Obligatie de a face

Dosar nr. 12058/300/2008
R O M A N I A
Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila 
INCHEIERE
Sedinta publica din data de 23.09.2010
Tribunalul constituit din:
        PRESEDINTE: NASTASIE VERONICA
JUDECATOR: OLTEANU LAURA
           GREFIER: MATEESCU CRISTINA

Pe rol solutionarea  apelului civil formulat de catre apelanta parata SC ... SA impotriva sentintei civile nr. 8223/06.11.2009  pronuntata de catre Judecatoria Sector 2 Bucuresti in dosar nr. 12058/300/2008 avand ca obiect  obligatia de a  face, in contradictoriu cu intimata reclamanta  C.A.M.L..
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca prin  serviciul registratura la data de 15.09.210 intimata a depus la dosar intampinare, dupa care
Constatand ca  s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, tribunalul ramane in pronuntare asupra apelului.
TRIBUNALUL

  Avand nevoie de timp pentru a delibera, urmeaza a amana pronuntarea, motiv pentru care
 DISPUNE

  Amana pronuntarea la data de 30.09.2010.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.09.2010.

 PRESEDINTE                   JUDECATOR                          GREFIER
Nastasie Veronica              Olteanu Laura                     Mateescu Cristina















Dosar nr. 12058/300/2008

R O M A N I A
Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila 
INCHEIERE
Sedinta publica din data de 30.09.2010

TRIBUNALUL

In aceeasi compunere si pentru aceleasi motive

DISPUNE

Amana pronuntarea la data de 07.10.2010
         Pronuntata in sedinta publica, azi, 30.09.2010.

 PRESEDINTE                   JUDECATOR                          GREFIER
Nastasie Veronica              Olteanu Laura                     Mateescu Cristina



























Dosar nr. 12058/300/2008
R O M A N I A
Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila 
DECIZIA CIVILA NR. 891 A
Sedinta publica din data de 07.10.2010
Tribunalul constituit din:
        PRESEDINTE: NASTASIE VERONICA
JUDECATOR:  OLTEANU LAURA
           GREFIER: MATEESCU CRISTINA

Pe rol se afla pronuntarea asupra  apelului civil formulat de catre apelanta parata SC ... SA impotriva sentintei civile nr. 8223/06.11.2009  pronuntata de catre Judecatoria Sector 2 Bucuresti in dosar nr. 12058/300/2008 avand ca obiect  obligatia de a  face, in contradictoriu cu intimata reclamanta  C.A.M.L..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc in sedinta publica din data de 23.09.2010 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 30.09.2010 si 07.10.2010,

 TRIBUNALUL

Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
   Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 28.10.2008 sub nr. 12058/300/2008, reclamanta C.A.M.L. a chemat in judecata pe parata SC ... SA., solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea paratei sa-i vanda camera nr. 30 din Caminul 2, situat in mun. Bucuresti, ….., in conditiile art. 7 alin 1 si alin.4 din Legea nr.85/1992 si ale Decretului-lege nr.61/1990, imobil compus din camera de locuit, cota-parte indiviza asupra suprafetelor comune si cota-parte de teren aflata in indiviziune fortata, aferenta camerei, conform autorizatiei de construire, la pretul de 1486 lei, obligarea paratei la plata unei amenzi civile in cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de intarziere in executarea obligatiilor ce vor lua nastere ca urmare a admiterii definitive si irevocabile a prezentei actiuni, precum si notarea litigiului la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sector 2 Bucuresti si a interdictiei de instrainare ca masura de indisponibilizare asupra imobilului mentionat, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca ocupa in calitate de chirias camera nr.30 din caminul 2, situat in mun. Bucuresti, …, impreuna cu mama sa R.E. si cele doua surori ale sale, toate patru fiind inscrise in cartea de imobil a caminului 2, platesc lunar sumele stabilite de proprietar cu titlu de chirie, precum si contravaloarea utilitatilor aferente camerei pe care o ocupa.
Reclamanta a invocat dispozitiile art.7 alin.1 si alin.4 din Legea nr.85/1992 din care rezulta fara echivoc ca trebuie indeplinite urmatoarele conditii pentru vanzare: cererea de cumparare a acestui tip de locuinte sa fie adresata unitatii proprietare si sa fie refuzata, locuintele care fac obiectul vanzarii sa fie construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat pana la data de 29 iulie 1992, persoana care solicita cumpararea unei asemenea locuinte sa fie titulara contractului de inchiriere ce are ca obiect respectiva locuinta si locuinta ce se vrea astfel cumparata sa nu fie locuinta de interventie.
Reclamanta a aratat ca cererea de cumparare a fost depusa la data de 21.07.2008 la unitatea proprietara a imobilului, fara ca parata sa exprime vreo pozitie cu privire la aceasta, desi i s-a acordat un termen de 15 zile, o atare atitudine fiind echivalenta cu un refuz nejustificat in scopul de a abuza de drepturile sale.
S-a mai aratat ca imobilul respectiv a fost finalizat la data de 30.09.1981, conform autorizatiei de executare lucrari nr.6H/08.12.1978 si procesului-verbal de receptie finala din data de 05.08.1981, fiind construit din fondurile economice sau bugetare de stat, si nu constituie locuinta de interventie si nici macar locuinta de serviciu, nefiind inchiriat ca accesoriu la contractul de munca.
Reclamanta a invederat ca este titulara contractului de inchiriere, incheiat pe durata nedeterminata, raport juridic probat cu chitantele de plata a chiriei, coroborate cu faptul folosirii spatiului, fara a fi necesara forma scrisa sub sanctiunea nulitatii absolute a contractului de inchiriere si fiind fara relevanta data de la care a dobandit calitatea de chirias, conform deciziei nr.5/21.01.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata intr-un recurs in interesul legii.
S-a mai invocat ca prin legea speciala s-a instituit obligatia de a vinde catre chirias la un pret stabilit in baza unor criterii ferme de evaluare, intr-un cuantum care sa permita chiriasilor sa-si poata exercita efectiv dreptul la cumpararea locuintelor, conform deciziei nr.324/27.11.2001 a Curtii Constitutionale.
Cererea de aplicare a amenzii civile este justificata prin necesitatea grabirii transmiterii proprietatii, dat fiind ca imobilul camin se afla intr-o stare avansata de degradare, din lipsa intretinerii imobilului din culpa paratei, iar locatarii nu se pot lega la reteaua de electricitate, de apa sau caldura. De asemenea, notarea litigiului in cartea funciara trebuie sa se dispuna in vederea evitarii riscului prejudicierii reclamantei prin instrainarea imobilului catre terti dobanditori.
In drept, sunt invocate prevederile art.7 alin.1 si 4, art.10 ale Legii nr.85/1992, Decretul-lege nr.61/1990, art.36 al Legii nr.18/1991, art.948, art.969, art.970, art.1073, art.1077 C.civ., decizia nr.5/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cererea a fost legal timbrata. Prin intampinare,  parata SC ... SA. a invocat exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind stabilirea de catre instanta a pretului, intrucat pretul si modalitatile de plata se stabilesc conform principiului libertatii contractuale si autonomiei de vointa de catre parti, iar instanta potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 poate obliga doar la vanzare, fara a se putea substitui vointei locatorului, pretul urmand a fi negociat intre parti.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, invocand incidenta dispozitiilor art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992 care acorda unitatilor economice un drept exclusiv de decizie in ceea ce priveste modul de administrare si de instrainare a locuintelor de serviciu, exceptie de la regula instituita de alin.1 al aceluiasi articol. S-a considerat ca in speta sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru incadrarea imobilului in ipoteza normei de exceptie, deoarece camera solicitata de reclamanta face parte din caminele de pe str. …, detinute in proprietate de catre aceasta incepand cu data de 06.02.2007, fiind preluate de la S.C. Electroaparataj S.A. in urma procesului de divizare partiala a acestei societati si au fost construite din fondurile proprii ale Intreprinderii Electroaparataj Bucuresti. Totodata, caminele respective au fost destinate inchirierii catre salariatii Intreprinderii Electroaparataj, inca de la momentul construirii, reprezentand locuinte de serviciu, natura pe care o au si in prezent, in ciuda faptului ca, ulterior, din lipsa solicitarilor din partea propriilor angajati, s-a acordat drept de folosinta fostilor angajati sau altor persoane care nu au fost angajate niciodata la S.C. Electroaparataj S.A.
Parata a mai invederat ca intre parti nu au existat contracte scrise de inchiriere, permitand folosirea camerelor din cele doua camine de nefamilisti de catre alte persoane decat angajatii, cu rezerva posibilitatii denuntarii unilaterale in momentul in care proprii angajati solicita camerele pentru inchiriere.
Totodata, s-a subliniat ca dispozitiile de exceptie cuprinse la art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992 sunt aplicabile atat locuintelor construite dupa intrarea in vigoare a legii, cat si in cazul locuintelor construite inainte de intrarea in vigoare a acesteia, iar protectia sociala se realizeaza de catre stat prin intermediul institutiilor sale, iar nu de catre persoanele juridice de drept privat.
In drept, sunt invocate prevederile art.115-118 C.pr.civ., art.7 alin.1 si 8 din Legea nr.85/1992, art.480, art.1197-1198, art.1416-1414, art.1436 alin.2 C.civ., art.24 alin.1 lit. a, art.25 din Legea nr.114/1996.
La termenul din data de 10.02.2009 instanta a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii, invocata de parata prin intampinare, pentru considerentele aratate in incheierea de sedinta de la acea data.
Prin sentinta civila nr.8223/06.11.2009 pronuntata in dosarul nr.12058/30/2008, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte cererea de chemare in judecata si a obligat parata sa vanda reclamantei camera nr.30 din caminul nr.2, situat in mun.Bucuresti, …., in conditiile art.7 alin.1 si alin.4 si art.10 din Legea nr.85/1992 si ale Decretului – lege nr.61/1990, la pretul de 1250 lei, conform raportului de expertiza tehnica judiciara nr.3617/01.04.2009 intocmit de expertul V.G.; a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratei la plata unei amenzi civile si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 2008,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta C.A.M.L. ocupa camera 30 din caminul 2 situat in mun. Bucuresti, …, astfel cum rezulta din chitantele atasate la dosar, care atesta plata chiriei, aspect necontestat de catre parata.
Imobilul sus mentionat se afla in proprietatea paratei SC ... SA., fiind  preluat de la S.C. Electroaparataj S.A., in urma procesului de divizare partiala a acestei societati, in conditiile in care facea parte din patrimoniul acesteia potrivit art. 20 din Legea 15/1990, iar dreptul de proprietate a fost inscris in cartea funciara conform incheierii nr.211811/02.04.2008 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sector 2.
Desi intre parti nu s-a incheiat un contract de inchiriere in forma scrisa, instanta a retinut ca in cauza s-a facut dovada existentei unor raporturi de locatiune, raporturi ce rezulta din imprejurarea ca reclamanta achita chirie paratei pentru camera ocupata in imobil. Inexistenta inscrisului probator nu poate conduce la concluzia ca reclamanta nu are un titlu locativ asupra camerei ocupate, intrucat in materia locatiunii forma scrisa este prevazuta doar ad probationem, nu si ad validitatem. Este adevarat ca, in aceasta materie, art. 1416 – 1417 C.civ. prevad reguli speciale privind proba contractului, in masura in care acesta nu este constatat printr-un inscris, reguli care se aplica insa numai in cazul in care se neaga existenta raporturilor de locatiune sau cuantumul chiriei, situatie care nu se regaseste in speta, parata necontestand nici raporturile de locatiune si nici cuantumul chiriei, aspect care rezulta din intampinarea formulata in cauza.
La data de 21.07.2008, reclamanta a formulat o cerere de cumparare a imobilului sus-mentionat, in temeiul art.7 din Legea nr.85/1992, adresata paratei in calitate de proprietara, insa aceasta nu a formulat niciun raspuns, atitudinea sa echivaland cu un refuz de vanzare.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, „locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, altele decat locuintele de interventie, vor fi vandute titularilor contractelor de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, in conditiile Decretului – lege 61/1990 si ale prezentei legi”. De asemenea, art. 7 alin. 4 prevede ca „evaluarea si vanzarea locuintelor prevazute la alin. 1 (...), pentru care nu s-au incheiat contracte de vanzare-cumparare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor face in conditiile Decretului – lege nr.61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzura din Decretul 93/1977, la un pret indexat in functie de cresterea salariului minim brut pe tara la data cumpararii, fata de cel existent la data intrarii in vigoare a Legii 85/1992”, iar alin. 6 al art. 7 prevede ca „ beneficiaza de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitatilor proprietare”.
Trebuie subliniat ca dispozitiile legale anterior citate consacra o obligatie in sarcina persoanelor juridice care detin locuinte construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a legii, de a vinde aceste locuinte catre titularii contractelor de inchiriere, la cererea acestora, insa numai in masura in care calitatea de chirias a solicitantului este indubitabila.
Astfel cum rezulta din probele administrate caminul in care se afla camera a carei instrainare se solicita pe calea prezentei actiuni a fost construit anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 85/1992 din fondurile Intreprinderii Electroaparataj Bucuresti, iar reclamanta are calitatea de chiriasa a camerei ocupate, dupa cum reiese din chitantele de plata a chiriei, coroborata cu faptul ocuparii imobilului, aspecte necontestate de ambele parti.
De asemenea, sunt neintemeiate sustinerile paratei privind incidenta in cauza a prevederilor art. 7 alin. 8 din Legea 85/1992 potrivit carora „ unitatile economice sau bugetare pot sa detina si sa construiasca din fondurile proprii locuinte de serviciu, destinate inchirierii salariatilor acestora, cu contract de inchiriere accesoriu la contractul de munca. Modul de administrare si eventuala instrainare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitatilor”. Astfel, instanta a apreciat ca aceste prevederi legale se refera la locuintele de serviciu construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare dupa intrarea in vigoare a legii. Aceasta concluzie este determinata de imprejurarea ca spre deosebire de formularea art. 7 alin. 1 legiuitorul nu a mai folosit expresia „de stat”, precum si expresia „pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi” . Notiunea de unitate economica sau bugetara „de stat” era caracteristica regimului anterior Revolutiei din 1989, notiune pe care, in art. 7 alin. 8, legiuitorul nu a mai folosit-o, deoarece s-a referit exclusiv la perioada ulterioara acestui moment. Aceeasi interpretare este impusa si de faptul ca in fostul regim nu exista notiunea de „fonduri proprii” ale unitatilor de stat, toate fondurile apartinand statului.
In plus, interpretarea data de parata ar lipsi de efecte juridice prevederile art. 7 alin.1 din Legea 85/1992, consacrand o noua exceptie (pe langa locuintele de interventie), respectiv locuintele de serviciu, de la regula ca locuintele construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat vor fi vandute titularilor contractelor de inchiriere, la cerere. De altfel, in speta, nu s-a facut dovada ca locuinta ocupata de reclamanta ar fi o locuinta de serviciu, dar, chiar si in situatia in care s-ar retine ca raportul de locatiune este accesoriu contractului de munca, trebuie observat ca singura exceptie consacrata de lege cu privire la acest aspect vizeaza doar locuintele de interventie, camera in cauza neintrand in aceasta categorie.
Instanta a avut in vedere faptul ca obligatia consacrata de prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/1992 exista si in situatia in care parata este o societate comerciala cu capital privat, intrucat obligatia vanzarii acestor locuinte catre chiriasi este una in rem, iar nu in personam ce ar fi avut in considerare societatea comerciala ce a luat nastere pe calea privatizarii, astfel cum s-a statuat in practica Curtii Constitutionale.
In privinta calitatii reclamantei de chirias, sunt relevante prevederile art.7 din Legea nr.85/1992, care fac referire la instrainarea locuintelor catre titularii contractelor de inchiriere, fara a conditiona incheierea actului juridic de calitatea de angajat al societatii detinatoare a imobilului la momentul efectuarii vanzarii – cumpararii, interesand doar calitatea de chirias la momentul formularii cererii de cumparare, independent de existenta sau inexistenta unui contract de munca incheiat cu parata, deoarece art.7 alin.6 din acelasi act normativ dispune ca beneficiaza de prevederile alin.1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitatilor proprietare.
Este important de subliniat ca parata, desi avea posibilitatea denuntarii unilaterale a contractului de inchiriere incheiat cu reclamanta, nu a facut acest lucru, nedepunand inscrisuri doveditoare in acest sens, si nici nu a introdus actiune in evacuarea reclamantei, nici anterior si nici ulterior formularii cererii de cumparare, exprimand un refuz tacit si nejustificat dedus din lipsa oricarui raspuns la cererea transmisa la data de 21.07.2008.
In aceste conditii, este indubitabila calitatea reclamantei de chirias al imobilului solicitat pentru cumparare, la data formularii cererii, iar in lipsa unui inscris probator al contractului de inchiriere, la care se adauga solutia irevocabila pronuntata prin decizia civila nr.996/09.07.2007 a Tribunalului Bucuresti – sectia a V-a civila in dosarul nr.12323/300/2005 al Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, se poate considera ca reclamanta este titulara acestui contract.
In ceea ce priveste pretul imobilului, instanta a tinut seama de concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara nr.3617/01.04.2009, intocmit de expertul specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare V.G., in care s-a stabilit un pret de 1250 lei, in acord cu dispozitiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 si ale Decretului nr.61/1990. Apararile paratei in sensul ca pretul oricarui act juridic se stabileste conform principiului libertatii contractuale, prin libera negociere, nu pot fi primite, intrucat in situatia data legiuitorul a inteles sa intervina si sa stabileasca un pret legal pentru ocrotirea unei categorii defavorizate de cetateni, in scopul realizarii justitiei sociale. De aceea, pretul contractului de vanzare – cumparare incheiat in temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 nu poate fi decat cel prevazut la alin. 4, in conformitate cu care „evaluarea si vanzarea locuintelor prevazute la alin. 1 (...), pentru care nu s-au incheiat contracte de vanzare-cumparare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor face in conditiile Decretului – lege nr.61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzura din Decretul 93/1977, la un pret indexat in functie de cresterea salariului minim brut pe tara la data cumpararii, fata de cel existent la data intrarii in vigoare a Legii 85/1992”. Daca s-ar accepta un pret impus liber de piata, s-ar ajunge la eludarea acestor norme juridice de protectie sociala si la lipsirea de orice eficienta a prevederilor Legii nr.85/1992.
In final, trebuie subliniat ca dispozitiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 consacra o norma de justitie sociala, chiriasii avand posibilitatea sa cumpere camerele ocupate, in conditiile fixate de lege, in considerarea contributiei si a starii lor materiale, limitarea dreptului de proprietate intemeindu-se pe o baza legala, urmarind un scop legitim si fiind proportionala, din perspectiva necesitatii ei intr-o societate democratica si a justificarii sociale si morale, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In schimb, instanta a respins ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratei la plata unei amenzi civile, intrucat nu sunt indeplinite cerintele art.5803 C.pr.civ., stabilite printr-o interpretare sistematica in raport de prevederile art.5802 C.pr.civ. Astfel, o atare posibilitate exista doar in situatia in care obligatia de a face este cuprinsa intr-un titlu executoriu, iar debitorul refuza indeplinirea acesteia, cu toate ca au trecut 10 zile de la primirea somatiei. Or, este evident ca aceste conditii nu sunt indeplinite in cauza de fata, astfel ca abia dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari judecatoresti se poate pune problema executarii silite si, implicit, a aplicarii sanctiunii de drept procesual civil, solicitata de reclamanta.
Totodata, in temeiul art.274 C.pr.civ., tinand seama de solutia de admitere in parte  a cererii, intrucat parata a cazut in pretentii, instanta a respins ca neintemeiata cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecata, deoarece doar partea care obtine castig de cauza este indreptatita la recuperarea acestor sume. De asemenea, pentru aceleasi argumente, intrucat s-a retinut culpa procesuala a paratei, aceasta a fost obligata sa plateasca reclamantei cheltuielile de judecata efectuate cu solutionarea litigiului in cuantum de 2008,3 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru de 8 lei, timbru judiciar de 0,3 lei si onorariul avocatial in cuantum de 2000 lei, achitat cu chitanta nr.16/08.07.2008.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata S.C. …. S.A., solicitand admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Au fost invocate drept motive de apel gresita respingere a exceptiei inadmisibilitatii capatului de cerere privind stabilirea de catre instanta a pretului, interpretarea eronata a prevederilor art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, in conditiile in care se refera la detinerea locuintelor de serviciu construite din fonduri proprii inainte dar si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 85/1992, indiferent daca la data intrarii in vigoare a legii exista vreun contract de inchiriere; calculul gresit al pretului prin raportare la cota parte detinuta din suprafata comuna.
In drept, apelul se intemeiaza pe dispozitiile art. 282 si urmatoarele C.proc.civ.
Cererea de apel a fost legal timbrata.
Intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii declararii caii de atac, solicitand totodata respingerea apelului ca neintemeiat, avand in vedere ca pretul este stabilit de legiuitor, ca art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 nu este aplicabil, ca expertul a calculat corect valoarea impusa de lege privind locuinta construita din cota parte de teren.
In drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C.p.c., ale Legii nr. 85/1992 si ale DL nr. 61/1990.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu referire la motivele de apel si exceptia procesuala invocate, tribunalul apreciaza calea de atac fondata pentru cele ce preced:
In ceea ce priveste exceptia tardivitatii formularii caii de atac, se constata ca hotararea judecatoreasca a fost comunicata apelantei la data de 20.01.2010, iar calea de atac a fost  exercitata la 04.02.2010, data postei, cu respectarea prevederilor art. 284 alin. 1 Cod de procedura civila coroborate cu art. 101 alin. 1 si art. 104 din acelasi act normativ.
Constatand ca apelul a fost declarat in termenul legal, tribunalul va respinge ca neintemeiata exceptia procesuala invocata de intimata reclamanta.
Pe fond, caminul 2 situat in Bucuresti, str….  a fost construit de Intreprinderea Eletroaparataj, din fonduri proprii, pentru a servi necesitatilor locative ale angajatilor institutiei, aspect ce reiese din autorizatia nr. 6H/08.12.1978 si din  procesul verbal de receptie finala nr. 24635/05.08.1981.
Ulterior, patrimoniul intreprinderii a fost transferat catre apelanta din prezentul litigiu, conform protocolului  de predare primire din data de 06.02.2007.
Cata vreme imobilul in ansamblul sau a fost construit de Electroaparataj pentru a se asigura necesitatile locative ale propriilor sai angajati, fiind utilizat cu aceasta destinatie inca de la inceput,  simpla imprejurare ca apartamentele (camerele) din Camin au fost excedentare in raport cu numarul propriilor angajati si ulterior, ai apelantei, astfel incat au fost incheiate contracte de inchiriere sau derulate raporturi locative, ca in speta, si cu alte persoane decat angajati ai locatorului, prin aceasta nu insemna ca regimul juridic initial stabilit al imobilului s-a schimbat, neexistand o norma legala care sa permita o astfel de interpretare.
Daca s-ar admite ca ar fi operat o schimbare de regim juridic, dat fiind caracterul de persoana juridica de drept privat si respectiv, calitatea apelantei de societate cu capital integral privat, singura concluzie plauzibila ar fi aceea de stabilire a unor raporturi locative pe principiul libertatii contractuale, conform art. 942 Cod civil, potrivit legii cererii si ofertei, si nicidecum retinerea incidentei art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992.
Prin urmare, in mod gresit a apreciat prima instanta ca in speta nu s-a facut dovada ca locuinta ocupata este o locuinta de serviciu, destinatie data imobilului de la momentul construirii acestuia.
Din aceasta perspectiva, se observa ca sunt aplicabile normele din art. 7 alin. 8 ale Legii nr. 85/1992, care se preocupa tocmai de situatia locuintelor de natura celei in litigiu, topografia textelor indicand o reglementare a unei situatii de exceptie de la regula din alin. 1 al aceluiasi art. 7.
Astfel, potrivit art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, “unitatile economice sau bugetare pot sa detina si sa construiasca din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate inchirierii salariatilor acestora, cu contract de inchiriere accesoriu la contractul de munca. Modul de administrare si eventuala instrainare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitatilor”.
Aceasta norma constituie o derogare de la alin. 1 al aceluiasi art. 7, in sensul ca nu impune vanzarea la cerere a spatiului locativ, astfel cum se prevede in cazul general al locuintelor construite din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, pana la data intrarii in vigoare a legii, altele decat locuintele de interventie.
Derogarea este explicabila prin ipoteza particulara reglementata, ce are in vedere scopul detinerii de locuinte de serviciu, acela deja aratat, al satisfacerii nevoilor locative ale salariatilor, care presupune libertatea unitatii de a gestiona un astfel de patrimoniu in functie de date si imprejurari concrete.
Este de precizat ca norma din alin. 8 este aplicabila in speta, cum corect sustine apelanta, independent de faptul ca locuinta in discutie este construita anterior anului 1989, din fondurile proprii ale fostei unitati economice de stat Electroaparataj, reorganizata dupa 1990 si ulterior privatizata.
Acest fapt incontestabil nu exclude incidenta alin. 8 al art. 7 in favoarea alin. 1, ce se preocupa de acest tip de imobile.
Potrivit art. 7 alin. 8, unitatile economice pot “detine” si “construi din fonduri proprii” locuinte de serviciu, distinctia vizand tocmai sursa fondurilor pe baza carora s-a construit locuinta respectiva.
Astfel, prima ipoteza se refera la preexistenta in patrimoniu a unor spatii deja construite, indiferent daca din surse proprii ori din alte fonduri, fiind posibila, asadar, detinerea de locuinte construite din fondurile fostelor unitati economice de stat, daca este vorba despre un imobil construit inainte de 1989.
Cea de-a doua ipoteza, vizeaza acte viitoare de construire a unor asemenea locuinte, descrierea acestei situatii nefiind relevanta in speta decat in masura in care serveste delimitarii clare a ipotezelor legale.
Or, aceasta delimitare este certa, chiar daca cele doua ipoteze sunt legate prin conjunctia “si”, ce ar presupune ca se are in vedere o situatie unica, cea pe care am aratat-o anterior ca fiind corespondentul celei de-a doua ipoteze.
Constatarea ca art.7 alin. 8 acopera inclusiv situatia locuintelor de care se preocupa alin. 1, desprinsa prin interpretarea literala si teleologica, este confirmata prin coroborarea normei cu cea din art. 51 din legea cadru reprezentata de Legea nr. 114/1996, potrivit caruia “fondul de locuinte de serviciu se compune din: a) locuinte existente, care, potrivit prevederilor legale, raman cu destinatia de locuinte de serviciu la data intrarii in vigoare a prezentei legi; b) locuinte noi”.
     Art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 ilustreaza tocmai cele doua categorii de locuinte de serviciu, in speta, locuinta integrandu-se in cea de la lit. a.
Derogarea continuta in alin. 8 fata de alin. 1, explicabila prin natura particulara a locuintei reglementate, rezida in inlaturarea restrictiilor aduse exercitiului dreptului de dispozitie asupra locuintelor de natura celor prevazute in alin. 1, in sensul ca nu se mai impune obligatia de a vinde in urma unei simple cereri a chiriasului, unitatea putand decide liber asupra vanzarii unor astfel de locuinte.
Trebuie reluata precizarea ca parata initiala SC Electroaparataj SA, si succesoarea acesteia, ca urmare a procedurii de divizare a SC Electroaparataj SA ,SC ... SA sunt, inca de la data promovarii actiunii pendinte, unitati cu capital social privat, situatie in raport de care acestora nu le pot fi impuse obligatii fundamentate pe ratiuni de justitie sociala ori de  protectie sociala, in conditiile in care societatile comerciale sunt persoane juridice  de drept privat, potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990, a caror organizare si functionare constituie expresia libertatii de asociere consacrata prin art. 37 din Constitutia Romaniei, avand dreptul de a-si administra patrimoniul potrivit cu scopul societatii si cu interesul privat al acesteia.
Realizarea protectiei sociale reprezinta o obligatie a statului, context in care sunt relevante dispozitiile art. 135 alin. 2 lit. f din Constitutia Romaniei, statul fiind cel care trebuie sa asigure „crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii”.
Asadar, chiar daca s-ar admite ca sunt incidente in speta prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, nu se poate ignora ca politica de protectie a unei categorii sociale (aceea a chiriasilor din locuintele construite anterior anului 1989) nu se poate materializa in impunerea unei obligatii de vanzare catre chiriasi in sarcina actualelor persoane juridice de drept privat, chiar daca in patrimoniul acestora se regasesc locuinte de natura celor aratate.
 In raport cu scopul limitarii dreptului de proprietate asupra unor astfel de imobile – protectia chiriasilor -, este suficienta o reglementare a folosintei bunului, prin eventuala obligatie de mentinere a titlurilor locative, insa impunerea unei obligatii de vanzare depaseste cadrul unei asemenea protectii, conturandu-se drept o sarcina exorbitanta pentru actualii proprietari.
Fata de cele aratate, se apreciaza ca sustinerea apelantei cu privire la incidenta art. 7 alin. 8 din legea speciala este intemeiata, in mod gresit prima instanta obligand parata sa vanda reclamantei camera nr. 30 din caminul 2.
Referitor la modul de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii, se apreciaza ca  in mod corect prima instanta a respins-o ca neintemeiata, avand in vedere ca actiunea principala a fost intemeiata pe Legea nr. 85/1992, norma derogatorie de la dreptul comun, ce a permis legiuitorului sa stabileasca un pret, exterior vointei partilor,  in cazul incheierii contractelor de vanzare cumparare, cu respectarea cerintelor legale.
Motivul de apel privind calculul gresit al pretului de catre expert nu va mai forma obiectul analizei tribunalului, fata de considerentele anterior mentionate.
In temeiul art. 296 Cod de procedura civila, se va admite apelul, se va schimba  in parte sentinta civila apelata in sensul ca se vor respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea intimatei parate la vanzarea imobilului in litigiu si plata cheltuielilor de judecata (acesta din urma prin raportare la solutia pronuntata pe fond si in lipsa culpei procesuale a apelantei parate).


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:


Respinge, ca neintemeiata, exceptia tardivitatii formularii caii de atac.
Admite apelul formulat de  apelanta parata SC …. SRL, cu sediul in …, impotriva sentintei civile nr.8223/06.11.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr.12058/30/2008, in contradictoriu cu intimata reclamanta C.A.M.L., cu domiciliul ….
Schimba in parte sentinta civila apelata in sensul ca:
Respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea intimatei parate la vanzarea imobilului in litigiu si la plata cheltuielilor de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 07.10.2010.

PRESEDINTE,             JUDECATOR,              GREFIER,       
         Veronica Nastasie             Laura Olteanu        Cristina Mateescu




red.L.O.
4 ex./th.red.N.V.  
JUD.S. 1/Jud.Tudor Mihaela