Aspecte legate de contributia la Fondul de asigurari de sanatate. Obligatia de informare

• O.U.G nr. 150/2002  - art. 65 lit. e)
                                  - art. 84 lit. c)
• Legea nr. 95/2006 rep.  - art. 222
                                       - art. 208 alin. 1 lit. e)
                                       - art. 219 alin. 1 lit. g)
                                       - art. 257 alin. 2 lit. e)
                                       - art. 271 lit. e)
• H.G. nr. 972/2006 - art. 4 alin. 3
• O.G. nr. 92/2003 - art. 83 alin. 4 si alin. 41
• Deciziile Curtii Constitutionale nr. 615/2006 si nr. 323/2010
Casa de asigurari de sanatate are obligatia de a informa persoana asigurata, cel putin o data pe an, cu privire la drepturile si obligatiile sale, obligatia de a indeplini toate demersurile legale pentru optimizarea colectarii contributiei si obligatia de a respecta procedura anterioara emiterii deciziei de impunere.
Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat nu se poate face inainte de implinirea unui termen de 15 zile de la instiintarea contribuabilului privind depasirea termenului legal de depunere a declaratiei fiscale, textul art. 83 alin. 4 si 41 din O.G. nr. 92/2003 fiind elocvent in acest sens.
Prin Sentinta civila nr.2468/8 iunie 2010, Tribunalul Mures, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.5659/102/2011 a respins actiunea formulata de reclamantul I. A. D. F. in contradictoriu cu parata CAS Mures, avand ca obiect anularea Deciziei nr.455/1.07.2011 si a Deciziei de impunere nr.480/19.04.2011.
Instanta de fond a retinut ca prin Decizia de impunere nr.480/19.04.2011 s-a stabilit in sarcina reclamantului suma de 10.672 lei cu titlu de contributie la Fondul de asigurari de sanatate si dobanda, iar prin Decizia nr.455/1.09.2012 a fost respinsa contestatia formulata impotriva deciziei de impunere.
Motivul pentru care reclamantul a formulat contestatie a fost acela ca veniturile realizate din cedarea folosintei bunurilor au fost obtinute din inchirierea unui bun comun detinut impreuna cu sotia sa care are calitatea de asigurat, iar veniturile folosite in comun nu pot fi socotite ca venit doar al unuia dintre soti, prin urmare baza de calcul este eronata.
In contestatie a mai invocat faptul ca in perioada 2007-2010 reclamantul nu a primit din partea CAS Mures nici o informare cu privire la nivelul de contributie personala si la modalitatea de plata, precum si la termenele scadente, in conformitate cu art.222 din Legea nr.95/2006.
Instanta de fond a apreciat ca sustinerile reclamantului referitoare la faptul ca este casatorit si bunul inchiriat este comun cu sotia, ar trebuie reflectate, eventual, intr-o declaratie rectificativa, in caz contrar fiind corect stabilita baza de impunere.
In ceea ce priveste dreptul de informare invocat de reclamant, instanta de fond a apreciat ca sustinerea este reala, dar la fel de intemeiata este si constatarea ca aceasta se putea indeplini dupa ce reclamantul ar fi respectat obligatia sa de a depune declaratia cu veniturile la CAS Mures.
Hotararea primei instante a fost atacata cu recurs de reclamantul I. A. D. F., acesta solicitand modificarea sentintei, in sensul admiterii cererii de chemare in judecata, al anularii Deciziei nr.455/2011 si a Deciziei de impunere nr.480/2011.
In motivarea caii de atac reclamantul a reiterat faptul ca a fost lipsit de dreptul la informare privind obligatiile ce-i revin fata de Fondul National Unic de Asigurare, ca daca ar fi fost corect informat ar fi intrat in legalitate, precizand si ca ar fi trebuit sa aiba un contract cu CAS Mures, asa cum prevede art.215 alin.3 din Legea nr.95/2006, in baza caruia sa se impuna plata asigurarilor de sanatate.
Reclamantul-recurent a criticat faptul ca nu a fost respectata dispozitia art.119 Cod procedura fiscala, care prevede emiterea unei decizii separate pentru penalitati si numai in situatia in care reclamantului i se comunica obligatia de plata si termenul scadent, acesta putea fi obligat la plata majorarilor de intarziere si a penalitatilor.
Reclamantul-recurent a mai facut precizarea ca veniturile pe care le-a realizat din cedarea folosintei bunurilor au fost obtinute din inchirierea unui bun comun detinut impreuna cu sotia, astfel ca veniturile obtinute in comun nu pot fi socotite ca venit doar al unuia dintre soti, iar baza de calcul este eronata si trebuie impartita la doi, chiar daca sotia a fost salariata si nu datora aceste contributii.
Parata-intimata CAS Mures a formulat intampinare solicitand respingerea recursului deoarece, asa cum a retinut instanta de fond, contractul de inchiriere pentru imobilul evidentiat in CF nr.x Reghin este inscris pe numele ambilor soti, a fost incheiat exclusiv de reclamant, ca proprietar, iar veniturile au fost declarate la ANAF numai pe numele proprietarului si aceste acte sunt opozabile paratei.
Cu privire la dreptul de informare, intimata a subliniat faptul ca reclamantul nu a declarat veniturile in vederea calcularii obligatiei fata de Fond si nu isi poate invoca propria culpa, iar referitor la contractul de asigurare, intimata a facut precizarea ca actele normative incidente perioadei pentru care se datoreaza contributia nu conditioneaza obligatia de plata de existenta unui contract de asigurare, obligatia izvorand din lege.
Analizand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate si tinand cont si de incidenta prevederilor art.3041 Cod procedura civila, instanta a constatat ca recursul reclamantului este fondat doar in ceea ce priveste obligarea de plata accesoriilor.
Referitor la stabilirea bazei de impunere, instanta de fond a retinut, in mod corect, fata de actele aflate la dosar, ca veniturile au fost declarate la ANAF numai pe numele reclamantului si ca, situatia prezentata in contestatie si actiune trebuie reflectata intr-o declaratie rectificativa. Fata de modul in care reclamantul si-a declarat veniturile si fata de actele care ii sunt opozabile paratei, baza de impunere a fost corect stabilita.
Nu se verifica nici sustinerea reclamantului legata de necesitatea incheierii unui contract de asigurare, lipsa incheierii contractului neputand inlatura o obligatie prevazuta de lege.
Referitor la obligatia caselor de asigurari de sanatate de informare a persoanelor asigurate (asupra drepturilor si obligatiilor acestora) - obligatie invocata de reclamantul-recurent -, instan?a re?ine urmatoarele aspecte:
• disp. art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 a instituit, in sarcina C.N.A.S., obligatia de a folosi mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea si sustinerea intereselor asiguratilor pe care ii reprezinta;
 • art. 222 din Legea nr. 95/2006 (publicata in M. Of. nr. 372/28 aprilie 2006), a statornicit, de asemenea, in mod expres, dreptul de informare apartinand asiguratilor si, in mod corelativ, obligatia caselor de asigurari de a asigura aceasta informare:  fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel putin o data pe an, prin casele de asigurari, asupra serviciilor de care beneficiaza, a nivelului de contributie personala si a modalitatii de plata, precum si asupra drepturilor si obligatiilor sale;
 • asadar, obligatia de informare trebuie astfel indeplinita, cel putin o data pe an, incat, in acord cu vointa legiuitorului, sa-i fie accesibila fiecarui asigurat - in caz contrar, norma speciala neputandu-si produce efectul pentru care a fost instituita; in speta, recurenta nu a facut dovada indeplinirii obligatiei de informare, nici cu referire la obligatia generala de achitare a contributiei datorate fondului, prevazuta de art. 208 alin. 1 lit. e, art. 219 alin. 1 lit. g din Legea nr. 95/2006 si nici cu referire la obligatia de depunere a declaratiilor privind veniturile enumerate, in prezent, de art. 257 alin.2 lit. e din Legea nr. 95/2006 (inclusiv veniturile din cedarea folosin?ei bunurilor);
• Curtea a constatat ca obligatia de informare instituita in sarcina Casei nationale de asigurari de sanatate si a caselor de asigurari de sanatate, prin O.U.G. nr. 150/2002, respectiv Legea nr. 95/2006, a fost reglementata prin norme de-sine-statatoare (art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006), fiind corelativa dreptului fiecarui asigurat de a fi informat; asa fiind, normele speciale evocate contin prevederi ce tin, prin natura, destinatia  si efectul lor, de sfera drepturilor personale, neinscriindu-se, deci, in categoria informatiilor publice, astfel cum este marcata de   prevederile Legii nr. 554/2001;
• concluzia se impune, pe de o parte, prin prisma caracterului personal al veniturilor realizate de asigurati, astfel ca scopul normelor mentionate difera de cel pentru care a fost edictata Legea nr. 544/2001 - accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public; in acest sens, Curtea are in vedere si disp. art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001, conform careia prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei; or, dreptul fiecarui asigurat de a fi informat asupra drepturilor si obligatiilor sale (prevazut de art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006), este un drept subiectiv, creat expres de legiuitor cu referire directa si preeminenta la persoana asigurata, iar numai in mod subsecvent la activitatea institutiei publice, privita din perspectiva indeplinirii acestei obligatii al carei destinatar este asiguratul; de altfel, Curtea Constitutionala a confirmat faptul ca veniturile salariale personale - pentru care asiguratii datoreaza contributia la constituirea F.N.U.A.S.S., trebuind, deci, informati asupra acestei obligatii - nu fac parte din categoria informatiilor publice, avand caracter confidential (prevazut de art. 163 din Codul muncii - anterior fiind cuprins in art. 158 din Codul muncii); prin Deciziile nr. 615/2006 si nr. 323/2010, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a disp. art. 2 lit. b, art. 12 alin. 1 lit. d si art. 14 alin. 1, corob. cu art. 2 lit. c din Legea nr. 544/2001, retinand ca salariul concret al unei persoane, stabilit in cadrul limitelor minime si maxime prevazute in actele normative, tinand seama de importanta muncii depuse, de contributia adusa la realizarea sarcinilor si de situatia sa personala, nu mai prezinta interes public, intrand in sfera interesului privat al persoanei (caracter public avand bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice, in care sunt prevazute cheltuielile cu personalul, dupa cum publice sunt si actele normative prin care s-au stabilit salariile personalului institutiilor din sectorul bugetar); asadar, din perspectiva evocata, art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006 constituie norme speciale fata de reglementarea generala a dreptului la informatii publice cuprinsa in Legea nr. 544/2001;
• pe de alta parte, concluzia se impune din disp. art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002, art. 222 din Legea nr. 95/2006, prin raportare la prevederile cuprinse in Legea nr. 554/2001, mai exact la obligatia prealabila a persoanei care solicita informatiile publice de a formula o cerere, statornicita ca o conditie sine-qua-non pentru a declansa indeplinirea obligatiei de informare; atunci cand legiuitorul a dorit sa conditioneze accesul la informatii de indeplinirea anumitor formalitati, le-a prevazut, in mod expres, bunaoara, in disp. art. 3 din Legea nr. 544/2001; or, o astfel de procedura, de sesizare a caselor de asigurari de sanatate, in scopul concretizarii dreptului asiguratului la informare, nu a fost reglementata nici in art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 si nici in art. 222 din Legea nr. 95/2006; de altfel, vointa legiuitorului de a nu conditiona dreptul la informare al persoanei asigurate de o anume procedura, asezata in sarcina acesteia, este confirmata si de disp. art. 4 alin.3 din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului C.N.A.S., norma speciala care reglementeaza, o data in plus, dreptul la informare al persoanei asigurate, stabilind ca fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel putin o data pe an, prin casele de asigurari, asupra serviciilor de care beneficiaza, nivelului de contributie personala si modalitatii de plata, precum si asupra drepturilor si obligatiilor sale; asadar, nici acest text normativ nu prevede vreo obligatie a persoanei asigurate de a indeplini o procedura prealabila, prin formularea si depunerea cererii, in scopul de a fi informata, norma speciala fiind cu atat mai elocventa cu cat contine si dreptul persoanei asigurate de a fi informata asupra nivelului de contributie personala si modalitatii de plata, cel putin o data pe an, detaliere care vine sa fundamenteze, din nou, concluzia potrivit careia art. 222 nu a fost inclus in Legea nr. 95/2006 ca un element intemeiat pe Legea nr. 544/2001, cu caracterul strict de informatie publica - cu procedura aferenta -, ci a fost destinat realizarii informarii asiguratilor, cu privire la drepturi si obligatii personale ale acestora; concluzia este sustinuta si de cuprinderea, in textul de lege a sintagmei fiecare asigurat are dreptul de a fi informat_;
• in fine, interpretarea dreptului la informare, continut de art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 si de art. 222 din Legea nr. 95/2006, in sensul aratat - ca nepresupunand indeplinirea unei proceduri prealabile, de catre asigurat, pentru accesul la informatiile privind drepturile si obligatiile sale -, este confirmat de intimata C.A.S. Mures care nu a invocat neformularea si nedepunerea, de catre asigurati, cu prioritate, a cererii - privite ca o conditie pentru indeplinirea obligatiei de informare; pe de alta parte, interpretarea dreptului la informare in sensul aratat, rezulta cu claritate si din art. 10 pct. 16 al Regulamentului de organizare si functionare a C.A.S. Mures, text potrivit caruia printre atributiile acestei case de asigurari de sanatate este inclusa si folosirea mijloacelor adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea si sustinerea intereselor asiguratilor (fara nicio formalitate prealabila), respectiv din art. 29 al Regulamentului, intitulat Activitatile Compartimentului Relatii cu Asiguratii, care nu prevede depunerea unei cereri pentru obtinerea informatiilor, in temeiul art. 222 din Legea nr. 95/2006 - desi, cu privire la alte situatii, s-a mentionat atributia acestui Compartiment de primire, inregistrare si operare pe portal a cererilor persoanelor asigurate; in plus, mentiunea expresa folosirea mijloacelor adecvate de mediatizare pentru_ informarea_ asiguratilor (cuprinsa in disp. art. 84 lit. c din O.U.G. nr. 150/2002 si in art. 29 al Regulamentului) atesta pe deplin faptul ca demersul privind informarea persoanelor asigurate asupra drepturilor si obligatiilor lor nu depinde, nicidecum, de depunerea unei cereri de catre acestea;
Referitor la obligatia recurentei de colectare a contributiilor la F.N.U.A.S.S., respectiv la respectarea unor dispozitii legale imperative, instan?a retine urmatoarele aspecte:
• art. 84 lit. a din O.U.G. nr. 150/2002 a stabilit obligatia C.N.A.S. de a urmari colectarea si folosirea cu eficienta a fondului;
 • art. 65 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002, art. 271 lit. e din Legea nr. 95/2006 au prevazut obligatia caselor de asigurari de a utiliza toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contributiilor si recuperarea creantelor restante la contributii pentru fond;
• or, in speta, sumele provenind din cedarea folosintei bunurilor, au fost incasate de reclamantul-recurent in anii 2007-2010, cum rezulta, de altfel, din Decizia de impunere nr. 480/19.04.2011 (f. 3, dos. Tribunalului Mures); intimata nu a facut dovada utilizarii tuturor demersurilor legale pentru optimizarea colectarii contributiei, respectiv pentru colectarea cu eficienta a acestei contributii; C.A.S. Mures s-a limitat sa astepte peste 3 ani, sub protectia termenului de prescriptie stabilit pentru obligatiile fiscale (de art. 91 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 - act normativ la care face trimitere art. 216 din Legea nr. 95/2006), pana sa intreprinda primul si singurul demers ce a dus la emiterea deciziilor de impunere, respectiv solicitarea facuta catre A.N.A.F. (D.G.F.P. Mures) de a i se comunica date despre contribuabili; modalitatea in care intimata a intrat in posesia datelor referitoare la incasarea sumelor din cedarea folosintei bunurilor rezulta din Protocolul incheiat intre C.N.A.S. si A.N.A.F. (inregistrat la C.N.A.S. sub nr. P5282/26 octombrie 2007, iar la A.N.A.F. sub nr. 95896/30 octombrie 2007) si Actul aditional nr. 1 (inregistrat la C.N.A.S. sub nr. P1797/13 aprilie 2009, iar la A.N.A.F. sub nr. 801320/9 octombrie 2009), privind furnizarea datelor referitoare la asiguratii din categoriile de persoane care realizeaza venituri din profesii libere si activitati comerciale, din drepturi de proprietate intelectuala, din dividende, dobanzi si din cedarea folosintei bunurilor, din agricultura si silvicultura, precum si date privind plata contributiilor datorate de angajator si angajat la F.N.U.A.S.S. pentru persoanele fizice care au calitatea de angajat; C.A.S. a precizat, de altfel, in Decizia de impunere nr. 480/19.04.2011, ca datele despre veniturile din realizate de recurent au fost furnizate de A.N.A.F.; in aceste conditii, intimata nu a dovedit ca a fost impiedicata sa realizeze toate demersurile legale pentru optimizarea colectarii contributiei de la F.N.U.A.S.S., mai exact nu a adus nicio proba in sensul impiedicarii de a solicita - in baza Protocolului - comunicarea, in anii 2008, 2009, 2010, 2011, a veniturilor impozabile realizate de persoanele fizice in anii 2005, 2006 (printre care si recurentul); concluzia se impune cu atat mai mult cu cat, potrivit art. 1 alin. 1 din Protocol obiectul acestuia il constituie furnizarea de date, inclusiv cu privire la persoanele care realizeaza venituri din dividende, potrivit art. 4 alin. 1 actualizarea veniturilor persoanelor enumerate la art. 1 alin. 1 se face trimestrial, iar potrivit art. III din Actul aditional nr. 1 la Protocol, actualizarea bazei de date  se face de doua ori pe an, in lunile mai si octombrie; asadar, in locul demersului legal aflat la indemana intimatei pentru a asigura colectarea la bugetul asigurarilor sociale a sumei datorate cu titlu de contributie F.N.U.A.S.S., incepand cu anul 2008 (primele venituri fiind obtinute de intimat in anul 2007), intimata a preferat sa ramana in pasivitate, asteptand 3 ani pana cand a emis decizia, calculand dobanzi; stabilirea termenului de prescriptie de 5 ani, prin art. 91 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, nu anihileaza obligatia cuprinsa in art. 65 lit. e din O.U.G. nr. 150/2002, art. 271 lit. e din Legea nr. 95/2006, dovada fiind tocmai incheierea Protocolului intre A.N.A.F. si C.A.S., ca demers legal pentru optimizarea colectarii contributiilor la bugetul asigurarilor sociale - emiterea deciziei de impunere ca urmare a informatiilor primite de C.A.S. de la A.N.A.F., pe baza de protocol, fiind prevazuta si in Ordinul Presedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 (art. 35 teza finala); mai mult, in contextul analizat, Curtea retine ca, desi baza de date referitoare la veniturile persoanelor enumerate in art. 1 alin. 1 din Protocol (venituri din profesii libere si activitati comerciale, din drepturi de proprietate intelectuala, din dividende, dobanzi si din cedarea folosintei bunurilor, din agricultura si silvicultura) a fost actualizata trimestrial, iar, apoi, semestrial, in toata perioada 2004-2010, intimata C.A.S. Mures a nesocotit, practic, stipulatiile Protocolului, neutilizand baza de date pusa la dispozitie de A.N.A.F., pentru veniturile realizate in anul 2007, decat in anul 2010;
• conform art. 83 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 - in forma aplicabila la data emiterii Deciziei de impunere nr. 858/2010 -, nedepunerea declaratiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale nu se poate face inainte de implinirea unui termen de 15 zile de la instiintarea contribuabilului privind depasirea termenului legal de depunere a declaratiei fiscale; or, recurenta nu a facut dovada indeplinirii acestei obligatii imperativ stabilite de legiuitor in favoarea contribuabilului, anterior emiterii Deciziei atacate - vointa legiuitorului fiind, ulterior, confirmata prin introducerea alin. 41, cu urmatorul continut: Contribuabilul poate depune declaratia fiscala pentru obligatiile fiscale ce au format obiectul deciziei de impunere prin care au fost stabilite din oficiu obligatiile fiscale, in termen de 60 de zile de la data comunicarii deciziei. Decizia de impunere se desfiinteaza de organul fiscal la data depunerii declaratiei fiscale.
Curtea a subliniat faptul ca niciunul dintre argumentele anterior expuse nu este menit sa duca la ignorarea obligatiei expres stabilite prin disp. art. 53 alin. 2 din O.U.G. nr. 150/2002, art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, vizand depunerea declaratiilor privind obligatiile fata de fond. Curtea a avut, insa, in vedere, faptul ca, referitor la demersul depunerii declaratiei si, ulterior, la colectarea contributiei la F.N.U.A.S.S., caselor de asigurari de sanatate le revin obligatii concret stabilite de legiuitor. In aceste conditii, instanta nu poate da eficienta doar obligatiilor stabilite in sarcina uneia dintre partile raportului juridic. In consecinta, astfel cum rezulta din textele de lege punctual evocate si din probele analizate, Curtea a retinut, pe de o parte, ca recurentul nu si-a indeplinit obligatia de depunere a declaratiei la casa de asigurari de sanatate, in vederea stabilirii contributiei la F.N.U.A.S.S., pentru venitul din cedarea folosintei bunurilor, obtinut in anii 2007-2010, dar, in acelasi timp, casa de asigurari de sanatate nu si-a indeplinit obligatia de a informa persoana asigurata, cel putin o data pe an, cu privire la drepturile si obligatiile sale (printre care si depunerea declaratiei pentru veniturile din dividende), obligatia de a indeplini toate demersurile legale pentru optimizarea colectarii contributiei si obligatia de a respecta procedura anterioara emiterii deciziei de impunere.
In contextul relevat, nu se poate sustine pe deplin temei ca, in speta, culpa pentru plata cu intarziere a contributiei, apartine in exclusivitate reclamantului-recurent. Asa fiind, includerea in Decizia de impunere nr. 480/19 aprilie 2011 a dobanzilor de intarziere in suma de 2982 lei, ca reflectare a culpei exclusive a reclamantului-recurent, nu este sustinuta de normele speciale pe care Curtea si-a intemeiat rationamentul.