InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sibiu

Fond funciar

(Sentinta civila nr. 5599 din data de 02.12.2009 pronuntata de Judecatoria Sibiu)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Sibiu | Jurisprudenta Judecatoria Sibiu

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra  cauzei  civile privind pe reclamanta T O in contradictoriu cu paratii S G, S E, R I, R L si Institutia Prefectului – Judetul Sibiu avand obiect fond funciar.
Cauza a fost dezbatuta in fond la data de 30 septembrie 2009, cand cei prezenti au formulat concluzii ce s-au consemnat in incheierea din aceeasi zi si care face parte integranta din prezenta sentinta.
 
I N S T A N T A

Prin cererea formulata la data de 25.08.2006, si inregistrata sub nr.2601/306/2006, reclamanta T O a chemat in judecata pe paratii S G, S E, R I, R L si INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI SIBIU, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate nulitatea absoluta a Ordinului Prefectului nr.111/1994, in sensul reducerii cotei de proprietate atribuita paratilor S G si S E, asupra imobilului teren inscris in C.F.... Sibiu, nr.top..../7/I, de la cota de 5/8 la cota de 1/2 parti din 705 parti; sa se dispuna anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre paratii S G si S E, in calitate de vanzatori si R I si R L, in calitate de cumparatori precum si anularea incheierilor de carte funciara corespunzatoare in baza careia s-a efectuat inscrierea in CF si, in egala masura, rectificarea in C.F.... Sibiu, nr. top .../7/I, din cota de 5/8 in cota de 1; sa se dispuna rectificarea in CF ... Sibiu si ... Sibiu nr.top..../7/I, cu privire la suprafata de teren, din 441 m.p. in 367,5 m.p. reprezentand cota de 1 din suprafata de 705 m.p; sa se dispuna obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata in caz de opozitie.
In motivarea de fapt a cererii reclamanta a aratat ca in anul 1977 imobilul din litigiu s-a dezmembrat conform intelegerii dintre proprietari in doua apartamente, iar terenul, ca parte indiviza a fost impartit in doua cote, de 5/8 parti apartinand apartamentului I care a primit nr. top .../7/I si cota de 3/8 pentru apartamentul inscris in nr. top .../7/II. A mai invederat reclamanta imprejurarea ca, pe cand erau proprietari antecesorii partilor din cauza si chiar inainte de dezmembrarea imobilului pe apartamente, a fost construit un gard care delimita in doua jumatati sensibil egale terenul, fara a se tine seama de cotele de 5/8 si 3/8, gardul fiind si astazi in aceeasi pozitie. De asemenea, se arata ca, la vanzarea apartamentelor in anul 1978 intreg terenul de 705 m.p. a trecut in proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 iar partile din cauza nu au dobandit nici o suprafata de teren, reclamantei atribuindu-se in folosinta, prin Decizia nr. 119/1978 a fostului Comitet executiv al fostului Consiliu popular al municipiului Sibiu, suprafata de 100 de m.p. in baza legii nr. 4/1943.
A mai mentionat reclamanta ca, in anul 1990 a ridicat o constructie, adaos, pe care a si intabulat-o iar in anul 1994 pe numele familiei S s-a eliberat titlul de proprietate nr. 111/1994, care prevede o cota de 5/8 parti din terenul de 705 m.p, fara a se avea in vedere ca, terenul, in intregul sau, apartinea statului iar atribuirea trebuia facuta proportional cu suprafata construita. A subliniat reclamanta faptul ca, in anul 2000 s-a eliberat si acesteia titlul de proprietate pe teren, Ordinul prefectului nr. 510/2000 care prevede cota de 3/8 din teren, fara a se avea in vedere nici o modificare a situatiei de fapt relativ la constructiile edificate si suprafata acestora, existenta gardului si plata in cota de 1 a impozitului. Astfel, a precizat reclamanta ca ordinul atacat este nul absolut pentru ca nu a avut in vedere trecerea in proprietatea beneficiarului terenului proportional cu cota de constructie, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991, ci cota de 5/8 avuta de S anterior trecerii terenului in proprietatea statului, moment in care aceasta s-a contopit cu cota de 3/8.
In drept, art. 36 din Legea nr. 18/1991, art. 34 pct. 1 din Legea nr. 115/1938.
Odata cu cererea de chemare in judecata reclamanta a depus, in cadrul probei cu inscrisuri, urmatoarele acte in fotocopie: extras de carte funciara pentru informare si in extenso CF nr. ... Sibiu, incheierea de carte funciara nr. 5428/1985 NS Sibiu, incheierea nr. 3616/1990 NS Sibiu, decizia nr. 119/22.04.1978 a fostului Comitet executiv al fostului Consiliu popular al municipiului Sibiu, actul de dezmembrare si iesire din indiviziune autentificat sub nr. 8281/29.11.1977 de catre NS Sibiu, autorizatia de construire nr. 54/2.10.1990.
Paratii R I si R L au depus intampinare in cauza (f. 22), in sedinta publica din data de 13.10.2006, prin care a solicitat respingerea actiunii si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
Au aratat paratii, in esenta, imprejurarea ca, in situatia in care la data constituirii dreptului de proprietate in baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 imobilul din litigiu ar fi reprezentat o casa cu doua apartamente nedezmembrate, atunci cota de proprietate ar fi fost stabilita conform intinderii suprafetei locative a fiecarui apartament dar, intrucat imobilul a fost dezmembrat initial si prin vointa proprietarului unic de la acea vreme au fost stabilite cotele de coproprietate, constituirea nu se putea face decat raportat la aceste cote. Au mai invocat paratii si autoritatea de lucru judecat dar nu ca si exceptie procedurala ci ca o aparare de fond prin raportare atat la sentinta civila nr. 4128/30.06.2003 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1656/2003 (prin care s-a constatat ca deplin legale cotele de coproprietate asupra terenului, parte comuna indiviza, dispunandu-se sistarea starii de indiviziune tocmai plecand de la aceste cote de coproprietate) cat si la sentinta civila nr. 3201/19.04.2005 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1053/2005. Fata de aceasta din urma hotarare, paratii au aratat ca reclamanta a tins sa ajunga la acelasi rezultat, dar pe calea modificarii titlului ei de proprietate, invocand acelasi argumente precum si faptul ca, daca cota de coproprietate de 3/8 asupra partilor comune indivize aferenta apartamentului proprietatea reclamantei este corecta, aspect stabilit cu autoritate de lucru judecat, implicit si cealalta cota de coproprietate de 5/8 aferenta apartamentului proprietatea paratilor nu poate fi decat la fel de corect stabilita.
Prin serviciul registratura, la data de 2.11.2006, paratul Institutia Prefectului – Judetul Sibiu a depus la dosarul cauzei intampinare (f. 29/ dosar nr. 2601/306/2006) invocand exceptia autoritatii de lucru judecat fata de sentinta civila nr. 4128/30.06.2003 si sentinta civila nr. 3201/19.04.2005 ambele pronuntate de Judecatoria Sibiu iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii intrucat ordinul atacat a fost emis in baza prevederilor legale in vigoare, pe baza propunerilor efectuate in acest sens de Primaria Sibiu, in conformitate cu situatia de carte funciara CF nr. ... Sibiu.
A anexat paratul, in fotocopie,  Ordinul Prefectului nr.111/1996.
Reclamanta a solicitat si instanta a incuviintat administrarea probei cu inscrisuri, cu interogatoriul paratilor(f. 59 - 61 /dosar nr. 2601/306/2006) si cea testimoniala in cadrul careia a fost audiata martora Leon (Zeicu) Marioara (f. 62/ dosar nr. 2601/306/2006).
In cadrul probei cu inscrisuri reclamanta a mai depus si urmatoarele acte, in fotocopie: planul de amplasament al imobilului din CF nr. ... Sibiu nr. top .../7/II, contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1044/1978 de catre NS Sibiu, extras de carte funciara pentru informare si in extenso CF nr. ... Sibiu, extras de carte funciara CF ... Sibiu (9402/306/2007/ f. 67 – 82,  148 - 160).
Paratii R, prin aparator, au depus la dosarul cauzei in cadrul probei cu inscrisuri, in fotocopie, actul de dezmembrare si iesire din indiviziune autentificat sub nr. 8281/29.11.1977 de catre NS Sibiu insotit de planul de situatie in ceea ce priveste imobilul din litigiu, contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1126/24.09.2001, incheierea nr. 3616/1990 a NS Sibiu, cererea reclamantei adresata Notariatului de Stat la data de 01.08.1990 inregistrata sub nr. 3616, decizia nr. 119/22.04.1978 a fostului Comitet executiv al fostului Consiliu popular al municipiului Sibiu, contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 7456/05.10.1978 de catre NS Sibiu, extras CF nr. ... Sibiu in extenso, rezolutia Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu din data de 25.06.2007  (f. 68 – 74/ 2601/306/2006, f. 34, 94 / dosar nr. 9402/306/2007).
Intr-un prim ciclu procesual s-au pronuntat sentinta civila nr. 1876/2007 a Judecatoriei Sibiu prin care s-a dispus respingerea actiunii si decizia civila nr. 754/02.11.2007 a Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamanta si casarea in intregime a hotararii sus mentionate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.
In rejudecare cauza s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Sibiu la data de 19.11.2007, sub nr. 9402/306/2007.
In aceasta faza procesuala paratul Institutia Prefectului – Judetul Sibiu a inaintat la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii Ordinului Prefectului Judetului Sibiu nr. 111/1996 (dosar nr. 9402/306/2007 /f. 23-29, f. 45-51, f. 59 - 64), respectiv, propunerea nr. 26659/27.09.1995 a Primariei Municipiului Sibiu de atribuire in proprietatea familiei S a terenului proprietate de stat aferent locuintei proprietatea acestora, inscris in CF Sibiu nr. ... nr. top .../7/I pentru cota de 5/8 din 705 m.p. propuneri inregistrate la institutia sus amintita sub nr. 5235/28.09.1995, Ordinul Prefectului Judetului Sibiu nr. 111/1996 emis in favoarea paratilor S, copie de pe registrul de evidenta a ordinelor emise de Institutia Prefectului – Judetul Sibiu.
De asemenea, la dosarul instantei a fost inaintata adresa nr. 16524/17.03.2008 de catre Municipiul Sibiu – Directia Fiscala Locala Sibiu(dosar nr. 9402/306/2007 /f. 53).
In sedinta publica din data de 25.06.2008, reclamanta a invocat exceptia de nelegalitate (dosar nr. 9402/306/2007 /f. 99)  a ordinului prefectului nr. 111/1996 intrucat acesta ar contraveni dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 coroborat cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, data la care, instanta a suspendat prezenta cauza in baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 si a inaintat-o Tribunalului Sibiu – sectia contencios pentru solutionarea exceptiei.
Cauza a fost repusa pe rol la data de 20.05.2009 (f. 105).
La dosarul cauzei se afla atasate urmatoarele dosare: nr. 1656/2003 al Judecatoriei Sibiu, nr. 7208/2003 al Tribunalului Sibiu, nr. 6861/2004 al Curtii de Apel Alba Iulia, nr. 5338/A/2004 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nr. 7500/2003 al Curtii de Apel Alba Iulia, nr. 1053/2005 al Judecatoriei Sibiu, nr. 3867/2005 al Tribunalului Sibiu, nr. 767/2006 al Curtii de Apel Alba Iulia, nr. 2731/85/2008 al Tribunalului Sibiu, nr. 2731/85/2008 al Curtii de Apel Alba Iulia.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Asupra exceptiei autoritatii de lucru judecat  invocata de parata Institutia Prefectului – Judetul Sibiu:
Prin actiunea civila inregistrata la data 28.02.2003, sub nr. 1656/2003, reclamantii R I si R L au chemat-o in judecata pe parata T O, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta sa constate calitatea de coproprietari a partilor asupra imobilului teren inscris in CF ... Sibiu, A+4, nr. top .../7 ca parte comuna indiviza in cote de 5/8 pentru reclamanti si, respectiv, 3/8 pentru parata si, pe cale de consecinta, sa dispuna sistarea starii de indiviziune asupra imobilului amintit conform cotelor de coproprietate.
Actiunea sus mentionata a fost solutionata prin sentinta civila nr. 4128/30.06.2003 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1656/2003 (ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului – decizia civila nr. 770/20.10.2003 a Tribunalului Sibiu si, respectiv, a recursului – decizia civila nr. 516/07.06.2006 a Curtii de apel Alba Iulia), hotarare prin care se constata ca partile sunt in indiviziune asupra terenului in suprafata de 705 m.p. inscris in CF colectiv ... Sibiu, A+4, nr. top .../7  aferent apartamentelor inscrise in CF individual ... Sibiu si CF individual ... Sibiu  in cote de 5/8 reclamantii si 3/8 parata, se dispune unificarea nr. top .../7/I si nr. top .../7/II sub un singur nr. top format din loc de casa cu suprafata de 705 m.p, retinandu-se nr. top .../7, iar celelalte nr. top sistandu-se si, in cele din urma, se dispune sistarea starii de indiviziune (partajare in natura) prin dezmembrarea imobilului cu nr. top .../7 loc de casa cu casa de 705 m.p. in doua corpuri funciare, conform variantei nr. II, din raportul de expertiza, intocmit de expert tehnic cadastru topografic Popescu Marin, care face parte integranta din sentinta amintita, dupa cum urmeaza: corpul funciar cu nr. top nou .../7/1 teren cu constructii de 441 m.p. se atribuie reclamantilor R iar corpul funciar cu nr. top .../7/2 teren cu constructii de 264 m.p. se atribuie paratei T O, partile comune indivize fiind zidul despartitor dintre apartamente in cota de 1, fiecare parte.
Prin actiunea civila inregistrata la data 01.02.2005, sub nr. 1053/2005, reclamanta T O a chemat in judecata pe paratii R I si R L, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna rectificarea in CF colectiv ... Sibiu, A+4, nr. top .../7 teren de 705 m.p. in ceea ce priveste cotele indivize apartinatoare apartamentelor I si II, din 5/8 si, respectiv, 3/8, in cote de 1 pentru fiecare apartament precum si sa se dispuna anularea partiala a Ordinului Prefectului Judetului Sibiu nr. 510/21.02.2000 prin care s-a trecut in proprietatea reclamantei cota de 3/8 din terenul de 705 m.p. si rectificarea acestuia in sensul de a se trece cota de 1 din terenul identificat mai sus, in favoarea reclamantei.
Actiunea sus mentionata a fost solutionata prin sentinta civila nr. 3201/19.04.2005 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1053/2005 (ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului – decizia civila nr. 397/15.11.2005 a Tribunalului Sibiu si, respectiv, a recursului – decizia civila nr. 366/26.04.2006 a Curtii de apel Alba Iulia) hotarare prin care a fost respinsa actiunea formulata de reclamanta intrucat s-a retinut, pe de o parte, prescriptibilitatea dreptului material la actiune pentru valorificarea rectificarii cartii funciare prin raportare la incheierile de carte funciara ce vizeaza dreptul de proprietate al paratilor care nu au fost atacate in termenul de trei ani prevazut de art. 37 din DL nr. 115/1938 (f. 42/verso dosar nr. 1053/2005, f. 25/ /dosar apel 3867/2005) precum si tardivitatea atacarii ordinului nr. 510/21.02.2000 emis pe numele reclamantei T O (f. 31 verso, f. 18, f. 42 verso/ dosar nr. 1053/2005 si f. 25/dosar apel 3867/2005) iar, pe de alta parte, s-a retinut ca sub aspectul fondului actiunea este neintemeiata intrucat a momentul dezmembrarii  a existat un consensualism integral asupra partajarii cotelor comune indivize.
In conformitate cu prevederile art. 1201 Cod civil este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate.
Pentru a verifica daca exista sau nu putere de lucru judecat trebuie analizata tripla identitate de elemente la care se refera dispozitiile art. 1201 Cod civil: parti, obiect si cauza, cu mentiunea ca, in elementul obiect se include nu numai obiectul material ci si dreptul subiectiv, care poarta asupra obiectului sub aspect material iar elementul cauza vizeaza temeiul juridic a dreptului valorificat prin cerere.
Plecand de aici, instanta retine ca, intre cauza ce a facut obiectul dosarului  nr. 1656/2003 si prezenta cauza exista identitate partiala de parti (reclamanta T O si paratii R), dar nu exista identitate de obiect si de cauza intrucat prin sentinta civila nr. 4128/30.06.2003 s-a dispus sistarea starii de indiviziune avand drept cauza starea de coproprietate a partilor asupra imobilului cu nr. top .../7 loc de casa cu casa de 705 m.p. iar drept baza legala art. 728 Cod civil in timp ce in prezenta cauza obiectul consta in reducerea cotei de proprietate atribuita paratilor S G si S E, asupra imobilului teren inscris in C.F.... Sibiu, nr.top..../7/I, de la cota de 5/8 la cota de 1/2 parti din 705 parti (calea aleasa fiind anularea ordinului prefectului nr. 111/1996 si a contractului de vanzare - cumparare incheiat intre parati in anul 2001) iar cauza cererii de chemare in judecata o reprezinta pe de o parte, trecerea la stat, in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, a cotelor de proprietate asupra terenului aferent apartamentelor cumparate de parti iar, pe de alta parte, modalitatea de punere in aplicare a dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 de catre paratul  Institutia Prefectului – Judetul Sibiu si, ulterior, vanzarea - cumpararea autentificata sub nr. 1126/24.09.2001 intre paratii S si R. 
De asemenea, intre cauza ce a facut obiectul dosarului  nr. 1053/2005 si prezenta cauza exista identitate partiala de parti (reclamanta T O si paratii R, paratul Institutia Prefectului) si partial de cauza, dar nu exista identitate de obiect, intrucat  prin sentinta civila nr. 3201/19.04.2005 a fost respinsa actiunea ce avea ca obiect rectificare cotei de proprietate atribuita reclamantei, asupra imobilului teren inscris in C.F.... Sibiu, nr.top..../7/II, de la cota de 3/8 la cota de 1/2 parti din 705 parti (calea aleasa fiind anularea ordinului prefectului nr. 510/21.02.2000 precum si rectificarea incheierilor de carte funciara ce consfinteau intabularea dreptului de proprietate in favoarea paratilor S si R asupra cotei de 5/8), avand drept cauza si inscrierea in cartea funciara a titlului de proprietate al partilor. Mai mult, prin decizia civila nr. 397/15.11.2005 a Tribunalului Sibiu si, respectiv, decizia civila nr. 366/26.04.2006 a Curtii de apel Alba Iulia s-a retinut netemeinicia actiunii si pentru ca reclamanta nu a inteles sa solicite si desfiintarea titlului de proprietate asupra terenului proprietatea paratilor R (contractul din 2001) si nici pe cel apartinand antecesorilor acestora, paratii S din prezenta cauza,(ordinul din 1996) fara ai chema in judecata pe acestia (f. 25 verso /dosar apel 3867/2005, f. 43 verso/ dosar recurs 767/27.01.2006). Ori, in prezenta cauza se ataca tocmai aceste titluri de proprietate retinute in hotararile mai sus mentionate. 
Prin urmare, instanta constata ca, in cauza, nu este intrunita tripla identitate de  elemente  pentru a face incidente dispozitiile art.1201 Cod civil si ale art.166 C. proc. civ., in sensul de a opri o a doua judecata, motiv pentru care va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat  invocata de parata Institutia Prefectului – Judetul Sibiu.
Insa, actiunea reclamantei se priveste neintemeiata pentru alte motive ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.
Este de principiu faptul ca, autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.), analizata mai sus, si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.). Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune  intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.
Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior, principiul amintit corespunzand chiar necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii.
Prin urmare, in lumina celor expuse, instanta retine ca, prin sentinta civila nr. 4128/30.06.2003, definitiva si irevocabila, s-a dispus sistarea starii de indiviziune avand drept cauza starea de coproprietate a partilor asupra imobilului cu nr. top .../7 loc de casa cu casa de 705 m.p., plecand tocmai de la constatarea ca partile sunt in indiviziune asupra terenului mentionat, aferent apartamentelor inscrise in CF individual ... Sibiu si CF individual ... Sibiu  in cote de 5/8 reclamantii si 3/8 parata, actiunea cu care, parata T O, din acea cauza (1656/2003), a fost de acord, solicitand chiar partajul in conformitate cu varianta II din raportul de expertiza, lucru ce s-a si intamplat de altfel (f. 57 verso, f 59/ dosar nr. 1656/2003). Constatarea de mai sus care sta la baza sentintei amintite a intrat in puterea lucrului judecat, intrucat se reflecta si, in egala masura, explica dispozitivul hotararii de sistare de indiviziune, motiv pentru care potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., in relatia dintre parti, prezumtia puterii lucrului judecat dedusa din hotararea amintita are caracter absolut, pe cale de consecinta, nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa se pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior, in mod irevocabil, relativ la marimea cotelor de proprietate de 5/8 paratii R  si, respectiv, 3/8 reclamanta T O.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 3201/19.04.2005 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1053/2005 (ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului – decizia civila nr. 397/15.11.2005 a Tribunalului Sibiu si, respectiv, a recursului – decizia civila nr. 366/26.04.2006 a Curtii de apel Alba Iulia) a fost consfintit, cu putere de lucru judecat, titlul de proprietate al reclamantei, in speta, ordinul nr. 510/2000 relativ la cota de coproprietate apartinand reclamantei de 3/8 din terenul cu nr. top .../7 loc de casa cu casa de 705 m.p. ca urmare a admiterii unei exceptii de procedura (cea a tardivitatii).  Astfel, titlul de proprietate apartinand reclamantei (ordinul nr. 510/2000) este si in prezent valabil, prin acesta fiind constituit in patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate asupra cotei de 3/8 din  terenul cu nr. top .../7 in suprafata de 705 m.p., motiv pentru care potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., in relatia dintre parti, prezumtia puterii lucrului judecat dedusa din hotararea amintita are caracter absolut, pe cale de consecinta, nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior, in mod irevocabil, relativ la marimea cotei de coproprietate apartinand reclamantei T O precum si la inscrierile de carte funciara vizand cota de coproprietate apartinand paratilor a caror rectificare s-a retinut a fi prescrisa dar si inadmisibila, intrucat nu se atacasera si titlurile de proprietate ce au stat la baza acestor inscrieri.
In consecinta, instanta isi va sprijini judecata si pe efectul pozitiv al hotararilor irevocabile anterioare, expuse pe larg mai sus, hotarari care au transat in mare masura aspectul legat de intinderea cotelor de coproprietate ale partilor.
Asupra nulitatii absolute a titlului de proprietate/ ordinul prefectului nr.111/1996 invocata de reclamanta prin cererea de chemare in judecata (anul corect al emiterii titlului de proprietate este 1996 conform actelor care au stat la baza emiterii ordinului - dosar nr. 9402/306/2007 /f. 23-29, f. 45-51, f. 59 - 64, si nu anul 1994 cum din eroare s-a trecut in cererea de chemare in judecata).
In legatura cu acest aspect s-a pronuntat si Tribunalul Sibiu (sentinta civila nr. 11/CA/13.01.2009, dosar nr. 2731/85/2008) precum si Curtea de Apel Alba Iulia (decizia civila nr. 435/CA/2009, dosar nr. 2731/85/2008) statuand in sensul inadmisibilitatii atacarii pe calea contenciosului administrativ a ordinului prefectului nr.111/1996, din moment ce exista procedura judiciara speciala prevazuta de Legea nr. 18/1991.
Prin urmare, instanta urmeaza a se pronunta asupra fondului dreptului relativ la ordinul prefectului nr.111/1996 prin raportare la dispozitiile art. 36 (fostul art. 35) din Legea nr. 18/1991 si a art. III alin. 1 lit. a) si alin. 2 din Legea nr. 169/1997 in ceea ce priveste calitatea procesuala activa a reclamantei si imprescriptibilitatea dreptului material la actiune sub acest aspect.
Potrivit art. III alin. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor fizice care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri iar potrivit alin. 2, nulitatea poate fi invocata de primar, prefect, procuror si de alte persoane care justifica un interes legitim, iar solutionarea cererilor este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun, care au plenitudine de jurisdictie.
Prin urmare, in cauza, reclamanta se incadreaza in grupul persoanelor care justifica un interes legitim iar actiunea acesteia de constatare a nulitatii absolute partiale a ordinului prefectului nr.111/1996 este una imprescriptibila.
In cauza nu isi gasesc aplicarea dispozitiile art. 54 cu referire la art. 53 din Legea nr. 18/1991 intrucat acestea vizeaza ipoteza cand plangerea este indreptata impotriva ordinului prefectului sau oricarui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, in conditiile prevazute in cap. III.
Asupra starii de fapt, instanta retine ca, initial, cele doua apartamente apartinand reclamantei si paratilor R au reprezentat un singur imobil inscris in CF ..., A+1, nr. top .../7 iar prin incheierea de carte funciara nr. 3378 din 30.11.1977 se opereaza in cartea funciara actul de dezmembrare si iesire din indiviziune autentificat sub nr. 8281/29.11.1977 de catre NS Sibiu, imobilul fiind astfel, dezmembrat pe doua apartamente transcrise apoi in carti funciare individuale, iar prin vointa celor patru coproprietari exprimata in actul mentionat au fost stabilite cotele de coproprietate asupra partilor comune indivize aferente celor doua apartamente, astfel pentru apartamentul nr. 1(nr. top .../7/I CF individuala ... Sibiu) s-a stabilit o cota de 5/8 din terenul de 705 m.p. iar pentru apartamentul nr. II (nr. top .../7/II CF individuala ... Sibiu) s-a stabilit o cota de 3/8 din terenul de 705 m.p., intabulandu – se, totodata, dreptul de proprietate asupra  partilor comune indivize amintite (f. 6, 7, 11/ dosar nr. 2601/306/2006).
Ulterior, reclamanta din cauza, a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. II, ca bun comun, (nr. top .../7/II, CF individuala ... Sibiu) prin contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1044/1978 de catre NS Sibiu, iar dreptul de proprietate asupra cotei parti din terenul  aferent apartamentului cu nr. 2(cota de 3/8) a trecut in proprietatea statului in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, insa folosinta faptica a cotei a ramas reclamantei, urmand in conditiile expuse soarta dreptului principal si contribuind la exercitarea deplina a acestuia.
De asemenea, paratii S, au dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. I, ca bun comun, (nr. top .../7/I, CF individuala ... Sibiu) prin contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 7456/1978 de catre NS Sibiu, iar dreptul de proprietate asupra cotei parti din terenul aferent apartamentului cu nr. 1(cota de 5/8) a trecut in proprietatea statului in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, insa folosinta faptica a cotei a ramas paratilor, urmand in conditiile expuse soarta dreptului principal si contribuind la exercitarea deplina a acestuia.
Sustinerile reclamantei relativ la faptul ca prin decizia nr. 119/22.04.1978 a fostului Comitet executiv al fostului Consiliu popular al municipiului Sibiu i s-a atribuit in folosinta 100 m.p. in baza Legii nr. 4/1973 iar, in anul 1990, a primit dreptul de a construi un adaos conform autorizatiei de constructie nr. 54/1990, apar ca fiind lipsite de relevanta intrucat pe de o parte, potrivit deciziei amintite terenul de 100 m.p, este identificat ca fiind cel inscris in CF ..., nr. top .../7/II, ce se include in cota de 3/8 din terenul  aferent apartamentului cu nr. 2, apartinand reclamantei, si nu din cel aflat in folosinta paratilor iar, pe de alta parte, autorizatia de constructie nr. 54/1990 se refera la acelasi teren de sub nr. top .../7/II, respectandu-se astfel, in continuare cotele mentionate mai sus (f. 10, 12 / dosar nr. 2601/306/2006).
Plecand de aici, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenurile atribuite in folosinta pe durata existentei constructiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluarii terenurilor aferente constructiilor, in conditiile dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, trec in proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinta a terenului, proprietari ai locuintelor iar art. 36 alin. 4 cu referire la art. 23 alin. 2 din aceeasi Lege, ce se aplica in mod corespunzator, explica ce se intelege prin suprafetele de terenuri aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, statuand ca, acestea sunt acelea evidentiate ca atare in actele de proprietate, in cartea funciara, in registrul agricol sau in alte documente funciare, la data preluarii in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Prin urmare, reclamanta nu putea dobandi prin contractul de vanzare – cumparare autentificat sub nr. 1044/1978 de catre NS Sibiu mai mult decat autorul acesteia, iar imprejurarea ca, in situatia istorica de atunci, cota de teren aferenta apartamentului nr. 2 a trecut in proprietatea statului iar in patrimoniul sau numai folosinta, nu face ca, in prezent, sa i se mareasca cota de proprietate intrucat, pe de o parte s-ar imbogati fara justa cauza in detrimentul paratilor in conditiile aplicarii art. 36 alin. 3 iar, pe de alta parte, folosinta cu acordul proprietarului nu poate conduce la dobandirea dreptului de proprietate. 
In aceste conditii, ordinul prefectului nr. 111/1996 prin care s-a atribuit paratilor S in proprietate cota de 5/8 din 705 m.p, aferenta apartamentului nr. I, (nr. top .../7/I, CF individuala ... Sibiu) este emis cu respectarea dispozitiilor art. 36 alin. 3 si 4 din Legea nr. 18/1991, din moment ce in cartea funciara cota aferenta apartamentului nr. I a ramas de 5/8 asa cum a fost aceasta stabilita, initial, prin actul de dezmembrare si iesire din indiviziune autentificat sub nr. 8281/29.11.1977 de catre fostii proprietari ai imobilului.
De asemenea, instanta retine inaplicabilitatea in cauza a dispozitiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, intrucat, pe de o parte, dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentelor cu nr. 1 si 2 (cota de 5/8 si 3/8) a trecut in proprietatea statului in baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, la care se refera expres dispozitiile art. 36 alin. 3 din  Legea nr. 18/1991 iar, pe de alta parte, la data constituirii dreptului de proprietate in baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, imobilul din litigiu nu reprezenta o casa cu doua apartamente nedezmembrate cu teren atribuit, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei, in vederea construirii de locuinte proprietate personala, pentru a se putea retine trecerea, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie si nici un teren obtinut cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte ci reprezenta, asa cum s-a retinut mai sus, un imobil (inclusiv terenul) dezmembrat prin vointa coproprietarilor inca din anul 1977, cu individualizarea expresa a cotele de coproprietate din terenul aferent apartamentelor, motiv pentru care constituirea nu se putea face decat raportat la aceste cote in aplicarea art. 36 alin. 3 si 4.
Prin urmare, fata de considerentele expuse, instanta constata legalitatea titlului de proprietate/ ordinul prefectului nr. 111/1996, pentru suprafata de teren de 5/8 din 705 m.p, emis pe numele paratilor S, si, pe cale de consecinta, netemeinicia cererii de constatare a nulitatii absolute partiale, care urmeaza a fi respinsa. Retinandu-se netemeinicia capatului principal de cerere ce viza nulitatea actului initial si principal,  instanta va respinge si capetele de cerere accesorii vizand anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre paratii S G si S E, in calitate de vanzatori si paratii R I si R L, in calitate de cumparatori autentificat sub nr. 1126/24.09.2001 precum si anularea incheierilor de carte funciara corespunzatoare in baza careia s-a efectuat inscrierea in CF a dreptului de proprietate apartinand paratilor S (in baza ordinului atacat) si, ulterior, paratilor R (in baza contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 1126/24.09.2001).
Lipsit de temeinicie este si capatul de cerere ce vizeaza rectificarea in  ... Sibiu nr. top. .../7/I, cu privire la suprafata de teren cu constructii, din 441 m.p. in 367,5 m.p. reprezentand cota de 1 din suprafata de 705 m.p, din moment ce aceasta suprafata a fost intabulata in favoarea paratilor R, ca urmare a sistarii starii de indiviziune, prin sentinta civila nr. 4128/30.06.2003 pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 1656/2003(f. 34, 35 verso / dosar nr. 9402/306/2007). Ori, in prezent, opereaza, asa cum sa retinut mai sus, prezumtia lucrului judecat, ce nu mai poate fi rasturnata printr-o alta judecata, aceasta prezumtie avand caracter absolut in conformitate cu art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ.
Bunaoara, fata de considerentele de mai sus, de cele referitoare la ordinul nr. 111/1996 si de puterea lucrului judecat ce emana din hotararile mentionate mai sus ce da nastere la o prezumtie absoluta, mijloc de proba, in ceea ce priveste intinderea cotelor de coproprietate ale partilor, instanta va respinge actiunea formulata de reclamanta T O impotriva paratilor S G si S ELEN, R I si R L, Institutia Prefectului – Judetul Sibiu.
Vazand dispozitiile art. 274 Cod procedura civila si retinand ca reclamanta este cea care a cazut in pretentii, instanta o va obliga pe aceasta  sa plateasca paratilor  R I si R L suma de 1600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat).
 
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat  invocata de parata Institutia Prefectului – Judetul Sibiu.
Respinge actiunea formulata de reclamanta T O cu domiciliul in Sibiu, str. Bungardului, nr. 16, judetul Sibiu impotriva paratilor S G si S E ambii cu domiciliul in Sibiu, str. Ceferistilor, bloc nr. 7, etaj I, ap. 3, R I si R L cu domiciliul in Sibiu, str. Bungardului, nr. 16, judetul Sibiu, Institutia Prefectului – Judetul Sibiu cu sediul in Sibiu, str. Andrei Saguna, nr. 10.
Obliga reclamanta sa plateasca paratilor  R I si R L suma de 1600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010