Drept procesual civil. Recuperarea, din cautiunea depusa in contestatia la executare, a prejudiciului suferit de proprietar. Natura litigiului.

Recuperarea fructelor de catre proprietarul adjudecatar de la debitorul posesor tine de dreptul comun, cata vreme in virtutea actului de adjudecare se recunoaste ope legis exercitarea nestingherita a tuturor atributelor dreptului real. Astfel fiind, restituirea a ceea ce i se cuvenea de drept proprietarului adjudecatar si recuperarea despagubirilor din cautiunea depusa de debitor in faza contestatiei la executare nu putea atrage competenta speciala in materie comerciala, in considerarea calitatii partilor si a naturii veniturilor.

Art. 7231 alin. 3 Cod procedura civila
Art. 518 alin. 1 Cod procedura civila

Prin decizia civila nr. 217/27.03.2012 a Tribunalului Constanta a fost respins apelul paratei S.C. A. S.R.L. impotriva sentintei 2106/13.03.2009 a Judecatoriei Galati, prin care s-a admis actiunea reclamantei S.C. S. S.R.L., fondata pe dispozitiile art. 7231 cod proc. civila si pe temeiul carora parata a fost obligata la plata sumei de 280.000 lei (consemnate cu titlu de cautiune in dosarul privind contestatia la executare), ca despagubiri echivalente unei parti din fructele si veniturile realizate in perioada 07.02.2007 - 10.06.2008 din exploatarea bunului imobil adjudecat de reclamanta.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs societatea parata, care a solicitat admiterea caii de atac, casarea deciziei recurate si trimiterea dosarului, spre competenta solutionare in fond, la Tribunalul Constanta - sectia a II-a civila. S-a aratat ca textul art. 2 pct. 1 lit. a cod proc. civila (in vigoare la data sesizarii instantei de fond) indica - fata de valoarea litigiului - competenta in prima instanta a tribunalului, insa desi acest aspect a fost evocat in apel, judecatorii si-au intemeiat solutia de respingere a caii de atac pe incheierea din 11.10.2011 a presedintelui Tribunalului Constanta, care a stabilit natura civila a cauzei. Recurenta a aratat ca in speta a operat o depasire a atributiilor legale ale judecatorului cu functie de conducere, fiind incalcat dreptul la un proces echitabil cata vreme Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti ii confera acestuia doar atributii strict administrative.
S-a sustinut ca in mod gresit instanta de apel a inlaturat aceste aparari, multumindu-se sa arate ca problema naturii litigiului (ca fiind civil, iar nu comercial) a fost ,,dezlegata implicit prin incheierea de sedinta a presedintelui instantei’’, ignorandu-se principiul independentei judecatorilor. Recurenta a aratat ca, primind cauza, completul de apel al sectiei I civile urma sa respecte incheierea interlocutorie din 5.09.2011 prin care se stabilise ca litigiul are o natura comerciala si sa stabileasca, in acest caz, ca sectia a II-a civila devenea competenta material sa solutioneze dosarul in prima instanta (luand in considerare disp. art. 3, 4, 7 si 56 Cod comercial, care configurau regulile de interpretare a faptelor de comert si care atrageau competenta materiala speciala data de art. 2 alin. 1 lit. a cod proc. civila).
In recurs s-a sustinut ca aceste presupuse venituri comerciale, analizate si din perspectiva calitatii de comerciant a reclamantei si a scopului activitatii sale (exploatarea comerciala a imobilului), nu pot fi privite decat ca fructe produse din activitatea hoteliera  - avand in mod evident natura comerciala.
Curtea a apreciat ca nefondata aceasta critica.
In speta este de clarificat daca prezenta actiune este una clasica, in pretentii, intre doua societati comerciale, pentru recuperarea unor venituri din activitati derulate conform obiectului lor de activitate (situatie ce atrage incidenta art. 3 si 56 Cod com. - in vigoare la data sesizarii Judecatoriei Galati - iar in plan procesual, pe cele ale art. 2 pct. 1 lit. a cod proc. civila) sau, dimpotriva, este o cerere in materie civila, de drept comun, decurgand din procedura de executare silita finalizata prin actul de adjudecare si in virtutea careia adjudecatarul pretinde acoperirea din cautiune a fructelor si veniturilor produse de imobil conform art. 518 alin. 1 cod proc. civila - proces in cadrul caruia nu prezinta nici o relevanta calitatea partilor - aceea de profesionisti.
Sub un prim aspect s-a retinut ca temeiul in drept al actiunii intimatei reclamante s-a raportat la dispozitiile art. 518 alin. 1 cod proc. civila si art. 7231 al. 3 cod proc. civila, corelate cu cele ale art. 480 Cod civil 1864 (din perspectiva dreptului adjudecatarului asupra fructelor bunului adjudecat).
Doctrina a stabilit cu claritate care sunt elementele ce trebuie avute in vedere pentru a califica un litigiu ca fiind comercial, aratand ca daca obligatiile comerciantului nu pot fi direct raportate la faptele de comert obiective, consacrate cu titlu exemplificativ prin art. 3 Cod com., se aplica prezumtia de comercialitate reglementata prin art. 4, cu exceptia cazului in care acele obligatii nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insasi actul. Ori, asa cum judicios s-a stabilit prin incheierea din 27.04.2011 a Tribunalului Constanta - sectia comerciala, temeiul cererii s-a raportat la efectele generate de emiterea actului de adjudecare in favoarea reclamantei, situatie care nu poate fi subsumata criteriului subiectiv de determinare a faptelor de comert consacrata prin art. 4 Cod com., ,,fapta (_) imputata fiind straina de comertul exercitat de aceasta’’. Astfel, intimata reclamanta nu a pretins ca are dreptul la restituirea valorica a  fructelor si veniturilor prin prisma unui act sau fapt de comert, in intelesul dat de art. 3 si 4 Cod com.; actiunea promovata a presupus recuperarea de catre adjudecatar a acestor beneficii, din perspectiva calitatii sale afirmate, de titular al dreptului de proprietate asupra bunului imobil adjudecat - fiind fara relevanta sub aspectul temeiului juridic daca acest demers apartine unei persoane fizice sau unui profesionist.
Curtea retine, in acest context, ca dispozitiile art. 7231 alin. 3 cod proc. civila, care permit recuperarea vatamarii aduse din cautiunea depusa la dispozitia instantei, se regasesc in Cartea VII ,,Dispozitii finale’’ ale Codului de procedura civila, dupa textul art. 721 care consacra natura de drept comun in materie procesuala, in orice materie, a acestui cod; ca despre adjudecare si efectele ei juridice se discuta in procedura vanzarii la licitatie (sectiunile III, IV si V din capitolul IV al Cartii V ,,Despre executarea silita’’). Aceste norme au prin urmare natura celor de drept comun, nedisociate dupa calitatea partilor sau dupa criteriul valoric al obiectului, situatie care atrage competenta materiala de drept comun.
Rezumand, intr-o asemenea actiune nu se punea in discutie, in conditiile statuate prin art. 7201 si urm. cod proc. civila, daca parata datora sau nu aceste fructe produse de imobilul adjudecat de reclamanta, ori daca ele ar putea fi acoperite din cautiunea depusa in cursul contestatiei asupra actului de adjudecare. Drepturile date adjudecatarului imobilului din perspectiva efectelor adjudecarii sunt clar exprimate de legiuitor prin art. 518 cod proc. civila.
Generand un titlu de proprietate care reflecta dreptul noului proprietar asupra imobilului executat silit, in jurisprudenta s-a statuat, cu titlu de exemplu, ca in cazul adjudecarii nu este necesara promovarea unei actiuni in revendicare pentru evacuarea debitorului, ci o simpla actiune personala, fondata pe atributul folosintei bunului (decizia civila nr. 2526/31.03.2005 a I.C.C.J. - Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 169/18.01.2011 a I.C.C.J. - Sectia comerciala). Pe acelasi rationament, recuperarea fructelor de catre noul proprietar de la debitorul posesor tine de dreptul comun, cata vreme in virtutea actului de adjudecare se recunoaste ope legis exercitarea nestingherita a tuturor atributelor dreptului real. Prin urmare, recuperarea despagubirilor din cautiunea depusa de debitor in faza contestatiei la executare nu putea atrage competenta speciala in materie comerciala.
Litigiul a fost asadar corect solutionat in prima instanta de Judecatoria Galati, fara a se da eficienta criteriilor legate de calitatea de comercianti a ambelor parti ori de cuantumul pretentiilor formulate; in mod corect, asa cum s-a aratat, Tribunalul Constanta - sectia comerciala, primind cauza dupa stramutare, a constatat ca litigiul are o natura civila, nefiind aplicabile dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a cod proc. civila (urmand a fi inlaturat astfel temeiul de casare invocat din perspectiva art. 304 pct. 3 cod proc. civila).
Astfel fiind, data fiind incheierea din 27.04.2011 a acelei sectii, sectia civila a Tribunalului Constanta nu mai putea pronunta o noua incheiere, de desistare in judecata, pe considerentul ca litigiul este comercial, ignorand in fapt ca insasi competenta functionala cerea ca un litigiu judecat potrivit normelor de drept civil sa fie solutionat de sectia corespunzatoare a tribunalului. Solutia procesuala corecta era, in acest caz, pronuntarea unei hotarari judecatoresti susceptibile de reformare in caile de atac, in sensul anularii sentintei apelate si retinerii spre judecare in prima instanta, la tribunal, in mod evident cu prezentarea argumentatiei pentru care litigiul urma a fi apreciat ca avand o natura comerciala. Neprocedand in acest mod si dispunandu-se prin incheierea din 5.09.2011 inaintarea dosarului la presedintele instantei pentru depasirea acestui incident procedural s-a creat premisa evaluarii, printr-o noua incheiere (ca act procesual care permitea continuarea judecatii) a ,,competentei functionale’’ a sectiei civile.
 Incheierea pronuntata de presedintele instantei la 11.10.2011 nu putea primi insa interpretarea lipsita de temei legal retinuta prin decizia recurata, anume ca ea s-ar fi opus unei reexaminari ulterioare a chestiunii competentei materiale in prima instanta si ca ar fi dezlegat irevocabil, pentru acea instanta, motivul de apel care viza incidenta art. 2 pct. 1 lit. a cod proc. civila. Considerentul potrivit cu care completul de judecata in apel ar fi ,,tinut de incheierea presedintelui din 11.10.2011’’, in sensul ca nu s-ar mai fi putut repune in discutie motivul de apel al competentei din perspectiva naturii litigiului, este vadit contrar principiului independentei judecatorilor, consacrat prin art. 124 alin. 3 din Constitutie si reafirmat prin art. 2 din Legea nr. 303/2004.
Un astfel de argument ignora faptul ca judecatorul cu functie de conducere a fost sesizat printr-un act procedural, solicitandu-i-se explicit sa defineasca in acest caz care dintre sectii judeca litigiul; ca scopul pronuntarii incheierii presedintelui a fost acela de a raspunde acestei solicitari, in conditiile in care dosarul fusese transmis intre cele doua sectii, iar judecata nu mai putea continua fata de desistarile reciproce; ca o asemenea incheiere vizand continuarea judecatii la unul din completele stabilite potrivit regulamentului nu putea avea caracter interlocutoriu, pentru ca indiferent de elementele avute in vedere, nu era impiedicata aplicarea textului art. 297 alin. 2 cod proc. civila.