Lipsa concluziilor pe fond din incheierea de sedinta. Consecinte.

Prin recursul declarat se recunoaste faptul ca instanta de fond a dat cuvantul reprezentantului reclamantei in sustinerea cererii de chemare in judecat. Lipsa concluziilor acestuia consemnate in incheierea de sedinta nu conduce automat la nulitatea hotararii, fiind o simpla omisiune a grefierului de sedinta de a insera rezumatul concluziilor in incheiere.

Prin Decizia civila nr.1833/R/07.11.2012 pronuntata de Curtea de Apel Tg-Mures, a fost admisa contestatia in anulare formulata de contestatoarea S. O. S. impotriva Deciziei civile nr.386/R/14.03.2012 pronuntata de Curtea de Apel Tg-Mures si a fost anulata aceasta decizie.
S-a retinut incidenta in cauza a dispozitiilor art.318 C.pr.civ.,  respectiv faptul ca instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate.
Astfel, prin recursul declarat impotriva sentintei civile nr.1657/27.09.2011 pronuntata de Tribunalul Mures, reclamanta a solicitat, in principal, casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Mures iar in subsidiar, modificarea hotararii in sensul admiterii in intregime a cererii de chemare in judecata.
In motivarea recursului s-a invocat, ca si motive de casare, urmatoarele:
-neacordarea cuvantului pe fondul cauzei reprezentantului reclamantei la ultimul termen de judecata incalcandu-se astfel principiul oralitatii;
-pronuntarea asupra unei exceptii fara sa fi fost pusa in discutia partilor. S-a aratat ca din cuprinsul sentintei atacate rezulta ca s-a respins ca lipsit de interes petitul privind constatarea caracterului politic al celor doua condamnari suferite de antecesoarea reclamantei, fara ca instanta de fond sa invoce exceptia si sa o puna in discutia partilor;
-nu s-a analizat fondul cererilor respectiv, s-a folosit un model de hotarare care nu raspunde  celor invocate de reclamanta.
In ceea ce privesc motivele de modificare a hotararii s-au aratat, in esenta, urmatoarele:
In mod gresit instanta de fond a respins ca lipsit de interes petitul privind constatarea caracterului politic al condamnarilor dat fiind ca faptul instituirii unei prezumtii de un act normativ nu inseamna ca nu mai este posibila interventia instantei intr-o cauza expresa. Prezumtia nu opereaza de drept ci ea trebuie constatata.
Cu privire la capatul de cerere privind obligarea paratului la plata despagubirilor solicitate cu titlu de daune morale, s-a aratat ca reclamanta este indreptatita de a beneficia de aceste despagubiri in temeiul prevederilor art.998-999 Cod civil.
S-a aratat ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale , instanta de fond omitand sa le analizeze.
Nu pot fi acceptate, arata reclamanta, aprecierile instantei de fond  in sensul ca din moment ce dispozitiile art.5 din Legea nr.221/2009 au fost declarate neconstitutionale, persoana pagubita ar putea fi despagubita doar daca s-ar incadra in dispozitiile Decretului-lege nr.118/1990 sau ale OUG nr.214/1999, eliminandu-se astfel posibilitatea de a se invoca legea generala aplicabila in materie, respectiv dispozitiile Codului  civil.
Examinand sentinta atacata in raport de motivele invocate si in temeiul art.3041 C.pr.civ., Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste existenta unor motive de casare, sustinerile recurentei sunt neintemeiate:
Astfel, intr-adevar, din incheierea de sedinta din data de 20.09.2011 rezulta ca, desi s-a retinut prezenta avocatului reclamantei, nu au fost consemnate concluziile acestuia.
Trecand peste faptul ca prin recursul declarat se recunoaste faptul ca instanta de fond a dat cuvantul reprezentantului reclamantei in sustinerea cererii de chemare in judecata, lipsa concluziilor acestuia consemnate in incheierea de sedinta nu conduce automat la nulitatea hotararii.
Astfel, principiul oralitatii a fost instituit pentru a asigura contradictorialitatea si de asemenea,  exercitarea dreptului de aparare.
Consideram ca, atata timp cat la termenul de judecata din data de 20.09.2011 instanta de fond a amanat pronuntarea, dand astfel posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise principiul contradictorialitatii si dreptul la aparare au fost respectate. Mai mult din interpretarea  dispozitiilor art.146 C.pr.civ., precum si din faptul ca prin concluziile scrise reprezentantul recurentei nu a facut niciun fel de referire asupra acestei omisiuni a instantei de fond,  rezulta ca instanta a acordat cuvantul pe fond, fiind o simpla omisiune a grefierului de sedinta de a insera rezumatul concluziilor in incheiere. Potrivit art.146 C.pr.civ.,  in concluziile scrise se trec cele sustinute oral, in fata instantei.
In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes din examinarea hotararii atacate nu rezulta ca s-ar fi invocat o exceptie.
De altfel, lipsa interesului nu trebuie intotdeauna invocata pe calea exceptiei. Cerinta ca interesul sa fie legitim vizeaza mai putin exercitiul dreptului la actiune, ci mai degraba priveste temeinicia sau netemeinicia pretentiei formulate.
Sub acest aspect instanta a apreciat ca, dat fiind ca interesul trebuie sa fie in legatura cu situatia juridica legala pentru a carei realizare calea judecatii este obligatorie, interesul nu exista in cauza dat fiind ca s-a solicitat constatarea caracterului politic al unor condamnari de drept considerate avand un asemenea caracter.
In consecinta, nici sub acest aspect, sustinerile recurentei nu sunt intemeiate.
Cu toate acestea, instanta de fond a apreciat in mod gresit ca nu se poate solicita constatarea caracterului politic al condamnarilor  suferite de antecesoarea reclamantei.
Astfel, chiar daca, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009, condamnarile suferite de antecesoarea reclamantei constituie de drept condamnari cu caracter politic, constatarea solicitata prin cererea de chemare in judecata este posibila.
Astfel, reclamanta solicita de fapt aplicarea   prevederilor legale, respectiv ale art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009. Instanta de judecata este chemata sa constate, raportat la fiecare persoana in parte, daca i se aplica prevederile legale. Legea prevede care sunt infractiunile cu caracter politic si astfel nu se poate aprecia ca nu se poate solicita constatarea faptului ca o persoana determinata a fost condamnata pentru savarsirea unor astfel de infractiuni deci ca a suferit  o condamnare cu caracter politic pentru o infractiune determinata.
In consecinta, Curtea de Apel a modificat, raportat la prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., hotararea atacata in sensul de a constata, in temeiul prevederilor art.1 alin.2 lti.a din Legea nr.221/2009, ca mama reclamantei a suferit o condamnare cu caracter politic prin sentintele penale nr.940/1952 a Tribunalului Popular a Raionului Mures si nr.810/1953 a aceluiasi Tribunal.
In ceea ce priveste cererea de acordare de despagubiri, intemeiata pe prevederile  art.998-999 Cod civil, instanta de fond a facut o corecta apreciere.
Insusindu-ne in tot  considerentele instantei de fond si in acord cu practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie, aratam ca dispozitiile art.98-999 din vechiul Cod civil privind raspunderea civila delictuala, nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, ulterior aparitiei Legii nr.221/2009, pentru condamnarile politice din perioada comunista.
Atata timp cat prin deciziile nr.1358 si 1360/2010 s-a stabilit de catre Curtea Constitutionala ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada  comunista, instantele nu mai pot aprecia asupra  naturii acesteia.
Amintim si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, prin Hotararea din 12.05.2009 in cauza E. si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 02.022010 in cauza Klaus si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile  si daunele cauzate de predecesorii lor.
De altfel, prin adoptarea Decretului-lege br.118/1990 si OUG nr.214/1999, Statul a adoptat acte normative care stabilesc forme de reparatie inclusiv  cu caracter patrimonial, pentru persoanele persecutate de regimul comunist.
In consecinta, nu se poate retine ca  exista o obligatie generala a statului de a acorda daune morale pentru nedreptatile  regimului comunist atata timp cat exista dupa un cadru legal stabilit prin norme speciale.
Astfel fiind, sub acest aspect criticile  reclamantei sunt neintemeiate.
Fata de considerentele aratate, in temeiul art.312 alin.1 si 3 C.pr.civ.,  raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea a modificat hotararea doar in parte, in sensul anterior mentionat.