Magistrati. Cerere de acordare a diferentelor salariale in raport cu procurorii DNA si DIICOT
(Decizie nr. 361/R/2010 din data de 16.02.2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 361/R din 16 februarie 2010
Prin sentinta civila nr. 2607 din 09.11.2009 a Tribunalului Salaj s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie invocata de Ministerul Public.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice, exceptie invocata de acest parat.
S-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului R.T., incepand cu data 27.03.2008, si in continuare, exceptie invocata Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj.
S-a admis in parte actiunea reclamantilor in contradictoriu cu paratii: STATUL ROMAN - prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - Bucuresti, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - Bucuresti, PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL CLUJ - Cluj-Napoca, PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL SALAJ - Zalau si in consecinta au fost obligati paratii sa achite reclamantilor diferenta dintre indemnizatia incasata efectiv si cea corespunzatoare coeficientului de multiplicare 19 conform anexei 1 la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea magistratilor, incepand cu data de 11.09.2006 pentru reclamantii C.B. si R.T., incepand cu data de 01.07.2008 pentru reclamantul F.S.E., si incepand cu data de 29.01.2009 pentru reclamanta D.O.A. si pana in prezent, cu exceptia reclamantului R.T., pentru care se va plati pana la data de 27.03.2008, asupra carora sa se aplice dobanda legala si indicele de inflatie, calculate de la data scadentei si pana la data platii efective, precum si la plata pe viitor a acestei diferente catre reclamanti.
A fost obligat paratul Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj sa faca mentiunile cuvenite in carnetele de munca ale reclamantilor.
S-a admis cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, cerere formulata de Ministerul Public, si in consecinta a fost obligat chematul in garantie sa aloce fondurile necesare platii acestor sume.
S-a respins ca nefondata cererea formulata de reclamantul R.T. impotriva Casei Judetene de Pensii Salaj, avand ca obiect recalcularea pensiei de la data pensionarii, respectiv 27.03.2008 si in continuare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca potrivit Legii nr.500/2002 si a H.G nr.208/2005 si a H.G nr.386/2007, Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza actiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregatirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.
Astfel, rolul Ministerului Economiei si Finantelor, este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuala a Ministerului Economiei si Finantelor se justifica si prin dispozitiile art.1 din O.G nr.22/2002, aprobata prin Legea nr.288/2002, potrivit carora executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Cat priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor, aceasta a fost respinsa, avand in vedere faptul ca acestia au depus actiunea prezenta la data de 11.09.2009, prin urmare termenul de prescriptie potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, coroborate cu dispozitiile art. 3 alin. 1 din acelasi act normativ, nu a fost depasit de catre reclamanti.
De asemenea, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului R.T., incepand cu data 27.03.2008, si in continuare, exceptie invocata Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, avand in vedere faptul ca ulterior datei pensionarii, acest reclamant nu a mai avut raporturi de munca cu Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca reclamantii fac parte din categoria personalului din unitatile din justitie, (unitati bugetare care sunt finantate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munca ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozitiilor art. 1 si art. 295 alin. 2 din acest cod.
In ceea ce priveste stabilirea existentei sau inexistentei discriminarii reclamantilor, prin neacordarea sporului de confidentialitate, instanta urmeaza sa cerceteze situatia in care se afla reclamantii in raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplica acestora, justificarile si criteriile tratamentelor diferentiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare (aquis-ul comunitar in domeniul prevenirii si combaterii discriminarii, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), in vederea definirii si constatarii discriminarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situatii doar comparabile, iar nu neaparat in situatii chiar similare.
In speta, este fara putinta de tagada apartenenta reclamantilor la personalul salarizat in baza OUG nr.27/2006, acestia fiind procurori.
Prin O.U.G nr. 27/2006 a fost reglementata salarizarea judecatorilor, procurorilor, asistentilor judiciari si a altor categorii de personal din sistemul justitiei.
Conform art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2006 si a art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si celor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism li se acorda o salarizare corespunzatoare Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (nr.6-13 de la lit. A din anexa), precum si toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru acestia, prin alte acte normative.
Cercetand sistemul de salarizare instituit prin O.U.G nr. 27/2006, este de remarcat faptul ca, potrivit art. 3 alin. 1 din aceasta ordonanta, salarizarea personalului prevazut de acest act normativ a fost stabilita in raport: cu nivelul instantelor sau parchetelor, cu functia detinuta si cu vechimea in magistratura (notiune definita de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectandu-se in mod unitar in coeficientii de multiplicare prevazuti in anexa ordonantei.
Insa, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus mentionate de stabilire a salarizarii nu au o existenta si o aplicabilitate de sine statatoare si izolata. Dimpotriva, aceste elemente sunt unitare, interdependente si se interconditioneaza reciproc.
Astfel, in primul rand, criteriul nivelului instantelor sau parchetelor isi pierde orice relevanta fara criteriul vechimii in magistratura, care reprezinta conditia "sine qua non" pentru promovarea sau numirea intr-o functie judiciara la o instanta sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea in functia de procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, este necesara o vechime minima de cel putin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. c din Legea nr.303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instantelor sau parchetelor nu are nici o relevanta pentru salarizarea functionarilor publici de specialitate juridica, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justitiei, Scolii Nationale de Grefieri si Institutul National de Criminologie, functionari care sunt doar asimilati magistratilor numai strict pe durata indeplinirii functiei lor (conform art. 87 din Legea nr.303/2004), si care in mod evident nu functioneaza in cadrul instantelor sau parchetelor, dar sunt salarizati in baza O.U.G nr. 27/2007 (in functie de vechimea in magistratura).
In al doilea rand, nici criteriul functiei detinute nu are o relevanta proprie, deoarece este posibila o salarizare identica, in baza O.U.G. nr. 27/2006, pentru functii diferite.
Rezulta ca vechimea in magistratura reprezinta criteriul definitoriu, omniprezent si esential in stabilirea salarizarii personalului prevazut de O.U.G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflandu-se in corelatie directa, necesara si obligatorie cu celelalte doua criterii: nivelul instantelor sau parchetelor, respectiv functia detinuta.
Totusi, in cazul procurorilor din D.I.I.C.O.T., a fost in mod privilegiat eliminata corelatie obligatorie dintre criteriul nivelului instantelor sau parchetelor si criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece acestia sunt salarizati la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, chiar daca nu au vechimea minima (de 8 ani prevazuta de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunzatoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 si art. 75 alin. 4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atat in raport cu interiorul aceluiasi nivel al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si in raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectandu-se criteriile de tratament egal in salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. li s-a acordat in mod privilegiat o salarizare corespunzatoare nivelului Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu toate ca nu indeplinesc conditia de vechime minima necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006, este pus in imposibilitate, in mod discriminatoriu, de a beneficia de aceasta salarizare majorata, sub pretextul ca nu are vechimea necesara pentru a accede la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar in acelasi timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T.) li se recunoaste aceasta salarizare majorata, desi nu li se mai solicita vechimea minima necesara pentru acest nivel.
In plus, nu toti procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. functioneaza efectiv in aparatul propriu al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ci doar in structuri teritoriale, aceasta teritorialitate fiind analoga structurii celorlalte instante si parchete (potrivit art.5 alin.1 din O.U.G nr.43/2002 si art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea, competenta, in instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regula, in prima instanta, tribunalelor, iar nu Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Pe de alta parte, s-a subliniat faptul ca D.N.A. si D.I.I.C.O.T. sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este o alta unitate cu alta personalitate juridica distincta, deci este vorba de institutii diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 si art.1 din Legea nr.508/2004.
S-a mai aratat si faptul ca apartenenta procurorilor D.N.A. si D.I.I.C.O.T. la aceste structuri este doar temporara, conform art.87 alin.9 si art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci acesti procurori nici nu dispun in mod real si definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Rezulta in mod evident faptul ca, in realitate, salarizarea procurorilor din D.N.A. si D.I.I.C.O.T. are ca si criteriu de baza domeniul specializat de activitate (urmarirea penala a faptelor de coruptie si criminalitate organizata), iar nu nivelul instantelor sau parchetelor, deoarece acest din urma criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, si anume: vechimea minima necesara posibilitatii de a accede la respectivul nivel al instantei sau parchetului si, implicit, la nivelul corespunzator de salarizare; numirea efectiva si reala in aparatul propriu al instantei sau parchetului respectiv; numirea reala si definitiva in instanta sau parchetul de nivelul respectiv, cu pastrarea definitiva a gradului profesional corespunzator nivelului).
Intr-adevar, in realitate, salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.CO.T. se face doar prin procedeul asimilarii cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar nu pe baza acelorasi criterii care se aplica direct si nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (persoana juridica distincta de D.N.A. si D.I.I.C.O.T.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Insa, in aceste conditii, este discriminatorie asimilarea salarizarii doar a procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.CO.T. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in detrimentul celorlalte persoane salarizate in baza OUG nr.27/2006, care au aceeasi vechime minima in magistratura ca si cea ceruta procurilor din D.N.A. si D.I.I.CO.T.
In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forta obligatorie dispusa de art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, urmatoarele: "folosirea drept criteriu de diferentiere a tratamentului salarial pentru magistrati doar apartenenta la anumite segmente restranse de realizare a justitiei, pe considerentul ca domeniile in care ar activa, ar reclama o specializare particularizata si un risc deosebit, nu se poate justifica atat timp cat varietatea infinita a situatiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi si a timpului de reactie necesara pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante si riscuri profesionale mai accentuate in multe alte cazuri decat cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferential", iar "distinctia care se face, tinandu-se seama de apartenenta magistratilor la categoria celor implicati in solutionarea cazurilor privind faptele de coruptie sau de criminalitate organizata si de terorism, ori doar includerea lor in anumite structuri pe scara ierarhica este lipsita de justificare obiectiva si rezonabila, fiind astfel discriminatorie in senul art.2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si al art.14 din Conventie pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat, cu toate particularitatile lui specifice".
Deci, instanta suprema a statuat ca sunt discriminatorii criteriile de diferentiere de tratament salarial constand in apartenenta la categoria celor implicati in solutionarea unor cazuri de o anumita natura (cum sunt cazurile privind faptele de coruptie sau de criminalitate organizata si terorism) ori in doar includerea in anumite structuri pe scara ierarhica sau in anumite segmente restranse de realizare a justitiei. Intocmai acest lucru s-a produs in cazul procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T., care sunt salarizati prin asimilare, datorita criteriului implicarii in solutionarea unor cauze de o anumita natura, precum si datorita includerii lor temporare in anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzator anumitor segmente restranse de realizare a justitiei.
Cu alte cuvinte, unul si acelasi element constand in obligatia de indeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine intregului personal salarizat in baza O.U.G nr. 27/2006), produce efecte juridice diferentiate in sistemul de salarizare al personalului, in functie de apartenenta la o anumita categorie socio-profesionala si de locul de munca.
Potrivit art. 4 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor "Judecatorii si procurorii sunt obligati ca prin intreaga lor activitate sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procesele judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua."
Asadar, toti magistratii, indiferent de activitatea concreta desfasurata, au obligatia sa infaptuiasca justitia, sa-si imbunatateasca performantele profesionale in vederea cresterii eficientei activitatii instantelor si parchetelor si a increderii publice in puterea judecatoreasca.
Prevederile din O.U.G. nr.27/2006 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. carora li se aplica indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalti magistrati au un caracter discriminatoriu si nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activitatii desfasurate de toti magistratii) si nu se poate sustine ca aceste prevederi cuprind metode adecvate si necesare.
Tot astfel, nu se poate, legal si moral, sustine ca procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. isi asuma un risc mai mare decat judecatorii sau procurorii, care, in fond, infaptuiesc justitia prin hotararile pe care le pronunta.
Prin sistemul de salarizare (institutie de dreptul muncii), se intelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor si formelor salarizarii care determina conditiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunandu-se din salariul de baza, indemnizatii, sporuri si adaosuri, conform art.155 din Codul muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalitatii de tratament (art. 154 din Codul muncii) si cel al diferentierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv conditiile de munca.
Ca atare, principiul egalitatii de tratament in salarizare implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situatie comparabila.
De altfel, doctrina juridica si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminarii in materie de munca, ori de cate ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de functie) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentand cota din profitul unitatii numai sefilor de proiecte si respingerea acordarii acestuia si cadrelor medii, echivaleaza cu o discriminare - Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VII-a, Decizia civila nr.2814/R/2006, in Al. Ticlea, "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamantii sunt discriminati in sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, intrucat le-a fost refuzata asimilarea salarizarii sub pretextul ca apartin la o anumita categorie socio-profesionala si sub pretextul locului de munca (loc de munca specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate in mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existenta discriminarii directe a reclamantilor rezulta si din dispozitiile: art.7 si art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care garanteaza dreptul tuturor la protectie egala a legii impotriva oricarei discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaza dreptul la conditii de munca juste si prielnice si la egalitate de tratament in salarizare, fara nici o distinctie); art.14 din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Conventie (care interzic discriminarile); art.4 din Carta sociala europeana revizuita (ratificata prin Legea nr.74/1999) care garanteaza dreptul la o salarizare echitabila; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c si lit.f, art.154 alin.3, art.165 si art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaza plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminari, restrangeri sau limitari); art.20, art.16 alin.1, art.53 si art.41 din Constitutie (care garanteaza aplicarea principiului nediscriminarii si in raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din continutul complex al dreptului constitutional la munca si care nu poate face obiectul unor limitari discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G. nr.137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile de ulterioare, principiile egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarilor sunt garantate in special in exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca achitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Prin art.2 al.1 O.G. nr.137/2000 se arata ca prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala etc., care are ca scop sau efect restrangerea ori inlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural, sau in orice alte domenii ale vietii publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiasi act normativ se arata ca sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin.1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
Ori, criteriul dupa care s-a facut distinctia, in speta dedusa judecatii, este categoria socio-profesionala si locul de munca (loc de munca specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferentiere injuste a personalului salarizat in baza O.U.G. nr.27/2006 si cu vechime in functiile detinute de cel putin 6 ani, fata de procurorii D.N.A. si D.I.I.CO.T.
Potrivit art.2 pct.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, exercitiul drepturilor este aparat impotriva oricaror discriminari, iar conform art.29 pct.2, in exercitiul drepturilor si libertatilor sale, fiecare persoana este supusa doar ingradirilor stabilite prin lege, in scopul exclusiv al asigurarii, recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti, in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.
Art.2 pct.2 din Conventia nr.111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei, prevede ca diferentierile, excluderile sau preferintele intemeiate pe calificarile cerute pentru o anumita ocupatie, nu sunt considerate discriminatorii, dar in speta neacordarea salarizarii solicitate nu are la baza o astfel de justificare obiectiva si rezonabila, deoarece procurorii D.N.A. si D.I.I.CO.T. nu primesc salarizarea superioara (prin asimilare) pentru calificarile cerute de ocupatia acestora, ci doar pentru ca salarizarea acestora este asimilata, in mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, asimilare care are la baza criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecator si procuror solutioneaza un anumit gen de cauze care sunt deduse judecatii, ori pentru cele de natura civila, comerciala, fiscala, contencios administrativ si nici pentru cele din infractiuni de coruptie nu se cere o calificare superioara, aparte, a unora fata de ceilalti. Nu s-a prevazut faptul ca pentru a participa la solutionarea unor cauze privind infractiuni de coruptie si criminalitate organizata, procurorul trebuie sa aiba calificari superioare, conditii superioare de varsta, vechime, doctorate, cunoasterea unei limbi straine, etc., ci dimpotriva tot personalul de specialitate juridica salarizat in baza O.U.G. nr. 27/2006 are aceeasi calificare.
Nu se contesta faptul ca, in multe situatii, legiuitorul a prevazut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesionala, dar acestea au intr-adevar justificare reala, sunt nediscriminatorii, ori in speta simplul fapt ca se solutioneaza un alt gen de cauze nu justifica inegalitatea de tratament, prin asimilari preferentiale si privilegiate de salarizare.
Pe de alta parte, este total impropriu si injust a considera ca procurorii ce instrumenteaza cauze de coruptie al caror prejudiciu este, de exemplu, 200 euro, sunt supusi unor presiuni si pericole mai mari fata de cei care solutioneaza o cerere de restituire a unor case nationalizate, in baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 euro, un litigiu de reorganizare judiciara cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar si in cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalitatii intre un litigiu privind o infractiune de coruptie cu un prejudiciu mic, fata de o infractiune contra vietii sau economico-financiara cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciara desfasurata de personalul judiciar este caracterizata in mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamantilor, a familiilor acestora si a bunurilor lor, precum si de o suprasolicitare neuropsihica evidenta. Activitatea judiciara vizeaza transarea unor conflicte judiciare cu implicatii deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse si foarte tensionate inerente conflictelor de munca (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate marita si consecinte deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste imprejurari atrag un cortegiu de nemultumiri, adversitati, sicane si presiuni la adresa celor care desfasoara activitati judiciare.
De asemenea, nu se poate spune ca litigiile aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de catre celelalte instante, au un grad de complexitate sporit fata de solutionarea lor in alte grade de jurisdictie.
Daca legiuitorul ar fi prevazut ca, pentru a beneficia de asimilarea salariala superioara in speta, este necesara o calificare superioara, un volum de munca ridicat, s-ar fi justificat diferenta de tratament, dar aceste conditii nu au fost prevazute de legiuitor pentru procurorii D.I.I.C.O.T.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru munca egala este obligatorie o remuneratie egala, aspect ce se afla in contradictie cu situatia de fata.
Art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egala munca pentru solutionarea unor cauze de o anumita natura (cum ar fi cea din domeniul combaterii coruptiei si al criminalitatii organizate) nu poate fi considerata ca superioara celei restului personalului salarizat in baza O.U.G nr. 27/2006.
Pactul International cu privire la drepturile civile si politice stabileste, la art. 19 pct. 3, ca exercitiul drepturilor si libertatilor poate fi supus unor limitari prevazute de lege ce sunt necesare apararii securitatii nationale si ordinii publice, fapt ce implica inclusiv posibilitatea unor restrictii privind exercitarea acestor drepturi, dar, in speta, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, ca acordarea unei salarizari superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificata pentru apararea securitatii nationale si a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidenta dispozitiilor art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispozitii legale in baza carora actiunea este considerata intemeiata.
Pentru stabilirea cuantumului despagubirilor cuvenite reclamantilor, instanta a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2007, intrucat numai astfel se poate realiza principiul unei juste si integrale despagubiri, iar pe de alta parte, art. 3 din Codul civil opreste instanta sa invoce lacuna legislativa.
Nu au relevanta in speta nici deciziile Curtii Constitutionale, deoarece deciziile de respingere a unor exceptii de neconstitutionalitate au efecte doar "inter pares" (I. Deleanu, "Justitia constitutionala", Ed. Lumina Lex, 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamantilor si nici instantei, care este obligata in mod imperativ sa faca aplicarea prioritara si peremptorie a dispozitiilor Protocolului nr. 12 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constitutie.
Acordarea despagubirilor solicitate nu se confunda cu o adaugare la lege, ci reprezinta o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garanteaza dreptul la despagubire, inclusiv pentru discriminarile in munca.
Obligatia paratilor de plata a drepturilor banesti, solicitate prin actiune, este o obligatie solidara.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecatii este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislatiei civile.
In acest sens, Codul civil reglementeaza solidaritatea pasiva intre debitori (art. 1039 Cod civil), completand prevederile Codului muncii. Este de remarcat ca in materia dreptului muncii, ori de cate ori in plata drepturilor banesti sunt implicate mai multe unitati, regula este ca acestea raspund solidar.
In consecinta, doctrina juridica recenta de dreptul muncii a concluzionat ca solidaritatea in domeniul platii drepturilor banesti este regula, iar in baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmeaza regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasiva poate fi si solidaritate legala, potrivit art. 1041 Cod civil (C. Statescu, C. Barsan, "Teoria generala a obligatiilor", 1998, p. 385 - 392).
In speta, solidaritatea pasiva izvoraste, din prevederile art. 44, art. 35 si art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale O.U.G nr. 177/2002 si O.U.G nr. 27/2006, conform carora paratii sunt persoane juridice care ordoneaza (principal, secundar, tertiar), ca si credite salariale, una si aceeasi suma baneasca pe care se solicita in prezenta actiune. Cu alte cuvinte, drepturile banesti nu pot fi platite decat dupa aprobarea data de toti acesti parati pentru plata uneia si aceleiasi sume, deci raspunderea lor este solidara (pentru aceeasi suma). Acesti parati sunt toti obligati concomitent de lege sa aprobe plata sumei pe care o datoreaza, fiind de neconceput si vadit ilegal ca plata sa fie dispusa exclusiv numai de catre unul dintre ordonatori.
Reclamantii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflatie, cerere pe care instanta a gasit-o admisibila, tinand cont si de prevederile art. 1082 din Codul civil si art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, in acest articol se arata ca debitorul este osandit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligatiei sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este de rea credinta din partea sa, afara numai daca nu va justifica faptul ca neexecutarea provine dintr-o cauza straina ce nu-i poate fi imputata. In prezenta cauza paratii sunt in culpa pentru neacordarea sporurilor, precum si pentru neinitierea unor masuri care sa aiba finalitate eliminarea acestor discriminari.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, ori in speta este de notorietate faptul ca sumele de bani datorate se devalorizeaza continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate in materie, in mod justificat s-a solicitat actualizarea creantei conform indicelui de inflatie.
Tinand cont de toate cele prezentate anterior, fiind incalcate dispozitiile art. 16 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din O.G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din O.G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Conventia nr. 111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul International cu privire la drepturile sociale si politice si art.5 si 6 din Codul muncii, instanta a apreciat ca intemeiata cererea reclamantilor, procedand la admiterea actiunii, in speta fiind incidente si dispozitiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum si art. 269, art. 165 si art. 292 din Codul muncii.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj, solicitand admiterea acestuia.
In motivarea recursului, paratul arata ca prin actiunea inregistrata, reclamantii au solicitat acordarea aceleiasi salarizari cu cea a procurorilor de la Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism - structura centrala si cea teritoriala, care, in viziunea lor, ar avea toti nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Legea speciala de salarizare a magistratilor nu face referire in mod expres la procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, dupa cum nici Legea nr. 508/2004, privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism nu cuprinde prevederile speciale referitoare la salarizarea magistratilor cuprinsi in structura centrala sau in structurile teritoriale ale acestei directii.
Astfel, in cazul in care ar exista o astfel de salarizare nu s-ar putea considera ca aceasta constituie o discriminare, asa cum este aceasta definitiva in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, intrucat nu reprezinta o deosebire excludere, restrictie sau preferinta efectuata pe baza de rasa, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau categorie defavorizata.
Mai mult de atat, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea criminalitatii organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate si necesare.
Impotriva aceleiasi hotarari a declarat recurs si parata Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Salaj, solicitand admiterea acestuia asa cum a fost formulat si desfiintarea sentintei civile atacate ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind inadmisibila, respingerea cererii de chemare in judecata a Ministerul Finantelor Publice, iar pe fondul cauzei respingerea ca nefondata a actiunii formulate de reclamanti.
In motivarea recursului parata arata ca pe cale de exceptie invoca inadmisibilitatea actiunii formulata de catre reclamanti, intrucat acestia nu au respectat procedura prealabila instituita de art.36 din O.U.G. nr.27/2006.
Conform art.36 din O.U.G. nr.27/2006, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante de urgenta, nemultumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestatie, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la organele de conducere ale Ministerului Public, C.S.M., Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si ale Directiei Nationale Anticoruptie ori dupa caz, la Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Contestatiile se solutioneaza in termen de cel mult 30 de zile.
Impotriva hotararilor organelor prevazute la alin (1) se poate face plangere, in termen de 30 de zile de la comunicare, la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sau, dupa caz, a Curtii de Apel Bucuresti.
Reclamantii nu au facut dovada indeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilite prin acest act normativ, iar Tribunalul Salaj nu este competent sa judece prezenta cauza.
Desi prin sentinta civila instanta a retinut in dispozitiv invocarile facute de catre parata cu privire la nerespectarea de catre reclamanti a acestei plangeri prealabile, aceasta nu s-a pronuntat prin dispozitiv cu privire la aceste aspecte.
Pe cale de exceptie, invoca lipsa calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor in cauza.
In speta Ministerul Economiei si Finantelor nu participa nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului de procedura civila.
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, acesta elaboreaza proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificarile corespunzatoare".
Totodata, se citeaza dispozitiile art. 4 alin. (1) si (2) si art. 15 alin. (1) si (3) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, ca si ale art. 2 si 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii , concluzionandu-se ca Ministerul Economiei si Finantelor nu poate fi implicat in plata drepturilor solicitate de reclamanti intrucat aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public, nicidecum din cel al Ministerului Economiei si Finantelor.
Totodata, recurentul solicita respingerea actiunii ca nefondata.
Conform dispozitiilor Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, ale O.U.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei precum si ale O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, la stabilirea indemnizatiei, salariului si celorlalte drepturi ale magistratilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea s-au avut in vedere raspunderea, complexitatea si riscurile functiei, precum si incompatibilitatile si interdictiile prevazute de lege pentru aceste categorii de personal.
Faptul ca legiuitorul nu a acordat anumiti coeficienti calculati la salariul de baza a magistratilor si personalului auxiliar, nu contravine principiului egalitatii in drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constitutie si nici nu instituie privilegii sau discriminari, intrucat se aplica in mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate in situatia respectiva.
De altfel, principiul egalitatii de tratament nu exclude, ci dimpotriva presupune solutii diferite pentru situatii juridice diferite, justificate pe baza unor criterii rationale si obiective.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa constanta, legata de aplicarea garantiei instituita de art.14 din Conventie, a subliniat ca o diferenta de tratament are natura discriminatorie, doar daca nu se bazeaza pe o justificare rezonabila si obiectiva, adica nu urmareste un scop legitim sau daca nu exista un raport rezonabil de proportionalitate, intre mijloacele folosite si scopul urmarit.
De asemenea, Curtea a statuat ca statele dispun de o anumita marja de apreciere, pentru a determina daca si in ce masura, diferentele dintre situatii analoage sunt de natura sa justifice un tratament diferit, iar autoritatile nationale competente raman libere sa aleaga masurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Or, in cauza, nu se poate vorbi de un tratament preferential sau de existenta discriminarii in cadrul aceleiasi categorii profesionale, intrucat nu sunt "situatii analoage sau comparabile", astfel cum a retinut Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Pe de alta parte, Curtea Constitutionala a statuat, in repetate randuri, ca sporurile, premiile si alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie. Diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar, reprezinta optiunea libera a legiuitorului, tinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
In considerarea conditiilor specifice de numire, functionare si eliberare din functie, dar mai ales a atributiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, raspunderea, complexitatea, privatiunile inerente fiecarei functii in parte, fara ca prin acestea sa se aduca vreo atingere principiului egalitatii reglementat de art.16 din Constitutie si de reglementarile internationale (Decizia nr. 239 din 5 iunie 2003 a Curtii Constitutionale - publicata in Monitorul Oficial nr.551 din 31 iulie 2003).
In consecinta, vointa legiuitorului a fost aceea de a acorda acesti coeficienti numai la anumite categorii de persoane, stabilite in mod expres prin lege, iar magistratii si personalul auxiliar de specialitate nu se incadreaza in aceste categorii, motiv pentru care nu sunt indreptatiti la acordarea acestuia.
Sistemul de salarizare instituit prin O.U.G. nr.27/2006 cu modificarile ulterioare, are in vedere stabilirea unei indemnizatii de incadrare brute lunare in raport cu nivelul instantelor sau parchetelor, cu functia detinuta si cu vechimea in magistratura prevazute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza valorilor de referinta sectoriala si a coeficientilor de multiplicare prevazuti in anexa ordonantei.
Fiind evident ca modalitatea de salarizare a magistratilor este distincta de cea reglementata de alte categorii profesionale, diferentele fiind motivate de locul si rolul justitiei in statul de drept, de raspunderea, complexitatea si riscurile functiei, de incompatibilitatile si interdictiile prevazute de lege pentru aceste categorii profesionale, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natura salariala recunoscut altor categorii de salariati, nu presupune plasarea intr-o situatie discriminatorie.
Prin recursul declarat de paratii ¬Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj si Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj, s-a solicitat admiterea acestuia pentru motivele prevazute de art.304 pct.4, pct.8, pct.9 C.pr.civ. cu aplicarea art.3041 C.pr.civ., casarea sentintei atacate si respingerea actiunii ca nefondata.
In motivarea acestui recurs paratii au aratat ca in temeiul art. 3041 C.pr.civ si al practicii judiciare si interpretarilor jurisprudentiale in materie solicita instantei de control judiciar sa analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii si interpretarii probelor administrate si a starii de fapt si de drept incidente.
Fata de faptul ca reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, iar instanta de fond a admis-o in virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, invedereaza instantei de control judiciar ca prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Ministerul Justitiei si s-a constatat ca dispozitiile art. 2 alin. 1 si alin. 11, precum si dispozitiile art.27 din Ordonanta de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale, Curtea Constitutionala a Romaniei retinand ca aceste texte lasa posibilitatea desprinderii unui inteles neconstitutional, in virtutea caruia (cum s-a si intamplat) in cauzele in care au fost ridicate exceptii sau in cauze similare, instantele judecatoresti au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor de judecata competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat in art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 429/2003 ca si prevederile art. 61 alin. 1 potrivit carora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Pe cale de consecinta, paratii apreciaza ca in mod corect Curtea Constitutionala a admis exceptia invocata de Ministerul Justitiei, constatand ca dispozitiile art. 2 si 27 din Ordonanta de guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale din perspectiva art.1 alin. 4 din Constitutie, ce reglementeaza principiul separatiei puterilor in stat, a art.126 alin.6 ce garanteaza controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice pe calea contenciosului administrativ si a art. 144 lit. a) si c) ce stabilesc competenta Curtii Constitutionale de a analiza constitutionalitatea unor prevederi din legi sau ordonante in vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constitutie ce se refera la egalitatea in fata legii, in masura in care sunt interpretate in sensul ca se da in competenta instantei de judecata atributia de a retine incalcarea principiului egalitatii in fata legii prin examinarea si cenzurarea solutiilor cuprinse in legi si ordonante.
Fata de aceste aspecte, paratii solicita instantei sa faca aplicarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, potrivit carora "Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie".
Mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal plata si pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adaugand la legea speciala de salarizare a magistratilor, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativa - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instantele judecatoresti nu sunt abilitate sa creeze si sa adopte legi, ci doar sa le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative ¬respectiv Parlamentului sau, in anumite cazuri, pe cel al puterii executive ¬reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executiva - ordinele, ordonantele si hotarari le de guvern - trebuie sa fie in cele din urma validate printr-o lege de catre Parlament.
Acordarea pentru viitor a acestor drepturi salariale reprezinta o ingerinta grava a instantei judecatoresti in atributiile puterii legiuitoare si executive si, in consecinta, o incalcare a dispozitiilor constitutionale privind separatia intre puterile statului.
Se face trimitere pe larg la prevederile art. 4 (ale carui dispozitii au intrat in vigoare la data de 12.11.2009) din Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009 - legea cadrul privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice - Anexa nr.VI intitulata "Reglementari specifice personalului din justitie" Sectiunea I, concluzionandu-se ca in prezenta acestor dispozitii legale, solicitarea privind plata si pe viitor a drepturilor salariale acordate este ramasa fara obiect.
Paratii recurenti mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata diferentelor salariale cuvenite in functie de coeficientii de multiplicare primiti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, depasind astfel atributiile puterii judecatoresti prin adaugarea la legea speciala de salarizare a magistratilor, schimband intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestui act normativ, hotararea pronuntata fiind data cu aplicarea gresita a legii.
Intimatii-reclamanti au solicitat acordarea aceleiasi salarizari cu a procurorilor de la Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism - structura centrala, care - conform sustinerilor lor si celor retinute de instanta de fond - ar avea toti nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetul pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dupa cum se poate observa prin raportare la art. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27/2006, (astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 45/2007), legea speciala de salarizare a magistratilor nu face referire in mod expres la procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, dupa cum nici Legea nr. 508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistratilor cuprinsi in structura centrala sau in structurile teritoriale ale acestei directii.
Drepturile salariale ale procurorilor sunt reglementate printr-o lege speciala, respectiv Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata prin Legea nr.47/2007.
Din economia art. 2 si art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006, raportat la anexa care face parte integranta din ordonanta, se constata ca in prezent reclamantii beneficiaza de o indemnizatie lunara corespunzatoare coeficientului de multiplicare aplicabil in mod legal.
In atare situatie, solicitarea reclamantilor privind plata unei indemnizatii egale cu cea a procurorilor D.N.A si D.I.I.C.O.T, adica schimbarea coeficientului de multiplicare, excede atributiilor puterii judecatoresti, intrucat prin acordarea acestor drepturi salariale s-ar modifica printr-o hotarare judecatoreasca indemnizatia de incadrare a magistratilor, stabilita printr-o lege de salarizare aflata in vigoare la data solutionarii prezentei cauze.
Fata de motivele invocate in sustinerea pretentiilor formulate, in situatia data, reclamantii aveau posibilitatea invocarii neconstitutionalitatii dispozitiilor legii de salarizare si nicidecum a solicita - pe calea unei actiuni in conflict de drepturi - acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevazute in legea salarizarii in acest moment.
In realitate, prin acordarea diferentelor salariale pretinse s-a urmarit modificarea coeficientului de multiplicare de care beneficiaza in prezent reclamantii - acesta fiind insa un atribut exclusiv al legiuitorului.
Art.11 alin. l din Ordonanta de Urgenta nr.27/2006 prevede expres ca: "Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si cei din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt salarizati potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa, in raport cu functiile pe care le detin sau cu care sunt asimilati potrivit legii".
Potrivit dispozitiilor art. l alin. 1 din Ordonanta de Urgenta nr.43/2002, Directia Nationala Anticoruptie este o structura cu personalitate juridica, infiintata in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin reorganizarea Parchetului National Anticoruptie.
Corespunzator, in conformitate cu dispozitiile art. l alin. l din Legea nr.508/2004, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism functioneaza ca structura cu personalitate juridica, specializata in combaterea infractiunilor de criminalitate organizata si terorism, in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
A accepta sustinerile reclamantilor si instantei de fond, potrivit carora acestia sunt discriminati in raport cu procurorii din cadrul D.N.A si D.I.I.C.O.T, ar insemna implicit nesocotirea dispozitiilor legii salarizarii, in baza carora indemnizatiile magistratilor sunt stabilite de legiuitor in temeiul unor criterii determinate, in principal, in raport cu nivelul instantelor sau al parchetelor.
O astfel de interpretare a dispozitiilor legale citate ar insemna ca toti magistratii sa fie salarizati la acelasi nivel, legea de salarizare a magistratilor fiind considerata neavenita si discriminatorie.
Sustinerile instantei de fond - in sensul ca exista un nivel de salarizare diferit si ca aceasta are caracter discriminatoriu - sunt netemeinice, deoarece in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 137/2000, republicata, potrivit carora "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent, neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. 1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare".
Astfel, in cazul in care ar exista o astfel de salarizare nu s-ar putea considera ca aceasta constituie o discriminare, asa cum este aceasta definita in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, intru cat nu reprezinta o deosebire excludere, restrictie sau preferinta efectuata pe baza de rasa, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau categorie defavorizata.
Mai mult decat atat, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea criminalitatii si coruptiei, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de drepturi banesti, sunt adecvate si necesare.
Din definitia legala - art.75 alin.2 din Legea nr.304/2004 - rezulta ca Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism functioneaza in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar salarizarea se efectueaza potrivit coeficientilor de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Salarizarea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism are asadar in vedere nivelul parchetului in cadrul Ministerului Public.
Discriminarea nu rezida in posibilitatea magistratilor procurori de a participa la solutionarea unor asemenea cauze, ci eventual in indeplinirea efectiva a acelorasi acte de cercetare si solutionare ca si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
De altfel, aceste prevederi sunt reluate si in cuprinsul art. 154 alin. 3 din Codul Muncii, potrivit caruia "La stabilirea si la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala".
In lumina principiilor cuprinse in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, discriminarea presupune cauzele si cazurile de discriminare traditionala, cu privire la sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala si de rasa, cetatenie, categorie sociala defavorizata, religie, convingeri, asa zisele diferente discriminatoare dintre diferitele categorii profesionale nefiind cuprinse in acestea.
Totodata, motivul pentru care s-a ajuns in situatia examinarii de catre Curtea Constitutionala a articolelor din actul normativ privitor la discriminare il constituie o neinspirata traducere a textelor cuprinse in legislatia comunitara, care a dus la o gresita interpretare a conceptului de discriminare, astfel incat, la acest moment, in mod paradoxal exista pe rolul instantelor o multitudine de litigii care fac referire la discriminare fara a se pune intr-adevar problema discriminarii si extrem de putine actiuni privitoare la cazurile traditionale de discriminare.
Discriminarea invocata de reclamanti si retinuta de instanta de fond in raport de alte categorii de personal este utilizata printr-un rationament juridic speculativ, neputand exista nici un fel de discriminare decat in conditiile in care, in sfera acelorasi dispozitii imperative ale unui act normativ, doua persoane aflate in aceeasi situatie si in aceleasi circumstante ¬primesc un tratament juridic diferit, iar diferenta nu poate fi sustinuta.
In consecinta, in cauza nu se pune problema discriminarii pe vreunul din criteriile aratate.
Paratii arata ca mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal plata drepturilor banesti solicitate, actualizate cu rata inflatiei si cu aplicarea dobanzii legale, in situatia in care Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ca institutie bugetara, nu poate sa inscrie in bugetul propriu nici o plata fara baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea Bugetului de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despagubirilor acordate de catre instanta, astfel ca acordarea ulterioara a unei sume de bani peste cea datorata - chiar reprezentand indicele de inflatie si aplicarea dobanzii legale - nu se justifica.
Se face trimitere la prevederile art. art.14 alin. (2), art. 29 alin. 3 si art. 47 din Legea nr.500/2002, dispozitiile legale fiind in sensul ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - reprezentat prin Procurorul General, in lipsa unei prevederi legale care sa reglementeze materia actualizarii drepturilor cu rata inflatiei ori dobanda legala nu are la dispozitie alte surse de finantare in afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciaza ca actualizarea conform indicelui de inflatie si aplicarea dobanzii legale apar ca un mijloc de constrangere, reprezentand pentru debitor o amenintare spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata.
Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr.9/2000 - privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, "Partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti".
Or, in speta nu exista nici o conventie intre reclamanti si parati cu privire la acordarea unor dobanzi, motiv pentru care actul normativ sus¬ mentionat nu isi gaseste aplicabilitatea in speta, capetele de cerere privind plata dobanzilor legale si aplicarea indicelui de inflatie fiind inadmisibile si lipsite de cauza juridica, situatie ce conduce la imbogatirea fara justa cauza prin incalcarea prevederilor legale in materia salarizarii magistratilor.
Fata de cererea privind obligarea paratilor la operarea mentiunilor corespunzatoare recunoasterii drepturilor castigate prin sentinta anterior mentionata in carnetele de munca, solicita respingerea acesteia ca nefondata deoarece in conformitate cu dispozitiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de munca, "actele pe baza carora se fac inscrieri in carnet, privind activitatea desfasurata, vor cuprinde: denumirea unitatii si perioada in care s-a lucrat, cu indicarea datei de incepere si de incetare a raportului de munca, precum si precizarea modului de incadrare - pe durata nedeterminata sau determinata, prin transfer in interesul serviciului sau la cerere -, in toate cazurile cu mentionarea temeiurilor legale pe baza carora a avut loc incadrarea, modificarea sau incetarea contractului de munca; de asemenea, in acte se vor mentiona si functia, meseria sau specialitatea exercitata, retributia tarifara de incadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta si, dupa caz, locurile de munca cu conditii deosebite care dau dreptul la incadrarea in grupele 1 si 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozitiile legale anterior mentionate reiese ca singura categorie de drepturi banesti ce se poate transcrie in carnetele de munca este retributia tarifara de incadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta. Sporurile acordate de instanta de fond sunt drepturi salariale ce se adauga la retributia tarifara de incadrare si nu se includ in aceasta, deci sporurile si adaosurile salariale reprezinta o categorie de drepturi banesti ce nu pot face obiectul transcrierii in carnetele de munca.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj si inregistrat la data de 18.12.2009, s-a solicitat admiterea acestuia si s-au reiterat aceleasi motive de recurs sustinute de ceilalti parati.
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele:
Recursurile sunt nefondate si urmeaza a fi respinse ca atare.
Raportat la exceptia inadmisibilitatii actiunii, se retine ca recurentul Ministerul Economiei si Finantelor citeaza dispozitiile art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 27/2006 pentru a motiva exceptia. Nu au aplicabilitate in speta aceste prevederi.
Textul legal mai sus citat se refera la situatiile in care nemultumirile de ordin salarial sunt legate de modul de stabilire a drepturilor salariale, or in prezenta cauza, nemultumirea vizeaza nu un drept stabilit in favoarea reclamantilor, ci unul care nu le este recunoscut si acordat.
Cat priveste sustinerea ca nu exista un temei legal pentru plata drepturilor solicitate prin actiune, Curtea constata ca acestea au fost in mod legitim acordate nu in cadrul unui litigiu pentru obtinerea unor drepturi salariale prevazute explicit prin lege in favoarea reclamantului, ci in cadrul unei actiuni ce a tins la constatarea unei situatii de discriminare si la repararea acesteia prin echivalent banesc, pentru inlaturarea discriminarii. Temeiul legal al actiunii si implicit al sentintei de admitere a acesteia il constituie textele legale interne si internationale care permit o atare sanctiune a tratamentelor discriminatorii, indicate de altfel pe larg si in mod repetat in hotararea recurata.
S-a mai aratat in motivele de recurs ca prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 818/2008, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.
Trebuie observat, in acest context, ca desi din aceasta perspectiva instantele sunt oprite de a mai cenzura prin hotararile pronuntate situatiile de discriminare determinate de prevederi legale discriminatorii, raman a fi aplicate in acelasi domeniu dispozitiile legale internationale, care au prioritate fata de cele interne, potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei.
Or, hotararea atacata face trimitere la toate dispozitiile legale internationale incidente sub acest raport, motiv pentru care urmeaza a fi respinsa critica privind lipsa temeiului legal al hotararii.
S-a mai facut trimitere la incalcarea de catre instanta a atributiilor puterii judecatoresti prin pronuntarea unei hotarari care are ca efect instituirea, modificarea sau abrogarea de norme juridice cu putere de lege.
Raportat la acest motiv de recurs, Curtea retine ca potrivit prevederilor Protocolului 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ce reglementeaza "Interzicerea generala a discriminarii", "1. Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nici o discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate la paragraful 1".
Se observa astfel ca, desi alineatul 1 al articolului statueaza garantia cetateanului european de a nu fi discriminat in exercitarea oricarui drept prevazut de lege, alineatul 2 nu mai limiteaza asigurarea impotriva discriminarii la drepturile prevazute de lege, ci o extinde la toate situatiile in
NERESPECTAREA CLAUZELOR NEGOCIATE PRIN CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA. CONSECINTA OBLIGARII ANGAJATULUI LA PLATA UNOR DESPAGUBIRI. - Sentinta civila nr. 1648/97/2010 din data de 24.02.2011
SANCTIONARE DISCIPLINARA. EXCEPTIA TARDIVITATII EMITERII DECIZIEI - Sentinta civila nr. 680/LM/2011 din data de 21.04.2011
GREVA DE AVERTISMENT. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR IMPUSE DE LEGEA NR. 62/2011, A DIALOGULUI SOCIAL.NELEGALITATE - Sentinta civila nr. 1189/LM/2011 din data de 26.05.2011
Conflict de munca. Criteriile de acordare ale adaosului pentru sarbatoarea de Pasti prevazut in Contractul colectiv de munca. Functionarea sucursalei in baza delegarilor de competenta. - Sentinta civila nr. 1557/LM/2010 din data de 02.11.2010
Recurs rectificare carnet de munca - Sentinta civila nr. 1719 din data de 25.01.2010
Raspunderea patrimoniala a angajatilor. - Sentinta civila nr. 217 din data de 24.02.2011
Lipsa in gestiune. Raspunderea patrimoniala a mostenitorilor salariatului decedat. - Sentinta civila nr. 835 din data de 16.06.2011
Actiunea in raspundere patrimoniala. Prejudiciul produs de sofer prin depasirea consumului de combustibil. - Sentinta civila nr. 309 din data de 24.03.2011
Drepturi salariale - Sentinta comerciala nr. 472/CA din data de 09.09.2010
LITIGIU DE MUNCA. RASPUNDERE SUBSIDIARA - Decizie nr. 10 din data de 19.01.2010
Functionar public cu statut special. Incetarea raporturilor de serviciu urmare a intervenirii unei hotarari penale definitive de condamnare. Petenta ofiter de politie judiciara. Atacarea ordinului Ministerului Afacerilor de Interne prin care s-a constata - Decizie nr. 62/F din data de 10.04.2014
Acordarea indemnizatiei de dispozitiv - Decizie nr. 488/F din data de 25.04.2008
Spor de confidentialitate solicitat de magistrati – admisibilitate. - Decizie nr. 348/F din data de 16.04.2008
Acordarea pentru anumite categorii de politisti din cadrul structurilor teritoriale ale Politiei Romane, a suplimentelor de hrana M12B, daca acestia desfasoara activitati in ture. Aplicabilitatea HG nr. 65/2003 si Ordinul MAI nr. 440/2003. - Decizie nr. 617/R din data de 30.09.2008
Dreptul functionarilor publici angajati in structuri MIRA de a li se plati prima de concediu si sporul de fidelitate. Admisibilitatea chemarii in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor. - Decizie nr. 429/R din data de 01.07.2008
Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006 - Decizie nr. 434/R din data de 01.07.2008
Reactualizarea debitului principal cu rata inflatiei si acordarea de dobanzi legale pentru neexecutarea la timp a obligatiilor de plata. Regim juridic si temeiuri de drept. - Decizie nr. 146/R din data de 03.04.2007
Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - Sentinta civila nr. 7/CC din data de 03.02.2010
Sanctiune disciplinara. Vinovatie salariat. - Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013
Prin sentinta civila nr. 2607 din 09.11.2009 a Tribunalului Salaj s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie invocata de Ministerul Public.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice, exceptie invocata de acest parat.
S-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului R.T., incepand cu data 27.03.2008, si in continuare, exceptie invocata Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj.
S-a admis in parte actiunea reclamantilor in contradictoriu cu paratii: STATUL ROMAN - prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - Bucuresti, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - Bucuresti, PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL CLUJ - Cluj-Napoca, PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL SALAJ - Zalau si in consecinta au fost obligati paratii sa achite reclamantilor diferenta dintre indemnizatia incasata efectiv si cea corespunzatoare coeficientului de multiplicare 19 conform anexei 1 la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea magistratilor, incepand cu data de 11.09.2006 pentru reclamantii C.B. si R.T., incepand cu data de 01.07.2008 pentru reclamantul F.S.E., si incepand cu data de 29.01.2009 pentru reclamanta D.O.A. si pana in prezent, cu exceptia reclamantului R.T., pentru care se va plati pana la data de 27.03.2008, asupra carora sa se aplice dobanda legala si indicele de inflatie, calculate de la data scadentei si pana la data platii efective, precum si la plata pe viitor a acestei diferente catre reclamanti.
A fost obligat paratul Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj sa faca mentiunile cuvenite in carnetele de munca ale reclamantilor.
S-a admis cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice, cerere formulata de Ministerul Public, si in consecinta a fost obligat chematul in garantie sa aloce fondurile necesare platii acestor sume.
S-a respins ca nefondata cererea formulata de reclamantul R.T. impotriva Casei Judetene de Pensii Salaj, avand ca obiect recalcularea pensiei de la data pensionarii, respectiv 27.03.2008 si in continuare.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca potrivit Legii nr.500/2002 si a H.G nr.208/2005 si a H.G nr.386/2007, Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza actiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregatirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.
Astfel, rolul Ministerului Economiei si Finantelor, este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuala a Ministerului Economiei si Finantelor se justifica si prin dispozitiile art.1 din O.G nr.22/2002, aprobata prin Legea nr.288/2002, potrivit carora executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
Cat priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantilor, aceasta a fost respinsa, avand in vedere faptul ca acestia au depus actiunea prezenta la data de 11.09.2009, prin urmare termenul de prescriptie potrivit dispozitiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, coroborate cu dispozitiile art. 3 alin. 1 din acelasi act normativ, nu a fost depasit de catre reclamanti.
De asemenea, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului R.T., incepand cu data 27.03.2008, si in continuare, exceptie invocata Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, avand in vedere faptul ca ulterior datei pensionarii, acest reclamant nu a mai avut raporturi de munca cu Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj.
Cu privire la fondul cauzei, instanta a retinut ca reclamantii fac parte din categoria personalului din unitatile din justitie, (unitati bugetare care sunt finantate de la bugetul de stat), raporturile juridice de munca ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozitiilor art. 1 si art. 295 alin. 2 din acest cod.
In ceea ce priveste stabilirea existentei sau inexistentei discriminarii reclamantilor, prin neacordarea sporului de confidentialitate, instanta urmeaza sa cerceteze situatia in care se afla reclamantii in raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplica acestora, justificarile si criteriile tratamentelor diferentiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general in favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare (aquis-ul comunitar in domeniul prevenirii si combaterii discriminarii, publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), in vederea definirii si constatarii discriminarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate in situatii doar comparabile, iar nu neaparat in situatii chiar similare.
In speta, este fara putinta de tagada apartenenta reclamantilor la personalul salarizat in baza OUG nr.27/2006, acestia fiind procurori.
Prin O.U.G nr. 27/2006 a fost reglementata salarizarea judecatorilor, procurorilor, asistentilor judiciari si a altor categorii de personal din sistemul justitiei.
Conform art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2006 si a art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si celor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism li se acorda o salarizare corespunzatoare Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (nr.6-13 de la lit. A din anexa), precum si toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru acestia, prin alte acte normative.
Cercetand sistemul de salarizare instituit prin O.U.G nr. 27/2006, este de remarcat faptul ca, potrivit art. 3 alin. 1 din aceasta ordonanta, salarizarea personalului prevazut de acest act normativ a fost stabilita in raport: cu nivelul instantelor sau parchetelor, cu functia detinuta si cu vechimea in magistratura (notiune definita de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectandu-se in mod unitar in coeficientii de multiplicare prevazuti in anexa ordonantei.
Insa, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus mentionate de stabilire a salarizarii nu au o existenta si o aplicabilitate de sine statatoare si izolata. Dimpotriva, aceste elemente sunt unitare, interdependente si se interconditioneaza reciproc.
Astfel, in primul rand, criteriul nivelului instantelor sau parchetelor isi pierde orice relevanta fara criteriul vechimii in magistratura, care reprezinta conditia "sine qua non" pentru promovarea sau numirea intr-o functie judiciara la o instanta sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea in functia de procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, este necesara o vechime minima de cel putin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. c din Legea nr.303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instantelor sau parchetelor nu are nici o relevanta pentru salarizarea functionarilor publici de specialitate juridica, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justitiei, Scolii Nationale de Grefieri si Institutul National de Criminologie, functionari care sunt doar asimilati magistratilor numai strict pe durata indeplinirii functiei lor (conform art. 87 din Legea nr.303/2004), si care in mod evident nu functioneaza in cadrul instantelor sau parchetelor, dar sunt salarizati in baza O.U.G nr. 27/2007 (in functie de vechimea in magistratura).
In al doilea rand, nici criteriul functiei detinute nu are o relevanta proprie, deoarece este posibila o salarizare identica, in baza O.U.G. nr. 27/2006, pentru functii diferite.
Rezulta ca vechimea in magistratura reprezinta criteriul definitoriu, omniprezent si esential in stabilirea salarizarii personalului prevazut de O.U.G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflandu-se in corelatie directa, necesara si obligatorie cu celelalte doua criterii: nivelul instantelor sau parchetelor, respectiv functia detinuta.
Totusi, in cazul procurorilor din D.I.I.C.O.T., a fost in mod privilegiat eliminata corelatie obligatorie dintre criteriul nivelului instantelor sau parchetelor si criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece acestia sunt salarizati la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, chiar daca nu au vechimea minima (de 8 ani prevazuta de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr. 303/2004) corespunzatoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 si art. 75 alin. 4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atat in raport cu interiorul aceluiasi nivel al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si in raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectandu-se criteriile de tratament egal in salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. li s-a acordat in mod privilegiat o salarizare corespunzatoare nivelului Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu toate ca nu indeplinesc conditia de vechime minima necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006, este pus in imposibilitate, in mod discriminatoriu, de a beneficia de aceasta salarizare majorata, sub pretextul ca nu are vechimea necesara pentru a accede la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar in acelasi timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T.) li se recunoaste aceasta salarizare majorata, desi nu li se mai solicita vechimea minima necesara pentru acest nivel.
In plus, nu toti procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. functioneaza efectiv in aparatul propriu al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ci doar in structuri teritoriale, aceasta teritorialitate fiind analoga structurii celorlalte instante si parchete (potrivit art.5 alin.1 din O.U.G nr.43/2002 si art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea, competenta, in instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regula, in prima instanta, tribunalelor, iar nu Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Pe de alta parte, s-a subliniat faptul ca D.N.A. si D.I.I.C.O.T. sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este o alta unitate cu alta personalitate juridica distincta, deci este vorba de institutii diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 si art.1 din Legea nr.508/2004.
S-a mai aratat si faptul ca apartenenta procurorilor D.N.A. si D.I.I.C.O.T. la aceste structuri este doar temporara, conform art.87 alin.9 si art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci acesti procurori nici nu dispun in mod real si definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Rezulta in mod evident faptul ca, in realitate, salarizarea procurorilor din D.N.A. si D.I.I.C.O.T. are ca si criteriu de baza domeniul specializat de activitate (urmarirea penala a faptelor de coruptie si criminalitate organizata), iar nu nivelul instantelor sau parchetelor, deoarece acest din urma criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, si anume: vechimea minima necesara posibilitatii de a accede la respectivul nivel al instantei sau parchetului si, implicit, la nivelul corespunzator de salarizare; numirea efectiva si reala in aparatul propriu al instantei sau parchetului respectiv; numirea reala si definitiva in instanta sau parchetul de nivelul respectiv, cu pastrarea definitiva a gradului profesional corespunzator nivelului).
Intr-adevar, in realitate, salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.CO.T. se face doar prin procedeul asimilarii cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar nu pe baza acelorasi criterii care se aplica direct si nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (persoana juridica distincta de D.N.A. si D.I.I.C.O.T.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Insa, in aceste conditii, este discriminatorie asimilarea salarizarii doar a procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.CO.T. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in detrimentul celorlalte persoane salarizate in baza OUG nr.27/2006, care au aceeasi vechime minima in magistratura ca si cea ceruta procurilor din D.N.A. si D.I.I.CO.T.
In acest sens, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forta obligatorie dispusa de art. 329 alin. 3 Cod procedura civila, urmatoarele: "folosirea drept criteriu de diferentiere a tratamentului salarial pentru magistrati doar apartenenta la anumite segmente restranse de realizare a justitiei, pe considerentul ca domeniile in care ar activa, ar reclama o specializare particularizata si un risc deosebit, nu se poate justifica atat timp cat varietatea infinita a situatiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi si a timpului de reactie necesara pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante si riscuri profesionale mai accentuate in multe alte cazuri decat cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferential", iar "distinctia care se face, tinandu-se seama de apartenenta magistratilor la categoria celor implicati in solutionarea cazurilor privind faptele de coruptie sau de criminalitate organizata si de terorism, ori doar includerea lor in anumite structuri pe scara ierarhica este lipsita de justificare obiectiva si rezonabila, fiind astfel discriminatorie in senul art.2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si al art.14 din Conventie pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat, cu toate particularitatile lui specifice".
Deci, instanta suprema a statuat ca sunt discriminatorii criteriile de diferentiere de tratament salarial constand in apartenenta la categoria celor implicati in solutionarea unor cazuri de o anumita natura (cum sunt cazurile privind faptele de coruptie sau de criminalitate organizata si terorism) ori in doar includerea in anumite structuri pe scara ierarhica sau in anumite segmente restranse de realizare a justitiei. Intocmai acest lucru s-a produs in cazul procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T., care sunt salarizati prin asimilare, datorita criteriului implicarii in solutionarea unor cauze de o anumita natura, precum si datorita includerii lor temporare in anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzator anumitor segmente restranse de realizare a justitiei.
Cu alte cuvinte, unul si acelasi element constand in obligatia de indeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine intregului personal salarizat in baza O.U.G nr. 27/2006), produce efecte juridice diferentiate in sistemul de salarizare al personalului, in functie de apartenenta la o anumita categorie socio-profesionala si de locul de munca.
Potrivit art. 4 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor "Judecatorii si procurorii sunt obligati ca prin intreaga lor activitate sa asigure suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participantilor la procesele judiciare, indiferent de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua."
Asadar, toti magistratii, indiferent de activitatea concreta desfasurata, au obligatia sa infaptuiasca justitia, sa-si imbunatateasca performantele profesionale in vederea cresterii eficientei activitatii instantelor si parchetelor si a increderii publice in puterea judecatoreasca.
Prevederile din O.U.G. nr.27/2006 privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. carora li se aplica indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalti magistrati au un caracter discriminatoriu si nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activitatii desfasurate de toti magistratii) si nu se poate sustine ca aceste prevederi cuprind metode adecvate si necesare.
Tot astfel, nu se poate, legal si moral, sustine ca procurorii din cadrul D.N.A. si D.I.I.C.O.T. isi asuma un risc mai mare decat judecatorii sau procurorii, care, in fond, infaptuiesc justitia prin hotararile pe care le pronunta.
Prin sistemul de salarizare (institutie de dreptul muncii), se intelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor si formelor salarizarii care determina conditiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunandu-se din salariul de baza, indemnizatii, sporuri si adaosuri, conform art.155 din Codul muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalitatii de tratament (art. 154 din Codul muncii) si cel al diferentierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv conditiile de munca.
Ca atare, principiul egalitatii de tratament in salarizare implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situatie comparabila.
De altfel, doctrina juridica si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminarii in materie de munca, ori de cate ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de functie) care intruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentand cota din profitul unitatii numai sefilor de proiecte si respingerea acordarii acestuia si cadrelor medii, echivaleaza cu o discriminare - Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VII-a, Decizia civila nr.2814/R/2006, in Al. Ticlea, "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamantii sunt discriminati in sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, intrucat le-a fost refuzata asimilarea salarizarii sub pretextul ca apartin la o anumita categorie socio-profesionala si sub pretextul locului de munca (loc de munca specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate in mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existenta discriminarii directe a reclamantilor rezulta si din dispozitiile: art.7 si art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului (care garanteaza dreptul tuturor la protectie egala a legii impotriva oricarei discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare); art.7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaza dreptul la conditii de munca juste si prielnice si la egalitate de tratament in salarizare, fara nici o distinctie); art.14 din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Conventie (care interzic discriminarile); art.4 din Carta sociala europeana revizuita (ratificata prin Legea nr.74/1999) care garanteaza dreptul la o salarizare echitabila; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c si lit.f, art.154 alin.3, art.165 si art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garanteaza plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminari, restrangeri sau limitari); art.20, art.16 alin.1, art.53 si art.41 din Constitutie (care garanteaza aplicarea principiului nediscriminarii si in raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din continutul complex al dreptului constitutional la munca si care nu poate face obiectul unor limitari discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G. nr.137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si completarile de ulterioare, principiile egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarilor sunt garantate in special in exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca achitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Prin art.2 al.1 O.G. nr.137/2000 se arata ca prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala etc., care are ca scop sau efect restrangerea ori inlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural, sau in orice alte domenii ale vietii publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiasi act normativ se arata ca sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin.1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
Ori, criteriul dupa care s-a facut distinctia, in speta dedusa judecatii, este categoria socio-profesionala si locul de munca (loc de munca specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferentiere injuste a personalului salarizat in baza O.U.G. nr.27/2006 si cu vechime in functiile detinute de cel putin 6 ani, fata de procurorii D.N.A. si D.I.I.CO.T.
Potrivit art.2 pct.1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, exercitiul drepturilor este aparat impotriva oricaror discriminari, iar conform art.29 pct.2, in exercitiul drepturilor si libertatilor sale, fiecare persoana este supusa doar ingradirilor stabilite prin lege, in scopul exclusiv al asigurarii, recunoasterii si respectului drepturilor si libertatilor celorlalti, in vederea satisfacerii cerintelor juste ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.
Art.2 pct.2 din Conventia nr.111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarii profesiei, prevede ca diferentierile, excluderile sau preferintele intemeiate pe calificarile cerute pentru o anumita ocupatie, nu sunt considerate discriminatorii, dar in speta neacordarea salarizarii solicitate nu are la baza o astfel de justificare obiectiva si rezonabila, deoarece procurorii D.N.A. si D.I.I.CO.T. nu primesc salarizarea superioara (prin asimilare) pentru calificarile cerute de ocupatia acestora, ci doar pentru ca salarizarea acestora este asimilata, in mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, asimilare care are la baza criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecator si procuror solutioneaza un anumit gen de cauze care sunt deduse judecatii, ori pentru cele de natura civila, comerciala, fiscala, contencios administrativ si nici pentru cele din infractiuni de coruptie nu se cere o calificare superioara, aparte, a unora fata de ceilalti. Nu s-a prevazut faptul ca pentru a participa la solutionarea unor cauze privind infractiuni de coruptie si criminalitate organizata, procurorul trebuie sa aiba calificari superioare, conditii superioare de varsta, vechime, doctorate, cunoasterea unei limbi straine, etc., ci dimpotriva tot personalul de specialitate juridica salarizat in baza O.U.G. nr. 27/2006 are aceeasi calificare.
Nu se contesta faptul ca, in multe situatii, legiuitorul a prevazut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesionala, dar acestea au intr-adevar justificare reala, sunt nediscriminatorii, ori in speta simplul fapt ca se solutioneaza un alt gen de cauze nu justifica inegalitatea de tratament, prin asimilari preferentiale si privilegiate de salarizare.
Pe de alta parte, este total impropriu si injust a considera ca procurorii ce instrumenteaza cauze de coruptie al caror prejudiciu este, de exemplu, 200 euro, sunt supusi unor presiuni si pericole mai mari fata de cei care solutioneaza o cerere de restituire a unor case nationalizate, in baza Legii nr.10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 euro, un litigiu de reorganizare judiciara cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar si in cadrul domeniului cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalitatii intre un litigiu privind o infractiune de coruptie cu un prejudiciu mic, fata de o infractiune contra vietii sau economico-financiara cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciara desfasurata de personalul judiciar este caracterizata in mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamantilor, a familiilor acestora si a bunurilor lor, precum si de o suprasolicitare neuropsihica evidenta. Activitatea judiciara vizeaza transarea unor conflicte judiciare cu implicatii deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse si foarte tensionate inerente conflictelor de munca (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate marita si consecinte deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste imprejurari atrag un cortegiu de nemultumiri, adversitati, sicane si presiuni la adresa celor care desfasoara activitati judiciare.
De asemenea, nu se poate spune ca litigiile aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de catre celelalte instante, au un grad de complexitate sporit fata de solutionarea lor in alte grade de jurisdictie.
Daca legiuitorul ar fi prevazut ca, pentru a beneficia de asimilarea salariala superioara in speta, este necesara o calificare superioara, un volum de munca ridicat, s-ar fi justificat diferenta de tratament, dar aceste conditii nu au fost prevazute de legiuitor pentru procurorii D.I.I.C.O.T.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru munca egala este obligatorie o remuneratie egala, aspect ce se afla in contradictie cu situatia de fata.
Art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egala munca pentru solutionarea unor cauze de o anumita natura (cum ar fi cea din domeniul combaterii coruptiei si al criminalitatii organizate) nu poate fi considerata ca superioara celei restului personalului salarizat in baza O.U.G nr. 27/2006.
Pactul International cu privire la drepturile civile si politice stabileste, la art. 19 pct. 3, ca exercitiul drepturilor si libertatilor poate fi supus unor limitari prevazute de lege ce sunt necesare apararii securitatii nationale si ordinii publice, fapt ce implica inclusiv posibilitatea unor restrictii privind exercitarea acestor drepturi, dar, in speta, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, ca acordarea unei salarizari superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificata pentru apararea securitatii nationale si a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidenta dispozitiilor art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispozitii legale in baza carora actiunea este considerata intemeiata.
Pentru stabilirea cuantumului despagubirilor cuvenite reclamantilor, instanta a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G nr. 27/2007, intrucat numai astfel se poate realiza principiul unei juste si integrale despagubiri, iar pe de alta parte, art. 3 din Codul civil opreste instanta sa invoce lacuna legislativa.
Nu au relevanta in speta nici deciziile Curtii Constitutionale, deoarece deciziile de respingere a unor exceptii de neconstitutionalitate au efecte doar "inter pares" (I. Deleanu, "Justitia constitutionala", Ed. Lumina Lex, 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamantilor si nici instantei, care este obligata in mod imperativ sa faca aplicarea prioritara si peremptorie a dispozitiilor Protocolului nr. 12 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constitutie.
Acordarea despagubirilor solicitate nu se confunda cu o adaugare la lege, ci reprezinta o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garanteaza dreptul la despagubire, inclusiv pentru discriminarile in munca.
Obligatia paratilor de plata a drepturilor banesti, solicitate prin actiune, este o obligatie solidara.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecatii este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislatiei civile.
In acest sens, Codul civil reglementeaza solidaritatea pasiva intre debitori (art. 1039 Cod civil), completand prevederile Codului muncii. Este de remarcat ca in materia dreptului muncii, ori de cate ori in plata drepturilor banesti sunt implicate mai multe unitati, regula este ca acestea raspund solidar.
In consecinta, doctrina juridica recenta de dreptul muncii a concluzionat ca solidaritatea in domeniul platii drepturilor banesti este regula, iar in baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmeaza regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasiva poate fi si solidaritate legala, potrivit art. 1041 Cod civil (C. Statescu, C. Barsan, "Teoria generala a obligatiilor", 1998, p. 385 - 392).
In speta, solidaritatea pasiva izvoraste, din prevederile art. 44, art. 35 si art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale O.U.G nr. 177/2002 si O.U.G nr. 27/2006, conform carora paratii sunt persoane juridice care ordoneaza (principal, secundar, tertiar), ca si credite salariale, una si aceeasi suma baneasca pe care se solicita in prezenta actiune. Cu alte cuvinte, drepturile banesti nu pot fi platite decat dupa aprobarea data de toti acesti parati pentru plata uneia si aceleiasi sume, deci raspunderea lor este solidara (pentru aceeasi suma). Acesti parati sunt toti obligati concomitent de lege sa aprobe plata sumei pe care o datoreaza, fiind de neconceput si vadit ilegal ca plata sa fie dispusa exclusiv numai de catre unul dintre ordonatori.
Reclamantii au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflatie, cerere pe care instanta a gasit-o admisibila, tinand cont si de prevederile art. 1082 din Codul civil si art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, in acest articol se arata ca debitorul este osandit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligatiei sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este de rea credinta din partea sa, afara numai daca nu va justifica faptul ca neexecutarea provine dintr-o cauza straina ce nu-i poate fi imputata. In prezenta cauza paratii sunt in culpa pentru neacordarea sporurilor, precum si pentru neinitierea unor masuri care sa aiba finalitate eliminarea acestor discriminari.
Potrivit art. 1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, ori in speta este de notorietate faptul ca sumele de bani datorate se devalorizeaza continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate in materie, in mod justificat s-a solicitat actualizarea creantei conform indicelui de inflatie.
Tinand cont de toate cele prezentate anterior, fiind incalcate dispozitiile art. 16 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din O.G nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din O.G nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Conventia nr. 111 privind discriminarea in domeniul ocuparii fortei de munca si exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul International cu privire la drepturile sociale si politice si art.5 si 6 din Codul muncii, instanta a apreciat ca intemeiata cererea reclamantilor, procedand la admiterea actiunii, in speta fiind incidente si dispozitiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum si art. 269, art. 165 si art. 292 din Codul muncii.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj, solicitand admiterea acestuia.
In motivarea recursului, paratul arata ca prin actiunea inregistrata, reclamantii au solicitat acordarea aceleiasi salarizari cu cea a procurorilor de la Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism - structura centrala si cea teritoriala, care, in viziunea lor, ar avea toti nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Legea speciala de salarizare a magistratilor nu face referire in mod expres la procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, dupa cum nici Legea nr. 508/2004, privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism nu cuprinde prevederile speciale referitoare la salarizarea magistratilor cuprinsi in structura centrala sau in structurile teritoriale ale acestei directii.
Astfel, in cazul in care ar exista o astfel de salarizare nu s-ar putea considera ca aceasta constituie o discriminare, asa cum este aceasta definitiva in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, intrucat nu reprezinta o deosebire excludere, restrictie sau preferinta efectuata pe baza de rasa, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau categorie defavorizata.
Mai mult de atat, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea criminalitatii organizate, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate si necesare.
Impotriva aceleiasi hotarari a declarat recurs si parata Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Salaj, solicitand admiterea acestuia asa cum a fost formulat si desfiintarea sentintei civile atacate ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca fiind inadmisibila, respingerea cererii de chemare in judecata a Ministerul Finantelor Publice, iar pe fondul cauzei respingerea ca nefondata a actiunii formulate de reclamanti.
In motivarea recursului parata arata ca pe cale de exceptie invoca inadmisibilitatea actiunii formulata de catre reclamanti, intrucat acestia nu au respectat procedura prealabila instituita de art.36 din O.U.G. nr.27/2006.
Conform art.36 din O.U.G. nr.27/2006, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante de urgenta, nemultumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestatie, in termen de 15 zile de la data comunicarii, la organele de conducere ale Ministerului Public, C.S.M., Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si ale Directiei Nationale Anticoruptie ori dupa caz, la Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Contestatiile se solutioneaza in termen de cel mult 30 de zile.
Impotriva hotararilor organelor prevazute la alin (1) se poate face plangere, in termen de 30 de zile de la comunicare, la Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sau, dupa caz, a Curtii de Apel Bucuresti.
Reclamantii nu au facut dovada indeplinirii procedurii prealabile obligatorii stabilite prin acest act normativ, iar Tribunalul Salaj nu este competent sa judece prezenta cauza.
Desi prin sentinta civila instanta a retinut in dispozitiv invocarile facute de catre parata cu privire la nerespectarea de catre reclamanti a acestei plangeri prealabile, aceasta nu s-a pronuntat prin dispozitiv cu privire la aceste aspecte.
Pe cale de exceptie, invoca lipsa calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor in cauza.
In speta Ministerul Economiei si Finantelor nu participa nemijlocit la raportul juridic litigios pentru a fi citat conform Codului de procedura civila.
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, acesta elaboreaza proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat si raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operand rectificarile corespunzatoare".
Totodata, se citeaza dispozitiile art. 4 alin. (1) si (2) si art. 15 alin. (1) si (3) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, ca si ale art. 2 si 3 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii , concluzionandu-se ca Ministerul Economiei si Finantelor nu poate fi implicat in plata drepturilor solicitate de reclamanti intrucat aceste fonduri sunt asigurate din bugetul Ministerului Public, nicidecum din cel al Ministerului Economiei si Finantelor.
Totodata, recurentul solicita respingerea actiunii ca nefondata.
Conform dispozitiilor Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, ale O.U.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei precum si ale O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, la stabilirea indemnizatiei, salariului si celorlalte drepturi ale magistratilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea s-au avut in vedere raspunderea, complexitatea si riscurile functiei, precum si incompatibilitatile si interdictiile prevazute de lege pentru aceste categorii de personal.
Faptul ca legiuitorul nu a acordat anumiti coeficienti calculati la salariul de baza a magistratilor si personalului auxiliar, nu contravine principiului egalitatii in drepturi consacrat de art.16 alin.1 din Constitutie si nici nu instituie privilegii sau discriminari, intrucat se aplica in mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate in situatia respectiva.
De altfel, principiul egalitatii de tratament nu exclude, ci dimpotriva presupune solutii diferite pentru situatii juridice diferite, justificate pe baza unor criterii rationale si obiective.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa constanta, legata de aplicarea garantiei instituita de art.14 din Conventie, a subliniat ca o diferenta de tratament are natura discriminatorie, doar daca nu se bazeaza pe o justificare rezonabila si obiectiva, adica nu urmareste un scop legitim sau daca nu exista un raport rezonabil de proportionalitate, intre mijloacele folosite si scopul urmarit.
De asemenea, Curtea a statuat ca statele dispun de o anumita marja de apreciere, pentru a determina daca si in ce masura, diferentele dintre situatii analoage sunt de natura sa justifice un tratament diferit, iar autoritatile nationale competente raman libere sa aleaga masurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim.
Or, in cauza, nu se poate vorbi de un tratament preferential sau de existenta discriminarii in cadrul aceleiasi categorii profesionale, intrucat nu sunt "situatii analoage sau comparabile", astfel cum a retinut Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
Pe de alta parte, Curtea Constitutionala a statuat, in repetate randuri, ca sporurile, premiile si alte stimulente acordate demnitarilor si altor salariati prin acte normative reprezinta drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate si garantate de Constitutie. Diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar, reprezinta optiunea libera a legiuitorului, tinand seama de importanta si complexitatea diferitelor functii. Legiuitorul este in drept, totodata, sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice si alte stimulente pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
In considerarea conditiilor specifice de numire, functionare si eliberare din functie, dar mai ales a atributiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, raspunderea, complexitatea, privatiunile inerente fiecarei functii in parte, fara ca prin acestea sa se aduca vreo atingere principiului egalitatii reglementat de art.16 din Constitutie si de reglementarile internationale (Decizia nr. 239 din 5 iunie 2003 a Curtii Constitutionale - publicata in Monitorul Oficial nr.551 din 31 iulie 2003).
In consecinta, vointa legiuitorului a fost aceea de a acorda acesti coeficienti numai la anumite categorii de persoane, stabilite in mod expres prin lege, iar magistratii si personalul auxiliar de specialitate nu se incadreaza in aceste categorii, motiv pentru care nu sunt indreptatiti la acordarea acestuia.
Sistemul de salarizare instituit prin O.U.G. nr.27/2006 cu modificarile ulterioare, are in vedere stabilirea unei indemnizatii de incadrare brute lunare in raport cu nivelul instantelor sau parchetelor, cu functia detinuta si cu vechimea in magistratura prevazute de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza valorilor de referinta sectoriala si a coeficientilor de multiplicare prevazuti in anexa ordonantei.
Fiind evident ca modalitatea de salarizare a magistratilor este distincta de cea reglementata de alte categorii profesionale, diferentele fiind motivate de locul si rolul justitiei in statul de drept, de raspunderea, complexitatea si riscurile functiei, de incompatibilitatile si interdictiile prevazute de lege pentru aceste categorii profesionale, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natura salariala recunoscut altor categorii de salariati, nu presupune plasarea intr-o situatie discriminatorie.
Prin recursul declarat de paratii ¬Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj si Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj, s-a solicitat admiterea acestuia pentru motivele prevazute de art.304 pct.4, pct.8, pct.9 C.pr.civ. cu aplicarea art.3041 C.pr.civ., casarea sentintei atacate si respingerea actiunii ca nefondata.
In motivarea acestui recurs paratii au aratat ca in temeiul art. 3041 C.pr.civ si al practicii judiciare si interpretarilor jurisprudentiale in materie solicita instantei de control judiciar sa analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii si interpretarii probelor administrate si a starii de fapt si de drept incidente.
Fata de faptul ca reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, iar instanta de fond a admis-o in virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, invedereaza instantei de control judiciar ca prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Ministerul Justitiei si s-a constatat ca dispozitiile art. 2 alin. 1 si alin. 11, precum si dispozitiile art.27 din Ordonanta de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale, Curtea Constitutionala a Romaniei retinand ca aceste texte lasa posibilitatea desprinderii unui inteles neconstitutional, in virtutea caruia (cum s-a si intamplat) in cauzele in care au fost ridicate exceptii sau in cauze similare, instantele judecatoresti au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe care le considera discriminatorii si sa le inlocuiasca cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecatii.
Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor de judecata competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat in art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 429/2003 ca si prevederile art. 61 alin. 1 potrivit carora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
Pe cale de consecinta, paratii apreciaza ca in mod corect Curtea Constitutionala a admis exceptia invocata de Ministerul Justitiei, constatand ca dispozitiile art. 2 si 27 din Ordonanta de guvern nr. 137/2000 sunt neconstitutionale din perspectiva art.1 alin. 4 din Constitutie, ce reglementeaza principiul separatiei puterilor in stat, a art.126 alin.6 ce garanteaza controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice pe calea contenciosului administrativ si a art. 144 lit. a) si c) ce stabilesc competenta Curtii Constitutionale de a analiza constitutionalitatea unor prevederi din legi sau ordonante in vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constitutie ce se refera la egalitatea in fata legii, in masura in care sunt interpretate in sensul ca se da in competenta instantei de judecata atributia de a retine incalcarea principiului egalitatii in fata legii prin examinarea si cenzurarea solutiilor cuprinse in legi si ordonante.
Fata de aceste aspecte, paratii solicita instantei sa faca aplicarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, potrivit carora "Decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie".
Mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal plata si pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adaugand la legea speciala de salarizare a magistratilor, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativa - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instantele judecatoresti nu sunt abilitate sa creeze si sa adopte legi, ci doar sa le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative ¬respectiv Parlamentului sau, in anumite cazuri, pe cel al puterii executive ¬reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executiva - ordinele, ordonantele si hotarari le de guvern - trebuie sa fie in cele din urma validate printr-o lege de catre Parlament.
Acordarea pentru viitor a acestor drepturi salariale reprezinta o ingerinta grava a instantei judecatoresti in atributiile puterii legiuitoare si executive si, in consecinta, o incalcare a dispozitiilor constitutionale privind separatia intre puterile statului.
Se face trimitere pe larg la prevederile art. 4 (ale carui dispozitii au intrat in vigoare la data de 12.11.2009) din Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009 - legea cadrul privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice - Anexa nr.VI intitulata "Reglementari specifice personalului din justitie" Sectiunea I, concluzionandu-se ca in prezenta acestor dispozitii legale, solicitarea privind plata si pe viitor a drepturilor salariale acordate este ramasa fara obiect.
Paratii recurenti mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata diferentelor salariale cuvenite in functie de coeficientii de multiplicare primiti de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, depasind astfel atributiile puterii judecatoresti prin adaugarea la legea speciala de salarizare a magistratilor, schimband intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestui act normativ, hotararea pronuntata fiind data cu aplicarea gresita a legii.
Intimatii-reclamanti au solicitat acordarea aceleiasi salarizari cu a procurorilor de la Directia de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism - structura centrala, care - conform sustinerilor lor si celor retinute de instanta de fond - ar avea toti nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetul pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Dupa cum se poate observa prin raportare la art. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27/2006, (astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 45/2007), legea speciala de salarizare a magistratilor nu face referire in mod expres la procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si Terorism, dupa cum nici Legea nr. 508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistratilor cuprinsi in structura centrala sau in structurile teritoriale ale acestei directii.
Drepturile salariale ale procurorilor sunt reglementate printr-o lege speciala, respectiv Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata prin Legea nr.47/2007.
Din economia art. 2 si art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006, raportat la anexa care face parte integranta din ordonanta, se constata ca in prezent reclamantii beneficiaza de o indemnizatie lunara corespunzatoare coeficientului de multiplicare aplicabil in mod legal.
In atare situatie, solicitarea reclamantilor privind plata unei indemnizatii egale cu cea a procurorilor D.N.A si D.I.I.C.O.T, adica schimbarea coeficientului de multiplicare, excede atributiilor puterii judecatoresti, intrucat prin acordarea acestor drepturi salariale s-ar modifica printr-o hotarare judecatoreasca indemnizatia de incadrare a magistratilor, stabilita printr-o lege de salarizare aflata in vigoare la data solutionarii prezentei cauze.
Fata de motivele invocate in sustinerea pretentiilor formulate, in situatia data, reclamantii aveau posibilitatea invocarii neconstitutionalitatii dispozitiilor legii de salarizare si nicidecum a solicita - pe calea unei actiuni in conflict de drepturi - acordarea unor drepturi salariale ce nu sunt prevazute in legea salarizarii in acest moment.
In realitate, prin acordarea diferentelor salariale pretinse s-a urmarit modificarea coeficientului de multiplicare de care beneficiaza in prezent reclamantii - acesta fiind insa un atribut exclusiv al legiuitorului.
Art.11 alin. l din Ordonanta de Urgenta nr.27/2006 prevede expres ca: "Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si cei din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism sunt salarizati potrivit nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa, in raport cu functiile pe care le detin sau cu care sunt asimilati potrivit legii".
Potrivit dispozitiilor art. l alin. 1 din Ordonanta de Urgenta nr.43/2002, Directia Nationala Anticoruptie este o structura cu personalitate juridica, infiintata in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin reorganizarea Parchetului National Anticoruptie.
Corespunzator, in conformitate cu dispozitiile art. l alin. l din Legea nr.508/2004, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism functioneaza ca structura cu personalitate juridica, specializata in combaterea infractiunilor de criminalitate organizata si terorism, in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
A accepta sustinerile reclamantilor si instantei de fond, potrivit carora acestia sunt discriminati in raport cu procurorii din cadrul D.N.A si D.I.I.C.O.T, ar insemna implicit nesocotirea dispozitiilor legii salarizarii, in baza carora indemnizatiile magistratilor sunt stabilite de legiuitor in temeiul unor criterii determinate, in principal, in raport cu nivelul instantelor sau al parchetelor.
O astfel de interpretare a dispozitiilor legale citate ar insemna ca toti magistratii sa fie salarizati la acelasi nivel, legea de salarizare a magistratilor fiind considerata neavenita si discriminatorie.
Sustinerile instantei de fond - in sensul ca exista un nivel de salarizare diferit si ca aceasta are caracter discriminatoriu - sunt netemeinice, deoarece in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 2 alin. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 137/2000, republicata, potrivit carora "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent, neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. 1, fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare".
Astfel, in cazul in care ar exista o astfel de salarizare nu s-ar putea considera ca aceasta constituie o discriminare, asa cum este aceasta definita in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare, intru cat nu reprezinta o deosebire excludere, restrictie sau preferinta efectuata pe baza de rasa, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau categorie defavorizata.
Mai mult decat atat, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea criminalitatii si coruptiei, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de drepturi banesti, sunt adecvate si necesare.
Din definitia legala - art.75 alin.2 din Legea nr.304/2004 - rezulta ca Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism functioneaza in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar salarizarea se efectueaza potrivit coeficientilor de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Salarizarea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism are asadar in vedere nivelul parchetului in cadrul Ministerului Public.
Discriminarea nu rezida in posibilitatea magistratilor procurori de a participa la solutionarea unor asemenea cauze, ci eventual in indeplinirea efectiva a acelorasi acte de cercetare si solutionare ca si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
De altfel, aceste prevederi sunt reluate si in cuprinsul art. 154 alin. 3 din Codul Muncii, potrivit caruia "La stabilirea si la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala".
In lumina principiilor cuprinse in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, discriminarea presupune cauzele si cazurile de discriminare traditionala, cu privire la sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala si de rasa, cetatenie, categorie sociala defavorizata, religie, convingeri, asa zisele diferente discriminatoare dintre diferitele categorii profesionale nefiind cuprinse in acestea.
Totodata, motivul pentru care s-a ajuns in situatia examinarii de catre Curtea Constitutionala a articolelor din actul normativ privitor la discriminare il constituie o neinspirata traducere a textelor cuprinse in legislatia comunitara, care a dus la o gresita interpretare a conceptului de discriminare, astfel incat, la acest moment, in mod paradoxal exista pe rolul instantelor o multitudine de litigii care fac referire la discriminare fara a se pune intr-adevar problema discriminarii si extrem de putine actiuni privitoare la cazurile traditionale de discriminare.
Discriminarea invocata de reclamanti si retinuta de instanta de fond in raport de alte categorii de personal este utilizata printr-un rationament juridic speculativ, neputand exista nici un fel de discriminare decat in conditiile in care, in sfera acelorasi dispozitii imperative ale unui act normativ, doua persoane aflate in aceeasi situatie si in aceleasi circumstante ¬primesc un tratament juridic diferit, iar diferenta nu poate fi sustinuta.
In consecinta, in cauza nu se pune problema discriminarii pe vreunul din criteriile aratate.
Paratii arata ca mai apreciaza ca instanta de fond a dispus in mod nelegal plata drepturilor banesti solicitate, actualizate cu rata inflatiei si cu aplicarea dobanzii legale, in situatia in care Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ca institutie bugetara, nu poate sa inscrie in bugetul propriu nici o plata fara baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea Bugetului de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despagubirilor acordate de catre instanta, astfel ca acordarea ulterioara a unei sume de bani peste cea datorata - chiar reprezentand indicele de inflatie si aplicarea dobanzii legale - nu se justifica.
Se face trimitere la prevederile art. art.14 alin. (2), art. 29 alin. 3 si art. 47 din Legea nr.500/2002, dispozitiile legale fiind in sensul ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - reprezentat prin Procurorul General, in lipsa unei prevederi legale care sa reglementeze materia actualizarii drepturilor cu rata inflatiei ori dobanda legala nu are la dispozitie alte surse de finantare in afara celor alocate prin lege.
Mai mult, apreciaza ca actualizarea conform indicelui de inflatie si aplicarea dobanzii legale apar ca un mijloc de constrangere, reprezentand pentru debitor o amenintare spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata.
Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr.9/2000 - privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, "Partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti".
Or, in speta nu exista nici o conventie intre reclamanti si parati cu privire la acordarea unor dobanzi, motiv pentru care actul normativ sus¬ mentionat nu isi gaseste aplicabilitatea in speta, capetele de cerere privind plata dobanzilor legale si aplicarea indicelui de inflatie fiind inadmisibile si lipsite de cauza juridica, situatie ce conduce la imbogatirea fara justa cauza prin incalcarea prevederilor legale in materia salarizarii magistratilor.
Fata de cererea privind obligarea paratilor la operarea mentiunilor corespunzatoare recunoasterii drepturilor castigate prin sentinta anterior mentionata in carnetele de munca, solicita respingerea acesteia ca nefondata deoarece in conformitate cu dispozitiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de munca, "actele pe baza carora se fac inscrieri in carnet, privind activitatea desfasurata, vor cuprinde: denumirea unitatii si perioada in care s-a lucrat, cu indicarea datei de incepere si de incetare a raportului de munca, precum si precizarea modului de incadrare - pe durata nedeterminata sau determinata, prin transfer in interesul serviciului sau la cerere -, in toate cazurile cu mentionarea temeiurilor legale pe baza carora a avut loc incadrarea, modificarea sau incetarea contractului de munca; de asemenea, in acte se vor mentiona si functia, meseria sau specialitatea exercitata, retributia tarifara de incadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta si, dupa caz, locurile de munca cu conditii deosebite care dau dreptul la incadrarea in grupele 1 si 2 de munca la pensie".
Astfel, din dispozitiile legale anterior mentionate reiese ca singura categorie de drepturi banesti ce se poate transcrie in carnetele de munca este retributia tarifara de incadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta. Sporurile acordate de instanta de fond sunt drepturi salariale ce se adauga la retributia tarifara de incadrare si nu se includ in aceasta, deci sporurile si adaosurile salariale reprezinta o categorie de drepturi banesti ce nu pot face obiectul transcrierii in carnetele de munca.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj si inregistrat la data de 18.12.2009, s-a solicitat admiterea acestuia si s-au reiterat aceleasi motive de recurs sustinute de ceilalti parati.
Analizand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea retine urmatoarele:
Recursurile sunt nefondate si urmeaza a fi respinse ca atare.
Raportat la exceptia inadmisibilitatii actiunii, se retine ca recurentul Ministerul Economiei si Finantelor citeaza dispozitiile art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 27/2006 pentru a motiva exceptia. Nu au aplicabilitate in speta aceste prevederi.
Textul legal mai sus citat se refera la situatiile in care nemultumirile de ordin salarial sunt legate de modul de stabilire a drepturilor salariale, or in prezenta cauza, nemultumirea vizeaza nu un drept stabilit in favoarea reclamantilor, ci unul care nu le este recunoscut si acordat.
Cat priveste sustinerea ca nu exista un temei legal pentru plata drepturilor solicitate prin actiune, Curtea constata ca acestea au fost in mod legitim acordate nu in cadrul unui litigiu pentru obtinerea unor drepturi salariale prevazute explicit prin lege in favoarea reclamantului, ci in cadrul unei actiuni ce a tins la constatarea unei situatii de discriminare si la repararea acesteia prin echivalent banesc, pentru inlaturarea discriminarii. Temeiul legal al actiunii si implicit al sentintei de admitere a acesteia il constituie textele legale interne si internationale care permit o atare sanctiune a tratamentelor discriminatorii, indicate de altfel pe larg si in mod repetat in hotararea recurata.
S-a mai aratat in motivele de recurs ca prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 818/2008, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.
Trebuie observat, in acest context, ca desi din aceasta perspectiva instantele sunt oprite de a mai cenzura prin hotararile pronuntate situatiile de discriminare determinate de prevederi legale discriminatorii, raman a fi aplicate in acelasi domeniu dispozitiile legale internationale, care au prioritate fata de cele interne, potrivit art. 20 din Constitutia Romaniei.
Or, hotararea atacata face trimitere la toate dispozitiile legale internationale incidente sub acest raport, motiv pentru care urmeaza a fi respinsa critica privind lipsa temeiului legal al hotararii.
S-a mai facut trimitere la incalcarea de catre instanta a atributiilor puterii judecatoresti prin pronuntarea unei hotarari care are ca efect instituirea, modificarea sau abrogarea de norme juridice cu putere de lege.
Raportat la acest motiv de recurs, Curtea retine ca potrivit prevederilor Protocolului 12 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ce reglementeaza "Interzicerea generala a discriminarii", "1. Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nici o discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate la paragraful 1".
Se observa astfel ca, desi alineatul 1 al articolului statueaza garantia cetateanului european de a nu fi discriminat in exercitarea oricarui drept prevazut de lege, alineatul 2 nu mai limiteaza asigurarea impotriva discriminarii la drepturile prevazute de lege, ci o extinde la toate situatiile in
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Raporturi de munca
DECIZIE DE IMPUTARE. NELEGALITATEA EMITERII ACTULUI RAPORTAT LA DISP. ART. 169 (164) CODUL MUNCII republicat - Sentinta civila nr. 5773/97/2010 din data de 24.01.2011NERESPECTAREA CLAUZELOR NEGOCIATE PRIN CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCA. CONSECINTA OBLIGARII ANGAJATULUI LA PLATA UNOR DESPAGUBIRI. - Sentinta civila nr. 1648/97/2010 din data de 24.02.2011
SANCTIONARE DISCIPLINARA. EXCEPTIA TARDIVITATII EMITERII DECIZIEI - Sentinta civila nr. 680/LM/2011 din data de 21.04.2011
GREVA DE AVERTISMENT. NEINDEPLINIREA CONDITIILOR IMPUSE DE LEGEA NR. 62/2011, A DIALOGULUI SOCIAL.NELEGALITATE - Sentinta civila nr. 1189/LM/2011 din data de 26.05.2011
Conflict de munca. Criteriile de acordare ale adaosului pentru sarbatoarea de Pasti prevazut in Contractul colectiv de munca. Functionarea sucursalei in baza delegarilor de competenta. - Sentinta civila nr. 1557/LM/2010 din data de 02.11.2010
Recurs rectificare carnet de munca - Sentinta civila nr. 1719 din data de 25.01.2010
Raspunderea patrimoniala a angajatilor. - Sentinta civila nr. 217 din data de 24.02.2011
Lipsa in gestiune. Raspunderea patrimoniala a mostenitorilor salariatului decedat. - Sentinta civila nr. 835 din data de 16.06.2011
Actiunea in raspundere patrimoniala. Prejudiciul produs de sofer prin depasirea consumului de combustibil. - Sentinta civila nr. 309 din data de 24.03.2011
Drepturi salariale - Sentinta comerciala nr. 472/CA din data de 09.09.2010
LITIGIU DE MUNCA. RASPUNDERE SUBSIDIARA - Decizie nr. 10 din data de 19.01.2010
Functionar public cu statut special. Incetarea raporturilor de serviciu urmare a intervenirii unei hotarari penale definitive de condamnare. Petenta ofiter de politie judiciara. Atacarea ordinului Ministerului Afacerilor de Interne prin care s-a constata - Decizie nr. 62/F din data de 10.04.2014
Acordarea indemnizatiei de dispozitiv - Decizie nr. 488/F din data de 25.04.2008
Spor de confidentialitate solicitat de magistrati – admisibilitate. - Decizie nr. 348/F din data de 16.04.2008
Acordarea pentru anumite categorii de politisti din cadrul structurilor teritoriale ale Politiei Romane, a suplimentelor de hrana M12B, daca acestia desfasoara activitati in ture. Aplicabilitatea HG nr. 65/2003 si Ordinul MAI nr. 440/2003. - Decizie nr. 617/R din data de 30.09.2008
Dreptul functionarilor publici angajati in structuri MIRA de a li se plati prima de concediu si sporul de fidelitate. Admisibilitatea chemarii in garantie a Ministerului Economiei si Finantelor. - Decizie nr. 429/R din data de 01.07.2008
Legalitatea acordarii – pentru politisti a sporului de fidelitate si a primei de concediu. Drepturile salariale suspendate nu au fost anulate prin actele normative care au determinat suspendarea, anume legile bugetului de stat pe anul 2001-2006 - Decizie nr. 434/R din data de 01.07.2008
Reactualizarea debitului principal cu rata inflatiei si acordarea de dobanzi legale pentru neexecutarea la timp a obligatiilor de plata. Regim juridic si temeiuri de drept. - Decizie nr. 146/R din data de 03.04.2007
Contencios administrativ si fiscal - litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999) - Sentinta civila nr. 7/CC din data de 03.02.2010
Sanctiune disciplinara. Vinovatie salariat. - Decizie nr. 1727 din data de 21.10.2013