InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Pretentii. Recurs exercitat impotriva incheierii de respingere a cererii de disjungere a unor capete de cerere din actiunea principala si din cererea reconventionala si de suspendare a judecatii cauzei in temeiul art.36 di

(Decizie nr. 19 din data de 29.01.2015 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.; Procedura civila si penala (cai de atac, co | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Pretentii. Recurs exercitat impotriva incheierii de respingere a cererii de disjungere a unor capete de cerere din actiunea principala si din cererea reconventionala si de suspendare a judecatii cauzei in temeiul art.36 din Legea nr.85/2006. Litisconsortiu procesual format din persoane fizice si persoane juridice, iar fata de unele persoane juridice parte in proces s-a deschis procedura insolventei. Actiune cu mai multe capete de cerere, intemeiata pe raspunderea civila delictuala. Imposibilitatea disjungerii capetelor de cerere prin care se solicita obligarea in solidar a unor persoane fizice si a unor persoane juridice, persoanele juridice fiind in insolventa. Posibilitatea disjungerii capetelor de cerere prin care se solicita obligarea in solidar doar a unor persoane fizice la plata unei sume  si continuarea judecatii fata de acestea pentru a nu pune creditorul in imposibilitatea de a-si recupera creanta. Posibilitatea continuarii judecatii daca reclamantul persoana juridica a intrat in insolventa.

- art. 36 din Legea nr.85/2006

Decizia 17/ C/2015-R din 29. 01. 2015 a Curtii de Apel Oradea
Dosar 2821/111/2008*/a1

Prin Incheierea din 16 aprilie 2014, Tribunalul S. M. a respins cererea de disjungere a capetelor de cerere din actiune si din reconventionala si a dispus suspendarea judecarii cauzei in materia litigii cu profesionistii privind pe reclamantii S.C. P. S.R.L. B., cu sediul in B. M.D., domiciliat in B. si M.I., domiciliata in B., in contradictoriu cu paratii S.C. E.-G. S.A. B., cu sediul in B., S.C. A.T. S.R.L. B., cu sediul in B., Z.V.I., domiciliat in B., Z.E., domiciliata in B., V.M., si C.R., avand ca obiect pretentii.
Pentru a pronunta astfel, tribunalul a constatat ca  cererile reciproce ale partilor corespund formarii unor litisconsortii procesuale alcatuite din persoane juridice si persoane fizice si ca analiza raporturilor litigioase deduse judecatii presupune cu necesitate examinarea impreuna a tuturor actelor si situatiilor juridice create de catre aceste parti.
Retinand ca fata de o parte a persoanelor juridice a fost inceputa procedura de insolventa si ca nu este posibila disjungerea din cadrul cererii principale si a celei reconventionale doar a aspectelor litigioase privind persoanele fizice, constatand ca in temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006  privind procedura insolventei in urma deschiderii procedurii de insolventa se suspenda de drept solutionarea actiunilor care au ca obiect realizarea de creante fata de patrimoniul debitorilor si ca actiunea si cererea reconventionala fac parte din aceasta categorie de cereri, tribunalul a respins cererea de disjungere formulata, dispunand suspendarea solutionarii pricinii.
Impotriva Incheierii date de Tribunalul S. M., legal timbrat au formulat recurs reclamantii M.D. si M.I., solicitand instantei admiterea cererii si a se dispune disjungerea capetelor de cerere din actiune privind pe reclamanta S.C."P."S.R.L. B. si paratele S.C.E.-G. S.A. B., S.C. A.T. SRL B. si din cererea reconventionala, inregistrarea acestora ca dosar separat, dosar ce urmeaza apoi a fi suspendat de drept, in baza disp.art.36 din Legea nr. 85/2006 republicata si art.243 alin.1, pct.5 Cod procedura civila de la 1865.  De asemenea, a se dispune repunerea pe rol a cauzei privind pe reclamantii M.D. si sotia M.I. si paratii Z.V.I., Z.E., V.M. si C.R., avand ca obiect pretentii si solutionarea acesteia pe fond.
In motivarea recursului, recurentii arata urmatoarele:
Incheierea din 16.04.2014 este nelegala si netemeinica, avand in vedere ca, prin cererea depusa la termenul din 20.02.2014 a solicitat disjungerea capetelor de cerere din actiune privind pe reclamanta S.C. "P.‘S.RL. B. si paratele S.C. E.-G. S.A. B., S.C. A.T. SRL B. si din cererea reconventionala, inregistrarea acestora ca dosar separat, dosar ce urmeaza apoi a fi suspendat de drept, in baza disp.art.36 din Legea nr.85/2006 republicata si art.243 alin. 1, pct.5 Cod procedura civila de la 1865, apreciind ca litigiul dintre persoanele fizice poate si trebuie continuat, intrucat acestea urmeaza sa raspunda distinct de persoanele juridice, potrivit raporturilor juridice dintre ele si numai pentru faptele lor personale.
Trebuie retinut faptul ca pretul promisiunii de 85.000 euro a fost achitat de persoanele fizice M.D. si I., iar prejudiciul s-a produs de fapt in dauna acestora. Pe de alta parte, litigiul a inceput in urma cu 6 ani si cu rea credinta, paratii au tergiversat solutionarea cauzei, formuland tot felul de cereri la fondul cauzei, iar apoi, in faza de apel, la Curtea de Apel O., au ascuns instantei faptul ca au solicitat deschiderea procedurii insolventei, potrivit art.27 din Legea nr. 85/2006 republicata, deci la cererea lor si au cerut direct deschiderea procedurii simplificate, nu reorganizarea, cum ar fi fost firesc. Apare astfel evident faptul ca au urmarit sa nu isi achite creantele, mai ales ca cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulata dupa ce Tribunalul S. M. a admis pe fond actiunea reclamantilor.
Suspendand judecarea cauzei la termenul din 16.04.2014, instanta interpreteaza gresit prevederile art.36 din Legea nr. 85/2006 republicata, apreciind ca analiza raporturilor litigioase presupune examinarea impreuna a situatiilor juridice dintre parti, persoane fizice si juridice. In realitate, art.36 din Legea nr. 85/2006 prevede foarte clar ca: "De la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale...", referirea vizand debitorul persoana juridica, nu persoanele fizice, cu privire la care nu este reglementata procedura insolventei. De altfel, prin sentinta civila nr. 329/2012, pronuntata de Tribunalul S. M., inainte de casare, instanta a solutionat separat fiecare capat de cerere, care constituie o actiune - petit separat, stabilind in mod distinct raspunderea civila a persoanelor fizice, respectiv juridice. Nici dupa casare nu se va putea proceda altfel, ci se va stabili pentru fiecare capat de cerere limitele raspunderii fiecarei parti.
Asa fiind, din moment ce raspunderea este individuala, nu se poate sustine ca nu poate fi analizata si stabilita separat, acest lucru fiind chiar obligatoriu. Suspendarea intregii cauze, le aduce grave prejudicii, din moment ce, dupa 6 ani de judecata, din vina exclusiva a paratilor, nu au o solutie, iar prin aplicarea disp. art.36 din Legea nr. 85/2006 in mod nelegal si persoanelor fizice, ajung practic la situatia in care nu isi pot recupera nici macar partial prejudiciul, respectiv nici de la persoanele fizice responsabile.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimatii Z.E. si Z.V. solicita instantei, in principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar in subsidiar ca nefondat. Arata in esenta, cu privire la inadmisibilitatea recursului ca potrivit art.245 Cod procedura civila, judecata reincepe prin cererea de redeschidere a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, in cazurile prevazute de 243, prin urmare recurentii, fiindu-le ridicat dreptul de administrare nu mai au calitatea de a formula recursul fara imputernicirea acestora. De asemenea, prin recursul formulat nu se solicita repunerea pe rol a cauzei, ci doar admiterea cererii de disjungere si modificarea incheierii in sensul trimiterii spre rejudecare doar a cererilor pretins formulate impotriva persoanelor fizice. O asemenea critica nu poate fi analizata de instanta de recurs, atata timp cat cauza in intregul sau este suspendata.
Cu privire la caracterul nefondat al recursului arata ca, recurentii evita sa precizeze situatia actuala a dosarelor de insolventa aflate pe rolul Tribunalului B. N., a tuturor persoanelor juridice parti in procesul de fata.
Intimata C.R., prin intampinarea depusa la dosar solicita instantei respingerea recursului ca fiind nefondat aratand in esenta ca, daca s-ar fi disjuns judecata doar cu privire la persoanele fizice, era imposibil pentru instanta sa se pronunte asupra unor asemenea cereri, mai mult, solutionandu-le instanta s-ar fi antepronuntat raportat si la persoanele juridice cu privire la care cauza se suspenda de drept.
Examinand hotararea recurata, raportat la motivele de recurs invocate curtea a retinut ca recursul este fondat.
In speta, Tribunalul S. M. este sesizat cu o actiune principala formulata de reclamantii S.C. P. S.R.L. B., M.D. si M.I. impotriva paratilor S.C. E.-G. S.A. B., S.C. A.T. S.R.L. B., Z.V.I., Z.E., V.M. si C.R., actiunea fiind structurata pe mai multe capete de cerere, respectiv: la capatul I de cerere, se solicita obligarea paratilor SC"A.T."SRL B., Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 261.277,95 lei; la capatul II din cerere se solicita obligarea paratilor S.C."E.-G."S.A. B., Z.V.I., Z.E. si C.R. la plata in solidar a sumei de 202.740,26 lei; la capatul III de cerere se solicita obligarea paratilor S.C."E.-G." S.A. B., S.C‘A.T." S.R.L. B., Z.V.I., Z.E. si C.R.  la plata in solidar a sumei de 28.012 lei si obligarea la recunoasterea drep¬tului de proprietate asupra transformatorului in favoarea societatii P. si la restituirea acestuia sau a contravalorii acestuia de 11.000 lei; la capatul IV din cerere se solicita obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 7.097 lei; la capatul V din cerere se solicita obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.864,30 lei; la capatul VI din cerere se solicita obligarea paratilor Z.V.I., Z.E. si V.M., la plata in solidar a sumei de 6.695 lei; la capatul VII din cerere se solicita obligarea paratilor S.C."E.-G."S.A. B., Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 13.800 lei; la capatul VIII din cerere se solicita obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.675 lei. Expertii sustin ca solicitarea nu se justifica, obligatia de plata a acestei sume revenind societatii si noului asociat; la capatul IX din cerere se solicita obligarea paratilor S.C."E.-G."S.A. B., Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 4.251,62 lei; la capatul X din cerere se solicita obligarea paratii Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.783,76 lei. Expertii sustin ca solicitarea nu se justifica, obligatia de plata a acestei sume revenind societatii; la capatul XI din cerere se solicita obligarea paratilor Z.V. si Z.E., in solidar intre ei si in solidar cu S.C."E.-G."S.A. B. si S.C‘A.T." S.R.L. B., la plata sumei de 115.751,35 lei (7.551,45 + 108.199,90), suma cu care si-ar fi majorat pretentiile prin actul f.215 vol. II, in temeiul disp. art.132 alin. 2 pct. 2 Cod procedura civila.
Totodata, in cauza a fost formulata si o cerere reconventionala de catre reclamantii reconventionali SC "ELECTRIC GRUP" SA, SC "A.T." SRL, Z.V.I. si Z.E., prin care s-a solicitat obligarea in solidar a reclamantilor parati reconventionali SC "P.P." SRL si M.D. la plata sumei totale de 150.782,9 lei.
Curtea a retinut ca, potrivit inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin Incheierea civila nr.1850/11.10.2013 pronuntata de Tribunalul B. - N., s-a deschis procedura simplificata de faliment impotriva paratei SC "ELECTRIC - GRUP" SA, iar prin Incheierea civila nr. 1993/ 05.11.2013 pronuntata de aceeasi instanta, s-a deschis procedura simplificata a falimentului impotriva paratei SC "A.T." SRL. Totodata, prin Sentinta nr.2098/19.11.2013, pronuntata de Tribunalul B. - N., s-a dispus inceperea procedurii falimentului impotriva societatii reclamante SC "P.P." SRL.
Potrivit art.36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Instanta de fond, raportat la prevederile legale anterior enuntate, a considerat ca se impune suspendarea intregii cauze, dat fiind ca nu ar fi posibila disjungerea din cadrul cererii principale si a celei reconventionale doar a aspectelor litigioase privind persoanele fizice, in conditiile in care analiza raporturilor litigioase deduse judecatii presupune cu necesitate examinarea impreuna a tuturor actelor si situatiilor juridice.
Curtea, insa, avand in vedere petitul cererii de chemare in judecata si al actiunii reconventionale, a apreciat ca aspectele aratate de instanta de fond pot fi doar partial retinute.
Astfel, in ceea ce priveste capetele de cerere din actiunea principala, prin care se solicita obligarea persoanelor juridice parate in solidar cu persoanele fizice parate, la plata unor sume de bani si compensarea sumelor cu cele solicitate prin actiunea reconventionala, in mod legal a apreciat instanta de fond ca, in privinta acestora, opereaza suspendarea de drept in baza art.36 din Legea nr.85/2006. Nu se poate admite, in privinta acestor capete de cerere, ca acestea sa fie disjunse in privinta persoanelor fizice si apoi continuata judecata. Reclamantii sunt cei care au formulat aceste capete de cerere sub forma obligarii in solidar a paratilor (persoane juridice si persoane fizice) la plata unor sume de bani, iar efectul principal al solidaritatii pasive este obligatia fiecarui codebitor de a plati datoria in intregime. Prin urmare, se poate spune ca, desi exista o pluralitate de debitori, ei sunt tinuti de a o prestatie unica, neputandu-se defalca partea fiecarui parat. Pentru acest motiv, nu este posibila disjungerea in cadrul acestor capete de cerere a pretentiilor formulate de reclamanti fata de paratii persoane juridice si continuarea judecatii fata de paratii persoane fizice, cata vreme obiectul acestor capete de cerere este reprezentat de o prestatie unica, care poate fi ceruta de la oricare dintre parati.
Din acest punct de vedere, este corect rationamentul instantei de fond cum ca, raportat la aceste capete de cerere, analiza raporturilor litigioase deduse judecatii presupune cu necesitate examinarea acestora raportat la toti paratii fata de care au fost formulate, nefiind posibila disjungerea si continuarea judecatii doar in raport cu persoanele fizice, ci suspendarea in totalitatea lor a acestor capete de cerere, in baza art.36 din Legea nr.85/2006.
Aceleasi considerente au fost avute in vedere si in ceea ce priveste cererea reconventionala, in conditiile in care obiectul acesteia il constituie obligarea in solidar a paratilor reconventionali la plata sumei de 150.782,9 lei, astfel ca, pentru argumentele deja expuse, se impune a fi suspendata si actiunea reconventionala.
Raportat, insa, la capetele de cerere din actiunea principala prin care se solicita obligarea la plata unor sume de bani doar a persoanelor fizice, in solidar, instanta de recurs a retinut ca nu exista nici o justificare legala pentru a opera suspendarea si in privinta acestora. Chiar daca reclamantii au inteles ca prin aceeasi cerere de chemare in judecata, sa formuleze mai multe capete de cerere, nu se poate retine ca acele capete de cerere indreptate doar impotriva paratilor persoane fizice ar fi indisolubil legate de celelalte capete de cerere. Reclamantii sunt cei care, in aplicarea principiului disponibilitatii, stabilesc obiectul cererii si persoanele chemate in judecata, fixand astfel limitele in care se va derula procesul. Or, in conditiile formularii unor petite distincte, pentru diferite sume de bani, unele solicitate doar de la persoane fizice, iar altele de la persoane fizice in solidar cu persoane juridice, nu exista nici un impediment pentru solutionarea separata a capetelor de cerere vizand doar atragerea raspunderii persoanelor fizice.
Mai mult decat atat, trebuie aratat ca, in cazul capetelor de cerere indreptate impotriva persoanelor juridice, in solidar cu persoanele fizice, suspendarea acestora in temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 este determinata de necesitatea declararii tuturor creantelor impotriva societatilor falite, in dosarul de insolventa, dat fiind caracterul colectiv si concursual al procedurii insolventei. Prin urmare, suspendarea oricaror actiuni individuale impotriva debitorului insolvabil nu inseamna blocarea oricarei posibilitati de realizare a creantei impotriva acestuia, ci posibilitatea valorificarii cererii in cadrul procedurii insolventei.
In schimb, daca ar fi suspendate si capetele de cerere indreptate impotriva persoanelor fizice, reclamantii nu ar mai avea nici o posibilitate pentru realizarea creantelor lor, caci aceste creante nu pot fi valorificate in cadrul procedurii insolventei, persoanelor juridice, scopul acesteia fiind acoperirea pasivului doar a debitorului aflat in insolventa.
Desi reclamanta SC "P.P." SRL nu a declarat recurs, efectul admiterii recursului celorlalti reclamanti se extinde si asupra acesteia, data fiind coparticiparea procesuala activa a reclamantilor, fundamentata pe solidaritatea activa a acestora.
Nu se poate admite, nici sub acest aspect, o disjungere a acestor capete de cerere doar in privinta reclamantilor persoane fizice, ci, fata de modul in care reclamantii au inteles sa isi formuleze aceste capete de cerere, se impune continuarea judecatii raportat la toti reclamantii, neexistand nici un impediment ca o persoana juridica aflata in insolventa sa nu poata avea aceasta calitate.
Pentru aceste motive, Curtea a apreciat ca, in privinta capetelor de cerere din actiunea principala formulata de reclamantii SC "P.P." SRL, M.D. si M.I., impotriva paratilor Z.V.I., Z.E. si V.M., vizand obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 7.097 lei, obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.864,30 lei; obligarea paratilor Z.V.I., Z.E. si V.M., la plata in solidar a sumei de 6.695 lei, obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.675 lei, obligarea paratii Z.V.I. si Z.E. la plata in solidar a sumei de 1.783,76 lei, cu dobanzile aferente tuturor acestor sume, se impune continuarea judecatii neexistand nici un temei legal pentru suspendarea acestora.
Raportat la aceste considerente, in baza art. 312 alin.2 Cod procedura civila a fost admis recursul si modificata incheierea, in sensul admiterii cererii de disjungere a actiunii reconventionale si a capetelor de cerere din actiunea principala privind obligarea paratilor SC "A.T." SRL, Z.V.I. si Z.E., la plata in solidar a sumei de 261.277,95 lei; obligarea paratilor SC "ELECTRIC - GRUP" SA, Z.V.I., Z.E. si C.R.  la plata in solidar a sumei de 202.740,26 lei; obligarea paratilor SC "ELECTRIC - GRUP" SA, SC "A.T." SRL, Z.V.I., Z.E. si C.R.  la plata in solidar a sumei de 28.012 lei si obligarea la recunoasterea dreptului de proprietate asupra transformatorului; obligarea paratilor SC "ELECTRIC - GRUP" SA, Z.V.I., Z.E. la plata in solidar a sumei de 13.800 lei si 4.251.62 lei; obligarea paratilor Z.V.I., Z.E.,  SC "ELECTRIC - GRUP" SA si SC "A.T." SRL la plata in solidar a sumei de 115.751,35 lei si obligarea paratilor la plata dobanzilor legale aferente acestor sume, dispunand suspendarea acestora in baza art.36 din Legea nr.85/2006, dupa formarea unui nou dosar de catre Tribunalul S. M., avand ca obiect aceste cereri.
A fost trimisa cauza pentru continuarea judecatii pentru capetele de cerere din actiunea principala privind: obligarea paratilor Z.V.I. si Z.E., la plata in solidar a sumelor de 7.097 lei, 1.864, 30 lei, 1.675 lei si 1.783,76 lei; cu dobanzile legale aferente si obligarea paratilor Z.V.I., Z.E. si V.M., la plata in solidar a sumei de 6.695 lei, cu dobanzile legale aferente.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.; Procedura civila si penala (cai de atac, co

Actiune succesorala. Calitate procesuala pasiva. Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice - Decizie nr. 1617 din data de 20.11.2013
124 - Decizie nr. 124 din data de 23.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, in cadrul procedurii de insolventa, impotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute in spatiile creditoarei. Compet - Decizie nr. 123 din data de 23.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Apel. Actiune in anularea certificatului de inmatriculare al societatii parate, intemeiata pe schimbarea destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea, fara acordul vecinilor, deranjul fonic produs de activitate si pe - Decizie nr. 116 din data de 21.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar. Obligatia judecatorului-sindic de a determina cuantumul creantei contestate, neputand lasa in sarcina administratorului judiciar determinarea cuantumului, cata vreme acesta si-a spus parerea - Decizie nr. 112 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Inscriere provizorie a creantei. Necesitatea administrarii de probe. Momentul in care trebuie incuviintata administrarea de probe, de catre judecatorul sindic. - Decizie nr. 111 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Cerere de sesizare din oficiu a judecatorului sindic privind inlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea creditorilor de a obtine schimbarea administratorului judiciar doar in conditiile prevazu - Decizie nr. 108 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie la tabel preliminar. Necercetarea fondului cauzei. Obligatia judecatorului sindic de a analiza fondul pretentiilor in cazul in care intre debitoare si creditoare a existat un litigiu, suspendat in baza art. 36 di - Decizie nr. 83 din data de 30.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Recurs. Dizolvare societate comerciala. Cerere de repunere in termenul de declarare a recursului, intemeiata pe necomunicarea legala a sentintei atacate cu recurenta parata. Momentul inceperii termenului de recurs. Recurs tardiv - Decizie nr. 77 din data de 24.04.2015
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor in sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii in insolventa (necuprinse in graficul de rambursare) - Decizie nr. 152 din data de 21.05.2015
Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis - Decizie nr. 150 din data de 20.05.2015
Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit - Decizie nr. 146 din data de 14.05.2015
Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n - Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015
Recurs. Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunului garantat, formulata de creditori salariati. Distribuirea sumelor obtinute in functie de categoria din care fac parte creditorii contestatori, si - Decizie nr. 94/C din data de 12.05.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de protectie a creantei formulata de creditorul garantat, intemeiata pe prevederile art. 39 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/ 2006. Inadmisibilitatea cererii. Posibilitatea formularii doar a unei cereri de ridicare a sus - Decizie nr. 91/C din data de 25.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica. - Decizie nr. 83/C din data de 24.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar de creante formulata impotriva creantei organului fiscal, constatata prin decizie de impunere, contestata pe calea contestatiei administrative, care a fost suspendata pana la solutionarea plan - Decizie nr. 79/C din data de 12.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor impotriva unei societati dintr-un grup. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 183 si urmatoarele din Legea nr. 85/ 2014 - Decizie nr. 67/C din data de 10.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor si de conexare la cererea similara formulata anterior de debitor, in temeiul Legii nr. 85/ 2014. Judecarea cererii debitorului, la care s-a conexat cererea creditorulu - Decizie nr. 65/C din data de 04.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor. Calculul cvorumului si al majoritatii creantelor facut de administratorul judiciar, raportat la un tabel definitiv rectificat, intocmit si neafisat la usa instantei. Con - Decizie nr. 59/C din data de 31.03.2015