RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare act administrativ fiscal

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare act administrativ fiscal

- Art. 11 alin. 1 din Codul fiscal
- Art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala

Critica adusa hotararii prin prisma motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, ce vizeaza incalcarea sau aplicarea gresita a dispozitiilor legale de drept material, nu poate fi retinuta.
Contrar celor invocate, judecatorul fondului a dat o corecta interpretare normelor legale incidente, respectiv art. 11 alin. 1 din Codul fiscal si art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, retinand, prin raportare la starea de fapt si la probatiunea administrata ca, estimarea efectuata de organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de intimata reclamanta (ceapa, cartofi) are o baza relativa, diferenta existenta intre preturile de piata practicate de aceasta si alti comercianti pentru produse similare nu poate conduce la concluzia existentei unui pret vadit subevaluat.
S-a constatat, in mod pertinent ca simplele deductii si presupuneri ale organului constatator in sensul ca intre orele 13 - 17 ar fi fost mai putini cumparatori in piata in raport cu orele 6 - 15 si ca, aceasta ar conduce la concluzia ca vanzarile ar fi fictive, nu pot fi retinute, fiind simple ipoteze nesustinute probator.
Contrar sustinerilor recurentei, judecatorul fondului nu a negat dreptul organului fiscal de a estima marimea bazei de impunere, ci a imputat faptul ca acesta nu a evidentiat si probat datele si documentele considerate ca fiind relevante pentru estimarea pretului in cauza, aspectele mentionate in cuprinsul actelor administrativ fiscale avand un grad ridicat de arbitrariu.
Prin urmare, instanta de recurs, a constatat ca, desi s-a invocat nelegalitatea hotararii, recurenta nu a invocat in calea de atac argumente apte a conduce la casarea acesteia, iar inscrisurile prezentate nu sunt de natura a contura, prin ele insele, o alta stare de fapt.

Decizia nr. 373/CA/04.02.2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar 5196/111/CA/2013

Prin Sentinta nr. 5562/CA din 17.06.2014 Tribunalul B. a admis actiunea formulata de reclamanta SC A. F. SRL in contradictoriu cu parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj-Napoca - prin A.J.F.P. B. - succesoarea D.G.F.P. B. si, in consecinta, a dispus anularea Procesului verbal nr.xxx/27.03.2013, a Dispozitiei de masuri nr.xxx/01.04.2013 si a Deciziei nr.xx/16.05.2013, referitoare la obligatiile de plata stabilite suplimentar in sarcina reclamantei si a obligat parata la plata, in favoarea reclamantei, a sumei de 2.004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen si scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurenta-parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Cluj Napoca prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice B., solicitand admiterea recursului, casarea hotararii pronuntate de instanta de fond cu consecinta mentinerii respingerii actiunii.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca hotararea pronuntata de instanta de fond este data cu aplicarea gresita a normelor de drept material.
Urmare a controlului inopinat efectuat in baza prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala si a Circularei nr. 807153/16.03.2012 emisa de ANAF in baza OPANAF nr. 406/14.03.2012 pentru aprobarea procedurii privind monitorizarea transporturilor de bunuri din tari membre UE, la SC A. F. SRL Oradea, ca urmare a achizitiilor intracomunitare de bunuri din categoria "legume fructe", identificate in punctul de trecere a frontierei de stat Bors - B., a fost incheiat Procesul-verbal nr. xxx/27.03.2013, in baza caruia a fost emisa Dispozitia de masuri nr.xxx/01.04.2013.
Marfa achizitionata "legume fructe" este comercializata in regim cu amanuntul din depozitul amplasat in localitatea O., catre diferite persoane fizice.
Potrivit prevederilor art. 67 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala "daca organul fiscal nu poate determina marimea bazei de impunere, acesta trebuie sa estimeze. In acest caz, trebuie avute in vedere toate datele si documentele care au relevanta pentru estimare. Estimarea consta in identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale."
Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, conform carora "organul fiscal va identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale, luand in considerare pretul de piata al tranzactiei sau bunului impozabil, precum si informatii si documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului care sunt relevante pentru impunere, iar in lipsa acestora, organul fiscal va avea in vedere datele si informatiile detinute de acesta despre contribuabilii cu activitati similare."
Organul fiscal va proceda la reintregirea bazei impozabile prin estimare, pe baza analizei preturilor de vanzare in raport cu cele utilizate de societati comerciale cu obiect de activitate similar si a preturilor reale practicate pe piata.
Prevederile legale sus mentionate au fost respectate de organele de inspectie fiscala, contrar celor retinute de instanta de fond in cuprinsul considerentelor Sentintei nr. 5562/CA/2014.
Astfel, apreciaza eronata motivarea instantei in sensul ca estimarea efectuata de catre organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de reclamanta au o baza relativa, avand in vedere faptul ca, pentru determinarea veniturilor din comercializarea legumelor (cartofi, ceapa), s-au luat ca baza de calcul preturile practicate de alte firme de profil din B., respectiv preturile reale practicate de alti comercianti in ,,Piata de Vest" din O., unde are punctul de lucru reclamanta - S.C. B. I. S.R.L si S.C. W. F. S.R.L., ambele societati avand ca obiect de activitate comertul cu ridicata de legume si fructe - vanzari en gros si, prin urmare, nu se poate sustine ca preturile utilizate de catre organele de inspectie fiscala la stabilirea valorii de piata a vanzarilor au o baza relativa cata vreme reprezinta preturile practicate de alti comercianti care isi desfasoara activitatea in acelasi perimetru.
Prin urmare, arata recurenta, in mod corect au fost stabilite de catre organele fiscale preturi aliniate cu cele de pe piata, practicate in aceeasi perioada, pe acelasi perimetru teritorial si pentru produse similare de catre alti comercianti.
De asemenea, in considerentele sentintei pronuntate de Tribunalul B. se retine in mod eronat ca organul fiscal nu a tinut cont la emiterea actelor administrative de faptul ca vanzarea produselor in cantitate mare se realizeaza la un pret mai scazut decat vanzarea unor bunuri in cantitati mici, asimilandu-se vanzarile efectuate de reclamanta cu cele de tip en - gros, fara a se tine seama de faptul ca, potrivit prevederilor art. 4 lit. c) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata: "In intelesul prezentei ordonante, urmatorii termeni se definesc astfel:
c) comert cu ridicata/de gros - activitatea desfasurata de comerciantii care cumpara produse in cantitati mari in scopul revanzarii acestora in cantitati mai mici altor comercianti sau utilizatori profesionali, colectivi; ori, in speta, reclamanta a vandut pe baza de chitanta, fara factura produse unor persoane fizice, si nu altor comercianti sau utilizatori profesionali, asa cum prevad dispozitiile mentionate anterior.
S.C. A. F. S.R.L are ca obiect de activitate "Comert cu
amanuntul al fructelor si legumelor proaspete, in magazine specializate CAEN 4721, iar faptul ca vinde cantitati de 4.050 kg, 1.915 kg si 1.200 kg nu il incadreaza in categoria vanzarilor en-gros, asa cum sunt ele prevazute de OG 99/2000.
Reclamanta nu a intocmit si nu a prezentat facturi de vanzare, neputand justifica vanzarea cu amanuntul, respectiv organele de control au sesizat faptul ca, in cursul unei zile 3 persoane fizice cumpara cantitatea de 4.050 kg, 1.915 kg, 1.200 kg, respectiv faptul ca persoanele fizice in cauza cumpara produsele pentru consumul propriu in cantitati care in mod real nu se justifica a fi utilizate in acest scop.
In mod evident vanzarile au fost efectuate fie catre societati comerciale, fie catre persoane fizice autorizate in vederea desfasurarii de activitati comerciale, entitati pentru care reclamanta avea obligatia intocmirii de facturi fiscale in care sa fie inscris pretul real al bunurilor.
Neintocmirea facturilor a avut drept rezultat atat neinregistrarea de catre clienti a achizitiilor, urmate de neinregistrarea vanzarii (neevidentierea impozitelor datorate activitatii de comercializare), cat si nerespectarea disciplinei financiare de catre S.C. A. F. S.R.L. in utilizarea casei de marcat electronice (prevazuta a fi utilizata la vanzarea catre populatie) in locul utilizarii facturilor fiscale.
Astfel, vanzarea produselor la un pret mai mic decat cel al altor comercianti de pe piata nu este justificata si nu este determinata doar de cantitatea livrata, asa cum in mod eronat a retinut instanta.
In ce priveste sustinerea conform careia nu s-a tinut cont de faptul ca acelasi produs poate fi de diferite calitati, respectiv calitatea I, II, III pretul fiind diferit in functie de calitate, arata ca organul de inspectie fiscala are obligatia de a analiza actele puse la dispozitie de societatea verificata si de a verifica legalitatea acestora, precum si a operatiunilor efectuate raportat la normele legale in vigoare aplicabile.
Or, in ce priveste diferentierea calitativa a produselor, motivul pentru care organul de inspectie nu a tinut cont este acela ca nu exista dovada calitatii inferioare a produselor probate cu documente justificative conform legii.
Astfel, nu este inscrisa pe factura de achizitie o calitate inferioara - II, III sau IV, reclamanta nu a prezentat certificate de calitate de la furnizor, simpla inscriere pe fisa de magazie si pe receptii a calitatii II nu este suficienta daca nu este probata cu documente justificative.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. h) din OG nr. 99/2000, prin vanzari cu pret redus, in sensul prezentei ordonante, se intelege:
h) vanzarea unui produs la un pret aliniat la cel legal practicat de ceilalti comercianti din aceeasi zona comerciala, pentru acelasi produs, terminat de mediul concurential, prevedere legala nerespectata de reclamanta.
Fata de motivele aratate, a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei pronuntate de instanta de fond, cu consecinta respingerii actiunii ca neintemeiata.
 Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca temeinica si legala.
In aparare se arata ca argumentele si considerentele instantei aratate in motivarea sentintei atacate sunt rezultatul lipsit de echivoc al respectarii principiilor contradictorialitatii, egalitatii si nemijlocirii ca principii fundamentale ale procesului civil cu exercitarea rolului activ al judecatorului in scopul aflarii si stabilirii adevarului.
De asemenea, hotararea instantei de fond respecta intrutotul principiile fiscalitatii conform art. 3 Cod Fiscal, si anume: "Impozitele si taxele reglementate de prezentul cod (Codul Fiscal) se bazeaza pe urmatoarele principii:
neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;
certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora;
eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.
Pentru considerentele aratate, a solicitat respingerea recursului si mentinerea in totalitate a dispozitiilor sentintei atacate ca fiind legale, temeinice si fondate.
 Analizand recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea a retinut ca este nefondat si l-a respins pentru urmatoarele considerente:
Critica adusa hotararii prin prisma motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, ce vizeaza incalcarea sau aplicarea gresita a dispozitiilor legale de drept material, nu poate fi retinuta.
Contrar celor invocate, judecatorul fondului a dat o corecta interpretare normelor legale incidente, respectiv art. 11 alin. 1 din Codul fiscal si art. 67 alin. 1 din Codul de procedura fiscala, retinand, prin raportare la starea de fapt si la probatiunea administrata ca, estimarea efectuata de organul de control privind preturile practicate pe piata la produsele comercializate de intimata reclamanta (ceapa, cartofi) are o baza relativa, diferenta existenta intre preturile de piata practicate de aceasta si alti comercianti pentru produse similare nu poate conduce la concluzia existentei unui pret vadit subevaluat.
S-a constatat, in mod pertinent ca simplele deductii si presupuneri ale organului constatator in sensul ca intre orele 13 - 17 ar fi fost mai putini cumparatori in piata in raport cu orele 6 - 15 si ca, aceasta ar conduce la concluzia ca vanzarile ar fi fictive, nu pot fi retinute, fiind simple ipoteze nesustinute probator.
Contrar sustinerilor recurentei, judecatorul fondului nu a negat dreptul organului fiscal de a estima marimea bazei de impunere, ci a imputat faptul ca acesta nu a evidentiat si probat datele si documentele considerate ca fiind relevante pentru estimarea pretului in cauza, aspectele mentionate in cuprinsul actelor administrativ fiscale avand un grad ridicat de arbitrariu.
Prin urmare, instanta de recurs, a constatat ca, desi s-a invocat nelegalitatea hotararii, recurenta nu a invocat in calea de atac argumente apte a conduce la casarea acesteia, iar inscrisurile prezentate nu sunt de natura a contura, prin ele insele, o alta stare de fapt.
Pentru aceste considerente, a inlaturat ca nefondate criticile formulate, a respins recursul si a mentinut in intregime hotararea recurata.
In temeiul art. 453 Cod procedura civila, a obligat pe recurenta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata in favoarea intimatei, constand in onorariu de avocat, conform chitantei anexate.