InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Anulare act administrativ emis de o autoritate publica. Revocarea actelor administrative, a caror anulare se solicita, de catre autoritatea publica.

(Decizie nr. 106/CA/ din data de 18.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Acte ale autoritatilor publice; Revocare | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Este cunoscut ca revocarea reprezinta operatiunea juridica prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desfiinteaza acel act, stiut fiind ca, atunci cand revocarea este pronuntata de organul emitent, ea mai este numita si retractare.
Revocarea reprezinta, deci, un caz particular al nulitatii, dar, in acelasi timp, si o regula, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative, ce rezulta din art.21 si art.52 din Constitutia republicata, cat si din dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, care mentine caracterul obligatoriu al procedurii prealabile.
Astfel, potrivit art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare "Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea , in tot sau in parte a acestuia".
Prin aceasta procedura prealabila, legiuitorul a fundamentat dreptul administratiei de a reveni oricand asupra actului emis.
Principiul revocabilitatii actelor administrative apare ca un efect firesc al trasaturilor administratiei publice, al ratiunii insasi de a fi a actelor administrative, in conditiile in care, structura organizationala a administratiei publice se bazeaza pe anumite reguli, intre care si subordonarea ierarhic administrativa si astfel, revocarea actelor administrative apare ca fiind o regula, un principiul al structurii functionale a administratiei publice.
In doctrina recenta, se sustine ca, revocabilitatea actului administrativ este un principiu general al activitatii autoritatilor administratiei publice care, isi gaseste aplicabilitatea datorita dinamicii activitatii administratiei publice, iar principiul revocarii actelor administrative a devenit o constanta a dreptului public romanesc.
Este totusi necesar a se retine ca, spre deosebire de actele administrative normative care sunt intotdeauna si oricand revocabile, actele administrative individuale sunt, in principiu, revocabile, cu mai multe categorii de exceptii, printre care se regasesc si actele administrative care au intrat in circuitul civil si care au produs efecte juridice, situatie in care nu ne regasim in speta retinuta, intrucat aceste acte administrative contestate de recurent, nu au produs efecte juridice.

Prin actiunea adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata sub nr.937/88/ 14.05.2009, reclamantul S.V. a chemat in judecata pe paratii C.L AL COM.M., judet TULCEA si PRIMARIA COM.M. prin PRIMAR, pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna:
- anularea Hotararii nr.21/31.03.2009 emisa de C.L al comunei M., judet Tulcea; 
- anularea Dispozitiei nr.153 din 7 aprilie 2009 emisa de Primarul com. M.
- reincadrarea reclamantului pe aceeasi functie si acelasi grad in cadrul Primariei M., incepand cu 10 mai 2009;
- repunerea reclamantului in situatia anterioara emiterii Dispozitiei nr.153/2009;
- obligarea paratilor la plata sumei de 1500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
Motivand actiunea, reclamantul invedereaza in esenta ca, prin Hotararea nr.21/31.03.2009, s-a aprobat organigrama si statul de functii si planul de ocupare pentru functiile publice in aparatul de specialitate propriu, prin care se desfiinteaza Serviciul Public de Asistenta Sociala, iar in baza acestei hotarari s-a emis Dispozitia nr. 153/07.04.2009 de catre Primarul comunei M., judet Tulcea, prin care s-a dispus incetarea raporturilor de serviciu si eliberarea sa din functia publica de referent.
Considera reclamantul ca, au fost incalcate prevederile art.31 din Legea nr.47/2006 ce reglementeaza infiintarea serviciilor sociale, art. 46 alin. 1 din Legea nr.215/2001 pentru ca un consilier local avea un interes patrimonial in problema supusa dezbaterii; art.107 si art.100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 intrucat planul de ocupare a functiilor publice nu a fost transmis si nu a fost avizat de catre A.N.F.P , neaplicandu-se nici regulile privind redistribuirea functionarilor publici; art.65 alin. 2 si art.74 alin. 1 din Codul Muncii pentru ca nu s-au precizat motivele care determina concedierea si aceasta masura nu are o cauza reala si serioasa; art.10 din Legea nr.54/2003 pentru ca, pana la 1 ianuarie 2009, a indeplinit functia de organizator al grupei sindicale din cadrul Primariei M.
Prin intampinare, paratii precizeaza ca actele administrative contestate au fost revocate, fiind anexate si inscrisuri in acest sens, dar si state de salarii, foi de varsamant si chitante relative la salariul neincasat.
La termenul de judecata din 7 august 2009, reclamantul a invederat ca insista in judecarea cererii, cu toate capetele de cerere formulate.
Prin Sentinta civila nr.1687 din 14.08.2009, Tribunalul Tulcea a respins actiunea ca nefondata, cu toate capetele de cerere.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut in esenta ca, prin Hotararea nr. 21 din 31 martie 2009 a C.L com. M., judet Tulcea, s-a aprobat organigrama, statul cu functii si planul de ocupare pentru functiile publice in structurile Administratiei Publice Locale si serviciile din subordinea acestora, conform anexelor 1, 2 si 3, decizandu-se ca incepand cu luna aprilie 2009, Hotararea C.L nr.28/30 aprilie 2008 sa isi inceteze aplicabilitatea.
In baza Hotararii nr.21/2009 s-a emis de catre Primarul com. M., Dispozitia nr.153/07.04.2009 prin care s-a stabilit incetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din functia publica de referent, clasa a III-a treapta I, a reclamantului S.V., referent cu atributii pe probleme de autoritate tutelara si asistenta sociala, fixandu-se un termen de preaviz de 30 zile de la comunicarea dispozitiei, inlauntrul caruia functionarul public sa predea lucrarile si bunurile incredintate in vederea exercitarii atributiilor de serviciu.
Retine instanta de fond ca reclamantul a solicitat ambelor institutii parate revocarea actelor administrative emise, insa s-a apreciat ca, acestea sunt conforme dispozitiilor legale, si astfel reclamantul si-a incetat efectiv activitatea la data de 10.05.2009, potrivit mentiunilor din carnetul de munca.
Ulterior, in cursul procesului, s-a probat ca, prin Hotararea C.L. com. M. nr.63/04.06.2009, s-a revocat Hotararea nr.21/2009, Hotararea nr.48 din 22 mai 2009 privind aprobarea Planului de ocupare pentru functiile publice pentru anul 2009, si Hotararea nr.49/22.05.2009 privind reorganizarea Serviciului Public de Asistenta Sociala si Autoritate Tutelara.
Drept consecinta, prin Dispozitia nr.192/09.06.2009, Primarul Com. M. decide si revocarea Dispozitiei nr.153/07.04.2009, cu reintegrarea functionarului public - reclamantul S.V. - pe functia publica detinuta si plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, dispozitie care sa devina executorie la data comunicarii.
Conform registrului de corespondenta, institutia emitenta a realizat comunicarea in aceeasi zi.
In aceste conditii, retine instanta de fond ca, desi reclamantul a insistat in verificarea legalitatii acestora, prin revocare, actele administrative in discutie nu mai exista, efectele lor au fost inlaturate, asa incat nu se mai poate proceda la o analiza a imprejurarilor de fapt si de drept ce au impus luarea masurii contestate.
In acest context, instanta de fond arata ca, Legea nr.554/2004 permite revocarea propriului act administrativ (art. 7), cu exceptia situatiei in care a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice, insa, in cazul dat, cat timp Dispozitia nr. 192/09.06.2009 nu a fost constatata nelegala, nu se poate considera ca cele doua acte administrative atacate exista.
Drept urmare, retine instanta de fond, intrucat s-a dispus si reintegrarea functionarului public pe functia detinuta, capetele de cerere vizand anularea Hotararii nr.21/2009 a Dispozitiei nr.153/2009 si reintegrarea au ramas fara obiect, fiind respinse ca atare.
Relativ la drepturile salariale, s-a constatat ca, pentru intervalul 10 mai 2009/10 iunie 2009, in aplicarea prevederilor Dispozitiei nr.192/09.06.2009, Primarul com.M. a incercat plata sumelor datorate, insa, conform consemnarilor din statele de salarii anexate, s-a refuzat incasarea de catre reclamant.
In cazul de fata, institutia parata nu poate fi obligata la plata, pentru ca nu este incident un refuz al acesteia in ceea ce priveste achitarea drepturilor salariale cuvenite functionarului public, pentru intervalul mentionat, de numai o luna, ci, dimpotriva, dupa cum s-a invederat, s-a incercat plata, insa reclamantul a refuzat incasarea, putandu-se discuta chiar de un abuz de drept in aceste conditii.
De altfel, inscrisurile anexate au relevat si ca, incepand cu 10 iunie 2009, cand s-a produs reincadrarea, reclamantul nu s-a prezentat nici la serviciu, fiind declansata cercetarea disciplinara.
Retine Tribunalul Tulcea ca, pentru daunele morale solicitate, reclamantul nu a produs un probatoriu care sa evidentieze impactul pe care masura dispusa l-a avut asupra sa, suferinta incercata sau alte asemenea aspecte care sa permita cuantificarea unui atare prejudiciu care, in lipsa unor minime elemente dovedite, nu poate fi considerat produs.
Astfel, capetele de cerere relative la plata unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, si respectiv plata de daune morale au fost respinse ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs reclamantul S.V., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, fara indicarea temeiului de drept aplicabil recursului, cu urmatoarea motivatie, in esenta:
- instanta de fond nu a tinut seama de imprejurarea ca hotararea a carei anulare s-a solicitat a fost emisa cu incalcarea prevederilor art.31 din Legea nr.47/2006, art.26 al.1 din Legea nr.215/2001, art.23 al.5, art.100 al.4 si art.107 din Legea nr.188/1999;
- se arata ca, in baza Hotararii nr.21/31.03.2009, a fost emisa Dispozitia nr.153/07.04.2009 privind incetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin eliberarea din functia publica ocupata, cu incalcarea prevederilor art.104 din Legea nr.188/1999 republicata, precum si ale art.10, art.65 al.2, art.74 al.1, si art.223 al.2 din Legea nr.53 - Codul Muncii, aspecte de care instanta de fond nu a tinut cont;
- instanta de fond nu a avut in vedere ca actele a caror anulare s-a solicitat au intrat in circuitul civil si au produs efecte juridice, astfel ca autoritatea emitenta nu mai putea reveni asupra hotararii luate, invocandu-se exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative individuale cu indicarea prevederilor art.1 al.6 din Legea nr.554/2004.
Prin cererea suplimentara depusa la dosar la data de 14.12.2009, recurentul a inteles a invoca exceptia de nelegalitate in conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.554/2004 a Hotararii C.L. nr. 21 din 31.03.2009, in raport cu HCL nr.63 din 04.06.2009, de revocare a celei dintai, si a Dispozitiei nr.153 din 07.04.2009, in raport cu Dispozitia nr.192 din 09.06.2009 de revocare a celei dintai.
Prin intampinare, paratii au solicitat respingerea recursului ca nefondat si lipsit de obiect, cu motivatia in esenta ca, potrivit art.7 din Legea nr. 554/2004 li se permitea revocarea propriului act administrativ, cu exceptia cazului in care acesta a intrat in circuitul civil insa, in speta, Dispozitia nr.192/09.06.2009 nu a fost constatata nelegala.
Fata de imprejurarea ca, primarul com.M. a incercat plata sumelor datorate pentru perioada 10 mai 2009 - 10 iunie 2009, in aplicarea prev. Dispozitiei nr.192/09.06.2009 se arata ca, in mod legal si temeinic, instanta de fond a procedat la respingerea capatului de cerere privind acordarea drepturilor salariale, ca de altfel si a daunelor morale pentru care nu au fost produse dovezi in sensul art.1169 Cod civil.
Prin Note scrise depuse la dosar de recurent, la data de 11.02.2010, se arata in esenta ca, la data de 10.05.2009, Dispozitia nr.153/07.04.2009 si HCL nr.21/07.04.2009 au produs efecte juridice prin punerea in aplicare a acestora, respectiv prin inchiderea cartii de munca a recurentului si bararea pozitiei din condica de prezenta din dreptul mentiunii "Numele recurentului", ca de altfel si prin depunerea dosarului nr.370100901238728.05.2009 la AJOFM TULCEA pentru a beneficia de ajutor de somaj in baza Legii nr.76/2001.
Se invedereaza de catre recurent ca Dispozitia nr.196/09.06.2009 este lovita de nulitate absoluta, dat fiind exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative individuale.
Face recurentul precizarea ca Primaria nu a solicitat ANFP in perioada de preaviz, lista functiilor vacante si, mai mult, acestei institutii nu i-a fost comunicata Dispozitia nr.153/07.04.2009, in vederea redistribuirii recurentului in conformitate cu prevederile art.104 din Legea nr.188/1999.
Prin Concluzii scrise, paratii solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivatia in esenta ca, in speta, nu poate fi avuta in vedere exceptia de la principiul revocabilitatii actelor administrative, recurentul facand o confuzie intre nulitatea actului administrativ si revocabilitatea, care este o specie a nulitatii.
Exceptia de nelegalitate privind cele doua acte administrative este necesar a fi respinsa ca lipsita de obiect, deoarece vizeaza doua acte administrative care nu si-au produs efecte juridice, au fost revocate, iar situatia pe care o reglementau nu mai exista, astfel ca nu se poate aprecia asupra legalitatii ori nelegalitatii acestora.
Examinand criticile aduse hotararii pronuntate de instanta de fond, prin coroborare cu probatoriul administrat in cauza, Curtea dispune respingerea recursului ca nefondat, in conformitate cu dispozitiile art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, in esenta:
Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, prin Hotararea C.L.al Com.M. nr.21 din 31.03.2009, s-a aprobat Organigrama si Statul de functii si Planul de ocupare pentru Functiile publice in structurile Administratiei publice locale si serviciile din subordinea acestora, conform Anexelor nr.1,2 si 3.
Prin aceeasi hotarare s-a dispus ca, incepand cu luna aprilie 2009, sa isi inceteze aplicabilitatea HCL nr.28/30.04.2008, pentru ca in baza acesteia, sa se fi emis de catre Primarul Com.M. Dispozitia nr.153/07.04.2009, prin care s-a stabilit incetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din functia publica de referent, clasa a III-a, treapta I, a recurentului S.V. ce indeplinea calitatea de referent cu atributii pe probleme de autoritate tutelara si asistenta sociala.
In contextul dat, s-a fixat un termen de preaviz de 30 zile de la comunicarea dispozitiei, inlauntrul caruia functionarul public urma a preda lucrurile si bunurile incredintate, in vederea exercitarii atributiunilor de serviciu.
Curtea retine ca recurentul a incetat efectiv activitatea la data de 10.05.2009, potrivit mentiunilor din carnetul de munca, chiar daca a solicitat ambelor institutii intimate revocarea actelor administrative emise.
Ulterior, C.L. al Com.M. emite Hotararea nr.63/04.06.2009, prin care intelege a revoca HCL nr.21/31.03.2009 privind aprobarea Organigramei a statului de functii si Planului de ocupare pentru functii publice din aparatul de specialitate al primarului pentru anul 2009, precum si revocarea HCL nr.48/22.05.2009 privind aprobarea Planului de ocupare pentru Functiile publice pentru anul 2009 si HCL nr.49/22.05.2009 privind reorganizarea Serviciului public de Asistenta sociala si autoritate tutelara.
Ca si consecinta a masurii sus-expuse, primarul comunei, in temeiul prevederilor art.63 al.5 lit."e", cu referire la art.68 al.1 si art.115 al.1 lit."a" din Legea nr.215/2001 republicata, privind administratia publica locala, emite Dispozitia nr.192/09.06.2009 prin care revoca Dispozitia nr.153/07.04.2009, cu mentiunea reintegrarii functionarului public S.V. pe functia publica detinuta, cu plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, dispozitia devenind executorie incepand cu data comunicarii sale catre recurent.
Retine Curtea ca respectiva comunicare a sus-mentionatei decizii, conform registrului de corespondenta, s-a facut de catre institutia emitenta in aceeasi zi, astfel ca, desi recurentul insista in verificarea legalitatii HCL nr.21/2009 si a Dispozitiei nr.153/2009, aceste acte administrative nu mai exista, efectele lor fiind inlaturate de insasi emitentul acestora.
Este cunoscut ca revocarea reprezinta operatiunea juridica prin care organul emitent al unui act administrativ sau organul ierarhic superior desfiinteaza acel act, stiut fiind ca, atunci cand revocarea este pronuntata de organul emitent ea mai este numita si retractare.
Revocarea reprezinta, deci, un caz particular al nulitatii, dar, in acelasi timp, si o regula, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor administrative, ce rezulta din art.21 si art.52 din Constitutia republicata, cat si din dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, care mentine caracterul obligatoriu al procedurii prealabile.
Astfel, potrivit art.7 al.1 din Legea nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare " Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, in tot sau in parte a acestuia".
Prin aceasta procedura prealabila, legiuitorul a fundamentat dreptul administratiei de a reveni oricand asupra actului emis.
Principiul revocabilitatii actelor administrative apare ca un efect firesc al trasaturilor administratiei publice, al ratiunii insasi de a fi a actelor administrative, in conditiile in care structura organizationala a administratiei publice se bazeaza pe anumite reguli, intre care si subordonarea ierarhic administrativa si, astfel, revocarea actelor administrative apare ca fiind o regula, un principiu al structurii functionale a administratiei publice.
In doctrina recenta, se sustine ca revocabilitatea actului administrativ este un principiu general al activitatii autoritatilor administratiei publice care isi gaseste aplicabilitatea datorita dinamicii activitatii administratiei publice, iar principiul revocarii actelor administrative a devenit o constanta a dreptului public romanesc.
Curtea retine ca, in mod legal si temeinic in ce priveste conditiile in care trebuie dispusa revocarea, autoritatea publica emitenta a dispus asupra revocarii actelor emise prin acte cu aceeasi forta juridica cu cea a actului revocat, respectand procedura emiterii, astfel ca sustinerile recurentului sub acest aspect sunt nefondate, urmand a fi inlaturate.
Spre deosebire de actele administrative normative care sunt intotdeauna si oricand revocabile, actele administrative individuale sunt, in principiu, revocabile, cu mai multe categorii de exceptii , printre care se regasesc si actele administrative care au intrat in circuitul civil si care au produs efecte juridice, situatie in care nu ne regasim intrucat aceste acte administrative contestate de recurent, nu au produs efecte juridice.
Sustinerile recurentului privind verificarea actelor administrative sub aspectul legalitatii lor, nu pot fi primite de instanta atat timp cat acestea nu mai exista, fiind revocate, instanta nemaiavand posibilitatea constatarii nulitatii actului administrativ, recurentul facand practic o confuzie intre nulitatea actului administrativ si irevocabilitatea sa, care este o specie a nulitatii.
In acest context, Curtea apreciaza ca, in mod legal si temeinic, instanta de fond a dispus asupra respingerii ca ramasa fara obiect a capetelor de cerere din actiune privind anularea HCL nr.21/2009, emisa de intimata Consiliul Local Murighiol, precum si a Dispozitiei nr.153/2009 emisa de intimatul Primarul Comunei Murighiol, cu consecinta reincadrarii recurentului pe aceeasi functie si grad, odata ce cele doua acte administrative au fost revocate/retractate de insasi autoritatea emitenta.
Atat timp cat, prin Dispozitia nr.192/09.06.2009 se revoca Dispozitia nr.153/07.04.2009, cu mentiunea reintegrarii functionarului public S.V. pe functia publica detinuta, cu plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat, Curtea apreciaza ca, in  mod legal si temeinic, instanta de fond a dispus respingerea capatului de cerere din actiune privind plata de despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, ca nefondat, precum si a capatului de cerere privind plata de daune morale ca nefondat, in speta nefiind incident un refuz al autoritatii in ceea ce priveste achitarea drepturilor salariale, iar pentru daune neproducandu-se dovezi in sensul art.1169 Cod civil sub aspectul impactului negativ al masurii.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru reformarea hotararii recurate, vazand si dispozitiile art.312 Cod pr.civila, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Acte ale autoritatilor publice; Revocare

Contestatie formulata impotriva unei hotarari emise in procedura administrativa de contestare a deciziilor de pensie. Obligatia instantei de a proceda la un examen efectiv al sustinerilor reclamantului. - Hotarare nr. 70/AS din data de 08.04.2014
Contestatie decizie de pensionare. Interzicerea cumulului pensiei de stat cu veniturile de natura salariala provenite de la bugetul de stat daca nivelul acesteia depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie. - Hotarare nr. 113/AS din data de 30.09.2014
Contestatie decizie de pensionare. Recuperarea debitului rezultat in urma recalcularii drepturilor de pensie cuvenite reclamantei prin revizuirea stagiului de cotizare realizat de aceasta. - Hotarare nr. 128/AS din data de 10.06.2014
Conditionarea dreptului de a obtine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestatie, cerere de revizuire sau de recalculare. - Hotarare nr. 13/AS din data de 04.02.2014
Aplicarea indicelui de corectie prevazut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 si art. IV alin. 1 din OUG nr. 1/2014 persoanelor pensionate pentru limita de varsta in perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013, care anterior anului 2011 au beneficiat de pen - Hotarare nr. 179/AS din data de 12.11.2014
Aplicabilitatea art. 149 - 151 din Legea nr. 263/2010 numai in cazul contestatiilor impotriva deciziilor caselor teritoriale si sectoriale de pensii - Hotarare nr. 17/AS din data de 24.02.2014
Raspunderea patrimoniala a salariatilor. Incasarea unor drepturi salariale necuvenite raportat la criteriile stabilite in contractul colectiv de munca pentru acordarea lor. - Decizie nr. 262/CM din data de 24.06.2014
Protectia drepturilor salariatelor care efectueaza concediul pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani. Situatia gradatiei de merit acordate in invatamantul preuniversitar. - Decizie nr. 203/CM din data de 27.05.2014
Necesitatea reinfiintarii postului desfiintat in cazul unei concedieri efectuate in baza art. 65 Codul muncii, care a fost anulata. - Decizie nr. 386/CM din data de 14.10.2014
Inlocuirea sanctiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu alta sanctiune. Prerogativa disciplinara a angajatorului de a aplica sanctiunea in temeiul art. 247 Codul muncii, dar cu respectarea criteriilor prevazute de art. 250 - Decizie nr. 286/CM din data de 09.09.2014
Incetare contract de munca. Contestatie decizie de concediere. Reorganizare activitate societate. - Decizie nr. 234/CM din data de 17.06.2014
Imposibilitatea reintegrarii in postul detinut anterior concedierii, cand intre timp a intervenit un caz de incetare de drept a contractului individual de munca. - Decizie nr. 97/CM din data de 18.03.2014
Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara. - Decizie nr. 280/CM din data de 20.08.2014
Contestatie in anulare formulata pentru motivul incalcarii normelor referitoare la alcatuirea instantei. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 188/CM din data de 13.05.2014
Contestatie decizie de concediere. Reintegrarea contestatorilor pe posturile de?inute anterior. Plata de despagubiri pana la reintegrarea efectiva. Stabilirea criteriilor de individualizare. - Decizie nr. 144/CM din data de 09.04.2014
Concediere disciplinara. Director de agentie al unei societati de asigurari. - Decizie nr. 282/CM din data de 02.09.2014
Concediere colectiva. Modul de indeplinire a procedurii de informare si consultare prealabila in cazul existentei unor organizatii sindicale nereprezentative. - Decizie nr. 260/CM din data de 24.06.2014
Concediere pentru desfiintarea locului de munca. Conditii. Inexistenta unei cauze reale si serioase. - Decizie nr. 19/CM din data de 21.01.2014
Competenta generala a instantelor romane. Termenul de recurs. Identificarea, in cazul muncii pe platforme petroliere mobile, a locului "in care angajatul isi desfasoara in mod obisnuit activitatea", la care se refera art. 19 pct. 2 lit. a) din Regulamentu - Decizie nr. 181/CM din data de 10.06.2014
Competenta generala a instantelor romane in contractele de munca incheiate cu un angajator dintr-un stat membru UE. Incidenta art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. - Decizie nr. 182/CM din data de 10.06.2014