Raspundere patrimoniala. Neintrunirea cumulativa a dispozitiilor art. 270 alin.(1) si art. 271 alin.(1) din Codul muncii

Curtea de Apel Cluj, Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 1756 din 18 mai 2011
 
Prin sentinta civila nr. 4646 din 27 septembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Salaj s-a respins ca nefondata cererea formulata de reclamanta SC D.P.C. SRL impotriva paratului B.G.R., avand ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 29.965,90 lei, reprezentand prejudiciu patrimonial.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, s-a retinut ca de la data de 07.09.2006 si pana la data de 23.01.2009 paratul a fost angajat cu contract individual de munca in calitate de sofer, incetand raporturile de munca in temeiul art. 65 alin(1) din Codul muncii.
Fata de dispozitiile art. 270 alin.1 si art.271 alin. 1 din Codul muncii , s-a apreciat ca nu sunt intrunite cumulativ toate conditiile pentru a atrage raspunderea materiala a angajatului, si anume reclamanta nu a putut face dovada prejudiciului suferit nici chiar dupa ce instanta i-a pus in vedere sa faca acest lucru. Depunerea la dosarul cauzei a unor avize de insotire a marfii nu pot face dovada unui prejudiciu real suferit in patrimoniul reclamantei.
In privinta vinovatiei paratului instanta a retinut ca nu a fost dovedita de catre reclamanta nefiind prezentate de catre acesta acte care sa dovedeasca culpa paratului.
Prin urmare, nefiind intrunite toate conditiile pentru a putea fi antrenata raspunderea patrimoniala a paratului, instanta a respins cererea reclamantei ca nefondata.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta SC D.P.C. SRL solicitand modificarea sentintei in sensul admiterii cererii.
In motivarea recursului, s-a aratat ca sunt intrunite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a paratului, avand in vedere ca exista calitatea de angajat, fapta ilicita exista deoarece marfa a fost incarcata dar nu a ajuns la destinatie, astfel creandu-se angajatorului un prejudiciu evaluabil in bani, vinovatia paratului fiind efectiva.
Motivarea respingerii prin faptul ca nu ar exista un prejudiciu sau nu s-ar putea dovedi existenta lui, ar conduce la exonerarea raspunderii celui in cauza este nereala si neintemeiata deoarece prejudiciul in cauza este cert si real evaluabil in bani - 29.965,90 lei, suma rezultata din contravaloarea marfii care nu a ajuns la destinatie.
Arata ca invocarea faptului ca reclamanta nu a putut face dovada unui prejudiciu real suferit este netemeinica, deoarece la dosarul cauzei au fost depuse avizele de insotire a marfii semnate de catre conducatorul auto la incarcarea marfii, insa aceasta nu a fost confirmata prin semnatura gestionarului de primirea marfii, fiind confirmata deci culpa paratului.
Paratul B.G.R. prin intampinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate in cererea de recurs care se incadreaza in motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., prin prisma apararilor din intampinare, Curtea constata ca recursul este nefondat, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., il va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse in cuprinsul prezentei decizii:
Din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii rezulta, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, ca pentru a exista raspunderea patrimoniala este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii de fond: calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicita si personala a salariatului, savarsita in legatura cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia salariatului.
Aceste conditii trebuie analizate de instanta de judecata pentru a stabili in mod corect raspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispozitiei de ordin general aplicabila in raporturile de munca din art. 287 Codul muncii.
Numai intrunirea cumulativa a acestor conditii atrage raspunderea patrimoniala a salariatilor in temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar raspunderea este exclusa in lipsa a cel putin uneia dintre aceste conditii.
In speta, din copiile avizelor de insotire a marfii depuse la dosar reiese ca acestea au fost intocmite in perioada martie - noiembrie 2007pentru a insoti transporturi de marfa in valoare totala de 29.965,60, intre sediul societatii si punctul de lucru din Jibou.
Insa, Curtea retine ca in lipsa unor date concrete care sa ateste imprejurarea ca paratul, in calitate de angajat ca si conducator auto al reclamantei, nu a predat la destinatie marfurile pe care le-a transportat, nu se poate retine existenta unui prejudiciu in patrimoniul societatii, iar simpla prezentare a unor avize de insotire a marfii nesemnate de catre primitor, nu este suficienta pentru dovedirea prejudiciului.
Reclamanta pretinde ca ar fi fost prejudiciata prin faptul ca paratul a sustras marfurile pe care le-a transportat, insa Curtea apreciaza ca doar invocarea nesemnarii avizelor de catre primitor, ca unic temei al vinovatiei salariatului in producerea pagubei, nu este suficienta si practic nu dovedeste faptul sustragerii acestor bunuri si nici existenta unui prejudiciu creat societatii.
Asa fiind, declansarea raspunderii materiale a salariatului este de neconceput in situatia in care nu se face dovada in ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului.
Contrar sustinerilor recurentei, se constata ca paratul nu a avut calitatea de gestionar, intrucat asa cum reiese din carnetul de munca depus la dosar, acesta a fost angajat in cadrul societatii in calitate de conducator auto, iar la dosarul cauzei nu a fost nepusa o fisa a postului din care sa reiasa ca paratul ar fi avut atributii specifice gestionarului potrivit Legii nr. 22/1969, insa chiar si in cazul unei gestiuni, pentru a opera prezumtia relativa de culpa, angajatorul are sarcina de a dovedi in mod legal existenta prejudiciului in legatura cu munca prestata de salariat.
Pentru aceste considerente, retinand ca recurenta-reclamanta, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit intrunirea cumulativa a conditiilor pentru care societatea a solicitat angajarea raspunderii patrimoniale a intimatului-parat, Curtea apreciaza ca hotararea fondului este legala si temeinica, astfel ca o va mentine ca atare, urmand ca in temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. sa respinga ca nefondat recursul declarat de recurenta, in cauza nefiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. (Judecator Sergiu Catalin Bobos)