Partaj bunuri comune. Regimul juridic al bunurilor mobile primite de unul dintre soti, prin donatie. Bunuri proprii. Timbraj. Plus petita. Bunuri imobile prin destinatie.
(Decizie nr. 30/R din data de 24.03.2005 pronuntata de Curtea de Apel Brasov) Partaj bunuri comune. Regimul juridic al bunurilor mobile primite de unul dintre soti, prin donatie. Bunuri proprii. Timbraj. Plus petita. Bunuri imobile prin destinatie.
Tribunalul Brasov prin decizia civila nr.51/A din 20 ianuarie 2004 a respins apelul declarat de catre apelantul L.E.L. impotriva sentintei civile nr.5830 din 9 iunie 2003 pronuntat de Judecatoria Brasov, pe care a pastrat-o.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele: In legatura cu prima critica formulata, s-a retinut ca bunurile pretinse de reclamanta intimata ca avand caracter de bunuri proprii si constatate ca atare de catre prima instanta, au fost dobandite de catre reclamanta din Germania, de la persoane fizice care au inteles sa o gratifice pe reclamanta in virtutea relatiilor de incredere si prietenie existente intre aceasta si intimata din apel.
In cauza donatiile respective au fost realizate sub forma darurilor manuale si sunt dovedite “ad probationem” cu inscrisurile intitulate “confirmare de donatie” depuse la filele 38-40 dosar fond, inscrisuri traduse si legalizate.
Fiind deci vorba despre asa numitele “daruri manuale”, este de principiu ca, pentru valabilitatea donatiilor respective nu este necesar decat acordul de vointa pentru transferarea si dobandirea dreptului cu titlu gratuit si respectiv predarea efectiva si reala a bunului daruit.
Nu este necesara “ ad validitatem” – forma autentica, ceruta in cazul altor categorii de donatii, astfel incat, odata ce s-a realizat atat acordul de vointa intre donatori si donatar cat si predarea materiala a bunurilor respective, donatiile facute reclamantei sunt perfect valabile si au drept consecinta excluderea acelor bunuri din masa bunurilor partajabile.
Deci, in mod legal si temeinic prima instanta a considerat ca bunurile mobile indicate de reclamanta in cererea de chemare in judecata au caracter de bunuri proprii, cu atat mai mult cu cat este dovedita provenienta lor si din declaratiile testimoniale dar si prin intampinarea depusa in cauza de catre paratul apelant.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, s-a retinut de catre tribunal ca prima instanta a facut o corecta apreciere a probelor administrate in cauza, din actele depuse rezultand ca si apartamentul (fost domiciliu conjugal) se incadreaza in categoria bunurilor proprii ale reclamantei, reglementata de dispozitiile aceluiasi art.31 lit.b Codul familiei.
Nu a fost retinuta sustinerea apelantului vizand nulitatea declaratiei sale data in forma autentica, prin care acesta recunoaste existenta donatiei unei sume de 100.000.000 lei, din partea mamei reclamantei, pentru aceasta din urma.
Declaratia respectiva constituie in realitate o marturisire extrajudiciara a apelantului, care insa se sprijina pe probe obiective, administrate in cauza si care nu poate fi interpretata ca o “renuntare partiala la comunitate” ci ca o confirmare a situatiei reale, juridice, a apartamentului .
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, s-a considerat ca si acesta este nefondat.
Prin intampinarea la cererea reconventionala a paratului depusa de catre reclamanta intimata la fila 2 dosar fond, aceasta a invocat atat faptul ca s-a gospodarit separat mai bine de 5 ani de zile cat si faptul ca, datorita contractelor de munca obtinute ca sportiva de performanta in Germania, a realizat venituri mari, ceea ce a determinat o cota superioara de contributie a sa la dobandirea bunurilor comune.
Ca atare, fata de cele sustinute de reclamanta intimata, prima instanta a administrat probe si a concluzionat corect ca reclamanta are cota de contributie retinuta in dispozitivul sentintei atacate.
Cu privire la motivele 4,5,6 de apel, s-a retinut de catre tribunal ca fata de petitul din cererea de chemare in judecata, avand ca obiect constatarea calitatii de bun propriu a apartamentului ( fost domiciliu conjugal), prima instanta era datoare a-i pune in vedere reclamantei sa timbreze la valoarea bunului imobil respectiv, deoarece se urmarea excluderea acestuia din compunerea masei partajabile.
Obligatia de timbrare decurgea din dispozitiile art.2 si art.3 lit.c din Legea nr.146/1997, cu modificarile ulterioare, iar taxa de timbru datorata de reclamanta, fata de valoarea apartamentului, necontestata de partile in litigiu era de 13.105.000 lei.
Aceasta taxa de timbru nu a fost platita de reclamanta, dar fata de dispozitiile exprese ale art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 cu modificarile ulterioare, tribunalul a dispus obligarea acesteia la plata sumei datorate prin decizie, care constituie titlu executoriu.
Ca atare, omisiunea primei instante de a dispune obligarea la plata taxei de timbru a fost suplinita de tribunal in prezenta cale de atac si nu constituie motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotararii pronuntate, cum gresit sustine apelantul.
Nu a fost retinuta nici critica vizand neanalizarea de catre prima instanta a cererii reclamantului reconventional avand ca obiect obligarea paratei la plata sultei valorice in cuantum de 113.400.000 lei, deoarece din ansamblul probelor administrate a rezultat ca apartamentul in litigiu este bun propriu al reclamantei astfel incat pentru orice eventuale pretentii ale paratului (reclamant reconventional) decurgand dintr-o eventuala contributie a acestuia la investitiile realizate la apartamentul respectiv, acesta nu are la indemana decat un drept de creanta.
In cauza, faptul ca apartamentul a fost achizitionat cu suma de 90.000.000 lei si a fost revandut ulterior cu 206.000.000 lei, nu poate constitui temeiul obligarii reclamantei la plata asa numitului “spor de valoare”, deoarece, pe de o parte, investitiile realizate in imobil au fost realizate cu contributia baneasca a reclamantei, aspect dovedit in speta, iar pe de alta parte, revanzarea cu un pret superior a reprezentat o operatiune pur speculativa a reclamantei pe care aceasta a reusit sa o realizeze.
In plus, solicitarea reclamantului reconventional a fost facuta doar in cadrul concluziilor scrise depuse la dosar si nu putea fi analizata de catre prima instanta decat cu incalcarea art.11 si a art.132 Cod procedura civila, ceea ce nu se poate admite.
Referitor la ultima critica adusa sentintei atacate, s-a constatat ca intr-adevar, interogatoriul reclamantei nu a respectat cerintele art.223 Cod procedura civila, prin aceea ca nu a fost dat in cuprinsul “unei procuri speciale si autentice” sau a unei “procuri speciale certificata” de mandatarul-avocat.
Dar sanctiunea nerespectarii dispozitiilor art.223 Cod procedura civila este nulitatea actului de procedura efectuat in acele conditii, numai in situatia in care partea care o invoca dovedeste ca i s-a pricinuit o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului, ori paratul apelant nu a facut aceasta dovada, astfel incat actul procedural respectiv continua sa-si produca efectele sub aspect probatoriu.
Decizia suscitata a fost atacata cu recurs formulat de parat L.E.L. prin care solicita modificarea acesteia, in sensul admiterii apelului sau si schimbarii sentintei instantei de fond , in sensul respingerii cererii reclamantei si admiterii cererii sale reconventionale.
In motivarea recursului se invoca faptul ca s-a acordat reclamantei o cota de contributie de 75% la dobandirea bunurilor comune desi nu exista nici o cerere a reclamantei in acest sens, deci decizia este criticata pentru motivul prevazut de art.306 pct.6 Cod procedura civila.
Motivul al doilea de recurs este intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, sustinandu-se ca, solutiile anterioare date in cauza sunt gresite cu privire la constatarea calitatii de bunuri proprii ale reclamantei atat cele din cererea introductiva, cat si in ce priveste apartamentul dobandit in timpul casatoriei.
In dezvoltarea acestui motiv se sustine ca, actele depuse de reclamanta pentru a dovedi provenienta bunurilor mobile retinute ca fiind proprii ale reclamantei nu sunt de natura a dovedi primirea acestor bunuri prin donatie, iar in ce priveste retinerea sporului de valoare al apartamentului de 226.800.000 lei, instantele au retinut gresit ca acest spor reprezinta doar o speculatie imobiliara intrucat valoarea apartamentului a crescut ca urmare a investitiilor efectuate in profitul ambelor parti.
Curtea, examinand decizia recurata in raport de motivele de recurs formulate constata recursul fondat in parte.
Astfel, in ce priveste primul motiv de recurs se constata ca, intr-adevar reclamanta nu a facut nici o cerere instantei de fond in sensul de a se constatat ca, la dobandirea bunurilor comune mobile, prin natura lor, respectiv frigiderul, in valoare de 4.000.000 lei, aragazul in valoare de 3.000.000 lei, canapeaua extensibila in valoare de 3.500.000 lei si covorul in valoare de 700.000 lei, a avut o contributie mai mare decat paratul.
Astfel, atat prin decizia pronuntata de instanta de apel cat si prin sentinta instantei de fond s-a dat mai mult decat s-a cerut, fiind deci criticabile in temeiul art.304 pct.6 Cod procedura civila.
Referitor la criticile vizand bunurile proprii mobile ale reclamantei, ce au fost dobandite de aceasta prin donatie, ambele instante, de fond si apel, au retinut corect ca acestea fiind primite de reclamanta prin donatii sunt asimilate darurilor manuale ce sunt valabile prin remiterea efectiva a bunurilor fara indeplinirea vreunei formalitati.
Deci, sub acest aspect recursul nu este fondat.
In ceea ce prieste criticile vizand sporul de valoare al apartamentului se retine ca, din probele administrate in cauza, declaratiile de martori, acte si recunoasterile reclamantei la interogatoriu, ambele parti au participat la cresterea valorii apartamentului prin investitii si munca , iar bunurile mobile reprezentand: usa intrare apartament, gresie 15 m.p., faianta 40 m.p., mocheta, chiuveta bucatarie, masca chiuveta, baterii monobloc 3 buc., mobila bucatarie, vas WC cu rezervor, contor apa rece si calda, care sunt bunuri mobile prin natura lor, au devenit imobile prin destinatie fiind puse pe un imobil pentru serviciul si exploatarea acestuia ( art.462, art.468, art.569 Cod civil ).
Asa fiind, aceste bunuri precum si toate lucrarile efectuate la apartament au sporit valoarea acestuia, fiind astfel posibila vanzarea lui dupa cateva luni cu un pret mai mare decat cel de achizitionare, cu 116.000.000 lei.
Instanta de fond a retinut corect in baza probatoriului administrat ca, contributia paratului la investitiile efectuate asupra apartamentului au fost de 25%, iar a reclamantei de 75% insa a aplicat eronat aceasta concluzie asupra bunurilor mobile ce au fost folosite pentru cresterea confortului apartamentului si care au devenit imobile prin destinatie asa cum s-a aratat mai sus.
Motivat de cele retinute mai sus cota de 25% din sporul de valoare al apartamentului reprezinta un drept de creanta al paratului si deci reclamanta este obligata a-l plati.
Deci, sub acest aspect recursul este fondat.
Pentru considerentele expuse mai sus urmeaza a se admite in parte recursul paratului, a modifica in tot decizia instantei de apel, a admite in parte apelul paratului in aceleasi limite ca si recursul si a schimba in parte sentinta instantei de fond cu privire la bunurile mobile comune si cu privire la sporul de valoare al apartamentului in sensul aratat mai sus.
Tribunalul Brasov prin decizia civila nr.51/A din 20 ianuarie 2004 a respins apelul declarat de catre apelantul L.E.L. impotriva sentintei civile nr.5830 din 9 iunie 2003 pronuntat de Judecatoria Brasov, pe care a pastrat-o.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de apel a retinut urmatoarele: In legatura cu prima critica formulata, s-a retinut ca bunurile pretinse de reclamanta intimata ca avand caracter de bunuri proprii si constatate ca atare de catre prima instanta, au fost dobandite de catre reclamanta din Germania, de la persoane fizice care au inteles sa o gratifice pe reclamanta in virtutea relatiilor de incredere si prietenie existente intre aceasta si intimata din apel.
In cauza donatiile respective au fost realizate sub forma darurilor manuale si sunt dovedite “ad probationem” cu inscrisurile intitulate “confirmare de donatie” depuse la filele 38-40 dosar fond, inscrisuri traduse si legalizate.
Fiind deci vorba despre asa numitele “daruri manuale”, este de principiu ca, pentru valabilitatea donatiilor respective nu este necesar decat acordul de vointa pentru transferarea si dobandirea dreptului cu titlu gratuit si respectiv predarea efectiva si reala a bunului daruit.
Nu este necesara “ ad validitatem” – forma autentica, ceruta in cazul altor categorii de donatii, astfel incat, odata ce s-a realizat atat acordul de vointa intre donatori si donatar cat si predarea materiala a bunurilor respective, donatiile facute reclamantei sunt perfect valabile si au drept consecinta excluderea acelor bunuri din masa bunurilor partajabile.
Deci, in mod legal si temeinic prima instanta a considerat ca bunurile mobile indicate de reclamanta in cererea de chemare in judecata au caracter de bunuri proprii, cu atat mai mult cu cat este dovedita provenienta lor si din declaratiile testimoniale dar si prin intampinarea depusa in cauza de catre paratul apelant.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, s-a retinut de catre tribunal ca prima instanta a facut o corecta apreciere a probelor administrate in cauza, din actele depuse rezultand ca si apartamentul (fost domiciliu conjugal) se incadreaza in categoria bunurilor proprii ale reclamantei, reglementata de dispozitiile aceluiasi art.31 lit.b Codul familiei.
Nu a fost retinuta sustinerea apelantului vizand nulitatea declaratiei sale data in forma autentica, prin care acesta recunoaste existenta donatiei unei sume de 100.000.000 lei, din partea mamei reclamantei, pentru aceasta din urma.
Declaratia respectiva constituie in realitate o marturisire extrajudiciara a apelantului, care insa se sprijina pe probe obiective, administrate in cauza si care nu poate fi interpretata ca o “renuntare partiala la comunitate” ci ca o confirmare a situatiei reale, juridice, a apartamentului .
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, s-a considerat ca si acesta este nefondat.
Prin intampinarea la cererea reconventionala a paratului depusa de catre reclamanta intimata la fila 2 dosar fond, aceasta a invocat atat faptul ca s-a gospodarit separat mai bine de 5 ani de zile cat si faptul ca, datorita contractelor de munca obtinute ca sportiva de performanta in Germania, a realizat venituri mari, ceea ce a determinat o cota superioara de contributie a sa la dobandirea bunurilor comune.
Ca atare, fata de cele sustinute de reclamanta intimata, prima instanta a administrat probe si a concluzionat corect ca reclamanta are cota de contributie retinuta in dispozitivul sentintei atacate.
Cu privire la motivele 4,5,6 de apel, s-a retinut de catre tribunal ca fata de petitul din cererea de chemare in judecata, avand ca obiect constatarea calitatii de bun propriu a apartamentului ( fost domiciliu conjugal), prima instanta era datoare a-i pune in vedere reclamantei sa timbreze la valoarea bunului imobil respectiv, deoarece se urmarea excluderea acestuia din compunerea masei partajabile.
Obligatia de timbrare decurgea din dispozitiile art.2 si art.3 lit.c din Legea nr.146/1997, cu modificarile ulterioare, iar taxa de timbru datorata de reclamanta, fata de valoarea apartamentului, necontestata de partile in litigiu era de 13.105.000 lei.
Aceasta taxa de timbru nu a fost platita de reclamanta, dar fata de dispozitiile exprese ale art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 cu modificarile ulterioare, tribunalul a dispus obligarea acesteia la plata sumei datorate prin decizie, care constituie titlu executoriu.
Ca atare, omisiunea primei instante de a dispune obligarea la plata taxei de timbru a fost suplinita de tribunal in prezenta cale de atac si nu constituie motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotararii pronuntate, cum gresit sustine apelantul.
Nu a fost retinuta nici critica vizand neanalizarea de catre prima instanta a cererii reclamantului reconventional avand ca obiect obligarea paratei la plata sultei valorice in cuantum de 113.400.000 lei, deoarece din ansamblul probelor administrate a rezultat ca apartamentul in litigiu este bun propriu al reclamantei astfel incat pentru orice eventuale pretentii ale paratului (reclamant reconventional) decurgand dintr-o eventuala contributie a acestuia la investitiile realizate la apartamentul respectiv, acesta nu are la indemana decat un drept de creanta.
In cauza, faptul ca apartamentul a fost achizitionat cu suma de 90.000.000 lei si a fost revandut ulterior cu 206.000.000 lei, nu poate constitui temeiul obligarii reclamantei la plata asa numitului “spor de valoare”, deoarece, pe de o parte, investitiile realizate in imobil au fost realizate cu contributia baneasca a reclamantei, aspect dovedit in speta, iar pe de alta parte, revanzarea cu un pret superior a reprezentat o operatiune pur speculativa a reclamantei pe care aceasta a reusit sa o realizeze.
In plus, solicitarea reclamantului reconventional a fost facuta doar in cadrul concluziilor scrise depuse la dosar si nu putea fi analizata de catre prima instanta decat cu incalcarea art.11 si a art.132 Cod procedura civila, ceea ce nu se poate admite.
Referitor la ultima critica adusa sentintei atacate, s-a constatat ca intr-adevar, interogatoriul reclamantei nu a respectat cerintele art.223 Cod procedura civila, prin aceea ca nu a fost dat in cuprinsul “unei procuri speciale si autentice” sau a unei “procuri speciale certificata” de mandatarul-avocat.
Dar sanctiunea nerespectarii dispozitiilor art.223 Cod procedura civila este nulitatea actului de procedura efectuat in acele conditii, numai in situatia in care partea care o invoca dovedeste ca i s-a pricinuit o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului, ori paratul apelant nu a facut aceasta dovada, astfel incat actul procedural respectiv continua sa-si produca efectele sub aspect probatoriu.
Decizia suscitata a fost atacata cu recurs formulat de parat L.E.L. prin care solicita modificarea acesteia, in sensul admiterii apelului sau si schimbarii sentintei instantei de fond , in sensul respingerii cererii reclamantei si admiterii cererii sale reconventionale.
In motivarea recursului se invoca faptul ca s-a acordat reclamantei o cota de contributie de 75% la dobandirea bunurilor comune desi nu exista nici o cerere a reclamantei in acest sens, deci decizia este criticata pentru motivul prevazut de art.306 pct.6 Cod procedura civila.
Motivul al doilea de recurs este intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, sustinandu-se ca, solutiile anterioare date in cauza sunt gresite cu privire la constatarea calitatii de bunuri proprii ale reclamantei atat cele din cererea introductiva, cat si in ce priveste apartamentul dobandit in timpul casatoriei.
In dezvoltarea acestui motiv se sustine ca, actele depuse de reclamanta pentru a dovedi provenienta bunurilor mobile retinute ca fiind proprii ale reclamantei nu sunt de natura a dovedi primirea acestor bunuri prin donatie, iar in ce priveste retinerea sporului de valoare al apartamentului de 226.800.000 lei, instantele au retinut gresit ca acest spor reprezinta doar o speculatie imobiliara intrucat valoarea apartamentului a crescut ca urmare a investitiilor efectuate in profitul ambelor parti.
Curtea, examinand decizia recurata in raport de motivele de recurs formulate constata recursul fondat in parte.
Astfel, in ce priveste primul motiv de recurs se constata ca, intr-adevar reclamanta nu a facut nici o cerere instantei de fond in sensul de a se constatat ca, la dobandirea bunurilor comune mobile, prin natura lor, respectiv frigiderul, in valoare de 4.000.000 lei, aragazul in valoare de 3.000.000 lei, canapeaua extensibila in valoare de 3.500.000 lei si covorul in valoare de 700.000 lei, a avut o contributie mai mare decat paratul.
Astfel, atat prin decizia pronuntata de instanta de apel cat si prin sentinta instantei de fond s-a dat mai mult decat s-a cerut, fiind deci criticabile in temeiul art.304 pct.6 Cod procedura civila.
Referitor la criticile vizand bunurile proprii mobile ale reclamantei, ce au fost dobandite de aceasta prin donatie, ambele instante, de fond si apel, au retinut corect ca acestea fiind primite de reclamanta prin donatii sunt asimilate darurilor manuale ce sunt valabile prin remiterea efectiva a bunurilor fara indeplinirea vreunei formalitati.
Deci, sub acest aspect recursul nu este fondat.
In ceea ce prieste criticile vizand sporul de valoare al apartamentului se retine ca, din probele administrate in cauza, declaratiile de martori, acte si recunoasterile reclamantei la interogatoriu, ambele parti au participat la cresterea valorii apartamentului prin investitii si munca , iar bunurile mobile reprezentand: usa intrare apartament, gresie 15 m.p., faianta 40 m.p., mocheta, chiuveta bucatarie, masca chiuveta, baterii monobloc 3 buc., mobila bucatarie, vas WC cu rezervor, contor apa rece si calda, care sunt bunuri mobile prin natura lor, au devenit imobile prin destinatie fiind puse pe un imobil pentru serviciul si exploatarea acestuia ( art.462, art.468, art.569 Cod civil ).
Asa fiind, aceste bunuri precum si toate lucrarile efectuate la apartament au sporit valoarea acestuia, fiind astfel posibila vanzarea lui dupa cateva luni cu un pret mai mare decat cel de achizitionare, cu 116.000.000 lei.
Instanta de fond a retinut corect in baza probatoriului administrat ca, contributia paratului la investitiile efectuate asupra apartamentului au fost de 25%, iar a reclamantei de 75% insa a aplicat eronat aceasta concluzie asupra bunurilor mobile ce au fost folosite pentru cresterea confortului apartamentului si care au devenit imobile prin destinatie asa cum s-a aratat mai sus.
Motivat de cele retinute mai sus cota de 25% din sporul de valoare al apartamentului reprezinta un drept de creanta al paratului si deci reclamanta este obligata a-l plati.
Deci, sub acest aspect recursul este fondat.
Pentru considerentele expuse mai sus urmeaza a se admite in parte recursul paratului, a modifica in tot decizia instantei de apel, a admite in parte apelul paratului in aceleasi limite ca si recursul si a schimba in parte sentinta instantei de fond cu privire la bunurile mobile comune si cu privire la sporul de valoare al apartamentului in sensul aratat mai sus.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Donatii
Revocarea contractului de donatie si a contractului de intretinere datorita neexecutarii obligatiilor de intretinere de catre donatar - Decizie nr. 1060 din data de 07.11.2011Donatii - Decizie nr. 108 din data de 04.02.2011
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Cerere de restituire formulata in temeiul art. II (1) din Legea nr. 368/2013. Distinctie intre unitate detinatoare si unitate investita cu solutionarea notificarii. Stabilirea valorii imobilelor pentru care se solicita compensarea. - Decizie nr. 647/Ap din data de 03.05.2016
Pierderea calitatii de asociat urmare a executarii silite a partilor sociale. Nulitatea absoluta a hotararilor AGA adoptate dupa transmiterea partilor sociale catre o terta persoana. - Decizie nr. 433/R din data de 25.10.2016
Interpretarea art. 155 din Legea nr. 31/1990. Reprezentarea in instanta a societatii pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Excludere din societate. - Hotarare nr. 882/Ap din data de 21.06.2016
Autoritate de lucru judecat in materie civila invocata in raport de sentinta penala. Nulitate absoluta pentru frauda la lege. - Decizie nr. 1873/Ap din data de 13.12.2016
Inadmisibiliatatea recursului pentru ipoteza retinuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 19/2016 RIL. Exceptarea de la calea de atac a recursului art. 483 alin. 2 Noul Cod de procedura civila. - Decizie nr. 455/R din data de 08.11.2016