Conform art. 11 din O.U.G. nr. 7/2003 privind constatarea acceptarii tacite hotararea primei instante este definitiva si irevocabila.
(Decizie nr. 277/R din data de 07.11.2006 pronuntata de Curtea de Apel Brasov) Conform art. 11 din O.U.G. nr. 27/2003 privind constatarea
acceptarii tacite hotararea primei instante este definitiva si irevocabila.
Chiar daca prin dispozitiv judecatorul fondului a prevazut ca sentinta se
poate ataca cu recurs; aceasta cale de atac este inadmisibila.
S-a constatat ca prin sentinta civila 1461/C/5.10.2006 a Tribunalului Brasov s-a respins actiunea formulata de reclamantul G. I. in contradictoriu cu paratul P. municipiului Sacele avand ca obiect constatarea aprobarii tacite a cererii reclamantului de a construi conform certificatului de urbanism nr. 309/1.06.2006 si obligarea la eliberarea autorizatiei de construire.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul G. I..
La primul termen de judecata instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii recursului raportat la prevederile art. 11 alin. (3) din OUG nr. 27/2003 pe care a pus-o in discutia contradictorie a partilor.
Intimatul au fost de acord cu admiterea exceptiei.
Deliberand cu prioritate asupra acestei exceptii, care face de prisos cercetarea fondului, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Reclamantul a solicitat constatarea aprobarii tacite a cererii sale de a construi in contradictoriu cu p. Municipiului Sacele in conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 27/2003.
Potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 27/2003 instanta analizeaza existenta raspunsului autoritati administratiei publice si implinirea conditiilor prevazute de ordonanta si pronunta o hotarare de respingere sau admitere a cererii. La alin. (3) se arata ca hotararile pronuntate in baza acestui act normativ se redacteaza in termen de 10 zile de la pronuntare si sunt irevocabile. Se constata ca inadmisibilitatea recursului este expres reglementata de art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 27/2003 in materia procedurii constatarii aprobarii tacite.
Recunoasterea unor cai de atac in alte situati decat cele prevazute de lege constituie o incalcare a principiului legalitatii al egalitatii in fata legii si autoritatilor.
Ori, daca potrivit art. 11 alin. (3) din OUG 27/2003 hotararea pronuntata este irevocabila, nu este admisibil recursul declarat impotriva unei astfel de hotarari intrucat legea nu prevede cai de atac impotriva sentintei respective.
Pentru aceste considerente, Curtea a admis exceptia invocata si in consecinta a respins recursul declarat ca inadmisibil prin Decizia nr. 277/R/14.11.2006.
Decizia nr.277 /R/14.11.2006 - Dosar nr. 1615/62/2006

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Constructii
Desfiin?are lucrari executate fara autoriza?ie de construc?ie - Decizie nr. 163 din data de 27.02.2017ANULARE PROCES VERBAL - Decizie nr. 134 din data de 19.03.2015
Refacere lucrari de constructie realizate necorespunzator. Lipsa calitatii procesuale pasive a administratorului societatii executante. - Decizie nr. 714 din data de 01.09.2011
Refuzul proprietarului de a permite edificarea unei constructii noi deasupra imobilului, fara avizarile si autorizarile expertilor - Decizie nr. 411 din data de 16.09.2011
Construirea unui garaj pe terenul aflat in coproprietate. Refuzul justificat al paratilor de a-si da consimtamantul la edificarea constructiei. - Decizie nr. 406 din data de 19.12.2008
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016
Cerere de restituire formulata in temeiul art. II (1) din Legea nr. 368/2013. Distinctie intre unitate detinatoare si unitate investita cu solutionarea notificarii. Stabilirea valorii imobilelor pentru care se solicita compensarea. - Decizie nr. 647/Ap din data de 03.05.2016
Pierderea calitatii de asociat urmare a executarii silite a partilor sociale. Nulitatea absoluta a hotararilor AGA adoptate dupa transmiterea partilor sociale catre o terta persoana. - Decizie nr. 433/R din data de 25.10.2016