InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Neamt

Talharie, furt calificat

(Sentinta penala nr. 102 din data de 26.02.2009 pronuntata de Judecatoria Targu Neamt)

Domeniu Furt; Talharie | Dosare Judecatoria Targu Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Targu Neamt

Obiect: talharie, furt calificat
Sentinta penala nr. 102/26.02.2009

Prin rechizitoriul inregistrat la aceasta instanta sub nr. xxx/321/2008, Parchetul de pe langa Judecatoria Tg.Neamt a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor C.D., pentru savarsirea infractiunilor de talharie, prev. de art. 211 alin. 21 lit. a si furt calificat prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i, totul raportat la art. 37 alin. 1 lit. b, art. 33 lit. a Cod penal; C.M., pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; L.C., pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; de asemenea, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor C.C., pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, art. 99 si urm. Cod penal, L.M., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal si L.O., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal; toti inculpatii cu datele de stare civila din dispozitiv.
In esenta, situatia de fapt retinuta prin actul de sesizare este urmatoarea : la data de 17 august 2008, inculpatii L.C., C.M. si C.C. au sustras din curtea partii vatamate I.C. mai multe pese metalice de la un buldozer, pe care le-au incarcat intr-o caruta; in seara de 18 august 2008, inculpatii C.D., C.M. si L.C. s-au deplasat cu doua carute in zona agricola H., au incarcat carutele cu porumb si bostani verzi si fiind observati de ciobanii din zona care s-au mobilizat pentru a-i opri, au incercat sa fuga, iar inculpatul C.D., care ramasese in urma, intrucat calul s-a deshamat, pentru a-si asigura scaparea a lovit cu biciul pe partea vatamata I.R., care a suferit leziuni vindecabile in 6-7 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare; in noaptea de 9/10 septembrie 2008, inculpatii C.M., L.M., L.O. si L.C. s-au deplasat cu caruta pe strada Stefan cel Mare si au sustras din curtea locuintei lui L.D. un flex, o bormasina, doua ciocane si un aparat radio, bunuri pe care le-au restituit partii vatamate, intrucat la intoarcere au fost depistati de organele de politie; in noaptea de 23/24 septembrie 2008, C.D., C.M. si L.C. s-au deplasat cu caruta la punctul de lucru al SC C. SA de pe raza comunei X., de acolo au sustras doi colaci de fier beton, in greutate de 550 kg., bunuri care ulterior au fost recuperate in natura; in sfarsit, in noaptea de 23/24 septembrie 2008, inculpatii C.D., C.M. si L.C. au patruns prin escaladarea gardului in curtea partii vatamate G.I., de acolo prin efractie intr-o magazie si au sustras un aparat de sudura, pe care apoi l-au dezmembrat in componente, in scopul valorificarii lor.
Prin incheierea nr. 12/16.10.2008, Judecatoria Tg.Neamt a dispus arestarea preventiva a inculpatilor C.D., C.M. si L.C., fiind emise mandatele de arestare preventiva nr. 12, 13, 14.
Partea vatamata I.C. s-a constituit partea civila in cauza cu suma de 60.000 lei, reprezentand c/val. pieselor sustrase de inculpati, invederand instantei ca urmare a faptei culpabile a acestora utilajul, respectiv buldozerul nu mai este in stare de functionare, precum si cu c/val. penalitatilor care vor decurge din contractul incheiat cu Romsilva Piatra Neamt, ca urmare a intarzierii derularii contractului incheiat cu aceasta institutie.
Partile vatamate C.L., I.R., F.I. si L.D. nu s-au constituit parti civile in cauza, invederand instantei ca prejudiciul suferit a fost acoperit.
Partea vatamata Gramada Ioan s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 500 lei, reprezentand c/val. aparatului de sudura sustras de inculpati si apoi dezmembrat; de asemenea, partea vatamata B.N. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 500 lei, c/val. distrugerilor provocate de inculpati recoltei de porumb si bostani.
Spitalul s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 55 lei, reprezentand c/val. cheltuielilor de ingrijire medicala acordata partii vatamate I.R..
Prin declaratiile date in instanta, inculpatii au recunoscut insa doar partial comiterea faptelor puse in sarcina lor, au avut atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, o atitudine oscilanta cu privire la savarsirea acestor fapte.
Au fost audiati martorii I.I., I.X., I.I.X., I.D., T.F., C.F. si T.D., declaratiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.
Examinand probele administrate atat in cursul urmaririi penale, cat si nemijlocit in instanta, se retine urmatoarea situatie de fapt :
La data de 17 august 2008, inculpatii L.C., C.M. si C.C. s-au deplasat cu caruta in zona locuintei partii vatamate I.C., in curte se afla demontat un motor de buldozer, inculpatii au sustras mai multe piese metalice de la acest motor, insa au fugit fiind depistati de martora I.I., pe drum au pierdut cateva piese care au fost recuperate de partea vatamata.
Aceasta situatie de fapt rezulta din declaratia partii vatamate, dar si din depozitia martorei I.I., martor ocular la cele intamplate.
Din depozitia aceleiasi martore rezulta ca buldozerul nu poate fi folosit nici in prezent, din cauza lipsei pieselor sustrase de inculpati.
In seara de 18.08.2008, C.D., C.M. si L.C. s-au deplasat cu carutele in zona agricola H., de acolo au sustras si incarcat in carute porumb si bostani verzi si fiind observati de ciobanii din zona care s-au mobilizat pentru a-i opri, au incercat sa fuga, iar inculpatul C.D., care ramasese in urma, intrucat calul s-a deshamat, pentru a-si asigura scaparea a lovit cu biciul pe partea vatamata I.R., care a suferit leziuni vindecabile in 6-7 zile de ingrijiri medicale pentru vindecare.
Situatia de fapt astfel retinuta rezulta atat din declaratia partii vatamate I.R., dar si depozitiile martorilor I.I.X. si I.D., care au asistat personal si au vazut pe inculpati sustragand produse agricole, de asemenea aceiasi martori au declarat ca inculpatul C.D. a lovit cu biciul pe partea vatamata I.R., pentru a-si asigura scaparea, aceasta deoarece nu a reusit sa fuga cu caruta, calul deshamandu-se.
In noaptea de 9/10 septembrie 2008, inculpatii C.M., L.M., L.O. si L.C. s-au deplasat cu caruta pe strada Stefan cel Mare si au sustras din curtea locuintei lui L.D. un flex, o bormasina, doua ciocane si un aparat radio, bunuri pe care le-au restituit partii vatamate, intrucat la intoarcere au fost depistati de organele de politie.
Astfel, martorul T.F., la momentul respectiv si fiind vecin cu partea vatamata, iesind din curte a observat o caruta la poarta partii vatamate si o persoana care sarea gardul in acea curte, imediat a anuntat organele de politie, care s-au deplasat la fata locului.
In noaptea de 23/24 septembrie 2008, C.D., C.M. si L.C. s-au deplasat cu caruta la punctul de lucru al SC C. SA de pe raza comunei X., de acolo au sustras doi colaci de fier beton, in greutate 550 kg., bunuri care ulterior au fost recuperate in natura.
In sfarsit, in noaptea de 23/24 septembrie 2008, inculpatii C.D., C.M. si L.C. au patruns prin escaladarea gardului in curtea partii vatamate G.I., de acolo prin efractie intr-o magazie si au sustras un aparat de sudura, pe care apoi l-au dezmembrat in componente, in scopul valorificarii lor.
Aceste ultime fapte, respectiv cele savarsite in noaptea de 23/24 septembrie 2008 au fost recunoscute de inculpati, prin declaratiile date in instanta, dar rezulta si din cuprinsul depozitiei martorului T.D., cel care, fiind bobinator de meserie, a reparat aparatul de sudura al partii vatamate G.I. (fila 202 din dosar).
Instanta retine ca inculpatii se fac vinovati de savarsirea faptelor puse in sarcina lor, asa cum aceste fapte au fost descrise in actul de sesizare al instantei.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate, instanta va avea in vedere gradul de pericol social al infractiunilor, circumstantele concrete in care au fost comise, persoana inculpatilor, cunoscuti majoritatea cu antecedente penale pentru fapte similare, , modalitatea in care acestia au savarsit faptele, respectiv in grup, concursul de infractiuni retinut in sarcina unora, prin toate acestea inculpatii inducand in comunitate o stare de insecuritate sociala si chiar teama in randul cetatenilor; inculpatii provin din comunitatea de rromi, nu au nici o ocupatie, fiind cunoscuti cu antecedente penale, asa cum s-a aratat mai sus.
Fata de toate acestea, instanta retine ca scopul educativ si preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea inculpatilor la pedeapsa inchisorii.
Inculpatului C.C., fiind minor, instanta va aplica in privinta acestuia dispozitiile legale referitoare la suspendarea conditionata a executarii pedepsei, sens in care inculpatul va fi atentionat asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal.
In ceea ce priveste pe inculpatii L.M. si L.O., acestia au participat la savarsirea unei singure infractiuni de furt calificat, astfel ca instanta il va condamna pe inculpatul L.M. la pedeapsa inchisorii orientata sub minimul special prevazut de legea penala, iar in privinta inculpatului L.O. va aplica dispozitiile legale referitoare la suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
In baza art. 83 Cod penal, instanta va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata inculpatului L.M. prin sentinta penala nr. 671/05.10.2006 a Judecatoriei Tg.Neamt, pedeapsa ce va fi adaugata la pedeapsa aplicata prin prezenta sentinta.
Instanta retine din declaratia partii vatamate I.C., dar si din cuprinsul depozitiei martorei I.I. ca, urmare a sustragerii pieselor de la buldozer, acest utilaj nu mai poate fi functionabil, valoarea acestuia rezultand din factura atasata la dosarul cauzei de partea civila (fila 97 din dosar). Pe cale de consecinta, in baza art. 14, art. 346 Cod procedura civila, coroborate cu art. 998 Cod civil, inculpatii vor fi obligati sa plateasca partii vatamate I.C. suma de 60.000 Ron, c/val. bunului. Cererea aceleiasi parti vatamate privind obligarea inculpatilor la acoperirea unui prejudiciu viitor nu poate fi admisa, acest prejudiciu nefiind cert si nici actual, nu sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii civile delictuale.
In baza acelorasi texte de lege, inculpatii vor fi obligati sa despagubeasca pe partile vatamate, asa cum acestea s-au constituit parti civile in cauza.
In baza art. 191 Cod procedura penala, inculpatii vor fi obligati la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in care vor fi incluse si onorariile aparatorilor desemnati din oficiu atat la urmarirea penala, cat si la judecata.
 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Furt; Talharie

Corecta individualizare a pedepselor aplicate - Decizie nr. 208 din data de 18.08.2010
Plangere solu?ie procuror - Hotarare nr. Incheierea de Camera preliminara nr. 42 din data de 08.02.2017
Recunoa?terea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine (Legea 302/2004) - Sentinta penala nr. 197 din data de 26.04.2017
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1177 din data de 14.10.2014
Preten?ii - Sentinta civila nr. 1463 din data de 10.06.2015
Ac?une in constatare, perfectare vanzare - Sentinta civila nr. 732 din data de 18.03.2015
Ultraj, conducere fara permis, conducere sub influen?a alcoolului - Sentinta penala nr. 177 din data de 27.05.2016
art. 336 alin. 1 Cod penal - Sentinta penala nr. 251 din data de 05.10.2016
Viol - Sentinta penala nr. 102 din data de 24.03.2016
Confirmare renuntare urmarire penala (art. 318 alin. 12 NCPP) - Hotarare nr. Incheierea de camera preliminara nr. 149 din data de 28.04.2017
Evacuare - Sentinta civila nr. 21 din data de 23.02.2017
Actiune in anulare creanta - Sentinta civila nr. 665 din data de 25.03.2016
Taiere ilegala de arbori, furt de arbori - Sentinta penala nr. 78 din data de 30.04.2015
Amenintare,lovire sau alte violente, violenta in familie - Sentinta penala nr. 107 din data de 25.03.2016
Agresiune sexuala, lipsire de libertate in mod ilegal - Sentinta penala nr. 203 din data de 26.11.2015
Contestatie la executare, suspendare executare silita - Sentinta civila nr. 841 din data de 05.06.2014
Inselaciune, art. 215 al 1,2,3 Cod Penal - Sentinta penala nr. 82 din data de 11.05.2015
Ultraj - Sentinta penala nr. 209 din data de 31.10.2014
Plangere contraven?ionala OUG 195/2002R - Sentinta civila nr. 256 din data de 28.01.2016
Constatare nuliate act juridic - Sentinta civila nr. 1084 din data de 09.06.2016