Litigiu de munca. Consecintele necomunicarii deciziei de sanctionare disciplinara salariatului.

Litigiu de munca. Consecintele necomunicarii deciziei de sanctionare disciplinara salariatului.


art. 169 alin. 2 si art. 252 alin.3 si 4 din Codul muncii

Este necesar sa se faca deosebirea intre efectul deciziei de sanctionare, respectiv retinerea din drepturile salariale, si semnificatia comunicarii sale, indiferent de modalitatea aleasa sau de contestarea modalitatii alese de angajator (cum a fost cazul si in prezenta speta in care apelantul, in fata Curtii, a aratat ca decizia de sanctionare nu ar produce efecte deoarece i-ar fi fost nelegal comunicata prin scrisoare recomandata,  angajatorul neproband ca ar fi incercat, anterior, sa i-o comunice personal si ca ar fi refuzat primirea).

(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Munca ?i Asigurari Sociale, decizia Nr.194 din 17 ianuarie 2017)

Prin cererea de apel, inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 3.10.2016, apelantul S. V. M.  a criticat sentinta civila nr.7245/21.07.2016.
In motivarea cererii de apel, apelantul a aratat urmatoarele:
Tribunalul nu a judecat cererea sa impotriva U.S.H.  pentru retinerea nejustificata din salariul a sumei totale de 1.170 lei, nespecificand pe documentul de plata (fluturasii lunari de salariu) motivul sau documentul care a stat la baza retinerii, incalcandu-se prevederile art. 169 (1) din Codul Muncii care stipuleaza ca: "nicio retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege".
Instanta de fond a judecat alt caz, de care era in necunostinta totala de cauza, ce se referea la prevederile art. 252  din Codul Muncii, dar nici acela nu a fost specificat in documentul de plata, nejudecand cererea sa de chemare in judecata pentru retinerea nejustificata din salariu, cu incalcarea prevederilor art. 169 (1) din C. Muncii.
In fapt, U.S.H., la data de 10.03.2016,i-a retinut din salariul, aferent lunii februarie 2016, suma de 387 lei, fara a specifica motivul sau documentul in baza caruia s-a facut retinerea, conform prevederilor art. 169 (1) din Codul Muncii, asa cum se poate constata din fluturasul de salariu pe luna februarie 2016.
 Apelantul a sustinut ca a crezut ca aceasta retinere este o greseala, avand in vedere o situatie similara, in care a primit banii retinuti, mai tarziu, fara interventia sa, insa, in luna urmatoare, la data de 08 aprilie 2016, a constatat ca U.S.H. a repetat aceeasi situatie, retinandu-i din salariu suma de 396 lei fara nicio justificare, incalcand prevederile art. 169 (1) din Codul Muncii, fapt care l-a determinat sa cheme in judecata U.S.H. , in conformitate cu art. 192 C. Proc.Civ. si art. 169 (1) din Codul Muncii care prevede ca "nicio retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege".
La data de 17.05.2016 _ a subliniat apelantul _ a completat cererea introductiva si cu suma de 387 lei, retinuta din salariul aferent lunii aprilie 2016, fara sa se specifice pe fluturasul de salariu motivul sau documentul in baza caruia s-a retinut, conform fluturasului de salariu de pe luna aprilie 2016, nici inaintea primei retineri si nici pe parcursul celor trei luni  necomunicandu-i-se, verbal sau in scris, motivul retinerii si nici documentul in baza  caruia s-a operat retinerea, conform art. 169 (1) din Codul Muncii.
 A subliniat apelantul  imprejurarea potrivit careia este surprinzator cum instanta de fond justifica, in hotararea civila nr. 7245/21.07.2016, faptul ca motivul retinerilor este decizia de sanctionare nr. 148/05.02.2016, cu toate ca aceasta decizie a fost necunoscuta atat inainte cat si la momentul retinerii celor trei sume, deci nu se poate invoca ca aceasta decizie ar sta la baza retinerii sumelor nejustificate, singurul motiv care l-a determinat sa chem in judecata U.S.H.  fiind nejustificarea retinerii din salariu, in conformitate cu art. 169 (1) din Codul Muncii, la data retinerii sumelor nejustificate din salariu si la data inaintarii cererii de chemare in judecata nefiind consemnata, pe niciun document si nici pe documentele de plata, respectiv  in fluturasii lunari de salariu, decizia de sanctionare nr. 148/05.02.2016, despre care sa ia la cunostinta, toate documentele depuse la dosarul cauzei de catre U.S.H. ,  neproband cu nimic ca ar fi luat la cunostinta despre decizia de sanctionare nr. 148/05.02.2016, in aceste conditii fiind inexplicabil cum instanta de fond a considerat ca retinerile salariate ar fi fost justificate, conform deciziei de sanctionare nr. 148/05.02.2016 care a fost necunoscuta pe tot parcursul derularii judecatii.
Avand in vedere cele spuse mai sus, precum si justificarea intarziata si necomunicata a deciziei de sanctionare nr. 148/05.02.2016, cu incalcarea totala a prevederilor art.252 alin 3 si alin 4 din Codul Muncii, a concluzionat apelantul  ca nu sunt justificate retinerile din salariu mentionate, in conformitate cu art. 169 (1) din Codul Muncii.
Intimata U.S.H.  a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, aratand ca, intre Universitate, in calitate de angajator si reclamant, in calitate de angajat, a fost incheiat contractul individual de munca pentru postul de conferentiar universitar in cadrul F. S. E. din cadrul U.S.H. .
In temeiul contractului individual de munca, al regulamentului de ordine interioara, al legislatiei in vigoare in materie de inva?amant superior - Legea 1/2011, dar si al Cartei U.S.H. , printre obligatiile privind activitatile didactice si de cercetare, angajatul trebuia sa indeplineasca si criteriile de evaluare a performantelor didactice si de cercetare, dintotdeauna, in cadrul Universitatii, in virtutea acestor prevederi, evaluarea performantelor didactice  realizandu-se pe baza unei fise de autoevaluare a cadrului didactic, in conformitate cu metodologiile aprobate in cadrul Senatului Universitatii.
In contextul scaderii numarului de studenti in perioada 2013 - 2014, U.S.H.  si-a propus imbunatatirea nivelului calitativ al programelor de studii pe care le desfasoara, in vederea indeplinirii criteriilor ARACIS (Agentia Romana pentru asigurarea calitatii in invatamantul superior) aferente calificativului grad de incredere ridicat si a criteriilor de clasificare in categoria universitatilor de educatie si cercetare stiintifica.
In scopul atingerii acestor obiective, incepand cu anul universitar 2015 - 2016, prin Hotararea S. U. nr. 594/02.11.2015 au fost aprobate Metodologiile de implementare a acestor criterii, fiind, asadar, modificate metodologiile anterioare de evaluare.
Astfel, evaluarea performantelor personalului didactic din U.S.H.  trebuie efectuata pe baza criteriilor de performanta prevazute de Legea 1/2011 si a actelor normative subsecvente acesteia, a HG 1418/2006 privind aprobarea  Metodologiei de evaluare externa a standardelor, a standardelor de referinta si a listei indicatorilor de performanta a ARACIS si a Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului nr. 6560/2012 privind aprobarea standardelor minimale necesare si obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din invatamantul superior si a gradelor profesionale de cercetare - dezvoltare.
In conformitate cu aceste Metodologii aprobate, in mod obligatoriu, fiecare cadru didactic cu norma intreaga, deci li apelantul-reclamant din prezenta cauza, trebuia sa completeze si sa incarce, pe platforma electronica e-Learning Blackboard, formularul de calcul_ fise de autoevaluare, prin completarea corespunzatoare a rubricilor acestei aplicatii, hotararea Senatului Universitatii, precum si baza normativa a metodologiilor aprobate, dar si detaliile tehnice privind fisele de evaluare fiind transmise tuturor cadrelor didactice ale Universitatii, iar reprezentantii departamentului IT avand insarcinarea de a oferi asistenta tehnica si eventualele lamuriri necesare.
In egala masura, reclamantului – apelant  i-au transmise toate informatiile necesare implementarii metodologiilor si i-au fost acordate toate lamuririle necesare completarii si incarcarii fisei de autoevaluare in platforma „e-Learning Blackboard”, insa, in ciuda tuturor eforturile, domnia sa a refuzat, in repetate randuri, sa se conformeze acestei sarcini de serviciu si, mai mult decat atat, desi termenul initial de depunere a fiselor a fost prelungit in repetate randuri, iar apelantul a fost atentionat in mod expres asupra faptului ca acestea sunt obligatorii in raport de legislatia invatamantului superior, dar si de hotararea senatului universitatii, aceasta si-a mentinut conduita.
Ulterior, ca urmare a sesizarii transmise de catre Decanul F. S. E., organele de conducere ale U. au fost informate despre abaterea disciplinara savarsita de catre reclamant, iar,  in baza Hotararii S. U. nr. 18 din 11.01.2016, a fost aprobata componenta comisiei de investigare a abaterilor disciplinare, comisie numita prin decizia rectorului nr. 120/14.01.2016.
Aceasta comisie a fost intrunita ca urmare a faptului ca, in repetate randuri, reclamantul a fost convocat pentru a se prezenta in fata Consiliului Facultatii in vederea discutarii chestiunii legate de completarea fisei de autoevaluare si de incarcare a acesteia in platforma electronica e- learning Blackboard, pentru a i se acorda lamuririle necesare si pentru un eventual suport in masura in care acesta ar fi fost necesar si, intrucat la o prima sedinta a consiliului la care a fost convocat pentru data de 18.12.2015, acesta nu isi completase fisa de autoevaluare i-a fost acordat un nou termen, respectiv pana la data de 5 ianuarie pentru completarea fisei acesteia, insa, prezentandu-se in fata consiliului, reclamantul a afirmat in mod expres ca nu intelege sa completeze fisa de autoevaluare, considerand ca nu are aceasta sarcina de serviciu, in raport de contractul sau individual de munca.
Luand act de acest refuz,  Consiliul Universitatii a constatat „neindeplinirea acestei sarcini de serviciu”, propunand constituirea comisiei de analiza pentru investigarea abaterilor disciplinare, comisia s-a intrunit la data de 29 ianuarie si a stabilit ca fapta cercetata reprezinta abatere disciplinara in sensul art. 53 din Regulamentul de ordine interioara al U.S.H.
Ca urmare a acestui referat, prin Decizia nr. 148/05.02.2016 a rectorului Universitatii, reclamantul a fost sanctionat disciplinar cu diminuarea salariului de baza, pe o durata de 3 luni — februarie, martie si aprilie 2016, cu 10%, in temeiul art. 312 alin. 2, lit. b din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 si al art. 210 lit. b din Carta U.S.H. .
Desi prin cererea de chemare in judecata, reclamantul solicita restituirea acestor sume, sustinand, cu rea – credinta, ca nu ar avea cunostinta despre motivul pentru care i-a fost redus salariul, in realitate acesta a fost cercetat disciplinar si sanctionat in deplina conformitate cu dispozitiile legale, avand cunostinta atat despre obiectul cercetarii cat si despre decizia de sanctionare ce i-a fost comunicata.
In mod corect prima instanta a apreciat ca actiunea in pretentii, formulata de catre reclamant, este neintemeiata, in conditiile in care reducerea salariului cu 10%, pentru o perioada de 3 luni, a fost dispusa prin Decizia Rectorului nr. 148/05.02.2016, Decizie pe care partea adversa nu a inteles sa o conteste in termenul legal.
Asadar,  a concluzionat intimata, in conditiile in care aceasta reducere salariala are ca temei o decizie valida a angajatorului intemeiata pe dispozitiile art. 248 din Codul Muncii, iar sustinerile apelantului - reclamant conform carora nu ar fi avut cunostinta despre motivul retinerii sunt nereale, decizia fiindu-i comunicata in mod legal, retinerea a avut o baza legala.
In ceea ce priveste lipsa unor mentiuni din fluturasii de salariu privind reducerea salariului, a subliniat intimata ca aceasta mentiune nu este necesara, dovada legalitatii retinerii din salariu fiind reprezentata de insasi decizia de sanctionare disciplinara necontestata.
Asupra apelului, Curtea retine urmatoarele:
Sintetizand sustinerile apelantului din cererea de apel, rezulta ca acesta sustine imprejurarea potrivit careia sumele ce i-au fost retinute in baza deciziei de sanctionare anterior aplicate ar fi fost nelegal neplatite deoarece nu ii fusese legal comunicata decizia de sanctionare si, prin urmare, nu ar fi avut cunostinta despre existenta acesteia, astfel ca respectiva sanctiune nu ar putea produce efectul retinerilor lunare din drepturile sale salariale.
Din punct de vedere al existentei sale, Curtea constata ca decizia de sanctionare exista, in materialitatea, sa, aceasta decizie de sanctionare stand la baza retinerilor lunare din drepturile salariale ale apelantului – reclamant.
Curtea subliniaza ca este necesar sa se faca deosebirea intre efectul deciziei de sanctionare, respectiv retinerea din drepturile salariale, si semnificatia comunicarii sale, indiferent de modalitatea aleasa sau de contestarea modalitatii alese de angajator (cum a fost cazul si in prezenta speta in care apelantul, in fata Curtii, a aratat ca decizia de sanctionare nu ar produce efecte deoarece i-ar fi fost nelegal comunicata prin scrisoare recomandata,  angajatorul neproband ca ar fi incercat, anterior, sa i - o comunice personal si ca ar fi refuzat primirea).
Actul comunicarii deciziei de sanctionare are drept consecinta curgerea termenului de contestare a respectivei decizii de catre salariatul vizat de decizia de sanctionare.
Chiar si daca ar fi fost contestata decizia in instanta, angajatorul nu ar fi fost cu nimic impiedicat sa procedeze la retinerile lunare din drepturile salariale ale reclamantului intrucat nicio dispozitie a Codului Muncii nu prevede ca decizia de sanctionare contestata ar fi suspendata de drept, din perspectiva producerii efectelor sale,respectiv, in prezenta cauza, diminuarea salariului de baza pe o durata de 3 luni, cu 10%, ca efect al aplicarii sanctiunii prevazute de art. 248 alin.1 lit. c din Codul Muncii, pana la momentul solutionarii definitive a cauzei avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare.
Asadar, sustinerea nelegalei modalitati de comunicare a deciziei de sanctionare de catre apelantul – reclamant, ca motiv al pretinsei lipse de temei a retinerilor din drepturile sale salariale, este irelevanta deoarece, asa cum se sublinia in cele ce preced, cat timp decizia de sanctionare exista in materialitatea sa si nu a fost anulata in urma unei proceduri judiciare solutionata in mod definitiv, decizia de sanctionare isi produce efectele.
Imprejurarile legate de modul in care i-a fost comunicata reclamantului - apelant decizia de sanctionare pot avea relevanta doar in cazul unui litigiu avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare, pentru ca, si daca s-ar accepta teoria reclamantului potrivit careia nu i-ar fi fost legal comunicata decizia de sanctionare si, astfel, nu ar fi avut cunostinta despre ea, aceasta nu schimba realitatea faptica, si anume nu infirma existenta, in materialitatea sa, a deciziei de sanctionare.
Necomunicarea deciziei sau ipotetica nelegala comunicare a acesteia nu echivaleaza cu nulitatea sa ori cu lipsirea sa de efecte, ci da dreptul (daca o instanta sesizata cu nulitatea deciziei de sanctionare ar aprecia ca, intr-adevar, decizia de sanctionare i-ar fi fost nelegal comunicata salariatului si ca, pe cale de consecinta, acesta ar fi inca in termen sa o conteste) celui care face obiectul respectivei decizii sa o atace in fata instantei cu o cerere de anulare.
De altminteri, cu trimitere la buna-credinta care ar trebui sa fie reflectata de actiunea si sustinerile fiecarui justitiabil, Curtea subliniaza ca, indiferent de cum a realizat intimata comunicarea deciziei de sanctionare catre reclamantul – apelant,legal sau  nelegal (analiza acestei chestiuni nu prezinta relevanta, din motivele mai sus expuse, in prezenta cauza) _ totusi, cel mai tarziu de la data la care intimata - parata a depus, in dosarul Tribunalului Bucuresti, in copie, decizia de sanctionare, apelantul-reclamant avea  posibilitatea (cunoscand despre existenta respectivei decizii intrucat nu se poate accepta teoria prelungirii situatiei de fapt invocate de catre reclamant, si anume a necunoasterii existentei deciziei de sanctionare dupa depunerea acesteia in dosarul Tribunalului) efectiva de a o ataca in instanta, solicitand anularea sa, iar, in prezenta cauza, in fata Tribunalului sau chiar in fata Curtii, sa ceara suspendarea judecatii, in baza art.413 alin.1 pct.1 Cod Proc.Civile, pana la solutionarea definitiva a litigiului avand ca obiect anularea deciziei de sanctionare.
Cum nu a intreprins un astfel de demers, sustinand in cuprinsul cererii sale de apel faptul ca nu ar fi luat cunostinta despre decizia de sanctionare (aspect nereal, cat timp decizia, in copie, a fost, totusi, depusa in dosarul Tribunalului, apelantul avand cel putin posibilitatea de a proceda la lecturarea sa, precum si de a o ataca, daca aprecia necesar, ceea ce nu a realizat) consecinta este ca decizia de sanctionare, existand in materialitatea sa, indiferent daca si in ce mod a fost sau nu comunicata reclamantului – apelant, produce efecte.
Evident ca, daca reclamantul ar fi solicitat, intr-un litigiu distinct, nulitatea deciziei de sanctionare, ar fi putut, in acelasi litigiu, pe calea unui capat accesoriu de cerere, sa solicite si restituirea sumelor retinute in baza deciziei anulate.
Insa, cat timp decizia de sanctionare exista, efectele acesteia producandu-se, reclamantul nu are niciun temei sa invoce, in chip justificat, vreo obligatie a angajatorului de restituire a sumelor retinute sau, pe cale accesorie, ca efect al admiterii capatului principal de cerere, daune morale.
Contrar celor sustinute de catre apelant, Tribunalul nu “a judecat alt caz, de care era in necunostinta totala de cauza”, ci a analizat, daca, in raport de pretentiile reclamantului apelant, respectiv restituirea unor sume in legatura cu care acesta din urma a sustinut ca angajatorul i le-ar fi retinut fara un temei,  parata a avut sau nu o baza legala  aparenta, ajungand la concluzia ca aceasta baza legala aparenta _strict din perspectiva existentei, in materialitatea sa, a deciziei de sanctionare_ exista, fiind reprezentata de decizia de sanctionare care nu a fost anulata de catre nicio instanta pana la data finalizarii prezentei judecati.
Este de domeniul evidentei logicii juridice faptul ca intre cele doua, respectiv intre pretentia de restituire a sumelor retinute de catre angajator si analiza cauzei juridice ce a determinat respectiva retinere subzista o legatura de tip cauza – efect, astfel ca Tribunalul nu putea doar sa analizeze efectul, respectiv retinerea din drepturile salariale ale reclamantului, fara a cercetat si cauza acestor retineri, rezultata din apararile paratei –intimatei, apelantul cerand practic, prin formularea acestei critici, sa fi fost exclusiv cererea sa analizata, iar apararile partii adverse, strict din perspectiva existentei, in materialitatea sa, a temeiului juridic al sanctionarii (iar nu cu privire la legalitatea intrinseca a acestei sanctionari asupra careia, in mod inutil, a dezvoltat intimata in intampinarea depusa in dosarul de apel, aspectele de legalitate ale deciziei de sanctionare  putand face obiectul unei alte judecati, fireste doar daca reclamantul ar fi dorit sa o initieze) sa fi fost ignorate, ceea ce nu poate fi acceptat, deoarece, judecand dupa aceasta cerinta a apelantului – reclamant, prima instanta nu ar fi ascultat, nu ar fi avut in vedere argumentele ambelor parti, desi amandoua aveau dreptul la a fi ascultate si judecate.
Referitor la relevanta imprejurarii conform careia motivul retinerilor din drepturile salariale nu ar fi fost inscris pe documentul care se preda salariatilor la momentul platii lunare a drepturilor salariale, Curtea subliniaza ca aceasta nu are nicio semnificatie de natura sa afecteze legalitatea retinerilor, cat timp cauza juridica a acesteia a  existat in materialitatea sa (reprezentata de  decizia de sanctionare) fiind indeplinita conditia referitoare la cerinta ca orice retinere sa fie in acord cu dispozitiile legii, retinerea din drepturile salariale reprezentand modalitatea concreta de aplicare a sanctiunii dispuse prin decizia de sanctionare pe care reclamantul a ales sa nu o atace, nici macar dupa ce o copie a acesteia a fost depusa in dosarul primei instante, iar parata –intimata a facut referiri exprese la existenta sa.
Avand in vedere considerentele ce preced, Curtea, in baza art.480 alin.1 Cod Proc.Civile, va respinge apelul ca nefondat.