Imobil preluat in mod abuziv de stat in baza Decretului nr. 223/1974. Nelegalitatea prevederii cuprinse in textul pct. 1.4. lit. b alineat ultim din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.

Nelegalitatea prevederii cuprinsa in textul pct. 1.4. lit. b alineat ultim din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 rezulta din incalcarea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, care enumera situatiile juridice ce constituie preluari abuzive.
Dispozitiile legale citate sunt in contradictie cu dispozitiile actului normativ de rang superior pe care trebuie sa le aplice intrucat Constitutia Romaniei prevede ca hotararile Guvernului se emit pentru organizarea executarii legilor, iar in conformitate cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicata, actele normative date in executarea legii se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.

Prin contestatia inregistrata la 13.01.2006, reclamantii A.M. si A.T. au solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul Primarul municipiului Constanta, ca prin hotarare judecatoreasca sa anuleze in parte decizia nr.3945/29.11.2005, cu privire la cota de 3/4 din imobilul situat in Constanta, str. C.D.E. nr.20, a carei restituire a fost respinsa prin dispozitia contestata si sa oblige paratii la restituirea in natura a acestei cote indivize, iar in subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila, paratul sa fie obligat la acordarea de despagubiri in conditiile legii.
In motivare s-a aratat ca prin notificarea nr.60873/04.05.2001 reclamantii au solicitat restituirea in natura a imobilului mentionat anterior, iar prin dispozitia contestata cererea le-a fost respinsa pentru cota indiviza de 3/4, desi aceasta a fost preluata de stat fara titlu si fara plata despagubirilor corespunzatoare.
Prin sentinta civila nr.1289/15.06.2006 Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantilor ca nefondata si i-a obligat la 400 lei cheltuieli de judecata catre parat.
Pentru a hotari in acest sens prima instanta a retinut ca prin dispozitia contestata paratul a restituit cota de 1/4 din apartamentul in litigiu, preluata in proprietatea statului fara plata, in temeiul Decretului nr.223/1974, ca urmare a refuzului reclamantului A.M. de a se inapoia in tara, iar pentru diferenta de 3/4 din bun cererea de restituire a fost respinsa cu motivarea ca preluarea s-a facut contra cost, in temeiul aceluiasi act normativ, prin aprobarea plecarii definitive din tara a reclamantei A.T.
In continutul deciziei de preluare s-a aratat ca pana la acel moment reclamanta achitase numai in parte creditul contractat pentru achizitionarea imobilului, astfel ca suma care i s-ar fi cuvenit cu titlu de despagubiri a fost virata la CEC, in contul datoriei; reclamanta nu a contestat decizia de preluare in conditiile Legii nr.1/1967, astfel ca aceasta nu poate pretinde despagubiri sau restituirea in natura a cotei ce i-a apartinut in proprietate deoarece, potrivit art.1.4 lit.B din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, intr-o asemenea situatie a intervenit o instrainare a locuintei catre stat, de catre persoana care a facut cerere de plecare definitiva din tara; cum stabilirea conduitei proprietarului era atributul exclusiv al acestuia, urmeaza a se considera ca preluarea nu a fost abuziva intrucat proprietarul a fost indestulat rezonabil prin pretul primit sau avea vocatia de a fi indestulat rezonabil daca instraina imobilul inainte de formalizarea intentiei de a parasi tara.
S-a mai constatat ca despagubirile pentru cota de 1/4 din imobil nu au facut obiectul contestatiei si ca, in conditiile in care apartamentul a fost vandut cu contractul nr.28767/23.06.2007, in cauza pot fi, eventual, incidente prevederile si procedura prevazuta de titlul VII din Legea nr.247/2005 si H.G. nr.1095/2005 pentru aprobarea normelor de aplicare acestui titlu.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta A.T. si a invocat gresita mentionare a prenumelui sau si gresita aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001 si a H.G. nr.498/2003.
A sustinut apelanta ca, pe de o parte, contractele de imprumut nr.012877/1978 si nr.10553/1978 incheiate cu CEC Constanta in scopul achizitionarii imobilului in litigiu au ca titular pe sotul sau, numitul A.M., deci pretinsa compensare s-a produs in contul datoriei ce apartinea titularului cotei care a fost restituita in natura, iar pe de alta parte, ca aceasta compensare este nelegala, fiind contrara actualelor norme constitutionale, si nu poate fi intemeiata pe prevederile art.1.4 lit. B din H.G. nr.498/2003 deoarece in cauza sunt incidente prevederile de la lit.A a aceluiasi text, plecarea reclamantei avand drept scop intregirea familiei, iar acordarea asa ziselor despagubiri a fost impusa de anumite conventii internationale; totodata, in situatia sotului care parasea tara cu acest scop se aplica, prin analogie, prevederile Legii nr.4/1973, considerandu-se ca sotul aflat in strainatate avea deja un domiciliu, iar cea detinuta in tara era o a doua locuinta.
A mai aratat apelanta ca Normele metodologice invocate de instanta de fond nu pot adauga la lege, ci doar o lamuresc sau o explica, si ca formularea plangerii intemeiata pe prevederile Legii nr.1/1967, la care se face referire in considerentele hotararii atacate, ar fi fost pur formala fata de prevederile actelor normative mentionate anterior, in vigoare la acel moment.
La solicitarea apelantei-reclamante a fost efectuata o expertiza tehnica imobiliara prin care s-a stabilit valoarea cotei de 3/4 din imobil la momentul preluarii ei in proprietatea statului si valoarea ei de circulatie actuala.
Analizand legalitatea si temeinicia hotararii atacate in raport cu criticile formulate instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr.184/28.05.1985 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al judetului Constanta, emisa in aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, s-a trecut in proprietatea statului cota indiviza de 3/4 din imobilul situat in Constanta, str. C.D.E. nr.20, care apartinea in proprietate reclamantei A.T.
In art.1 al deciziei s-a mentionat ca preluarea s-a facut contra cost, iar in alin.2 al actului de preluare s-a aratat ca destinatia sumei ce s-ar fi cuvenit proprietarului cu titlu de despagubire, in cuantum de 35.428 lei, va fi virata in contul Sucursalei Judetene CEC Constanta pentru acoperirea partiala a creditului nerambursat, diferenta urmand a fi achitata de stat.
Prin dispozitia contestata in speta, ca si prin hotararea instantei de fond s-a invocat faptul ca imobilul nu a fost preluat abuziv si ca in cauza sunt incidente prevederile art.1.4 lit.b alin.ultim din fostele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, care erau inca in vigoare la momentul solutionarii contestatiei in prima instanta, potrivit carora, in situatia in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat locuinta catre stat, "stabilirea conduitei acesteia era atributul sau exclusiv, urmand a se considera ca preluarea nu a fost abuziva, ea fiind indestulata rezonabil din pretul primit sau avand vocatia de a fi indestulata rezonabil daca instraina imobilul respectiv inainte de formalizarea intentiei de a parasi definitiv tara".
Prevederea cuprinsa in textul mentionat din Norme nu poate constitui, insa, temei al respingerii cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru un imobil preluat de stat in temeiul Decretului nr.223/1974, ca urmare a cererii proprietarului lui de a parasi definitiv tara, pentru ca ea contravine prevederilor art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001, care definesc notiunea de imobile preluate abuziv de stat, precum si celor inscrise la art.1 alin.1 si 2, art.7 alin.2 si art.9 alin.1, referitoare la restituirea in natura si prin echivalent.
Desi legea speciala nu defineste notiunea de "preluare abuziva", in art.2 alin.1 enumera situatiile juridice care constituie preluari cu acest caracter, astfel ca autoritatea competenta sa solutioneze notificarea reclamantei trebuia sa aprecieze daca situatia acesteia se incadra intr-unul dintre cazurile prevazute de text.
Dispozitia invocata ca temei pentru respingerea notificarii si contestatiei ignora imprejurarea ca, in situatia parasirii definitive a tarii, reclamanta, ca de altfel toti cei aflati in situatii similare, era obligata sa procedeze la instrainarea constructiei catre stat, in schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea si care, din acest motiv, nu putea sa reprezinte valoarea reala a bunului, mai exact despagubirea rezonabila la care se face referire in text.
Este pur teoretic argumentul cuprins in norme, referitor la vocatia proprietarului de a fi indestulat rezonabil daca instraina imobilul inainte de formalizarea intentiei de a parasi tara pentru ca, practic, o astfel de operatiune era imposibila in conditiile in care art.5 din Decretul nr. 223/1974 prevede expres ca actele juridice incheiate in scopul eludarii acestui act normativ erau nule de drept, ceea ce constituia o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Din cele ce preced rezulta ca preluarea in proprietatea statului a cotei de 3/4 din imobilul in litigiu nu a fost facuta cu titlu valabil, ci se incadreaza in ipoteza descrisa de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001deoarece, chiar daca autoritatea de stat a emis decizia administrativa si a stabilit o suma de bani cu titlu de pret, statul a preluat bunul fara titlu valabil, incalcand regimul constitutional al ocrotirii proprietatii prin obligatia pe care a impus-o proprietarului, de a-i instraina imobilul.
In acelasi sens dispun si actualele Norme metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007, care in art.1.4 lit.B prevad ca preluarea dispusa in temeiul Decretului nr.223/974 este abuziva atat in cazul trecerii imobilului fara plata in proprietatea statului, cat si in cazul in care persoana a facut cerere de plecare definitiva din tara si a instrainat in mod obligatoriu locuinta sa catre stat.
Totodata, trebuie avut in vedere si ca prevederile art.2 alin.1 lit.i din lege nu conditioneaza caracterul abuziv al preluarii de imprejurarea ca statul a platit sau nu o suma de bani in schimbul imobilului si de valoarea acesteia, dar si ca aceasta despagubire nici nu a fost platita in cauza proprietarului, ci a fost compensata cu diferenta neachitata din creditul contractat de reclamanti pentru construirea apartamentului a carui restituire au solicitat-o, ceea ce echivaleaza cu lipsa oricarei despagubiri, deci cu preluarea fara plata a bunului.
Considerentele ce preced impun concluzia temeiniciei apelului declarat de reclamanta, cu consecinta reformarii hotararii atacate si a anularii in parte a dispozitiei nr. 3945/29.11.2005 emisa de Primarul municipiului Constanta, cu privire la cererea de acordare a masurilor reparatorii pentru cota de 3/4 din imobilul in litigiu, formulata de reclamanta.
La stabilirea naturii masurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru cota sa indiviza din imobilul litigios se va avea in vedere ca imobilul a fost vandut in temeiul Legii nr.112/1995 si ca actul de instrainare nu a fost atacat de reclamanti - conform precizarilor facute in sedinta publica din 28.11.2005 - astfel ca in speta sunt aplicabile prevederile art.18 lit.c din Legea nr.10/2001 - care dispun expres ca, intr-o asemenea situatie, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent - si cele ale art.26 alin.1 din acelasi act normativ - care instituie obligatia paratului, in calitatea sa de entitate investita cu solutionarea notificarii, ca prin dispozitie motivata sa acorde persoanei indreptatite, in compensare, alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor.
Pentru motivele expuse, si cu aplicarea prevederilor art.18 lit.c din Legea nr.10/2001, instanta va admite apelul, va schimba in tot hotararea atacata, va anula in parte dispozitia emisa de Primarul municipiului Constanta si il va obliga sa emita dispozitie motivata de acordare a masurilor reparatorii conform dispozitiilor art.26 alin.1 din acelasi act normativ.