Contract de transport pe caile ferate. Prescrip?ia dreptului la ac?iune privind preten?ii vizand expeditiile de marfuri

Contract de transport pe caile ferate. Prescrip?ia dreptului la ac?iune privind preten?ii vizand expeditiile de marfuri. Termenul special de un an este aplicabil ambelor parti contractante (atat operatorului de transport feroviar, cat si beneficiarului). Momentul de inceput al termenului il constituie "ziua in care dreptul poate fi exercitat".

- O.G. nr 7/2005, art. 1 alin. 1, art. 37 alin. 1, 2, art. 68

Termenul de prescriptie a dreptului la actiune, chiar in ipoteza in care aceasta este promovata de operatorul de transport feroviar, este de un an si, nicidecum, de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fata de care, dispozitiile art. 68 alin. 1 din Regulamentul privind transportul pe Caile Ferate din Romania (RT) - aprobat prin OG nr.7/2005, care, la randul ei, a fost aprobata prin Legea nr. 110/2006 -, au un caracter derogatoriu.
Momentul in care incepe sa curga termenul de prescriptie, este reprezentat, asa cum prevede art. 68 alin. 3 lit. c din Regulament (RT), de "ziua in care dreptul poate fi exercitat", adica de data la care reclamantului i s-a nascut dreptul la actiune, izvorat din contract. Deoarece legea nu distinge intre actiunile izvorate din contractul de transport, respectiv intre actiunile introduse de transportatorul pe calea ferata contra beneficiarului si actiunea celeilalte parti, adica a beneficiarului impotriva operatorului de transport, o asemenea distinctie nu poate fi facuta de judecatorul pricinii fara atingerea principiului de drept "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ". Ca urmare termenul de prescriptie special prevazut de norma juridica mentionata priveste toate actiunile izvorate din contractul de transport, indiferent daca sunt promovate de transportatorul pe calea ferata sau de client contra transportatorului, partile fiind tinute sa respecte regimul juridic incident, implicit termenul special de prescriptie de 1 an prevazut de art. 68 din Regulament, si nu cel general de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul 167/1958.
Prin Sentinta nr. 980/31.07.2013 a Tribunalului Specializat Mures, s-au respins exceptiile prescriptiei dreptului la actiune si a inadmisibilitatii actiunii, formulate  de intervenientul accesoriu Y.E.  si insusite de parata SC A. SA; si, de asemenea, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta  SC G. F. R. SA in contradictoriu cu parata SC A. SA, fiind obligata parata sa-i plateasca reclamantei suma de 8.896.169,26 lei reprezentand beneficiu nerealizat prin neexecutarea contractului nr. 34/10.06.2009 precum si, in parte, cererea de  interventie accesorie formulata de intervenientul Y. E.
S-a admis, in parte, cererea reclamantei si a fost obligata parata  la plata cheltuielilor de judecata in suma de  143.299,72 lei; si, tot in parte, cererea paratei si a fost obligata reclamanta  la plata cheltuielilor de judecata in suma de  261.362,4972 lei.
In considerentele hotararii atacate s-au retinut urmatoarele:
Prin actiunea introductiva, precizata la 3.07.2013, reclamanta SC G.F.R. SA a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 58.222.006,18 lei, reprezentand prejudiciu sub forma beneficiului nerealizat, cauzat prin neexecutarea culpabila a contractului nr. 34/10.06.2009, precum si la plata sumei de 936.599,54 lei, cheltuieli de judecata.
S-a retinut ca in cauza sunt intrunite conditiile necesare angajarii raspunderii contractuale a paratei SC A. SA pentru urmatoarele argumente:
1.1. Culpa contractuala a paratei.
 In cauza dedusa judecatii este evidenta conduita contractuala culpabila a paratei SC A. SA, in conditiile in care, desi a perfectat cu reclamanta contractul nr. 34/10.06.2009, a refuzat derularea acestuia, manifestandu-si, in mod unilateral, fara niciun temei legal,  intentia de a-l "anula" prin Adresa nr. 6979/26.06.2009 (fila 32, Vol. I din dosarul instantei) si, mai mult, a ignorat si obligatia ce ii incumba prin raportare la clauza contractuala inserata in cap. VI lit. C pct. 10 din contractul nr. 34/10.06.2009, de a utiliza numai servicii de transport feroviar furnizate de prestatoarea - reclamanta SC G.F.R. SA.
Distinct de argumentele de ordin juridic ce probeaza incalcarea contractului de catre parata, conduita acesteia, prin care a indus in mod constant reclamantei convingerea ca raportul juridic dintre parti se va derula efectiv, a dovedit rea-credinta, proba in acest sens constituind-o corespondenta ampla purtata intre parti in cursul primaverii anului 2011 (filele  35-43 vol. I din dosarul instantei).
1.2. Prejudiciul cauzat reclamantei de catre parata.
In privinta prejudiciului cauzat reclamantei sub aspectul componentei beneficiului nerealizat, s-a mentionat ca acesta este reprezentat de profitul pe care reclamanta l-ar fi realizat in ipoteza in care s-ar fi derulat contractul dintre parti, fiind relevata pe deplin, in acest context indrituirea reclamantei de  a se prevala de disp. art. 1085 Cod civ. teza finala, in sensul de a beneficia de acoperirea integrala a prejudiciului ce i-a fost cauzat si nu doar a prejudiciului previzibil la data semnarii contractului, astfel cum a pretins parata cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei.
1.2.1. Initial, pentru determinarea prejudiciului, s-a intocmit, de catre expert G. E., un Raport de expertiza contabila extrajudiciara (aflat la filele 112-137, vol. I, din dosarul instantei) care a avut in vedere un criteriu contabil obiectiv, respectiv indicatorul financiar EBITDA, stabilindu-se ca profitul operational nerealizat de reclamanta in perioada 01.07.2009 - 31.12.2012, ca efect al nederularii contractului nr. 34/2009, incheiat cu SC A. SA, se cifreaza la suma de 48.939.593 lei.
1.2.2. Prin primul raport de expertiza contabila judiciara (experti: C. V., M. S., A. O.) efectuat in cauza, prejudiciul cauzat reclamantei a fost stabilit la nivelul sumei de 55.873.660 lei. In concret, expertul desemnat de instanta a statuat ca "prejudiciul inregistrat de reclamanta SC G. F. R. SA sub forma profitului operational EBITDA, reprezentand beneficiul nerealizat pe perioada 01.07.2009-31.12.2012, derivand din neexecutarea relatiei contractuale cu SC A. SA (contractul nr. 34/10.06.2009) este in suma de 55.873.660 lei (obtinut din inmultirea ratei EBITDA cu veniturile realizate de SNTFM CFR  MARFA si nerealizate de SC G. F. R. SA  (fila 30 § 2 din raportul de expertiza contabila judiciara existent la filele 2-93, vol. II din dosarul instantei).
1.2.3. Prin a doua expertiza contabila realizata in cauza, in conditiile in care instanta s-a declarat partial nelamurita in privinta concluziilor celei dintai, expertii desemnati de instanta (A. D., F. S., I. M.) au cuantificat beneficiul nerealizat de reclamanta, ca efect al nederularii culpabile de catre parata a contractului nr. 34/2009, prin utilizarea aceluiasi indicator financiar EBITDA, la nivelul sumei de 58.222.006,18 lei (fila 39 § 2  Vol. I din raportul de expertiza contabila judiciara).
4. Reaua credinta a paratei.
Desi cunostea foarte bine capacitatea tehnica a reclamantei, cu totala rea credinta, parata i-a incalcat acesteia, in mod abuziv, dreptul exclusiv de a efectua servicii de transport feroviar in favoarea sa, angajandu-se in negocieri comerciale cu un alt operator de transport feroviar, competitor al reclamantei, respectiv SNTFM CFR M. SA.
Dand dovada de rea credinta, negocierile au fost purtate de parata in paralel, concomitent si intr-o maniera duplicitara, atat cu reclamanta SC G. F. R. SA cat si cu SNTFM CFR M. SA.
Prin intampinare, parata SC A. SA a solicitat, in principal, respingerea actiunii ca prescrisa, insusindu-si exceptia invocata de intervenient, pentru urmatoarele motive:
Actiunea introdusa in cauza este o actiune in daune pentru o pretinsa neexecutare a unui contract de transport, instanta trebuind sa constate prescriptia dreptului la actiune astfel exercitat, fiind incidente prevederile art. 68 din Regulament, potrivit carora prescriptia este de 1 an de zile de la data nasterii dreptului la actiune.
Nasterea dreptului la actiune s-a produs in cauza la 1.07.2009, data stabilita pentru intrarea in vigoare a contractului (Capitolul III - Perioada de valabilitate), sau, in subsidiar, la data fiecarei comenzi, neexecutate cu reclamanta (art. 7 si art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
Reclamanta nu poate invoca necunoasterea neexecutarii din moment ce aceasta a primit in 27.06.2009 notificarea de denuntare, la care a si achiesat, de altfel, prin retragerea vagoanelor (corespondenta depusa in Anexa 2 la actiune de reclamanta si cea depusa de intervenientul accesoriu la termenul din 3 iulie).
Pana la data introducerii actiunii, reclamanta nu putea invoca o intrerupere a termenului de prescriptie deoarece in cauza nu sunt incidente nici una din cauzele de intrerupere, limitativ reglementate de 16 din Decretul nr. 167/1968. Toata corespondenta/negocierile partilor purtate dupa denuntarea contractului au referit la o noua relatie contractuala, aceste discutii nu au avut si nici nu ar fi putut avea, conceptual, valoarea de negociere pentru prestatii trecute, executate cu un alt comerciant, si, in nici un caz, nu pot avea valoarea de recunoastere, fiind unanim acceptat de doctrina si jurisprudenta ca tranzactia nu valoreaza recunoastere sau achiesare.
In subsidiar, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, pentru neindeplinirea conditiilor raspunderii civile contractuale; astfel, in cauza desi nu exista un contract de transport valabil incheiat -  conditie a raspunderii civile contractuale, cu toate acestea se invoca un prejudiciu constand in beneficiu nerealizat rezultat din neexecutarea unui contract de transport.
Ulterior datei semnarii, dar anterior intrarii in vigoare a contractului, si anume la 26.06.2009, parata a notificat reclamantei imposibilitatea de a incepe derularea contractului, situatie acceptata de reclamanta.
Evident, dupa denuntare, nici o comanda de transport nu a avut loc catre reclamanta, astfel ca nu s-au indeplinit conditiile prevazute in art. 37 din Regulament, de care era conditionata incheierea valabila a contractului de transport - contract real, si deci, in cauza nu exista fapta culpabila. 
Dupa notificarea de denuntare a contractului, atitudinea ulterioara a GFR prin lipsa unui raspuns contrar celor indicate  si prin actiunile de conformare (retragere a vagoanelor) duce la concluzia ca reprezentantii GFR au acceptat neinceperea desfasurarii relatiilor contractuale agreate prin Contract, achiesand astfel la denuntarea paratei si mia mult, atitudinea ei din perioada 2009-2011 a confirmat aceasta concluzie, reclamanta solicitand inceperea unor noi relatii contractuale.
Pe de alta parte, in cauza nu s-a dovedit producerea  unui prejudiciu real, cert, direct, previzibil si nereparat.
Astfel, cauza prezentului dosar o constituie angajarea raspunderii civile contractuale a paratei, dar elementul esential al angajarii raspunderii civile, indiferent de forma acesteia, contractuala sau delictuala, este existenta unui prejudiciu patrimonial; or, in ceea ce priveste actiunea de fata, prejudiciul reclamat de G. F. R. nu este unul cert.
Reclamanta nu a dovedit existenta unui prejudiciu cert si perioada in care acesta s-a produs, in conditiile in care beneficiul nerealizat, componenta a prejudiciului cert si previzibil nu poate fi raportat decat la parcul de transport proprietatea reclamantei nu si la mijloacele de transport inchiriate de aceasta in functie de necesitatile solicitantilor.
Reclamanta nu a dovedit in cauza care ar fi fost veniturile pe care  le-ar fi realizat cu mijloacele de transport indisponibilizate conform tarifelor agreate in Contractul cu A.
Simpla neexecutare a unui contract, in lipsa unor elemente care sa dovedeasca existenta unei scaderi a volumului de afaceri care sa justifice acordarea de daune nu poate angaja raspunderea subscrisei.
In primul rand EBITDA nu este un indicator financiar reglementat de vreun standard international si nici de Reglementarile contabile din Romania. Calculul acestuia poate varia de la o societate la alta in functie de componenta cheltuielilor pe care respectiva societate la va include sau nu in determinarea lui. Toate aceste aspecte au fost de altfel confirmate prin raspunsurile expertilor din contraexpertiza la Obiectivele nr. 7 al reclamantei, nr. 9 si 10 al paratei si 3 al intervenientului accesoriu.
Indicatorul EBITDA este utilizat pentru analiza rentabilitatii unei investitii si nu pentru determinarea unui beneficiu nerealizat cu atat mai mult in cazul de fata in care derularea contractului s-ar fi facut cu mijloace de transport care din punct de vedere contabil sunt mijloace fixe amortizabile. In plus, asa cum rezulta din datele financiare ale societatii reclamante, aceasta si-a finantat mare parte din activitate prin credite bancare, credite pe care acest indicator nu le ia in considerare la stabilirea profitului, scopul utilizarii lui fiind tocmai acela de a verifica potentialul unei entitati de a acoperi asemenea angajamente financiare.
Acest indicator nu tine cont de rezultatele financiare ale unei societati, rezultate care pot face diferenta intre o imagine reala si una denaturata a profitabilitatii unei societati.
Prin concluziile scrise, intervenientul Y. E. a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, aratand ca raportat la data introducerii cererii de chemare in judecata 29 septembrie 2011 dreptul  material la actiune era prescris.
In considerarea sustinerii sale a avut in vedere ziua, mai exact termenul procedural de la care incepe sa curga prescriptia stabilit chiar de reclamanta in actiunea introductiva in care a cuantificat daunele si prejudiciul inregistrat incepand cu data de 1 iulie 2009 si, potrivit art.68 alin.3 lit. c din Regulament prescriptia curge din "ziua in care dreptul poate fi exercitat", in exercitiul acestui drept neexistand niciunul dintre cazurile de intrerupere ale prescriptiei potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958.
Pe fond a solicitat admiterea cererii de interventie accesorie si pe cale de consecinta respingerea actiunii introductive, fie ca inadmisibila, fie ca neintemeiata,  aratand in motivare urmatoarele:
Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, caracteristica esentiala a contractelor sinalagmatice,  decurg anumite efecte specifice. Partea care este gata sa-si execute obligatia sau care si-a executat-o, va avea de ales intre a pretinde executarea silita a contractului ori a cere desfiintarea sau incetarea contractului, in toate cazurile putand cere si despagubiri  (art.1021 Cod civil).
Reclamanta avea la dispozitie cele doua cai legale mai sus mentionate (executarea silita in natura a contractului / desfiintarea contractului), ambele cu plata de despagubiri.
Cererea de despagubire are asadar un caracter subsidiar cererilor  principale de desfiintare sau executare silita in natura, neputand avea  o existenta de sine statatoare, in sensul art.17 Cod procedura civila.
In speta dedusa judecatii nu avem o cerere principala, trecandu-se direct la subsidiar, context in care in opinia  cererea dedusa judecatii  urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila sau neintemeiata (se mentioneaza cu titlu de practica, Sentinta comerciala nr. 1555 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Comercial Mures).
Inadmisibilitatea, de aceasta data, prin definitie este in legatura cu conditiile de exercitare a actiunii si ca atare, pune in discutie fondul cererii introductive ca atare si are natura juridica a unui mijloc de aparare.
Astfel, din materialul de la dosar, este de observat ca prin actiunea in pretentii inregistrata la Tribunalul Specializat Mures la data de 23 septembrie 2011 si ulterior precizata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata prejudiciului sub forma beneficiului nerealizat (lucrum cessan).
Cererea formulata este in mod vadit un petit accesoriu celui principal care trebuia sa fie formulat in sensul constatarii rezilierii conventionale a contractului de serviciu transport feroviar nr. 34/2009 (a  se vedea cap IX, pct. 3 lit. a din contract) pentru ca se afirma teza potrivit careia rezilierea contractului nu a avut loc (incetat la data de 31 decembrie 2012).
Dar fara acest petit principal, care lipseste, actiunea este de respins, pentru ca nu se poate stabili daca contractul a fost modificat unilateral (denuntat unilateral), a incetat la expirarea termenului de valabilitate sau a fost reziliat.
Reclamanta avea posibilitatea sa ceara rezilierea contractului, insa nu a facut acest lucru, multumindu-se sa stea in pasivitate, desi cunostea efectiv ca raporturile comerciale stabilite prin contractul nr. 34/2009 au incetat.
1. Fapta ilicita nu exista pentru ca, in acest raport juridic nu vorbim de neexecutarea, executarea sau executarea cu intarziere a unei obligatii izvorata dintr-un contract de transport odata ce conventia cadru nu a fost urmata de un contract propriu -zis care s-ar fi materializat, asa cum prevede art.2 din contract, respectiv art. 37 din Regulamentul de transport feroviar, prin incarcarea marfii, predarea acesteia si aplicarea stampilei pe scrisoarea de trasura.
2. Culpa debitorului nu subzista. In cazul obligatiilor de rezultat, culpa debitorului este prezumata si cum prezumtia este una relativa, ea poate fi rasturnata prin oricare mijloc de proba si opereaza numai in cazul in care creditorul face dovada neindeplinirii obligatiei de catre debitor. In cazul de fata, denuntarea contractului cadru a avut loc la 26 iunie 2009, acordul reclamantei s-a dat la 15 iulie 2009 prin retragerea vagoanelor, neputandu-se asadar retine fapta ilicita si prin urmare nici culpa debitorului.
3. Evaluarea judiciara a prejudiciului. In ceea ce priveste despagubirile solicitate de reclamanta ele constau intr-o suma de bani ce reprezinta echivalentul asa-zisului prejudiciu suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau.
Un prim principiu este acela ca prejudiciul suferit de creditor trebuie sa cuprinda pierderea efectiva suferita, atat damnum emergens cat si lucrum cessans, adica castigul pe care creditorul nu l-a putut realiza. In speta de fata, conform contractului nr. 34/2009, parata se obliga intr-adevar sa respecte in principal clauza de exclusivitate si plata tarifelor serviciilor prestate, dar aceasta numai in conditiile in care, asa cum am aratat, reclamanta si-ar fi indeplinit la randul ei obligatiile asumate prin contract, in principal asigurarea de material rulant si serviciile de transport.
Un al doilea principiu al evaluarii judiciare a prejudiciului prevede ca debitorul nu raspunde decat de daune interese care au fost prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea nu provine din dolul sau (art. 1085 C.civ.), dar in cazul in speta, profitul nerealizat reflectat in expertizele dispuse si administrate  nu reprezinta un prejudiciu previzibil si nu poate fi supus repararii.
Un al treilea principiu dupa care instanta ar putea aprecia intinderea despagubirilor este cel potrivit caruia este reparabil numai prejudiciul direct care se gaseste in legatura cauzala cu faptul care a generat neexecutarea contractului nu si prejudiciul indirect, respectiv un profit nerealizat care, avand in vedere denuntarea contractului, nu reprezinta o consecinta directa.
Instanta trebuie sa aplice aceste principii cumulativ, iar lipsa unuia atrage inexistenta prejudiciului.
Legatura de cauzalitate. In absenta faptei ilicite, respectiv a prejudiciului, nu se poate vorbi despre legatura de cauzalitate si nici despre culpa debitorului, creditorul neputand pretinde de la debitor daune, odata ce prejudiciul nu a fost dovedit.
Cu privire la exceptia prescriptiei, reclamanta a solicitat respingerea acesteia, aratand ca, in cauza, contractul in cauza contractul nr. 34/2009 trebuie calificat un acord cadru de prestari servicii, caruia nu i se aplica dispozitiile art. 68 din Regulamentul privind transportul pe caile ferate din Romania.
Ca urmare, reclamanta conchide ca termenul special  de prescriptie de 1 an prevazut de art. 68 din Regulament este aplicabil numai actiunilor exercitate impotriva operatorului de transport feroviar, izvorate din contractul de transport nu si in  actiunea operatorului de transport impotriva beneficiarului, caz in care se aplica termenul general de prescriptie  prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
In subsidiar, arata ca termenul de prescriptie a fost intrerupt prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de parata, in conformitate cu art. 16 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii, s-a sustinut de catre reclamanta ca se impune respingerea acesteia pentru urmatoarele motive:
Conduita culpabila a paratei care a utilizat contractul perfectat cu reclamanta ca moneda de negociere a unor tarife mult mai reduse cu SNTFM CFR M. SA, este probata si prin concluziile celui de-al doilea raport de expertiza contabila judiciara, referitoare la comparatia tarifelor.
Mai mult, reaua-credinta a paratei deriva si din sustinerile sale contradictorii, expuse cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, prin care tinde la anihilarea efectelor contractului, atat parata cat si intervenientul afirmand, in mod succesiv, pe de o parte, ca  acest contract a fost perfectat intre parti si, pe de alta parte, ca acelasi contract nici nu ar fi fost incheiat, neexistand.
Strict procedural, trebuie remarcat ca instanta  a retinut ca parata este decazuta din dreptul de  a invoca exceptii si de  a propune probe, facand in acest mod aplicarea disp. art. 136 Cod. proc. civ. norme juridice coroborate cu  art. 115 si art. 132 Cod proc. civ., decadere mentionata de catre instanta in Incheierea de sedinta si reiterata la momentul analizei obiectiunilor formulate de catre parata.
In mod eronat s-a sustinut de catre intervenient ca reclamanta ar fi in imposibilitate de  a solicita daune intemeiate pe raspunderea materiala, in conditiile in care contractul dintre parti ar fi incetat, acelasi intervenient incercand sa acrediteze teoria potrivit careia cererea reclamantei de acordare a despagubirilor se putea formula doar ca o cerere accesorie fata de o alta cerere principala, inexistenta insa.
Incercarile intervenientului sunt zadarnicite insa prin raportare la prevederile extrem de clare, lipsite de orice echivoc, ale contractului nr. 34/10.06.2009, la cap. IX pct. 4 stipulandu-se, in mod expres, ca "prevederile acestui capitol nu inlatura raspunderea partii care, in mod culpabil, a cauzat incetarea contractului".
In raport de aceste considerente, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Cu referire la exceptia prescriptiei invocata de intervenientul accesoriu Y. E. si insusita de parata SC A. SA  s-a sustinut, in principal ca actiunea este prescrisa din data 1 iulie 2010, in cauza fiind incident termenul de prescriptie de 1 an prevazut de art. 68 din Regulamentul privind transportul pe caile ferate romane aprobat prin OG nr 7/2005 si modificat prin Legea nr. 110/2006, astfel cum a fost republicat in Monitorul Oficial nr. 838/11.10.2006, iar in subsidiar ca  instanta trebuie sa constate prescriptia tuturor comenzilor date de parata pana la data de 23.09.2010
Contrar celor sustinute de autorii exceptiei instanta a retinut ca in cauza Contractul nr. 34/2009 constituie un acord cadru de prestari servicii de transport, caruia nu i se aplica dispozitiile art. 68 din Regulamentul privind transportul pe caile ferate din Romania. 
In conformitate cu dispozitiile art. 37 alin.1 si 2 din Regulamentul RT (privind transportul pe caile ferate din Romania), contractul de transport este definit ca fiind intelegerea dintre operatorul de transport  feroviar si client, prin care se angajeaza sa transporte marfa, cu titlu oneros , la locul de destinatie si sa o predea destinatarului.
De asemenea, potrivit alin.2 din art. 37 din Regulamentul RT contractul de transport se considera incheiat  daca operatorul de transport feroviar a primit marfa incarcata in mijlocul de transport, insotit de scrisoarea de trasura completata de expeditor si a aplicat stampila cu data pe toate exemplarele scrisorii de trasura.
Ca urmare, termenul special  de prescriptie de 1 an prevazut de art. 68 din Regulament este aplicabil numai actiunilor exercitate impotriva operatorului de transport feroviar, izvorate din contractul de transport nu si in  actiunii operatorului de transport, indreptate impotriva beneficiarului care refuza sa contracteze in baza unui acord cadru,  caz in care se aplica termenul general de prescriptie de 3 ani,  prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Inadmisibilitatea actiunii in despagubiri, ca aparare pe fond,  este argumentata de intervenientul Y. E. pornind de la dispozitiile art.1021 din vechiul Cod civil, care  arata ca se poate formula ori actiune in pretentii pentru executarea contractului, fie rezilierea cu daune interese.
Analizand sustinerile partilor instanta a retinut ca raspunderea contractuala include dreptul la despagubiri, neexistand propriu-zis o raspundere contractuala  fara un drept la daune-interese din partea creditorului, pentru ca, conform art. 1073 creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si in caz contrar are dreptul la dezdaunare. Mai mult, in caz de neexecutare voluntara din partea debitorului a unei obligatii de a face aceasta se  transforma  intr-o obligatie de dezdaunare, in conformitate cu dispozitiile art. 1074 Cod civil. Transformarea obligatiei nu se produce insa automat, obligatia debitorului de a plati o suma de bani se naste numai daca executarea in natura a obligatiei de a face nu este posibila pe cale silita. Instanta apreciaza ca in speta executarea silita in natura a obligatei de a folosi numai anumite servicii de transport nu este posibila in conditiile in care debitorul obligatiei refuza expres executarea.
Trebuie remarcat ca in cauza exista o neexecutare totala a contractului de catre partile contractante, care nu vizeaza doar nerespectarea dreptului de  exclusivitate stabilit in favoarea prestatorului, iar in aceasta situatie neexecutarea obligatiei concrete invocate este consecinta neexecutarii de plano a contractului. Situatia ar fi fost alta numai daca partile ar fi pus in executare  contractul si clientul ar fi apelat si  la serviciile altui transportator desi prestatorul ar fi putut satisface necesarul ei de transport.
Distinctia este relevanta intrucat ceea se invoca in fapt, ca temei al raspunderii contractuale este neexecutarea unei obligatii concrete in conditiile in care contractul nu si-a produs efectele, niciuna dintre parti nu si-a executat nicio obligatie izvorata din contract.  
In concluzie nu poate fi considerata inadmisibila cererea reclamantei creditoare pentru executarea silita prin echivalent a unei obligatii de a face care oricum era imposibili de executat  silit in natura. O alta interpretare ar fi contrara regulii stabilite de dispozitiile art. 1075 din Codul civil, potrivit careia "Orice" obligatie de a face se schimba in dezdaunari in caz de neexecutare din partea debitorului.
In legatura cu conditiile raspunderii contractuale, s-au retinut urmatoarele:
Fapta imputata, prima conditie a raspunderii contractuale, de natura a aduce atingere unui drept subiectiv al creditorului, consta in nerespectarea unei obligatii contractuale. Neexecutarea contractului de transport nr. 34/11.06.2009,   de catre partile contractante, prefigureaza prima premisa pentru angajarea raspunderii contractuale.
In concret, reclamanta invoca incalcarea dreptului sau de exclusivitate stipulat prin contract in favoarea sa  in efectuarea unor servicii de transport feroviar, dar trebuie observat ca fapta exista in contextul  neexecutarii integrale a contractului si este de natura sa activeze prezumtia de culpa a debitorului obligatiei neexecutate.
Asadar, prestatorul serviciului de transport avea dreptul sa obtina indeplinirea exacta a tuturor obligatiilor asumate de client la capitolul VI pct. C, avand obligatia corelativa de a asigura serviciile de transport  conform programului de transport intocmit de client, dar neindeplinirea acestor obligatii se datoreaza refuzului paratei de a pune in executare contractul, de a-si executa propriile obligatii, ca urmare fapta ilicita, ca prima premisa a raspunderii paratei exista.
Culpa. Parata contesta ca ar fi in culpa pentru neexecutarea contractului, insa nu invoca nici o cauza care ar fi de natura sa inlature prezumtia de culpa instituita de art. 1082 Cod civil, nu demonstreaza vreo cauza straina, cum ar fi cazul fortuit, forta majora sau fapta unui tert care sa-l fi impiedicat in executarea obligatiei.
Chiar daca, in cauza, este vorba despre un contract cadru de prestari servicii, a carui punere in executare ar presupune incheierea succesiva a unor contracte de transport feroviar conform programului stabilit de client, in lipsa unei clauze care sa permita partilor contractante denuntarea unilaterala, sau in lipsa unui acord de incetare a contractului incheiat in scris, cu respectarea clauzelor  inserate la capitolul IX din contract,  instanta nu poate sa deduca ca a intervenit achiesarea reclamantei fata de propunerea de denuntare lansata de parata, respectiv incetarea contractului prin acordul taci al reclamantei. 
Prejudiciul. Daca executarea in natura a obligatiei nu este posibila creanta initiala este inlocuita cu o alta creanta anume aceea de despagubire, care are drept obiect suma de bani ce reprezinta prejudiciul incercat de creditor, daunele compensatorii  constituie o forma a executarii indirecte a unei obligatii de a face care nu mai poate fi executata in natura indiferent de culpa creditorului obligatiei.
Reclamanta pretinde existenta unui prejudiciu care consta in beneficiul castigul nerealizat din executarea contractului, propunand  evaluarea judiciara a  acestuia prin raportare  la profitul nerealizat,  calculat in  temeiul  indicatorului financiar EBITDA, in subsidiar acceptand individualizarea acestuia si in baza indicatorului   profitului brut din exploatare.
Tot din specificul activitatilor realizate de profesionisti rezulta ca  profitul nu este limitat, ca atare nu se poate sustine, cu titlu de principiu, ca realizand o anumita marja de profit nu se putea realiza o marja mai mare, chiar daca aceasta ar fi atras cheltuieli suplimentare. In concluzie, se apreciaza ca apararea paratei potrivit careia reclamanta nu poate invoca un prejudiciu efectiv sau previzibil este nefondata.   
Ca urmare, neexistand alte probe concludente din care ar rezulta ponderea cheltuielilor aferente contractului nr. 34/2009 si implicit pentru determinarea CU CERTITUDINE  a  marjei de profit cuvenite reclamantei conform contractului,   instanta  a avut in vedere calculul efectuat de comisia de experti la obiectivul 12 formulat de parata, respectiv 1.b. formulat de intervenientul accesoriu, ce are in vedere structura costurilor indicate de reclamanta prin adresa nr 683/31.03.2011 (fila 40 vol.I dosar) si  prin care  s-a  concluzionat ca prin aplicarea cotei de 3,25 %  asupra cifrei de afaceri ce s-ar fi putut realiza din derularea contractului nr. 34/2009, rezulta un profit nerealizat de 8.896.169,26 lei; in lipsa altor criterii aceasta estimare a prejudiciului este cea mai realista. 
Raportul de cauzalitate. Asa cum instanta a retinut  la analiza efectuata in privinta prejudiciului, indicatorul de  profitabilitate marja EBITDA reflecta performantele intreprinderii per ansamblu, constituie un criteriu de comparatie intre companii sau ramuri de activitate, care nu ajuta la determinarea tuturor elementelor de cost precum si a castigului de care reclamanta a fost lipsit prin neexecutarea contractului nr. 34/2009. Daca s-ar putea sustine ca fapta paratei ar fi afectat intreaga activitate de exploatare, profitabilitatea per ansamblu, solvabilitatea, rentabilitatea, producandu-se scaderea acestora, marja EBITDA putea fi un criteriu concludent, insa in cazul de fata, privind un raport contractual singular care nu a avut un impact negativ care sa conduca la "diminuarea" profitului fata de perioada anterioara contractului, instanta a apreciat ca acest indicator nu poate constitui un criteriu de evaluare a pagubei intrucat nu se poate stabili o legatura de cauzalitate intre fapta imputata si venitul net ce s-ar fi obtinut din contractul partilor . 
Impotriva acestei sentinte a  formulat apel reclamanta SC G. SA, criticand hotararea atacata ca nefondata, solicitand majorarea pretentiilor acordate de prima instanta, de la 8.896.169, 26 lei, la 55.222.006,18 lei, pentru urmatoarele motive:
In concret, Adresa in cauza, nr. 683/31.03.2011 a fost comunicata de catre reclamanta paratei intr-un cu totul alt context decat cel analizat in prezenta cauza iar referirea la marja de profit in cuantum de 3,25% reprezenta un reper pur ipotetic, o oferta de a contracta valabila exclusiv pentru un alt contract, preconizat a fi semnat in 2011 pentru o durata care sa continue chiar si dupa 2013, pana in 2030 (deci pe o durata de minim 17 ani), diferit de contractul nr. 34/10.06.2009 din care a derivat litigiul dedus judecatii.
Fata de aceasta teza, Adresa nr. 683/31.03.2011 indeplineste toate conditiile pentru a reprezenta o oferta clasica in sens juridic, si anume este o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic, ce opereaza pentru viitor. Ca orice oferta aceasta a fost emisa in vederea perfectarii unui contract, astfel incat este absurd sa se constate ca prevederile adresei nr. 683/31.03.2011 au avut in vedere circumstante anterioare, asupra carora acordul de vointa al partilor fusese concretizat chiar prin semnarea Contractului nr. 34/2009.
Modul in care a procedat  prima instanta, scotand Adresa nr. 683/31.03.2011 din context, aplicand unui alt raport contractual conditii pe care partile doar le negociau cu privire la un raport juridic nou nu poate fi acceptat.
Ca atare, acest calcul de cost transmis de reclamanta a fost efectuat exclusiv in  considerarea perioadei 2013-2030 pentru un nou contract de transport, altul decat nr. 34/2009, incheiat intre partile litigante, cu SC A. SA si in raport de tarifele de transport pe care aceasta le plateste catre CFR M., anexate de parata adresei nr. 3899/29.03.2011.
Asadar, cata vreme conditiile contractuale la care face referire Adresa reclamantei nr. 683/31.03.2011 nu au fost circumstantiale pentru contractul nr. 34/2009, care face obiectul litigiului, este absolut evident ca aceasta adresa a fost in mod gresit interpretata de instanta ca reprezentand profitul GFR din contractele de transport, cu titlu general valabil, respectiv ca oferta de pret pentru orice serviciu de transport.
Mai mult, prima instanta a inlaturat concluziile tuturor expertilor contabili din ambele rapoarte de expertiza realizate in cauza si a calculat beneficiul nerealizat prin aplicarea la cifra de afaceri nerealizata a marjei de 3,25%, pe baza unui document neanalizat in profunzime.
Din ansamblul considerentelor hotararii apelate rezulta insa predilectia instantei pentru o proba de natura a conduce la o cuantificare cat mai redusa a prejudiciului suferit de reclamanta, judecatorul fondului preferand sa atribuie valente probatorii nejustificate unei  adrese ce se circumscrie corespondentei comerciale  uzuale, neobservand insa faptul ca aceasta se refera la o cu totul alta perioada si la alt tip de contract, in timp ce contractul nr. 34/2009 contine clauze clare sui termeni precisi in ceea ce priveste durata si tarifele negociate.
In mod obiectiv se observa ca aceste aspecte au fost insa incalcate flagrant in speta, intrucat Sentinta apelata cuprinde o prezentare detaliata a celor invederate de parti pe durata procesului, spre deosebire de motivarea extrem de succinta din considerente care nu include rationamentul pentru care instanta  a decis inlaturarea expertizei, pe de o parte, iar pe de alta parte nu arata in mod substantial de ce instanta a ales sa se raporteze la un inscris emanat de la o singura parte, in ciuda existentei expertizelor concludente la dosarul cauzei.
Din simpla lectura a considerentelor sentintei apelate, rezulta confuzia instantei privind individualitatea si caracterele indicatorului financiari EBITDA, probata de contradictia propriilor sustineri. Astfel, judecatorul a retinut, pe de o parte, ca EBITDA nu tine cont de cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu provizioanele/ajustarile de valoare, dobanzile la creditele obtinute, cheltuieli exceptionale (fila 45, alin. 4 din sentinta), iar, pe de alta parte, a afirmat ca EBITDA include, pe langa profitul net si cheltuielile cu impozitul, cheltuiala cu dobanda, respectiv amortismentul (fila 46, alin. 6 din sentinta).
Se releva pregnant din ultima alegatie a instantei ca aceasta admite, in realitate, ca prejudiciul sub forma beneficiului nerealizat este susceptibil de evaluare pe baza indicatorului financiar EBITDA, desi intreaga motivare a hotararii apelate tinde sa dovedeasca contrariul.
In mod cu totul nejustificat instanta a respins modul de calcul  al beneficiului nerealizat sub forma EBITDA, in acest sens, se observa ca instanta foloseste, in mod eronat termeni precum "castigul" si "rezultatul net" ca si cum ar fi sinonimi si in acelasi timp ca si cum nu ar avea nicio legatura cu "performantele" si cu "profitabilitatea".
A declarat apel, in termenul legal, si parata SC A. SA, criticand hotararea ca nelegala, pentru urmatoarele motive:
In ceea ce priveste gresita respingere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, s-a sustinut ca, intrucat actiunea introdusa in cauza este o actiune in daune pentru o pretinsa neexecutare a unui contract de transport, instanta trebuia sa constate prescriptia dreptului la actiune astfel exercitat, fiind incidente prevederile art. 68 din Regulament, potrivit carora prescriptia este de 1 an de zile de la data nasterii dreptului la actiune.
Nasterea dreptului la actiune s-a produs in cauza la 1.07.2009, data stabilita pentru intrarea in vigoare a contractului (Capitolul III - Perioada de valabilitate), sau, in subsidiar, la data fiecarei comenzi, neexecutate cu reclamanta (art. 7 si art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
 Reclamanta nu putea invoca necunoasterea neexecutarii din moment ce aceasta a primit in 27.06.2009 notificarea de denuntare, la care a si achiesat, de altfel, prin retragerea vagoanelor (corespondenta depusa in Anexa 2 la actiune de reclamanta si cea depusa de intervenientul accesoriu la termenul din 3 iulie).
 Pana la data introducerii actiunii, reclamanta nu putea invoca o intrerupere a termenului de prescriptie deoarece in cauza nu sunt incidente nici una din cauzele de intrerupere, limitativ reglementate de 16 din Decretul nr. 167/1968. Toata corespondenta/negocierile partilor purtate dupa denuntarea contractului au referit la o noua relatie contractuala, aceste discutii neavand, valoarea de negociere pentru prestatii trecute, executate cu un alt comerciant, si, in nici un caz, valoarea de recunoastere, fiind unanim acceptat de doctrina si jurisprudenta ca tranzactia nu valoreaza recunoastere sau achiesare.
In ceea ce priveste conditiile angajarii raspunderii civile contractuale a apelantei, spre deosebire de situatia unor relatii comerciale aflate in derulare care se intrerup  intempestiv, in cazul de fata, parata, tocmai pentru a nu exista in patrimoniul reclamantei nici un prejudiciu, a informat GFR la momentul la care a intervenit cauza care a dus la imposibilitatea de derulare a contractului, si nu a creat acesteia nici o falsa expectanta in privinta derularii acestuia.
Prin actiunile sale, reclamanta si-a dat in mod clar, neechivoc, acceptul sau la manifestarea de vointa a paratei de impiedicare a intrarii in vigoare a contractului -  art. 969 Cod civil, si, in consecinta, instanta trebuia sa constate lipsa unei fapte culpabile din partea paratei, denuntarea fiind facuta cu buna-credinta, tocmai in scopul evitarii producerii oricarui prejudiciu, si fiind acceptata de reclamanta prin achiesare tacita si neechivoca.
De altfel, existenta celui de-al doilea element al raspunderii si anume culpa subscrisei a fost analizata de instanta ca rezultand din existenta faptei ilicite.
Referitor la evaluarea in concret a prejudiciului, instanta de fond a plecat de la premisa ca orice activitate economica este desfasurata in scopul de a obtine profit, astfel incat este cert faptul ca nederularea unui contract lipseste contractantul de un anumit profit pe care cu certitudine l-ar fi realizat din executarea lui. Singura problema asupra careia s-a aplecat instanta de fond a fost aceea a cuantificarii prejudiciului, caz in care in mod corect a considerat ca acest prejudiciu nu poate fi raportat la un discutabil indicator financiar EBITDA, indicator utilizat de reclamanta pentru cuantificarea beneficiului nerealizat.
Desi in cauza au fost efectuate doua lucrari de specialitate complexe, niciuna din acestea nu a raspuns obiectivului solicitat de subscrisa, esential pentru o justa solutionare a cauzei referitor la existenta sau inexistenta unor mijloace de transport blocate de reclamanta la dispozitia A. SA care sa justifice un prejudiciu cert. Desi parata apelanta a solicitat completarea contraexpertizei avand in vedere ca nu s-a raspuns obiectivelor incuviintate de instanta, Tribunalul a recalificat obiectiunile noastre in aparari de fond si a stabilit ca le va avea in vedere la solutionarea cauzei.
Beneficiul nerealizat, componenta a prejudiciului cert si previzibil nu poate fi raportat decat la parcul de transport proprietatea reclamantei, nu si la mijloacele de transport inchiriate de aceasta in functie de necesitatile solicitantilor.
In dosar nu s-a facut dovada ca reclamanta ar fi avut in proprietate un asemenea parc de vagoane si locomotive, de tipul celor indicate in contractul cu A. SA si care sa nu fi produs venituri si deci nici profit. De altfel, din corespondenta  depusa in anexa 6 la actiune, reclamanta a propus printr-un e-mail din data de 5 aprilie 2011, incheierea unui alt contract de transport cu G. SA in care GFR sa aiba calitatea de garant considerand ca ar fi mai avantajos pentru toate partile aceasta modalitate de lucru, motivul acestei propuneri fiind tocmai acela de a beneficia de sprijinul logistic al unei alte societati.
Avand in vedere ca asa cum s-a stabilit prin raspunsul la obiectivul nr. 3 al paratei din contraexpertiza, reclamanta a utilizat parcul propriu de material rulant si ca de asemenea, ea a inchiriat mijloace de transport pentru a realiza venituri in beneficiul unor terti, nu se poate sustine nici ca a avut capacitatea neexploatata si nici ca ar fi putut derula cu mijloace proprii toate transporturile pe care le-a efectuat pentru terti si cele pentru A. SA daca s-ar fi derulat contractul.
Astfel, suma la care s-au raportat cei doi experti si care a fost avuta in vedere si de instanta de fond este augmentata pe de o parte de o categorie de venituri pentru niste trasee si care nu erau prevazute in contract, iar pe de alta parte, nu tine cont de dispozitiile contractuale care prevedeau o reducere de pret pentru depasirea unei anumite cantitati de marfuri transportate.
Suma calculata cu titlu de venituri pe care ar fi obtinut-oi GFR din executarea contractului cu parata, de cei doi experti care au exprimat in cadrul raportului de contraexpertiza o opinie comuna, a fost de 273.644.832,41 lei. La aceasta suma expertii au adaugat si sumele rezultate din rutele de transport efectuate de A. SA cu CFR M. dar care nu erau cuprinse in Contractul nr. 34/2009. Expertii au estimat costul acestor transporturi si au adaugat la suma calculata initial o suma de 83.452,42 lei.
Singura opinie care a tinut seama de aceasta prevedere contractuala a fost cea exprimata de dl. expert M. care in raspunsul la acelasi obiectiv, nr. 12 si 1b al intervenientului accesoriu a calculat cota de profit fara influenta rutelor necuprinse in contract si cu aplicarea reducerii de pret  stabilita de parti, suma astfel calculata fiind de 7.670.134 lei.
Apelanta a formulat si cerere de suspendare a executarii hotararii, pana la solutionarea apelului, aceasta fiind solutionata la termenul de judecata din 10 decembrie 2014, prin Incheierea nr. 144/A/10.12.2013.
A formulat recurs impotriva Sentintei nr. 980/31.07.2013 a Tribunalului Specializat Mures, intervenientul Y. E., dar prin Incheierea din 22.11.2013, cauza a fost trimisa spre repartizare aleatorie, unui complet de apel, potrivit dispozitiilor instantei de recurs.
In motivarea cai de atac, intervenientul a sustinut ca sentinta atacata este nelegala pentru urmatoarele considerente:
In mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, in cauza fiind incidente dispozitiile cu privire la termenele unei prescriptii speciale, respectiv art. 68 din Regulamentul de transport pe caile ferate din Romania, aprobat prin OG nr.7/2005, care la randul ei a fost aprobata prin Legea nr. 110/27.04.2006. Potrivit art.68 prescriptia dreptului la actiune privind expeditiile de marfuri izvorat din contractul de transport feroviar este de 1 an. Potrivit art. 68 alin. 3 lit. c, prescriptia curge pentru actiune din ziua in care dreptul poate fi exercitat. (in acest sens art. 4 din Decretul 167/1958), dar raportat la data introducerii cererii de chemare in judecata 29 septembrie 2011 dreptul material la actiune s-a prescris.
In mod gresit cu incalcarea prev. art. 68 si ale art. 37 din Regulamentul privind transportul feroviar, instanta de fond a apreciat Contractul cu nr. 34 din 2009 drept ,"un acord cadru de prestari servicii" caruia nu i se aplica prev. art. 37 mai sus mentionat motivand inexistenta contractului de transport pe imprejurarea ca operatorul de transport feroviar nu a primit marfa si nu a transportat-o cu mijloacele sale insotite de scrisoarea de trasura completata de expeditor si stampilata cu data pe toate exemplarele sale.
In actiunea introductiva de instanta reclamanta S.C G. F. R. S.A a investit instanta cu o actiune in pretentii urmarind obligarea paratei la acoperirea unui prejudiciu cauzat prin neexecutarea culpabila a contractului de transport nr. 34/10.06.2009.
Deoarece legea nu distinge intre actiunile izvorate din contractul de transport, respectiv intre actiunile introduse de transportatorul pe calea ferata contra beneficiarului si actiunea celeilalte parti, adica a beneficiarului impotriva operatorului de transport, o asemenea distinctie nu poate fi facuta de judecatorul pricinii, fiind vorba de aplicare principiului de drept "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ".
Ca urmare termenul de prescriptie special prevazut de norma juridica mentionata priveste toate actiunile izvorate din contractul de transport, indiferent daca sunt promovate de transportatorul pe calea ferata sau de client contra transportatorului, partile fiiind tinute sa respecte regimul juridic incident, implicit termenul special de prescriptie de 1 an prevazut de art. 68 din Regulament si nu cel general de 3 ani prevazut de art. 3 din Decretul 167/1958.
Referitor la inadmisibilitatea actiunii in despagubire, s-a sustinut ca aceasta se impune  fi tratata ca o aparare de fond. Astfel, caracteristica esentiala a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce revin partilor, fiecare dintre parti are concomitent, fata de cealalta parte atat calitatea de debitor cat si pe cea de creditor; obligatia ce revine uneia dintre parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti; ambele obligatii sunt interdependente.
Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, decurg anumite efecte specifice, respectiv ca, partea care este gata sa-si execute obligatia sau care si-a executat-o, va avea de ales intre a pretinde executarea silita a contractului ori a cere desfiintarea sau incetarea contractului, in toate cazurile putand cere si despagubiri (art. 1021 Cod civil). (Drept civil - Teoria generala a obligatiilor editia a VIII, pag. 91 -Statescu, Birsan, Editura AII Beck).
In mod eronat instanta de fond a retinut ca cererea de chemare in judecata constituie o cerere de executare a contractului, dar nu de executare in natura ci prin echivalent pentru ca in realitate este vorba despre o veritabila cerere de despagubire, dar, aceasta are un caracter subsidiar cererilor principale de desfiintare sau executare silita in natura, neputand avea o existenta de sine statatoare, in sensul art. 17 Cod procedura civila.
In speta dedusa judecatii insa, nu exista o cerere principala, trecandu-se direct la cea subsidiara, context in care in opinia intervenientului, cererea dedusa judecatii urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila sau neintemeiata (in acest sens a invocat Sentinta comerciala nr. 1555 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Comercial Mures).
Pe de alta parte, in mod gresit instanta a apreciat intrunirea elementelor raspunderii contractuale si a obligat partea la plata sumei de 8.896.169.26 lei reprezentand beneficiu nerealizat prin neexecutarea contractului nr. 34/10.06.2009, pentru ca fapta ilicita nu exista, nefiind in cauza in prezenta vreunei neexecutari culpabile de catre parata a obligatiilor asumate.
Contractul ar fi fost perfect indata ce partea cealalta ar fi intreprins executarea lui, insa, reclamanta nu a solicitat executarea contractului intre data semnarii contractului si data efectiva de intrare in vigoare si ceea ce este mai important, ulterior denuntarii nu a intreprins nici un act de executare a acestuia, astfel ca atat clauza de exclusivitate cat si serviciile de transport nu au  produs efecte juridice, iar plata tarifelor ca si obligatie corelativa a paratei a avut aceeasi soarta juridica, si deci, pasivitatea contractuala nu poate fi interpretata  drept executare ci mai degraba achiesare.
2. Referitor la cupla debitorului, in speta dedusa judecatii, denuntarea contractului cadru a avut loc la 26 iunie 2009, si acordul intimatei-reclamante s-a dat la 15 iulie 2009, contrar celor retinute de instanta de fond, prin retragerea vagoanelor, neputandu-se asadar retine fapta ilicita si prin urmare, nici culpa debitorului. Aprecierea conduitei este supusa art. 1080 alin. 1 C.civ. avandu-se in vedere diligenta "unui bun proprietar‘‘., sens in care debitorul contractual a depus diligenta, a avut grija sa anunte din vreme incetarea contractului pentru a evita orice eventual prejudiciu al partii co-contractante.
Evaluarea judiciara a prejudiciului, asa cum a fost facuta de catre prima instanta si reflectat in expertizele dispuse in cauza nu reprezinta un prejudiciu previzibil si nu poate fi supus repararii.
Este reparabil numai prejudiciul direct care se gaseste in legatura cauzala cu faptul care a generat neexecutarea contractului nu si prejudiciul indirect, respectiv un profit nerealizat care, avand in vedere denuntarea contractului, nu reprezinta o consecinta directa.
In absenta faptei ilicite, respectiv a prejudiciului, nu se poate vorbi despre legatura de cauzalitate si nici despre culpa debitorului, creditorul neputand pretinde de la debitor daune, odata ce prejudiciul nu a fost dovedit.
Este evident de ce reclamanta nu a solicitat prejudiciul efectiv, deoarece acesta nu a existat, mijloacele de transport au fost achizitionate pentru desfasurarea curenta a activitatii, vagoanele au fost cumparate atat inainte de intrarea in vigoare a contractului cat si dupa ce a luat la cunostinta ca relatia cu parata nu se va mai derula.
Conform formulei binecunoscute a beneficiului care reprezinta venituri minus cheltuieli, se poate concluziona ca expertii au luat in calcul doar veniturile din relatia paratei cu CFR M., fara a scadea cheltuielile pe care reclamanta le-ar fi avut.
In niciun caz si sub nicio forma EBITDA nu este folosit in practica internationala ca o metoda a bunelor practici pentru determinarea beneficiului nerealizat din cauza rezilierii contractului.
Atat EBIT, cat si EBITDA nu au pozitie nici in Contul de profit si pierdere, si nici in Bilantul contabil, astfel ca judecatorul fondului a statuat in sensul ca acest indicator nu poate constitui un criteriu de evaluare al prejudiciului deoarece nu se poate stabili o legatura de cauzalitate intre fapta imputata si venitul net ce s-ar fi  obtinut prin contractul partilor (f. 47-48)
Prin intampinarea formulata de reclamantul SC G. SA, fata de apelurile paratei SC A. si al intervenientului Y. E., s-a solicitat respingerea acestora, si, de asemenea, acestea din urma au solicitat prin intampinarile depuse, respingerea apelului reclamantei.

Examinand hotararea atacata, prin prisma acestor motive, precum si in virtutea caracterului devolutiv al apelului, Curtea a retinut urmatoarele:
In raport de prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a fost tinuta sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
Asa fiind, Curtea a apreciat necesar sa se pronunte cu prioritate asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, cu ocazia solutionarii in fond a pricinii, de catre intervenientul Y. E. si insusita de parata, pentru ca o eventuala admitere a acesteia ar face inutila cercetarea fondului cauzei.
Cealalta exceptie, cea a inadmisibilitatii actiunii, asa cum a fost calificata de intervenient, nu este una veritabila ci, reprezinta in fapt o aparare pe fondul cauzei, asa cum de altfel a calificat-o si partea ce a invocat-o (fila 419 verso, dosar de fond).
Relevante in solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantei, sunt, in esenta, urmatoarele aspecte: stabilirea duratei termenului in raport de care se calculeaza prescriptia si data la care incepe sa curga acest termen, respectiv data sesizarii instantei.
In ceea ce priveste primul aspect, cel al intinderii termenului in raport de care se calculeaza prescriptia, Curtea a retinut urmatoarele:
Intre partile litigante (reclamanta-parata) s-a incheiat Contractul nr. 34/2003, al carei obiect il reprezinta "efectuarea de catre prestator a serviciilor de transport feroviar, pentru toate expeditiile de marfuri...", urmand a intra in vigoare la 1.07.2009, fiind valabil pana la 31.12.2012, cu posibilitatea prelungirii prin acordul partilor (fila 14, vol.I, dosar de fond).
In ceea ce priveste normele de drept aplicabile acestuia, in cuprinsul aceluiasi Contract (Capitolul IV), se prevede ca, acesta este supus, intre alte acte normative si prevederilor Regulamentului privind transportul pe Caile Ferate din Romanie (RT).
Solutionand exceptia prescriptiei prin raportare la dispozitiile art. 37 alin. 1 si 2 din Regulament, instanta de fond a apreciat ca termenul special de prescriptie de 1 an, prevazut de art. 68 din Regulament este aplicabil numai actiunilor exercitate impotriva operatorului de transport feroviar (izvorand din contractul de transport), nu si in cazul admiterii operatorului de transport, indreptate impotriva beneficiarului care nu-si indeplineste obligatiile contractuale, caz in care este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut in art.3 al Decretului nr. 167/1958.
Opinia instantei de fond, cu privire la netemeinicia exceptiei invocate de intervenient este insa eronata, pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, regula de principiu instituita prin dispozitiile art.969 Cod civil (in vigoare la data incheierii contractului), "pacta sunt servanda", da expresie principiilor libertati si egalitati partilor contractante, acestea din urma presupunand o egalitate de tratament juridic a ambelor parti, atat in ceea ce priveste drepturile si obligatiile  ce decurg din contract, cat si din legea aplicabila acestuia.
Este asadar, de neconceput, ca partile, sa beneficieze de un tratament juridic diferit, ulterior incheierii conventiei, adica mijloacele procesuale de care ar putea  uza oricare dintre parti, sa fie supuse unor regimuri juridice diferite, dupa cum este in cauza, ipoteza institutiei prescriptiei dreptului material la actiune.
In al doilea rand, dupa cum rezulta din chiar art. 1 alin. 1 din Regulament, acesta are ca obiect stabilirea normelor cu privire la drepturile, obligatiile si raspunderile administratorului si gestionarilor infrastructurii feroviare, ale operatorilor de transport feroviar si al beneficiarilor transporturilor, efectuate pe caile ferate din Romania, fiind aplicabil expeditiilor, transporturilor de marfuri, potrivit alin. 2 din acelasi articol.
Mai mult, din modul de reglementare a transportului marfurilor (in cuprinsul Titlului III), rezulta  fara echivoc ca prescriptia dreptului actiunii privind expeditiile de marfuri, asa cum este reglementata de art. 68 din Regulament, in cuprinsul Capitolului V, este aplicabil ambelor parti contractante (atat operatorului de transport feroviar, cat si beneficiarului).
Aceasta intrucat daca legiuitorul ar fi dorit sa instituie un regim  special in ceea ce priveste  prescriptia dreptului material la actiune, in ceea ce-l priveste pe operatorul financiar ar fi reglementat-o distinct, in cadrul Capitolului IV, care cuprinde dispozitiile vizand strict raspunderea operatorului de transport feroviar.
De altfel, Capitolul V, dupa cum arata chiar titlul acestuia, "Reclamatii administrative. Actiuni. Prescriptii" - cuprinde reguli de drept procesual, respectiv impune conduita ce se impune a fi urmata de partea contractanta pretins a fi legata de neexecutarea/executarea defectuoasa a obligatiilor celorlalte parti.
In ceea ce priveste prescriptia dreptului actiunii privind expeditiile de marfuri (fara a distinge intre titularul actiunii), art. 68 alin. 1 din Regulament , instituie regula potrivit careia, acest drept, izvorat din contractul de transport se prescrie in termen de un an.
Alin. 2 al aceluiasi articol, cuprinde, in mod firesc, si exceptiile de la aceasta regula, asa cum legiuitorul a inteles sa le instituie (lit. a-e), esential fiind insa faptul ca nu au fost stabilite termene diferite in cazul operatorului de transport feroviar sau al beneficiarului expeditiei.
Un alt argument in sprijinul acestei reguli, care se aplica nediferentiat pentru ambele parti contractante, se desprinde si din modul de reglementare al institutiei prescriptiei dreptului la actiune, cu privire la transportul feroviar de calatori, asa cum este reglementata de art. 33 din Regulament, unde au fost prevazute  termene diferite, de 3 ani, in cazul actiunilor intemeiate pe raspunderea operatorului de transport feroviar de calatori in caz de deces si ranire a calatorilor si, respectiv, un an, pentru celelalte actiuni izvorate din contractul de transport.
Asa fiind, este cert ca termenul de prescriptie al dreptului la actiune, chiar si in ipoteza in care aceasta este promovata de operatorul de transport feroviar, dupa cum este cazul in speta de fata, este de un an si, nicidecum, de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fata de care, dispozitiile art. 68 alin. 1 din Regulament, au un caracter derogatoriu.
Referitor la starea de fapt, in ceea ce priveste termenul de prescriptie se impun urmatoarele precizari:
Desi contractul a fost incheiat la 10.06.2009 si s-a precizat ca intrarea in vigoare a acesteia ar fi trebuit sa fie la 1.07.2009, pana la aceasta din urma data, parata SC A. SA a notificat prin adresa nr. 6979/26.06.2009 (fila 32, vol. I, dosar de fond),imposibilitatea "inceperii relatiei contractuale", urmare a negocierilor dintre parata si C.F.R. M.
Ulterior acestei notificari, intre parti a existat o corespondenta legata de relatiile contractuale nascute in urma incheierii conventiei (adresa nr. 363410/10.07.2009, emisa de V.&M. SCA, reprezentantul reclamantei - fila 33, adresa nr. 16/3.01.2011, emisa de parata -fila 35; posta electronica din 28 martie 2011 - fila 36;  31 martie 2011 - fila 38; 4 aprilie 2011 - fila 42, 60, vol.I; 5 aprilie 2011 - fila 84, 85).
In cadrul aceleiasi corespondente, parata a emis adresa nr. 3899/29.03.2011, al carei raspuns il constituie adresa nr. 683/31.03.2011, emisa de reclamanta, insa Curtea a apreciat ca si aceste din urma adrese fac parte din negocierile ulterioare semnarii Contractului nr. 34/2009 de catre partile litigante, neputandu-se sustine cu suficient temei ca adresa emisa de SC A. SA ar putea reprezenta o oferta ferma de a contracta, ci doar negocierea prestata asupra unor clauze ale unui viitor contractant.
Revenind la adresa nr. 6979/26.06.2009, emisa de parata SC A. SA si receptionata de reclamanta SC G. SA, la data de 29.06.2009 (fila 32, vol.I, dosar de fond) este cert ca aceasta din urma data, reprezinta momentul in care reclamanta a luat cunostinta, in mod univoc despre refuzul paratei de a-si indeplini obligatiile contractuale asumate.
Corespondenta ulterioara nu reprezinta asadar un motiv de intrerupere/suspendarea cursului prescriptiei dreptului la actiune, izvorat din Contractul nr. 34/2009 si nici nu aduce modificari, prin acte aditionale, la conventia initiala a partilor.
De altfel, nimic nu o impiedica pe reclamanta, ca ulterior receptionarii adresei nr. 6979/29.06.2009 emisa de parata, sa uzeze de mijloacele procesuale avute la dispozitie pentru valorificarea pretentiilor, demers pe care de altfel l-a si initiat, prin comunicarea notificarii nr. 363410/9.07.2009 (fila 33, vol.I, dosar de fond), neurmat insa de sesizarea instantei.
In ceea ce priveste momentul in care incepe sa curga termenul de prescriptie, asa cum prevede art. 68 alin. 3 lit. c din Regulament, acesta este reprezentat de "ziua in care dreptul poate fi exercitat", adica, in speta de fata este 29.06.2009, data la care reclamantului i s-a nascut dreptul la actiune, izvorat din contract.

Asa fiind, Curtea a retinut ca in mod nelegal instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, ceea ce constituie un motiv de nelegalitate a hotararii atacate, atragand, potrivit art.296 alin. 1 teza II Cod procedura civila, admiterea apelurilor declarate de parata SC A. SA si intervenientul accesoriu Y. E., si schimbarea in parte a hotararii atacate, in sensul celor ce urmeaza; precum si respingerea apelului formulat de reclamanta SC G. SA, potrivit art.296 teza I Cod procedura civila.
Prin constatarea ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este intemeiata, se impune admiterea cererii de interventie accesorie si, pe cale de consecinta, admisa fiind exceptia,va fi respinsa actiunea introductiva, precizata, ca fiind prescrisa.
Urmare a respingerii actiunii introductive, reclamanta fiind cazuta in pretentii, potrivit art. 274 Cod procedura civila va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, ocazionate paratei, asa cum acestea au fost justificate in primul ciclu procesual, respectiv suma de 143.299,27 lei.
Pentru ca nu au fost identificate alte motive care sa atraga reformarea hotararii atacate, in intregime, celelalte dispozitii din cuprinsul acesteia vor fi mentinute.
Urmare a admiterii apelurilor declarate de parata SC A. SA si de intervenientul Y. E., reclamanta SC G. SA al carei apel a fost respins, va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata ocazionate acestora in apel, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, in masura in care au fost justificate: catre SC A. SA suma de 46.283,34 lei (fila 2,vol.I, dosar de apel) si catre intervenientul Y. E., suma de 46.333,34 lei (filele 166, vol.Isi 393, vol.II, dosar de apel).