Litigiu de munca. Sanctiune disciplinara. Neprezentarea la locul de munca, chiar in contextul in care exista dovezi cu privire la intentia angajatorului de a inceta raportul de munca, constituie abatere disciplinara grava.

Litigiu de munca. Sanctiune disciplinara. Neprezentarea la locul de munca, chiar in contextul in care exista dovezi cu privire la intentia angajatorului de a inceta raportul de munca, constituie abatere disciplinara grava.

Art. 250, art. 252 alin. 1 si 2 lit. a,c si f din Codul muncii

Apelantul a inteles sa nu se prezinte la locul de munca, desi nu a existat o impiedicare din partea angajatorului in acest sens. Fapta de a nu respecta principala obligatie ce ii incumba in calitate de angajat este grava si, contrar sustinerilor apelantului, a fost savarsita cu intentie.
Alegerea salariatului de a nu se prezenta la locul de munca, chiar in contextul in care exista dovezi cu privire la intentia angajatorului de a inceta raportul de munca, constituie abatere disciplinara grava.

(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Munca ?i Asigurari Sociale, decizia Nr.3734 din 19 iunie 2017)

Impotriva acestei sentinte a formulat cerere de apel motivata, apelantul-reclamant G.M.C. , solicitand admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei civile atacate si, pe cale de consecinta, admiterea contestatiei astfel cum a fost formulata si modificata, anularea deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367 emisa de angajatorul societatea A.B.  S.R.L. la data de 01.07.2016 ca fiind nelegala si netemeinica si, in subsidiar, in conditiile in care instanta de judecata apreciaza ca in cauza, apelantul a savarsit abaterea disciplinara retinuta in sarcina sa prin Decizia de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016, sa se dispuna inlocuirea sanctiunii disciplinare, aceea de desfacere disciplinara a contractului individual de munca, cu o alta sanctiune disciplinara, mai usoara, dintre cele prevazute de dispozitiile art.248 alin.1 lit. a)-d) din Legea nr.53/2003-Codul muncii si, pe cale de consecinta, anularea partiala a deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 , in raport de RIL Decizia nr.11/2013 a inaltei Curti de Casatie si Justitie; obligarea angajatorului, societatea A.B.  S.R,L, la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi (plata Primelor de Pasti, a Primelor de Craciun, a tichetelor de masa si contravaloarea concediului de odihna neefectuat si neplatit) de care as fi beneficiat ca salariat de la data concedierii, respectiv 01.07.2016 si pana la data reintegrarii efective in postul si functia detinuta anterior concedierii; repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, in sensul reintegrarii pe postul si functia detinute anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de munca nr.45/28.11.2012; obligarea   angajatorului,   societatea      A.   B.   S.R.L   la   plata   unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi (Prima   de   Pasti,   tichetele   de   masa)   pentru  perioada   01.03.2016-30.06.2016; obligarea intimatei, societatea A.B.  S.R.L., la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu fond si apel, reprezentand onorariu de avocat.
Formuleaza apelantul-reclamant urmatoarele critici de netemeinicie si nelegalitate a sentintei civile apelate, intemeiate in drept pe disp. art.480 alin.2 C.proc.civ:
Prima critica consta in faptul ca instanta de fond a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art.252 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicata - Codul muncii, Decizia de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 fiind emisa de intimata cu incalcarea termenului de 30 de zile calendaristice prevazut de art.252 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicata - Codul muncii.
A doua critica pe care o formuleaza apelantul-reclamant impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara (concediere)nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. a) din Legea nr.53/2003 republicata - Codul Muncii (descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.)
A treia critica pe care o formuleaza apelantul-reclamant impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. c) din Legea nr.53/2003 republicata - Codul Muncii.
A patra critica pe care o formuleaza apelantul este ca instanta de fond a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara(concediere)  nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. f) din Legea nr.53/2003 republicata – Codul Muncii (instanta competenta unde sanctiunea poate fi atacata).
O alta critica pe care o formuleaza apelantul impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond nu a constatat ca decizia de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 este nula absolut intrucat nu a fost semnata de persoana care avea calitatea de reprezentant legal al societatii A.B.  S.R.L
 O alta critica pe care apelantul o formuleaza impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, nu a constatat ca decizia de concediere este nula absolut si din prisma motivului ca Regulamentul intern 2013 al societatii A.B.  SRL, nu i-a fost adus la cunostinta contestatorului anterior concedierii acestuia din data de 01.07.2016
In raport de dispozitiile art.425 alin.1 lit.b C.proc.civ. solicita apelantul-reclamant sa se constate ca hotararea primei instante pe acest aspect nu este motivata avand in vedere ca judecatorul fondului nu a analizat in nici un fel sustinerile sale referitoare la faptul ca Regulamentul intern 2013 nu i-a fost adus la cunostinta decat la nivelul  anului  2016,  respectiv  ulterior datei  de  01.07.2016,  regulament intern in raport de care insa s-a dispus concedierea salariatului. Prevederile din contractul individual de munca (retinute de instanta de fond in hotarare) nu au stat la baza deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 asa cum reiese din cuprinsul acesteia.
La momentul semnarii contractului individual de munca nr.45/28.11.2012 exista un Regulament intern la nivelul societatii angajatoare, regulament care ulterior, in anul 2013, ar fi fost inlocuit cu un alt Regulament intern (Regulament intern 2013), care nu i-a fost adus la cunostinta decat la nivelul anului 2016, respectiv ulterior datei de 01.07.2016.
In ceea ce priveste inscrisul intitulat ,,Tabel cu semnaturile salariatilor de luare la cunostinta a prevederilor Regulamentului intern” depus de intimata solicita apelantul sa se constate ca pe acest inscris nu exista mentionata nicio data in dreptul semnaturii apelantului care sa confirme sustinerile intimatei in sensul ca Regulamentul intern din 2013 i-ar fi fost adus la cunostinta anterior datei de 07.07.2013.
O alta critica pe care o formuleaza apelantul impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a respins ca neintemeiate motivele formulate de contestator cu privire la individualizarea sanctiunii aplicate.
Considera apelantul ca, in mod netemeinic si nelegal, prima instanta a retinut in motivarea hotararii ca sanctiunea disciplinara aplicata de intimata a fost corect individualizata in conditiile in care nu a analizat nici unul dintre criteriile prevazute de art.250 din Legea nr.53/2003-Codul muncii, textul de lege ramanand la nivel scriptic.
O ultima critica pe care o formuleaza apelantul impotriva sentintei civile nr.209 din 17.01.2017 a Tribunalului Bucuresti este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a respins ca neintemeiate motivele formulate de contestator cu privire la cererea referitoare la plata de despagubiri pentru perioada 01.03.2016-30.06.2016.
Invedereaza apelantul  ca din inscrisul intitulat  Adeverinta nr.350/07.07.2016, instanta de fond putea constata ca intimata a dispus suspendarea contractului individual de munca al salariatul in temeiul art.51 alin.2 din Codul muncii incepand cu data de 01.03.2016 pana in data de 01.06.2016 (perioada in care nu i-a fost achitat salariul, sens in care ar fi emis un numar de patru decizii de suspendare). Precizeaza apelantul ca aceste decizii nu i-au fost comunicate contestatorului lipsindu-l astfel de posibilitatea de a supune aceste decizii controlul instantei de judecata.
La data de 19.04.2017, prin Serviciul Registratura al Curtii, a depus intampinare intimata-parata A.B.  SRL, solicitand respingerea apelului ca neintemeiat si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei pronuntate de instanta de fond.
Arata intimata ca primul motiv de apel este neintemeiat avand in vedere data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii la 30.06.2016. avand in vedere ca decizia de concediere disciplinara a fost emisa la data de 01.07.2016, considera intimata ca a fost respectat termenul de 30 de zile prevazut de art.252 alin.1 Codul muncii.
Considera intimata ca fiind neintemeiat si cel de-al doilea motiv de apel cu privire la descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara. Fapta a fost descrisa ca fiind absentarea nemotivata incepand cu data de 01.03.2016, salariatul cumuland un numar de 84 de zile calendaristice de absente nemotivate. Sintagma pana in prezent permitea identificarea datei pana la care s-a retinut absentarea nemotivata prin raportare la data intocmirii referatului de sesizare nr.280/23.05.2015 mentionat in decizia de concediere.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, invedereaza intimata ca apelantul nu a formulat aparari cu ocazia cercetarii disciplinare, dupa cum rezulta din mentiunea olografe ale acestuia pe procesul verbal intocmit cu ocazia audierii salariatului nr.364/30.06.2016.
Arata intimata ca este neintemeiat si motivul de apel privind neindicarea instantei competente la care sanctiunea putea fi contestata, deoarece salariatul nu a suferit nici un prejudiciu in conditiile in care a introdus actiunea la instanta competenta.
Referitor la sustinerea apelantului ca decizia nu a fost semnata de reprezentantul legal al societatii, precizeaza intimata ca decizia a fost semnata de directorul executiv al societatii domnul Simion Mirel care, potrivit fisei postului (art.6.1.5. si 6.2.55) putea sa dispuna toate masurile pe care le considera necesare referitoare la angajatii societatii, inclusiv incetarea contractelor individuale de munca prin orice modalitate.
Arata intimata ca este neintemeiat si motivul de apel cu privire la comunicarea Regulamentului intern, deoarece salariatul avea obligatia de a se prezenta la locul de munca in baza contractului individual de munca. Pe de alta parte, a facut dovada ca i-au fost aduse la cunostinta apelantului prevederile Regulamentului in anul 2013.
Contrar sustinerilor apelantului, apreciaza intimata ca sanctiunea fost corect individualizata, prin raportare la elementele prevazute de art.266 Codul muncii. Apelantul era director administrativ, motiv pentru care increderea angajatorului in acesta a reprezentat un element important in aprecierea gravitatii faptei. Absentarea salariatului care detinea o functie de conducere, pentru o perioada de aproape 3 luni a afectat negativ activitatea societatii.
Intimata invedereaza ca este neintemeiat capatul de cerere privind plata drepturilor salariale pentru perioada 01.03.2016 – 30.06.2016, in conditiile in care apelantul nu s-a prezentat la serviciu, nu a prestat nicio munca in folosul angajatorului, desi societatea nu i-a interzis accesul la locul de munca. Suspendarea contractului individual de munca a fost dispusa in temeiul art.52 alin.1 Codul muncii tocmai din cauza absentelor nemotivate.
             La data de 05.05.2017, apelantul-reclamant a formulat si a depus la dosar raspuns la intampinare, in combaterea apararilor formulate de intimata, prin care a reiterat, in esenta, cele aratate si in cuprinsul cererii de apel.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizand apelul declarat, potrivit dispozitiilor art.477 C.pr.civ., in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Prima critica formulata de apelant consta in faptul ca instanta de fond a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art.252 alin.1 Codul muncii, Decizia de concediere disciplinara nr.367/01.07.2016 fiind emisa de intimata cu incalcarea termenului de 30 de zile calendaristice prevazut de art.252 alin.1 Codul muncii.
In drept, conform dispozitiilor art. 252 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei. 
Prin Decizia nr.16/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, privind judecarea recursului in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 817 din 05/12/2012, s-a stabilit ca: „In interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii.”
In fapt, dupa cum chiar intimata a recunoscut in intampinarea depusa la dosarul de fond al cauzei, „lipsa oricarei mentiuni referitoare la finalizarea cercetarii disciplinare din data de 25.04.2016” se datoreaza lipsei de diligenta a unui alt salariat, datorata, la randul ei, starii de sanatate precara a acestui salariat.
Termenul de 30 de zile este un termen de prescriptie, iar nerespectarea acestuia duce la stingerea dreptului angajatorului de a mai aplica sanctiunea disciplinara pentru respectiva abatere disciplinara. De aceea, nu este posibila nici reluarea cercetarii disciplinare pentru aceeasi fapta si intocmirea unui nou proces verbal de finalizare a cercetarii disciplinare prin care angajatorul sa se repuna in termen.
Intimata nu poate sustine ca la data de 25.04.2016 au mai existat alte elemente ce au determinat necesitatea unei noi convocari a salariatului cercetat disciplinar, in cauza fiind vorba de absente nemotivate. Fapta a fost cunoscuta la acel moment de persoana indreptatita sa emita decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare si s-a putut consta si intrunirea elementelor constitutive necesare pentru existenta abaterii disciplinare.
Ratiunea instituirii termenului de 30 de zile este aceea ca angajatorul, dupa studierea referatului care finalizeaza cercetarea disciplinara prealabila, sa stabileasca daca exista abatere disciplinara, care sunt consecintele acesteia si daca se impune aplicarea unei sanctiuni disciplinare, care anume sanctiune se cuvine a fi aplicata. De asemenea, s-a avut in vedere si alocarea timpului necesar motivarii in fapt si in drept a luarii acestei masuri de catre angajator, motivare care urmeaza a fi cenzurata pe calea controlului judiciar.
Prin urmare, termenul de prescriptie de 30 de zile calendaristice a inceput sa curga de la data de 25.04.2016, pentru abaterea disciplinara contand in absenta nejustificata in perioada 01.03.2016 – 25.04.2016, iar decizia de concediere disciplinara contestata in prezenta cauza nr.367/01.07.2016, fiind emisa cu nerespectarea termenului de 30 de zile calendaristice este anulabila in parte pentru retinerea ca abatere disciplinara a faptei de a absenta nejustificat in perioada 01.03.2016 – 25.04.2016.
A doua critica pe care o formuleaza apelantul-reclamant impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. a) Codul Muncii (descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.)
In drept, potrivit dispozitiilor 252 alin.2 lit.a Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.
Aceasta mentiune prezinta o importanta deosebita in cuprinsul deciziei de concediere deoarece permite instantei sa verifice imprejurarile de loc si de timp in care faptele au fost savarsite si, in raport de care, se verifica indeplinirea conditiilor pentru angajarea raspunderii disciplinare a salariatului, potrivit art.247 alin.2 Codul muncii. De asemenea, legiuitorul a prevazut ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere (art.79 Codul muncii).
Contrar sustinerilor apelantului, Curtea constata ca abaterile disciplinare retinute in sarcina sa sunt complet individualizate, inclusiv sub aspectul datei la care au fost savarsite.
Astfel, in cuprinsul deciziei de concediere disciplinara nr.367/01.07.2016, angajatorul a aratat ca „incepand cu data de 01.03.2016, salariatul dl. G.M.C. , angajat in functia de sef serviciu administrativ nu s-a mai prezentat la locul de munca, cumuland pana in prezent un numar de 84 de zile calendaristice de absente nemotivate, ducand la ingreunarea bunei desfasurari a activitatii departamentului de logistica.”
Se poate observa ca este delimitat cu claritate atat elementul temporal: incepand cu data de 01.03.2016 pana in prezent, cat si elementul obiectiv al faptei: a absentat nemotivat.
Aceste elemente sunt suficiente din perspectiva exigentelor art. 252 alin.2 lit. a Codul muncii pentru ca instanta sa poate exercita controlul judecatoresc asupra deciziei de concediere.
Angajatorul nu a invocat alte motive in cuprinsul apararilor formulate in cauza, intelegand sa sustina temeinicia decizia de concediere prin depunerea de inscrisuri: state de plata si pontaje (filele nr.129-140 dosar fond)  din care rezulta ca apelantul nu s-a mai prezentat la locul de munca incepand cu data de 01.03.2016 si pana la data intocmirii referatului de sesizare nr.280/23.05.2016. Aceasta perioada a fost analizata si de comisia de disciplina, conform procesului verbal de finalizare a cercetarii disciplinare nr.304/30.05.2016.
A treia critica pe care o formuleaza apelantul-reclamant impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. c) din Legea nr.53/2003 republicata - Codul Muncii.
In drept, potrivit art.252 alin.2 lit.c Codul muncii, sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind obligatoriu: motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art.251 alin.3 nu a fost efectuata cercetarea.
In primul rand, pentru absentele nemotivate ce au urmat dupa data de 25.04.2016 nu suntem in prezenta unei a doua cercetari disciplinare pentru aceeasi fapta. Pentru aceasta perioada, apelantul a avut posibilitatea sa formuleze aparari in fata comisiei de disciplina, posibilitate de care acesta a inteles sa nu uzeze dupa cum rezulta cu claritate din procesul verbal nr.364/30.06.2016 intocmit cu ocazia audierii salariatului.
In acest inscris semnat si insusit de apelat s-a consemnat ca: „punctul de vedere al salariatului dl. G.M.C.  nu a putut fi consemnat intrucat refuza sa raspunda la intrebarile sus mentionate, cat si prezentarea propriei pozitii in legatura cu fapta imputata, precum si apararile invocate in favoarea sa prin scrierea unei note de constatare (explicative) care face parte integranta din prezentul proces verbal).”
Singura aparare formulata de apelanta a privit perioada anterioara datei de 25.04.2016, in sensul ca: „Comisia de cercetare disciplinara nu tine cont de cercetarea disciplinara efectuata in data de 25.04.2016 la care am participat si am fost cercetat disciplinar.”
Fata de acest inscris, Curtea nu poate retine ca apelantul a fost impiedicat sa formuleze aparari cu privire la perioada ulterioara datei de 25.04.2015, fiind respectate exigentele art.252 alin.2 lit.c Codul muncii.
A patra critica pe care o formuleaza apelantul este ca instanta de fond a considerat ca fiind neintemeiat motivul de nulitate absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara(concediere)  nr.367/01.07.2016 prevazut de art.252 alin.(2) lit. f) din Legea nr.53/2003 republicata – Codul Muncii (instanta competenta unde sanctiunea poate fi atacata).
Dupa cum corect a retinut prima instanta, in decizia de concediere este mentionat faptul ca decizia poate fi contestata la instantele judecatoresti competente din circumscriptia in care acesta isi are domiciliul in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii conform art.252 alin.5 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicat.
In fapt, in baza acestei mentiuni, apelantul si-a exercitat dreptul de formula contestatie impotriva deciziei de concediere la instanta competenta.
Rezulta ca faptul ca decizia de concediere nu a indicat expres instanta competenta nu a produs niciun prejudiciu apelantului, de natura a atrage nulitatea absoluta a actului, in conditiile art.252 alin.(2) lit. f) Codul muncii.
O alta critica pe care o formuleaza apelantul impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond nu a constatat ca decizia de sanctionare disciplinara (concediere) nr.367/01.07.2016 este nula absolut intrucat nu a fost semnata de persoana care avea calitatea de reprezentant legal al societatii A.B.  S.R.L
   Prima instanta a constatat ca persoana care a semnat decizia de concediere, director executiv Simion Mirel era imputernicit de societate in acest sens, conform fisei postului (filele 256-258 dosar fond), punctele 6.1.5 si 6.2.55.
Contrar opiniei exprimate de apelant, acest inscris dovedeste ca a existat imputernicire din partea societatii, iar mandatul acordat in acest sens directorului executiv nu contravine dispozitiilor art.79 si 80 din Regulamentul intern 2013 care prevad ca administratorul societatii este investit cu prerogativa disciplinara avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai, ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
Prevederea din Regulament nu exclude dreptul societatii de a acorda mandat si directorului executiv pentru emiterea deciziilor de concediere disciplinara.
Fisa postului este semnata de administratorul societatii si demonstreaza ca directorul executiv a actionat in limitele mandatului primit.
O alta critica pe care apelantul o formuleaza impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond nu a constatat ca decizia de concediere este nula absolut si din prisma motivului ca Regulamentul intern 2013 al societatii A.B.  SRL nu i-a fost adus la cunostinta contestatorului anterior concedierii acestuia din data de 01.07.2016.
Curtea constata ca in decizia de concediere contestata s-a consemnat ca apelantul a incalcat art.78 lit.k capitolul XIII din Regulamentul intern care sanctioneaza absentele nemotivate de la serviciu.
Prin aceasta prevedere s-au respectat exigentele art.252 alin.2 lit.b Codul muncii care prevede ca: „Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu: precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat.”
Este adevarat ca potrivit art.243 alin.1 Codul muncii, regulamentul intern se aduce la cunostinta salariatilor prin grija angajatorului si isi produce efecte fata de salariati din momentul incunostintarii lor.
In cauza, Curtea constata ca angajatorul nu a facut dovada comunicarii catre apelant a Regulamentului intern ce a intrat in vigoare la data de 01.09.2013, conform deciziei nr.33/27.08.2013 (fila nr.204-205 dosar fond). Aceasta deoarece tabelul cu semnaturile salariatilor de luare la cunostinta a prevederilor Regulamentului intern nu dovedeste nici data la care apelantul a luat cunostinta si nici Regulamentul ce i-a fost comunicat.
Insa, data fiind natura abaterilor disciplinare analizate in cauza,apelantul nu poate sustine ca temei ca nu avea cunostinta de principala obligatie ce ii incumba in temeiul contractului individual de munca: de a se prezenta la locul de munca si de a presta munca.
Dispozitiile legale trebuie interpretate in raport de scopul avut in vedere de legiuitor (ratio legis), iar logica obligatiei de comunicare a prevederilor regulamentare este ca salariatul sa cunoasca obligatiile ce ii revin in cadrul societatii. Tot astfel, angajatorul nu poate sanctiona un angajat pentru incalcarea unei obligatii regulamentare ce nu i-a fost adusa la cunostinta.
Nu aceasta este insa situatia in cauza, unde apelantul a fost sanctionat pentru ca a absentat nemotivat, cunoscand ca avea obligatia sa se prezinte la locul de munca.
O alta critica pe care o formuleaza apelantul impotriva sentintei civile apelate este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a respins ca neintemeiate motivele formulate de contestator cu privire la individualizarea sanctiunii aplicate.
In drept, potrivit dispozitiilor art.250 Codul muncii, angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele: a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita; b) gradul de vinovatie a salariatului; c) consecintele abaterii disciplinare; d)comportarea generala in serviciu a salariatului; e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Curtea apreciaza ca sanctiunea concedierii disciplinare pentru absentele nemotivate ce au urmat datei de 25.04.2016 este legala si temeinica, fiind corect individualizata.
Apelantul a inteles sa nu se prezinte la locul de munca, desi nu a existat o impiedicare din partea angajatorului in acest sens. Fapta de a nu respecta principala obligatie ce ii incumba in calitate de angajat este grava si, contrar sustinerilor apelantului, a fost savarsita cu intentie.
Alegerea salariatului de a nu se prezenta la locul de munca, chiar in contextul in care exista dovezi cu privire la intentia angajatorului de a inceta raportul de munca, constituie abatere disciplinara grava.
Dupa cum rezulta din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, intimata nu a impiedicat accesul apelantului la locul de munca.  In contextul neprezentarii salariatului la locul de munca, masurile luate de intimata in privinta inchiderii cardului de cheltuieli, carburant, mail serviciu apar ca masuri de preventie.
Intimata a indicat criteriile ce au fost avute in vedere pentru aplicarea celei mai grave sanctiuni, respectiv faptul ca apelantul era director administrativ, motiv pentru care increderea angajatorului in acesta a reprezentat un element important in aprecierea gravitatii faptei, faptul ca apelantul detinea o functie de conducere, iar absenta nemotivata a acestuia pe o perioada lunga de timp a afectat negativ activitatea societatii.
In raport de elementele avute in vedere de intimata si de criteriile de individualizare a sanctiunii prevazute de art.250 Codul muncii, Curtea apreciaza ca sanctiunea concedierii disciplinare aplicata in cauza este proportionala cu gravitatea abaterilor disciplinare savarsite.
Argumentele prezentate de apelant cu privire la faptul ca nu a mai fost sanctionat, ca a avut un comportament bun, ca au existat presiuni din partea angajatorului pentru incetarea raportului de munca nu sustin aplicarea unei sanctiuni mai blande, in conditiile in care s-a retinut ca apelantul a avut posibilitatea sa se prezinte la locul de munca, alegand insa sa absenteze nemotivat.
O ultima critica pe care o formuleaza apelantul este ca instanta de fond, in mod netemeinic si nelegal, a respins ca neintemeiate motivele formulate cu privire la cererea referitoare la plata de despagubiri pentru perioada 01.03.2016-30.06.2016.
Anularea in parte a deciziei de concediere pentru retinerea ca abatere disciplinara a faptei de a absenta nejustificat in perioada 01.03.2016 – 25.04.2016, ca urmare a stingerii dreptului angajatorului de a mai sanctiona salariatul dupa implinirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, nu produce niciun efect in cea ce priveste cererea apelantului de a fi despagubit pentru aceasta perioada.
Aceasta concluzie se impune, deoarece apelantul nu a prestat munca in aceasta perioada, dupa cum nu a prestat munca nici ulterior datei de 25.04.2016.
Or, asa cum a aratat si prima instanta, potrivit dispozitiilor art.159 alin.1 din Legea Codul muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca.
Curtea retine in baza adeverintei nr.350/07.07.2016 ca apelantul a avut contractul individual de munca suspendat in perioada 01.03.2016 - 01.06.2016, potrivit art.51 alin.2 Codul muncii: „Contractul individual de munca poate fi suspendat in situatia absentelor nemotivate ale salariatului, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, contractul individual de munca, precum si regulamentul intern.”
Prin urmare, Curtea apreciaza ca neintemeiata si critica formulata de apelant cu privire la acordarea unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi banesti pentru perioada 01.03.2016 – 30.06.2015.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art.480 Cod pr. civila, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentinta civila apelata, in sensul ca va admite in parte contestatia modificata. Va anula in parte decizia de concediere disciplinara nr.367/01.07.2016 pentru retinerea ca abatere disciplinara a faptei de a absenta nejustificat in perioada 01.03.2016 – 25.04.2016.
Va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in valoare de 1500 lei, reprezentand onorariu avocatial fond, dovedit prin chitantele nr.118/19.11.2016, nr.119/21.11.2016 si nr.112/13.08.2016 (filele nr.273-275 dosar fond) acordat in masura pretentiilor admise, conform prevederilor art.453 alin.2 Cod pr. civila: „Cand cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care fiecare dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este cazul, judecatorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.”
Va pastra in rest sentinta civila apelata.
 Va obliga apelantul sa plateasca intimatei cheltuieli de judecata in valoare de 1000 lei, reprezentand onorariu avocatial in apel, dovedit prin factura din data de 13.04.2017 si detalii tranzactii ING din data de 14.04.2017 (filele nr.72-73 dosar apel) stabilit conform art.453 alin.2 Cod pr. civila.