Incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului prezumtiei de nevinovatie.

Transparenta in procedurile judiciare nu trebuie inteleasa in mod absolut, in sensul ca oricine si in orice conditii poate lua cunostinta de toate actele efectuate in procedurile judiciare, pentru ca interesul legiuitorului este acela de a crea un just echilibru in activitatea institutiilor sale (inclusiv judiciare) intre interesul privat si cel public, iar daca asigurarea unui proces echitabil, previzibil si solutionat de un judecator independent constituie pentru individ fundamentul dreptului de acces liber la o instanta, posibilitatea mediatizarii elementelor definitorii ale unui demers judiciar de impact satisface componenta de interes public a societatii.
Expunerea fara discernamant, de o asemenea maniera, a datelor personale ale individului, care exercita in acel moment si o functie publica - iar in cazul reclamantilor, si o functie care implica autoritatea statului -  justifica acordarea unei despagubiri intr-un cuantum apreciat ca rezonabil fata de imprejurarile spetei, de implicatiile ori de posibilele urmari negative ale faptei prejudiciante, iar in acest sens instanta de fond a cantarit corect aceste circumstante, valoarea despagubirilor fiind pe deplin suficienta pentru o reparatie echitabila.

Prin sentinta civila nr. 1129/17.06.2010 a Tribunalului Constanta a fost admisa in parte, astfel cum a fost completata, actiunea formulata de reclamantii C.L.I., D.M. s.a in contradictoriu cu STATUL ROMAN PRIN MFP, paratul fiind obligat la plata sumei de 25.000 lei catre fiecare reclamant, cu titlu de despagubiri morale, precum si la plata sumei de 3.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, fiind insa respinse ca nefondate celelalte pretentii.
Paratul STATUL ROMAN PRIN MFP a fost totodata obligat sa publice, intr-un ziar de larga raspandire nationala, dispozitivul prezentei hotarari.
A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL CONSTANTA, precum si a paratului MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR CETATENESTI, entitati fata de care actiunea a fost respinsa, pe acest considerent.
S-a respins actiunea formulata in contradictoriu cu paratul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, precum si cererea de chemare in garantie a MFP.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut, in esenta, ca prin  cererea inregistrata sub nr. 12233/118/2009 la Tribunalul Constanta, reclamantii - agenti de politie - au solicitat obligarea paratilor Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, Ministerul Public Bucuresti - Parchetul de  pe langa I.C.C.J Bucuresti, Ministerul Justitiei  si Libertatilor Cetatenesti si Statul Roman prin MFP la plata a cate 50.000 lei, reprezentand prejudiciul cauzat prin comunicarea catre presa constanteana si centrala a datelor complete de identificare cuprinse in Rezolutia nr. 368/P/2009 din data de 01.06.2009 - ora 12.00 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta si a datelor cu privire la vinovatia lor penala, precum si obligarea paratilor la publicarea intr-un ziar national a extrasului de pe hotarare.
S-a aratat, in cererea fondata pe dispozitiile 30 alin. 6 si art. 52 alin. 3 din Constitutie, art. 998 - art. 999 C.civ., art. 1000 alin.3 C.civ., art. 54 din Decretul nr.31/1954, art. 10 alin.2 din CEDO, art. 6 paragraf 2 din CEDO, art. 89 din Legea nr. 304/2004, Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date si art. 12 din Legea 544/2001, ca la 25 iunie 2009 Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a efectuat perchezitii domiciliare la locuintele reclamantilor, ridicarea si conducerea lor sub paza stricta la sediul Parchetului, unde le-a fost comunicata dobandirea calitatii de inculpati in cauza penala cu nr. 368/P/2009; aceste actiuni au fost amplu mediatizate, fiind de altfel transmise in direct de reprezentantii mass-media care fusesera anuntati de catre reprezentantii autoritatii, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta comunicand totodata, catre presa locala si centrala, Rezolutia de incepere a urmaririi penale nr. 368/P/2009, din data de 01.06.2009 - ora 12.00, in care erau mentionate toate datele de identificare ale reclamantilor (domiciliul complet, parintii, locul nasterii, codul numeric personal) si propunerea de arestare.
Reclamantii au sustinut ca in acest mod a avut loc incalcarea brutala a prezumtiei de nevinovatie, fiind practic data o sentinta de condamnare prin comunicarea catre presa a faptului ca agentii de politie mentionati au savarsit fapte de coruptie, dar si o nesocotire a normelor legale privind confidentialitatea datelor personale cata vreme au fost puse la dispozitia presei toate datele de identificare ale celor invinuiti si descrierea amanuntita a faptelor de natura penala savarsite; aceste date au fost postate de site-urile ziarelor locale Cugetliber.ro si Ziuaconstanta.ro, fiind accesibile oricarei persoane.
 Ulterior, instanta de judecata a constatat nelegalitatea actelor de urmarire penala, in sensul ca acestea sunt lovite de nulitate absoluta.
Reclamantii au aratat ca in mod unanim instantele de judecata nationale au recunoscut dreptul persoanei a carei demnitate a fost afectata in urma unor demersuri ilicite, ori care a suferit un prejudiciu ca urmare a unor astfel de actiuni, sa ii fie reparat acest prejudiciu, prin acordarea unor despagubiri; s-a statuat astfel ca in acest mod nu se aduce vreo incalcare libertatii de exprimare garantate de art.10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 30 din Constitutia Romaniei, pentru ca acest drept trebuie sa se exercite cu respectarea prevederilor legale si constitutionale care ocrotesc  demnitatea, onoarea persoanei si dreptul la propria imagine.
 S-a evocat in egala masura jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in ce priveste incadrarea in situatiile de violare a disp. art. 6 alin.2 din Conventie, a afirmatiilor sau declaratiilor publice ale reprezentantilor organelor de ancheta penala cu privire la vinovatia penala a unei persoane, cu incalcarea brutala a prezumtiei de nevinovatie, statuandu-se intr-o serie de spete ca in faza de ancheta penala nu este permis a fi facute declaratii publice care sa poata fi interpretate ca fiind o confirmare din partea anumitor functionari publici a vinovatiei persoanei (Cauza Gutkevicius impotriva Lituaniei, Cauza Erik Ninn-Hansen impotriva Danemarcei).
Reclamantii au aratat ca in maniera in care s-a procedat au fost incalcate si prevederi speciale ale legislatiei nationale referitoare la "confidentialitatea prelucrarilor" si la "securitatea prelucrarilor" (art. 19 si 20 din Legea nr. 677/2001), autoritatilor parate revenindu-le obligatia de a aplica masurile tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal impotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificarii, dezvaluirii sau accesului neautorizat la asemenea date.
Analizand legalitatea si temeinicia pretentiilor formulate, Tribunalul Constanta a retinut ca potrivit art. 96 alin. 1 din Legea 303/2004, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar prin alin. 6 se prevede ca pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin MFP.
Aceste dispozitii se coroboreaza cu art. 52 alin. 3 din Constitutie, care dispune ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.
In consecinta, statul - reprezentat de Ministerul Finantelor Publice - raspunde pentru erorile judiciare savarsite de magistrati.
Aceste consideratii au stat la baza admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta si exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
Asupra fondului cauzei, instanta a retinut urmatoarele:
In speta, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a comunicat catre presa locala si centrala doua acte din dosarul penal nr. 368/P/2009, respectiv, Rezolutia de incepere a urmaririi penale din data de 01.06.2009 si Propunerea de arestare formulata in cauza, acte in care erau inserate toate datele de identificare ale reclamantilor si care cuprindeau descrierea amanuntita a faptelor de natura penala pretins savarsite, acte ce au fost ulterior postate de site-urile ziarelor locale Cugetliber.ro si Ziuaconstanta.ro, putand fi astfel accesate de orice persoana.
Astfel, Rezolutia procurorului emisa in data de 01.06.2009 din dosarul mentionat, privind inceperea urmaririi penale a reclamantilor, a fost primita de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta pe adresa de e-mail a redactiei Ziua de Constanta in data de 25.06.2009 si a fost postata pe site, inregistrand 888 citiri pana la data de 05.10.2009. Propunerea de arestare preventiva a fost primita de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta pe adresa de e-mail a redactiei Ziua de Constanta in data de 25.06.2009 si a fost postata pe site, inregistrand 932 citiri pana la aceeasi data (05.10.2009).
Ulterior acestui moment, prin incheierea nr. 85/P/06.08.2009 a Curtii de Apel Constanta-Sectia penala, pronuntata in dosarul nr. 7336/118/2009, s-a constatat ca actele de incepere a urmaririi penale si de punere in miscare a actiunii penale dispuse de procuror in dosarul nr. 368/P/2009 fata de inculpatii reclamanti in prezenta cauza, sunt lovite de nulitate absoluta.
In raport de prevederile legale invocate in cauza, privind liberul acces la informatiile de interes public, ce pot fi furnizate la cerere sau din oficiu (art. 1 din Legea nr. 677/2001), cu trimitere explicita insa la cele la care se refera art. 12 lit. f (anume, informatiile privind procedura judiciara), instanta de fond a conchis in sensul ca fapta reclamata, constand in comunicarea de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a celor doua acte din dosarul penal, in care erau inserate toate datele de identificare ale reclamantilor, precum si descrierea amanuntita a faptelor de natura penala pretins a fi fost savarsite de acestia, acte ce au fost postate ulterior de site-uri mass-media, reprezinta o incalcare a obligatiei de confidentialitate si de securitate a datelor personale ale reclamantilor si a produs implicit si nemijlocit un prejudiciu acestora, fapta fiind de natura a afecta demnitatea, onoarea si reputatia celor apreciati ca vinovati si fiind astfel indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
S-a aratat ca potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale - care in conformitate cu art. 11 alin.2 din Constitutia Romaniei, face parte din dreptul intern - exercitiul libertatii de exprimare, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supus unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, daca se constituie ca masuri necesare intr-o societate democratica, pentru protectia moralei, reputatiei sau drepturilor altuia. Tocmai de aceea jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat constant ca aria restrictiilor aduse de un stat libertatii de exprimare  este determinata de indeplinirea cumulativa a trei conditii: restrictia sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca cel putin unul din scopurile legitime prevazute de textul Conventiei si sa fie necesara intr-o societate democratica pentru atingerea acelui scop.
In egala masura Conventia consacra si un alt principiu fundamental, cel al prezumtiei de nevinovatie in cuprinsul  art.6 paragraf 2, care prevede ca "orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita" si care garanteaza fiecarei persoane dreptul de a nu fi tratata de nici un reprezentant al statului, ca si cum ar fi vinovata de savarsirea unei infractiuni, inainte de stabilirea legala a vinovatiei sale de catre instanta competenta (cazurile Minnelli, Allenet de Ribemont, Matijasevic v. Serbia), obligatia respectarii acestei garantii impunandu-se nu doar judecatorului in procedurile judiciare, ci tuturor autoritatilor statului.
Pentru a statua asupra modalitatii de reparare a prejudiciului moral creat prin constatarea faptei ilicite, Tribunalul a avut in vedere nu doar natura informatiilor furnizate de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta - anume, printr-un mijloc de comunicare in masa - dar si calitatea acestuia de organ judiciar, care presupune o respectare riguroasa a principiilor si garantiilor procedurale.
 Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a aratat ca in legislatia nationala nu exista criterii stricte, instanta fiind insa chemata sa aprecieze valoarea acestora in raport de situatia concreta, iar fata de probatoriul administrat, de calitatea reclamantilor de persoane investite cu functie publica (politisti), functie care impune respectarea legii si de imprejurarea ca datorita acestui eveniment, credibilitatea lor in societate a fost pusa la indoiala, fiind incalcat totodata dreptul reclamantilor la viata intima, familiala si privata, se impune acordarea catre fiecare  reclamant a unei despagubiri in cuantum 25.000 lei, la care urmeaza a fi obligat Statul, celelalte pretentii fiind respinse ca nefondate.
In raport de disp. art. 96 alin. 1 si 6 din Legea 303/2004 care prevad ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare si ca pentru repararea prejudiciului persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin MFP, actiunea formulata in contradictoriu cu paratul Ministerul Public - Parchetul de pe langa I.C.C.J. a fost respinsa ca nefondata, iar fata de solutia data, a fost respinsa si cererea de chemare in garantie formulata de acest parat, partea necazand in pretentii.
Impotriva acestei solutii au declarat apel, in termen legal, atat apelantii reclamanti, cat si paratii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, STATUL ROMAN prin MFP reprezentat de DGFP Constanta, criticile de nelegalitate si de netemeinicie vizand succint urmatoarele consideratii:
1. Apelantii reclamanti au sustinut ca in speta este evident ca reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta au fost cei care au transmis catre mass-media in sistem informatic datele mentionate, iar in raport de dispozitiile art. 89 din Legea nr. 304/2004, care recunosc personalitatea juridica a acestei entitati, in mod gresit instanta de fond a respins actiunea fata de acest parat.
S-a aratat ca in cauza nu sunt incidente disp. art. 504 cod pr. pen., pentru ca reclamantii nu se afla in situatia unei erori judiciare generate de condamnare nelegala, statuate printr-o achitare ulterioara, ori in situatia persoanei arestate nelegal care pretinde repararea prejudiciului astfel suferit, ci de o incalcare a obligatiei de confidentialitate si de securitate a datelor  si a deontologiei profesionale, a prezumtiei de nevinovatie si a drepturilor legitime ale persoanelor supuse unei asemenea proceduri judiciare, obligatie incalcata - astfel cum s-a mentionat - de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta.
Apelantii au criticat si acordarea unor despagubiri in cuantum de cate 25.000 lei, apreciindu-se ca suma de 50.000 lei pretinsa este mai adecvata acoperirii integrale a prejudiciului, tinandu-se cont de faptul ca actiunile ilicite reclamate
le-au pus reclamantilor si familiilor acestora in primejdie viata si integritatea fizica, existand situatii de natura celor reiesite din declaratiile testimoniale, anume actiuni de intimidare. S-a facut trimitere la considerentele retinute in spete cu incidenta ale I.C.C.J., in sensul ca exercitiul anumitor drepturi, inclusiv al dreptului la opinie si la libera exprimare, trebuie cantonat la limitele firesti, fara a prejudicia drepturile si interesele legitime ale celorlalte persoane; pozitia sociala si profesionala a persoanei astfel vatamate, precum si prejudiciul de imagine adus acesteia constituie criterii ce vor fi avute in vedere de instanta de judecata la stabilirea cuantumului despagubirilor (dec. 62/10.01.2001 a C.S.J.- Sectia civila).
S-a solicitat sa se ia in considerare deopotriva solutiile de jurisprudenta in acelasi context date de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, dar si de practica recenta a instantelor constantene (sent. civila nr. 21.12.2007 a Judecatoriei Constanta - dosar 5080/212/2006, definitiva si irevocabila ).
Apelantii reclamanti au apreciat ca in cauza s-a facut dovada existentei unui prejudiciu efectiv de ordin moral, cauzat prin actiunile ilicite ale Parchetului si s-a solicitat admiterea caii de atac si schimbarea sentintei, in sensul acordarii integrale a pretentiilor formulate.
2. Prin motivele apelului depuse la termenul din 18.10.2010, apelantul parat STATUL ROMAN prin MFP, reprezentat de DGFP Constanta a aratat ca fata de redactarea art. 998-999 cod civil si de prevederile art. 52 al. 3 din Constitutie, raspunderea statului este una directa, de apartenenta dreptului public, limitata insa doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale. Per a contrario, Statul, prin MFP, are o raspundere nelimitata si neconditionata, situatie in care normele legale ce reglementeaza raspunderea statului in alte domenii nu se justifica din moment ce principiile consacrate de art. 998-999 cod civil sunt general aplicabile.
Cercetarile desfasurate in perioada procesului penal pana la pronuntarea solutiei de scoatere de sub urmarire penala reprezinta o cauza licita, pentru care statul nu poate fi tinut sa raspunda. Astfel, in masura in care fapta reclamata consta in comunicarea catre presa de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a rezolutiei de incepere a urmarii penale si a propunerii de arestare, aceasta nu poate atrage raspunderea civila delictuala, fiind o situatie legala, iar in conditiile in care solutia instantei de judecata a fost aceea de respingere a propunerii de arestare preventiva pentru vicii procedurale, statul nu poate fi tinut raspunzator in prezenta cauza.
S-a apreciat ca fata de prevederile art. 116 din Legea nr. 304/2004 si ale art. 3 din Legea nr. 544/2001, retinute a fi aplicabile si de catre instanta de fond, publicarea celor doua acte din dosarul penal a respectat intru totul transparenta activitatii judiciare - lipsa acesteia fiind des criticata de organismele europene.
Apelantul a mai considerat ca nu s-a dovedit existenta prejudiciului si ca aceasta premisa nu poate fi prezumata din simpla incalcare a unor norme legale.
3. Apelul formulat de apelantul parat MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE  PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE a vizat reiterarea exceptiilor privitoare la necompetenta materiala a tribunalului si a celei referitoare la ,,necompetenta functionala’’ a sectiei civile in solutionarea prezentului litigiu, iar pe fond, netemeinicia actiunii.
Apelantul a sustinut ca speta era de competenta Judecatoriei Constanta conform art. 1 al. 1 pct. 1 cod proc. civila, nefiind in cauza incidente dispozitiile legate de aplicabilitatea art. 2 al. 1 pct. 1 lit. b cod proc. civila, pentru actiunile si cererile in materie civila al caror obiect are o valoare mai mare de 500.000 lei.
S-a facut trimitere si la prevederile art. 22 al. 1 din Legea nr. 544/2001, care atribuie competenta materiala de solutionare a unor asemenea litigii (decurgand din legea speciala) sectiei de contencios administrativ a tribunalului in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana pretins vatamata in drepturile sale, ori in a carui raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice, apelantul apreciind ca aceste norme au prioritate in determinarea competentei.
Asupra fondului s-a aratat ca in cauza nu s-a realizat o corecta stabilire de catre instanta de fond  a situatiei de fapt, pentru ca nu s-a stabilit existenta unei clare legaturi de cauzalitate, generatoare de prejudicii, dintre demersul de informare a opiniei publice, prezumtia de nevinovatie si protectia datelor cu caracter personal.
Or, prin publicarea actelor mentionate, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta nu a facut decat sa respecte prevederile Legii nr. 544/2001, in sensul de a asigura transparenta activitatii judiciare.
Analizand criticile de nelegalitate si de netemeinicie formulate, in raport de disp. art. 295 al. 1 cod proc. civila, Curtea va retine ca apelurile formulate de reclamanti si de paratul Statul roman prin Ministerul Finantelor Publice sunt nefondate, in cauza nefiind necesara reformarea solutiei atacate.
Astfel, acordand prevalenta criticilor formulate de apelantul parat - pe rationamentul juridic legat de statuarea prioritara asupra existentei conditiilor de atragere a raspunderii civile delictuale si a obligatiei Statului in acest sens - Curtea va retine ca este conferita in apelul acestei parti o interpretare distorsionata a cerintei de asigurare a transparentei actului de justitie.
Nu poate negat, pana la proba contrara, caracterul licit al cercetarilor penale si al oricaror masuri luate in derularea activitatii de urmarire penala, legalitatea acestora fiind supusa controlului jurisdictional, insa in speta se pune in discutie nesocotirea unor principii general valabile oricaror proceduri judiciare, civile sau penale, legate de viata privata si de datele de identificare personale.
Necesitatea asigurarii transparentei actului de justitie porneste de la alte premise si se fundamenteaza pe alte concepte, ea avand ca finalitate posibilitatea inlaturarii caracterului ocult al procedurilor ce vizeaza viata, libertatea si drepturile persoanei supuse unui asemenea proces, dar si crearea cadrului legal de informare a opiniei publice asupra cazurilor cu impact si interes in sfera societatii civile.
Transparenta in procedurile judiciare nu trebuie inteleasa in mod absolut, in sensul ca oricine si in orice conditii poate lua cunostinta de toate actele efectuate in procedurile judiciare, pentru ca interesul legiuitorului este acela de a crea un just echilibru in activitatea institutiilor sale (inclusiv judiciare) intre interesul privat si cel public, iar daca asigurarea unui proces echitabil, previzibil si solutionat de un judecator independent constituie pentru individ fundamentul dreptului de acces liber la o instanta, posibilitatea mediatizarii elementelor definitorii ale unui demers judiciar de impact satisface componenta de interes public a societatii.
Statuarea prin art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului a faptului ca orice persoana are dreptul de a-i fi judecat procesul intr-un ,,mod public’’ nu implica supunerea tuturor etapelor unui proces - civil/penal - unor formalitati obligatorii de publicitate, ci asumarea de catre statele semnatare a acelor masuri institutionale care sa permita transparenta obiectiva a procesului si sa asigure garantiile cerute de caracterul lui echitabil (independenta instantei, dreptul la aparare, contradictorialitatea, publicitatea sedintelor de judecata etc.).
   Aceasta conceptie a legiuitorului explica totodata interesul sustragerii publicitatii a anumitor proceduri (cele care afecteaza viata personala, cele privitoare la minori etc.), apreciindu-se ca sfera interesului public nu poate interfera cu acele drepturi si interese ale individului ce trebuie protejate ca valori supreme ale personalitatii umane. Astfel fiind, sunt recunoscute unanim in sistemele de drept acele limitari aduse imperativelor legate de transparenta procedurilor jurisdictionale, in masura in care publicitatea aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori drepturilor ocrotite ca valori fundamentale in acceptiunea data de legea fundamentala si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In acest context a facut trimitere Tribunalul Constanta la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si la statuarea in cauza L.H. c. Frantei, in sensul ca  atat reprezentantii Politiei cat si ai Parchetului nu puteau face declaratii publice care sa contina o constatare a vinovatiei, mai inainte de condamnarea persoanei suspectate de savarsirea unei infractiuni - cu referire directa la incalcarea prezumtiei de nevinovatie statuata prin art. 6 par. 2 din Conventie.
Din acest punct de vedere, in mod corect a constatat instanta de fond ca necesitatea mediatizarii unei proceduri penale in derulare, initiata de Parchet fata de un numar mare de agenti de politie, nu constituie prin ea insasi o negare a libertatii de exprimare (reglementata prin art. 10 din CEDO ) si implicit a dreptului mass-media de a fi informata asupra elementelor esentiale in legatura cu aceasta procedura, dar ca modalitatea in care a fost satisfacut interesul public al publicitatii a adus in mod indubitabil prejudicii persoanelor implicate, cata vreme li s-a incalcat dreptul de a fi supuse confidentialitatii datele cu caracter personal si dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie.
In egala masura, incalcarea obligatiei de confidentialitate asupra datelor existente in documentele autoritatilor statului conduce atat la incalcarea normelor din dreptul intern (in masura in care art. 1 din Legea nr. 677/2001 pozitioneaza prelucrarea datelor cu caracter personal in sfera garantarii si protejarii de catre stat a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice, in special a dreptului la viata intima, familiala si privata), cat si a principiilor statuate in acelasi context prin art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Comunicarea catre mass-media nu doar a informatiilor care prezentau in mod cert interes public, vizand persoana si natura infractiunilor pretins savarsite, ci si a datelor personale complete ale apelantilor reclamanti, in absenta oricarui argument de natura a constitui o restrangere obiectiva si justificata, in sensul dat de art. 1 al. 2 si 11 din Legea nr. 577/2001, reprezinta o incalcare a dreptului la protejarea datelor cu caracter personal, fapta constituind premisa raspunderii civile delictuale.
Conchizand, s-a generat astfel indiscutabil un prejudiciu moral apelantilor reclamanti, prin incalcarea dreptului la un proces echitabil - in sensul comunicarii catre presa a masurilor dispuse de Parchet, precum si a descrierii in amanunt a presupuselor fapte penale, cu crearea in aceasta modalitate a perceptiei publice a vinovatiei autorilor lor, cunoscand faptul ca aceste informatii vor fi diseminate in sistem informatic; s-a creat totodata  un prejudiciu moral apelantilor reclamanti si prin nesocotirea dreptului la securitatea si protejarea datelor personale individuale la care statul are acces, comunicand mass-media aceste date fara a exista un imperativ obiectiv de ordine publica pentru expunerea lor.
Sub acest aspect, chestiunea subrogarii acestor demersuri principiului transparentei actului in justitie, invocata in motivatia apelului Statului roman, nu poate fi retinuta in speta, Curtea constatand ca problema incalcarii drepturilor enuntate fiind corect dezlegata de catre instanta de fond.
In ce priveste raspunderea statului in legatura cu aceasta situatie, Curtea va retine ca desi instanta de fond a facut direct aplicarea disp. art. 96 al. 1 si 6 din Legea nr. 303/2004 rep. si modif., in speta nu se pune problema unei erori judiciare, ci a incalcarii a unor norme si principii de drept, pentru a caror respectare statul are obligatia crearii mecanismelor institutionale, urmand sa raspunda pentru toate actiunile sau inactiunile neconforme acestora, ale autoritatilor sale.
Chiar daca Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta are personalitate juridica potrivit art. 89 al. 3 din Legea nr. 304/2004 rep. si modif., in speta nu i se poate angaja direct raspunderea civila delictuala, in masura in care actele deduse publicitatii erau realizate totusi intr-o procedura penala, vizau fapte si persoane pentru care era prezumat in abstracto interesul public al datelor transmise mass-media, prejudiciul moral fiind generat in concret de modalitatea efectiva de transpunere a obligatiei de informare publica.
In ce priveste apelul reclamantilor:
Criticile apelantilor reclamanti, fondate pe aspectele legate de titularul obligatiei de plata a unor asemenea despagubiri, urmeaza a fi raportate la considerentele avute in vedere in stabilirea culpei statului in acelasi context, neputand fi stabilita o raspundere solidara chiar daca in mod neechivoc Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a fost emitentul documentatiei proprii catre presa si sursa datelor publicate pe internet.
Prin urmare, solutia de respingere a actiunii fata de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a fost corect data in prima instanta.
Curtea apreciaza, totodata, ca nu este necesara reevaluarea cuantumului prejudiciului moral, in sensul modificarii catre maximul solicitat a sumei acordate cu acest titlu fiecarui reclamant de catre instanta de fond, in masura in care nu s-a luat in considerare decat incalcarea drepturilor mentionate si vatamarea produsa prin faptele autoritatii statului, iar nu si o situatie personala critica generata de aceste incalcari.
Desigur ca expunerea fara discernamant, de o asemenea maniera, a datelor personale ale individului, care exercita in acel moment si o functie publica - iar in cazul reclamantilor, si o functie care implica autoritatea statului -  justifica acordarea unei despagubiri intr-un cuantum apreciat ca rezonabil fata de imprejurarile spetei, de implicatiile ori de posibilele urmari negative ale faptei prejudiciante, iar in acest sens instanta de fond a cantarit corect aceste circumstante, valoarea despagubirilor fiind pe deplin suficienta pentru o reparatie echitabila.
De altfel, prin chiar trimiterea facuta la jurisprudenta instantelor din raza Curtii de Apel (cauza Mazare R. contra I.G.P.R. si M.A.I., dosar nr. 5080/212/2006) se va retine ca despagubirea acordata in prezenta cauza fiecarui reclamant, de 25.000 lei, este concordanta cu cea de 50.000 lei oferita partii vatamate in aceeasi modalitate in cauza amintita, fara a fi insa necesar a acorda aceeasi satisfactie materiala partilor din prezentul litigiu, cu ignorarea functiei detinute in fiecare speta in parte si a impactului mediatic diferit.
Constatand asadar ca existenta unor consecinte firesti ale prejudiciului de imagine adus reclamantilor, sub aspectul perceptiei publice si al atingerii aduse onoarei si demnitatii, au fost corect analizate si raportate la valoarea aratata, apelul acestor parti va fi respins ca nefondat si sub acest aspect.
In ce priveste apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea va retine ca a priori analizarii pe fond a criticilor evocate de aceasta parte, instanta de apel are a stabili daca acest parat are interes in a formula apel in prezentul litigiu.
Interesul procesual in a contesta legalitatea ori justetea unei solutii date este provocat de acordarea satisfactiei pretentiilor reclamantului in detrimentul respectivului parat, situatie care deschide celui din urma calea procedurala a caii de atac prevazute de lege, pentru a genera o noua dezbatere - pe apararile formulate - in scopul inlaturarii dispozitiilor defavorabile.
Aceasta situatie tine de altfel de rigoarea in evaluarea limitelor de sesizare a instantei de control judiciar, fiind aplicabile regulile conform carora hotararea care nu a fost supusa controlului jurisdictional ramane irevocabila si dobandeste putere de lucru judecat intre parti, cat si cele privitoare la tantum devolutum quantum apellatum, consacrate de altfel prin dispozitiile art. 295 al. 1 cod proc. civila.
Or, in speta, mergand pe criteriul de atragere a raspunderii civile delictuale a statului, instanta de fond a inlaturat pretentiile reclamantilor vizand constatarea existentei unei raspunderi proprii si solidare a Ministerului Public - Parchetul I.C.C.J. in ce priveste prejudiciul suferit.
Fiind negata existenta unei obligatii a acestei entitati din perspectiva indeplinirii cumulative a conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana acestui parat - insisi apelantii reclamanti necontestand de altfel, in criticile proprii, solutia de prima instanta in privinta paratului in discutie - este indiscutabil faptul ca acesta nu are interesul procesual in a contesta solutia Tribunalului Constanta, apelul acestei parti urmand a fi respinsa ca lipsita de interes.