ale art. 132 alin. (3) NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA care prevad expres ca daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac.
Solutia legiuitorului a fost legiferata tocmai cu scopul de a asigura celeritatea solutionarii cauzelor si a asigurarii unei solutionari intr-un termen rezonabil.
Textul invocat nu prevede exceptii si prin urmare, masura declinarii nu poate face obiectul controlului de legalitate prin promovarea apelului in prezenta cauza. De aceea, se impune respingerea apelului ca inadmisibil.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea apelului, aratand ca masura disjungerii se impunea a fi dispusa in cauza, aspect care rezulta din analiza dispozitiilor art. 100 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA si a art. 59 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA.
Apelantii sustin ca in cauza ar fi aplicabile dispozitiile art. 59 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, iar dintre cele 3 ipoteze prevazute de text (obiectul procesului este un drept sau o obligatie comuna, daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza ori daca intre ele exista o stransa legatura), reclamantii au admis chiar in fata primei instante ca prima ipoteza nu ar fi indeplinita in timp ce celelalte doua ar fi indeplinite.
Sintagma "drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza" a fost inteleasa de reclamanti in sensul ca temeiul cererilor de chemare in judecata ar fi acelasi. Aceasta interpretare este eronata, caci cauza drepturilor si obligatiilor nu se confunda cu cauza cererii de chemare in judecata.
Prin cauza drepturilor si obligatiilor, ca element component al actului juridic civil, se intelege obiectivul urmarit la incheierea actului juridic. Obiectivul urmarit de fiecare consumator in parte nu este acelasi avand in vedere faptul ca reclamantii au contractat diferite tipuri de credite (imobiliare, pentru nevoi personale, de refinantare, etc). Asadar nu se poate stabili ca toti cei 151 de reclamanti ar fi avut aceeasi cauza juridica aferenta drepturilor reclamante in instanta de judecata, motiv pentru care nu se poate retine ca aceasta ipoteza a textului legal ar fi indeplinita. In acest context, reperele doctrinare invocate de apelanti (opiniile profesorilor Viorel Mihai Ciobanu si Ion Deleanu) nu sunt de natura sa conduca la o concluzie diferita.
Prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege temeiul de drept invocat de reclamanti in sustinerea cererii de chemare in judecata, care deci nu se confunda cu cauza drepturilor si obligatiilor, astfel cum este avuta in vedere de legiuitor.
Cea de-a treia ipoteza a textului se refera la existenta unei stranse legaturi. Apelantii sustin ca aceasta stransa legatura ar exista in considerarea unei bune administrari a justitiei si in considerarea necesitatii de a se obtine o solutie unitara.
Dimpotriva, chiar din ratiuni de buna administrare a justitiei se impune ca cererile fiecarui reclamant sa fie analizate independent, judecatorul urmand sa verifice pentru fiecare reclamant in parte situatia de fapt care difera de la un reclamant la altul. Astfel urmeaza a fi analizat dosarul de creditare, urmeaza a fi administrata proba cu interogatoriu si martori. In mod obiectiv, un judecator nu poate administra concomitent 151 de interogatorii si nu poate lua declaratiile a circa 100 de martori. Administrarea acestui probatoriu la termene de judecata succesive afecteaza calitatea actului de justitie in sensul ca reclamantii care ar raspunde la interogatoriu in etapele ulterioare primei, ar putea cunoaste care sunt tipurile de intrebari la care sunt chemati sa raspunsa si in consecinta, administrarea acestei probe ar fi compromisa. Acelasi rationament se aplica si in cazul audierii martorilor.
Instanta trebuie sa aiba in vedere si faptul ca verificarea indeplinirii obligatiei de informare depinde de la caz la caz de modul concret al desfasurarii evenimentelor si de caracteristicile proprii fiecarui reclamant. Astfel, aprecierea judecatorului va fi diferita in ceea ce priveste un consumator cu studii superioare, in unele cazuri chiar de natura economica, fata de un consumator fara studii. Relevanta va fi si perioada pe care fiecare consumator a avut-o (la dispozitie) de la data la care a formulat o cerere de creditare si a primit un draft al contractului si pana la data la care contractul a fost efectiv incheiat.
Relevante in cauza din perspectiva existentei sau inexistentei litisconsortiului procesual activ sunt si dispozitiile art. 100 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA potrivit cu care "daca mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare in judecata, formuleaza pretentii proprii impotriva aceluiasi parat, invocand raporturi juridice distincte si neaflate intr-o legatura care sa faca necesara judecarea lor impreuna, determinarea instantei competente se face cu observarea valorii sau, dupa caz, a naturii ori obiectului fiecarei pretentii in parte.
Prima instanta la pronuntarea solutiei apelate a avut in vedere tocmai acest text care reglementeaza nu numai modalitatea de determinare a competentei instantei dupa criteriul valoric, dar si disjungerea, caci legiuitorul se refera la situatia in care mai multi reclamanti printr-o unica cerere de chemare in judecata invoca raporturi juridice distincte si neaflate intr-o stransa legatura care sa faca necesara judecarea impreuna. In cauza, este cert ca intre fiecare reclamant sau grup de reclamanti (sot si sotie in cazul in care unul dintre soti este coplatitor) si parata exista raporturi juridice distincte determinate de fiecare contract care a fost incheiat. In ceea ce priveste, necesitatea judecarii impreuna, a argumentat mai sus ca nu exista o legatura stransa care sa determine judecarea impreuna.
Toate aceste chestiuni presupun administrarea unui probatoriu cu privire la relatia dintre banca si fiecare reclamant anterior momentului incheierii contractului de credit, respectiv modul in care personalul bancii a prezentat fiecarui reclamant in parte serviciile de creditare detinute de banca in portofoliu. Indeplinirea concreta a obligatiilor bancii trebuie stabilita deci in raport de fiecare reclamant in parte.
Cu privire la jurisprudenta C.J.U.E., s-a aratat ca decizia pronuntata in Cauza C-341/05 nu este de natura sa conduca in prezenta cauza la o solutie contrara celei pronuntate de Tribunalul B. C.J.U.E. s-a pronuntat in aceasta cauza in procedura cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare cu privire la interpretarea art. 49 CE si art. 3 din Directiva 96/71/CE privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarilor de servicii, precum si a art. 49 CE si art. 50 CE, dispozitii care nu sunt incidente in prezenta cauza. in motivarea hotararii, C.J.U.E. a facut trimitere la dreptul de a intreprinde o actiune colectiva, dar totodata a retinut in paragraful 91 ca "exercitarea acestuia poate fi supusa anumitor restrictii". Prin urmare, dreptul la o actiune colectiva in opinia C.J.U.E. nu este unul absolut, urmand a fi apreciat de la caz la caz si supus anumitor restrictii, in cauza de fata, restrictiile sunt date de intrarea in concurs a principiului disponibilitatii cu principiul aflarii adevarului si cu principiul unui drept efectiv la aparare. in plus, aratam ca legiuitorul roman a avut in vedere si ipoteza unor actiuni colective a consumatorilor, insa nu in forma promovata de reclamanti, ci in forma actiunilor promovate de asociatiile pentru protectia consumatorilor in conditiile art. 12 si urm. din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la jurisprudenta C.E.D.O., apelantii au invocat hotararea pronuntata in Cauza Gorraiz Lizarraga si altii contra Spaniei, insa aceasta nu este relevanta in cauza intrucat se refera la demersul in justitie al unei asociatii constituite cu scopul de a apara interesele membrilor sai contra repercusiunilor constructiei unui baraj asupra mediului inconjurator si asupra vietii acestora si la faptul ca atunci cand cetateanul e confruntat cu acte administrative complexe recurgerea la entitati colective reprezinta un mijloc accesibil pentru asigurarea apararii. In cauza de fata, nu suntem in prezenta unei entitati colective, respectiv o asociatie a consumatorilor, si nici in situatia contestarii unui act administrativ complex, ci in situatia unor reclamanti care au incheiat individual, contracte de credit cu conditii specifice. Prin urmare, rationamentul jurisprudentei C.E.D.O. invocate nu prezinta relevanta in solutionarea apelului.
Examinand cu prioritate exceptia de inadmisibilitate a apelului, potrivit art. 248 alin. 1 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, Curtea a apreciat ca aceasta este fondata.
Reclamantii, in numar de 151, au sesizat instanta cu o actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, ca urmare a incalcarii de catre banca a unor obligatii si obligarea bancii parate la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecarui contract de credit incheiat de consumatorii reclamanti, care sa prevada restituirea creditului in lei, conversia sumei creditului din CHF in lei facandu-se la data contractarii fiecarui credit.
Potrivit precizarilor facute de reclamanti in cuprinsul raspunsului la intampinare, actiunea a fost demarata de reclamanti ca o alianta procesuala, fiind incidente prevederile art. 59-60 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA.
Prin sentinta comerciala nr. 9933/18.12.2014 pronuntata de Tribunalul B. ce face obiectul prezentului apel, instanta de fond a apreciat ca in cauza nu exista o stransa legatura intre contractele de credit incheiate de reclamanti, ca si cauza juridica, in sensul de izvor al raportului juridic dedus judecatii, de natura sa faca necesara judecarea impreuna a cererilor, astfel ca, in baza art. 99 alin. 1 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, a dispus disjungerea cauzelor si formarea de noi dosare separate pentru fiecare reclamant. De asemenea, a fost declinata competenta materiala de solutionare a cauzei privindu-l pe reclamantul H. L.-F. in favoarea Judecatoriei O.
In opinia instantei de apel, disjungerea constituie o masura de administrare judiciare care, potrivit art. 465 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, nu poate face obiectul nici unei cai de atac. Codul nu defineste sfera masurilor de administrare judiciara, insa este unanim admis ca acestea reprezinta acele masuri de ordin organizatoric menite sa asigure partilor cadrul unei bune desfasurari a actului de justitie, astfel incat acestea sa poata beneficia, conform legii, de activitatea de judecata ca serviciu public si de accesul la instanta atat din punct de vedere procedural, cat si substantial.
In cazul de fata, disjungerea cererilor are drept consecinta judecarea separata a capetelor de cerere referitoare la contracte de credit privite in individualitatea lor. De asemenea, se impune a se preciza ca, desi masurile de administrare judiciara nu sunt enumerate nici in NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, si nici in Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, nu trebuie omisa imprejurarea ca, in acest regulament, disjungerea este tratata la art. 99 alin. 4 in cadrul Sectiunii a II-a intitulata Activitatea premergatoare sedintei de judecata si de rezolvare a lucrarilor cu caracter administrativ.
Raportat la toate aceste aspecte, masura disjungerii constituie o masura de administrare judiciara, exceptata in mod expres de la controlul instantei pe calea apelului.
Totodata, chiar daca s-ar aprecia ca disjungerea nu se incadreaza in notiunea de "masura de administrare judiciara", aceasta constituie, oricum, o masura premergatoare solutionarii fondului, caz in care devin incidente prevederile art. 466 alin. 4 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, in conformitate cu care, impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara de cazul cand legea dispune altfel.
Nu prezinta relevanta faptul ca instanta a pronuntat disjungerea printr-o sentinta, iar nu printr-o incheiere, caci motivul pentru care s-a procedat astfel a fost acela ca instanta s-a pronuntat la acelasi termen de judecata si asupra exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului B., iar declinarea de competenta se pronunta printr-o sentinta. Insa, daca s-ar face abstractie de acest fapt, masura disjungerii, fiind o masura preparatorie solutionarii fondului cererilor, nu ar fi putut fi dispusa decat printr-o incheiere premergatoare.
Nu se poate retine afirmatia apelantilor, in sensul ca, prin sentinta apelata, instanta s-ar fi dezinvestit, ca urmare a admiterii exceptiei de disjungere a cauzei si astfel ar fi aplicabile, per a contrario, prevederile art. 248 alin. 5 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, intrucat, ca efect al disjungerii, instanta a dispus formarea de noi dosare separate si a stabilit termen de judecata la data de 22.01.2015. Faptul ca masura disjungerii s-a dispus printr-o sentinta, si nu printr-o incheiere nu schimba cu nimic situatia, intrucat trebuie avute in vedere masurile dispuse de instanta prin aceasta sentinta si, raportat la acestea, trebuie stabilit daca instanta s-a dezinvestit sau a luat doar o masura in vederea solutionarii litigiului.
Iar din acest punct de vedere, se va observa ca, prin sentinta pronuntata de Tribunalul B. s-a dispus, pe de o parte, admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului B. in ceea ce priveste cererea formulata de reclamantul H. L.-F. si declinarea competentei in favoarea Judecatoriei O., iar in privinta celorlalti reclamanti, s-a dispus disjungerea cauzelor si formarea unor dosare separate pentru care s-a stabilit termen de judecata la data de 22.01.2015.
Astfel, in privinta primei masuri dispuse, aceea a declinarii competentei materiale de solutionare a cauzei, se poate spune ca instanta s-a dezinvestit, insa hotararea, sub acest aspect, nu este supusa nici unei cai de atac, astfel cum prevede art. 132 alin. 3 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA. Aceasta solutie a fost legiferata tocmai in scopul de a asigura celeritatea solutionarii cauzelor, textul neprevazand exceptii.
 Relativ la cea de-a doua masura, aceea a disjungerii, prin aceasta nu s-a produs o dezinvestire a instantei, caci aceasta a fixat termen de judecata in vedea solutionarii dosarelor nou formate ca urmare a disjungerii, astfel ca masura dispusa de instanta este una luata, in mod cert, in vederea solutionarii litigiului, fara ca prin aceasta sa se intrevada rezultatul final al procesului.
Fata de aceste precizari si raportat la prevederile art. 466 alin. 4 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, cata vreme nu exista o dispozitie speciala inserata in Codul de procedura civila privind posibilitatea declararii apelului impotriva masurii disjungerii, apelul declarat impotriva acestei masuri este inadmisibil, masura putand fi cenzurata doar odata cu fondul.
Avand in vedere toate considerentele expuse, in temeiul art. 480 alin. 1, Curtea a respins apelul ca inadmisibil, fara a se mai impune, fata de solutia pronuntata, analizarea criticilor vizand legalitatea si temeinica sentintei apelate.
Retinand culpa procesuala a apelantilor, in baza art. 453 alin. 1, raportat la art. 455 NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA, acestia au fost obligati la plata in solidar in favoarea intimatei a sumei de 10.139,02 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocatial justificat prin factura si ordinul de plata depuse la dosar.